MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria DESCOPERIRII:
DESCOPERIREA 9 – Cu Adamus, transmis de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson in data de 3 mai 2014
www.crimsoncircle.com; www.shaumbra-in-hd.ro

 

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran şi Liber. Bun venit în energiile acestui Shoud. Frumoasă energie este în sală. Hm. Azi e şi muzică plăcută. E  un fel de celebrare, celebrarea unui final de eră. E timpul să mergem mai departe. Aşa cum spunea cântecul, e timpul să hoinăriţi mai departe. Probabil că nu aţi mai auzit cântecul ăsta. (Adamus râde)
E un fel de metaforă ce are legătură cu vieţile voastre. Ahh, lucraţi la tot felul de lucruri, experimentaţi lucruri, petreceţi ani, vieţi făcând lucruri, iar apoi e timpul să plecaţi, e timpul să mergeţi la nivelul următor. Ştiţi că este potrivit să treceţi la acel nivel următor. Ştiţi că timpul a venit. De fapt, în foarte multe feluri, aţi ajuns foarte plictisiţi de felul în care stăteau lucrurile, aşa că aţi creat o experienţă nouă şi o oportunitate.
Apoi, când era veche ajunge la sfârşit, staţi câteva clipe să reflectaţi la amintiri, aşa cum aţi făcut azi. Plăcute, plăcute amintiri. Ah, cât vă doriţi să le fi experimentat cu adevărat pe cât de frumos vi le amintiţi voi. (râsete)
Iar lucrul amuzant la amintiri este că ele sunt reale. Nu le faceţi un masaj şi nici nu le manipulaţi. Acele simţiri erau acolo chiar şi pe atunci, simţirile de frumuseţe şi căldură. Şi aici au început, în adunările voastre, camaraderia, binecuvântările lui Tobias. Foarte plăcute amintiri.
Şi exact acele amintiri, draga mea, acele frumoase, pătrunzătoare amintiri vă readuc pentru o nouă viaţă. (Adamus râde) „Ohh! Ce frumos a fost! Ohhh! Ohh! Mi-a plăcut atât de mult încât trebuie să mă întorc ca sa strâng mai multe amintiri!” (audienţa strigă „Nuuu!”, Adamus râde)

Respirarea energiilor
Dragii mei prieteni, energia de aici este frumoasă, dar am fost puţin intrigat când draga de Aandrah (Norma Delaney) era pe scenă şi respira cu voi. Aţi uitat să respiraţi de la ultima noastră sesiune? Pentru că gândeaţi mai mult decât respiraţi. Voi ştiţi asta şi eu ştiu asta. Nu prea multă respiraţie.
Respiraţia – ei să nu-i daţi (arată spre Linda) nici un pic de apă azi – respiraţia era cam aşa. (Adamus respiră scurt, superficial) Respiraţia (Adamus respiră foarte adânc) ar trebui să fie aşa. Hai să facem asta împreună. Hai să o facem pe Aandrah mândră că respirăm ca maeştri. (Adamus respiră din nou adânc şi expiră cu zgomot; audienţa nu prea) Cam constipaţi. (câteva râsete) Hai să mai încercăm o dată. Dacă realmente respiraţi viaţa şi energia, e ca şi cum nu puteţi sta liniştiţi. Hai să încercăm… (Adamus respiră din nou foarte adânc; din nou audienţa nu respiră prea adânc; Adamus oftează)
Aandrah, vino aici. Avem de lucru. (câteva râsete) Evident că au avut o lună grea (râsete) şi nu respiră cu adevărat. Se gândesc la respiraţie şi speră ca mai târziu să îşi aducă aminte de respiraţie. (râsete) Dar nu respiră cu adevărat. Fă-i să transpire un moment. Bagă-i în şcoala de respiraţie a lui Ohamah.
AANDRAH: Uuu! Ah!
ADAMUS: Ahhh!
AANDRAH: Sunteţi pregătiţi pentru asta?
ADAMUS: Avem nevoie de microfon. Bine, de fapt nu avem nevoie, dar…
AANDRAH: Haideţi. Aveţi grijă. E amuzant, fiindcă avem o şcoală care începe luni. Pregătiţi-vă. Sunteţi doritori să primiţi atât de multă iubire? Vine cu respiraţia. Simţiţi! Sunteţi doritori să primiţi? Sunteţi doritori să permiteţi ca acestea să vi se întâmple vouă?! (arată spre Adamus; multe râsete)
ADAMUS: Probabil că ar trebui să ne oprim aici. (mai multe râsete) respiraţia este o experienţă foarte personală! (mai multe râsete)
AANDRAH: În regulă.
ADAMUS: Eu o să stau aici. (câteva râsete, căci se dă la o parte)
AANDRAH: Sala este plină de iubire uluitoare. Sunteţi doritori să o respiraţi? Respiraţi pe nas până în adânc. Daţi voie să vă umple abdomenul, centrul vostru. Sunteţi doritori să trăiţi când centrul vostru devine acest fluviu măreţ de iubire? Respiraţi-l până în adânc. Până în adânc.
Simţiţi cum vă umple, iar apoi, prin povestea de iubire, eliberaţi. Eliberaţi tot ceea ce a fost, pregătiţi să primiţi încă o respiraţie de iubire. Inspiraţi, expiraţi… tot mai adânc în centrul vostru. Primiţi. Primiţi. Simţiţi-vă pe voi cum vă topiţi tot mai adânc în corp, dulcele, plăcutul corp creat pentru casa sufletului, pentru miracolul vostru, pentru această poveste de iubire.
Respiraţie după respiraţie. Respiraţie după respiraţie. Tot mai adânc. Da, o mare poveste de iubire. Suflet şi om. Suflet şi om. Adevăratul corp de lumină, miracolul vostru. Tot ceea ce aveţi de făcut este să respiraţi. Respiraţi. Respiraţi şi primiţi atât de multă iubire, atât de multă bucurie. Respiraţie după respiraţie. Respiraţie după respiraţie. Da.
ADAMUS: Îţi mulţumesc. Iar acum o respiraţie cu adevărat curajoasă. Extraordinară. Ochii deschişi, pe deplin prezenţi şi conştienţi. O respiraţie curajoasă care atrage energia. E un pic de secătuire energetică aici, o să vorbim despre asta într-un moment, însă e timpul unei respiraţii extravagante. (Adamus respiră adânc şi se strâmbă caraghios) Da, ar trebui să vă iasă ochii din cap! (câteva râsete) Braţele aproape că nu pot sta pe loc, trebuie să se ridice. O respiraţie extravagantă, prieteni. Adâncă. Aduceţi în interior acea energie. V-aţi întrebat în ultimul timp: „Unde este energia? Unde este energia?” Aşa că respiraţi.
