MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria Kharisma:
Kharisma 4 – Cu Adamus, transmis de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson in data de 6 dcembrie 2014
www.crimsoncircle.com; www.shaumbra-in-hd.ro

 

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus (al lui) Saint-Germain.
Bine ați venit dragi prieteni. Viața este bună. Viața este bună. Ah, haideți să respirăm profund cu asta.
Viața este bună și ușoară. Într-adevăr este. Într-adevăr este. Vom vorbi astăzi despre aceasta, de ce uneori pare să fie dificilă, de ce uneori voi o faceți dificilă dar, de fapt, este destul de ușoară.
Vă voi cere să simțiți aceasta pentru o clipă, dacă vreți. Viața este ușoară.
Oh, îmi puteți da o mie de motive pentru care nu este. Îmi puteți spune despre trecutul vostru. Îmi puteți împărtăși îngrijorările voastre legate de viitor, dar este ușoară. Într-adevăr este.
Întrebarea pe care o am pentru voi: vă puteți descurca cu asta? Eh, înainte de a răspunde, vreau să simțiți cu adevărat acest lucru. Vă puteți descurca cu o viață ușoară, abundentă, liberă și diferită? Vă puteți descurca cu asta? (cineva șoptește „Da")
Voi spuneți da, însă ceea ce este evident ar dovedi contrariul. (râsete) Spun doar.(Adamus chicotește)
Ne lipsesc oameni aici, în rândul din față? (unele scaune sunt neocupate) Li s-a spus... Linda, i-ai speriat tu? Nu este nimeni în față... (cineva vine să se așeze în rândul din față) Mulțumesc. Eu nu mușc. Scuip. (râsete) Respir foc, dar nu mușc. Altcineva? În rândul din față. Rândul din față. Mulțumesc. Da. Eh, nu acolo cu urechile tale. (cineva poartă coarne de ren pe cap, ce ar putea împiedica vederea camerei de filmat)
LINDA: Încă un loc în plus.
ADAMUS: Un loc în plus. (Adamus chicotește)
LINDA: Mulțumesc. Mulțumesc.
ADAMUS: Da. Avem [considerații] tehnice. (râsete) Viața este ușoară, dar trebuie să fiți conștienți. Da. (el se așează pe un scaun) Acesta este pentru mine. Da. (unii râd) Oh!
LINDA: Nu, nu. (altcineva vine să stea acolo)
ADAMUS: Îmi pare rău. Cred că este al tău. Mulțumesc. Ei bine, din cauza coarnelor care-ți acoperă capul, nu te putem lăsa să stai acolo.
Viața este ușoară și este bună și către asta ne îndreptăm. Acolo urmează să mergem.
Și sună frumos. Voi spuneți: „Oh da! Asta este ceea ce vreau!“ Însă, pentru a ajunge acolo, trebuie să renunțăm la unele lucruri. Trebuie să avem o viziune - o viziune! - a unei vieți ușoare, care este așa.
Nu trebuie să cădem în gravitația foarte densă a conștiinței de masă. De fapt este simplu dar, la început, este incomod.
Bine ați venit tuturor celor ce ascultă on-line. Nu-i așa că vă plac sărbătorile? Nu-i așa că vă place frumusețea sărbătorilor (de iarnă)? Dacă ați putea face o filmare panoramică a zonei de scenă (adresându-se echipei de la camerele de filmat). Oh Linda, te poți așeza acolo. Ești parte a frumuseții naturale. Da. 
LINDA: Oh, mi-ai cucerit inima astăzi. Ohhh. (câteva aplauze)
ADAMUS: Oh, îmi plac sărbătorile. Întotdeauna mi-au plăcut. Am tendința de a fi mai mult prin preajmă, nu numai la Shoud-uri, ci și cu voi. Am tendința de a fi mai mult prin preajmă în timpul sărbătorilor, deoarece voi sunteți, ah, puțin mai luminoși, puțin mai ușori (calmi). Sărbătorile, un timp - cam singurul timp rămas acum - în care oamenii cred în ceva magie. Ei cred în ceva special ce se poate întâmpla. Privesc oarecum triști, lăcrimând, filme - unii le-ar numi ieftine - despre sărbători. Dar îmi place să stau cu voi când vă uitați la „It’s A Wonderful Life” („Este o Viață Minunată“). Da. Da. Voi, eu, floricelele, șervețelele voastre (Kleenex - marca de șervețele în SUA), șalul meu și multe lacrimi. (unii chicotesc)
Îmi plac sărbătorile pentru că, de asemenea, vă reamintesc atât de des de trecut, atunci când lucrurile erau, de fapt ,cu mult mai magice pe planetă. Multe dintre acestea au dispărut acum. Este o eră mentală.
Poți… te rog, simte-te confortabil (invitând-o pe Linda înapoi pe scaunul ei). Și… Sandra, chiar trebuie să-ți reamintesc de fiecare dată. (Adamus chicotește)Cafeaua cu frișcă te rog, fără lapte de capră. (câteva chicoteli)
Este atât de magic acest sfârșit de an. Poate pentru că ați lucrat atât de greu în timpul anului, stresați și îndoiți și ați petrecut ore istovitoare la locul de muncă, de care poate că nici măcar nu vă bucurați, aveți de-a face cu rudele - ei bine, trebuie să faceți asta în timpul sărbătorilor, de asemenea - dar este așa un moment magic al anului când pur și simplu lăsați garda ceva mai jos. Copiii mici și chiar unii dintre adulți cred în Moș Crăciun. Credeți că se întâmplă lucruri magice. Credeți în miracole. Minuni.
Ah, astăzi mai devreme, am întâlnit ceea ce ați numi un om al străzii, ce stătea la colțul străzii aici, jos, cu mica sa placă scrisă, da, iar pe placă scria: „Am nevoie doar de un miracol." Nu scria: „Am nevoie doar de bani." S-a întâmplat pentru prima dată. Scria: „Am nevoie de un miracol". Și, știți ceva? Miracolele se întâmplă. Miracolele nu sunt ca și cum ar veni dintr-o sursă angelică ori de la Spirit sau din oricare astfel de locuri. Miracolele sunt, în mod simplu, lucruri pe care voi nu le înțelegeți altcumva. Nu înțelegeți cum se întâmplă și asta nu contează. Nu contează dacă știți detaliile modului în care ceva sau cineva a venit în viața voastră. 
Un miracol se petrece atunci când sunteți dispuși să ieșiți din vechile limitări, când sunteți dispuși să ieșiți din mintea voastră, când sunteți dispuși să ieșiți din personajul vostru, acel personaj cu care vă identificați atât de mult. Miracolele se întâmplă pe neașteptate, deoarece sunteți mult mai disponibili energiilor care pur și simplu v-au așteptat. Pur și simplu v-au așteptat. Este totul acolo.
De aceea spun că este ușor. Folosesc acest termen „Kasama”, ce s-ar traduce oarecum prin „Kismet", care înseamnă destin, însă nu destinul obișnuit liniar. Kasama este destinul sufletului.
Am vorbit recent despre aceasta în (programul) Keahak. Destinul... (Sandra îi aduce cafeaua) Adevărat? O ceașcă din carton pentru comandantul tău?! O ceașcă din hârtie-plastic. Te rog! Te rog.
EDITH: Oh, frate! Treci peste asta! (râsete)
ADAMUS: Nu. Îți voi spune o poveste, Edith. Îți voi spune o poveste. Te rog, (către Sandra), cel puțin din ceramică. De preferință cristal. Da. (Adamus chicotește) Îți voi spune o poveste, dragă Edith. Ai auzit-o parțial de la Cauldre (în timpul introducerii), dar este foarte adevărată.
Vaporul pe Nil, la doc, nu se potrivea cu rezonanța mea. Acum, am fi putut să stăm acolo toți cei 70, pe vapor, îndurând zgomotul și îndurând disconfortul dar, de ce? De ce? A fost la fel de simplu cu a spune: „Mută vaporul." Este atât de simplu: „Mută vaporul."
„Cafea în ceașcă de ceramică." „Eu Sunt Cel Ce Sunt." „Viață Abundentă." De ce nu?
De ce, Edith, care a vorbit iar acum suportă greutatea/forța energiilor mele. De ce, Edith, te-ai confrunta cu orice mai puțin decât ceea ce este mai bun pentru Edith? De ce? Vom avea nevoie de microfon. Haideți să nu ne pierdem vremea cu fleacuri pe aici. Am nevoie de cafeaua mea, microfon. Fiți pregătiți cu tabla de scris. Un microfon. Da. Vă rog, vă rog nu vă grăbiți aici cu toții să mă ajutați.
LINDA: Doamne ferește!
ADAMUS: Așadar, Edith, de ce te-ai mulțumi cu orice... vino aici, Edith, dacă vrei. Ia loc.
LINDA: Ohhh, ohhh!
ADAMUS: Ohhhhh!
LINDA: Ohhhh!
EDITH: Edith, vedeta întregii lumi. Este ceva cunoscut acum ca „Factorul Edith” printre Shaumbra! (râsete)
LINDA: Ohhhh!
ADAMUS: Te rog, ia loc. Nu este nevoie să stai în picioare. Ia loc.
EDITH: Serios?
ADAMUS: Vezi?! Înapoi la punctul meu (la ceea ce vreau să spun).
EDITH: În regulă! În regulă! În regulă! (ea se așează pe scaunul lui)
ADAMUS: Îți este oferit...
EDITH: Nu știu dacă pot ajunge acolo sus.
ADAMUS: Scaunul unui rege, iar ea spune: „Serios?"
Acum Edith...
LINDA: Geoff, asta este tortură!
ADAMUS: Edith, de ce te-ai mulțumi cu orice mai puțin decât ceea ce este mai bun în viața ta? De ce te-ai împăca cu mai puțin decât ce este cel mai bun?
EDITH: Aceasta este o întrebare excelentă.
ADAMUS: Știu. Eu am pus-o.
EDITH: Aș fi vrut să știu răspunsul.
ADAMUS: Ohh. Ouu!
LINDA: Ohhhhh! (gemete și comentarii din partea audienței)
ADAMUS: Ohhh! Știu, dar a fost prea aproape.
LINDA: Edith!
ADAMUS: Se învecinează cu...
Edith, tu știi și asta este problema. Tu știi, dar refuzi să vezi asta. Nu ai viziune. Ei bine, dacă ai viziune este viziunea lui Edith.
LINDA: Ohhh!
ADAMUS: Mută vaporul. (Adamus chicotește) Nu-mi pasă. Nu-mi pasă și n-ar trebui să-ți pese nici ție. De ce te afli aici, la aceste întâlniri, în fiecare lună?
EDITH: Pentru că îmi plac. Mă bucur de ele. Cred în ele.
ADAMUS: Da.
EDITH: Cred în iluminare, conștiență.
ADAMUS: Bun.
EDITH: În conștiința întregului corp (de conștiință).
ADAMUS: Da, și toate celelalte.
EDITH: Da.
ADAMUS: Dar totul este acolo. Vreau ca toate acestea să fie în Edith data viitoare când vorbim așa. Le vreau încorporate în Edith.
EDITH: Credeam că sunt.
LINDA: Ohh!
ADAMUS: Nu în acea Edith cu care am vorbit mai înainte! Nu în acea Edith care acceptă orice este mai puțin decât ceea ce este cel mai bun pentru ea însăși și viața ei. Și, pentru fiecare dintre voi care aveți o mică Edith în voi. (Adamus chicotește) Voi toți aveți acea tendință de a accepta ceva mai puțin decât ce este mai bun. De ce? De ce? Ei bine, urmează să vorbim despre acest lucru astăzi. Este așa o configurare perfectă.
A permite mai puțin decât ceea ce este mai bun - legat de bani, sănătate, relații, copii - am putea merge mai departe sau, v-ați prins? Orice este mai puțin decât ceea ce este mai bun.
EDITH: Eu am înțeles, dar aș fi vrut să am o soluție.
LINDA: Mmmmm.
EDITH: Ei bine, nu vrei să te mint, așa-i?
ADAMUS: Ei bine...
LINDA: Eu aș fi făcut-o!
ADAMUS: ...într-un fel... (o mulțime de râsete)
EDITH: Ai dreptate, Linda.
ADAMUS: Acum, aceasta cere întrebarea... Atât de bine jucat chiar în mâinile mele. Se cere întrebarea: ce este o minciună? Ce este o minciună, Edith? Spui că nu vrei să mă minți. Eu cred că mă minți și, mai mult decât atât, te minți pe tine însăți.
Când spui că nu știi... iartă-mă Crash. Când spui că nu știi, minți că nu vrei să mă minți, pentru că minți. Minți prin a nu-ți permite ție să fii cine ești cu adevărat. Și este foarte ușor (să fii cine ești cu adevărat).  Este foarte ușor, dar ceva te reține de la asta. Și mi-ai dat mie permisiunea să fiu brutal cu tine, dacă este necesar, și iubitor când este nevoie. Mi-ai dat permisiunea să-ți arăt/revelez unde ai orbit, unde te-ai închis pe tine însăți. Când îți spui ție și audienței din întreaga lume - dacă te uiți la acea mică luminiță roșie pe acea cameră, lumea privește - ți-ai dat permisiunea ție ca eu să expun minciuna, iar minciuna este „Eu nu știu.” Tu știi. Acesta va fi cel mai dificil lucru peste care tu va trebui să treci și cel mai frumos și este foarte ușor.
Așadar, te rog draga mea, te rog. Totul se reduce, ai putea spune, la o problemă de valoare (de sine), însă este într-adevăr o problemă de viziune, viziunea pentru Edith. Iar viziunea este a avea cafeaua într-o ceașcă de porțelan. Este un lucru mic Edith, dar atât de valoros (n. tr. care merită osteneala). (Adamus soarbe din cafeaua sa) Ahh! (unii chicotesc) Aceasta este cafeaua senzuală care pur și simplu nu poate fi experimentată cu o ceașcă de hârtie, ci doar cu porțelan.
Este vorba despre „Mută vaporul" fără să îți pese. Comandându-i, nu îngrijorându-te. Cauldre, Linda, ceilalți, Lucia, s-au îngrijorat când am spus „Mută vaporul". Mie nu-mi pasă de detalii. Nu mă afectează. Si nu voi intra în unele îndoieli lungi și sumbre despre săracul echipaj, despre nava care trebuie să facă acest lucru, despre ce va spune căpitanul și dacă se încadrează în reguli. Mie nu-mi pasă și n-ar trebui să vă pese nici vouă. Nici vouă.
Acest an - acest an care vine, Edith - este un timp al realizării. Este timpul aducerii lucrurilor împreună/la un loc. Iar întrebarea pe care o am, pe care a pus-o Metraton cu mult timp în urmă este: sunteți pregătiți?
EDITH: Eu sunt pregătită...
ADAMUS: Oprește-te chiar aici. Ahh, acel „dar" era pe cale să se arate. Acel „dar"...
LINDA: Ce?!
ADAMUS: În cuvintele tale. În cuvintele tale, „dar." (joc de cuvinte pe baza căruia se glumește - „butt”, care înseamnă „fund/dos” în argou, pronunțat la fel ca și cuvântul „but” ce înseamnă „dar”) 
Trei Dorințe
Edith, întrebare. Știi tu, Moș Crăciun este real. Nu, Moș Crăciun este real. De fiecare dată când există o credință a conștiinței de masă în ceva - diavolul. Diavolul este foarte real deoarece cred în el destui oameni. Ei l-au creat. Este generat, într-un fel, de conștiința de masă. Este același mod în care Maeștrii Ascensionați pot crea un suflet colectiv, foarte ușor. Prin urmare, dacă suficienți oameni cred în Moș Crăciun, Moș Crăciun este real.
EDITH: Corect.
ADAMUS: Și se poate manifesta. Nu vorbesc doar despre a fi real, în carne și oase, știi tu, pentru că destui oameni cred în el, dar vorbesc despre Moș Crăciun manifestându-se cu adevărat. Iar miracolele și magia lui Moș Crăciun și a elfilor se întâmplă. Se întâmplă cu adevărat.
Așadar, Edith, acestea fiind știute, ai trei dorințe pentru Moș Crăciun. Ce ai de gând să ceri? Trei dorințe.
EDITH: O viață Ahmyo.
ADAMUS: O viață Ahmyo. Bine.
EDITH: Abundență și bogăție măreață și glorioasă.
ADAMUS: Bun.
EDITH: Sănătate bună, măreață și glorioasă.
ADAMUS: Bine.
EDITH: Și o mare...
ADAMUS: Eh, trei. Trei. (Adamus chicotește)
EDITH: Oh.
ADAMUS: Nu-ți forța norocul cu Moș Crăciun!
EDITH: Oh, înțelepciune. Mi-ar plăcea mai multă înțelepciune.
ADAMUS: Moș Crăciun nu este un idiot! El poate număra până la trei. (râsete)
Bine, o viață Ahmyo. El nu-ți poate da ție asta. Tu trebuie să-ți oferi așa ceva ție însăți. Este mai ușor, de fapt, decât să ți-o dea Moș Crăciun.
Abundență sălbatică - de fapt, Moș Crăciun poate contribui la asta, pentru că, odată ce tu ai permis-o, ea doar continuă să vină (în viața ta). Nu contează dacă este Isus, Moș Crăciun, eu sau oricine altcineva, noi vom continua să aducem acele daruri. Vom continua să aducem energie. Vom ajuta la aducerea energiei (în viața ta) pentru o abundență sălbatică. Da.
Și sănătate. Sănătate. Ahh, da. În cea mai mare parte depinde de tine. Moș Crăciun nu prea are mare influență asupra acestui lucru. Însă, depinde în cea mai mare parte de tine.
EDITH: Am crezut că totul depinde de noi, pentru că suntem maeștrii creatori.
ADAMUS: Sunteți. Sunteți. Însă energiile sunt adesea aduse la voi de alții. Corpul este într-un fel al vostru. Voi aduceți în el acele energii. O mulțime de alte lucruri provin din afară. Corpul este un lucru foarte personal. Și vă voi da acest pont: Nu lucrați la vindecarea corpului vostru. Serios.
EDITH: Eu nu lucrez.
ADAMUS: Știu.
EDITH: Este vindecat.
ADAMUS: Este vindecat. Ei bine, este de fapt... Urmează să mergem dincolo de corpul fizic pe care îl cunoașteți acum. Vom merge în acest corp de lumină. Așa încât, mergem într-un fel dincolo de el. Corpul de lumină nu ține cont de vechiului corp fizic. Nu urmează să-l cârpim pe cel vechi - nu (mă refer la) 'vechiul corp' ca fiind 'voi' - ci mă refer la corpul cu care vă veți deprinde/obișnui. Așadar, bun. Mulțumesc. Și îți mulțumesc că mă tolerezi.
EDITH: Te iubesc și te tolerez.
ADAMUS: Mulțumesc. Mulțumesc. (unii chicotesc)
Acum, dragă Linda... (audiența aplaudă) Mulțumesc.
Haideți să continuăm cu aceasta, dacă vreți, pentru public/audiență, vă rog. Moș Crăciun. Aveți trei dorințe. Ce aveți de gând să cereți? Trei dorințe. Dacă ai vrea să te ridici (în picioare). Da.
RICKI: Cele trei dorințe ale mele pe care... Încerc să nu repet ce a spus Edith.
ADAMUS: Da. Nu-i așa că este greu, toată lumea vrea doar să repete ce a spus Edith. (Adamus chicotește)
RICKI: Desigur.
ADAMUS: O cităm pe Edith. Da.

