MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria DESCOPERIRII:
DESCOPERIREA 3 – Cu Adamus, transmis de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson in data de 2 noiembrie 2013
www.crimsoncircle.com; www.shaumbra-in-hd.ro

 

TRADUCERE GEORGIANA

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Liber şi Suveran. Ah! Sunt câţiva aici de data asta. Bun venit. Salutări.

A avea un corp

E minunat să vă văd pe aşa de mulţi dintre voi. Frumoase corpuri aveţi, hm. (câteva râsete) Nu, cu adevărat. Cu adevărat. Vă puteţi imagina bucuria de a avea un corp şi de a fi în el? Oh! Eu îmi amintesc vag zilele în care aveam un corp fizic. Oh, ştiu că uneori îl blestemaţi. Îl înjuraţi. Uneori e plin de durere. Uneori îmbătrâneşte, poate că apar nişte riduri pe alocuri, dar este o încântare să ai un corp fizic.

Eu ocup corpul lui Cauldre dor pentru câteva minute, ceea ce este în regulă, dar, dragii mei prieteni, să ai un corp! Respirați adânc în el. Oh! Nu el vă face să fiţi oameni. Nu, nu corpul vă face să fiţi oameni. Nu. Este conştiinţa sau hai să-i spunem conştiinţa limitată, percepţia din care operaţi. Asta vă face să fiţi oameni. Doar pentru că aveţi un corp fizic nu deveniţi umani. Nu doar asta. Puteţi merge în cosmos şi să vă luaţi şi corpul cu voi. Nu la el se vor uita ceilalţi. Ei privesc perspectiva pe care o aveţi, nivelul de conştienţă. Dar să ai un corp – ce lucru uluitor! Poţi fi senzuală şi chiar şi sexuală, Edith.

EDITH: Da, pun pariu.

ADAMUS: Da. Mulţumesc, da. Noi am vorbit. Mă bucur să te văd din nou, draga mea. (o sărută)

EDITH: Mulţumesc. Mulţumesc.

ADAMUS: Să ai lucrul numit corp! Respiraţi în el o clipă. Ohh! Duceţi mâncarea în el. Iubiţi acest corp, da, pentru că, ei bine, o să aveţi nevoie de el. Mai aveţi mulţi ani în faţă pe această planetă. E o veste bună, nu-i aşa, Larry? Zâmbeşti, Larry. Larry, cum stai cu abundenţa?

LARRY: Bine.

ADAMUS: Bine. Continuă să gândeşti aşa. Va veni în calea ta. Respiraţi în corp. Mai aveţi mulţi ani pe planetă. Nu, nu o să plecaţi în curând, deşi din când în când vă gândiţi la asta, vă gândiţi – „Oh, ce uşurare să ieşi din conştiinţa umană”. Nu. Doar ieşiţi din corp, iar apoi încă mai luaţi conştiinţa umană cu voi.

Oh, asta este un însemn de onoare, apropo. Mergeţi în alte tărâmuri, la naiba, vă duceţi în Tărâmurile Apropiate şi spuneţi: „Tocmai vin dintr-o altă experienţă umană în fizic”. Oo, sunteţi ovaţionaţi. Da. Mergeţi în alte dimensiuni cu unele fiinţe extraterestre – oh, e o mare onoare să fi fost om întrupat. Aşa că respiraţi în corp, iubiţi-l şi apreciaţi-l.

Adamus

Această faţetă a lui of Saint-Germain care este numită Adamus sau Adamus (pronunţat Ah-de-mus) – o ador. O iubesc. E un fel de co-creaţie a voastră, Shaumbra, şi a mea. Eu aveam dorinţa de a o realiza, dar nu aveam grupul cu care să fac asta, după care aţi apărut voi, iar apoi l-am creat pe Adamus. Uimitor, nu-i aşa? (două persoane spun: „Da”) Da. Da. (Adamus râde) Da, doi din (râsete) Trei, dacă Linda încă se mai gândeşte. Poate îşi schimbă părerea.

Nu, iubesc personalitatea lui Adamus, această faţetă a lui Saint-Germain, pentru că, ştiţi, sunt mulţi mesageri pentru Saint-Germain. Unii dintre ei au un contract, un acord cu mine. Alţii mă simt pe mine şi simt şi esenţa, dar Saint-Germain este cam plictisitor. Cam plictisitor. Dacă aţi citit vreodată… (cineva dă din cap, Adamus râde) Da, chiar aţi citit unele din cărţi! (cineva din sală: „Da”) Ohhh! Trebuie să spun – nu că mă sustrag de la îndatoririle mele, dar trebuie să spun că nu doar Saint-Germain era cam plicticos.

Ştiţi că uneori, în călătoria spirituală, e un fel de respect, un fel de respect fals. Aşa că să mă îndepărtez puţin de Saint-Germain cel plictisitor este o mare uşurare pentru mine. Pot veni aici. Pot sări în corpul lui Cauldre. Pot fi simultan în multe din corpurile voastre. Pot să fiu bucuria. Pot fi râsul. Pot să fiu enervant. Pot să vă calc pe nervi şi mai aveţi puţină răbdare… (râsete

LINDA: Toate astea la un loc. Da, toate astea. 

ADAMUS: … mai avem mult timp în faţă.

LINDA: Mm hmm.

SART: Rahat!

ADAMUS: Adamus este co-creaţia voastră şi a mea. Este partea din voi care ar vrea cu adevărat să scape şi să fie nepoliticoasă, indisciplinată, să facă tot felul de lucruri pe care în mod obişnuit nu le-aţi asocia cu a fi spiritual. Însă există această perspectivă, stratul care spune cum ar trebui să arate „a fi spiritual”. Am să vă spun şi o să intrăm în asta azi. Nu o să ajungeţi în rai în maşina aceea, în acea maşină spirituală. (câteva râsete) Deloc. Am să vă arăt de ce şi de ce nu.

Aşa că este bine să fiu aici, cu voi, ca să ne distrăm. Pentru aceia dintre voi care ascultă pentru prima dată, azi o să fiu plin de umor (aplauze), pentru că Adamus înseamnă voi şi cu mine, nu-i aşa? Azi am să fiu provocator, deseori mi se spune… (câteva aplauze) …mai puţine râsete de data asta. Deseori mi se spune că sunt enervant. Enervant. Oh, de ce? Pentru că voi vreţi – noi vrem –, pentru că trebuia să găsim calea de ieşire. Trebuia să găsim calea de ieşire şi azi clar o să ne uităm la asta.

Pentru aceia dintre voi care se conectează crezând că vor primi un mesaj spiritual drăgălaş – nu e aşa. O să fim aspri. O să fim destul de primitivi uneori. O să facem lucruri pe care nu v-aţi aştepta niciodată să se petreacă într-un grup spiritual, cu excepţia unei orgii. (râsete) Dar în afară de asta, în afară de asta, dragii mei prieteni, azi o să ieşim din cutia spirituală.

Aşa că vă rog, dacă priviţi pentru prima dată sau chiar pentru a doua oară, dacă priviţi şi vă gândiţi: „În ce mă bag şi ce fac ăştia aici?”, vă rog să încercaţi să vedeţi până la sfârşit, căci povestea este a voastră – de la plictiseală la iluminare. Mmm. Da, într-adevăr. (câteva aplauze şi fluierături)

Va fi puţin diferit, pentru că voi permiteţi. Unii dintre voi permiteţi. Observ că nu sunteţi prea mulţi astăzi. V-aţi putea gândi, cu înţelepciune profundă, înţelepciunea erelor ce străbat prin aceste Shouduri – a voastră şi a mea, care v-o retransmit spre voi –, v-aţi putea gândi cu înţelepciune profundă că asta o să vă aducă bucurie în această viaţă, că o să vă salveze să mai repetaţi viaţa asta de încă 30, 40, 50 de ori; având în vedere umorul cu care facem asta şi înţelepciunea uluitoare – totul fiind gratuit la Shoudul lunar – aţi putea crede că este o coadă de aici, de la uşă, de-a lungul canionului şi până la Denver, până în Kansas, la care să stea oameni care abia aşteaptă să asculte, nu-i aşa? Nu-i aşa? (cineva spune: „Da”)

Vreau să spun că s-ar putea crede că televiziunea naţională este aici, cu care de reportaj şi cu antene satelit, filmând tot ce se petrece, datorită simplităţii profunde pe care voi o descoperiţi.

LINDA: Nu. Dar este totuşi NSA. (câteva râsete)

ADAMUS: Poate mai învaţă câte ceva. (mai multe râsete) V-aţi putea gândi că preţul este de cel puţin 1.200 de dolari pentru participarea la această sesiune, unde poţi atinge mâna lui… – haide, azi e gratis (râsete, căci îşi oferă mâna cuiva) – mâna lui Adamus, care de fapt sunteţi voi. Aţi putea crede că aşa este, dar nu. Mă uit în sală şi, desigur, data trecută, luna trecută, erau multe animale de pluş.

Vă puteţi imagina cum este pentru mine să mă întorc la Clubul Maeştrilor Ascensionaţi, când îmi vor spune: „Adamus, cum a fost azi întâlnirea?” Bună. Bună. (câteva râsete) „Oh, pe bune? Cum a fost audienţa, s-a umplut sala?” Oh, da, sigur, sigur… „Ce mai făceau oamenii?” Ăăăă, azi au fost cam tăcuţi. (mai multe râsete) Da, dar chiar au îmbrăţişat mesajul, ca niciodată. (mai multe râsete, râde şi Adamus)

V-aţi putea gândi că azi sala va fi plină. Durează încă 42 de minute în plus pentru a veni cu maşina până la Coal Creek Canyon, 42 de minute în plus pentru iluminarea voastră. Aşa aţi putea crede. Dar nu, unii oameni pur şi simplu nu vor rupe zece minute din programul lor, din programul lor de haos, din programul lor de dramă, din programul lor de ce o fi el. Nu au trei minute în plus ca să vină cu maşina până aici.

Când mi-am deschis ochii adineauri şi am văzut sala pe jumătate plină de piraţi îndârjiţi – rrrrrr, rrrrr, rrrrrrr! –, mi-am spus: „Adamus, Saint-Germain, Shakespeare”, toate celelalte nume ale mele, mi-am spus mie – asta confuzează mult, apropo – mi-am spus: „Ce-i de făcut? Ce să fac cu un grup mic, dar hotărât, care este azi aici?” Avem cam două ore să vorbim despre iluminare, ce-i de făcut?

M-am gândit un moment şi am spus: „Adamus, ce ai face? Ce ai face tu, adică Shaumbra de acolo, ce aţi face cu toţii ca oameni atunci când alţii nu sunt de faţă? Ce faceţi în viaţa voastră când nu sunt alţii în jur? Ce faceţi când sunteţi poate cu un grup restrâns, iar alţii… Ce faceţi când sunteţi la o reuniune de familie şi unii nu sunt acolo? Ce faceţi? (cineva spune: „Vorbim despre ei”) Vorbiţi despre ei! Asta o să facem noi azi! (râsete şi aplauze)

Bârfa Shaumbra

O să bârfim. (câteva râsete) Nu e nimic rău în asta; puteţi fi iluminaţi şi să bârfiţi. De fapt, cu cât e mai multă iluminare, cu atât e mai multă bârfă. Devine tot mai amuzant. De ce? Pentru că atunci nu e ceva depravat. Sunt poveşti amuzante. Sunt poveşti foarte amuzante. Aşa că azi vom bârfi despre cei care nu sunt aici. (câteva râsete) Acum respiraţi adânc. Ieşiţi din strânsoarea spirituală pe care poate că o aveţi în legătură cu asta.

Linda, dragă Linda, te poţi ridica un moment, te rog? Draga de Linda încearcă din greu să nu bârfească. (câteva râsete, ea dă din cap că da)

LINDA: Mă descurc binişor.

ADAMUS: Ea încearcă din greu să nu bârfească, dar uneori îi trebuie toată stăpânirea de sine ca să-şi ţină gura, deşi mintea nu prea şi-o poate ţine pe loc. Ea încearcă din greu, dar azi aveţi cu toţii liber la bârfă: tu, Linda, voi, Shaumbra, cei aflaţi aici şi puţinii care ne ascultă azi online. Pot vedea că sunteţi câţiva, dar nu aşa mulţi ca de obicei. Sunteţi aşa de ocupaţi că nu vă mai puteţi conecta azi pentru iluminarea voastră, voi, cei care nu sunteţi aici? Cei care sunteţi aici, vă rog să vă alăturaţi bârfei noastre de azi. O să vorbim despre Shaumbra. Da.

Linda, o să ai nevoie de microfon. Eu am nevoie de tablă, ca să surprindem toată esenţa. (dă deoparte mai multe lucruri şi dă un taburet lui David) Poftim. (Adamus râde)

LINDA: Ce?!

ADAMUS: Esenţa Shaumbra. Staţi o clipă ca să simţiţi Shaumbra. Vom face un colaj, un colaj Shaumbra… cu o minunată expresie… (Adamus desenează o siluetă) Nu sunt sigur dacă e un zâmbet sau un râs. Ce e cu Shaumbra? Suntem doar noi aici. 