Este actul de acceptare literală a energiei în corpul vostru. Este actul de a aduce energia forteţi vieţii în fiinţa fizică. Este actul de a ieşi din minte pentru scurt timp. (Adamus respiră adânc din nou) Da. Frumos. Asta face respiraţia. Asta este respiraţia. Atunci când am venit astăzi, ne-am aşezat şi a fost o respiraţie cam superficială. Încă mai are loc multă gândire şi nu-i de mirare. Nu e de mirare, se petrec foarte multe pe lume acum.
De curând a fost marea cruce cosmică, evenimentul astrologic. Nu astrologia vă controlează viaţa, dar cu siguranţă are o influenţă, în special în astfel de vremuri. Energiile dintre 22 aprilie şi 10 mai sunt chinuitoare, dacă nu cumva le-aţi şi simţit deja. Dacă nu le-aţi simţit, probabil că nu sunteţi în viaţă. (câteva râsete) Sunt pulverizatoare, chinuitoare, dureroase – dureroase în corp, dureroase în minte. Sunt ca un mojar cu un pistil, strivesc totul, până când credeţi că nu mai puteţi tolera. Dar cumva o faceţi. Cumva vă descurcaţi. Cumva reuşiţi să treceţi de fiecare zi.
Atunci când vă spun să le respiraţi, să aduceți acele energii în interior, apare o ezitare naturală. De ce? Ca să puteţi respira şi mai mult în această energie chinuitoare? (câteva râsete) Nu, absolut. Ceea ce faceţi, modul în care vă descurcaţi cu acest lucru este să încetaţi să respiraţi. Aduceţi mai puţină energie. Cumva vă închideţi, pentru că pretutindeni este presiune imensă. Nu e vorba doar de voi. Nu e vorba doar de voi. Este pretutindeni pe planetă acum. Este în fiecare copac, fiecare fir de iarbă, fiecare ţânţar. Se află în măruntaiele Gaiei, ca să spun aşa. Este pretutindeni, iar voi simţiţi asta, astfel că reacţia naturală este să vă închideţi, să aşteptaţi până când trec toate aceste lucruri.
Puteţi simţi la un nivel intuitiv din voi că va trece. Trebuie să treacă. Ceva o să se petreacă. Unii dintre voi, este uimitor, vă uitaţi la ştiri în fiecare zi aşteptând ca vreo dramă, vreun eveniment cataclismic să se petreacă. Se va petrece, dar acum este abia etapa de presiune. Este presiunea. Le pregăteşte pe toate.
Deci ce faceţi? Vă închideţi. Încetaţi să respiraţi. Încetaţi să mai invitaţi şi mai multă energie, pentru că doare. Este dificil. Chiar şi noi putem simţi asta pe partea cealaltă. Da, putem simţi energiile a ceea ce se petrece pe Pământ, iar presiunea este mai mare ca oricând. Este uluitor.
Acum hai să încercăm din nou. Respiraţi adânc, pentru că altă parte din voi spune: „Unde este energia? De ce corpul e aşa de obosit? Ce se petrece cu capul meu? Nu mai am energie a forţei vieţii. Am crezut că sunt maestru, unde mi-e vitalitatea?” Da? Este aici. Este aici, dar împreună cu ea o să simţiţi presiunea uriaşă şi chinuitoare. O să o simţiţi în corp şi o să o simţiţi în emoţii. Este acolo.
Aşa că aveţi o alegere interesantă aici. Mulţumesc pentru cafea (către Linda). Aveţi o alegere interesantă: să vă închideţi, să aşteptaţi ca furtuna să treacă, dar încă o să mai simţiţi lucruri şi tot închişi veţi fi, sau – ah! – puteţi să o sorbiţi it in. (Adamus ia o gură de cafea) Respiraţi adânc. Respiraţi adânc acum. Faceţi un plonjon. Simţiţi acele energii şi amintiţi-vă că energia este aici ca să vă servească.
Este o energie imensă acum. O parte din voi simte forţa chinuitoare, pulverizatoare şi asta este probabil în regulă, pentru că sfărâmă multe lucruri care nu mai sunt adecvate. Nu o să vă omoare pe cei mai mulţi dintre voi. (râsete) Am spus că nu – nut! – o să vă omoare pe cei mai mulţi dintre voi. Dar mereu sunt şi excepţii.
Moartea este unul din acele… ar trebui să râdeţi de moarte, vă rog, pentru că este unul din lucrurile despre care vom vorbi azi – moartea, întunericul şi toate celelalte. Moartea este… atunci când un Shaumbra moare, iar câţiva dintre ei au murit, când face trecerea, unul din primele lucruri pe care vrea să le facă este să mă pocnească şi să spună: „De ce nu mi-ai spus că moartea e aşa de uşoară? Toată viaţa m-am temut şi era aşa de uşor. Ce eliberare!” – e cumva o bucurie într-un mod macabru şi ciudat – „a fost foarte uşor” şi, da, este. Vă rog să nu vă temeţi deloc de ea. (tăcere în sală)
Oh, a mers bine! (Adamus râde) Dar între timp trăim. Trăim şi ne bucurăm. Însă uneori e greu de trăit atunci când e o asemenea frică de moarte. Aşa că alegerea este ca acum să sorbiţi toate acestea, să respiraţi această energie. Este aici pentru voi. Energia… (câţiva din cei din sală se prostesc) Lor nu le mai daţi. (râsete)
Amintiţi-vă bazele energiei. Nu are nicio agendă. Nu are minte. Nu are direcţie. Nu-i pasă. Este doar energie. Nu are simţiri. Nu e ca un căţeluş cu simţiri şi dorinţe. Este doar energie şi este aici să vă servească.
Foarte mulţi dintre voi aţi ajuns la punctul în care vă temeţi cumva de energie şi o să explic imediat de ce există acea frică. Este doar energie şi se află aici pentru voi. Atunci când simţiţi mingea uriaşă de energie care vine acum pe planetă, respiraţi adânc. S-ar putea să-i afecteze pe alţi oameni în mod foarte provocator, dar pentru voi e doar energie pentru viaţa voastră, pentru orice alegeţi. Ok, acum hai să respirăm cu adevărat adânc… să aducem toate acestea în interior. Fără frică. Permiteţi să curgă în voi. Daţi voie să vă servească. Daţi voie să servească ceea ce alegeţi în viaţa voastră. Nu vă ascundeţi de această energie.