RICKI: Ei bine ...
ADAMUS: Trei dorințe.
RICKI: Îmi doresc ca următorul an să fie un an magic...
ADAMUS: Bine.
RICKI: …în care să se întâmple lucruri uimitoare și minunate.
ADAMUS: Ca de exemplu?
RICKI: Să știu în sinea mea că sunt un Maestru Ascensionat, că sunt exact unde trebuie să fiu și fac ce vreau să fac.
ADAMUS: Bun.
RICKI: Vreau să îmi rezolv problemele cu familia. Îmi iubesc familia, dar în același timp simt ori că eu sunt prea dependentă de ei, ori ei prea dependenți de mine și vreau să fiu mai independentă. Și vreau să - o chestie personală, umană - trăiesc în locul perfect pentru mine.
ADAMUS: Ce înseamnă asta?
RICKI: Înseamnă că încercăm să ne dăm seama dacă rămânem unde locuim acum sau ne mutăm în altă parte sau ce să facem.
ADAMUS: Bun. Bine.. Moș Crăciun poate ajuta puțin cu unele dintre aceste lucruri. În special mutarea și partea practică a acesteia, pentru că după cum știi, mutarea - după ce te hotărăști sau îți vine ideea, e partea ușoară - dar partea practică [poate fi grea] și Moș Crăciun are mulți asistenți care pot ajuta.
RICKI: Asta ar fi bine.
ADAMUS: Da, da. Iluminare, măiestrie - asta depinde total de tine. Moș Crăciun nu te poate ajuta. De fapt, îmi pare rău să vă spun, Moș Crăciun e foarte magic, dar nu este un Maestru Ascensionat. (câteva chicoteli, cineva spune „Auu”) Lui nu-i pasă.
RICKI: Are sens, din moment ce noi l-am creat.
ADAMUS: Da, da. Da. Și nu doar „noi” ci conștiința de masă, oamenii și tot restul. Ei nu cred în Maeștrii Ascensionați. Frate, ce o să-i mai șocăm la anul. (Adamus chicotește, dar nimeni altcineva) Asta a fost amuzant.
RICKI: Da.
LINDA: Ha, ha, ha, ha!
ADAMUS: Ei nu cred în asta, dar e pe cale să se întâmple. Bun. Mulțumesc mult.
LINDA: Încă?
ADAMUS: O, da. Este deschiderea mea (se referă la pregătirea lucrurilor pe care le va împărtăși în shoud). Trei dorințe de la Moș Crăciun.
STEPHAN: Ei bine, aș putea avea trei dorințe. O dorință e să am alte trei dorințe când voi dori. (râsete)
ADAMUS: De fapt, Moș Crăciun are o mică clauză. Are o clauză. Da, de aceea i se spune Claus. (n.tr. în engleză) Nu, primești trei. Prima dorință nu este pentru încă 20 de dorințe. Nu e fraier. Realizezi că nu ar mai termina. Nu, primești trei. Numără-le.
STEPHAN: Bine, ocazia vieții mele. Bine.
ADAMUS: Da. Motivul este foarte simplu. Ai cere un număr infinit de dorințe și nu ai acționa. Ai spune: „Am un sac de dorințe și acum nu mai trebuie să fac nimic.” Acum ești în vizor. Ai trei dorințe și aproximativ 42 de secunde rămase ca să răspunzi la întrebare, sau îți pierzi dorințele. Este atât de simplu!
STEPHAN: O dorință e că aștept o decizie în privința green card-ului meu. Vreau să știu dacă este… ar putea să se întâmple zilele acestea, așa că ar fi cumva…