Aşa că, Linda, te rog să iei microfonul, dacă poţi, şi mergi la piraţii îndârjiţi de aici. Hai să vorbim despre atributele Shaumbra din punctul de vedere al lucrurilor precum… (încearcă să ridice extensiile laterale ale tablei de scris) lucruri precum… aripi de înger. Ah, da. Dacă aveţi nişte adeziv, vă rog. Da, foarte, foarte inteligent. Din punctul de vedere al dorinţelor lor – ce doreşte Shaumbra? Nu încă. (spre Linda) Nu încă. Din punctul de vedere al credinţelor lor – în ce cred ei? Din punctul de vedere al adevărului lor – care sunt adevărurile lor? Cu alte cuvinte, ce este realmente adevărat pentru ei? Din punctul de vedere… dacă poţi lipi asta cu ceva aici sus. Ai aşa de multe de făcut!

LINDA: Foarte complicat. (Linda lipeşte desenul cu scotch)

ADAMUS: Din punctul de vedere al realităţii lor… al realităţii lor. Ce-i cu Shaumbra? Hmm. (scrie) Colaj Shaumbra. Ştim că uneori se fac un fel de colaje cu oameni, cu straturi şi cu tot felul de caracteristici. Se simte cineva neconfortabil în legătură cu bârfa? Putem închide camerele, microfoanele şi toate celelalte. Orice… stingeţi luminile. Da, da, da! (Adamus râde) Aţi prefera să aveţi o pungă pe cap. (câteva râsete) Am simţit dintr-o dată cum se prăbuşeşte energia în sală, un fel de „Ooooooffff!” Nu, nu. Este în regulă. Nu se supără – ceilalţi nu sunt aici, aşa că putem vorbi despre ei.

Aşa că, Linda, te rog să iei microfonul, dacă vrei. Hai să începem. Gândiţi-vă: care sunt dorinţele lor? Hai să începem de aici. Dorinţele Shaumbra.

 

PAUL: Aş spune că cei mai mulţi Shaumbra simt că în cele din urmă primesc răspunsurile.

 

ADAMUS: Primesc răspunsurile. Bun.

 

PAUL: Da.

 

ADAMUS: Ok. În cele din urmă primesc răspunsurile. E bine. Tu le primeşti, Paul?

 

PAUL: Absolut.

 

ADAMUS: Absolut.

 

PAUL: Mm hmm.

 

ADAMUS: Care este cel mai bun răspuns pe care l-ai primit?

 

PAUL: Da.

 

ADAMUS: Bun. Şi care era întrebarea?

 

PAUL: Nu contează. (Adamus râde)

 

LINDA: Oooh!

 

PAUL: Nu contează.

 

ADAMUS: Oh, înţelept!

 

LINDA: Ooooh!

 

ADAMUS: Oh, ignorant. Bun! Bun. (Adamus râde; câteva aplauze din sală)

 

SART: Primeşte un Premiu Adamus.

 

ADAMUS: Excelent. Excelent. Bun. Ok.

 

PAUL: Mulţumesc.

 

ADAMUS: Shaumbra.

 

LARRY: (mută tabla) Îi blochezi pe cei pe care îi bârfeşti.

 

ADAMUS: Oh, aşa e. Shaumbra. Care sunt dorinţele lor? Care este realitatea lor? Care sunt adevărurile lor? Care sunt adevărurile lor spirituale? Ah, bun, bun. Te rog să te ridici. Vino aici. Nu te-am văzut de ceva timp.

 

KERRI: Mă simt foarte specială. (Adamus râde; ea vine la jumătatea sălii) E bine aşa sau să vin pe scenă?

 

ADAMUS: Nu, nu, nu. Vino aici, pe scenă. Vino până aici. Dacă tot bârfim, măcar să vadă toţi cine vorbeşte. Spune-mi…

 

KERRI: Care era întrebarea?

 

ADAMUS: Întrebarea era „Vorbeşte-mi despre Shaumbra”.

 

KERRI: Shaumbra vor – femeile singure vor să o pună.

 

ADAMUS: Oh, stai o clipă.

 

KERRI: O să-ţi spun adevărul.

 

ADAMUS: Dă-mi voie… trebuie să scriu.

 

KERRI: Asta aud tot timpul.

 

ADAMUS: Bine, o să scriu exact aşa cum ai spus.

 

KERRI: Este adevărul, vreau să spun…

 

ADAMUS: Oh. Numai cele singure sau şi cele măritate?

 

KERRI: Nu vorbesc cu tipi despre asta. Oh, probabil că şi ele vor. Poate că au ce vor. Nu ştiu. (câteva râsete)

 

ADAMUS: Ok. Deci spui că doar femeile vor sex, nu şi bărbaţii?

 

KERRI: Nu vorbesc cu băieţii, iar ei au cu toţii partenere. Aici nu sunt persoane singure. Toţi sunt cu cineva. Vezi tu pe cineva singur… oh, Sart, scuze. (Adamus râde) Oh, oh, stai. Scuze. Dar nu, aud din partea femeilor, a fetelor că…

 

ADAMUS: Fetele, ok.

 

KERRI: … ar vrea să aibă câte puţin din când în când.

 

ADAMUS: Fetele. Câte puţin din ce?

 

KERRI: Iar eu le spun să iasă din minte.

 

ADAMUS: Să o pună… nu înţeleg mereu frazele astea moderne.

 

KERRI: Ba da, înţelegi.

 

ADAMUS: Să aibă puţin… (scrie) Ok. De ce doar puţin? De ce nu…

 

KERRI: Este foarte adevărat.

 

ADAMUS: Presupun că vorbeşti despre abundenţă? De ce nu mult?

 

KERRI: Pentru că intră în minte şi spun „Am nevoie de un suflet pereche. Trebuie să fie perfect şi spiritual.”

 

ADAMUS: Oh, „nevoia de un suflet pereche”. Ok. Ce legătură are asta cu a obţine puţin?

 

KERRI: Asta spun eu. (câteva râsete)

 

ADAMUS: Ok. (Kerri râde) Nevoia de un suflet pereche. (scrie) Ok şi… bun. Deci să aibă puţin. Tu?

 

KERRI: Nu ai trecut pe la mine. (râsete, râde şi Adamus) Te-am aşteptat.

 

ADAMUS: Am venit, dar dormeai.

 

KERRI: Nu ai venit să dansezi la uşa mea din faţă.

 

ADAMUS: Dormeai şi sforăiai.

 

KERRI: Oh, cum o fi.

 

ADAMUS: Nu prea atractiv sforăitul. Somnul era în regulă. Ce altceva? Ce altceva în legătură cu Shaumbra?

 

KERRI: Ce altceva în legătură cu Shaumbra?

 

ADAMUS: Ce altceva în legătură cu Shaumbra, pentru că te-am auzit că…

 

KERRI: Gândesc prea mult.

 

ADAMUS: Ei gândesc prea mult.

 

KERRI: Gândesc mult, mult prea mult.

 

ADAMUS: Gândesc prea mult. Ok. Şi la ce se gândesc?

 

KERRI: Nu îndulcesc toate astea, pentru că dacă mă întrebi, eu îţi răspund.

 

ADAMUS: Nu. Azi bârfim. Prea multă gândire. La ce se gândesc prea mult?

 

KERRI: La iluminare.

 

ADAMUS: La cum să o pună. (râde)

 

KERRI: Oh, da, da. Dar nu recunosc asta.

 

ADAMUS: Bun, bun.

 

KERRI: Ele îmi spun asta pe şest, pentru că eu pot să văd la ele.

 

ADAMUS: Da, da. 

 

KERRI: Şi le fac să spună…

 

ADAMUS: Corect.

 

KERRI: Dorinţele adevărate.

 

ADAMUS: Da.

 

KERRI: Dar apoi spun: „De ce nu pot avea abundenţa?”

 

ADAMUS: Şi ce le spui atunci când îţi zic, ştii tu, „Dragă maestre Kerri, caut şi eu mai multe experienţe fizice senzuale”.

 

KERRI: Eu spun ca mai întâi să bea câteva pahare…

 

ADAMUS: Aşa e.

 

KERRI: Având alături pe cineva ca mine. 

 

ADAMUS: Da, da.

 

KERRI: Scoate-mă în oraş, sigur îţi găsesc eu pe cineva.

 

ADAMUS: Zău?

 

KERRI: Da, da.

 

ADAMUS: Oh, ok. Bun.

 

KERRI: Tu nu ai nevoie de aşa un ajutor, sunt sigură, dar…

 

ADAMUS: Eu nu ies în oraş.

 

KERRI: Oh, ok.

 

ADAMUS: Bun. Aşa că… nu intrăm acolo. Gândesc prea mult şi la ce se gândesc?

 

KERRI: Dincolo de sex, la iluminare şi la motivul pentru care nu au abundenţă.

 

ADAMUS: Lipsa abundenţei. Ok.

 

KERRI: E gândirea lor împuţită, aşa îi spun eu, Larry.

 

ADAMUS: (scrie) Fără abundenţă.

 

KERRI: Gândire împuţită.

 

ADAMUS: Şi ce gândesc ei despre iluminare?

 

KERRI: Îşi spun: „Ce naiba! Am fost la atâtea workshopuri atâţia ani şi tot falit sunt”.

 

ADAMUS: Daaa!

 

KERRI: Daaa!

 

ADAMUS: Bun. De ce crezi că vor iluminarea? Ce cred ei că este iluminarea?

 

KERRI: Ei bine, s-au urcat în trenul ăsta acum mult timp şi vor ca el să rămână pe şine şi pur şi simplu – nu cred că se gândesc prea profund la asta.

 

ADAMUS: (scrie pe tablă) Nu prea profund… dacă îmi permiţi o să scriu toate astea. Nu prea… gândesc prea mult, dar nu…

 

KERRI: O să-ţi trimit o factură din partea mea.

 

ADAMUS: …prea profund. Excelent. Mulţumesc. Obţinem o listă foarte bună. Bun. Mulţumesc. Mulţumesc.

 

KERRI: Cu plăcere.

 

ADAMUS: Linda?

 

LINDA: Eram pregătită.

 

ADAMUS: Bun. Mulţumesc, Kerri.

 

KERRI: Cu plăcere.

 

ADAMUS: Cumva ai deschis discuţia. Acum devine mai picant. Bun, bun, bun. (câteva aplauze) Ştiam că putem conta pe tine. Ok, ce altceva? Haideţi, Shaumbra, avem câteva subiecte foarte bune. Am început cu un pic de makyo, dar acum ajungem la lucrurile bune. Ok. Ce altceva?

 

LINDA: Am să dau microfonul unei invitate foarte, foarte speciale – Patricia Aburdene, autoarea cărţii „Bani conştienţi”.

 

ADAMUS: Oh!

 

LINDA: Dacă tot sunt atâtea probleme cu abundenţa, ea…

 

ADAMUS: Eşti platită pentru promovarea produselor?

 

LINDA: Doamna aceasta are răspunsuri.

 

ADAMUS: Primeşti o plasare de produs, ştii tu, un comision?

 

LINDA: Da. Îmi transmite binecuvântări.

 

ADAMUS: Bun.

 

LINDA: Are loc un schimb de binecuvântări.

 

ADAMUS: Bun. Ai adus azi un exemplar din carte? O putem arăta la cameră. (Patricia dă din cap că nu) Ok.

 

LINDA: Cartea se numeşte „Bani conştienţi”, de Patricia Aburdene.

 

ADAMUS: Bun. Dragă Patricia, cei cu about Shaumbra în mica noastră…

 

PATRICIA: (strigă) Vor să fie celebri! (Linda râde)

 

ADAMUS: Oh, da! Vor să fie celebri. De fapt sunt. Sunt şi nu sunt, de fapt. Ok. Deci vor să fie celebri – sunt?

 

PATRICIA: Nu. De asta a trebuit să mă târăşti şi pe mine. (râd amândoi)

 

ADAMUS: Şi ce anume…

 

PATRICIA: Nici măcar eu nu sunt celebră!

 

ADAMUS: De ce vor să fie celebri?

 

PATRICIA: Ei bine, este o validare. Asta înseamnă că eşti iubit. Eşti…

 

LINDA: Ohh.

 

PATRICIA: Eşti…

 

ADAMUS: Îmi place asta.

 

PATRICIA: Uită-te la Kim Kardashian. Ce să pui sub semnul întrebării? Ce să întrebi?

 

ADAMUS: Un model foarte bun.

 

PATRICIA: De ce?

 

ADAMUS: Da. Validarea, excelent. Validare la ce nivel?

 

PATRICIA: Ei bine, depinde de grup. (râde)

 

ADAMUS: Da, da. Da.

 

PATRICIA: Depinde cine crede că eşti celebru.

 

ADAMUS: Da. Ei bine, validarea este ceea ce numesc eu micul sine uman care încearcă să se simtă ca sinele uman cel mare. Şi vrea validarea din partea altora. Vrea… acea parte vrea să intre într-o sală şi toţi să exclame „Oooh. Ahh.”

 

PATRICIA: „Uite-l pe…” oricine ar fi.

 

ADAMUS: Iar apoi mai e şi validarea din partea lor înşile, desigur. Validarea: „Ah, am reuşit. Pentru că sunt celebru, înseamnă că am făcut ceva grozav, pentru care chiar am obţinut recunoaştere. Pentru că sunt celebru probabil că sunt iluminat cumva. Cumva. Pentru că sunt celebru probabil că o să am nişte bani şi o să am fericire şi pace”. Da. 

 

PATRICIA: Sigur.