Şi se petrece ceva amuzant. Atunci când o sorbiţi, când doar o aduceţi în interior fără control sau restricţionare, dintr-o dată nu doare. Dintr-o dată realizaţi că nu e dureros. Nu vă face gândurile şi mai complexe. Nu vă răneşte corpul. Atunci când vă apăraţi de energiile care sunt aici acum, când vă ascundeţi de ele, atunci o să vă doară, pentru că v-aţi ridicat straturi întregi de sisteme de apărare, opuneţi rezistenţă, controlaţi. Atunci când le aduceţi deschis, liber, fără control, nu doare. Nu doare. Hai să respirăm încă o dată adânc, cu curaj, cu extravaganţă. Este aer. Este energie. Este şi simbolul că vă deschideţi, că permiteţi. Bun.

O întrebare
Acum o să scriem pe tablă, Linda va merge cu microfonul, te rog, iar Vili va veni la tablă. Mulţumesc.
Întrebarea este… cât timp Linda va merge cu microfonul, o să pun două întrebări. Mai întâi de toate, pe când intrăm în subiect, hai să menţinem energiile simple, ok? Hai să le păstrăm foarte simple. Nu e nevoie să fie complexe. Amintiţi-vă, dacă ne întoarcem la una din lecţiile anterioare, numai minţii îi place complexitatea, pentru că atunci are ceva de făcut. Lucrează şi ea cumva. Viaţa în sine, voi ca fiinţe suflet sunteţi foarte simpli. Profunzi, dar simpli. Aşa că hai să ţinem energiile foarte simple azi.
În al doilea rând, pe când vom circula cu microfonul, vă rog să fiţi foarte inocenţi, deschişi. Cu alte cuvinte, o să pun întrebarea cu un motiv întemeiat, iar acesta nu e ca să stăm să sugem acadele pe aici. E un motiv foarte bun pentru asta. (Adamus râde) Întrebarea este – Linda e pregătită cu microfonul şi pe la mijlocul alergării ei o să pun întrebarea, ea nici nu ştie…
LINDA: Alerg, alerg acum. Alerg.
ADAMUS: Da, fugi, fugi, fugi…
LINDA: Nu-mi daţi apă pe mână!
ADAMUS: Aleargă, aleargă, aleargă.
LINDA: Nu-mi daţi apă pe mână.
ADAMUS: Întrebarea este – care e dispoziţia voastră? Care este dispoziţia voastră? Care vă e starea de spirit? Hai să spunem – dacă întrebaţi „Pe ce perioadă?”, ultimele două săptămâni, ştiţi voi, chiar ultimele două zile. Care este dispoziţia ta acum?
SHAUMBRA 1 (un bărbat): Chiar acum?
ADAMUS: Mă refer la ultimele 7-14 zile, la dispoziţia ta în general.
SHAUMBRA 1: Copleşit.
ADAMUS: Copleşit. Bun. Excelent. E bun de trecut pe tablă: copleşit. Cum a fost copleşitor pentru tine?
SHAUMBRA 1: Se petrec multe.
ADAMUS: Da, da.
SHAUMBRA 1: Încerc să mă mut. Încerc să obţin un alt serviciu. Aşa că e…
ADAMUS: Eii, mai e ceva ce ascunzi.
SHAUMBRA 1: … totul. (râde)
ADAMUS: Ce altceva? Mai e ceva.
SHAUMBRA 1: Mai e ceva?
ADAMUS: Da, se mai petrece ceva. Serviciul, mutarea, ce altceva? Ce te-a deranjat cu adevărat?
SHAUMBRA 1: Gândurile?
ADAMUS: Oh, şi ele! (râde)
SHAUMBRA 1: Pentru că mă gândesc la asta prea mult? (râsete) Aşa cum mă gândesc la toate? (râd amândoi)
ADAMUS: Altceva ce te zgândăreşte, o problemă.
SHAUMBRA 1: Mmm… cred că o situaţie de familie.
ADAMUS: Ai ghicit destul de bine. (râd amândoi)
SHAUMBRA 1: Bine, ştiu că am fost parte din asta.
ADAMUS: Din patru probleme, una se leagă de familie. (mai multe râsete) Este o afirmaţie adevărată. O afirmaţie foarte adevărată. Bun.
SHAUMBRA 1: (râzând) Da.
ADAMUS: Bun. Mulţumesc. Mulţumesc. Îţi mulţumesc că nu ai spus: „Nu ştiu”. Da. Ne apropiem. Da. Cei care azi spun „Nu ştiu” or să trebuiască să se ducă la toaletă pentru cinci minute. Ok, următorul. Care este dispoziţia ta? Am un motiv foarte bun să întreb asta. Care e starea ta de spirit? Te rog.
KAREN: Tocmai am terminat carte la care lucrez…
ADAMUS: Bun. Felicitări.
KAREN: … de un an. E o carte de benzi desenate, ca şi tablourile mele. Iar eu…
ADAMUS: Eu sunt în carte?
KAREN: Da.
ADAMUS: Oh! Vezi. (Adamus râde)
KAREN: Da. Şi Cercul Crimson.
ADAMUS: Bun. Bun. Ca încurajare pentru orice carte în care apar eu sau Cercul Crimson, în orice carte apar eu se află extra energie. (audienţa: „Oooh!”) Bun. Cum stai cu dispoziţia?
KAREN: Ei bine, mă simţeam grozav, jubilam, celebram faptul că am terminat-o, iar apoi a venit altceva care…
ADAMUS: Ai observat, apropo, expresia „şi apoi”.
KAREN: Şi apoi.
ADAMUS: Da, da. Hooo! Peowwww! Da. Meteoritul! Rrrrrrr‼! Vine! Haide. Şi apoi?
KAREN: Părea că nu pot trece dincolo de acest plan, pentru că alte lucruri veneau din ceea ce eu consider a fi planurile superioare.
ADAMUS: Da. Apropo, e ceva semantic, dar nu există planuri superioare.
KAREN: Corect.
