MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria DESCOPERIRII:
DESCOPERIREA 8 – Cu Adamus, transmis de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson in data de 5 aprilie 2014
www.crimsoncircle.com; www.shaumbra-in-hd.ro

 

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran. Bun venit, dragi Shaumbra. Eu Sunt Adamus, doar în trecere. Hm. Doar în trecere prin această adunare a maeştrilor umani,  care îşi rezervă câteva ore în fiecare lună pentru a se strânge, ahh, ca să fie în spaţiul sigur. Ah, ştiu ce faceţi atunci când sunteţi aici, la adunarea mea. Hmm. Ştiu ce faceţi în fiecare lună atunci când vă acordaţi cu acest Shoud.
Respiraţi adânc. Vă relaxaţi. Eliberaţi tot acel makyo. Apoi, în săptămânile care trec, mai culegeţi din el. Vă îndoiţi de voi. Vă gândiţi, apoi vă întoarceţi şi eliberăm din nou, pentru că aveţi cunoaşterea interioară. Indiferent ce vă spune mintea, aveţi cunoaşterea interioară, iar ea vă călăuzeşte. Ea vă aduce aici şi vă face maeştri adevăraţi.
Dar eu sunt doar în trecere. Doar trec pe aici în drumul meu spre, oh, poate încă o adunare la Clubul maeştrilor ascensionaţi. Am mai adus pe cineva săptămâna trecută. (câteva Oh! şi Ooo! din sală). Vă e ciudă? (Adamus râde) „Oooh”, spuneţi imediat. Aţi auzit, băieţi (priveşte în sus) şi fete? Vă mulţumesc. De fapt sunt mai multe foste doamne decât bărbaţi în Clubul maeştrilor ascensionaţi. Da, e cam aceeaşi proporţie pe care o aveţi aici – cam 70% maeştri femei, 30% bărbaţi. Aşa că, bărbaţi, fiţi bărbaţi! (râsete) Fiţi maeştri.
Dar eu doar trec în calea mea către o altă dimensiune, către o altă experienţă. Pentru mine nu sunt lecţii. Am terminat cu ele acum mult timp. Eu doar trec, pentru că pot. Sunt doar în trecere pentru că, ah, este senzual, este frumos, e al naibii de amuzant… (Adamus râde) Kerri.
KERRI: Eşti amuzant.
ADAMUS: Da. Da. Eu sunt doar în trecere, în drumul meu spre spaţii vaste, iar pe cale întâlnesc câte un maestru. „Oh-be-Ahn” spun puţinilor călători în timp, puţinilor călători conştienţi în timp aflaţi pe acolo. Oh-be-Ahn. Oh-Be-Ahn. În cele din urmă a pornit şi camera asta. (Adamus râde) În cele din urmă. Eu sunt doar în trecere. Nimic nu mă trage înapoi. Nimic nu mă ţine pe loc. Nimic nu mă face să uit cine sunt.
Dragii mei prieteni maeştri, ar trebui să fie la fel şi pentru voi, conştiinţa simplei treceri. Asta faceţi voi. Doar treceţi prin experienţa de pe planeta Pământ, sunteţi doar în trecere printr-o experienţă frumoasă. Doar în trecere. În vreme ce majoritatea oamenilor au percepţia că trăiesc şi apoi asta e tot… oh, Sandra, puţină cafea. Cu frişcă, te rog.
SANDRA: Nu mai avem pudră, dar avem lapte de capră.
ADAMUS: Laptele de capră e foarte bun. (câteva râsete) Proaspăt muls. (Adamus râde) Ohh, aşa cum am spus, “I’m just passing out” (expresia înseamnă “O să leşin”)… ei, “passing through” (“Sunt în trecere”. Mai multe râsete) Doar în trecere, asta este conştiinţa maestrului. Poţi scrie, Linda? Maestrul este întotdeauna în trecere.
Nu trăiţi această viaţă doar ca să muriţi şi vă duceţi în rai sau în purgatoriu, în iad, ce o fi el. Asta gândeşte conştiinţa omenirii. Înclină mult spre asta. E ca şi cum aţi avea o viaţă plină de lecţii pe planetă şi apoi muriţi, iar cam asta este tot, după care mergeţi într-un loc sau în nici un loc. Maestrul este liber de asta. Maestrul este întotdeauna doar în trecere.
Am să revin la asta în discuţia noastră de azi. Vreau ca să simţiţi esenţa. Sunteţi doar în trecere. A existat iluzia că asta e tot, că sunteţi cumva blocaţi aici. Cumva sunteţi pierduţi în dimensiunea asta. O să descoperiţi, sper că până la finalul zilei, dar cu siguranţă până la următoarea noastră întâlnire, că sunteţi doar în trecere. Asta vă dă o mare libertate, o foarte mare libertate. Cea mai liberă libertate este cea în care puteţi doar să treceţi oricând vreţi, aşa cum fac eu, aşa cum fac alţi maeştri. Cu grijă. (către Sandra, care îi aduce cafeaua) Cu grijă.
SANDRA: Mai avem şi chai.
ADAMUS: Chai. Lasă-l pentru Kuthumi. (râsete) Ahh! Unde este Kuthumi? Kuthumi este de fapt în sală, dar nu-l las să vorbească prea mult. Mereu atrage toată atenţia. Kuthumi lucrează cu fiecare dintre voi. Kuthumi apare la toate întâlnirile, iar acum spune că el este cel amuzant. (câteva râsete)
Kuthumi lucrează cu mine şi cu alţii în lucrarea cu voi, iar cea mai mare provocare şi lucrul la care, de fapt, Kuthumi se pricepe cel mai bine este să vă scoată din minte. Este cea mai mare provocare a mea şi cea mai mare provocare a voastră. Este cel mai greu lucru de făcut, ieşirea din minte, pentru că mintea nu crede că sunteţi doar în trecere. Crede că asta este tot. Mintea îşi crede gândurile, iar gândurile nu sunt reale.
Mintea îşi crede credinţele sale, iar credinţele nu sunt reale. Ieşirea din minte către adevărata cunoaştere, către esenţă, este poate cel mai dificil lucru pentru orice om ce intră în măiestria sa. Cea mai dificilă parte este atunci când sunteţi fix la mijloc, atunci când încă mai sunteţi orientaţi spre gânduri.
Nu vorbesc prea mult despre minte aici. De fapt mintea serveşte unui scop. Vă permite să faceţi lucruri în această dimensiune. Este ca un hard drive dimensional şi nu lucrează atunci când mergeţi în alte dimensiuni. Mintea vă permite să aveţi un corp şi ca toate să fie coordonate. Vă ajută să manevraţi în timp şi spaţiu. Gândurile sunt problema.
Aş spune că în general gândurile nu vin din minte. Nu. Nu. Mintea face o treabă minunată. Vă permite să vedeţi cu ochii, să auziţi cu urechile şi să înţelegeţi lucruri. Mintea este poluată cu gânduri şi vom vorbi azi despre asta. Este, într-un fel, subiectul. Însă acum hai să începem cu un merabh şi vom şi încheia cu unul, de asemenea. Dar hai să începem cu un merabh, merabhul simplei treceri.
Merabhul, desigur, este un timp în care nu e nevoie să faceţi nimic, nici măcar să gândiţi. Este atunci când doar respiraţi adânc şi permiteţi. Doar permiteţi. Însă în acest merabh aş vrea să simţiţi cu adevărat cum sunteţi doar în trecere.