ADAMUS: Oh, s-a întâmplat. Bine.
STEPHAN: Bine. Bun.
ADAMUS: Am terminat cu asta.
STEPHAN: Super!
ADAMUS: Este rezolvat. Nu-i așa că este minunat?
STEPHAN: Îmi place!
ADAMUS: Uite așa. N-am făcut-o eu.
STEPHAN: Da, înainte să vin aici.
ADAMUS: Am influențat-o sau am adus-o în viziunea ta. Așa, bun.

STEPHAN: Alta ar fi practică, precum vânzarea uneia din companiile mele…
ADAMUS: Bun. Bun.
STEPHAN: ...pentru o mulțime de bani.
ADAMUS: Bun. Mă bucur că ai specificat. Bun. Deci să faci un profit.
STEPHAN: Da.
ADAMUS: Bun. Bine, rezolvat. Rezolvat.
STEPHAN: Perfect.
ADAMUS: Da.
STEPHAN: Ce altceva?
ADAMUS: Se termină timpul.
STEPHAN: Se termină timpul. Bine.
ADAMUS: Orice. Inventează ceva. Repede!
STEPHAN: Îmm…
ADAMUS: Ehhhh! (bâzâie ca o sonerie de alarmă)
STEPHAN: O casă mare la anul. O casă mare.
ADAMUS: Bun. Casă mare. Casă mare.
STEPHAN: Cinci dormitoare.
ADAMUS: Cinci dormitoare. Ești proprietar?
STEPHAN: Da, de ce nu?
ADAMUS: Este cineva cu tine în casă?
STEPHAN: Da!
ADAMUS: Mai locuiește cineva acolo?
STEPHAN: Da.
ADAMUS: O mulțime de oameni. Ai o comunitate.

STEPHAN: Mai mulți oameni. Comunitate.
ADAMUS: Da, da! Și tu stai pe acolo cântând Kumbaya! Ehh… (câteva chicoteli) Dar este casa ta.
STEPHAN: Da.
ADAMUS: Da. Bun. Deci ai putea să-i dai afară oricând vrei.
STEPHAN: Da. Eu controlez…
ADAMUS: Hai să începem așa. Să începem cu faptul că este casa ta. Dă-i afară pe toți chiar acum.
STEPHAN: Okay, e casa mea și atunci pot să invit oameni înăuntru și…
ADAMUS: Mai mult nu. (Adamus chicotește)
STEPHAN: Poate nu.
ADAMUS: Încerc să te ajut aici.
STEPHAN: Bine.
ADAMUS: Eh, da, pentru că există o tendință spre un fel de… ai nevoie de spațiul tău propriu.
STEPHAN: Adevărat.
ADAMUS: Da, da. Știu că este adevărat. N-aș minți. Dar oricum…

STEPHAN: Acesta este lucrul bun; dacă este casa mea, pot să fac ce vreau. Așa că pot să…
ADAMUS: Da, poți, cu tine.
STEPHAN: Exact.
ADAMUS: Okay. Poți să ai o cină festivă din când în când, dar fără să se mute la tine (ceilalți)…
STEPHAN: Ești invitat.
ADAMUS: Da, mulțumesc. Bun. Ce avem la cină? Ce servești?
STEPHAN: Ce servesc? Um, filet mignon, niște vin roșu.
ADAMUS: Da.
STEPHAN: Și… da, și apoi…
ADAMUS: Până acum pare o cină plictisitoare. (Adamus chicotește)
STEPHAN: Îți dăm detaliile mai târziu.
ADAMUS: Okay, foarte bine. Bune dorințe. Au plecat. S-au întâmplat.
Acum, te voi ruga un lucru. Respiră profund și încorporează-le. S-au întâmplat, chiar așa. A fost nevoie de puțină presiune/urgentare din partea mea pentru a le aduce la suprafață, pentru a te face să le pui în cuvinte și să te întrebi dacă chiar poți cere acest gen de lucruri. Absolut. Poți cere orice alegi.
EDITH: Fără farfurii de carton.
ADAMUS: Fără farfurii de carton. (râsete)
STEPHAN: Bine!
ADAMUS: Voi pleca, dacă mă servești pe farfurii de carton.
Acum, este deja împlinit pentru că ai avut viziunea respectivă. A fost nevoie de puțină presiune, dar este deja împlinit. Și este atât de ușor. Genul acesta de lucruri fizice - o casă, să-ți vinzi firma, green card - atât de ușor. Acestea sunt cu adevărat dorințe pentru  Moș Crăciun. Vreau să spun că se pricepe la asta, tu te pricepi la asta și eu mă pricep să te ajut să le exprimi, dar ele pur și simplu se întâmplă.
Deci, de acum înainte, nu te mai preocupa de detalii. Nu te mai preocupa despre cum se vor petrece. Nu te mai stresa pentru ele. Nu mai planifica nimic. Dar ești în moment (prezent). Când procesul începe să se desfășoare, când începe să se întâmple, tu ești acolo ca un Maestru plin de grație, doar menținând energiile în mișcare. Fără să le blochezi. Fără să te întrebi cum s-a întâmplat. Fără să cazi pe gânduri legat de nimic, chiar dacă apar unele hopuri pe parcurs.
STEPHAN: Exact.
ADAMUS: Ah! Dacă din senin te sună avocatul și îți spune: „Avem o problemă.” Respiri profund și gândești, sau chiar spui: „Nu, tu ai o problemă. Eu nu. Este deja împlinit, acum fă în așa fel încât să se întâmple.”
STEPHAN: Tot anul a fost așa. A fost interesant. A fost ceva de genul: „Uau! Ce an de rahat!” dar apoi te uiți altfel și este ceva cam: „Uau! Este magic cum totul s-a aranjat perfect.”
ADAMUS: Ce zici de „și!” Este „și-ul”.
STEPHAN: Da!
ADAMUS: A fost un an „aiurit” - Nu mai am voie să înjur online. (Adamus chicotește)
STEPHAN: Moș Crăciun îți îndeplinește dorința. Acum poți!
ADAMUS: Dar a fost un an plin de provocări și, oh, ce an uimitor.
STEPHAN: Da.
ADAMUS: Da. Da. Și avocatul sună și spune: „Avem o mică problemă cu green card-ul” și tu respiri profund și spui: „Și?”
STEPHAN: Rezolvă!
ADAMUS: „Nu e problema mea!” Da. Da, frumos. Bun. Mulțumesc.
STEPHAN: Mulțumesc.
ADAMUS: Bun. Încă doi, dragă Linda.
LINDA: Încă doi?
ADAMUS: Vreau să dovedesc ceva aici.
LINDA: Bine. Simt…
ADAMUS: Da, trei dorințe de la Moș Crăciun, care e foarte real. Foarte real. Trei dorințe.
LINDA:  (aleargă la cineva)  Sunt chemată. Sunt chemată.
ADAMUS: Da, da. Trei dorințe.
LARRY: Bagă bani! Bagă bani! Bagă bani! (râsete)
ADAMUS: Bun, bun. Bun. Ok.
LARRY: Asta e.
ADAMUS: Și, dragul meu prieten, se va întâmpla. Acum…
LARRY: Bun.
ADAMUS: Acum, ce vei face cu ei?
LARRY: Cumpăr o grămadă de chestii. (râsete)
ADAMUS: Înainte să răspunzi la întrebare, amintește-ți de povestea pe care am spus-o - urmează să fie marele meu succes, viitoarea carte best-seller „Memoriile unui Maestru” - despre studentul care a primit un împrumut de la Maestru și s-a întors după un an de două ori mai falit. Vei face la fel sau vei face ceva diferit ca să… (sună un telefon mobil, Adamus se oprește și se încruntă)
LARRY: Cui îi pasă?
ADAMUS: …energizez … (sună din nou) Voi lua eu asta. Îl voi lua eu. (Adamus chicotește)
LARRY: Cineva avea telefonul pornit.
LINDA: Nu i-l da! Ai înnebunit?! (râsete) Nu i-l da!
ADAMUS: Trebuie să-l sun pe Moș Crăciun.
LINDA: (râzând) Închide-l și așează-te pe el!
ADAMUS: Moș Crăciun, Sheema a fost o fată rea. A permis să-i sune telefonul în mijlocul prezentării mele. Așa că Moșule, șterge-o de pe listă.
Deci, mulți bani, mulți bani, mulți bani. Și ce vei face cu ei?
LARRY: Îi cheltuiesc.
ADAMUS: Și?
LARRY: Îi cheltuiesc!
ADAMUS: Și?
LARRY: Cheltuiesc și mai mulți!
ADAMUS: Bine, până când? Până ești complet falit?