ADAMUS: Vreau să spun că acesta este planul superior, din nefericire. (câteva râsete) Sunt cârcotaş, fiindcă vreau ca maeştrii să aibă şi o mică măiestrie a vocabularului – nu există planuri superioare, dar există planuri ale libertăţii. Ok.
LINDA: Mmmmm.
ADAMUS: Da, da. Pune şi asta în cartea ta.
LINDA: Mmmmm.
ADAMUS: Nu, cu adevărat, nu există un sine superior sau un înger măreţ. Hai să omorâm îngerul măreţ. Hai să, hai să… (Linda suspină)
LINDA: Ohhh! Nu-i daţi apă Lindei! (râsete)
ADAMUS: Conceptul sinelui superior – hai să-l anihilăm acum. Omorâţi-l. Nu, nu. Omorâtul e bun, pentru că înseamnă că va lăsa ener…- – o să mă întorc la tine, doar că mai spun alte câteva lucruri – va elibera acea energie din starea suspendată în care se află. Vedeţi, dacă aveţi apă în sticlă… scuze, azi mă ocup cu apa. Vino aici o clipă. (către Linda, care l-am împroşcat cu apă luna trecută; râsete)
LINDA: ¡No es posible!
ADAMUS: Oh, Lindaaa!
LINDA: ¡No es posible! (mai multe râsete)
ADAMUS: Dacă priveşti asta din perspectiva în care…
LINDA: Stupido!
ADAMUS: … lucrurile sunt în stare suspendată. Ştiţi, dacă asta (sticla cu apă) ar fi fost, de exemplu, emoţiile, problemele voastre sau corpul vostru, totul ar fi captiv aici. Nu există apă superioară, dar există apă liberă! (Adamus strânge sticla, aruncând apă afară din ea; câteva râsete) Este o apă liberă şi este eliberată din structura în care era ţinută, fie că e o credinţă, un corp, fie că este o limitare.
Karen, nu ca să divaghez de la ce spui tu, însă conceptul de sine superior, de înger măreţ şi, ohh, toate celelalte, hai să încheiem cu ele. Hai să lăsăm acele lucruri aici, în Coal Creek Hall. Atunci când vă mutaţi, hai să facem asta fără acel concept. Există sinele liber, adevăratul sine. Mereu a fost aşa şi încă mai este astfel în voi – pretutindeni în jurul vostru, sinele liber –, însă exprimarea şi conştiinţa suznt acum într-o stare suspendată, hai să spunem aşa. Acum te-am dat cu totul peste cap. A venit ceva, planurile superioare şi cum este? Cum e dispoziţia ta?
KAREN: Acum, nu ştiu dacă încep altceva sau dacă doar închei anul petrecut cu cartea mea.
ADAMUS: Ah, ok. Dar care e dispoziţia ta acum?
KAREN: De celebrare.
ADAMUS: De celebrare. Bun. Bun. Iritată?
KAREN: Nu.
ADAMUS: Bun.
KAREN: Acela e de celebrare, cel din mijloc. (se refera la unul din tablourile sale)
ADAMUS: Acesta e de celebrare. Acesta.
KAREN: Pe acesta l-am pictat de curând.
ADAMUS: Ar fi un tricou foarte frumos. (cineva spune: „Da!”) Ah, bun. Eu iau 10%. (râsete) Mulţumesc. Mulţumesc. Următorul. Care este dispoziţia ta acum? Care îţi e starea de spirit? Ştii ce este o stare de spirit. (cineva spune „Îhî”) Da, îhî.
EDITH: Spune-ne tu.
ADAMUS: Oh, ajung şi acolo.
LESLIE: Ok. Iritabilă.
ADAMUS: Iritabilă.
LESLIE: Foarte iritabilă. Totul până ieri, totul şi toţi mă enervau.
ADAMUS: Ah!
LESLIE: Chiar şi câinele.
ADAMUS: Da, câinele. Da, da.
LESLIE: Vreau să spun că toţi erau…
ADAMUS: Ştii, asta e prost. E chiar prost când propriul câine te enervează. (râsete)
LESLIE: Vreau să să spun, câinele…
ADAMUS: Adică eşti iritabilă.
LESLIE: Da, foarte irititabilă.
ADAMUS: Da.
LESLIE: Ca şi cum…
ADAMUS: Iritabilă.
LESLIE: Iritabilă.
ADAMUS: Cu toate.
LESLIE: Şi pur şi simplu… nici mie nu vreau să-mi spun nimic, pentru că... offff!
ADAMUS: Da.
LESLIE: Totul.
ADAMUS: Da. Totuşi arăţi foarte bine.
LESLIE: Mulţumesc.
ADAMUS: Da. Fermecătoare.
LESLIE: Mă simt minunat. Mulţumesc.
ADAMUS: Tânără.
LESLIE: Mulţumesc.
ADAMUS: Senzuală.
LESLIE: Mulţumesc.
ADAMUS: Da. Care este dispoziţia ta acum? (câteva râsete)
LESLIE: Dispoziţia mea… s-a schimbat începând cam de ieri.
ADAMUS: Ok.
LESLIE: … iar azi a fost… dar în ultimele două săptămâni am fost foarte iritabilă.
ADAMUS: Ce ai făcut cu iritabilitatea asta? Cum ai exprimat-o? Cum te-ai descurcat cu ea? Te rog, John, fără comentarii. (se referă la soţul ei, John Kuderka; râsete)
LESLIE: Bere! (Adamus râde) Eiii… (ea oftează) Am încercat să… nu vreau să spun că am încercat, dar da, am încercat să o ignor.
ADAMUS: Da.
LESLIE: Pur şi simplu există.
ADAMUS: Da.
LESLIE: Şi nu ies mult în public, pentru că merg în public şi sunt oameni, ma duc la bancă şi îmi vine să îi strâng de gât…
ADAMUS: Sunt doar oameni.
LESLIE: Sunt oameni.
ADAMUS: Sunt doar oameni. (râde)
LESLIE: Şi îţi stau în cale. (râde) Şi mai sunt şi proştii!
ADAMUS: (râzând) Da, proştii!
LESLIE: Nu vreau să le spun asta, dar, ohhh!
ADAMUS: Nu-i aşa că e o dilemă? Vrei să fii plină de iubire şi compasiune… şi ştii tu. Dar e ca şi cum… (Adamus face un gest nepoliticos) Ohhh! (câteva râsete)
LINDA: Ohhh!
ADAMUS: Ohh!
LESLIE: Plecaţi!