Doar în trecere
(muzica începe) Nu înseamnă că nu puteţi experimenta. De fapt asta accentuează experienţa. Nu înseamnă că nu există simţirea posesiei experienţelor voastre. Nu, posesia e totală, dar într-un mod foarte liber şi eliberator. Putem reduce puţin luminile. Respiraţi adânc pe măsură ce intrăm în merabhul de deschidere. Sunt doar în trecere.
Experienţa pe această planetă a fost o alegere şi mereu a existat cunoaşterea că ziua adunării, ziua venirii la un loc avea să se petreacă aici. Aşa cum ar spune Kuthumi, „Om prostănac, ţi-ai făcut atâtea griji că nu o să se petreacă. Om prostănac, ai ajuns aşa de prins în gândurile tale, aşa de prins în limitări că ai uitat că eşti doar în trecere”.
Pe când sunteţi în trecere vă puteţi bucura de frumuseţe. Vă puteţi bucura, de fapt, de ceea ce păreau a fi limitări. Vă puteţi bucura de o nouă cale de a-l înţelege pe Eu Sunt. Sunteţi doar în trecere. Sunteți precum cel ce trece printr-o pădure frumoasă. Puteţi sta o clipă ca să vă bucurați de mirosuri, de privelişti şi de sunete. Puteţi sta o clipă ca să interacționați cu copacii, cu florile frumoase, cu devaşii naturii.
Dar voi sunteţi doar în trecere. Aici nu este acasă. Nu e o închisoare. Cu siguranţă nu e un test. Nu concuraţi cu nimeni altcineva. Doar sunteţi în trecere, doar de dragul trecerii, pentru că puteţi. Sunteţi în trecere pentru gloria sufletului, astfel încât el să se poată vedea şi cunoaşte pe sine în moduri noi.  Nu e vreun test pe care să trebuiască să îl treceţi ca să continuaţi să fiţi în trecere. Nu există etape sau paşi. De fapt nu există nici dimensiuni. Nu există secrete, nici guru sau mântuitori. Sunteţi doar în trecere.
Puteţi dansa atunci când sunteţi în trecere. Puteţi dansa. Puteţi chiar şi pluti. Vă puteţi grăbi dacă vreţi, dar nu e nevoie. Vă puteţi acorda şi tot timpul necesar. Poate dura cât vreţi voi. Mai devreme sau mai târziu veţi realiza că sunteţi doar în trecere.
Da, poate că aţi trăit multe, multe vieţi în trecere. Poate că aţi avut multe iubiri şi poate că aţi vărsat multe lacrimi. Nu a fost proiectat ca un fel de test. Cu siguranţă nu era ceva determinat de altă fiinţă, de un consiliu sau o federaţie de fiinţe ori de îngeri. Sunteţi doar voi, în trecere.
Nu a fost proiectat ca să vedeţi cât de puternici sunteţi. Nu e nevoie să fiţi puternici ca să experimentaţi bucuria. Nu e nevoie să fiţi puternici ca să experimentaţi senzualitatea, lumina şi întunericul. Nu. Nu are nicio legătură cu puterea sau cu determinarea. De fapt maestrul descoperă că totul se referă doar la permitere.
Atunci când sunteţi în trecere experienţa devine foarte profundă, atât de bogată că uneori… ei bine, de fapt mai tot timpul uitaţi că sunteţi doar în trecere. Uneori aţi gândit că e o eternitate aici – o eternitate pentru fericirea voastră, o eternitate pentru împlinire, pentru integrare. Nu este aşa. Este o iluzie, iluzia interesantă prin care doar treceţi.
Atunci când sunteţi în trecere întâlniţi mulţi oameni. Vă conectaţi adânc cu ceilalţi. Sunteţi încătuşaţi, într-un fel, întreţesuţi până la punctul în care simţiţi că nu mai sunteţi liberi ca doar să fiţi în trecere. Aţi avut obligaţii şi responsabilităţi faţă de oricine, angajamente neîndeplinite, nevoia de a avea grijă de alţii. Respiraţi adânc. Sunteţi doar în trecere şi tot aşa sunt şi ei.
Pe când treceţi prin locul numit Pământ, puteţi alege să experimentaţi oricum vreţi voi. Oh, ştiu, ştiu că uneori pare că totul lucrează împotriva voastră sau dincolo de voi. Dar nu este aşa. Doar pare aşa, e una dintre iluzii. Sunteţi doar în trecere în acest loc. De ce nu aţi alege să faceţi asta aşa cum vreţi voi, doar în trecere?
Pe când sunteţi în trecere prin acest loc, nu va exista nicio judecată despre cum aţi făcut asta. Niciunul din cei peste 9.000 de maeştri ascensionaţi nu va judeca cât de repede sau cât de încet, cât de întunecat sau cât de luminos a fost. Nu există nicio judecată din partea lui dumnezeu sau a îngerilor, oricare ar fi ei.
Ei realizează că sunteţi doar în trecere prin ceea ce este probabil una din cele mai dificile, frumoase, provocatoare şi pline de percepţii experienţe pe care le va avea vreodată o fiinţă suflet. Ei realizează că sunteţi doar în trecere, că există identităţi pe care vi le-aţi asumat şi care nu au fost cu adevărat ale voastre, gânduri pe care le-aţi avut şi care nu erau cu adevărat ale voastre, lucruri care s-au petrecut şi care nu au fost cu adevărat alese conştient de către voi. Nu e nicio judecată faţă de cum treceţi, simplul fapt că aţi făcut-o este un motiv de sărbătorire.
Eu, Adamus, împreună cu Kuthumi şi cu toţi ceilalţi care se află azi cu voi, cu voi, meştrilor, vă rugăm să staţi un moment ca să simţiţi cunoaşterea – în afara minţii, dincolo de minte – că sunteţi doar în trecere. Dansaţi dacă vreţi. Cântaţi dacă vreţi. Bucuraţi-vă de tot ceea ce viaţa are de oferit, dacă vreţi. Dar sunteţi doar în trecere.
Voi, sufletul vostru, aspectele voastre – doar în trecere. Dacă există vreun cuvânt pe care îl avem pentru voi, acela este, simplu, „trăiţi”. Trăiţi. Cât timp sunteţi în trecere, trăiţi. Ştiţi exact ce vreau să spun cu asta şi cum vi se aplică. Este unul din lucrurile care au apărut în ultimul timp, venind din sinele emoţional, aproape izbindu-se de cunoaşterea interioară. Vine din acea parte din voi care este cu adevărat maestrul şi se luptă cu partea din voi care încă mai are gânduri de limitare. Trăiţi.
Ah! Simţiţi esenţa acelui „trăiţi”. Sună foarte frumos. Oh! Doar să trăiţi ca fiinţă care este doar în trecere, să trăiţi cu pasiune, deschis, fără jenă şi ruşine. Trăiţi. Dar apoi apare şi cealaltă parte a acestui „trăiţi”. Aţi trăit mărunt. Aţi trăit limitat. Aţi trăit în frică, în limitări, aşa că aveţi aceste două dinamici – pe „Trăieşte!” şi apoi pe „Să trăiesc?” „Trăieşte!”
Îl puteţi simţi. Ştiu că îl puteţi simţi. Ştiu că vi-l puteţi imagina. Eu petrec mult timp, oh, cu voi, serile, uneori în toiul nopţii. Pot simţi asta. Pot simţi dorinţa de a trăi. Apoi pot simţi cum vin gândurile: „Dar dacă? Poate că nu pot. Poate că nu ar trebui”. Dar totuşi pasiunea se întoarce – „Trăieşte! Trăieşte!” Apoi vin şi gândurile: „Ce înseamnă asta? Cum să o fac? Când ar trebui să încep? Cât ar trebui să lucrez la asta?”
Ah! Vedeţi, poate că este unul din lucrurile de bază ce se petrec acum. Îl puteţi simţi pe „Trăieşte!” Îl puteţi simţi, dar apoi îl puteţi simţi şi pe „Să trăiesc?” sau moartea. Puteţi simţi că poate ar trebui să trăiţi mărunt. Nu mai puteţi. Nu puteţi. Aţi putea încerca. Oh, chiar încercaţi. Încercaţi chiar foarte bine, primiţi un 10 pentru încercare. Dar nu mai puteţi trăi mărunt. Respiraţi adânc. Hai să reaprindem luminile, să reducem muzica
Nu puteţi. Este o dilemă reală. Este o dilemă reală. Vedeţi voi, asta se petrece. Vom vorbi puţin astăzi despre energii şi celelalte, însă ca nucleu aveţi partea care spune „Trăieşte!” şi mai e şi partea care pune asta la îndoială, partea care stă destul de confortabil trăind mărunt, trăind izolat. Nu mai puteţi.
O să încercaţi. O să încercaţi să lucraţi la asta. O să spuneţi: „Bine, să trăiesc, dar poate că mai pot să reduc din asta”, ştiţi voi. Ştiţi ce este. Am mai vorbit înainte, chiar în această sală. Este negociere. Negociere. Ştiţi, e una să negociaţi cu alţii, e şi asta suficient de prost, dar să negociaţi cu voi înşivă? Cine câştigă aici? Nimeni! Mulţumesc. Nimeni. Nimeni. Este unul din lucrurile care… Aproape că e amuzant, aproape că e amuzant că un om ar încerca să negocieze cu sine. Nu sunt câştigători, doar doi care pierd. (câteva râsete) Trei, dacă nu mă puneţi la socoteală şi pe mine. (mai multe râsete)
Astfel că voi îl negociaţi pe a trăi, dar nu va mai merge, pentru că aţi gustat deja ce înseamnă „a trăi”. Nu e vorba dacă mergi în viteză cu maşina, Linda. (râsete) Poate că este o expresie. A trăi nu înseamnă doar a petrece până noaptea târziu, Edith. (multe râsete) Poate că acestea sunt doar exprimări.
Însă a trăi este o esenţă. Este o simţire. Este o simţire şi am atins-o puţin în merabh. Trăiţi! Deschideţi-vă! Deschideţi simţirile. Trăiţi! Trăiţi. Dar când spun asta, atunci când vă rog să vă imaginaţi pe voi trăind cu adevărat, ce se petrece? Puteţi…eu pot simţi. Brusc spuneţi: „Oh, a trăi!” Iar apoi „Uau, dar dacă...?” (câteva râsete) „Dar dacă?”
Şi (către Linda) poate vrei să scrii pentru referinţa viitoare, pentru arhivă. Nu mai puteţi negocia viaţa în voi înşivă. Nu puteţi. O să încercaţi, aşa cum am spus, şi va durea, iar apoi veţi permite în cele din urmă. Doar o să vă daţi voie să trăiţi. Sunteţi doar în trecere prin această dimensiune uluitoare, pe această planetă.
LINDA: „Nu mai puteţi” ce anume?
ADAMUS: Am uitat. Îşi aminteşte cineva? (câteva râsete)
LINDA: „Nu mai puteţi negocia” cu cine? (audienţa: „Cu tine însuţi”)
ADAMUS: Trăiţi. Nu mai puteţi negocia viaţa în voi, cu voi, oricum ar fi. Pe asta nu o mai puteţi negocia. Este o dilemă reală şi veţi vedea în câteva minute cum veţi lua toate energiile aflate acum în lume, ce se petrece în voi şi brrfff! Aveţi o coliziune în curs. Vestea bună este că sunteți doar în trecere, știți voi. (cineva spune: „Slavă domnului”) Da, slavă domnului. Da, sau altcuiva. Da.

Dumnezeu
De fapt eu… ciudată expresie „slavă domnului”.” Credeam că mai degrabă aţi fi furioşi pe dumnezeu. (câteva râsete) Eh… cei de pe primul rând râd! (mai multe râsete) De fapt râd doi din primul rând. (Adamus râde) Da, „slavă domnului”. Pentru ce? Pentru rahatul ăsta?! Pentru lipsa abundenţei? Pentru corpul bolnav? Oh! Da, ciudată expresie. „Slavă domnului că mi-am luat şi azi firimitura”. (câteva râsete) Mulţumiţi-vă vouă înşivă. Nu v-a spus Tobias asta acum mulţi ani? „Mulţumiţi-vă vouă înşivă”. Slavă domnului – acestui dumnezeu.
Dumnezeu este un lucru foarte ciudat. Cred că mi-ar plăcea să fac un workshop pe tema „Dumnezeule, al dracului să fii”. (Linda oftează; câteva râsete şi câteva aplauze) Eh… avem studioul nou. Ar fi grozav să punem astea pe Internet ca să le vadă lumea toată.
LINDA: Da! Hai să facem asta la CNN!
ADAMUS: Da, da, da.
LINDA: Da, da! Şi la BBC.
ADAMUS: Ştiţi, lucrul amuzant este…
LINDA: Da!
ADAMUS: Ştiţi, dar dacă noi… dacă noi… spun că noi. (Adamus râde) ‘Noi’ o să facem asta. Dacă am face asta şi ar fi un fel de „Dumnezeule, la dracu cu toate”, chiar am privi la conştiinţa legată de dumnezeu sincer şi deschis, fără frică. Ştiţi, uneori discutaţi că nu puteţi spune lucruri rele despre Iisus. Nu puteţi vorbi despre Iisus care se masturbează. (câteva râsete) Dar noi am făcut-o, chiar aici, în această sală! Chiar aici, în această sală! (Linda îl împroaşcă cu apă pe Adamus,mai multe râsete)
Ştiţi, lucrul amuzant în legătură cu asta e că nu o să reacţionez. (mai multe râsete) Acum, în anii ce vor veni, ea o să se întrebe când o să vină şi răsplata. (râsete) De fapt, cu cât mai mult răsplata întârzie, cu atât mai amuzant devine, pentru că ar putea trece ani şi ani până să vină, aşa că o să-şi facă griji. Când o să-ţi răsplătească Adamus? Am să vă anunţ pe toţi când o să se petreacă. Ar putea fi peste zece ani, dar se va petrece. (mai multe râsete) Şi acum pare că şi-a udat pantalonii Cauldre! Unde rămăsesem? La dumnezeu.
EDITH: Petrecerea mea unde este?
ADAMUS: Unde e petrecerea? Diseară la tine acasă, Edith. Tu şi cu mine. Ai uitat? (râsete) În regulă, eu sunt doar în trecere. O să vin doar să spun „hello, Edith”, ştii tu.
Unde rămăsesem? La dumnezeu. Nu, serios, ar trebui să facem un workshop, o transmise despre dumnezeu şi să fim cu adevărat oneşti şi sinceri în legătură cu asta, fără să ne temem că o se petreacă ceva rău, în afară de a fi urmăriţi de fanaticii religioşi.
Însă cei mai mulţi oameni – nu, o să reformulez – puţini oameni ar înţelege cu adevărat dacă am vorbi despre energia lui dumnezeu. (face o pauză, deranjat de hainele sale ude) Scuzaţi-mă. Trebuie să mă duc să-mi schimb vestimentaţia. Linda, fă şi tu o respiraţie sau ceva. (câteva râsete) Serios. (Adamus merge în camera din spate)
LINDA: Asta e deja un fel de răsplată din iad. (mai multe râsete) Cred că e mai bine să râdem şi să ţipăm. Da. Regret cu adevărat.
ADAMUS: (din spate) Ehhhh …
LINDA: Deja regret că facem asta şi… (râsete)
ADAMUS: (din spate) Lindaaaa.
LINDA: Chiar ştiu că răsplata va fi iadul. (mai multe râsete) Doar dumnezeu ştie ce o să iasă. Numai dumnezeu ştie… şi Adamus.
ADAMUS: Lindaaa. Lindaaa… (se întoarce cu o oglindă mare şi cu paltonul lui Cauldre)
LINDA: Oh, nu!
ADAMUS: Ok.
LINDA: O să iasă urât.
ADAMUS: Atunci uită-te aici.
LINDA: Ahh!! Ştiam eu că vine şi asta! Ştiam eu!
ADAMUS: O să o folosim mai târziu. (pune oglinda deoparte) Unde rămăsesem? La dumnezeu.
Există o conştiinţă interesantă referitoare la dumnezeu. (scoate sacoul ud şi i-l dă Lindei) La curăţătorie, te rog. Da. Există o asemenea… (îşi pune paltonul) Aşa e mai elegant. Oh, da, da! Da. Unde rămăsesem? La dumnezeu. Cei mai mulţi oameni ar fi de acord cu treaba asta despre dumnezeu, ştiţi voi, în care dumnezeu este foarte bătrân, limitat, înfricoşător, aşa de… ei bine, atunci când vă gândiţi la dumnezeu, nu vă gândiţi la „Trăieşte!” Vă gândiţi la „Să nu apar pe radarul lui dumnezeu, să rămân mărunt”.
LINDA: Da.
ADAMUS: Da, hai să facem asta. Hai să facem o programare: când se deschide studioul, să facem workshopul „Dumnezeule, la dracu”. (Linda oftează din nou; câteva râsete) Ah, da. Ce? Suntem maeştri. De ce să ne temem? Trăim.
Vedeţi voi, asta e o negociere. O ştim cu toţii. Ştim cu toţii că percepţia umană referitoare la dumnezeu (a) este falsă; (b) este veche; (c) este chiar proastă. Nu mai serveşte pe nimeni. Hai să întrerupem… hai să ne distrăm puţin. Pregătiţi? (audienţa răspunde: „Da!”) Bun, bun, bun. Linda? (ea se strâmbă) Ohhh! Înregistraţi-o. Ohhh. Oh, nu, va fi minunat.
Ştiţi, unele din cele mai nebuneşti lucruri pe care le-aţi făcut în ultimii ani v-au provocat indigestie, dureri de cap şi nelinişte, dar totuşi le-aţi făcut. Aproape că aţi simţit că sunteţi împinşi să le faceţi – aţi şi fost ! (câteva râsete) – şi s-au dovedit a fi cele mai bune. Să spunem că faceţi o călătorie extraordinară. Ştiţi că este potrivită, dar apoi intră gândurile. „Poate că nu ar trebui. Poate că sunt prea mulţi bani. Poate, poate”.
Dar le-aţi făcut şi nu-i aşa că vă bucuraţi că nu aţi negociat până la epuizare? Nu vă bucuraţi că în cele din urmă le-aţi făcut, fie că a fost vorba despre a vă părăsi serviciul, fie de o schimbare în viaţa voastră? Este foarte uşor să vă prindeţi în mocirla gândurilor şi negocierilor.
Adevăratul maestru este doar în trecere şi, prin urmare, celebrează. Nu vă faceţi griji că o să greşiţi sau dacă o să răniţi pe cineva. Da, o să răniţi pe cineva, pentru că pur şi simplu… se va petrece. Ei au faţă de voi aşteptări pe care nici voi nu ar trebui să le aveţi de la voi înşivă, aşa că o să-i doară puţin, dar în final o să le folosească. Da. (Adamus râde) Nu asta vă spuneau şi părinţii?
Hai să vorbim puţin despre energie. Nu mai negociaţi cu voi înşivă şi amintiţi-vă că sunteţi doar în trecere.