LARRY: O să am și mai mulți.
ADAMUS: Bine. Mulțumesc.
LARRY: Cu plăcere.
ADAMUS: Mulțumesc. Da. Da, de pe buzele mele pe ale tale. Eh, mă rog, nu chiar în felul acela, dar… (râsete)
 
LINDA: Ohh! Ohh! Iuuu!
ADAMUS: Bun. Bun. Și sper că te-am înfuriat în trecut, ca și pe mulți alții dintre voi, v-am făcut să fiți suficient de supărați pe mine încât să mergeți acasă și să spuneți: „Oh! Adamus ăsta! Erghhh!” suficient cât să puneți din nou energiile în mișcare.
Încă cineva, vă rog.
LINDA: Bine.
ADAMUS: Moș Crăciun, trei dorințe. Ce aveți de gând să cereți? Ce veți cere?
LINDA: Oh, așteaptă, așteaptă! Trebuie să alternăm. Bărbat, femeie, bărbat, femeie. (ea chicotește)
SHEEMA: Oh!
ADAMUS: De ce? Mai contează?
LINDA: Nu. Este doar un joc.
ADAMUS: Bine.
SHEEMA: Eu sunt fata cea rea.
ADAMUS: Cum ar fi (să fii) iluminată, neiluminată? Iluminată, ne…
LINDA: Oooohh!
ADAMUS: Ohhhh! (publicul de asemenea spune „Ohhh”)
Continuă, te rog. Trei.
SHEEMA: Ei bine, primul lucru este că vreau să devin iluminată.
ADAMUS: Da.
SHEEMA: Dar nu cred că Moș Crăciun mă poate ajuta cu asta.
ADAMUS: Nu, nu, nu.
SHEEMA: Vreau o casă.

ADAMUS: Vrei o casă?
SHEEMA: Daaa.

ADAMUS: Bun.

SHEEMA: Vreau o casă cu adevărat frumoasă.

ADAMUS: Daaa, daaa.

SHEEMA: Cu trei, patru dormitoare.

ADAMUS: Bine. Daaa. Poate că te-ai putea muta cu Stephan.

SHEEMA: Nuuu! (ei chicotesc) Vreau propria mea casă.

ADAMUS: Mulțumesc. Oh! Și ce altceva?

SHEEMA: Îm...

ADAMUS: Cu asta s-a rezolvat. Bine. Ce altceva?

SHEEMA: Ei bine, aceasta este de asemenea personală. Vreau ca partea mea creativă să explodeze cu adevărat și să iasă în afară.

ADAMUS: De ce nu a făcut-o?

SHEEMA: De ce nu a făcut-o?

ADAMUS: Daaa – ei bine, ești acolo? (Adamus chicotește) Ecou, ecou, ecou.(câteva râsete) De ce nu a făcut-o?

SHEEMA: Pentru că...

ADAMUS: Acea căprioară cu privire strălucitoare.

SHEEMA: ...am fost cumva ocupată cântărindu-mi iluminarea.

ADAMUS: Nu înseamnă același lucru? (ea chicotește) Nu înseamnă același lucru? Ceea ce vreau să spun este că le cântărești pe amândouă. (ea chicotește din nou)Fără să realizezi niciuna dintre ele. Dar nu sunt ele același lucru? Explozia ta creativă, la fel cu...

SHEEMA: Începe să iasă în afară. 

ADAMUS: Începe să.

SHEEMA: Da.

ADAMUS: Încet, dar sigur?

SHEEMA: Am fost speriată de aceasta.

ADAMUS: De ce? Ar trebui să fii speriată să nu o ai.

SHEEMA: Ei bine, știi tu, este ca atunci când mi-am auzit vocea pentru prima dată, cam acum șapte ani; a fost atât de incredibilă încât m-a speriat.

ADAMUS: Dap.

SHEEMA: Și am încetat să cânt pentru șapte ani.

ADAMUS: Oh. Știi ce se va întâmpla acum, nu-i așa?

SHEEMA: Ei bine, încep să cânt din nou.

ADAMUS: Daaa, chiar acum.

SHEEMA: Oh nu!!! (râsete) Nuuu!! (ceva aplauze) Ei bine, sunt doar...

ADAMUS: Crăciunul Alb, unul dintre favoritele mele.

SHEEMA: Nuuu, nu, nu, nu, nu.

ADAMUS: (cântând) Visez...

SHEEMA: Îmi învăț...

ADAMUS: (continuă să cânte)... la un Crăciun alb.  (audiența i se alătură)  La fel ca cele pe care le-am avut. Dă-i drumul. Toți cântăm, acum este rândul tău.

SHEEMA: Urăsc acel cântec. (râsete)
  
LINDA: „Feliz Navidad!” (cântec în limba spaniolă, în traducere „La mulți ani!”)
  
ADAMUS: Jingle Bells (cântec tradițional american, în traducere „Clopoțeii”). Orice.

SHEEMA: Okay, este același lucru. Toată viața mea am cântat cu gâtul...

ADAMUS: Distragere!

SHEEMA: Nu, este adevărat!

ADAMUS: Distragere. Nu voi ajunge cu ușurință... te rog.

SHEEMA: Nu!

ADAMUS: Ai 30 de secunde.

SHEEMA: Abia reușesc să descopăr cum să fac vocalize cu vocea mea adevărată.

ADAMUS: Da.

SHEEMA: Dar îți promit, în curând voi veni să-ți cânt un cântec.

ADAMUS: Nu m-ai convins. În curând înseamnă acum. Da. Vrei iluminarea?
(ea face o pauză, în timp ce audiența spune "Fă-o”)
  
Fă-o! (Adamus chicotește) Dă-i drumul. O audiență brutală. "Fă-o! Fă-o! Fă-o! Fă-o! Fă-o! Fă-o!”

SHEEMA: Nu!

ADAMUS: Eu tocmai am cântat. Nu chiar bine, dar am cântat.  (ea chicotește)
 
EDITH: Ea este iluminată și este foarte creativă. (câteva chicoteli)
 
LINDA: Ai putea fi următoarea, Edith. (mai multe râsete)
  
ADAMUS: Vezi Edith – Edith, încerci să o salvezi aici.

Ai această oportunitate minunată în momentul nostru cu Moș Crăciun în care alții, pur și simplu – bum! – își realizează casele, banii, vânzarea de afaceri pentru un profit mare – bum! – exact așa. Este atât de simplu. 

Acum, care este ezitarea? Tocmai ai spus că ți-ai realizat vocea. Îți spun să-i dai drumul. Ai spus că vrei o explozie de creativitate. Nu cred că vrei asta. Cred că vrei să o mai cântărești. Mă gândesc că vrei să te mai joci cu ea. Nu cred că o vrei. Îți voi lua microfonul. Cânți sau nimic. (audiența spune „Cântă!”)
  
SHEEMA: Feliz Navidad? (audiența spune „Da!”) În regulă. Voi încerca...

ADAMUS: Și, apoi, ne alăturăm și noi la un anumit punct.

SHEEMA: Bine. Dar aceasta... din gâtul meu va ieși. Bine? Deci hai să...

ADAMUS: Șșș! Șșș! Șșș! Șșș! Șșș! Șșș! Șșș! Șșș! Șșș! Acum, vedeți?! Vedeți despre ce vorbesc?! Oh!! Am spus că va fi ușor și am spus că viața este bună și... (ea îl întrerupe pe Adamus și începe să cânte în spaniolă; Adamus ascultă și zâmbește)Ahhhh! (audiența aplaudă și cineva strigă „Bravo”; Adamus și Sheema se îmbrățișează) Mulțumesc. Ah!

Îmi place cum, de fapt, jucăm roluri. De fapt, suntem demonstrativi, în loc doar să vorbim despre aceasta și realizez că, uneori, s-ar putea să forțez zonele de confort ale Lindei, zonele voastre de confort, dar a fost exact atât de simplu. Tocmai ai făcut declarația că una dintre dorințele tale a fost această expresie creativă, această explozie și iluminarea ta. Dar, totuși, când vi se dă oportunitatea, „Ei bine, hai să o mai cântărim. Să ne gândim la asta. Hai să vorbim.”

Asta Este
 
Dragii mei prieteni, din punctul meu (de vedere): Angajament. Fiecare dintre voi a făcut un angajament în această viață că asta este. Nimic altceva. Ați făcut un angajament înainte de această viață. Ați făcut un angajament într-o viață trecută sau între vieți. Când erați mici copii ați făcut acel angajament – „Asta este, totul sau nimic.” Acel foc care urla în inima voastră și din toată ființa voastră este ceea ce v-a adus aici, acel angajament că aceasta este acea viață – viața; angajamentul că nu o veți risipi, că nu vă veți lăsa pe voi înșivă să deveniți distrași; angajamentul că aceasta este – totul sau nimic – atât de profund în venele voastre. Atât de mult parte din tot ce ați făcut în această viață. Este singurul lucru.

Și, dragii mei prieteni, Moș Crăciun sau nu, Adamus sau nu, (totul) este aici. Este deja împlinit. Nu este nimic la care trebuie să mai munciți vreodată. Nu mai este nimic de studiat. Este momentul realizării, care este (se întâmplă) deja (aici).