ADAMUS: Plecaţi. Da, da.
LESLIE: Dă-mi ce vreau şi eu le dau, iar ei nu se descurcă prea bine, asta e problema.
ADAMUS: Da.
LESLIE: Ei nu fac nimic aşa cum aş vrea eu…
ADAMUS: Nu, aşa e.
LESLIE: … în nici un mod sau în nicio formă… (râsete)
ADAMUS: Da. „Asta e planeta mea. Tu eşti doar musafir. La revedere.” Da. (mai multe râsete)
LESLIE: Da şi nu mă serviţi prea bine.
ADAMUS: Da, da. Nu, nu te servesc.
LESLIE: Nu.
ADAMUS: Nu. Iritabilitate.
LESLIE: În toate felurile.
ADAMUS: Eşti iritabilă în timpul somnului, când visezi?
LESLIE: Sunt foarte ocupată în timpul…
ADAMUS: Da, da.
LESLIE: Mă trezesc noaptea foarte activă, sunt foarte ocupată. Aşa că nu sunt…
ADAMUS: Da. Vise fericite?
LESLIE: Visez că lucrez.
ADAMUS: Da.
LESLIE: E ca şi cum lucrez când sunt trează. Lucrez când dorm. Lucrez când…
ADAMUS: Şi cum treci peste fiecare zi şi fiecare noapte?
LESLIE: Mmm, nu prea bine. (râd amândoi)
ADAMUS: Da. Eu…
LESLIE: Nu prea bine.
ADAMUS: … mi-aş rezerva ceva timp pentru o călătorie pe cont propriu.
LESLIE: Oh! Vreau să mă duc singură cu maşina până în Maine, fără să iau nici măcar câinele.
ADAMUS: Da, da.
LESLIE: M-am gândit să iau câinele, dar apoi m-am răzgândit, că îl omor dacă îl iau cu mine.
ADAMUS: Aşa de rău este. (râsete) Nici măcar câinele.
LESLIE: Da, nici măcar câinele.
ADAMUS: Dar dacă iei câinele, gândeşte-te ce amintiri o să ai mai târziu. (ea râde) „Oh, ce frumos a fost cu câinele! Era să-l omor, dar ce amuzant a fost!”
LESLIE: Vreau să fiu în maşină doar cu mine, să stau în cameră la hotel fără nimeni altcineva. Înţelegi?
ADAMUS: Da.
LESLIE: Şi nimeni în maşină în afară de mine.
ADAMUS: Da, absolut.
LESLIE: Da, da, da.
ADAMUS: Da.
LESLIE: Cam asta e tot. (cineva întreabă: „Nici măcar John?”) Nici nu-l vreau pe aproape – glumeşti?! (râd amândoi)
ADAMUS: Hai să-l arătăm şi pe John, în spate. (râsete) Zâmbeşte.
LESLIE: Şi el e iritabil!
ADAMUS: El înţelege. Nu, înţelege perfect, iar parte a provocării pe care mulţi o experimentaţi este că sunteţi într-o relaţie şi în special dacă sunteţi în starea de măiestrie auto-acordată este dificil uneori. Nu mă uit la nimeni aici, dar… (râsete) E foarte dificil! Este… Lindaaa. (mai multe râsete) Ştii, din când în când trebuie să mai şi râzi. Trebuie să şi râzi că eşti un „bitch master” desăvârşit („maestru jigodie” – n.tr.). (mai  multe râsete) Şi asta e în regulă.
LINDA: Ai spus ‘dick master” („maestrul-puţă” – n.tr.)?! (multe râsete şi câteva aplauze; Adamus ia sticla cu apă) Ohhh!
ADAMUS: Oh, Lindaaa!! (mai multe râsete) Unul dintre stereotipurile vechi era că maestrul e aşa de iubitor, atât de în pace încât este mort - nu s-a petrecut niciodată aşa. Nu! Când maeştrii din trecut ajungeau la acest punct, plecau! Nu se puteau descurca cu asta. Nu doar că nu vroiau să aibă câinele cu ei, chiar dădeau altora acel câine. Au făcut lucruri pe care nici nu o să le menţionez. (mai multe râsete) Dar se ajunge pe punctul în care v-a ajuns! V-a ajuns! Şi am să explic imediat, după alte câteva comentarii.
Care e dispoziţia ta acum? Care e starea de spirit? Vreau să o aud pe Bonnie. Am auzit-o spunând „te rooog!” Bună, Bonnie.
BONNIE: Bună.
ADAMUS: Bună.
BONNIE: Ştii ce nervoasă sunt.
ADAMUS: Ştiu!
BONNIE: În special pe tine.
ADAMUS: Da! da! (câteva râsete) Dar ce am făcut?
BONNIE: Ar trebui să-ţi spun eu? (râd amândoi)
ADAMUS: Ştiu. Am apăsat câteva butoane. Ohh, nu era chiar o alifie liniştitoare pentru iritarea ta constantă. Nu chiar. Nu am venit în ajutorul tău când ai spus: „Oh, Adamus, Adamus! Vino şi ajută-mă”. De fapt ce am făcut în ultimul timp? Ei bine, într-un fel… am fost precum câinele. Stau în colţ şi mă ascund, îţi dau voie să fii nervoasă. Care e dispoziţia ta?
BONNIE: Tot iritabilă sunt.
ADAMUS: Da, de ce? (ea suspină) Munceşti prea mult.
BONNIE: Da.
ADAMUS: Da. De ce?
BONNIE: E vina ta! (râsete)
ADAMUS: Hai să definim. Vorbeşti cu iubitul Adamus? Sau cu Cauldre?
BONNIE: Nu, cu tine vorbesc. A fost ideea ta.
ADAMUS: Oh, cu iubitul Adamus. Da. Şi ce am mai făcut?
BONNIE: Insignele.
ADAMUS: Pardon? (râsete, câteva aplauze) Acum plec. Bonnie, Bonnie, Bonnie. E timpul lui Bonnie. Bonnie! (mai multe râsete) Gândeşte-te la miliardele, la miile de Shaumbra din lume care îşi poartă acum insignele.
BONNIE: Foarte fericiţi, ştiu.