Energiile actuale
Maeştrilor, iată-ne aici, trecuţi abia de primele trei luni din anul acesta. Abia. Nu-i aşa că pare sfârşitul anului? (audienţa e de acord) Unii dintre voi v-aţi gândit: „Oh, sigur e noiembrie, pentru că…” (Adamus râde) Nu, abia e începutul lui aprilie.
Vă rog să definiţi energiile de acum. Cum aţi spune voi… ce se petrece cu energiile, hai să spunem la o scară mai mare, globală? Linda, microfonul. Ce se petrece cu energiile? Vili, ai putea scrie. Ce se petrece cu energiile, Pete?
PETE: Nu pot vorbi pentru lume, dar ştiu ce mi se întâmplă mie.
ADAMUS: Bun. Ce se petrece?
PETE: Sunt comprimat şi forţat să intru tot mai mult în interiorul meu.
ADAMUS: Comprimat.
PETE: Comprimat.
ADAMUS: Da. Cum te simţi? Simţi asta în corp? Te doare?
PETE: Ei bine, sunt mai centrat în mine acum.
ADAMUS: Ok.
PETE: Scap din aspecte sau dependenţe. Devin cu adevărat conştient de cât de mult trăiesc în ele. Ok. Şi scap de acea energie joasă, aşa cum i se spune acum. Nu e o energie rea sau de genul ăsta, ci energie joasă.
ADAMUS: Aşa-i. Aşa-i. Eşti izbit de tine.
PETE: Da.
ADAMUS: E un mod foarte bun de a spune.
PETE: Da.
ADAMUS: Da, da. Bun, bun. Bun. Cum se simte a fi?
PETE: Oh, minunat.
ADAMUS: Oh, zău? (câteva râsete)
PETE: Da. Nu, serios, pentru că mă trezeşte la cine sunt cu adevărat, Sursa, şi îmi trezeşte gratitudinea pentru că am fost creat.
ADAMUS: Da. Dezavantajul de a avea acea comprimare este că trebuie să te priveşti pe tine în oglindă.
PETE: Corect. (Adamus îi aduce oglinda) Da.
ADAMUS: Pentru că nu eşti decât tu. Da, da.
PETE: Aici sunt.
ADAMUS: Da.
PETE: Da.
ADAMUS: Zâmbeşti! Oh, asta e bine. E bine.
PETE: Îmi place!
ADAMUS: Grozav! Bun, bun. Mulţumesc. Excelent. Următorul. Ce se petrece cu energiile? Este important să înţelegeţi cu adevărat energiile interne şi externe, pentru că multe se petrec acum. Cred că Linda a menţionat zilele trecute, la emisiunea voastră de la radio… ce s-a spus despre energii?
LINDA: Vorbeşti despre emisiunea lui Bob Scheiffer? Oh. Există o emisiune TV numită „În faţa naţiunii” (Face the Nation), moderată de Bob Scheiffer, care face asta de zeci de ani – nici nu-mi vine să cred că încă mai trăieşte – şi el a deschis emisiunea de duminica trecută spunând că nu-şi aminteşte să fi avut vreo emisiune, în atâtea decenii de când doar asta face, în care să fie atâtea evenimente majore în curs, evenimente semnificative în lume.
ADAMUS: Adevărat, aşa e, se petrec. Noi, pe partea cealaltă, nu le privim sub forma ştirilor şi a evenimentelor efective. Privim doar la factorul energetic şi la mişcarea energiei. Cu alte cuvinte, cât de multă energie este per ansamblu acolo şi cât de repede se mişcă.
Au fost vremuri pe planetă în care era multă energie, dar de fapt nu se mişca, însă volumul actual de energie este fără precedent – aşa vedem noi lucrurile. Nu vă vedem ca pe fiinţe fizice, aşa cum vă vedeţi voi. Vă vedem ca pe bule de energie. Privim această planetă ca pe un întreg energetic. În ea este o varietate, aţi putea spune, de culori, niveluri, nuanţe, dar noi o vedem ca pe un întreg de energie şi de activitate. Ambele se manifestă acum, aşa că mulţi dintre voi aţi putea să simţiţi asta în oase, literalmente, pentru că se petrec multe. Bun, următorul. Da.
LINDA: Aici.
ADAMUS: Da. Energia. Ce se întâmplă cu ea?
JIN: Îmi rupe viaţa în bucăţi. (râde)
ADAMUS: Da. Cum?
JIN: Mi-o întoarce pe dos.
ADAMUS: Îţi întoarce viaţa pe dos. Cum?
JIN: Mă scapă de rahatul din mine.
ADAMUS: Da. Bun. Te lupţi cu asta? Te opui?
JIN: Da, de ceva timp, dar cumva am renunţat.
ADAMUS: Da, da.
JIN: Şi este bine aşa.
ADAMUS: Da, bun. Bun. Energiile – îţi mulţumesc – aşa intense cum sunt, am mai spus înainte că v-ar putea pulveriza dacă opuneţi rezistenţă. Iar energia – nu vorbesc despre ceva ce aparţine cuiva sau de ceva. Este doar energie ce a fost chemată pe planetă acum și o simțiți în niște părți din voi ca și cum vă macină. Chiar și ceea ce era un fel de scăpare – somnul de noapte – nu mai este o scăpare. De fapt este de întrebat: care stare este mai provocatoare, mai stresantă – starea trează sau starea de somn? Cu alte cuvinte, nu e prea multă scăpare. Este chiar aici.
În orice caz, veţi simţi cum vă comprimă. Ar putea ajunge și până la punctul în care să simțiți că vă zdrobește, iar acest lucru este potrivit, simţirea aceea. Doar când începeţi să vă luptaţi sau să negociaţi or să faceţi altceva o să doară. Deci ce faceţi? (cineva spune: „Permitem”) Respiraţi şi permiteţi. Faceţi asta cu adevărat. Respiraţi şi permiteţi. Absolut. Bun. Încă câţiva, dragă Linda. da. Energiile de acum.
SHAUMBRA 1 (o femeie): Accesibile.
ADAMUS: Bun. Cum funcţionează?
SHAUMBRA 1: Pentru mine personal… m-am decis ca să permit lucrurilor să se petreacă în viaţa mea şi acum mă pregătesc să mă duc în Peru.
ADAMUS: Bun. Excelent.
SHAUMBRA 1: Ca infirmieră.
ADAMUS: Da. Excelent. Bun. Foarte accesibile, de fapt aproape şocant de accesibile. Din nou, veţi vedea că există o convergenţă, că toate aceste energii vin la un loc şi, odată cu ele, vin şi oportunităţi imense, oportunităţi pe care probabil că nici nu vi le-aţi imaginat sau, mai bine spus, nu v-aţi fi dat voie înainte să vi le imaginaţi. Cu alte cuvinte, sunteţi mai degrabă liniari în ceea ce vă daţi voie să vă imaginaţi.
Dintr-o dată vine toată această energie. Aţi putea spune că e precum o frumoasă pătură de energie, ca un nor care înconjoară planeta. Este toată aici, deşi înainte era în altă parte. În special pentru aceia care sunt conştienţi de ea, este chiar aici. Este chiar aici.
Mulţi oameni trec pe lângă ea, inconştienţi faţă de faptul că e acolo. Ei doar îşi simt mintea tot mai înnebunită. Însă pentru cei conştienţi de ea este atât de accesibilă încât dintr-o dată, în loc de a avea un efect de scară cu lucrurile care vi se întâmplă, totul se petrece deodată. Nu există trepte. Totul este pur şi simplu acolo. I-ar putea face pe unii să fie copleşiţi. E ca un mare val mareic (tsunami) care vine dintr-o dată. Dar nu o să…
LINDA: Adică o să fie nebunie cu apa?
ADAMUS: Pardon?
LINDA: O să fie nebunie cu apa?
ADAMUS: Da, nebunie cu… da. Nu, asta e o afecţiune diferită, care… (câteva râsete, râde şi Adamus) Da, e foarte accesibilă, iar foarte multe s-ar putea petrece acum în viaţa voastră dacă o simţiţi. Este aici, dar uneori apare şi tendinţa de a vă trage înapoi şi a vă întreba dacă sunteţi pregătiţi, dacă vă puteţi descurca şi toate celelalte. Absolut că puteţi, dar va fi nevoie să faceţi nişte lucruri – fără negociere, fără limitare, doar permitere. Permitere.
Pe măsură ce permiteţi, este precum deschiderea unor părţi din voi. Pe măsură ce permiteţi, este ca atunci când scufundaţi o minge mare într-un bazin cu apă: apa se revarsă peste mărgini pentru că aţi adus ceva în acel spaţiu. În esenţă, prin permitere v-aţi adus pe voi în acel spaţiu şi asta va scoate afară lucruri. Va curăţa nişte lucruri. Astfel că permiterea are un efect rezidual – vă scapă de toate gunoaiele.
În cele din urmă… ţine-te bine (către Linda)… în cele din urmă permiterea aduce în interior tot ceea ce sunteţi, divinitatea voastră, pe Eu Sunt. În cele din urmă asta va fi acest receptacul, ca să folosesc analogia cu bazinul sau cu o găleată mare de apă. Dintr-o dată, prin permiterea voastră se va scoate tot ceea ce nu sunteţi voi, tot ce vă este străin.
Astfel că aveţi acest efect interesant, iar uneori, din nou, vin gândurile. Vă spuneţi: „Ce se întâmplă? De ce sunt toate astea?” Ştiţi, permiterea este permitere. Nu e vorba despre a lăsa să intre câte puţin şi apoi a încerca să vă descurcaţi cu asta. Asta se petrece când permiteţi. „Ei bine, o să permit puţin, iar apoi o să încerc să mă descurc cu asta”. Oh, nu. Permiterea este permitere. Da. Bun. Următorul.
SHEEMA: Bună, eu sunt Sheema.
ADAMUS: Bună, da, eu sunt Adamus. (ea râde) M-am întâlnit cu Shiva odată. Nu sunteţi rude, nu-i aşa?
SHEEMA: Oh, dumnezeule, nu.
ADAMUS: Oh, dumnezeule, nu. (râd amândoi) Da, ea nu e aşa de drăguţă.
SHEEMA: Nu, eu sunt aceea.
ADAMUS: Nu. Da, da. Da.
SHEEMA: Nu ştiu cum faci asta. Mereu vorbeşti exact despre lucruri care mi se întâmplă mie.
ADAMUS: Cum fac asta?
SHEEMA: Nu ştiu, dar…
ADAMUS: Nu e uimitor? Ştiu… da. Crezi că sunt ghicitor? (ea râde) Nu spune nimic, Linda. Da, nici tu, Garret. (râde) De fapt… de fapt este uluitor că treaba asta cu ghicitul este atât de supraevaluată. E vorba doar de permitere. O să intrăm puţin în asta, dacă nu o să vorbesc prea mult azi, însă am să vă arăt cât de uşor este. Însă ar putea fi şi dur.
SHEEMA: Oh, bun.
ADAMUS: Da. Va fi dur.
SHEEMA: De fapt este, pentru că am permis şi m-am simțit minunat, ca un maestru, a fost grozav, iar apoi m-am trezit pe 1 aprilie, de ziua păcălelilor…
ADAMUS: Da, da.
SHEEMA: … şi m-am simţit groaznic. Era o tulburare, ca şi cum eram comprimată. Am ajuns până la punctul în care, ieri, nici nu mai vrut să mă dau jos din pat.
ADAMUS: Da.
SHEEMA: Am simţit lipsa oricărei speranţe. A fost…
ADAMUS: Te-ai dat jos din pat?
SHEEMA: Da, m-am dat jos. A fost ca o moarte.
ADAMUS: Oh, eu aş fi rămas în pat.
SHEEMA: Păi aşa am făcut şi eu. M-am dat jos şi apoi m-am întors.
ADAMUS: Ahh. Da, da.
SHEEMA: Apoi am ieşit, m-am întors! (râde)
ADAMUS: Oh. Ia te uită la negocierea de aici: „Trebuie să mă ridic. Trebuie să dovedesc ceva”. Apoi negociezi: „Nu, chiar mă întorc în pat. Da, dar trebuie să mă ridic şi să fac ceva”. Rămâi în pat! Eşti doar în trecere. Ştii, la final o să spui: „Ce mă bucur că am stat în pat în ziua aceea sau în săptămâna aceea!”
SHEEMA: Dar aşa a fost. A fost ca o moarte.
ADAMUS: Da, da.
SHEEMA: Am simţit că ceva din mine moare. Erau… cred că despre asta vorbeşti în legătură cu permiterea, despre lucrurile care ies la suprafaţă.
ADAMUS: Aşa e! Aşa e! Da, uneori ies din locuri ciudate. (câteva râsete, ea râde tare)
LINDA: Ohhh!
ADAMUS: Vorbesc despre gândurile tale.
SHEEMA: Cel puțin ies la suprafață!
ADAMUS: Da. (râde)
SHEEMA: Așa că mă bucur că sunt aici.
ADAMUS: Bun. Mulțumesc. Mulțumesc foarte mult. Ok. Încă cineva. Energia – ce se petrece? Ce se petrece în lume?
MARTY (MOFO): O să fie bine. E sporadică.
ADAMUS: Sporadică? Bun mod de a spune.
MARTY: Deja ai atins subiectul – deja noi l-am atins, dar este sporadică, pentru că punctele culminante sunt incredibil de înalte şi cele joase sunt ceva de genul „De unde a mai apărut şi asta?” (câteva râsete)
ADAMUS: Da. Ce-i de făcut?
MARTY: Doar treci prin asta.
ADAMUS: Da.
MARTY: Respiră, respiră.
ADAMUS: Da. Respiră şi permite. Da, da. Da. Mulţumesc. Sporadică, intensă, copleşitoare, cu oportunităţi uluitoare. Am uitat să menţionez că lumea se face bucăţi, că oamenii înnebunesc mai mult ca oricând. Da, toate sunt aici. Mulţumesc, slavă domnului, că voi, dumnezeu, sunteţi suficient de înţelepţi ca să veniţi aici şi să vă auziţi pe voi, ceea ce facem aici. Puteţi veni aici şi… am nevoie… la centrul nou o să am nevoie de o oglindă foarte mare.
LINDA: Ok, nicio problemă.
ADAMUS: Puteţi veni aici şi să vă vedeţi pe voi în oglindă prin mine. (râsete, căci ridică oglinda) Dave! Oportunitate pentru poze! Vă vedeţi pe voi în oglindă prin mine. (Dave face o poză) Da, poftim. Ahhhh! (Adamus râde) O oglindă mare.
Aşa că sunt vremuri nebune, nebune, mai nebuneşti ca oricând, mai dezechilibrate ca oricând. Iar unul din efectele secundare, de care sunteţi conştienţi, dar, din fericire, nu cred că o să vă ridice mari probleme, este că tot mai mulţi oameni îşi ies din minţi.
Acum… nu se presupune că ar trebui să vorbesc despre asta, dar o să o fac oricum (Linda oftează tare). Este caraghios – există pe planetă o epidemie de oameni care folosesc medicamente pentru anxietate şi depresie. Poate aţi putea spune că e potrivit, fiindcă mulţi oameni îşi ies din minte, foarte mulţi crapă, au căderi. Însă lucrul caraghios este că aceste medicamente chiar nu ajută pe termen lung. Luaţi-le temporar, sigur, o să vă simţiţi ceva mai bine.
Nu-i aşa că aţi auzit reclamele la televizor şi la radio spunând: „Apropo, dacă medicamentele anti-depresie pe care le luaţi acum nu au efect şi vă simţiţi mai rău ca oricând în stare suicidară, încercaţi şi pastila asta?” (râsete) Ca şi cum a doua pastilă o să vă facă să fiţi mai puţin suicidari? Nu prea cred.