 

LINDA: Probabil şi sex.

ADAMUS: Da. Cum funcţionează?

 

PATRICIA: Da.

 

ADAMUS: Şi sex, da. Cum funcţionează?

 

PATRICIA: Ei bine, uneori merge. Merge pentru unii câteodată.

 

ADAMUS: Da. Da.

 

PATRICIA: Iar apoi, după un timp, poate că are loc o mică prăbuşire. 

 

ADAMUS: Da, da. (câteva râsete) Cred şi eu. Cred şi eu. (râde) Da, cumva e un blocaj.

 

PATRICIA: Şi atunci devii… dă dependenţă.

 

ADAMUS: Da, dă dependenţă!

 

PATRICIA: Dacă eşti mai puţin celebru, atunci…

 

ADAMUS: Pentru că de obicei există cineva şi mai celebru…

 

PATRICIA: … „Sunt un ratat”.

 

ADAMUS: …cu excepţia cazului în care eşti Adolf Hitler sau Ginghis Han.

 

PATRICIA: Aşa e.

 

ADAMUS: De obicei cineva şi mai celebru. Şi este o dependenţă, nu că aş fi avut şi eu vreodată acea problemă. 

 

PATRICIA: Nu! (şi altcineva spune: „Nu”)

 

ADAMUS: Dar… dar eu am avut notorietate şi îmi place să spun că există o diferenţă între notorietate şi faimă, deşi de fapt nu este. E doar un mod plăcut de a o spune. Dar dependenţa… ei vor să fie celebri, iar asta dă depe… depe…

 

LINDA: Ce anume?

 

ADAMUS: … ndenţă. Şi …

 

LINDA: De ce te-ai blocat la asta?

 

ADAMUS: Ehhh. Voi încercaţi să faceţi asta. Dă cumva dependenţă, este o nebunie. Apoi vă priviţi în oglindă şi spuneţi: „Sigur am făcut eu ceva important în viaţa asta”. Ar fi corectă să spunem că cei mai mulţi Shaumbra… sunt celebri sau nu?

 

PATRICIA: Nu prea celebri.

 

ADAMUS: Nu prea celebri. Dar crezi că ei caută faima?

 

PATRICIA: (suspină; cineva spune „Nu”) Cineva a spus nu. Ok.

 

ADAMUS: Bun. Nu prea celebri. Câţi dintre cei de aici – puteţi să vă răspundeţi pentru voi înşivă – câţi dintre cei de aici aţi visat, v-aţi dorit să fiţi un pic celebri? Doar un pic. Da, vreau să spun că este natural. Este firesc. În parte, dacă priviţi din altă perspectivă, înseamnă şi să vă mândriţi cu ceea ce aţi făcut şi să recunoaşteţi că alţi oameni recunosc ceea ce aţi făcut voi. Dar poate fi o capcană.

 

Câţi dintre cei de aici – şi nu e nevoie să ridicaţi mâna, pentru că doar bârfim între noi – câţi dintre cei de aici v-aţi gândit la un moment sau altul în trecut: „Oh, ştiţi, o să fiu iluminat. O să fiu acolo, cu Yeshua, cu Buddha şi cu Kuthumi. Nu cu Saint-Germain, nimeni nu poate ţinti aşa de sus (râsete), dar o să fiu acolo şi da, o să fiu maestru, învăţător, vindecător. Puf! S-a vindecat. Zap! Uau! Oriunde mă duc oamenii or să mă roage ‘Ah! Te rugăm, poţi să ne vindeci?’” 

 

Într-un fel este interesant, ştiţi, pentru că trebuie spus ceva despre ajutarea celor care sunt cu adevărat pregătiţi să fie ajutaţi. Dar, într-un fel – am să o spun, am să-i pun o etichetă – este puterea. Este puterea, iar în Columbia am vorbit despre putere şi le-am cerut acelor Shaumbra ce erau de faţă să tragă covorul puterii de sub ei, să trăiască neputincioşi, fără putere. Este un mod uluitor de a trăi. Începeţi să descoperiţi cât de multe din conflictele şi problemele voastre pornesc din cauza puterii. Excelent. Mulţumesc.

 

PATRICIA: Îţi mulţumesc.

 

ADAMUS: Hai să continuăm cercul bârfei. Ce mai e în legătură cu Shaumbra? Gândiţi-vă: care sunt la dorinţele lor? Care sunt realităţile lor? Care sunt adevărurile lor spirituale? Ce este cu Shaumbra?

LINDA: O să merg la un alt expert, aici.

ADAMUS: Ah, da.

MARTY (“MOFO”): Noi suntem cei mai buni respiratori din lume.

ADAMUS: Crescători. Crescători buni. Oh. (râsete)

MARTY: Nu, nu, nu, nu! (cineva strigă „Respiră”) Respiră.

ADAMUS: Respiratori. Cei mai buni respiratori.

MARTY: Respiratori.

ADAMUS: Cei mai buni respiratori. Bun. Bun.

MARTY: Respiră cu mine. Nu…

ADAMUS: Respiratori. Bun. Ce înseamnă asta, Mofo? Cei mai buni respiratori – ce înseamnă asta?

MARTY: Multă practică.

ADAMUS: Multă practică.

MARTY: Da.

ADAMUS: Da, da.

MARTY: Da.

ADAMUS: Ce crezi că se petrece cu cei mai mulţi Shaumbra, atunci când se află întru-n grup şi li se cere să respire? Ce se petrece?

MARTY: Este doar o deschidere naturală. Pur şi simplu vine natural.

ADAMUS: Da, da.

MARTY: Toate celelalte sfaturi…

ADAMUS: Unde crezi că pleacă?

MARTY: Ăăă, mai aproape de sinele lor adevărat.

ADAMUS: Zău. Adică realmente?

MARTY: Ha, ha! (Adamus râde) Este cel mai uşor mod de a ajunge în centru, pentru că datorită tuturor sfaturilor pe care tu ni le dai şi a celor pe care ni le oferim noi înşine, este cel mai uşor lucru de făcut. Merge de fiecare dată. Este ceva tare.

ADAMUS: Aşa e. Este uşor, da. Este uşor.

MARTY: Da. Mm hmm.

ADAMUS: Tu ştii că în locul mantrelor, al cântărilor şi al reamintirii de cuvinte, de fraze, versete sau altele, este foarte uşor. Din păcate, doar între noi, băieţi, trebuie să spun că în cea mai mare parte a timpului în care Shaumbra sunt rugaţi să respire ei ies cu totul din corp. Nu fac respiraţia conştientă. Respiraţia le oferă un răgaz ca să plece puţin. Se duc în ţinutul la-la-la.

MARTY: Ies cu totul.

ADAMUS: Nici măcar nu real- …nici măcar nu fac respiraţia conştientă, respiraţia conştientă care aduce la suprafaţă simţirea. Nu gândirea, ci simţirea: „Eu exist”. Respiraţi adânc cu asta. Uau. Da. Mulţi dintre ei pleacă, dar este în regulă. Cel puţin este o pauză. Cel puţin nu devin mentali. Cel puţin se relaxează. Are loc o schimbare fizică cel puţin atunci când spunem cuvântul „respiraţie”. Este ceva aproape hipnotic: „respiră” – “Haah, ok.” Bun. Bun. Ok, cei mai buni respiratori.

MARTY: Mm hmm.

ADAMUS: Da. Ce altceva? Ce altceva mai e cu Shaumbra?

MARTY: Ăăăă. Credem că suntem mai buni ca oricine altcineva. (râsete)

ADAMUS: Ah. Asta îmi place. Îmi place.

MARTY: Adică nu într-un mod obraznic.

ADAMUS: Nu. 

MARTY: Eu …

ADAMUS: Nuuuu. 

MARTY: Nu! Nu! (mai multe râsete

ADAMUS: Nu! (râde

MARTY: Suntem nişte îngeri daţi naibii. Vreau să spun…

ADAMUS: Cine crezi că sunt…

MARTY: Nu ne lăudăm dacă spunem adevărul.

ADAMUS: Sigur, sigur, sigur. Nu. Nu, de fapt, ştii tu, asta are o dinamică interesantă – „mai buni ca alţii” –, ceea ce este bine. Mulţi oameni ar spune: „Oh! Ruşine vouă dacă credeţi că sunteţi mai buni”. De ce? De ce nu? Vreau să spun… 

MARTY: Exact.

ADAMUS: Eu Sunt Cel Ce Sunt. Nu mă pot abţine!

MARTY: Da! (râsete)

ADAMUS: Îmi pare rău de soarta voastră.

MARTY: Nu pot să mă abţin, sunt al naibii de bun!

ADAMUS: Eu Sunt Ce Ce Sunt. Da, da. Întrebarea pe care o am pentru tine… de multe ori ei cred că sunt mai buni ca alţii, iar eu apăs intenţionat pe acel buton. Îmi place. Îmi place şi să spun Shaumbra că îmi place să lucrez cu ei, pentru că aşa este. Ar fi chiar plictisitor să lucrez cu alte grupuri. Cu adevărat.

Însă întrebarea pe care mi-o pun uneori este: e doar zahăr? E doar un mic drog, doza de cocaină a zilei? Este doar ceva care să-i facă să se simtă bine, ca să-i motiveze puţin ca să poată ieşi pe uşă şi să înfrunte viaţa? Nu ştiu. Nu judec. (câteva râsete) Dar… dar… este un lucru greşit să cred că sunt diferit de alţii? Diferit în modul în care mie îmi place? Apreciez asta chiar dacă ei nu…

MARTY: Exact.

ADAMUS: … şi da, sunt mai bun. Da. Este o observaţie foarte interesantă. Cum te simţi?

MARTY: Ăăă…

ADAMUS: Hai să spunem că mergi mâine la biserică, ceea ce nu se va întâmpla, dar hai să spunem că ai face-o. Intri pe uşa bisericii, preotul este acolo, îşi vede de ale lui. O să gândeşti: „Pffft! Sunt mai bun de atât?”

MARTY: E foarte interesant că spui asta.

ADAMUS: Ştiu că este. (Linda râde) Tot ce spun este destul de interesant! 

MARTY: Ei bine, eu unul probabil că nu aş trece de uşă, pentru că m-ar trăsni, probabil, dacă intru, dar… de fapt am fost la o înmormântare chiar ieri, la slujbă, iar un predicator o ţinea pe a lui: „Suntem copiii lui dumnezeu şi el v-a dat viaţă” şi alte dintr-astea, iar eu… era foarte interesant ce trecea prin mine, pentru că nu era pffftpsssftcchhhhtt, dar de fapt era. (râde

ADAMUS: Pe asta nu prea am înţeles-o.

MARTY: Vreau să spun că… (râsete)

ADAMUS: Ce-a fost asta? Ce-a fost asta?

MARTY: Am spus pffftpsssftcchhhhtt

ADAMUS: Ah! Da, da.

MARTY: Da.

ADAMUS: E un fel de „ce dracului”, dar îmi mai place mai mult cum ai spus tu. Mai poţi face asta o dată, ca să apară în filmul de luna viitoare? 

MARTY: Sigur!

ADAMUS: Ok.

MARTY: Sigur. Pffftpsssftcchhhhtt. (râsete şi câteva aplauze)

ADAMUS: Aşa e de simplu!

MARTY: E uşor ca respiraţia. 

ADAMUS: Deja o văd pe Vicki sau pe oricine va face editarea că o să pună scena asta de mai multe ori.

MARTY: Putem să o transformăm într-un cântec.

ADAMUS: Da. Ohhh! Da. Bun. Bun. Şi ce s-a petrecut la înmormântare, după pfft, che, pfft?

MARTY: Ca de obicei. Toţi erau, ştii tu…

ADAMUS: În afara corpului.

MARTY: Da.

ADAMUS: Aşa sunt mereu la înmormântări. Da. Afară din corp. Da, da.

MARTY: Iar apoi toţi se strecoară încet în malaxorul vechi în care se află de obicei.

ADAMUS: Da. Este interesant. Eu mai apar pe la câte o înmormântare numai ca să le văd rânjetul.

MARTY: Sau râsul.

ADAMUS: Lucrurile sunt ceva mai încete cu maeştrii ascensionaţi. Eu apar pe acolo şi este foarte interesant, pentru că la înmormântări există percepţia, faţada tristeţii, şi din când în când chiar este. Dar vino cu mine o dată – ar trebui să facem un DreamWalk la înmormântarea cuiva (câteva râsete) –, dar hai cu mine o dată.

Ei se gândesc la ce vor mânca la cină. Se gândesc la vacanţă. Se gândesc la sex. Se gândesc… da, în biserică, la înmormântare. Se gândesc la toate aceste lucruri, iar apoi e şi multă vină. Multă vină, vina lor. Nu se gândesc: „Hei, ce o mai face Bob? Cum o duce Bob pe partea cealaltă?” Se tem să afle că Bob stă chiar acolo cu ei şi nu e deloc mulţumit. (câteva râsete) Bun. Bun. Altceva? Altceva pentru lista noastră de bârfe?

MARTY: Probabil ca asta e tot, deja i-am ofensat pe mulţi.

ADAMUS: Oh, este în regulă. Este în regulă.

MARTY: Ei nu sunt aici. Nu sunt aici.

ADAMUS: Nu sunt aici.

LINDA: A cui înmormântare a fost?