ADAMUS: Gândeşte-te la ce amintiri vor fi. (câteva râsete) O să o rugăm pe Jean să facă un clip video, pentru că se pricepe foarte bine, în care toţi să-şi poarte insignele. Merg pe stradă purtând insigna, arătând cumva spre ea. Se duc la magazin şi vânzătorul strigă: „Haaaa! Ce insignă e asta?” Visează noaptea, se duc în tărâmurile angelice şi toţi spun: „Ai primit insigna de maestru!” (râsete) Şi se cântă o muzică frumoasă,  toţi dansează şi cântă. La final cântă toţi: „Mulţumim, Bonnie! Mulţumim, Bonnie! Bonnie, Bonnie, Bonnie. Bonnie mi-a trimis insigna!”(multe râsete)
BONNIE: Oh, eşti groaznic!
ADAMUS: Care e dispoziţia ta, Bonnie? Care este?
BONNIE: Acum râd.
ADAMUS: Da, bun. Bun. De fapt e foarte bine, pentru că da, ai lucrat mai mult decât ar trebui să fie omeneşte posibil. Chiar ar trebui să vorbeşti cu ceilalţi. Dar tu dai vina pe muncă.
Am să-ţi dovedesc într-o clipă şi o să fii surprinsă de realizare; am să îţi dovedesc că nu are nicio legătură cu insignele sau cu volumul de muncă pe care îl depui acum. De fapt este cea mai mare binecuvântare în viaţa voastră acum şi îmi poţi mulţumi. (râsete) Mulţumesc, Bonnie. (ea îi face cu mâna) Da. La revedere. Pa, Bonnie. (Adamus face cu mâna şi râde)
Încă cineva. Care e dispoziţia ta acum? Oh, scriem toate astea? (către Vili) Iritabil şi… la numărul patru scrie „insignele”. „Blestematele de insigne”. Afurisitele de insigne. Afurisitele de insigne. Da, care e dispoziţia ta?
SHAUMBRA 2 (o femeie): Frustrată.
ADAMUS: Frustrată de ce?
SHAUMBRA 2: Dacă poate merge prost, merge prost.
ADAMUS: Ahh! Nu-i aşa? Da. Nu cumva e un Principiu al lui Peter sau ceva similar?
SHAUMBRA 2: Ba da.
ADAMUS: Principiul lui Peter pentru oameni spirituali.
SHAUMBRA 2: Da.
ADAMUS: Dacă e să meargă prost, merge prost chiar acum.
SHAUMBRA 2: Mm Hmm.
ADAMUS: Da. De fapt într-un fel e bine. Treci peste asta. Ai putea continua ani întregi aşa, dar hai să trecem peste asta. Hai să… hai să… (oftează) Cauldre filtrează. Hai să anihilăm impresiile vechi despre cum ar trebui să fie, pentru că nu se va petrece niciodată. Ar fi şi mai deprimant ca ceea ce se va petrece.
SHAUMBRA 2: Ehh!
ADAMUS: Conceptele vechi despre ce aţi crezut că este  spiritualitatea, conceptele vechi asupra lui dumnezeu – ohh, dumnezeule! – sunt terminate. (câteva râsete) Iar conceptele vechi – toate conceptele vechi– asta e mare parte din ce se petrece fiecăruia acum. Sunt zdrobite.
SHAUMBRA 2: Mm hmm.
ADAMUS: Sunt transformate în praf fin şi vântul o să le sufle.
SHAUMBRA 2: Ah, mult vânt.
ADAMUS: Da. Da.
SHAUMBRA 2: Vânt neplăcut.
ADAMUS: Mult vânt. Acum este un timp minunat de a trece pur şi simplu prin întregul proces. Totul o să meargă prost. Orice… nu, orice lucru dezechilibrat, orice lucru prin care încă nu ai trecut – hello, Wendy –, orice lucru prin care nu ai trecut deja – hai să trecem şi de ele.
Şi ştii ceva? Presupune, te rog să presupui că tot ce se petrece acum e doar parte a măiestriei. Totul. Nu e o lecţie. Nu exostă lecţii. Nu e nimic de învăţat. Acum doar permiţi să treci printr-un proces de transformare, un proces alchimic. Vă rog să mă auziţi cu toţii. Este doar un proces alchimic şi transmută energii vechi şi foarte blocate în energii foarte libere. Asta se petrece. Dar în toiul său e şi multă panică – „Ce mi se întâmplă? Ce greşesc?” Nimic! Nimic.
SHAUMBRA 2: Bun.
ADAMUS: Şi spui „Bine, dar de ce doare?” Ei, pentru că eşti om. Ştii, de ce… (Linda pune un castron cu popcorn pe pupitru; câteva râsete) De ce… mulţumesc – pot să am încredere în tine?
De ce eşti aşa serioasă? Te tot întrebi „Ce nu pricep?” Nimic. Nu e uimitor? Nu pricepi nimic. Nu e nimic de priceput. Doar treci prin alchimie. Iar când îţi creezi filmuleţul imaginar – „Momente grozave din minunata mea viaţă” –, ai multe amintiri şi îţi spui: „Dumnezeule, bine a fost”. Apoi o să trebuiască să stau şi să vorbesc cu tine, pentru că o să spui: „Hai să mai facem asta o dată”.
SHAUMBRA 2: Oh, nu.
ADAMUS: Oh, nu. (râd amândoi) Oh, nu!
SHAUMBRA 2: Hai să facem cvea diferit. Altceva!
ADAMUS: Mai este ceva.
SHAUMBRA 2: Ok.
ADAMUS: Şi este aşa de simplu, aşa de apropiat că devine greu de văzut.
SHAUMBRA 2: Mm.

ADAMUS: Şi tendinţa este de a încerca să pricepi. Nu o să reuşeşti. Pur şi simplu se va petrece. Iar în acest proces, în această alchimie uriaşă, există şi tendinţa de a nu avea încredere în ceea ce se petrece.
Atunci ce fac maeştrii ca şi tine? Ei bine, aveţi tendinţa de a vă încărca cu elemente de nesiguranţă. Atunci când înghiţiţi mult gunoi, vitamine, când trebuie să mâncaţi anumite alimente… M-aţi auzit vorbind despre asta iar  şi iar, dar aş spune că e tot mai mult uz şi abuz şi nu vorbesc despre medicamentele pentru minte. Vorbesc despre faptul că gândiţi că trebuie să aveţi un vindecător nou, un facilitator nou, un nou regim pe care să-l urmaţi, ceva nou, orice ar fi. Prieteni, tot ceea ce faceţi este să ieşiţi din încrederea în voi înşivă. Dacă aţi putea ca doar să… uitaţi de vitamine, de ape şi de… ce e la modă acum, algele marine? Sunt noutatea momentului?