Hipnoza
Ceea ce vedeţi este, mai întâi de toate, că ieşim din era mentală care dăinuie de mult, mult timp. Planeta aceasta iese din mental, însă e foarte multă intensitate şi presiune, iar oamenii nu înţeleg ce sunt gândurile lor. Cu alte cuvinte, de unde vine gândul. Nu înţeleg simţirea adevărată şi esenţa adevărată, astfel că îşi ies din minţi.
Și, ca să adăugăm ceva nefericirii – iar acesta este unul din lucrurile cu care vom lucra sau, de fapt, ne vom juca – e faptul că hipnoza e prevalentă pe planetă. Stă undeva, în fruntea listei, alături de virusul energiei sexuale. Nu a fost adusă în mod sinistru. Doar s-a întamplat ca mintea să fie foarte bună la luat lucruri din afară, lucruri care nu-i aparțineau și să și le asume, dar totuși să-și respingă propriile simțiri și ceea ce aș numi adevăratele gânduri, în folosul sinelui emoțional sau al gândurilor sinelui limitat.
E ca un fel de capriciu ciudat al inteligenței umane – asta sună a oximoron – gândirea. Înglobează gânduri care nu îi aparțin. De asta aveți unele zile proaste. Puteți avea două zile bune la rând, de exemplu, pentru că sunteți în propria voastră energie, dar apoi ceva vă aruncă din nou în afară, iar voi simțiți, pentru că încă mai sunteți acordați cu acele lucruri. Încă vă mai raportați la asta și dintr-o dată aveți o prăbușire.
Apoi dați vina pe voi înșivă. ”Ce nu e în regulă cu mine? De ce am o zi proastă? Am mâncat ce nu trebuie? Nu am făcut permiterea care trebuia? Sunt o persoană cu inimă rea?”, știți voi, acel gen de lucruri. Nu, doar treceți prin intensitate. Atunci respirați adânc și nu vă faceți griji. Nu vă mai faceți griji pentru asta. Sunteți doar în trecere. E doar un spectacol. Vă distrați bine, nu-i așa? Da. Da. Bun. (Adamus râde) Ufff. Ufff.
Așa că, dragii mei prieteni, aveți toți acești factori în curs și treaba asta cu hipnoza e foarte, foarte prevalentă pe planetă acum, înfricoșător de prevalentă – nu pentru voi, ci pentru alții. Într-un fel nu vă mai puteți întoarce în ațipeala hipnotică, în somnul hipnotic. Nu puteți, așa că vă rog să nu vă temeți că o să vă hipnotizez brusc și o să vă pun să vă ridicați și să faceți înconjurul sălii cotcodăcind ca găina. (câteva râsete) Însă aveți efectul hipnotic care se desfășoară pe planetă și cumva se împletește, dansează cu virusul SES și cu alte lucruri și creează multe tipare stranii și bizare, multe evenimente pe planetă acum.
Vedeți la știrile de seară, dacă vă uitați la ele, sau auziți de la prieteni cum este când se vorbește despre un criminal în masă: – “Părea un tip așa plăcut. Am locuit chiar lângă el timp de 20 de ani și nu m-aș fi gândit niciodată. El făcea voluntariat” – sau ea, scuze că mă leg doar de bărbați azi – ”ea se ocupa de asistență socială și dintr-o dată a scos un Mossberg și a aruncat în aer jumătate din… ce o fi fost.” (cineva râde, apoi râde și Adamus) Probabil că nu e timpul potrivit pentru râs. (râsete) Probabil nu e cel mai potrivit moment pentru a râde! (mai multe râsete) Da. Ok. (Adamus râde, mai multe râsete, căci arată din nou oglinda către audiență) Da, arată destul de bine, nu? Da, da, da. Bun. Ok.
Asta mă duce la introducerea unei mici drame. Ce s-a întâmplat cu zborul 370? (audiența: “Ohh!”) Nu, eu pe voi vă întreb. Voi trăiți aici, eu nu. Eu sunt doar în trecere. Ce s-a întâmplat? Linda, ai putea… Aș vrea să aud niște teorii. Ce s-a petrecut? Ce s-a întamplat cu zborul 370? Trăiți, vreau să spun să răspundeți pur și simplu. Haide. Ridică-te, te rog.
DAVID M.: S-a prăbușit. (râsete, cineva spune “Uaaaaaa!”)
ADAMUS: De fapt a fost foarte bine. Mulțumesc. Nu e vreun portal intergalactic?
DAVID M.: Nu.
ROBERT: Nu s-a prăbușit.
ADAMUS: Oh! Oh! Oh! (multe râsete) Dacă nu s-a prăbușit, atunci unde a aterizat? (cineva strigă “OZN-uri!”)
ROBERT: În altă dimensiune.
ADAMUS: În altă dimensiune. Ok. Posibil. Foarte posibil. Sunt sigur că acum este înconjurat de activități interdimensionale. Da. Deci zboară în altă dimen- … de exemplu în dimensiunea 24? Sărmanele însoţitoare de zbor. (râsete) Nu le-a mai rămas mâncare şi toaletele sunt pline. Ce se fac? (cineva spune: „Greţos”) Greţos este pentru oricine zboară. Da, David.
DAVID S.: De la Prăbuşire despre prăbuşire. Da, s-a prăbuşit.
ADAMUS: Da, s-a prăbuşit.
DAVID S.: Pe fundul oceanului, mai la sud faţă de locul în care caută.
ADAMUS: Da, bun.
DAVID S.: Cel mai bun mod de a descrie problema nu e sinuciderea pilotului, hai să spunem că sistemele de poziționare electronică au fost piratate.
ADAMUS: Bun.
DAVID S.: Şi sunt mulţi bani implicaţi. Nu putem intra în asta acum, dar s-a făcut prin vedere la distanţă, pentru aceia care ştiu ce este. Vedere tehnică la distanţă.
ADAMUS: Bun. Conspiraţie sau ar trebui să spunem mai degrabă „deliberat”? Deliberat. Asta spui, Dave? Deliberat?
DAVID S.: Da.
ADAMUS: Ok. Bun. Încă cineva.
LINDA: Oh, oh. Carol are un răspuns. Oh, apoi încă cineva după Carol. Am mai văzut o mână care s-a ridicat.
ADAMUS: Ok. Bun.
CAROL: UN OZN a venit să-i salveze, pentru că era o problemă hidraulică şi…
ADAMUS: OZN-ul era…?
CAROL: Un OZN, Ashtar…
ADAMUS: OZN-ul avea o problemă cu sistemul hidraulic?
CAROL: Nu.
ADAMUS: Oh, oh, bun…
CAROL: Nu, nu. I-a salvat…
ADAMUS: …fiindcă eu nu am fost niciodată într-un OZN cu sisteme hidraulice. (câteva râsete)
CAROL: Şi i-a dus pe o planetă din afara…
ADAMUS: Să-i dea înapoi!
CAROL: Le merge mai bine acolo decât le merge aici.
ADAMUS: Le merge mai bine! (Adamus râde) Bine, dar tot e nepoliticos.
CAROL: Nepoliticos!
ADAMUS: Să ia un avion şi să-l ducă cu ei!
CAROL: Se prăbuşea. Se prăbuşea.
ADAMUS: Da, da. Dar ar fi trebuit să-l aşeze uşurel pe sol. Da.
LINDA: Ultimul.
ADAMUS: Da.
JIN: A trecut printr-o experienţă neaşteptată şi nebunească. (câteva râsete)
ADAMUS: Maestrul lucrurilor evidente. (râsete) Am să îndrăznesc chiar să spun că ai dreptate.
Afirm că e așa de multă hipnoză pe planetă și așa de mulți oameni sunt susceptibili la ea încât chiar și tipul amabil din vecini, chiar și, oh, hai să spunem copilotul unui avion ar fi putut fi implantat cu o sugestie hipnotică, în lipsa unor cuvinte mai bune, acum ceva timp, fără ca să știe. Nici măcar nu a realizat. Apoi, dintr-o dată, primește semnalul – poate fi un tipar al apelurilor telefonice, hai să spunem, dacă s-ar putea verifica lista de apeluri – un tipar al apelurilor telefonice care au inițiat o acțiune pe care altminteri ființa nu ar fi comis-o în mod normal. Dar dintr-o dată se află în transă hipnotică, dintr-o dată face lucruri de care nici nu e conștient, ca un robot. A schimbat, a manipulat cursul de zbor, a depresurizat cabina, astfel încât nimeni să nu se plângă, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Apoi și-a scos masca, după ce a terminat și cu colegul său din cabină, și-a scos masca și a dat drumul la tot.
De ce? De ce ar face cineva așa ceva? De ce? De ce v-ar implanta un virus în computer? De ce v-ar distruge hard discul? Pentru că poate, chiar dacă nu câștigă nici măcar zece cenți din asta. O energie foarte, foarte stranie. De ce? Pentru că au vrut să vadă dacă merge şi a mers. A mers.
Acesta nu e singurul caz. Dacă vă întoarceţi să citiţi ştirile din ultimii trei - patru ani despre crime în masă sau acte nebuneşti comise de  oameni, veţi vedea că poliţia încearcă să înţeleagă ce s-a petrecut. Psihiatrii şi spihologii se implică şi intervin cu teoriile lor insipide despre asta. Însă ceea ce se petrece cu această hipnoză… vă spun din nou: nu e nevoie să vă faceți griji că ați putea fi cel care comite un asemenea act nebunesc sau că ați putea fi victima sa. Sunteți în afara acelei energii, însă se va petrece tot mai mult pe această planetă. E ca și cum se trimite o dronă, dar întâmplător drona este om, un om altminteri bun, care poate că merge și la biserică. O să vedeți tot mai mult din asta.
Ne aflăm la acea limită stranie a minții pe planetă, iar acum este nevoie de câțiva oameni, de un grup de oameni care înțeleg mecanismele minții… nu vorbesc despre cum lucrează fluidele, despre echilibrul electromagnetic şi despre celelalte, însă vorbesc despre ce este mintea cu adevărat, despre rolul pe care îl joacă şi, mai mult decât orice, despre ce este un gând.
Cu acea înțelegere, de fapt foarte simplă, elementară, a ceea ce este un gând, puteți trece dincolo de el. Puteţi ieşi din capcana gândurilor. Puteţi ieşi din sinele limitat emoţional, uman, al gândurilor. Asta va schimba dinamica pentru planetă, pentru conştiinţă în general, dar, mai mult decât orice, vă va distra. Apoi veţi înţelege că sunteţi doar în trecere. Nu sunteţi blocaţi aici.