Am folosit acest termen, „Kasama”, în discuția recentă de la (proiectul) Keahak. Vom experimenta aceasta cu toții, într-o varietate de căi diferite. Este ceea ce deja a fost făcut, ceva ce este deja acolo. Fie că este iluminarea, fie că este vorba de câțiva dolari în plus în buzunarul vostru, fie că este vorba de sănătatea voastră sau de corpul vostru de lumină sau de orice altceva similar, este deja împlinit.

Acum, am spus de multe ori că nu există destin. Nu există soartă. Nu în termeni liniari. Nu este nimic acolo. Nu există marea mână care vă ghidează viața și face ca lucrurile să se întâmple. Nu există un consiliu angelic sau ființe extraterestre sau ființe de sub pământ și nici chiar ființe ale guvernelor care să vă manipuleze viața. Nu există un destin exterior, dar există destinul sufletului. Există ceea ce este deja în interiorul tău, Edith. Deja împlinit.  

Banii – și banii sunt doar vârful icebergului – ci realizarea. Realizarea.

Noi am făcut... eu am făcut – eh, noi toți am făcut – o treabă foarte eficientă în acești ultimi cinci ani, de a îndepărta, elibera, împinge afară pe cei care nu erau angajați (n.tr.: dedicați). Nu este loc în Crimson Circle pentru cei care nu sunt absolut angajați (dedicați) propriei lor iluminări. Nu este un spectacol de fațadă. Nu este entertainment (n.tr.: spectacol fascinant, care te ține conectat la ce se petrece pe scenă). Ei bine, este entertainment, dar... (câteva chicoteli) Este mai mult decât entertainment. Nu este doar o altă distragere. Acesta este (n. tr.: acel lucru). Asta este.

Așa cum i-am spus lui Cauldre și câtorva alți Shaumbra, acesta este anul, este momentul, este chiar acel acum, când popcorn-ul începe să sară (n. tr.: în procesul de coacere a respectivelor semințe de porumb denumite popcorn/floricele de porumb). S-a încins. Știți cum este să pui acel popcorn în cuptor și el începe să se încingă, iar voi vă întrebați când vor începe acele semințe să sară. Mai ales dacă sunteți înfometați, este noaptea târziu, aveți un film care rulează și doar vreți ca acele semințe să înceapă să explodeze cu un orgasm creativ. Și...

SART: Daaa! (râsete și alți câțiva strigă „Daaa!!”)
 
ADAMUS: Dar eu spun asta și am început astăzi sesiunea prin a spune că este cu adevărat chiar ușor. Iar voi toți ați zis: „Daaa, daaa. Oh, este ușor.” Dar când ajunge la voi, când este chiar acolo gata să fie realizată, începeți cu scuzele și cu „dar” și „hai să așteptăm” sau „nu știu” sau orice altceva.

Dragii mei prieteni, Moș Crăciun este real, foarte real. Ați putea spune că Moș Crăciun este în interiorul vostru. Ați ajutat la crearea lui, cu ajutorul credințelor sincere în Moș Crăciun din copilărie.

Este chiar aici și o vom realiza. Nu vreau să mai aud scuze, fără „dar”. Toate instrumentele sunt aici și este vorba doar despre a vă lăsa pe voi înșivă să explodați în cine sunteți. Daaa. O minunată explozie în Sine.

Revenim la aceasta într-un moment, pentru ceva mai multă discuție. Dar, chiar acum, vreau să vă spun ultima dintre poveștile mele pentru Cartea Întâi din Memoriile unui Maestru.

LINDA: Ahh. Primul volum.

ADAMUS: Primul volum. Da, da.

LINDA: Ohhhh.

ADAMUS: Memoriile unui Maestru. Și vă rog să realizați că o numesc cartea mea, dar este cartea noastră. Sunt povești scurte pentru a ilustra, pentru a demonstra puncte foarte simple.

Vor pricepe oamenii? Câțiva. Poate chiar mai mulți decât câțiva. Va schimba aceasta lumea? Nu-mi pasă. Nu contează. Este amuzant să faci povești. Este distractiv cu adevărat să poți recapitula. Pe măsură ce spun povestea, atât de mulți dintre voi se întreabă dacă nu cumva spun cu adevărat povestea despre voi. Hei! Daaa. Uneori este numele vostru, uneori vă întrebați dacă doar am schimbat numele. Acestea sunt poveștile noastre.

Așa că, înainte de a merge mai departe, mi-ar plăcea să spun ultima poveste din Volumul Întâi al (cărții) Memoriilor unui Maestru.

Și, dacă veni vorba, Cauldre își face griji uneori, poate Linda ceva mai mult, ei spun: „Adamus, este o declarație mare să spui că va fi o carte best seller / cu un succes răsunător (n. tr.: cu vânzări foarte mari).” Nu, deoarece nu formulez dorințe pentru aceasta. Nu încerc să proiectez gânduri pozitive – scuip! – despre aceasta, deoarece nu funcționează. Am realizat-o. Îmi pare rău. Acestea nu funcționează prea bine. (câteva chicoteli) Nu încerc să o stropesc cu praf de zâne. Este foarte simplu pentru mine să spun asta, deoarece o văd. Este deja acolo. Este deja publicată. Deja s-a răspândit ca focul sălbatic în toată lumea. Este deja tradusă în multe limbi, editorii stau la coadă în fața ușii și cerșesc de la Linda un contract și ea va refuza până primește absolut ceea ce vrea din toate acestea.

Nu este gândirea unei dorințe și aceasta este diferența. Aceasta este diferența pentru multe lucruri pe care le-ați făcut în viața voastră – „Doar sper că este acolo. Doresc sau voi avea gânduri pozitive” și nu funcționează. Nu este prea eficient. Voi doar știți că este acolo. Eu o văd, apoi devine așa.

Este o cale minunată de a da formă realității voastre. Deja o văd, de aceea, este acolo. De aceea, în orice direcție ar merge lucrurile, nu contează. Poate că lucrurile din viața voastră nu mergeau într-o direcție prea bună. Nu contează. Doar aveți viziunea și, apoi, totul se schimbă.

Este vorba, într-un fel, despre a te juca cu timpul și fără timp. Oh, am avut o discuție atât de plăcută despre timp în Egipt. Experiențe atât de plăcute de a fi în afara timpului, prin a ieși din conștiința restricțiilor timpului și de a realiza că este deja împlinit. Nu în viitor. Nu peste 20 ani, ci chiar acum, și aceasta schimbă totul. Schimbă trecutul. Totul. Totul.  

Oh, momentul meu măreț va fi atunci când unii dintre voi, săritorilor (de la a sări ca popcornul/floricele de porumb), unii dintre voi care s-au deschis cu adevărat... și folosesc analogia popcornului pentru că mulți dintre voi vreți să fiți ca în metoda de coacere lentă. O puneți în cuptor și o lăsați să se coacă vreo șase ore până când este coaptă lent. Popcornul: îl încingi cu adevărat și, apoi, bum! Explodează. Dar explodează în aceste uimitoare, cumva gustoase, lucruri delicioase crocante, ceea ce sunteți voi. (cineva spune „Ooh”)
 
Deci, da, ooh. (Adamus chicotește) Deci, dragii mei prieteni, în Egipt, oh, am avut experiențe minunate dincolo de timp. Și momentul meu măreț este când unul dintre voi vine la mine și, fără cuvinte makyo, cu o cunoaștere reală spune: „În sfârșit pricep ceea ce spuneai despre trecut. În sfârșit pricep nu doar în felul intelectual, dar pricep când spui că trecutul nu este tot ce am gândit că a fost, ce mi-am amintit”. Când unul dintre voi spune: „Știi, gândeam că am avut cu adevărat o copilărie rea și părinți răi și că am făcut lucruri rele, că am luat decizii rele, că am făcut cotituri rele în viață”. Iar apoi, realizați instantaneu că nu a fost ceea ce gândeați că a fost. Realizați instantaneu că (lucrurile) încă se întâmplă, că nu este rău și că, de fapt, ați putea spune într-un mod minunat, că nicidecum nu s-au întâmplat cu adevărat.

Când unul dintre voi vine la mine și spune: „Tocmai am realizat ce voiai să spui despre trecut. În sfârșit pricep.” Oh! Acesta este unul dintre momentele mele definitorii. Dar, între timp, haideți să mergem în povestea noastră.

O Poveste
 
Să respirăm profund, pe măsură ce facem trecerea în povestea finală a Memoriilor unui Maestru.

Lui Harold îi plăcea perioada sărbătorilor. Îi plăceau atât de mult, încât a decis să facă decorațiunile finale ale vârfului unui brad de Crăciun imens, din marea sală a școlii spirituale. A ajuns acolo cu mult înainte ca oricine altcineva să se fi trezit în acea dimineață, în așa fel încât să poată face ultimele modificări de final ale bradului care avea o înălțime de aproape șapte metri. Era imens.

A așezat o scară imensă. A scos toate decorațiunile și ornamentele, le-a asamblat în jurul său pentru ca să poată avea acces ușor și a început să urce pe scară, ținând, desigur, ornamentul pentru vârful bradului, un înger minunat, îngerul de cristal care urma să fie pus cel mai sus, în vârful bradului. Și, pe măsură ce punea aceste detalii de final în partea de sus a bradului, a auzit că se deschide ușa în marea sală și s-a întors să privească, văzând că era Maestrul. Maestrul.

Și, în acel moment de finalizare a bradului, în acel moment timpuriu al dimineții în care privea și îl vedea pe Maestru, desigur, puteți ghici ce s-a întâmplat cu săracul Harold. Și-a pierdut echilibrul. A căzut de pe scară, a aterizat pe cutiile ornamentelor de pe podea și, în acest proces, și-a rupt mâna, și-a rupt vreo două coaste și și-a tăiat fața într-unul din ornamentele de sticlă, leșinând.

LINDA: Ahhh.

ADAMUS: Maestrul a stat în spatele încăperii, fără să se simtă rău deloc pentru ceea ce tocmai i s-a întâmplat lui Harold, ci înțelegând că a fost perfect pentru Harold.