SHAUMBRA 2: Eu nu iau. (râde)
ADAMUS: Nu tu. Nu. Dar după alge o să urmeze altceva. Staţi un moment. Stop, stop, stop. Nu contează ce mâncaţi. Nu contează. Toate vitaminele din lume nu vă vor ajuta. (ea oftează) Toate terapiile şi remediile nu sunt altceva decât mari distrageri. Period.
Ştiu că… nu tu, dar ştiu că uni din voi vor spune: „Da, dar, Adamus, tu nu înţelegi.” Ok. Ne vedem în viaţa următoare. Eu înţeleg. Înţeleg şi trebuie ca uneori să merg la extrem, să fiu un pic… să apăs pe nişte butoane. Eu înţeleg. Doar presupuneţi că toate cele prin care treceţi acum sunteţi voi – nu vreun ordn suprem al ceva –, ci voi permiteţi asta în viaţa voastră. În momentul în care aţi spus: „Îmi aleg ascensiunea mea întrupată” a început totul. Nu e mereu frumos, nu e mereu confortabil, însă foarte eficient, dacă permiteţi să fie. Bun.
SHAUMBRA 2: Ok. Mulţumesc.
ADAMUS: Mulţumesc. Mulţumesc. Încă cineva. Care e dispoziţia voastră acum? Ohh! Cum e energia în sală? Poate ar trebui să vedem vreun filmuleţ frumos şi să mai creăm, ohh, nişte amintiri sau putem trece direct la subiect. Da, cum staţi şi cu memoria? Care vă e dispoziţia?
SHAUMBRA 3 (o femeie): A oscilat de sus în jos.
ADAMUS: În sus şi în jos.
SHAUMBRA 3: Da.
ADAMUS: Da.
SHAUMBRA 3: A fost la cote foarte scăzute, dar apoi am simţit dorinţa de a face lucruri pe care de multă vreme nu am vrut să le fac.
ADAMUS: Da.
SHAUMBRA 3: Aşa că am dorinţa de a le face. Nu am găsit energia să le fac. Aşa că eu…
ADAMUS: Oh.
SHAUMBRA 3: … mă forţez să trec prin ele.
ADAMUS: Da.
SHAUMBRA 3: A oscilat, dar cred că vremea a fost fascinantă.
ADAMUS: Da.
SHAUMBRA 3: Vântul. Nu ştiu.
ADAMUS: Hai să nu vorbim despre vreme. Hai să vorbim despre tine.
SHAUMBRA 3: Da. (Adamus râde) Ei bine, m-a afectat…
ADAMUS: Mm hmm.
SHAUMBRA 3: … cumva şi treaba asta cu vânturile, iar şi iar.
ADAMUS: Oh, sigur, vânturile. Vânturile literalmente curăţă Vechea Energie.
SHAUMBRA 3: Da.
ADAMUS: Dar unora nu le place asta.
SHAUMBRA 3: Nu. A fost destul de interesant.
ADAMUS: Da, da.
SHAUMBRA 3: Da. Oricum, a mers în ambele direcţii – în sus şi în jos. Dar cred că luna asta am fost mai fericită ca oricând altcândva în ultimele câteva luni.
ADAMUS: Da. Un alt lucru de care aş vrea să trecem este conceptul de fericit şi de trist, pentru că este realmente deranjant. Fericirea este o nevoie umană foarte ciudată, dar de fapt nu o să fiţi fericiţi. Este un scop de neatins.
SHAUMBRA 3: Ei bine, am fost…
ADAMUS: Momentan.
SHAUMBRA 3: Dispoziţia mea a fost mai plăcută. Cum de se întâmplă?
ADAMUS: Ai o dispoziţie bună…
SHAUMBRA 3: Da.
ADAMUS: … şi în aparenţă nu are un ritm anume sau vreun motiv de a fi aşa cum este. Pur şi simplu se mişcă în sus şi în joc, e cam schimbătoare.
SHAUMBRA 3: Da.
ADAMUS: Da, da. Doar soarbe asta.
SHAUMBRA 3: Da, am făcut-o.
ADAMUS: Da, bine.
SHAUMBRA 3: Nu, în special când încep vânturile, eu respir adânc. Atunci când ai făcut respiraţia, mă gândeam: „Am făcut asta prin vânt şi a fost înviorător.”
ADAMUS: Da. Excelent. Mulţumesc. Mulţumesc. Bun. Cred că Edith moare de nerăbdare să pună o întrebare sau să comenteze ceva.
EDITH: Nu, eu trăiesc ca să te întreb ceva.
ADAMUS: Da.
EDITH: Am fost învăţaţi şi credem din toate inimile noastre ascensionate că avem libertatea de a alege!
ADAMUS: O aveţi.
EDITH: Cine ar vrea să fie amărât?
ADAMUS: Ah! E o continuare foarte bună… microfonul, te rog. (îi ia microfonul) Mulţumesc. (Adamus râde, câteva râsete şi din sală) Este o continuare foarte bună… este o continuare bună şi nu mai vreau să mai discut, vă las să experimentaţi asta. Afirm că multe stări de spirit se derulează acum.

Stări de spirit
Ce este o dispoziţie, o stare de spirit? Este o emoţie. O stare de spirit este o măsurătoare a punctului în care vă aflaţi, dar, mai mult decât orice, o dispoziţie este un gând, un gând de judecată care spune: „Sunt fericit. Sunt trist. Nu ştiu ce fac. Ştiu ce fac. Sunt bine, nu sunt bine”, iar asta e o dispoziţie. Oamenii trăiesc în baza dispoziţiilor. Oamenii trăiesc în baza stărilor de spirit, cu adevărat. Iar unii au o abordare ştiinţifică… nu vreau să vărs castronul, daţi-l din mână în mână. (dă popcornul cuiva) Ah, da. Lasă-mă să respir mai întâi deasupra lui. (Adamus respiră peste castronul cu popcorn) Ok. (audienţa: „Ohh!”) Împărtăşiţi o respiraţie! Împărtăşiţi multe alte lucruri. O mică respiraţie nu vă face rău. (câteva râsete)
Oamenii trăiesc pe bază de respiraţie. Se trezesc dimineaţa, nu exagerez, şi se întreabă în felul lor: „Sunt într-o dispoziţie bună sau într-o dispoziţie proastă?” Reflectează la ce s-a petrecut cu o zi înainte, la momentul în care şi-au lăsat temporar povestea lungă şi deseori jalnică. Îşi spun: „Oh, sunt într-o dispoziţie bună, pentru că ___” – şi completaţi voi spaţiul gol. Sau „Sunt într-o dispoziţie proastă” şi continuă pe acea linie. Dispoziţiile se schimbă constant pe baza unor variabile despre care vom vorbi.