Gândul
Hai să vorbim un moment despre gând. Știți, am vorbit mult în trecut. Am folosit cuvântul minte. De fapt minte, creierul, reprezintă un element foarte necesar. La începuturi, când ați început să veniți pe această planetă și să intrați în forma fizică, era foarte greu să rămâneți aici, să rămâneți în echilibru. Erați o ființă de lumină care încerca să fie ființă fizică. Mintea era cumva piesa de conectare, partea care vă permitea să rămâneți în echilibru aici.
Mintea a fost folosită pentru a înțelege fizicul, de fapt pentru a-l redirecționa. Acesta era scopul numărul 1 – direcționarea fizicului prin lucrul pe care îl numim anayatron. Astfel că, în esență, integra sinele de lumină în fizic.
Mai departe a fost folosită pentru simpla memorare și pentru relația simplă cu timpul și spațiul. Adevăratul corp de lumină nu înțelege cu adevărat timpul și spațiul. Nici nu le vrea. Nu se aclimatizează bine cu timpul și spațiul. Este ceva mare și pufos, care plutește, așa că era foarte greu să rămână întrupat aici, însă îrin echipamentul de conectare numit minte ați reușit să faceți asta.
Mintea a permis și un discernământ în această dimensiune pe care inteligența divină, hai să spunem, nu îl avea. Inteligența divină nu era obișnuită cu realitatea fizică, iar prin urmare avea un foarte mic simț al discernământului.
Însă voi, ca reprezentanți umani ai sufletului, cei care ați trecut prin toate viețile, ați acumulat mult discernământ pe această planetă. Nu vorbesc despre judecată, o aveți și pe ea, ci despre discernământ. Nu pune mâna pe soba încinsă, o să te arzi e un discernământ simplu și elementar. Nu păși peste marginea stâncii, nu ai aripi de pasăre. Astfel că ați învățat de-a lungul drumului aceste lucruri, iar mintea servește unui scop excelent în acest sens.
De asemenea tot prin minte… în aceeași măsură în care mintea era elemental de conectare prin care corpul de lumină să poată veni în fizic la origini, mintea va fi parte integrantă a permiterii intrării adevăratului corp de lumină. În trecut a fost folosită pentru adaptarea corpului de lumină, dar acum de fapt va permite acel corp de lumină. Mintea a devenit expertă în cunoașterea reacțiilor chimice, a electromagneticii și a altor pulsații energetice încât știe cum să mențină echilibrul, astfel că prin mecanismul creierului va veni mare parte din corpul vostru de lumină. O să intrăm în mai multe detalii și în legătură cu asta. Oricum se petrece chiar acum.
Astfel că mintea servește unui scop foarte bun, însă de-a lungul căii mintea, sinele, un număr de alte dinamici au adus lucrul numit gânduri. Gânduri – ele sunt lucrurile care cu adevărat au devenit limitatoare.
Gândurile erau un fel de mini-conștiință sau conștiință limitată care venea din combinația minții voastre cu înțelegerea acestei realități, dar pornind de la credința în limitare. Puteți spune că sufletul a întrupat o parte din sine, o rază din sine, în această realitate fizică, a preluat un corp, o minte și apoi a tras un pârț și acelea sunt gândurile. (râsete) Iar asta este, de fapt, destul de adevărat. A generat un gând. Gândul era limitat. Gândul era bazat pe multe credințe, frici și alte lucruri similare, așa că oamenii au devenit ființe care gândesc.
Acum, există o diferență între minte și ceea ce cunoaște ea și un gând. Gândurile au tendința de a conține judecată, limitare, frică și neliniște, iar după un timp, după o lungă succesiune de gânduri, care de fapt nu sunt inteligență, nu sunt conștiință înaltă… Sunt ca niște mici pârțuri pe cale, iar acesta este cel mai bun mod în care pot descrie, mici bule care apar. Aceste bule mici apar într-o asemenea succesiune sau progresie că în curând începeți să le credeți și începeți să credeți că voi sunteți gândurile. Destul de curând gândurile încep să domine, încep să controleze, încep să conducă ele spectacolul.
Afirm că aceste gânduri sunt de fapt la fel de valoroase ca un pârț și sunt la fel de pătrunzătoare ca și el. (câteva râsete) Este adevărat, iar ele vin dintr-un loc foarte fals. Vin din interpretarea falsă a unor date altminteri adevărate. Datele adevărate sunt, așa cum știți, că sunteți aici, pe această planetă și puneți mâna pe plită, o să vă ardeți și dacă loviți pe cineva în față probabil că o să vă pocnească la rândul său sau o să vă dea în judecată. Înainte ripostați aidoma, acum vă luați un avocat și porniți la judecată.
Astfel că aveți o mulțime de gânduri și le credeți, iar apoi mai trimiteți un alt gând ca să încercați să controlați gândurile care nu vă plac deloc. Însă ceea ce face este să se contopească cu gândurile care nu vă plac și apar astfel mai multe gânduri care nu vă plac. Apoi vă gândiți: “Bine, dar cum să ies din gândurile astea?” și aveți un alt pârț care iese și se alătură celorlalte gânduri puturoase. Apoi, în disperare: “Cum să ies? Ce să fac? Nu știu ce să mai gândesc”, iar aici e punctul în care omul o ia razna. Începe să facă lucruri bizare.
Afirm că gândurile scot viața din viață. Chiar fac asta. Sunt lucrurile pentru care negociați cu voi înșivă. Un gând negociază cu alt gând. E ca o flatulență proastă care negociază cu altă flatulență, dar ambele put. Îmi pare rău că sunt… ambele put. (câteva râsete) Vedeți, eu nu negociez cu Cauldre sau cu mine. O să numesc un pârț un pârț. (câteva râsete) Este o adunare spiritual. Pentru aceia care se conectează pentru prima data… (râsetecineva spune: E o bășină) Este o bășină. Da, da. E o bășină. Bun. (mai multe râsete)
Aveți gânduri care încearcă să negocieze sau să controleze alte gânduri. Hai să simțim o clipă. Hai să simțim puțin gândurile. De unde izvorăsc? Cum de nu a pus nimeni întrebarea “De unde vin gândurile?” Încercați să refaceți calea unui gând. Hai să spunem că fix acum aveți gândul de a pleca rapid de aici. (câteva râsete) Hai să spunem că aveți un gând, un gând emoțional. Fiecare dintre voi a avut mai multe astăzi – un gând emoțional, o simțire despre sine, un gând emoțional legat de altă persoană sau gândul emoțional care ar apărea dacă aș spune: “Să te distrezi când o să te întorci la lucru luni dimineață, în birouașul tău”. Ohhh! (Adamus râde) Un gând atât de plin de emoție.
De unde vin gândurile? Cum de nu a privit nimeni niciodată ca să spună: “Dar de unde vin?” Ei bine, savanții v-ar spune că vin din creier. Nu, de fapt nu e așa. Ele nu vin din creier. Creierul nu are deloc gânduri emoționale, doar scuipă în afară date și cifre. Scoate din arhivă date istorice atunci când gândul emoțional are nevoie de ele. De unde vin gândurile? Da. Mare mister. Mare mister.
Ei bine, mulți spun: “Ei bine, așa ești tu. Acesta ești”. Ah! Afirm, iar un maestru ar trebui să înțeleagă asta, că nu sunt ale voastre. Deloc. Sunt doar mici bule, știți voi, care sunt scuipate afară. Nu sunt ale voastre. Dacă încercați să le urmăriți ca să descoperiți originea unui gând – ce titlu grozav pentru o carte, “Originile unui gând” – ar fi aproape imposibil, pentru că făgașele au fost acoperite cu multe alte făgașe ale altor gânduri. În curând veți începe să priviți la făgașe după făgașe după făgașe și veți putea ajunge niciodată la originea unui gând. Și totuși este acolo, și totși acționați în baza sa, îl credeți, credeți că sunteți voi – și nu este așa.
Acel gând poate fi un gând de grup sau un gând al conștiinței de masă. Ar putea fi un gând care vine de la alți oameni și voi îi dați voie să intre în gândurile voastre. Pârțurile altcuiva se alătură pârțurilor voastre și spuneți: “Oh, ale mele sunt chiar rele, nu-i așa?” (câteva râsete) Ei bine, nu! De fapt nu au fost ale voastre de la bun început. Erau doar gunoi din afară pe care l-ați acceptat ca fiind voi înșivă.
Subliniez treaba asta cu hipnoza pentru că așa au ajuns oamenii să fie. Așa a ajuns să fie conștiința. Este doar multă acceptare sau lipsa înțelegerii reale a gândurilor. Oamenii spun: “Ei bine, aceste gânduri nebunești sunt ale mele”, iar apoi se duc la psihiatru. E ca și cum v-ați duce la un pârț mai mare ca să vă înțelegeți pârțurile voastre mai mici. (râsete) Iar psihiatrul sau psihologul încearcă să vă ajute să înțelegeți de ce sunteți nebuni, atunci când nici ei nu știu de unde vin gândurile. Nu înțeleg creierul. Nu îi înțeleg rolul. Nu înțeleg ce este un gând și cum stau gândurile la un loc.
Nu înțeleg că din cauza fundamentelor de gânduri ale activității pe această planetă, într-o persoană se poate implanta foarte ușor ideea: “Hei, aterizează în ocean”. Asta a fost sugestia de bază, nu “Du-te și omoară 250 de oameni”. A fost “Hei, pune avionul în ocean”, iar acesta a fost programul hipnotic. Nu s-a vorbit despre moarte. Atunci când au făcut programarea nu au vorbit despre lucruri negative, ci au spus doar: “Aterizează în ocean”. Nu ar fi nicio diferență dacă aș spune eu: “Parchează mașina pe stradă în seara asta.” “Oh, ok, o să o fac”.
Folosesc acestea ca exemplu pentru că asta arată influența gândurilor și puterea lor, iar ele au multă putere în spate. Arată, simplu, lipsa totală de înțelegere a locului din care vin gândurile, cum oamenii acționează pe baza lor și cum influențează ele societatea. Acum, nu e rău să aveți gânduri și veți continua să le aveți chiar și ca maestru. Veți începe să discerneți care sunt cu adevărat gândurile voastre și de unde vin. Își au originea în adevăratul Eu Sunt? Sau își au originea într-o fosă septică a conștiinței comune?
Nu sunt ale voastre. Nu sunt ale voastre, iar asta este cea mai mare provocare a mea în lucrarea cu voi: să vă ajut să înțelegeți că acele gânduri – imaginați-le ca pe niște mici bule puturoase ieșind din voi – nu sunt ale voastre. Apoi, când încercați să le afectați și să le controlați printr-o bulă puturoasă, nu merge. Pur și simplu face lucrurile tot mai proaste până vă epuizează, până vă dărâmă. Apoi fie aveți o revelație spirituală, fie ajungeți la nebuni. (câteva râsete) Cam pe atât este de simplu, una sau alta. Poate că nu e mare diferență, dar cel puțin în una dintre variante trăiți cu adevărat. În care anume, asta e întrebarea. (Adamus râde) Acum puteți râde. A fost amuzant. (câteva râsete)