Maestrul a pășit spre locul unde se afla corpul lui Harold, încă ținând cristalul sau îngerul de sticlă care era destinat pentru vârful bradului, dar care era parțial spart și erau fragmente pe fața lui, s-a uitat la el, vedea sângele cum curgea pe fața sa, a respirat profund, și-a scos telefonul său Apple iPhone 6 – acum facem și plasare de produs în poveștile noastre (râsete) – și-a scos telefonul său Apple iPhone 6 și a sunat la 911. (n. tr.: telefonul de urgențe pentru Statele Unite) O poveste drăguță până acum. (Adamus chicotește)
 
În continuare, îl găsim pe Maestru la spital, la patul săracului Harold al cărui braț era acum în gips, care era în mari dureri de la coastele rupte și care avea un bandaj mare acoperind multe tăieturi de pe capul său. Și, deodată, studentul, Harold, a început să se trezească chiar în timp ce Maestrul intra în cameră, a început să se trezească și Maestrul a spus: „Deci, dragă Harold, la ce te gândeai? Ce îți trecea prin minte în acel moment când ai căzut de pe scară? Ce îți trecea prin minte? La ce te gândeai?”

Harold s-a gândit un moment, amintindu-și incidentul și a spus: „Ei bine, Maestre, erau două lucruri principale. Primul era: voi fi în viață? A fost un drum lung până jos de-a lungul acelei scări. Erau multe cutii jos. Voi mai trăi? Nu mai sunt tinerel. E o cădere mare. Voi mai trăi?” Și Maestrul a spus: „Da. Ce altceva?” Harold a spus: „Știi, eram singur în acea încăpere finalizând bradul. La ce mă gândeam era că am o viață bună. Am doi copii minunați. Am o soție drăguță, suntem căsătoriți de ceva vreme, avem o casă frumoasă. Dar mă întrebam ce am făcut cu adevărat? M-am implicat în această comunitate spirituală a ta, Maestre, în ultimii cinci ani. Dar ce am făcut cu adevărat? Mă distrag pe mine însumi? Am învățat ceva cu adevărat? Doar fac roțile să se învârtească? Este doar o distragere de la o viață în care, altfel, doar m-aș fi plictisit? Asta este ceea ce gândeam.”

Maestrul a spus: „Perfect. Absolut perfect.” Și i-a spus lui Harold: „Știi, când se întâmplă lucruri, când ai o cădere, când ai un accident, când oricare dintre acestea se întâmplă, întoarce-te mereu la ce îți trecea prin minte la acel moment, deoarece aceasta îți pune în scenă situația.”

„Iată-te aici, decorând bradul de Crăciun, gândindu-te la progresul tău, gândindu-te dacă ai făcut o treabă bună în căutarea ta spirituală. Harold, te gândeai la propriul tău angajament și dacă ai fost onest față de tine, dacă ai fost serios. Și, deodată, totul a ieșit din echilibru. Nu s-a întâmplat pentru că eu am intrat în sală, ci tu ai ieșit din echilibru. Am intrat pentru că tu erai în dezechilibru. A fost distragerea perfectă, rațiunea perfectă pentru ca tu să te rotești în jurul scării, să-ți pierzi echilibrul și să cazi. Și, făcând aceasta, a generat un număr de lucruri. Te-a făcut să te întrebi: ești cu adevărat în viață? Ești cu adevărat viu? Iată-te aici acum, la spital, probabil mulțumit că nu a fost mai rău. Nu este permanent. Te vei însănătoși foarte repede. Dar trebuia să-ți evaluezi viața.”

„Oamenii sunt interesanți, într-un fel. Foarte interesanți, deoarece, mai mult decât orice, vor să se simtă vii, dar nu știu întotdeauna cum să o facă. Oamenii fac lucruri stranii pentru a se simți vii, Harold, cum ar fi să cadă de pe o scară. Ai putea să te gândești că a fost vreun semn de sus, dar nu a fost. A fost o cale pentru tine de a te simți viu. Cu siguranță, prin chemarea morții, aceasta te-a făcut să te simți în viață. Prin a fi în durere, așa cum ești chiar acum, de fapt, îți reamintește că ești viu. Durerea este amuzantă în acest fel. În timp ce durerea este foarte dificilă și dureroasă, îți reamintește că ești viu, într-un fel bizar.”

„De ce fac oamenii lucruri, uneori lucruri insidioase și dureroase, doar pentru a se face pe ei înșiși să se simtă vii? De ce oamenii vor conduce pe autostradă cu viteze incredibile, viteze înspăimântătoare, doar pentru trăirea de a se simți vii? De ce oamenii dau muzica atât de tare, dincolo de ceea ce chiar ar putea tolera urechile lor. De ce oare? Deoarece îi face să se simtă vii. Acel zgomot, acea vibrație, acea putere exterioară și energie care intră în urechile lor distorsionându-le creierul – îi face să se simtă vii.”

„De ce oamenii se ceartă cu alți oameni, unii pe care pretind că-i iubesc? Deoarece îi face să se simtă vii. Daaa, Harold, chiar și o ceartă te face să te simți viu. Face ca ceva să se miște în ceea ce ar fi, de altfel, o viață plicticoasă, o viață în care cineva se întreabă dacă este cu adevărat viu, dacă merită ceva cu adevărat, dacă face ceva valoros.”

De ce se întâmplă ca oamenii să joace jocuri extreme? De ce se întâmplă ca oamenii să se taie intenţionat pe ei înşişi? De ce se întâmplă ca oamenii să ia droguri sau să bea în exces, Harold? Pentru că aceasta îi face să se simtă vii.”

 

„Sunt cu adevărat modalităţi mai bune de a te simţi viu, dar foarte puţini oameni înțeleg aceasta. Astfel ei recurg la aceste provocări exterioare. Fac lucruri extreme, ciudate, doar pentru a se simţi vii, pentru că nu există nimic mai îngrozitor, nu există nimic mai îngrozitor decât să te simţi mort, să te simţi amorţit, să te simţi lipsit de valoare, deşi încă mai ai un corp fizic. ”

 

„Astfel că ei fac lucruri foarte, foarte ciudate. Căderea ta de pe scară, Harold, a fost, într-un fel, răspunsul la întrebarea pe care ţi-ai adresat-o ţie însuţi când te aflai sus, în vârful ei: Faci ceva semnificativ în viaţa ta? Eşti tu cu adevărat viu?”

 

„Şi, adevărata întrebare, Harold, este: îţi acorzi tu permisiunea să simţi? Îţi acorzi ţie însuţi permisiunea de a simţi viaţa? Sau te închizi în faţa ei? Faci compromisuri? Trebuie să-i mulţumeşti întotdeauna pe ceilalţi oameni? Să oferi celorlalţi mai întâi?  Nu poţi să te simţi viu în felul acesta. Nu. De fapt, atunci când faci asta, când îi pui întotdeauna pe ceilalţi înaintea ta, cu fiecare zi te vei simţi puţin câte puţin din ce în ce mai mort, pentru că ei îţi iau energie, iar tu le permiţi să facă acest lucru.”

 

„Atunci când ai căzut de pe acea scară şi ai trecut prin dureri sfâşietoare, iar apoi ai leşinat din cauza durerii, acea durere te-a făcut să te simţi atât de viu. Nu este ciudat?”

 

„Harold, eu te-am cunoscut de acum cinci ani. Tu ai fost un student bun. Dar Harold, tu te întrebi. Tu te întrebi pe tine. Tu te reţii pe tine. Încă mai simţi că este atât de important să faci orice pentru oricine altcineva, ca fiecare să fie fericit. Încă te mai limitezi pe tine însuţi. Încă te mai simţi ruşinat să ai mai mult în viaţa ta.”

 

„Deci, Harold, într-un fel, într-un fel tu te ucizi pe tine cu încetinitorul, zi de zi. Şi îţi spui, ei bine, că eşti un tată bun. Că ai o slujbă bună. Nu ai facturi, dar şi tu ştii la fel de bine ca şi mine că nu te simţi cu adevărat viu.”

 

Cu aceasta, Harold încetă din plâns pentru că știa exact despre ce vorbea Maestrul, iar plânsul îl făcuse să se simtă atât de bine. Iar Maestrul nu încercă să-l consilieze pe Harold, nu încercă să îl bată pe umăr sau pe cap şi să-i spună că totul va fi în regulă, pentru că ştia că acest moment de plâns îl făcea să se simtă viu încă o dată. El ştia că atunci când se iveau  aceste  lacrimi şi aceste emoţii şi această eliberare, acestea îl deschideau pe el către sufletul său.

 

Chiar în acel moment, uşa se deschise şi înăuntru pătrunse un grup de colindători voluntari pentru sărbători, care începură să cânte un cântec frumos de Crăciun și Maestrul spuse: „Ascultă, oh Harold, îngerii cântă”. (suspine și gemete la poanta lui Adamus) 
Iar Harold mormăi şi gemu, nu din cauza durerii sau a rănilor sale, ci din cauza durerii pentru slabul simţ al umorului din partea Maestrului.

 

Şi astfel se încheie Memoriile unui Maestru. (Adamus chicoteşte şi audienţa aplaudă)

 

Şi revenind la subiect, dragi Shaumbra, fiți vii. Trăiți.

 

 

A supravieţui sau a trăi

 

Am parcurs un drum lung împreună şi voi aţi putea spune că va deveni şi mai intens, iar asta este ceva bun pentru că voi vă veţi simţi şi mai vii. Am parcurs un drum lung împreună şi nu mai este loc în viaţa voastră doar pentru a supravieţui, doar pentru a trece (prin viață). Nu mai este loc.

 

Este cu adevărat o chestiune despre supravieţuire sau trăire. Aceasta este întrebarea - a supravieţui sau a fi vii? Nu mai este cale de mijloc, aici. Nu mai este reţinere, aici. Voi deveni emfatic în legătură cu aceasta, în acest an care vine. Nu are nimic de a face cu anul, dar este un timp potrivit. Eu iubesc sărbătorile. Noi celebrăm, ne dăm înapoi puţin şi ne pregătim pentru runda următoare. Dar runda următoare nu va mai fi despre supravieţuire.

 

Supravieţuirea nu este prea amuzantă, nu-i aşa? Nu, nu. Nu aţi venit aici ca să supravieţuiţi şi aceasta este parte a conflictului. Aceasta este ceea ce vă deosebeşte de ceilalţi oameni. Acesta este motivul pentru care câteodată vă gândiţi că sunteţi ciudaţi şi diferiţi şi orice altceva. Aceasta se întâmplă deoarece voi nu veţi tolera supravieţuirea. Voi veţi cădea în afara unei scări metaforice foarte înalte, doar dacă veţi supravieţui după asta.