ADAMUS: Ştii, poate că motivul pentru care fac asta…

MARTY: A unei secretare.

ADAMUS: … este ca să facă bine să fie aici de acum înainte, altminteri o să vorbim despre ei.

MARTY: Asta o să-i înveţe minte.

ADAMUS: Asta o să-i înveţe minte. Bun. Mulţumesc. Hai să mai întrebăm câţiva. Bun.

LINDA: Ok.

ADAMUS: Nimic nu se compară cu o mică bârfă Shaumbra. Ce vă enervează cu adevărat la Shaumbra?

LINDA: Nu asta era întrebarea iniţială. (râsete)

MICHELLE: Da!  

LINDA: (râzând) Nu asta era întrebarea iniţială! (mai multe râsete)

ADAMUS: Am evoluat. Am evoluat. Dar ce e cu Shaumbra, punct?

MICHELLE: Aşteptăm cu toţii iluminarea. În fiecare lună.

ADAMUS: Oh!

MICHELLE: Aşteptăm, aşteptăm, aşteptăm.

ADAMUS: Da, da.

MICHELLE: Şi apoi suntem distraşi cu uşurinţă.

ADAMUS: Da.

MICHELLE: Dar suntem şi foarte dedicaţi, cred.

ADAMUS: (scrie) Aşteptarea iluminării.

MICHELLE: E un fel de „Unde este? Când?!”

ADAMUS: Ilum- … aşteptarea iluminării.

MICHELLE: Da. Prin 2012, 2013 …

ADAMUS: Dar asta este prioritatea pe lista mea.

MICHELLE: … 2020.

ADAMUS: Ce este cu Shaumbra? Toţi aşteaptă. Vreau să spun că toţi sunt în aşteptare. Pot dansa aici un timp, nu pentru totdeauna, dar pentru un timp, da. Pot distrage, pentru că asta este treaba mea, apropo. Pot distrage pentru un timp, dar totţi sunt în aşteptare. Mă întorc de la multe întâlniri şi mă duc la castelul meu, la unul din multele, multele mele castele şi… (câteva râsete) Şi văd că toţi aşteaptă! Aşa că nu mă deranjează – mă amuz singur, dacă doar atât se poate – dar toţi aşteaptă. Da. De ce?

MICHELLE: Pentru că este cel mai important lucru pentru noi

ADAMUS: Nu, de ce aşteptaţi? De ce nu faceţi asta?

MICHELLE: Oh, de ce nu facem asta?

ADAMUS: Da, da.

EDITH: Pentru că el este un amant aşa grozav!

ADAMUS: Ahh, mulţumesc. Şşşşt! Nu spune nimic, Edith. Edith nu vrea iluminarea căci crede că eu nu o să mai vin să o vizitez noaptea şi…

EDITH: Nu ştii tu ce vreau eu.

ADAMUS: Mi-ai şoptit la ureche într-o zi.

EDITH: Poate că am minţit.

ADAMUS: (râde) Bun. De ce aşteptarea? De ce?

MICHELLE: Nu ştiu. Cred că poate aşteptăm momentul magic în care lucrurile se schimbă subit.

ADAMUS: Da, da. Peowww!

MICHELLE: Te trezeşti şi te simţi diferit. Te simţi conectat. Te iubeşti pe tine.

ADAMUS: Da. 

MICHELLE: Nu-ţi mai pasă dacă eşti celebru sau nu. Nu-ţi pasă de nimic, pentru că eşti atât de… nu ştiu.

ADAMUS: Oh, hai să ne oprim aici – nu-ţi pasă de nimic. 

MICHELLE: Ei bine…

ADAMUS: Ei bine, nu chiar. 

MICHELLE: Da, eu doar…

ADAMUS: Nu, nu, cu adevărat. Nu. Nu-ţi pasă de nimic, punct. Poate că acesta este micul indiciu secret din jocul bârfei noastre. Pur şi simplu nu vă pasă de nimic.

Cei mai mulţi oameni ar spune: „Ei bine, sună groaznic. Sună foarte plictisitor. Ar trebui să-ţi pese de lucruri”. Cu adevărat? Imaginaţi-vă pentru o clipă că puterea este scoasă din viaţa voastră, dacă aţi înceta să mai jucaţi jocul puterii. Puterea este pretutindeni. Se află în politică, în bani, în afaceri, în relaţiile cu alţii, peste tot. Toţi se joacă de-a puterea. Puterea a apărut pentru că exista credinţa că există o cantitate limitată de energie şi că trebuie să o furaţi de la altcineva, căci cu siguranţă nu aveaţi de gând să vă deranjaţi să vă uitaţi în voi înşivă după energie, conştiinţă sau conştienţă ori după răspunsuri. Aşa că a început jocul puterii, care nu s-a oprit de fapt niciodată. Dar este totul o iluzie.

Puterea este o iluzie absolută, pentru că totul este în interior, iar ceea ce este în interior atrage toată energia de care aţi putea avea nevoie vreodată şi nu va fi nevoie să o furaţi de la nimeni altcineva. Însă toţi trăiesc în iluzia puterii, în iluzia că trebuie să faceţi ceva şi că trebuie să vă pese de ceva.

Afirm că nu sunteţi obligaţi să vă pese de nimic. Apoi sunteţi liberi să vă bucuraţi de tot. Neputincioşi, fără putere. Fără să trebuiască să jucaţi jocurile. În cele din urmă puteţi începe să apreciaţi faptul că aveţi un corp fizic şi nu veţi mai avea griji în legătură cu el, că îmbătrâneşte sau că se îmbolnăveşte. De fapt vă puteţi bucura de compania altor oameni fără să vă mai faceţi griji pentru ei că v-ar fura energia, că v-ar putea ameţi, că v-ar putea minţi, înşela sau orice altceva. Oh, aşa de uşor.

Aşa că mi-a plăcut când ai spus că nu-ţi pasă de nimic, punct. Mm. Dar Shaumbra o să umple punctele de suspensie. Ei întotdeauna – am să pun o observaţie de-a mea aici – recurg la ceea ce numesc eu „dezonorantul „dar” al Shaumbra”. „Dar” al Shaumbra. Vorbim la un workshop sau în starea de vis, voi înţelegeţi… nu tu, ei. Ei ajung la pragul iluminării – „dar…”

Oh! Ce o să fac? Ce trebuie să fac? Aduceţi roaba, umpleţi-o cu toate acele „dar” şi aruncaţi-o deoparte. „Dar!” Da. Exact aşa. Hai să mai încercăm o dată. Mereu există inspiraţiile, celelalte lucruri, iar când ajung direct la momentul iluminării – „Dar!” (Adamus râde) Bun. Ce altceva? Ce altceva? Oh, mă distrez.

 

LINDA: Stai, am un „dar”. Nu înţeleg ce are Sart.

 

ADAMUS: Nu vreau să văd ce are Sart. Chiar nu vreau!

 

LINDA: Poartă un Palfinger. (Sart poartă ceva pe care scrie „Palfinger”) Ce înseamnă Palfinger?

 

SART: Oh, e un utilaj mare.

 

LINDA: Sigur. (Adamus merge spre el)

 

SART: Oh, trebuie să mă ridic şi să vorbesc?

 

ADAMUS: Ai putea să te ridici, Sart? Da. Vreau să mă asigur că apari pe cameră. Vino aici.

 

SART: Oh, nu! 

 

ADAMUS: Oh, da! Da. (Sart râde) Părintele Sart. Da. Bun. Ce a spus Linda despre ce ai tu? 

 

SART: Nu știu ce era.

 

ADAMUS: Ce lucru? 

 

LINDA: Are un Palfinger. Ce naiba e un Palfinger? Sună înfricoșător.

 

SART: Oh, e un echipament greu, ca un fel de camion mic. (râsete)

 

ADAMUS: Nu vreau să aud de asta. Chiar nu vreau să… Nu vreau să aud de asta. Cum îi spuneți acum – pal finger? („degetul prieten” – seamănă cu numele utilajului, Palfinger

 

SART: Cine vrea să audă?

 

ADAMUS: Da. Da, e doar ohh. Sart, dacă tot eşti aici, hai să mergem mai departe. Da. (Sart stă pe scaunul lui Adamus) Plăcut, nu? 

 

SART: E plăcut!

 

ADAMUS: Da. Vreau să fac schimb de locuri cu tine. Scuză-mă, Linda. (râsete, Adamus merge şi se aşază pe scaunul lui Sart) Da…

 

SART: Lecţia de azi – toţi trebuie să poarte astfel de tricouri, fiindcă atunci vom şti unde se situează fiecare. (câteva râsete)

 

ADAMUS: Sart, ce-i cu Shaumbra?

 

SART: Îmi place partea aceea că ne-am simţi mai bine ca alţi oameni. În viaţa mea de acum cred că încă e vorba despre reguli.

 

ADAMUS: Nu, e vorba despre alţi Shaumbra. Hai să vorbim despre ei. 

 

SART: Cred că Shaumbra s-a săturat de reguli.

 

ADAMUS: Dar încă le mai are.

 

SART: Da. Tot mai trăim după ele, dar cred că ne-am săturat de ele.

 

ADAMUS: Sătui de reguli.

 

SART: Sătui de reguli, căutăm libertatea. 

 

ADAMUS: Reguli. Încă prizonieri în ele. (Adamus scrie)

 

SART: Vreau să spun… povestea veche cu lumina roşie şi lumina verde este în regulă, trebuie să o avem în continuare, dar alte reguli pe care le avem… (câteva râsete)

 

ADAMUS: Bun. Bun. Da. Dă-mi un exemplu de regulă Shaumbra.

 

SART: Ăăă, că trebuie să ne adaptăm. 

 

ADAMUS: Da, da. Asta nu se va petrecere.

 

SART: Şi am terminat cu asta.

 

ADAMUS: Nu se va petrece.

 

SART: Nu mai e nevoie să ne adaptăm. 

 

ADAMUS: Ei, adaptarea. Ok. E bine spus. 

 

SART: Ni se tăia capul pentru asta pe vremuri, dar cred că şi asta s-a schimbat.

 

ADAMUS: Da. Bun.

 

SART: Putem fi mai iluminaţi. Am observat şi la restaurant, şi în altă parte. Văd oameni şi observ că se crispează când le spun că eu am avut 1400 de vieţi şi… dar nu pot să dovedesc.

 

ADAMUS: Aşa e, aşa e.

 

SART: Dar nici tu nu-mi poţi dovedi că eşti abia la prima viaţă.

 

ADAMUS: Sigur. Purtaţi asemenea discuţii când vă duceţi la restaurant. (câteva râsete)

 

SART: Da. Şi este…

 

ADAMUS: Da, da. Da. Da.

SART: Oamenii ascultă mai mult, cel puţin din perspectiva mea. 

 

ADAMUS: Bun. Altceva în legătură cu Shaumbra?

 

SART: Oh, suntem un grup de nebuni. 

 

ADAMUS: Un grup de nebuni. Ok. Bun. Mulţumesc, Sart. Poţi să-ţi duci echipamentul la loc pe scaun.

 

SART: Sigur? Eu mergeam înainte. (râsete)

 

ADAMUS: De asta… da. Ştiu. M-am prins. Ok, Linda, încă vreo câţiva. Câteva persoane, apoi mergem mai departe. Bârfa Shaumbra. Ce-i cu Shaumbra? Spuneţi măcar ce gândiţi, spuneţi ce este în inima voastră. Hai să nu avem reţineri.

 

JOYCE: Eu mă descurc bine cu ei. 

 

ADAMUS: Pardon?

 

JOYCE: Sunt ok. 

 

ADAMUS: Ei sunt ok. Dar cum e cu… cum e cu… care sunt dorinţele lor?

 

JOYCE: Iluminarea şi gândul că prin iluminare o să vină şi abundenţa.

 

ADAMUS: Oh, ok. Prin iluminare… I = $. Iluminarea este abundenţa. E un mod interesant de a aborda iluminarea. (Adamus râde) Ok. Dar cum ar fi să fie exact invers, adică abundenţă = iluminare?

 

JOYCE: Ei bine, asta ar merge. (câteva râsete)

 

ADAMUS: (râde) Asta ar merge destul de bine!

 

JOYCE: Dacă abundenţa ar fi acolo de la bun început.

 

ADAMUS: Da. De ce aşa mulţi Shaumbra sunt faliţi, trăiesc la limită? Poate nu sunt mai mulţi decât în restul populaţiei… ei bine, poate puţin mai mulţi…, însă aţi putea crede, aţi putea simţi că Shaumbra, cunoscând totul despre energie şi conştiinţă, cunoscând fizica ce ne-a adunat pe toţi în această sală, aţi putea crede că sunt într-o abundenţă nebună, în care nici măcar nu mai ştiu ce să facă cu banii. Pur şi simplu i-ar aduce şi i-ar arde în şemineu ca să încălzească sala, aşa de mulţi ar trebui să aibă. Azi nu văd nici un foc, nici măcar de lemn, darminte de bani. Aşa s-ar putea crede.

 

Ce mai e cu Shaumbra? Vă văd cum daţi click ca să ieşiţi. Ce mai e cu Shaumbra?

 

JOYCE: Ei bine, noi facem lucrurile în felul nostru şi nu ne place ca alţii să ne spună ce să facem. (râde)

 

ADAMUS: Deci… ok. „În felul nostru”.