Gândurile. Gândurile sunt cea mai mare înșelătorie. Dragul meu maestru, învățătorule, prietene, dacă e vreun lucru ce te rog să-i înveți pe alții este acela că gândurile sunt cu adevărat înșelătoare. Nu sunt ale voastre, iar atunci când lucrezi cu studenții fă-i, ajută-i – nu-i forța – să înțeleagă că nu le aparțin, cu excepția cazului în care vor ei să fie așa. Însă asta va provoca tot felul de izbucniri, pentru că vor spune: “Nu știu care anume. Nu știu dacă vreau ca acesta să fie gândul meu”. Iar apoi vor avea un alt pârț de gând ca să încerce să înțeleagă dacă acel gând e a lor sau nu și tu o să vezi dilema. O să vezi dilema.

Iluzia separării
Acum o să sar la următorul subiect, care este conectat cu primul. Cea mai mare iluzie din toate, dincolo de toate, este separarea. Separarea. Aveţi iluzia că sunteţi separaţi de sinele vostru mai înalt, pentru că asta vi s-a spus, pentru că aveţi gânduri proaste, duhnitoare. Aveţi iluzia că sunteţi separaţi de dumnezeu, iluzia că sunteţi separaţi de celelalte dimensiuni, atunci când, de fapt, nu este aşa. Nu există nicio diferenţă între Edith care stă aici, gândindu-se la sine ca om, şi Edith care este absolut divină şi integrată, completă. Nu e nicio diferenţă. Este iluzia separării.
Este iluzia cu care aţi fost învăţaţi mulţi din voi pe când eraţi mici: că există un dumnezeu, de care mie nu prea îmi pasă, şi că există el şi apoi sunteţi şi voi. Apoi mai există iluzia pe care aţi crezut-o când aţi intrat în New Age, aceea că există sine superior şi după el voi, cei mărunţi, că există îngeri măreţi şi spirite ce vă călăuzesc şi apoi sunteţi voi. Separare, separare, separare; compartiment în compartiment în compartiment în compartiment.
Gândurile voastre au crezut iluziile pentru că într-un fel le-au plăcut. Cumva le plac atâtea compartimente. Le ajută să aibă şi mai multe gânduri, iar compartimentele, iluziile… Asta este tot ceea ce sunt. Nu sunt reale. Nu sunt ziduri reale. Nu există diferenţă între dimensiunea în care sunteţi acum şi celelalte dimensiuni. Gândiţi-vă la asta. Separare – masculin/feminin, bun/rău, negru/alb, olandez sau spaniol, oricare dintre ele – separare după separare după separare.
Am să vă rog să simţiţi, nu să gândiţi, ci să simţiţi toate separările în care aţi crezut în mod natural. Aţi crezut în separarea pe bază de vârstă, separarea pe bază de orice – sănătate – şi se tot continuă. Dacă vă puteţi imagina matricea energetică ce s-a creat, tiparele energetice, e ca şi cum separările continuă să creeze divizare după divizare după divizare după divizare, iar apoi, când încercaţi să vă găsiţi calea afară din această strâmtorare înapoi la simplitate, înapoi la frumuseţe, aveţi atât de multe – e ca un labirint uriaş cu multe fundături – că pur şi simplu renunţaţi.
Faceţi un pic de efort şi apoi vine un gând care vă face să intraţi în compromis şi să spuneţi: „Eu pur şi simplu nu pot să fac asta. Este prea complex. O să aştept să…” orice ar fi – următoarea carte, următorul maestru, următorul ce o fi să vină – şi nu e aşa. Între timp credeţi în şi mai multă separare a mai multor elemente. De fapt aceste separări sunt doar iluzii, începând cu separarea dintre voi şi dumnezeu, dintre voi şi sinele superior.
Folosesc termenul „sine limitat” sau „sinele vostru emoţional limitat” versus „sinele liber” pentru că există partea din tine care stă chiar aici, Sart, şi care este sinele liber. Este deja aici. Nu este în afară. Nu este în spatele vreunui zid secret. Este chiar acolo, însă iluzia, intensificată de gânduri, este atât de puternică încât o credeţi. O credeţi.
Aproape, aţi putea spune, pe baza gândului… un gând fiind acele mici… Gândurile sunt limitate, pline de judecată, nişte realităţi distorsionate, dar începeţi să puneţi… (Linda îi dă ceva de băut) Mulţumesc. Începeţi să etalaţi toate gândurile de separare şi e aproape inimaginabil cum o să ieşiţi. Aici înnebunesc oamenii – „Cum să ies?” Aici este punctul în care eu spun „permiteţi”. Permiteţi.

Permiterea
Permiterea este… unii au spus că e supra-simplificare, iar eu spun slavă domnului. Aveţi dreptate. Aveţi dreptate. Este supra-simplificare şi de asta e nevoie, pentru că unii încă vor să mai mai aibă gânduri, mici bule de pârţ, să aibă goana după gânduri şi gânduri pe care să le strângă, să le colecteze, să le controleze, iar acum aveţi o mizerie şi mai mare – mai mult gând şi mai multă separare. Ce-i de făcut? Ce-i de făcut? Respiraţi adânc şi permiteţi.
Vă permiteţi pe voi înşivă. Permiteţi procesul natural de neconectare, de deconectare de toate gândurile ce au fost legate la un loc, creând un fel de legătură stranie unul cu altul, dar totuşi creând un văl uriaş sau o iluzie imensă. Gândurile voastre nu pot rămâne conectate în modul lor disfuncţional în momentul în care începeţi să permiteţi.
Dintr-o dată aceste legături… Nu sunt doar legături. Gândurile se leagă unele de altele cam ca atomii într-o moleculă, se leagă unele de altele, se lipesc unele de altele şi apoi vin unele şi preiau un grup întreg de gânduleţe încleiate la un loc şi le strâng,  le înghit, iar apoi vine un alt gând şi le înghite pe toate.
Permiterea este în esenţă un dizolvant pentru cleiul care a ţinut la un loc multe lucruri. Începe să le deconecteze. Cleiul era credinţa că este real, iar când începeţi să permiteţi cleiul începe să se dizolve. Nu e nevoie să faceţi nimic. Nu vă duceţi cu bureţi abrazivi şi cu pistoale cu jet de apă ca să încercaţi să… o să ajungeţi aşa de pierduţi în gânduri că literalmente vă vor absorbi. Deci ce faceţi? Staţi deoparte. Nici măcar nu e nevoie să abordaţi gândurile. Nu e nevoie să vă gândiţi la gândurile voastre, pentru că nu e prea bine. Respiraţi adânc şi permiteţi.
Ce permiteţi? Totul. Şi nu există negociere în permitere, pentru că, dintr-o dată, dacă începeţi să negociaţi gândiţi, iar acel gând despre permitere, care de fapt e foarte limitat la acel punct, va merge şi va înghiţi alte gânduri. Aşa că doar opriţi-vă o clipă şi permiteţi. Nu îl permiteţi pe dumnezeu, pe mine sau pe îngeri. Se poate spune că permiteţi adevărul, iar singurul adevăr sunteţi voi.
Sunteţi, de asemenea, şi multe neadevăruri – de fapt în cea mai mare parte neadevăruri – şi asta este în regulă. Este absolut de înţeles că atunci când treceţi prin acest coridor, prin această dimensiune, această experienţă, acumulaţi multe lucruri care nu sunt ale voastre. Acumulaţi multe lucruri. Acumulaţi emoţii. Acumulaţi chiar şi experienţe care nu sunt ale voastre. Acumulaţi multe lucruri pe când treceţi. Este parte a experienţei.
Nu vreţi să fiţi în trecere aşa de curaţi şi neatinşi încât să nu experimentaţi niciodată cu adevărat viaţa. Dar, pe de altă parte, atunci când sunteţi pregătiţi să spuneţi două lucruri: „Vreau să continui să fiu în trecere. Cumva m-am blocat acolo, ca o maşină înţepenită în noroi. Hai să o pun iar în mişcare” şi „Vreau să trăiesc, pentru că nu vreau să trec până nu voi fi trăit cu adevărat. Nu vreau să trec prin acest loc până când nu îmi voi fi spus ‘Am trăit. Am trăit’”, atunci respiraţi adânc şi permiteţi.
În momentul în care permiteţi – prin adevărata permitere – intraţi în adevărul vostru. Nu adevărul universal, cosmic, al lui dumnezeu, adevărul îngerilor, ci adevărul vostru. Asta este ceea ce permiteţi – pe voi. Or să mai intervină şi gândurile? Absolut. Vor veni şi vor spune: „Da, dar ce eşti tu? Şi ce este adevărul?” (scuipă) Mai multe pârţuri de gând. (câteva râsete) Aproape că am făcut-o aici, dar… Respiraţi adânc, râdeţi şi permiteţi, pentru că trecerea este un proces natural. Experienţa de a trăi, a vieţii adevărate, este naturală. Deconectarea de gânduri, cu alte cuvinte eliberarea iluziei, este naturală.
Nu puteţi învinge iluzia printr-o altă iluzie, deşi mulţi aţi încercat asta în trecut. Asta este ceea ce numim makyo şi se petrece atunci când cineva intră în măiestria sa – mult mai multe iluzii care să fugărească alte iluzii. E ceva de genul: „Ok, nu sunt mulţumit cu iluziile din viaţa mea şi cu manifestările pe care le creează. Ce o să fac? O să creez o altă iluzie care să le gonească pe celelalte”. Acum aveţi mai multe iluzii, mai multe bule de pârţ în joc. Asta este ceea ce faceţi până când vă opriţi, respiraţi adânc şi permiteţi.
Vă daţi voi e să existaţi. Nu sunt înşelătorii. Nu e manipulare. Nu o să faceţi asta timp de 20 de minute pe zi şi nimic altceva de genul ăsta. Nici măcar nu e un instrument, prieteni. Un instrument sugerează că o să îl luaţi şi o să începeţi să manipulaţi ceva. Nu este un instrument. Aceştia sunteţi voi. Asta este.
Acum, gândurile vor veni şi vor încerca să interfereze, dar atunci spuneţi-le simplu: „Ia mai taci. Eşti un pârţ”. Cred că de acolo a venit termenul „fart head” (tâmpit – n. tr.). Gânduri ale creierului şi „fart head” – acelaşi lucru. (cineva spune: „Un pârţ al creierului”) Da. (Adamus râde) Un pârţ al creierului. Doar opriţi-vă şi permiteţi ca procesul natural din voi – nu din afară, nu de acolo, nu de aici, ci din voi – să aibă loc. Destul de înfricoşător într-un fel; destul de frumos şi de simplu, dar destul de înfricoşător într-un fel.
Iluzia separării este atât de mare încât s-a spus de către unii de pe partea noastră că e aşa de puternică încât nu poate dispărea, nu poate fi încheiată, dizolvată, decât printr-un mare eveniment traumatic. Eu nu cred asta. De fapt persoana care a spus-o, fiinţa care a spus-o a trebuit să treacă printr-un eveniment traumatic, aşa că poate ea crede, dar nu e nevoie ca şi voi să treceţi prin aşa ceva. Nu e nevoie să se petreacă un eveniment traumatic uriaş în viaţa voastră ca să înţelegeţi că separarea e o iluzie absolută. Nu e nevoie să fiţi intelectuali, filosofi ca să înţelegeţi asta. Se află în centrul vostru.
Ştiţi exact ce spun atunci când afirm că separarea este doar un joc. Separarea este un mod de a juca un joc imens. Deja ştiţi asta. Pur şi simplu o faceţi. Dar să încercaţi să ieşiţi din separare? Vă puneţi mintea la lucru, spuneţi: „Sunt întreg, sunt unul”. Oh, ia mai tăceţi! Nu credeţi asta cu adevărat. Vreau să spun că nu o credeţi pentru că este doar un alt gând care iese pe afară. Dar îl puteţi simţi. Îl puteţi simţi.
Acestea fiind spuse, pasul următor. Avem gânduri – nu sunt ale voastre. Chiar vreau să vi le imaginaţi, să le simţiţi între acum şi viitoarea noastră întâlnire, ca pe nişte bule care sunt scuipate afară. Am rugat-o pe Linda să aducă un cap de manechin pe care să-l zdrobim azi, dar nu a făcut rost. (câteva râsete) Vrea cineva să i se zdrobească capul, având în vedere că… (mai multe râsete)
LINDA: Uau, ce am ghicit că nu trebuie să fac asta!
ADAMUS: (râzând) Da. Imaginaţi-vă, imaginaţi-vă că mergeţi cu maşina sau că faceţi ceva şi intraţi în gânduri, pe setarea de gândire, iar gânduleţele încep să iasă afară – brummp brumpp, brumpp, brumpp – şi chiar nu ies din creierul vostru.
De fapt am mai vorbit înainte despre originea gândurilor. Originea lor nu este creierul. La un anume punct interferează sau se intersectează cu creierul şi apoi spune: „Ah, vezi, gândurile vin din creier”. Nu e aşa. Vin dintr-un loc mic ce nu e în corpul vostru fizic, ci într-un locşor din voi – cutiuţa aceea mică, sertăraşul aflat adânc în străfundurile fiinţei voastre – şi este o conştiinţă limitată. Este ca un fel de ciudăţenie a conştiinţei, un lucruşor amuzant în spectrul mai larg al conştiinţei voastre care crede în limitări şi care chiar este ciudat. De acolo vin gândurile. Nu vin nici din minte, nici din inimă.
Este ca o muchie dură a conştiinţei care nu a fost niciodată polişată precum mare parte din restul conştiinţei voastre. Încă mai există muchia dură care încă nu îl înţelege pe Eu Sunt Cel Ce Sunt. Hai să spunem că 99% din restul conştiinţei voastre înţelege asta şi spune: „Oh, da. Eu Sunt Cel Ce Sunt. Super”. Însă aveţi acea muchie ascuţită care are nevoie de puţină şmirgheluire – de fapt caută doar un timp potrivit pentru asta şi acesta este. E acel colţişor mic care spune că este limitat şi care macină toate aceste gânduleţe.