 

Nu vă veţi da voie. Harold a căzut în afara acelei scări. Nu Maestrul l-a făcut să cadă. Maestrul doar se întâmpla să treacă prin acea încăpere la momentul perfect, aşa cum se întâmplă în mod sincronistic. Dar nu Maestrul l-a făcut să cadă. Era Harold care ştia că trăia de azi pe mâine, simţind acea cunoaştere grăindu-i/șoptindu-i că mai era şi altceva, dar simţind totodată că el inhiba aceasta. Dorea să fie un tată bun, un soţ bun, un student bun, un bun la toate şi acest lucru nu mai funcţiona. El doar supravieţuia. Nu trăia cu adevărat.

 

Spuneți că doriți un impuls, o explozie a creativităţii voastre. Vă doriți iluminarea, ceea ce este de fapt doar realizare. Vă doriți să se întâmple şi am început această conversaţie spunând că este uşor, cu adevărat uşor, dacă nu stați în propria voastră cale şi dacă nu vă găsiți scuze. Iar dacă microfonul vine la voi, cântați din inima voastră şi mă refer la aceasta ca la o metaforă. Dacă viaţa vine la voi, o îmbrăţişați. Voi îi comandați. Voi dansați cu ea. Voi vă simţiți vii cu ea.

 

Cel mai mare lucru pentru o fiinţă însufleţită este să îl cunoască pe Eu Sunt şi de asemenea, să se aasimtă vie. Ei, voi, aţi venit pe această planetă pentru a vă întrupa în corpul biologic. Este într-un fel (ceva) străin, dar acum v-aţi cam obişnuit cu aceasta. Voi aţi venit aici pentru a simţi că trăiţi. Nu este o cale mai bună de a simţi că trăiţi decât a avea cinci simţuri umane, un corp fizic care poate avea experienţa durerii. A vă afla într-o realitate liniară, cu toată această limitare de fapt, într-un fel, vă ajută să vă simţiți vii. Dar într-un anumit punct vă prindeți în rutine şi prindeți rădăcini în conştiinţa de masă, în propria voastră dogmă, în propriul vostru noroi - noroi energetic - şi vă opriți. Faceți compromisuri. Vă reţineți. Îmi spui că vei cânta cândva în viitor. Îmi spui că tu eşti cu adevărat pregătită pentru aceasta, orice se întâmplă să fie „aceasta”, dar tu doar aştepţi. Pentru ce? Tu doar aştepţi.

 

Şi între timp… mie nu-mi pasă, de fapt, pentru că deja s-a întâmplat oricum. Pot vedea aceasta când te privesc, Pete, sau pe oricare dintre voi. Este împlinită. Realizarea, măiestria, iluminarea, orice - este făcută. Astfel că eu nu mă îngrijorez despre aceasta. Singurul lucru pe care îl găsesc dureros este când voi doar supravieţuiţi, când voi nu trăiţi cu adevărat. Singurul lucru pe care îl găsesc dificil este să privesc la voi ştiind că deja se află acolo, ştiind că vouă vă este teamă să o realizaţi, poate. O lăsaţi deoparte. Aşteptaţi să apară mai întâi următorul cocean de porumb de pe lângă voi ca să fiţi siguri că aceasta nu doar apare şi dispare când o face. (Adamus chicoteşte)

 

Dragi prieteni, nu mai putem aştepta. Noi nu mai putem aştepta. Eu nici nu cred că aceasta vă doriţi, dar totuşi se întâmplă. Totuşi, există această ezitare. Noi nu mai putem aştepta.

 

Am mai spus înainte că iluminarea, realizarea este acel gen de lucru pe care vi-l doriţi mai mult decât însăşi viaţa. Dacă v-aș fi ținut cu capul sub apă, aşa cum aş sigila un capac deasupra acelui vas cu floricele de porumb, dacă v-o doriţi mai mult decât însăşi viaţa, dar iată că totuşi există acea ezitare, acea reţinere.

 

Astfel, ajungeți în punctul în care doar supravieţuiţi. Este o parte din voi care cunoaşte aceasta şi este pe cale să vă dea jos de pe scară. Nu eu. Nu vreo conspiraţie, ci voi înşivă, împingându-vă pe voi înşivă chiar în afara acelei scări, pentru ca voi să vă simţiţi vii. Acesta este lucrul minunat despre experienţele la limita (în apropierea) morţii. Oh! Ele sunt surprinzătoare. Înfricoşătoare. Şi acestea nu sunt mereu la limita morţii. Uneori sunt experienţe de moarte. (Adamus chicoteşte) Acesta este lucrul surprinzător, pentru că putea să o ia în alt sens. Dar asta vă face ca deodată să vă simţiţi vii.

 

Noi nu avem nevoie să o apucăm pe calea aceea. Eu de fapt nu recomand aceasta deloc. Noi nu avem nevoie să trecem prin acea cale, a unui accident teribil, sau calea unui cancer înfiorător. Aceasta e una scârboasă. Mda. Nici măcar nu ar trebui să vorbim despre aceasta, nu-i așa? Nu, haideți să vorbim despre asta, pentru că vă sperie al naibii și chiar așa ar trebui.

 

Doctorul îți dă vestea: „Ai făcut cancer”. Mm. La naiba. Deodată, începeți să apreciați viața, eh? Deodată, nu mai este doar supraviețuire. E ca și când acum spui: „Trebuie să trăiesc. Trebuie să fac tot ceea ce mi-aș fi dorit să fi făcut.”

 

Și apoi voi veniți la mine. Aceasta este partea amuzantă. Apoi veniți la mine și spuneți: „Păi Adamus, tu știi, eu abia am aflat vestea. Nu e prea bine. Poți să faci ceva? Eu sunt cam așa: „Nu. Verifică cu Moș Crăciun. Poate este el în stare să te ajute”. (chicotind) Nu (sună) prea bine. Nu prea bine. Dar e nemaipomenit. Și acea…(se uită la Linda)

 

LINDA: Eu te ascult.

 

ADAMUS: Partea bună este că voi primiți vestea, intrați în panică și vă întrebați dacă există vreun miracol care să vindece ce se află acolo. Nu-i. Dar voi începeți să contemplați viața. Ah! Și atunci veniți la mine și avem niște discuții mărețe - și voi știți cine sunteți - mai întâi încercați să negociați. Aceasta nu funcționează. Dar apoi spuneți: „Știi, eu doar îmi doresc să fi avut...” și completați voi ce lipsește. Îmi doresc doar să fi permis. Îmi doresc să nu fi amânat atât propria mea iluminare, propria mea realizare. Îmi doresc să fi fost puțin mai curajos. Îmi doresc să nu fi făcut atâtea compromisuri. Îmi doresc să fi avut pe atunci viziunea clară pe care o am chiar acum. Oh, și am acea viziune. Cu moartea care-mi face semn și toată durerea și toate celelalte care vor mai fi implicate în toată această strădanie, oh, cât mi-aș fi dorit.

 

Dragii mei prieteni, haideți să primim această viziune acum. Mult mai ușor.

 

Eu am spus la început că este de fapt ușor cu adevărat, dacă nu veți sta voi în calea voastră. Haideți să avem acea viziune acum.

 

Și viziunea - eu nu mă refer la ce vedeți cu ochii voștri. Viziunea este conștiența. Aceasta reprezintă viziunea. Este o conștiență. (n.tr.: acuitate - prezența atenției conștiente extinse)

 

Cauldre îmi va acorda permisiunea de a vă spune o poveste interesantă. El a avut o experiență noaptea trecută, pe când stătea după cină să urmărească o emisiune stupidă la televizor și se relaxa, spune el. El se relaxa. Și deodată a putut vedea într-un fel în care nu mai văzuse niciodată înainte. Nu doar cu ochii săi. El a putut vedea de jur împrejur 360 de grade. Chiar dacă ochii lui erau închiși, el putea vedea totul, prin piatra din foc, prin lemnul din șemineu, prin orice. Putea vedea în și prin lucruri. El a putut simți totul fără niciun efort. Fără niciun efort, nici măcar de a încerca. Deodată conștiența era acolo. Despre aceasta este vorba. Deodată, numai conștiență completă.

 

Și conștiența nu înseamnă deloc ceva mental. Doar este acolo. Nu trebuie să lucrați la aceasta. Deodată, voi înțelegeți cum funcționează. Întelegeți cum lucrează energiile, cum acestea vin să vă servească. Realizați cum sunteți cei mai buni prieteni ai voștri și sunteți și proprii voștri cei mai răi dușmani. Realizați cum voi înșivă stați în calea voastră. Realizați cum faceți compromisuri. Eram gata să spun că renunțați din frică, dar voi vă compromiteți atât de mult.

 

 

Reamintirea Viziunii

 

Voi știți de ce vă aflați aici în această viață. Voi cunoașteți acel angajament, acel angajament profund arzător, dar atunci faceți compromisuri. Haideți să trecem dincolo de aceasta. Haideți să avem puțină viziune.

 

Cu aceasta, eu voi cere ca  luminile din sală să mai scadă puțin, voi cere niște muzică drăguță pentru un merabh de sărbătoare. Ah, da.

 

Viziune, ah, aceasta nu înseamnă ochii. Este cunoașterea despre care noi am vorbit. (muzica blândă de Crăciun începe)

 

Aceasta nu înseamnă că voi trebuie să cunoașteți toate detaliile despre ceea ce urmează să se întâmple. Este viziunea, viziunea iluminării voastre în această viață. Ea este chiar aici.

 

(pauză)

 

Nu este o viziune mentală. Nu este una pe care să v-o construiți în mintea voastră. Este o viziune, o cunoaștere, că ați venit în această viață spunând că este ultima voastră viață. Ați venit în această viață atât de profund convinși că nimic nu va sta în calea voastră. Nici măcar voi înșivă.