 

JOYCE: Poate că de asta nu avem abundenţă, pentru că mereu suntem pe undeva cheltuind.

 

ADAMUS: Da, da sau poate nu vreți să vă luați un serviciu.

 

JOYCE: Sau să încercăm o cale nouă. 

 

ADAMUS: Nu vreți să vă luați un serviciu. 

 

JOYCE: Ei, asta sunt eu.

 

ADAMUS: Nu vreți să vă luați un serviciu. (ea râde) Nu vreți să vă luați un serviciu.

 

JOYCE: Par a fi eu. 

 

ADAMUS: Dacă sună drept ceva ce se repetă mereu este pentru că mulţi Shaumbra asta fac. Oh… există mentalitatea: „Of, trebuie să am un serviciu ca să câştig bani”. Cine a mai inventat-o şi pe asta? E cea mai mare grămadă de rahat pe care am auzit-o vreodată în toată viaţa mea. De fapt un serviciu vă va limita abundenţa. Da. Asta nu înseamnă să vă parcaţi fundul ăla de Shaumbra pe canapea, dar nu sunteţi obligaţi să lucraţi pentru altcineva. De fapt cred că Tobias a spus că e cazul să lucraţi pentru voi înşivă. 

 

JOYCE: Da, eu o fac.

 

ADAMUS: Da, da. Ştii, nu vorbesc… vorbim despre Shaumbra. Bârfim despre cei care nu sunt aici. Da, bun. Ce mai e cu Shaumbra?

 

JOYCE: Mmm, uneori te pot epuiza.

 

ADAMUS: Te pot epuiza?

 

JOYCE: Da, te pot istovi.

 

ADAMUS: Mie îmi spui?! (râsete) Oh, scuze! (Adamus râde)

 

JOYCE: Mă arunc în mașină și fug acasă.

 

ADAMUS: Da, da. Asta este ceea ce numim factorul makyo?

 

JOYCE: Da. 

 

ADAMUS: Da, da. Ok. Dacă vă întrebaţi încotro ne îndreptăm cu asta, habar nu am. (râsete) Dar oricum ne îndreptăm undeva. Acesta e lucrul important. Mergem. Mergem. Ok, mulţumesc.

 

JOYCE: Cu plăcere.

 

ADAMUS: Mulțumesc foarte mult. Încă două persoane. Repede. Ce e cu… oh, da. Ce e cu Shaumbra? Tocmai te gândeai și erai departe. Ce e cu Shaumbra?

 

KATHLEEN: Blocați…

 

ADAMUS: Blocați. Mulțumesc.

 

KATHLEEN: … în… blocați în integrare. „Trebuie să mă integrez. Trebuie să trec dincolo de poveste”. Blocaţi în poveste. 

 

ADAMUS: Ah, hai să…

 

KATHLEEN: În minte.

 

ADAMUS: … blocaţi şi în curs de procesare. (scrie)

 

KATHLEEN: Reciclează permanent.

 

ADAMUS: Reci… îmi place. Bun, bun, bun. Reciclează. Da, de fapt, pentru următoarea întâlnire hai să punem un afiş pe uşă: „Nu reciclaţi”. Este amuzant, căci peste tot sunt semne cu „Reciclaţi” – vă reciclaţi şi fundurile, şi cutiile. Da, reciclare. Bun. Bun. Iar şi iar acelaşi lucru. Acelaşi lucru. Bun. Ce mai e cu Shaumbra?

 

KATHLEEN: Ei bine, suntem ai dracului de speciali. (Linda oftează

 

ADAMUS: Da, da. Nu aş fi folosit chiar cuvântul acesta, dar… „Suntem speciali”.

 

KATHLEEN: De ce nu? (Adamus râde)

 

ADAMUS: Nu, este… Să scriu exact aşa pe tablă?

 

KATHLEEN: Te rog. (Linda oftează iar)

 

ADAMUS: O să spunem doar „Speciali, foarte speciali”. (scrie)

 

KATHLEEN: E şi un cântec aşa.

 

ADAMUS: Speciali.

 

KATHLEEN: E şi un cântec.

 

ADAMUS: Da. Bun, bun.

 

KATHLEEN: Spuneam că e şi un cântec, dar nu-l ştiu prea bine.

 

ADAMUS: Da. Bun. Vrei să cânţi câteva măsuri?

 

KATHLEEN: Nu, mulţumesc.

 

ADAMUS: Ce mai e cu Shaumbra? Cum stau cu sănătatea? Cum stau cu sănătatea?

 

KATHLEEN: Eu sunt sănătoasă.

 

ADAMUS: Nu, acum bârfim despre ceilalţi. 

 

KATHLEEN: Oh. 

 

ADAMUS: Da, da.

 

KATHLEEN: Ei folosesc lucruri din afara lor pentru a încerca să se echilibreze în loc să-şi asume responsabilitatea pentru sine.

 

ADAMUS: Da. Mda. Mereu caută vindecarea din afară, atunci când cea mai simplă vindecare vine din interior. Da. Da. Bun. Bun. Ce folosesc, pentru că eu încerc să pretind că nu văd? Ce folosesc pentru acea vindecare?

 

KATHLEEN: Orice medicament e la modă atunci.

 

ADAMUS: (scrie) Vindecarea din afară. Dă-mi nişte exemple. 

 

KATHLEEN: De exemplu acupunctura. Esenţele florilor Bach. Uleiuri, tot soiul de medicamente.

 

ADAMUS: Da. Şi vindecători.

 

KATHLEEN: Sub orice formă.

 

ADAMUS: Mulţi vindecători care să le aducă confort.

 

KATHLEEN: Şi vindecători.

 

ADAMUS: Absolut.

 

KATHLEEN: Da.

 

ADAMUS: Bun. Mulţumesc. Încă cineva. Ce e cu Shaumbra?

 

EDITH: E ceva greşit în bârfa bună?

 

ADAMUS: Eu am spus doar bârfă. Nu am definit-o ca fiind bună sau rea.

 

EDITH: Ei bine, toţi pun numai rahaturi pe listă.

 

ADAMUS: Şi nu e interesant? Uluitor, nu-i aşa? Da. Bine, poţi să fii tu ultima şi să ne spui tot. 

 

LINDA: Penultimul.

 

ADAMUS: Haide.

 

ANDY: Descopăr că elementul comun pentru Shaumbra este „ceva mai bun”. Am venit cu toţii în acest loc ca să ne obţinem insigna de onoare în univers, dar când suntem aici e cam de rahat.

 

ADAMUS: Da. 

 

ANDY: Aşa că venim la oameni ca voi, care spun: „Există ceva mai bun şi există iluminarea” sau cum se mai spune în diverse etape. Cred că elementul comun al Shaumbra…

 

ADAMUS: Asta îmi place.

 

ANDY: … e faptul că noi căutăm ceva mai bun.

 

ADAMUS: Ca o familie, un fel de legătură de familie. Absolut. Da. Bun. Vezi? A fost de bine, Edith.

 

EDITH: Mai bine.

 

ADAMUS: Elementul comun.

 

ANDY: Oh, e rândul lui Edith.

 

ADAMUS: Sindromul spiritelor înrudite. Da. (cineva râde) Și, și…

 

ANDY: (îi dă microfonul lui Edith) Haide!

 

ADAMUS: Edith, e rândul tău. Bârfește. Bârfa nu e nevoie să fie ceva negativ.

 

EDITH: Shaumbra pe care îi simt eu se gândesc cât de măreț și glorios este să fie maeștri ascensionați, să fie mari creator și să se iubească pe sine.

 

ADAMUS: Oh, bun, bun. Îmi place asta, Edith. (câteva aplauze) Poţi repeta speech-ul? Maestru ascensionat şi altceva…?

 

EDITH: Că sunt mari creatori.

 

ADAMUS: Mari – oh, da, sunt foarte buni la asta – mari creatori.

 

EDITH: Şi că se iubesc pe ei înşişi.

 

ADAMUS: Şi că stau foarte bine la capitolul iubire de sine. Ok, bun. Îmi place. Mulţumesc!

 

EDITH: Cu plăcere. 

 

ADAMUS: Era şi timpul ca cineva să pună şi nişte lucruri frumoase pe tablă.

 

EDITH: Cu totul de acord. 

 

ADAMUS: Da, cineva trebuia să-şi asume şi poziţia de apărător al onoarei Shaumbra. Poftim (îi dă microfonul Lindei, după ce se preface că i-l aruncă). Bun.

 

LINDA: Ştiu să prind lucruri. 

 

ADAMUS: Avem multe pe tablă. Hai să… o să concluzionăm acum. Hai să respirăm adânc.

 

Ce facem noi astăzi? O să ajungem undeva cu toate astea. Facem un colaj Shaumbra – bârfim despre ceilalţi, dar de fapt e vorba despre noi toţi. Ei, de fapt e vorba despre voi toţi. E vorba de toţi, absolut toţi. Tema mea de azi, pe când alcătuim colajul: nu ştiu cum vă descurcaţi să treceţi de fiecare zi. Chiar nu ştiu. Chiar nu ştiu. Dacă vă uitaţi pe tablă – şi acestea sunt răspunsurile voastre – avem lucruri pe care le-aţi putea numi bune şi lucruri pe care le-aţi putea numi nu prea bune, însă avem lucruri care sunt în discordanţă absolută, în disonanţă absolută cu alte lucruri.

 

Există o serie de credinţe… hai să începem cu dorinţele: dorinţa de a fi maestru ascensionat, dorinţa de a iubi, dorinţa de a vindeca, dorinţa de a trăi mult timp, dorinţa de a fi fericit. Sunt surprins că nu avem pe tablă pace iubire şi bucurie, pentru că de obicei ies şi ele la iveală – pace, iubire, bucurie şi fericire. Sunt foarte multe dorinţe.

 

Apoi avem realităţile – „Sunt falit, sunt bolnav, nimeni nu mă iubeşte şi nici măcar eu nu mă plac pe mine” – în opoziţie şi conflict direct cu dorinţele. Este o deconectare masivă şi totuşi Shaumbra trece prin asta zi după zi.

 

Ce nebunie!

 

O să jucăm un mic joc în continuare, sper că nu vă deranjează. Acum e momentul, Suzy. O să jucăm joc numit „Ce nebunie!” (câteva râsete) Ce nebunie! Am rugat-o pe Suzy să pregătească o trataţie specială pentru voi toţi. De câte ori eu o să vă arăt de ce lucrurile sunt în debandadă şi spun „Ce nebunie!” sau spuneţi voi spontan „Ce nebunie”, trebuie să beţi o gură din lichiorul meu Saint-Germain (ovaţii şi aplauze), făcut din soc pur. Da.

 

LINDA: M-am prins. Soc. Ha, ha.

 

ADAMUS: Soc. Da. E puţin… mai e şi nişte Tequila. (Adamus râde; stafful împarte păhărele cu băutură) Scopul este să celebrăm viaţa, desigur. Însă scopul… Eu o să iau lichiorul Saint-Germain. Da. Nu o să se îmbete nimeni. Da. Oh, e un lichior încântător. Dacă sunteţi cu maşina, vă rog să beţi două pahare. (râsete)

 

LINDA: Rău!

 

ADAMUS: Apoi găsiţi alt şofer sau chemaţi un taxi. Da, aici în Coal Creek Canyon. (cei din audienţă încep să vorbească, în timp ce se împart paharele) Ah, haide. (Adamus îşi drege vocea de câteva ori, ca să arate că el nu a primit un pahar)

 

LINDA: (strigă) Ce nebunie!

 

ADAMUS: Ce nebunie! Nici măcar nu primesc în pahar în barul ăsta nenorocit! Ce nebunie. (Joanne îi dă lui Adamus paharul ei) Oh, dar îţi trebuie şi ţie. 

 

JOANNE: Am umplut destule pentru tine.

 

ADAMUS: Ahh …

 

EDITH:  Ea e şoferul. Ea e şoferul.

 

ADAMUS: Ahh! Nu. Vedeţi, am spus „Ce nebunie”, acum voi trebuie să beţi. (Adamus gustă) Ahhh! Aduce o mică uşurare, cu adevărat. Oh, este deli- … oh, delicios.

 

Sunt momente, dragii mei prieteni, în care există o mare disonanţă în ceea ce se petrece în vieţile voastre, ale voastre, ale tuturor Shaumbra. Este uimitor de privit uneori. Este uimitor cum de puteţi rămâne întrupaţi. Este uimitor că puteţi avea destulă mâncare să vă hrăniţi şi, mai mult decât orice, e uimitor că nu vă ieşiţi cu totul din minţi, că nu aveţi o cădere.

 

Vorbim despre lucruri precum iluminarea, dar totuşi mă întreb dacă ştiţi ce este iluminarea. De fapt aş spune că Shaumbra nu ştie ce este iluminarea. Auziţi cuvântul şi e ca atunci când respiraţi – „Ah, iluminarea” – şi ieşiţi din corp, vă duceţi în altă parte.

 

Am mai făcut asta în adunări anterioare: am rugat-o pe Linda să meargă cu microfonul şi am întrebat: „Ce este iluminarea?” Iar ei nu au habar. Nu au habar. Eu spun: „Ce este iluminarea?” şi încep să vină răspunsurile care umplu coşul de gunoi makyo cu toate cele – pace, iubire şi bucurie. Ce este iubirea? Ce este pacea? Ce este bucuria?