Pârţuri de gând
Sunt doar curios: ce se petrece dacă macină încontinuu gânduri de limitare, gânduri de separare, gânduri de nelinişte, gânduri de lipsă a abundenţei şi tot felul de ppppbbbbbbbttttttt! (scoate un sunet de pârţ) Pur şi simplu scuipă… (Linda se strâmbă) Vrei să faci tu asta? Da, vrei. Este… ahh! Da. (Linda râde) Nu e nevoie să fii ghicitor ca să o înţelegi pe Linda. Haide, vino aici şi ajută-mă cu asta.
LINDA: (râzând) Nuuuuuuuuu!
ADAMUS: Haide.
LINDA: Nuuuu!
ADAMUS: Hai că o facem împreună. Vino, o să fim împreună.
LINDA: Nu……!
ADAMUS: Pppppbbbbttttttt! Micuţa conştiinţă limitată face asta. Pregătită?
LINDA: Da.Pppppppppppppbbbbbbbbbbbbbbbttttttttttttttt! (râsete)
ADAMUS: Prieteni, acestea sunt gândurile voastre. Acestea sunt gândurile voastre – pppbbbtttt, pppbbbtttt – şi nu sunt prea consistente. Ppbbtt! Apoi nu mai auziţi nimic. Pppppbbbbtttt!  Pe bune, puteţi simţi? Acestea sunt gândurile voastre şi uneori duhnesc şi chiar nu sunt ale voastre, însă au intrat într-un tipar şi tot contină să apară. Sunteţi în tiparul gândurilor.
Vreau să simţiţi asta cu adevărat – cum generaţi gânduri. Vă treziţi dimineaţa şi de obicei cam într-un minut, maxim 90 de secunde pppbbbtttt! pe la ambele ieşiri. (câteva râsete) Este ceva fizic, da, dar începeţi să gândiţi, începeţi să gândiţi: „Ce o să fac azi? Cu ce mă pun? Oh, dumnezeule, încă o zi. Ohhh, mă trezesc şi încă nu sunt pe deplin iluminat. Of, ce trebuie să fac?” Taci! (râsetePermite! Ştiţi asta. O şi faceţi, vă văd. Apoi vă liniştiţi o clipă. Vă ţineţi ocupaţi cu… (Linda îi dă un buton „Shut Up”) Nu, nu. Vreau un buton cu sunete de pârţ. (Adamus râde)
LINDA: Astea sunt uşor de găsit!
ADAMUS: Un buton de maestru, cu sunete de pârţ.
LINDA: Astea sunt uşor de găsit!
ADAMUS: Apoi vă ţineţi ocupaţi, pentru că vă spuneţi: „Oh, dumnezeule, sunt ostenit de atâtea gânduri”. Deci ce faceţi? Începeţi să vă ţineţi ocupaţi cu cafeaua, cu varii lucruri, cu intratul pe Internet, însă gândurile încep să apară. Gânduri de dimineaţă târzie: aţi mai rezolvat din detaliile zilei, aţi pornit lucrul pe ziua respectivă, aşa că vă puteţi opri şi să respiraţi un minut. Ce faceţi? Gândurile-pârţ încep din nou să apară. Apoi ajungeţi foarte obosiţi, vă epuizează şi vă gândiţi: „Ok, trebuie să mă duc la prânz”.
Apropo, vă obosesc şi corpul. Lui nu-i plac neapărat gândurile-pârţ. Corpul parcă vă întreabă: „Ce se petrece? Nu poţi ca pur şi simplu să permiţi?” Permiteţi corpului. Se va vindeca singur, dar nu printre toate gândurile-pârţ.
Sunt tipare pe parcursul zilei. Cele mai rele tind să vină la sfârşitul zilei, în special când vă pregătiţi să vă culcaţi sau deja sunteţi în pat. Oooh, e dur, pentru că acum sunteţi într-o poziţie expusă, sunteţi în tăcere, iar atunci toate acestea ies la iveală. Încercaţi să adormiţi, dar maşina de gânduri-pârţ continuă, iar voi exclamaţi: „Oh, dumnezeule!”
Deci ce faceţi? Fie vă ridicaţi şi încercaţi să vă ţineţi ocupaţi, fie vă luaţi un pahar de vin sau somnifere ori altceva până când vă epuizaţi. Realizaţi că acesta este probabil modul tipic de a vă descurca cu gândurile, cu gândurile emoţionale, cu gândurile limitate ce nu vă aparţin cu adevărat – epuizarea de sine. Apoi puteţi ca doar să vă prăbuşiţi. Acele lucruri încetează.
De fapt există o cale mai bună: permiterea. Permiterea. Nu este un gând. Sunteţi voi cei reali. Sunteţi voi cei reali. Edith, zâmbeşte. Da. Păreai foarte serioasă acum o clipă. Mm. Acum, mai departe, o parte foarte importantă astăzi. De fapt nu e deloc importantă, dar e o dezvoltare amuzantă.