 

Mie mi-a plăcut întotdeauna partea aceea, când voi ați spus: „Nimic nu va sta în calea mea, nici măcar eu însumi.” Dacă aceasta înseamnă să cădeți de pe o scară, să fiți într-un accident de mașină oarecare, nu veți lăsa nimic să vă stea în cale. Ați avut o asemenea viziune, o asemenea viziune despre motivul pentru care vă aflați aici. Este încă aici.

 

Frumusețea acestui lucru este că nu trebuie să faceți nimic. Nu trebuie să munciți viziunea. Nu trebuie să vă prindeți cum să o faceți. Aceasta este deja împlinită.

 

Doar aveți nevoie să reveniți la acea viziune. Maestrul Iluminat întrupat. Nu peste zece ani de acum încolo, nu mai târziu. Chiar acum.

 

Acea viziune unică, acea recunoaștere este deajuns. Va muta munți și nave. Acea viziune, acea cunoaștere, fără îndoială, acea viziune îndrăzneață este tot ceea ce este necesar. Orice altceva începe doar să se așeze la loc.

 

Doar atunci tu, Maestrul, poți doar să ai acel mare zâmbet bătrân pe fața ta. Doar atunci tu poți permite energiilor să te servească. Doar atunci tu nu mai faci haz sau nu te mai reții de la bogăție și prosperitate, de la sănătate. Nu mai pui piciorul pe frână.

 

Acea viziune... este ceea ce voi ați adus în această viață.

 

Voi știți, acea viziune, este unul dintre cele două lucruri pe care le-ați inhibat, pe care le-ați considerat atât de prețioase, atât de foarte prețioase încât le-ați ascuns. Nu ați dorit ca ceva să distorsioneze, să polueze sau să corupă acea viziune. Astfel că ați ascuns-o așa încâtsă nu fie expusă asprimilor acestei lumi. Voi ați ascuns-o pentru că ați știut că veți fi foarte vulnerabili la întuneric în această viață, mai mult decât în celelalte vieți.

 

Voi repeta aceasta. Voi ați știut că veți deveni foarte vulnerabili la întuneric în această viață, mai mult decât în oricare alta. Astfel că ați ascuns acea viziune așa încât ea să nu poată fi coruptă.

 

Urma să deveniți foarte vulnerabili la întuneric, pentru că urma să deveniți mai senzitivi, urma să deveniți mai mult un fel de exploratori și știați că va veni vremea când nu veți mai putea fugi de întuneric - al voastru sau al celorlalți. Că nu veți mai putea fugi de asta. Că nu mai puteați să vă ascundeți în lumină.

 

Adevărata integrare este integrarea a orice - întuneric și lumină, înalt și scund, bine și rău, masculin și feminin - așadar, ați ascuns acea viziune a iluminării voastre atât de bine încât aproape că ați putea spune că ați uitat unde ați pus-o.

 

(pauză)

 

Dar voi știți. Eu nu am văzut unde ați ascuns-o. Eu am știut că noi vom sta împreună aici în felul acesta chiar înainte de sărbători, imediat după ce am trecut de indicatorul istoric 2012. Am știut că va veni un punct în care nu veți mai tolera nicicum doar să supraviețuiți. Când nu vă vor mai fi de ajuns doar discuțiile lunare despre cât de minunată poate fi iluminarea. Am știut că urma să vină un punct în care, dacă nu reușeam să depășim asta, noi am avea o răzvrătire chiar aici, la Crimson Circle.

 

Prin urmare eu am avut viziunea, voi ați avut viziunea că vom sta aici, cu muzica blândă a sezonului cântând în fundal, cu un copac Hanuka drăguț pe scenă, și am știut că vom vorbi despre viziune încă o dată. Viziunea pe care voi ați avut-o, viziunea, cunoașterea că iluminarea era deja aici. Nu undeva în alt loc, ci chiar aici.

 

Viziunea, conștiența și apoi, în această formă a Kasama, însemnând că deja s-a întâmplat, atunci am spus: „Știți, este necesară o ființă cu adevărat îndrăzneață și curajoasă pentru a avea o viziune și a-i permite acesteia să fie.” Foarte îndrăzneață, curajoasă.

 

Una este să ai  viziunea, cunoașterea iluminării și să o ții undeva la distanță, așa cum ai ține un morcov în fața unui cal. Este un alt lucru, cu totul alt lucru, să îi acorzi permisiunea acesteia să fie.

 

Într-un fel, ați putea spune că este aproape amuzant, până la un punct, să ai viziunea și să continui să te străduiești să ajungi la aceasta, ținând-o neînfăptuită. Este într-un fel amuzant, până la un punct. Dar atunci, ei bine, atunci viața începe să iasă din voi. Voi nu vă simțiți atât de vii. Simțiți că doar supraviețuiți. Aceasta se întâmplă mult celor care urmăresc calea spirituală.

 

Eu aș spune aceasta oricui este implicat în spiritualitate și, până la un anumit nivel, în religie, oricui are o dorință simțită cu adevărat din inimă de a  cunoaște ceva mai măreț. Dar atunci, atât de des munca spirituală, grupurile, cărțile, produsele sunt doar mijloace pentru a supraviețui. Acestea sunt doar o distragere. Acestea sunt doar o altă declarație a Sinelui că Sinele nu este pregătit.

 

Mai devreme sau mai târziu… mai devreme sau mai târziu deveniți obosiți de toate acestea și ajungem la un moment al adevărului. Aceasta deja s-a întâmplat și aceasta se întâmplă.

 

Lucrul amuzant este că acest moment al adevărului de acum nu se întămplă doar aici. Se întâmplă de fapt în tot ce reprezintă trecutul vostru. Ceea ce voi simțiți acum a fost simțit de voi, tânărul copil lângă pomul de Crăciun, de tânărul adult la Crăciunul de acum douăzeci - douăzecișicinci de ani în urmă. Totul a fost simțit.

 

Este reamintirea acelei viziuni, acea viziune frumoasă, acel angajament: „Asta este.”

 

Acum că am simțit din nou această viziune și angajamentul iluminării din această viață, următorul pas este de a fi atât de curajoși, neobosiți, îndrăzneți și să o lăsați să pătrundă în voi. Fără așteptări sau rețineri. Fără alte căutări în afară de realizarea completă. Fără a sta pe gânduri. Fără îndoială. Fără alte jocuri. Asta este.

 

Asta este.

 

Înseamnă să o faceți sau să muriți. Așa că haideți să o facem.

 

(pauză)

 

Eu înțeleg de ce ați ascuns viziunea, de ce pretindeți că aceasta nu era aici. Pot înțelege de ce nu ați dorit ca aceasta să fie vreodată tulburată. Mai degrabă nu ați fi înfăptuit-o sau deținut-o, decât să trebuiască să fie distorsionată de către voi sau de către ceilalți.

 

Dar haideți să o scoatem din nou la iveală. Haideți să o aducem de acolo de unde a stat ascunsă, deschideți-o, tot așa cum ați deschide un cadou de Crăciun. Mda, chiar acum. Nu mai așteptați. Nu așteptați să vină următorul Crăciun.

 

Deschideți-o ca și cum aceasta ar fi stat sub copacul acela doar așteptându-vă pe voi.

 

Vă rog, vă rog să o despachetați. Este iluminarea voastră. Este conștientizarea / conștiența voastră.

 

Este împlinirea voastră. Simțiți aceasta.

 

(pauză)

 

Vedeți, a fost cu adevărat ușor. Nu a fost atât de dificil.

 

Acum, doar aduceți-o chiar în interiorul vostru. Doar aduceți-o chiar în interior.

 

(pauză)

 

În corpul vostru, aduceți-o în corpul vostru și în mintea voastră. Acesta este viu. Vedeți, acesta este viu. Nu era cartea secretelor. Nu era o baghetă fermecată. Aceasta erați voi. Viziunea voastră, este vie. Voi nu trebuie să faceți lucruri cum ar fi să cădeți de pe o scară, să fiți în accidente de mașină sau să primiți acele vești proaste de la doctor. Acestea sunt false moduri de a vă simți vii.

 

Această viziune este vie. Aduceți-o în interiorul vostru, în corpul vostru, în ochii voștri, în nasul vostru, în gura voastră. Lăsați-o să pătrundă în urechile voastre, în abdomenul voastru, în picioarele voastre, în zilele și nopțile voastre.

 

Ea este vie.

 

(pauză lungă)

 

Respirați profund. Respirați foarte profund, dragii mei prieteni.

 

Îmi place această perioadă a anului. Este atât de magică, atât de magică. Magicul este foarte real, dacă voi îi permiteți să fie. Astfel, așa cum am spus când am deschis (shoudul), este ușor. Este chiar ușor. Voi stați în propria voastră cale câteodată. Mda. Stați în propria voastră cale cu îndoielile și amânările (voastre). Dar acolo unde ne îndreptăm acum, acolo unde Shaumbra ce încă vor mai rămâne, acolo unde ne îndreptăm acum este în realizare, în acea experiență, în trăirea acesteia. Nu doar supraviețuind vieții și vorbind despre aceasta, ci trăind-o. Într-acolo ne îndreptăm noi.

 

De fapt va deveni mult mai ușor, mult mai ușor în multe privințe. Dar vă va cere vouă să fiți într-un fel neînfricați, într-un fel îndrăzneți  - ei bine, cu adevărat îndrăzneți - și să fiți voi înșivă.

 

Și cu aceasta, dragii mei Shaumbra, este o asemenea încântare, o asemenea încântare să mă aflu aici, împreună cu voi. Acum eu trebuie să plec să mă pregătesc pentru petrecerea voastră. Da, Eu voi fi prin preajmă. Și, vă rog, orice ar fi, nu îmi oferiți mie sau vouă înșivă orice altceva în afară de ceea ce este cel mai bun. Nu doar la petrecerea din noaptea aceasta, ci în viață în general.

 

Cu aceasta, haideți să respirăm profund și să ne reamintim că…

 

AUDIENȚA ȘI ADAMUS: Totul este bine în întreaga creație.

 

ADAMUS: Cu aceasta, sărbători fericite, dragi Shaumbra. Mulțumesc. Mulțumesc.(audiența aplaudă)

 

 

 

 

Traducere realizată de:
Carmen Rivalet, Nicolae Bogdan Ioniță, Anca Apostol, Florin Mandiuc;
revizuire: Loredana Ioniță și Mirela Ghenea.

sursa:

www.crimsoncircle.com