 

Astfel că se creează un vârtej mental permanent. „Sunt în căutarea iluminării. Sunt în căutarea iluminării, dar nu ştiu ce este”. Nu ar fi o carte grozavă pentru copii? Cauţi ceva şi nu ştii ce dracului este. Şi toţi vă treziţi în fiecare dimineaţă cu obsesia de a face asta iar şi iar, de a căuta iar iluminarea. Şi cei mai mulţi Shaumbra, îmi pare rău să o spun în sesiunea noastră de bârfă, habar nu au.

 

Vestea bună este că nu sunteţi obligaţi să aveţi habar. Nu vi se cere să ştiţi ce este iluminarea. Ce nebunie, totuşi! (audienţa este de acord) Ok. Bun. Bun. Da, beţi puţin. Ah, ah. Vedeţi, ajută la reducerea tensiunii. Ajută la scăderea tensiunii.

 

Aşa că Shaumbra este pe afară, într-un fel ei se simt bine în legătură cu ei înşişi, dar totuşi… viaţa sexuală a Shaumbra… hai să fim foarte inocenţi, nu e prea bună. Nu prea bună. (cineva spune: „Ce nebunie”; multe râsete) El a spus, voi beţi! Ce nebunie! Acum, nu e aşa pentru absolut toţi, dar e aproape ca şi cum sexul este un păcat şi astfel aveţi, din nou, o contradicţie ce are loc pe interior.

 

Uneori Shaumbra va spune: „Da, suntem aici ca maeştri întrupaţi. Suntem aici ca să ne aflăm în realitatea fizică. Maeştrii ascensionaţi din trecut au plecat din corpul fizic, dar noi trebuie să fim în corp”, dar totuşi nu doresc să se atingă singuri – ceea ce nu o să fac aici în faţa camerelor – şi nu doresc să atingă nici pe altcineva. Au tot felul de preconcepţii dacă e vorba despre bărbat cu bărbat, femeie-femeie, bărbat-femeie, un grup sau orice altceva. Sunt tot felul de judecăţi ciudate, stranii, gânduri mentale despre tot felul de lucruri legate de sex. Sexul este un lucru măreţ. Din nefericire a fost distorsionat de-a lungul vremurilor, dar, prieteni dragi, sexul este un lucru minunat.

Aşa că aveţi energia disonantă în curs. Chiar sunt surprins în unele zile că reuşiţi să treceţi şi peste acea zi. Cu toţii căutaţi suflete pereche – nu toţi, dar mulţi le căutaţi –, dar faceţi tot ce se poate ca să devină imposibil, prin atitudinea proastă, prin lista lungă de cerinţe la adresa sufletului pereche. Ce este un suflet pereche? Sunteţi voi, nu o altă fiinţă.

 

O relaţie, în regulă, dar mulţi Shaumbra fac tot ce pot ca să împingă relaţiile la distanţă, chiar dacă le vor pune pe primele 10 locuri ale listei dorinţelor lor – „Vreau o relaţie”. Iar eu mă uit şi spun: „Dar îi dai pe toţi deoparte, inclusiv pe tine”. Ce nebunie! (Adamus râde, audienţa rosteşte cuvintele împreună cu el) Iar pentru cei noi care ne privesc online, v-am spus că va fi diferit aici. 

 

Mai e şi problema abundenţei. Unul din cele mai triste lucruri este că aveţi o asemenea dorinţă de a avea abundenţa, o mare dorinţă să aveţi bani în buzunar. De ce nu aveţi? Două motive: (a) încă mai există… – nu vorbesc despre niciunul dintre voi, discutăm despre cei despre care bârfim – (a) pentru că mulţi dintre voi nu sunt siguri că vor să trăiască pe această planetă. Încă nu sunteţi siguri că vreţi să trăiţi. Tot mai aşteptaţi ca cineva sau ceva să spună: „Uite răspunsul. Iată de ce ar trebui să trăieşti”.

 

Dar, fără asta, sunt multe întrebări. Şi este interesant că, oricât am avea discuţii măreţe despre DreamWalker Life şi despre maeştri ascensionaţi, deseori Shaumbra spune: „Nu ştiu dacă vreau cu adevărat să fiu aici”. Ei bine, atunci nu veţi avea abundenţa, punct. Din cauza energiei, a fizicii de bază, nu veţi atrage energia.

 

Mai este un fel de dinamică interesantă ce are loc în pofida tuturor simţirilor măreţe şi a gândurilor, în pofida declaraţiilor „Suntem pe calea iluminării”. În paralel mai există şi „Dacă aş avea bani o să fac aceleaşi lucruri de rahat pe care le-am făcut şi înainte. Dacă aş avea bani o să creez şi mai multe necazuri ca înainte”. Astfel că intraţi pe un fel de dietă financiară, deoarece credeţi că în trecut, atunci când aţi avut bani, i-aţi folosit pentru putere şi manipulare. Aţi luat droguri. V-aţi îmbătat. V-aţi abuzat pe voi şi pe alţii prin bani.

 

Aşa că ceva din voi a intrat la dieta fără abundenţă şi vă simţiţi mai… voi (către cameră); nu vorbesc cu voi (audienţa), ci cu cei de acolo. Shaumbra se simte mai confortabil să rabde de foame decât să fie în abundenţă. Este un fapt, pentru că oricine, absolut oricine ar putea avea bani chiar acum. Dar voi vă temeţi: „Dacă aş avea bani, o să fiu acelaşi om rău de dinainte”. 

 

Ce nebunie! (audienţa rosteşte împreună cu Adamus) De necrezut. De necrezut. Vedeţi cum lucrează toate aceste contradicţii. Eu abia înţeleg uneori cum face să răzbateţi prin fiecare zi.

 

Ştiu cum treceţi uneori prin diverse zile. Vă umpleţi de rahat spiritual. Ascultaţi şi mai multă informaţie spirituală. Vă susţineţi singuri un pic. Vă spuneţi nişte fraze de motivare şi dintr-o dată vă simţiţi chiar bine pentru un timp scurt. Este zahărul spiritual pe care îl înghiţiţi. Vă aduceţi tot felul de mici validări şi vă gândiţi: „Mâine o să fie mai bine. Ştiu că mâine va fi mai bine”. Nu chiar. Nu chiar. Mâine va fi cam ca şi astăzi. Şi ce este azi? Ce nebunie! (audienţa spune din nou împreună cu Adamus, apoi unii râd)

 

JOANNE: Am crezut că am trecut prin asta mâncând ciocolată.

 

ADAMUS: Mâncaţi ciocolată şi faceţi tot felul de lucruri. Ceea ce vă cer astăzi este să priviţi disonanţa, conflictul absolut ce are loc în sinele vostru uman, sinele vostru spiritual.

 

Aveţi persoana spirituală, cea aflată pe calea iluminării, iar ea doar stă undeva, sus. Voi aţi pus-o acolo, spunând: „Acesta e lucrul care o să mă salveze, aceasta este fiinţa măreaţă”, iar asta adună o grămadă de gunoi. Adună o grămadă de zahăr, adună o grămadă de makyo care cumva ajunge şi la uman, care se află aici, cu realitatea lui. Realitatea este, în general, nu întotdeauna, dar deseori destul de falită, fără prea mulţi bani, fără relaţii sincere, fără prea multă iubire de sine, dar cu probleme de sănătate. Acestea sunt elementele de bază.

 

De fapt nu ar fi prea rău dacă aţi fi un om obişnuit, neconştient, dacă aţi fi adormiţi. Nu ar fi prea rău, pentru că atunci doar treceţi prin zile şi, ştiţi, dacă nu aveţi bani daţi vina pe bărbaţi. Nu obţineţi sex, daţi vina pe femei. Nu obţineţi nici un fel de… (râsete, Linda spune „Ohhh!”)  Nu obţineţi… lucrurile nu merg…, dar nu sunteţi conştienţi şi doar spuneţi: „Ei bine, aşa sunt lucrurile. Aşa sunt lucrurile.” 

 

Nu prea vă gândiţi cu adevărat la moarte. Ceva din interiorul vostru ştie că se va petrece, pentru că i-aţi mai văzut pe alţii picând pe partea cealaltă, dar cumva sunteţi ca şi adormiţi. Nu prea vă gândiţi la dumnezeu, pentru că, ei bine, nu e treaba voastră să vă gândiţi la dumnezeu. Pentru asta există preoţi, cler şi alte persoane. Ei ar trebui să se gândească la dumnezeu. Iar răspunsurile către dumnezeu sunt ceva mult prea mare pentru ca cei mai mulţi oameni să se descurce cu ele. Ei spun: „Oh, nu e treaba mea. Eu ar trebui ca doar să trăiesc şi să fac o treabă bună”. Aşa sunt cei mai mulţi dintre oameni.

 

Voi sunteţi diferiţi. Cumva vă treziţi. Sunteţi cumva conştienţi. Asta face să fie foarte dur, pentru că acum încă mai aveţi problemele – voi, Shaumbra. Încă aveţi unele din probleme, dar acum sunteţi brusc conştienţi. E ca şi cum aţi avea o armă încărcată, în vreme ce a celorlalţi nu are muniţie. Ei nu au decât arma.

 

Acum aveţi o armă încărcată, deci aveţi conştienţa, însă ceea ce se petrece este că are loc în fiecare zi o uriaşă ciocnire, iar voi doar creaţi scuze pentru ea. O poleiţi. Apăreţi cu tot felul de cuvinte sau fraze de încurajare. Mergeţi la cursuri noi. Faceţi orice în loc să adresaţi ceea ce se petrece cu adevărat pe dinăuntru. Însă ceea ce primiţi este un mare „Ce nebunie!” Bun. Deci ce faceţi? Beţi ceva! Beţi ceva. Da. (Adamus râde) Nu o să vorbim despre asta. Nu vom procesa. Beţi ceva.

 

Deci aşteptarea iluminării. Aşteptarea iluminării – asta e una din cele mai mari probleme ale mele, pentru că (a) nu ştiţi ce este cu adevărat iluminarea şi (b) Ce aşteptaţi? Să pricepeţi? Nu se va întâmpla niciodată. Îmi pare rău să vă dau vestea. Nu o să pricepeţi niciodată. Cu adevărat. Aşteptaţi ca cineva să vină şi să vă spună cum să obţineţi iluminarea? Nici un alt om nu va face asta. Aşteptaţi, nu ştiu, alinierea potrivită a norilor, a stelelor, a colbului, a iepuraşilor şi a orice s-ar mai putea alinia şi brusc veţi avea iluminarea? Nu se va petrece.

 

Aşa că ceea ce faceţi este că abia treceţi prin fiecare zi, iar uneori vă întrebaţi, atunci când ajungeţi seara în pat, cum de aţi reuşit să încheiaţi ziua, pentru că aveţi atâtea forţe în conflict. Este şi mai dur când sunteţi pe calea iluminării. Devine şi mai rău, pentru că makyo se acumulează, ca şi manipularea fiinţei limitate, a conştiinţei limitate, în încercarea de a manipula ceva ce se numeşte spiritualitate şi care o face să se simtă bine, o face să se simtă specială. Într-un fel e ca un drog. Este ca o uriaşă distragere, dar Shaumbra o va face. Shaumbra va trage gunoiul şi se duce seara la culcare gândindu-se că va avea un mic răgaz în timpul somnului.

 

Dar ce se petrece când începeţi să vă treziţi? Visele nu mai sunt ceea ce erau. Visele – dintr-o dată sunteţi conştienţi de ceea ce se petrece. De fapt, unul dintre motivele pentru care vă treziţi la două, la trei dimineaţa este acela că aveţi nevoie de o pauză de la visele voastre, care erau o pauză de la lumea reală. (câteva râsete, toţi strigă…) Ce nebunie! Ce nebunie! Vreau să spun – cum vă descurcaţi cu viaţa de fiecare zi?!

 

Dragii mei prieteni, au loc tot felul de coliziuni acum. În special atunci când intraţi în lucruri precum iluminarea de fapt le fac şi mai complexe. Mintea începe să lucreze mai mult ca oricând înainte, aşa cum probabil aţi descoperit, iar acum aveţi o minte spirituală – aşa îi spun eu –, o minte spirituală care operează şi ea.

 

Eraţi obişnuiţi să aveţi doar mintea umană, iar acum aveţi şi mintea spirituală, care înseamnă un simţ limitat şi restricţionat asupra spiritualităţii. De fapt e doar o grămadă de rahat. Cu adevărat aşa este. Cu adevărat aşa este, pentru că acum mintea începe să încerce să îmbrăţişeze şi să-şi însuşească o mulţime de concepte spirituale: „Vindecă-te pe tine însuţi. Sunt în pace, iubire şi bucurie. Am să cânt mantre şi o să meditez”. Asta e cea mai mare grămadă de rahat. 

 

Apropo, în iluminare nu veţi fi umpluţi brusc de pace! Nu începeţi să incantaţi brusc. Asta e cea mai mare halucinaţie cu putinţă. Eh… nu se petrece. Nu e aşa. De fapt pacea lumii iese afară pe uşă în iluminare. Nici măcar nu mai este un cuvânt. Nici măcar nu mai există în vocabularul vostru.