Adevărata imaginaţie
Ştiţi că uneori, atunci când sunteţi rugaţi să vă imaginaţi, respiraţi şi vă imaginaţi. Imaginaţi-vă, ştiţi voi, viaţa voastră peste doi ani. Imaginaţi-vă unde vreţi să trăiţi. Imaginaţi-vă cu cine sunteţi. E destul de amuzant. Imaginaţie. Imaginaţi-vă că sunteţi liberi de unele din greutăţile din viaţa voastră. De fapt nu mai sunteţi obligaţi să lucraţi. Imaginaţi-vă cum corpul vostru deja s-a regenerat.
Toate astea sunt interesante până la un punct şi acesta este punctul, apropo, în care intervine adevărata măiestrie. Este interesant până la un punct, însă gândurile sunt implicate în asta şi ştiţi că aveţi gânduri, gânduri limitate. Mai întâi de toate începeţi să negociaţi şi să spuneţi: „Nu pot să am o casă aşa de mare. Nu pot să am…”
De asemenea, prieteni, ascultaţi cu grijă: dacă aveţi nevoie de elemente vizuale în imaginaţia voastră… elemente vizuale. Cineva spune „În doi ani” – să spunem că acela conduce o meditaţie – „în doi ani viaţa ta este liberă…” şi imediat gândurile voastre – nu prea mult mintea, ci gândurile – încep să-şi imagineze o casă mare, o maşină mare, o funcţie mare sau orice altceva. Va fi prioritar vizual, cam 85-90% vizual, dar veţi aduce şi ceva auditiv, o mică senzaţie de sunet, din când în când senzaţia unui miros şi rareori un gust.
Maestrul înţelege că adevărata imaginaţie trece dincolo de vizual. Adevărata imaginaţie trece dincolo de simţuri. Adevărata imaginaţie trece dincolo de structurile tipice pe care le-aţi avut.
Acum, ceea ce aş vrea să fac aici este să vă ofer un exemplu şi va fi interesant, poate provocator, pentru că eraţi obişnuiţi că aveţi o imagine vizuală care, de fapt, izvora în mare parte, îşi avea originea în acel gând, acea parte dură a conştiinţei voastre, partea imatură a conştiinţei.
Sunteţi obişnuiţi să aduceţi acele gânduri şi să le conectaţi cu mintea, cu simţurile voastre umane, iar acum creează imaginea pentru imaginaţia voastră. Dar încă este foarte limitat. De fapt e foarte limitat. În al doilea rând, nu e multă pasiune în asta, pentru că a ajuns foarte diluată, obstrucţionată, încât la momentul în care apare imaginea vizuală – ştiţi voi, imaginarea voastră cu corpul perfect – este restricţionată. Are foarte puţină pasiune. Nu trăieşte. E doar o mică imagine în creierul vostru.
Apoi nu se petrece şi aveţi un gând. Spuneţi: „Ei bine, nu prea mă pricep la imaginare şi chiar nu sunt o persoană prea bună. Punct. Nu pot să fac asta”. Aşa că aveţi acele gânduri, micuţa conştiinţă imatură care scuipă rahat pe afară. O să trecem dincolo de asta. De ce? Şi aici întrebaţi de ce? Cauldre spune că mă lungesc. Nu prea cred. Suntem abia la jumătatea discuţiei de azi. (Linda râde)
Maestrul înţelege că în momentul în care alege, asta este. Tobias l-a numit punct de separare. Eu îi spun a fi. Nu vă gândiţi la lucruri. Dacă, de exemplu, vreţi să vă aflaţi la un anume nivel de înţelegere, nu vă gândiţi cum să ajungeţi la acel nivel de înţelegere. Pur şi simplu deveniţi asta. Pur şi simplu sunteţi. Nu ştiu cum să explic asta altfel decât prin a spune să nu lucraţi la ea. Dacă lucraţi la ea, gândiţi şi este limitat.
Atunci când intraţi în Eu Sunt, de exemplu, nu e nevoie să faceţi eforturi pe calea de la om la Eu Sunt. Nu, pur şi simplu Eu Sunt. Asta este. Fără negociere, fără discuţie, fără gândire. Eu Sunt. Îi spun salt din stea în stea. Cum ajungeţi la o stea îndepărtată? Pur şi simplu sunteţi acolo! Nu vă gândiţi cum să ajungeţi acolo. Nu vă gândiţi cum să treceţi prin opt niveluri de dimensionalitate. Asta e pentru fraieri. Pur şi simplu sunteţi acolo! (câteva râsete) Sunteţi acolo.
Mulţumesc (către cineva care a râs). Simplu… aş vrea să înregistrăm acest râs şi o să-l mai ascultăm uneori. (mai multe râsete) Atunci când nu râde nimeni, atunci când nu sunteţi aici, să avem un fel de înregistrare cu râsete. Da. Bun. (Linda îi dă microfonul lui Jin) Ne poţi da o mostră bună şi o să facem un mixaj.
JIN: Spune o glumă bună!
ADAMUS: Ăăă… (Jin râde tare, râde şi audienţa) I-am spus o glumă energetică! Era un banc energetic fără perdea şi s-a prins! (râd amândoi pentru un timp; râde şi audienţa) Oh! Ok. Râsul este foarte…
JIN: Important.
ADAMUS: …frumos. Aduce viaţa şi de fapt despre ea e vorba în discuţia de azi – e timpul să trăiţi. Însă trebuia să vorbim despre ce a împiedicat asta.
Unde rămăsesem? Am vorbit despre pârţuri. Am vorbit despre viaţă. (cineva spune „Imaginaţia”) Am vorbit despre imaginaţie. Maestrul trece dincolo de asta. Atunci când maestrul vrea să fie pe o stea îndepărtată, pur şi simplu este. Pur şi simplu este. Atunci când maestrul vrea să fie în abundenţă, pur şi simplu este. Nu vă opriţi să vă gândiţi cât de puţini bani aveţi acum şi ce trebuie să faceţi pentru abundenţă. Alegeţi. Dar nu este un gând, vedeţi voi, pentru că un gând dintr-o dată va limita, va polua şi vă va oferi tot rahatul. Pur şi simplu sunteţi. Asta este. Într-atât de rapid face maestrul lucrurile.
Sănătatea fizică – nu citiţi 18 cărţi despre sănătate în New Age, pentru că or să vă spună ceva diferit şi sunt toate pline de pârţuri. Sunt toate mentale. Asta va fi cea mai mare provocare pe care o voi avea cu voi, cea mai mare provocare sau poate că nu: gândirea. Nu vă mai gândiţi la asta. Nu este o credinţă falsă. Este: „Hei! Aleg sănătatea”. Buum! Daţi drumul. Îndepărtaţi-vă. Nu vă gândiţi la asta, pentru că în clipa în care intraţi în conştiinţa imatură care scuipă gânduri, este limitat, trece prin m- …ăăă, apoi nu merge.
Hai să facem asta. Hai să avem o experienţă cu imaginaţia, dar fără imagini. Fără imagini. Amintiţi-vă, Cauldre a spus povestea: pe când lucra cu Tobias, înainte de a începe să facă channel, Tobias a venit într-o zi la el şi a spus: „Gata cu cuvintele”. Desigur, Cauldre a spus: „O să scriem scrisori?” (câteva râsete) Tobias a râs zdravăn. (mai multe râsete) Gata cu cuvintele, căci cuvintele sunt asociate cu gândurile şi sunt limitate, iar cuvântul uman nu va putea exprima niciodată pe deplin esenţa.
Aşa că Tobias a spus: „Gata cu cuvintele” şi a fost greu pentru acesta (arată spre Cauldre), dar în final a înţeles, în cele din urmă a spus: „Ah! Este totul acolo. Nu am nevoie de cuvinte ca să simt”. Cuvintele de fapt devin o povară. Cuvintele sunt folositoare uneori, uneori sunt un instrument plăcut, dar sunt foarte limitate.
La fel şi cu imaginile din imaginaţia voastră. Este vorba despre esenţa din acea imaginaţie. Este esenţa unui corp sănătos fără gând. Va fi poate un pic înşelător sau poate că nu. Poate că sunteţi cu adevărat pregătiţi să treceţi dincolo de vizual, în esenţă. Acolo se află viaţa, esenţa.

Experienţa imaginaţiei
Vă rog să reducem luminile. Muzică de merabh, dar nu este un merabh. Nişte muzică plăcută, de fundal. De ce? Îmi place muzica. (începe muzica) De ce? Pentru că vă ţine ocupaţi cumva. (pauză) Sunteţi doar în trecere, prieteni. Doar treceţi prin experienţa minunată numită viaţă pe această planetă. Plină de viaţă. Nu limitare, ci viaţă. Viaţa înseamnă libertate. Viaţa înseamnă a şti că niciodată nu o să te blochezi.
Viaţa înseamnă a şti că foarte multe din gândurile şi din lucrurile cu care te-ai luptat nu sunt ale tale. Viaţa înseamnă libertatea de a permite ca sufletul, divinitatea să strălucească din tine. Viaţa înseamnă să realizezi că nimic nu lucrează împotriva ta, chiar nimic. Viaţa înseamnă a şti că separările pot fi acolo când vrei să joci jocul separării, dar că pot să şi dispară instantaneu atunci când vrei să-l simţi din nou pe Eu Sunt, deplinătatea.
Viaţa ca maestru înseamnă că trupul vostru nu mai este doar un bagaj fizic; că este o cale prin care să experimentaţi viaţa aşa cum este, în toată senzualitatea sa. Corpul vostru – ştiu că uneori aveţi un gând că ceasul ticăie şi corpul îmbătrâneşte, are dureri, e mai puţin flexibil.
Vreau să vă imaginaţi acum corpul vostru, acest vas al vostru, într-o stare de sănătate radiantă, dar înainte de a face asta nu folosiţi gândul. Nu vă „vedeţi” corpul, nici măcar cu ochii minţii. Hai să intrăm în esenţă. Oh, da, într-adevăr, mintea o să încerce să strecoare şi gândurile. Doar respiraţi adânc şi veniţi cu mine dincolo de gând. Haideţi cu mine în simţire, în esenţă.
Ce este fizicul, corpul? Este lumină combinată cu particule fizice. Este lumina voastră adusă într-o mare condensare. Este lumină adusă într-un organism viu, care creşte şi se mişcă. Ce este corpul? Este un mod prin care voi să experimentaţi viaţa. Este fizic în mişcare. Este lumină în mişcare, într-un mod foarte lent, foarte condensat, dar este lumină în mişcare. Asta este. Aveţi un corp. De fapt nu e al vostru. E un fel de interpretare interesantă a evoluţiei, a strămoşilor, puţin şi a gândurilor voastre, dar în mare parte sunt alte lucruri.
Am mai vorbit înainte despre fizic şi despre vindecare şi aţi încercat să vă imaginaţi pe voi înşivă, să vă vedeţi pe voi cu ochii minţii ca fiind într-un mod anume. Hai să trecem dincolo de asta acum. Hai să nu îi alipim gânduri. Hai să simţim acea esenţă. Ce este fizicul? Este lumină în mişcare într-un mod foarte interesant. Aceasta va atrage lucruri precum ADN-ul, moleculele şi cromozomii şi toate celelalte, dar este în esenţă lumină în mişcare. Vă rog să simţiţi asta. Nici măcar o imagine. Simţiţi esenţa acelei lumini în mişcare.
Acum treceţi dincolo de imaginea pe care o primiţi, de lumini care se spiralează şi se rotesc. Hai să trecem dincolo de asta. Voi spuneţi: „Cum o să ies din minte? Cum să nu am acea imagine? Nu o să fie doar întuneric dacă nu există o imagine?” Nu, prieteni, nu e aşa. Doar mergeţi acolo. Nu vă gândiţi cum vă duceţi acolo. Doar duceţi-vă. Dincolo. Vedeţi voi, pur şi simplu o faceţi. Sunteţi acolo. Sunteţi în acel loc. Este esenţa. Este o simţire. Nu e un gând. Aceştia sunteţi voi cei adevăraţi.
Da, este foarte uşor. Dintr-o dată pare că gândul se întoarce şi respiraţi adânc. Veniţi din nou cu mine dincolo de acel vizual, dincolo de imaginaţia gândului, în esenţă. Esenţa sunteţi voi care vă radiaţi pe voi, experimentându-vă pe voi prin fizic. Pur şi simplu sunteţi acolo.
Respiraţi adânc. Pot simţi o mică nelinişte. Pur şi simplu sunteţi acolo, în esenţă, în pasiune; pasiunea de a fi atât de senzuali încât, chiar şi atunci când sunteţi în trecere, puteţi participa prin corp. Puteţi fi parte a acestei experienţe, a acestei dimensiuni. Pasiunea de a fi în ea – nu din afară, nu doar contemplând viaţa pe Pământ aşa cum trebuie să facă îngerii –, ci fiind în ea. Acea pasiune, acea esenţă – acela este corpul vostru real. Asta este. Acesta este corpul vostru real, chiar acolo.
Pe când intraţi în esenţă, nu veţi simţi presiunea din cap generată de încercarea de a gândi sau de a vă imagina. Doar permiteţi. Deseori imaginaţia era împinsă, forţată artificial şi nu era niciodată prea eficientă. Intraţi în esenţă doar permiţând să fiţi acolo – esenţa corpului, dincolo de gând, dincolo de imagine, în pasiune. Într-acolo ne îndreptăm, prieteni. Într-acolo ne îndreptăm. Dincolo de gând. Dincolo de efort. Dincolo de limitare.
Am să vă rog ca în următoarele săptămâni să vă jucaţi cu simţirea esenţei voastre. Nu vă gândiţi drumul până acolo. Fără imagini. Ei bine, ele se vor produce, dar daţi-vă voie să săriţi din stea în stea. Daţi-vă voie să treceţi dincolo de vizual, dincolo de definiţia mentală, dincolo de gând. Într-acolo ne îndreptăm, dragii mei prieteni.
Pe când facem asta, pe când permiteţi receptaculului, lui Eu Sunt, să vină în această realitate, aşa cum am spus mai înainte e ca şi cum împingeţi o minge mare într-o găleată cu apă. Lucruri se vor revărsa pe margini, însă vor fi lucruri care nu mai sunt necesare, multe gânduri vechi şi căi vechi, pentru a face loc lui Eu Sunt în această realitate.
Pe când începeţi să înţelegeţi ce sunt cu adevărat gândurile, de unde vin şi de ce nu sunt ale voastre, o să începeţi să le vedeţi la voi înşivă, dar veţi începe să le vedeţi şi în alţi oameni. Veţi începe să vedeţi cum într-o conversaţie normală, într-o situaţie normală în public apar din ei gândurile-pârţ şi se aşează pe voi şi va fi destul de plictisitor. Foarte plictisitor şi chiar şi mai intens, pentru că odată ce înţelegeţi dinamica a ceea ce se petrece e mult mai greu să fiţi în acele lucruri.
Dar respiraţi adânc şi realizaţi că aceasta este doar parte a tranziţiei şi realizaţi că nu sunteţi blocaţi aici. Sunteţi vizitatori. Sunteţi doar în trecere şi vă amintiţi şi că…
ADAMUS ŞI AUDIENŢA: … totul este în regulă în întreaga creaţie.
ADAMUS:Vă mulţumesc. Ppppppbbbbbbbbttttttttt! 
(râsete şi aplauze)

 

 

sursa:

Georgiana's Merahb Space