 

Ştiţi, pacea – tot ceea ce înseamnă pacea pentru mulţi oameni este „Lasă-mi 15 minute, poate 30 de minute în care lucrurile să fie liniştite” – asta este pacea. „Am nevoie să mă dau puţin deoparte. Am nevoie să iau o pauză de la mine” – asta e pacea. Nu există pace. Dar dintr-o dată apare consonanţa, armonia lucrurilor. Dintr-o dată nu mai e nevoie să trebuiască să pricepeţi totul. Dintr-o dată nu mai au loc acele conflicte. Dintr-o dată apare graţia, o graţie naturală, iar voi doar izbucniţi în râs. Vă spargeţi de râs, pentru că este…

 

PATRICIA: Ce nebunie! (Adamus râde

 

ADAMUS: Da! Da! Pur şi simplu este. O să ajungem acolo într-o clipă. Acum încă suntem la „Ce nebunie”. (cineva spune: „Ce nebunie”) Ce nebunie. Ce nebunie. Ce nebunie. Şi ce faceţi? Beţi. Ce nebunie. Aveţi atâtea dorinţe şi adevăruri în conflict – ceea ce aţi putea crede că sunt adevăruri – şi credinţe în legătură cu tot felul de lucruri, iar ele sunt în conflict. Sunt în conflict.

 

 

Calea spre iluminare

 

Ar fi ca şi cum… imaginaţi-vă că vă urcaţi într-o maşină – maşina este simbolul călătoriei voastre spirituale către iluminare –, dar fără a avea ideea încotro vă îndreptați. Vă urcaţi în…

 

EDITH: E ca şi cum am veni astăzi aici.

 

ADAMUS: (râzând) Ca şi cum aţi veni aici! (câteva râsete) Da. Pur şi simplu acţionaţi, fără să ştiţi unde vă duceţi. Doar vă urcaţi în maşină pe drumul spre iluminare şi plecaţi. Ce începeţi să realizaţi la început? „Nu ştiu unde mă duc”, dar vă spuneţi vouă înşivă: „Ei, o să se petreacă ceva pe drum. Cineva o să-mi spună cum să ajung acolo. Cumva o să primesc o hartă, aşa că o să ştiu cum să ajung la iluminare”. Nu se va întâmpla. Nu se va petrece, îmi pare rău să o spun. 

 

Apoi conduceţi pe drumul spre iluminare şi este o zi plăcută, frumoasă, iar voi vă uitaţi pe geam. Vă spuneţi: „Oh, da, este în regulă”, dar sunteţi puţin nesiguri. „Sper că este în regulă, o să mă autoconving că este în regulă. O să mă fac să gândesc ‘Oh, ce cer frumos şi ce păsări’. Ooh! Am lovit o căprioară!!” (râsete) Şi dar, dar… dar... (Adamus râde) Rândul din faţă râde. (mai multe râsete) Ce nebunie! Ce nebunie. Da.

 

Apoi realizaţi: „Oh, maşina scoate un zgomot suspect. Ia să nu-l bag în seamă”. Aţi făcut asta? „O să ignor zgomotul. Îl aud, dar nu îl aud, pentru că maşina mea mă duce spre iluminare. O să ignor zgomotul”. Şi, ştiţi, încă trei kilometri pe drum şi psssss! Poţi să arăţi efectul sonor, Mofo?

 

MARTY: Ppsssss!

 

ADAMUS: Ah, da. Poţi să-i dai microfonul, Linda, ca să avem efectele sonore adecvate? Pe drumul spre iluminare auziţi acel zdrăngănit. Îl ignoraţi, pentru sunteţi pe drumul spre iluminare. Totul o să se rezolve şi dintr-o dată…

 

MARTY: Pffftpsssftcchhhhtt … bbpprrtt. (multe râsete) A fost bine?

 

ADAMUS: Bun. Bun. Maşina moare. Ce faceţi?

 

EDITH: Ce nebunie.

 

ADAMUS: Da, da! (râsete) Din nou. Probabil că mai avea nevoie de încă cinci sticle astăzi, având în vedere de câte ori s-a spus ‘ce nebunie’. Maşina moare. Se întâmplă multe. Din nou intraţi în disonanţă, spunând: „Ar trebui să fiu pe drumul spre iluminare, dar maşina tocmai m-a lăsat. Poate că Spiritul încearcă să-mi spună ceva”. Nu. Poate că ați uitat să faceți revizia la mașină înainte să plecați la drum. Poate ați uitat să verificați uleiul – era aproape consumat – sau poate că nu v-ați asigurat că aveţi ceva în radiator. Spiritul nu încearcă să vă spună nimic. Spiritul este deja iluminat, nu-i pasă cu adevărat de călătoria voastră, vedeţi voi. (cineva râde)

 

A fost amuzant, nu-i aşa? Da. (aceeaşi persoană, o femeie, este singura care râde din nou) Primeşte un premiu Adamus pentru a râs. Te rog, Linda. (cineva spune: „Dă-i ceva de băut”) Da, are nevoie de încă un pahar! Da. Da. Unde sunt premiile Adamus, apropo? Linda? Unde este Linda, apropo? Un premiu Adamus pentru râs.

 

LINDA: Nu le am azi cu mine. Nu le dai niciodată. Eşti aşa de zgârcit, că am şi uitat de ele.

 

ADAMUS: Ce nebunieeee! Oh! Ziua în care dau premii. Primeşti toţi banii… habar nu am ce este aici. (îi dă bani din buzunarul lui Cauldre)

 

MARTY: Oooh! Doi dolari! (multe râsete)

 

ADAMUS: Unde rămăsesem? Oh, sunteţi în călătorie. Dintr-o dată trebuie să vă folosiţi ultimele economii ca să vă reparaţi maşina iluminării şi vă îndreptaţi iar spre drumul către destinaţia incertă. Şi mergeţi pe drumul spre iluminare şi într-o zi, în această călătorie lungă, lungă, lungă, lungă, lungă, care durează vieţi întregi, într-o zi mergeţi cât de repede se poate, iar acum vă îndreptaţi spre nicăieri cu viteză maximă. (câteva râsete)

 

În ziua următoare mintea spirituală spune: „Oh, ar trebui să încetinesc şi să miros trandafirii, aşa cum făceau maeştrii. Ei mergeau încet pe calea iluminării şi observau totul şi respirau pe cale”, aşa că mergeţi şi voi foarte încet. Alternaţi, în călătoria iluminării, mersul rapid şi apoi cel foarte lent. Acceleraţi, frânaţi. Acceleraţi, frânaţi. Vedeţi conflictul ce are loc aici?

 

Continuaţi călătoria iluminării, ajungând acum la un nivel de frustrare şi mânie care pe mine pur şi simplu m-ar fi făcut să-mi părăsesc corpul. Eu nu aş fi putut să mă descurc cu cele prin care treceţi voi. Voi doar mergeţi înainte; aţi fost în această călătorie de ani mulţi, aţi tot mers. Este acelaşi drum. Este acelaşi set de probleme. În fiecare seară acelaşi hotel ieftin şi aceiaşi oameni care încearcă să vă jefuiască fără să clipească.

 

Dar voi continuaţi pentru că sunteţi hotărâţi şi credeţi că este un atribut al vostru. Credeţi că este ceva de pe partea pozitivă a listei – „Sunt decis. Am o voinţă puternică. La naiba, o să-mi văd iluminarea la faţă, orice ar fi. Nu o să renunţ niciodată”. Iar când vă aud spunând: „Oh, aoleu, sper să vină cineva să mă salveze, să mă ajute, fiindcă o să fie greu de tot!” (câteva râsete) Atunci când vă aud spunând „Eu nu o să renunţ niciodată! Asta e ceea ce vreau să fac!”, mă gândesc: „Avem o problemă reală, Houston, pentru că ei sunt decişi să se ducă niciunde!” Ce face chiar şi un maestru ascensionat la acel punct?

 

Deveniţi încăpăţânaţi. Deveniţi încăpăţânaţi în mod brutal şi crud pe drumul vostru către nicăieri, dar, al naibii, o să faceţi asta, pentru că aveţi un angajament faţă de voi înşivă. Iar dacă nu, atunci chiar o să fiţi jenaţi în faţa prietenilor şi a familiei, pentru că toţi ştiu de călătoria voastră către iluminare şi toţi râd de ea. (râsete) Iar dacă vă întoarceţi şi spuneţi: „Maşina s-a stricat şi am rămas fără un ban. Mor de foame. Nu am nimic şi totul s-a dus”, ei vor râde de voi. Astfel că există şi mândria iluminării – mândria minţii spirituale că aţi face bine să terminaţi călătoria sau o să păreţi nişte proşti.

 

Mai există şi factorul că veţi arăta ca nişte proşti în faţa voastră, iar asta este probabil la fel de rău ca a vă simţi nişte proşti în faţa altora. Sunteţi foarte dedicaţi călătoriei iluminării în voi înşivă. Este totul. Este totul, iar dacă nu merge, dacă magia nu este reală şi trebuie să vă întoarceţi la sinele vechi… (cineva spune „Ce nebunie”; Adamus râde) Ce nebunie!

 

Iar lucrul amuzant este că nu vă mai puteţi întoarce. Amuzant este că nici înainte nu puteţi merge. Şi mai amuzant este că nu aveţi unde să mai mergeţi. Asta e o nebunie reală. Ce mare nebunie! Mai e alcool, Suzy? Da. Bun, bun. Ce nebunie. Sper că acum începeţi să înţelegeţi conflictul, disonanţa acestor lucruri, şi sper că înţelegeţi că deraierea trenului e pe punctul de a se petrece. 

 

Astfel că mergeţi pe drumul iluminării şi el tot continuă, iar fiecare zi este la fel ca precedenta şi continuaţi să aveţi speranţe de iluminare. Continuaţi să speraţi că eu o să vă iluminez brusc. Continuaţi să speraţi că, dacă nu sunt eu, o să plecaţi de la mine, o să mergeţi în altă parte pentru iluminare. Continuaţi să speraţi că există ceva.

 

EDITH: E ca votarea unei legi împotriva deraierii trenurilor.

 

ADAMUS: (râzând) Speraţi să mă distrageţi prin orice altceva. Dar eu am să continui să merg spre casă. Aici este o nebunie. Este o nebunie reală. Este o nebunie a iluminării. Iar vestea bună este că, pe drumul către nicăieri, sunteţi exact unde ar trebui să fiţi. Asta e… (continuarea nu se aude) Oh, nu! Nu.

 

Daţi-mi voie să reformulez. Am spus că pe acest drum către nicăieri, pe drumul iluminării, cu tot conflictul şi disonanţa, sunteţi absolut exact acolo unde ar trebui să fiţi, pentru că – pentru că… (Adamus scrie pe tablă) Ce? nebunie? Nu! Puteţi bea acum. Nu. De fapt este perfect. Este perfect. Iar toate lucrurile pe care le-am spus până acum sunt… avem nevoie de mai multe băuturi. Nişte limonadă sau ce se mai bea. Ce? nebunie? Nu chiar. Este absolut perfect.

 

Cunoaştere

 

Acum vreau, în special pentru că sunteţi mult mai relaxaţi decât eraţi acum o oră, vreau să staţi o clipă şi să vă amintiţi toată treaba asta cu iluminarea. Nu a început cu un gând. Nu a început brusc într-o zi, când eraţi sătui de viaţa voastră veche şi aţi decis să deveniţi iluminaţi. Nu a început când cineva v-a dus la un curs sau când aţi citit o carte. Nu, prieteni, nu a fost aşa. A început cu o cunoaştere adâncă, o cunoaştere profundă, foarte adâncă. Nu a fost un gând. Nu a fost o acţiune. Nu a fost o călătorie. A fost o cunoaştere ce a emanat din adâncuri profunde. 

 

A fost abuzată. A fost distorsionată. A fost foarte, foarte diluată de-a lungul călătoriei, însă acea cunoaştere a fost mereu acolo. Nu ştiţi ce este iluminarea şi nici nu ar trebui să ştiţi, căci mintea limitată nu are cum să ştie. Va încerca să pretindă. Va încerca să-şi imagineze chiar – un fel foarte ieftin de imaginaţie – că deveniţi bogaţi, celebri, cu tot felul de relaţii şi că veţi fi mari guru şi maeştri. Asta face mintea. Este o distragere. Nu este real.

 

Cine ştie ce se va petrece? Nu contează. Punct. Nu contează. Aşa că vă rog că staţi o clipă şi să reveniţi în cunoaştere, cunoaşterea care nu a fost un gând. Nu a existat niciodată o maşină. Nu a existat nici călătoria. Niciodată nu a fost vorba despre a fi omul perfect. Nu a fost vorba niciodată despre altceva decât a vă întoarce la voi înşivă. Nu a fost makyo. Nu au fost fraze şi cuvinte. Nu a fost vorba despre a sta aici, în audienţa Shaumbra, şi nu a fost vorba despre a face eforturi. Nu a fost vorba despre putere. Nu a fost vorba nici măcar despre înţelepciune. Nu a fost vorba despre a obţine ceva.

 

A fost o cunoaştere, o cunoaştere profundă şi iubitoare, cunoaşterea că nu era un înger sau un maestru ascensionaţi care venea la voi; o cunoaştere care nu v-a fost dată de altcineva, adusă de altcineva, pusă în mişcare de altcineva. A venit de la voi. Nu a fost îngerul vostru de aur, sinele superior sau oricare dintre celelalte cuvinte. Aţi fost voi. Aţi fost voi cu totul. Nu doar omul, nu ceea ce numiţi divinitatea. A fost Eu Sunt Cel Ce Sunt, adevăratul Eu Sunt, la fel de prezent aici ca şi omul. Este chiar aici.

 

Simţirea cunoaşterii

 

Aş vrea să avem o experienţă de simţire – nu o să-i spun merabh, ci doar simţire – a acelei cunoaşteri. Dacă se pot reduce luminile, vă rog. După atâta nebunie, haos şi confuzie, după toată incertitudinea din voi… pentru că am văzut şi am auzit când v-aţi întrebat dacă nu cumva a fost doar o mare greşeală. V-aţi întrebat dacă acea călătorie spirituală a voastră a fost o halucinaţie. Da, a fost, dar a început cu ceva foarte pur, foarte real şi foarte adânc.

 

Acum… dacă putem avea nişte muzică în fundal. (muzica începe; „The Enchanted Path” de pe albumul „Day of Life” de Bernward Koch) Nu vă cer să mergeţi înapoi şi să vă gândiţi la originea acelei cunoaşteri. Nu contează. Nu are o dată anume. Nu are o acţiune. Nu are nicio relaţie. Vedeţi voi, parte a problemei din călătoria spirituală este că mintea încă mai încearcă să lege totul de tot. Atunci când noi spunem ‘spiritual’ sau ‘iluminare’ încearcă să le lege de ceva. O să se agaţe de orice poate în natura sa relaţională.

 

Însă cunoaşterea, acea cunoaştere profundă pe care o aveaţi nu are nevoie să relaţioneze cu nimic. Pur şi simplu ştie. Este pur şi simplu acolo. Mintea încearcă să priceapă drumul către iluminare. Încearcă doar să vă servească. Încearcă să facă ceva pentru voi, dar nu poate cunoaşte. Mintea va încerca să relaţioneze cu ceva. Va crea imaginea unei maşini care merge pe autostradă, care se strică. Va crea imaginea voastră cu hotărârea şi încăpăţânarea pentru iluminare, însă în realitate nu există nicio maşină. În realitate nu există nici un loc în care să mergeţi, nici un lucru care să trebuiască să fie făcut.

 

Cu siguranţă nimic nu trebuie reparat. Absolut. Aceasta este una dintre înşelătoriile sau halucinaţiile iluminării – ceva trebuie reparat înainte ca iluminarea să se poată petrece, dar nu este aşa. Nimic nu are nevoie să fie reparat, orice ar fi. Nici un lucru nu necesită reparaţii. Nici măcar un singur lucru. Nu-mi pasă dacă sunteţi alcoolic sau idiot. Nu e nevoie de reparaţii. Unii dintre voi aţi relaţionat cu asta, nu-i aşa? (câteva râsete) Nimic nu are nevoie să fie reparat.

 

Aşa că vă cer să respiraţi adânc şi să rămâneţi în corp de data asta. Întoarceţi-vă la acea cunoaştere. Voi aţi creat-o, nu vreun înger de aur măreţ, nu vreun sine superior. Voi aţi fost, cunoaşterea lui Eu Sunt. (pauză) După această cunoaştere au venit gândurile, visele şi imaginaţiile despre trezire şi iluminare. După această cunoaştere a venit o schimbare în dinamica energiei din viaţa voastră, din relaţii, din modul în care interacţionaţi cu voi înşivă şi cu alţii. Dar niciunul dintre ele nu este important. Niciunul dintre ele. Nu ele sunt lucrul ce aduce iluminarea.

 

Este simpla cunoaştere. Atât de simplă că nu are definiţie; atât de simplă încât mintea nu o poate lega de nimic; atât de simplă că nu o puteţi recrea. Nu o puteţi recrea, pentru că încă este acolo, prieteni. Nu a plecat niciodată. Acea cunoaştere a lui Eu Sunt nu s-a stins niciodată. În faţa acelei flăcări a cunoaşterii aţi pus multe alte lucruri – experienţe măreţe, interesante din trezirea voastră –, dar acea flacără a fost mereu acolo. Ştiu că uneori aţi încercat să o recreaţi – „Unde este acea simţire?” Încă este acolo. De fapt este ceea ce vă călăuzeşte cu adevărat.

 

Uneori, atunci când vă întrebaţi de ce anumite lucruri se petrec în viaţa voastră, de ce anumite evenimente sau situaţii au loc, este din cauză că acea cunoaştere încă este acolo. În pofida încăpăţânării voastre şi a determinării, cunoaşte adevărul. Ştie că este calea. Ştie că este trezirea. Este singurul lucru – absolut singurul lucru, prieteni – care va rămâne adevărat şi real. 

 

Atunci când spun că mă crispez când aud Shaumbra spunând: „Eu o să continui orice ar fi”, îmi doresc cu adevărat să se oprească. Lăsaţi maşina aceea. Daţi drumul călătoriei. Scăpaţi de makyo, căci makyo este combustibilul său. Nu mai umpleţi niciodată acel rezervor. Scăpaţi de toate astea. Doar reveniţi în cunoaştere. Nimic altceva nu contează. Nimic altceva nu este important. Nimic altceva nu vă va aduce conştienţa iluminării. Nimic.

 

Cunoaşterea este foarte subtilă. Nici nu poate fi definită. Mintea nu are nici un concept. Mintea nu are nici un mod de a relaţiona cu ea. Respiraţi adânc şi daţi-vă voie să cădeţi în propria voastră cunoaştere. Fiţi în îmbrăţişarea frumoasă a cunoaşterii.

 

Cunoaşterea nu a fost niciodată o directivă. Nu a fost o directivă care să vă spună: „Trebuie să vă treziţi acum”. Nu a avut nicio legătură cu destinul sau cu coordonarea. Aţi avut o străfulgerare a sa, doar atât, o mostră atunci când aţi lăsat garda jos, când v-aţi predat lui Eu Sunt, vouă înşivă, pentru un moment. Acea străfulgerare a sa a creat multă gândire a minţii, mult makyo, multă determinare. Vă iubesc, Shaumbra, pentru determinarea voastră. Dar sunteţi determinaţi să ce? 

 

Veniţi acum şi renunţaţi la luptă, la determinare, la voinţă, la intenţie, forţă, putere – daţi-le drumul la toate. Şi, uimitor, o să fiţi bine. De fapt veţi fi mai bine ca oricând înainte. Puteţi înceta să mai încercaţi din greu. Puteţi înceta să vă mai temeţi. Este chiar acolo, în voi – cunoaşterea, Eu Sunt. Cunoaşterea că este timpul să veniţi acasă. E timpul de a veni acasă la Eu Sunt, la conştienţă. Este timpul integrării, timpul de a veni acasă. 

 

Nu e amuzant că aveaţi cunoaşterea că era timpul să veniţi acasă, la Eu Sunt, dar v-aţi urcat în maşină şi aţi plecat într-o călătorie lungă? Oh, acasă era chiar acolo, absolut. Cred că de asta am spus că a fost perfect, într-un fel. Exact unde ar trebui să fiţi. Ei, cumva a trebuit să treceţi prin tot felul de încercări înainte să vă epuizaţi şi să spuneţi: „Oh, iată-mă.” Aşa că încetaţi căutarea. Ar trebui să existe o lege împotriva căutării spirituale. Ar trebui să existe o lege împotriva legilor, aşa că… (câteva râsete)

 

Oh, căutarea spirituală este o industrie, ştiţi. Este o distragere. Cred că este o experienţă. Este frustrantă, pentru că este în regulă dacă sunteţi în căutarea spirituală şi sunteţi conştienţi că doar căutaţi de dragul căutării. Devine destul de trist atunci când căutaţi şi credeţi că este real şi că o să vă ducă undeva. Nu, acasă vă cheamă. Acasă este înăuntru. Nu există un loc în care să mergeţi. Nu sunt cuvinte în spatele cărora să vă ascundeţi. Nu e nimic de făcut. Nimic de reparat. Doar reveniţi acasă.

 

Fără „dar”. Fără dar – „Dar ce o să fac atunci când voi ieşi pe uşă?” Nimic. Puteţi merge să bârfiţi dacă vreţi, să beţi, să vă îmbătaţi, să căutaţi, să gândiţi, să vă luptaţi. Atunci când veţi ieşi azi pe uşă cel puţin veţi fi conştienţi că faceţi asta, cel puţin conştienţi că nu e nevoie să faceţi asta, cel puţin conştienţi că acea cunoaştere v-a chemat, că încă vă cheamă. Încă este acolo şi nu aveţi absolut nimic de făcut. Nimic.

 

Respiraţi adânc. Încercaţi să rămâneţi în corp. Daţi drumul tensiunii, oh, acea tensiune legată de trezire şi iluminare. Stressul. Ar fi un cântec frumos – Stressul iluminării. Dacă v-aş fi spus, dacă Tobias v-ar fi spus acum 12 ani că nu e nevoie să faceţi nimic, tot aţi fi plecat în căutare. Tot aţi fi rămas fără un ban, aţi fi avut probleme de sănătate şi toate celelalte. În consecinţă cred că sunteţi exact unde ar trebui să fiţi acum. Chiar acum. Acasă vă cheamă tot timpul. Respiraţi adânc.

 

Aşa că, dragii mei prieteni… oh, puteţi da muzica ceva mai încet. O să mai rămânem puţin în această lumină difuză.

 

Privind la ce urmează

 

Amintiţi-vă, este cunoaşterea voastră. Dacă daţi vreodată de necaz pe când vă rezolvaţi treburile voastre umane, amintiţi-vă câteva lucruri de astăzi.

 

Sunt uluit că aţi trecut prin asta. A fost o mare nebunie, o mare, mare disonanţă, iar voi aţi continuat să încercaţi să o reparaţi. Acesta e lucrul interesant, iar el a cauzat şi mai multă disonanţă. Ați încercat să reparați lucruri care nu pot fi reparate niciodată, dar asta v-a făcut să vă simţiţi bine. Cel puţin reparaţi ceva, lucraţi la ceva. Şi cu cât mai mult încercaţi să reparaţi, cu atât mai multe defecte erau. Asta este. Era vorba despre a vă aminti. Acasă vă cheamă. Întotdeauna face asta. Asta e tot. Asta e tot ce trebuie să faceţi.

 

Ridic subiectul pentru că 2014 va fi un an interesant pentru lume, pentru planetă. Îl voi numi anul iubirii dure pentru planetă. Iubire dură. Nu vorbesc acum despre Shaumbra, despre voi, pentru că veţi putea ca doar să fiţi observatorii. Veţi putea sta deoparte. De fapt veţi putea să identificaţi asta cu cele prin care trece planeta, prin care trec oamenii, pentru că le veţi fi văzut – aţi trecut prin ele. Aţi văzut nebunia, conflictul, disonanţa, lupta. Veţi fi văzut absurditatea acestor lucruri. Veţi putea sta deoparte şi, cu câteva respiraţii, veţi fi în stare să spuneţi: „Ah, ei doar trec prin experienţele lor”.

 

Va fi un an nebun pentru sistem, pentru ţări şi pentru orice fel de structură sau metodă, pentru orice este rigid. Va fi un de iubire dură. Îşi va avea suişurile şi coborâşurile sale. Aş spune că din punct de vedere energetic va fi mai dificil decât mulţi alţi ani, pentru că acum e mai multă energie ca oricând.

 

Iar pe când conştiinţa voastră se ridică şi aduce mai multă energie pe planetă, cauzează mai multă conştienţă asupra dezacordurilor, mai mult conflict şi mai multă luptă. Veţi vedea oameni şi instituţii cu hotărârile lor: „Niciodată nu o să renunţ. Niciodată nu o să las pe nimeni să îmi ia pământul sau ţara sau să-mi schimbe punctul de vedere”. Aşa că veţi vedea multă încăpăţânare şi determinare. Şi veţi vedea lucruri bizare, nebuneşti, venind din minte. Le veţi vedea tot mai mult în fiecare zi.

 

Am să pun aici un mic avertisment. Întrucât tot mai multe medicamente pentru minte sunt în circulaţie, o să vedeţi că se întâmplă lucruri şi mai nebuneşti, pentru că puneţi un capac ca de canal într-o parte, dar explodează în alta. Nu va fi prea frumos când va sări în aer. Veţi vedea tot mai mult din acel dezechilibru. Nu e nevoie să-l credeţi sau, dacă o faceţi, realizaţi că e doar un joc din care puteţi ieşi oricând. Însă va fi un an nebun, o călătorie nebunească.

 

Nu înseamnă să vă panicaţi; de fapt înseamnă să râdeţi. Nu înseamnă să vă retrageţi; înseamnă să aduceţi mai multă energie pentru voi înşivă. Nu înseamnă că o să daţi faliment; de fapt poate fi un an de mare abundenţă pentru voi. Există mai multă energie ca oricând înainte. Vom vorbi mai mult în Shoudurile următoare, noi toţi, dar acum, dragii mei prieteni, este vorba cu adevărat despre a respira adânc şi a vă aminti că acasă vă cheamă. Este acolo. Este acolo.

 

Ce? nebunie? Nuu. Cu asta, amintiţi-vă, de asemenea, că în pofida felului în care pot părea lucrurile, totul este în regulă în întreaga creaţie. Vă mulţumesc. Vă mulţumesc. (aplauze) Minunată bârfa de astăzi. Minunată bârfă. Mulţumesc.