Însă dispoziţiile sunt de obicei generate de gânduri şi au devenit calea gândului de a avea un fel se simţire. Din nou, întorcându-ne la acel concept, mintea, creierul, gândurile nu au nici un fel de conştienţă senzorială, însă creierul a fost dezvoltat într-un mod care îl face să creadă că are, astfel că el creează dispoziţii. Dispoziţii.
O dispoziţie, aţi putea spune, a fost pregătită sau creată din pârţuri – gânduri – aşa cum am vorbit la precedenta noastră întâlnire. Aşa că o grămadă de… (câteva râsete; Linda îi dă o cană) mulţumesc! – de gânduri limitate creează o dispoziţie. Dispoziţia creează apoi energia care vine pentru acea zi, pentru acea experienţă. Cei mai mulţi oameni cred că nu au nici un control asupra dispoziţiilor lor şi nicio alegere asupra lor, astfel că trăiesc în baza dispoziţiilor.
De asemenea, ca un mic făptuleţ, 100% din deciziile unei persoane se bazează pe emoţii, chiar şi deciziile care au legătură cu ştiinţa, cu matematica, cu ceva în alb şi negru, chiar cu serviciul, cu lucruri pe care le faceţi la muncă în fiecare zi, decizii, ştiţi voi, despre ceva de la serviciu, de genul că ar trebui să produceţi mai mult într-o anumită divizie sau în alta? S-ar putea spune: „Bine, dar asta nu e ceva emoţional”. Absolut că este. Totul vine din emoţii, care vin din gânduri, care nu sunt în nici un caz adevărate. Sunt limitate.
Imaginează-ţi ce produce asta în viaţă, Edith. Creează, generează toate acele iluzii. Gândurile devin dispoziţii, care sunt de asemenea emoţii, care sunt şi modul în care atrageţi energie în viaţa voastră, care este şi modul în care respiraţi, care este şi modul în care primiţi. Şi dintr-o dată energiile se cam blochează.
Există ceva în voi, vine tot mai mult la suprafaţă şi e destul de enervant. Acel „ceva” este ceea ce obişnuiam să numim drept văl. Este acea iluzie. Vălul, desigur, este separare. Punct. Vălul este separare, credinţa în separare.
Însă vă apropiaţi tot mai mult de acest adevăr, de cunoaşterea că toate gândurile, toate dispoziţiile şi emoţiile nu vă reprezintă cu adevărat pe voi. Poate, aţi putea spune, puteţi susţine că este aşa într-o anumită măsură. Sunt o parte foarte limitată din voi, nu vă reprezintă pe voi, cei reali, pe cei din interior.
Aşa că apare acea iritare exasperantă, pentru că ştiţi că există ceva mai bun. Nu puteţi defini. Este dificil chiar şi să vă bazaţi pe povestestea călătoriei altcuiva, pentru că, o să spun cu candoare, nu e nimeni în faţa voastră. Nici măcar indivizii ce stau prin mănăstiri şi temple, cântând pe acolo. Sunt oameni minunaţi, dar nu sunt în faţa voastră.
Aşa că nimeni nu prea poate să vă povestească despre asta. Dar există cunoaşterea. Combinaţi asta cu energiile imense aflate aici acum, cu naşterea simţirii care vine şi spune: „Ce naiba! Mai e şi altceva. Ştiu că mai e şi altceva”. Dar apoi intraţi în tiparul gândurilor şi începeţi: „Dar ce este asta? Unde mă duc să o găsesc? Ce ar trebui să fac? Sunt în alinierea corectă? Port culorile  potrivite?” Apoi dintr-o dată aţi deviat de la drum. Sunteţi în afara echilibrului. Apoi aveţi o dispoziţie proastă, pentru că multe gânduri s-au acumulat să o construiască. Apoi vă închideţi, pentru că nu este ceea ce aţi sperat voi că va fi.
Într-un fel sunt binecuvântări uriaşe în acea iritare, în frustrarea aceea, căci este energia acumulată care va fi eliberată. Iar când eliberează va elibera multe lucruri vechi care erau foarte, foarte blocate în voi, ca să puteţi în cele din urmă să începeţi să experimentaţi libertatea. Asta este sufletul – libertatea. Este sinele liber, nu sinele superior. Este conştiinţa liberă, nu conştiinţa limitată, nu conştiinţa umană joasă. Este pur şi simplu libertate.
De fapt nu e nevoie să lucraţi deloc la asta sau pentru ea. De fapt acest lucru ar lucra împotriva voastră. Afirm, ca parte a exerciţiului nostru – care vă e starea de spirit – afirm că sunteţi plictisiţi. Sunteţi plictisiţi.

Plictiseala
După 1400 de vieţi,  aţi trecut cam prin orice poate experimenta un om, prin orice poate avea sau nu poate avea el. Aţi avut relaţii, bune şi proaste. Aţi avut sănătate, bună sau şubredă. Aţi avut bani şi nu aţi avut bani. Prin întrupările voastre, prin vieţile voastre, aţi văzut cea mai mare parte a lumii. Nu mai aveţi nevoie să săriţi în avion, pentru că probabil aţi şi fost acolo, cu câteva excepţii. Nu a mai rămas prea mult, aşa că sunteţi plictisiţi. Ce faceţi când sunteţi plictisiţi? Ei bine, creaţi… mai întâi de toate, este frustrant pentru că, Leslie, eşti doar plictisită. Asta-i tot.
Acum, voi credeţi lucruri de genul „Nu mai suport alţi oameni şi nici câinele”. Plictiseala este cea care duce la intoleranţă, combinată cu simţirea, cu intuiţia care spune: „Trebuie să fie mai mult în asta” şi chiar este. Este plictiseală pură. Vă uitaţi la alţi oameni şi spuneţi: „Oh, dumnezeule, ăştia mai au cel puţin 75 de vieţi. (râsete) nu vreau să fiu cu ei. Am terminat cu asta. M-am săturat de întrebări prosteşti.”
Iar apoi altă parte din voi, o altă parte limitată din voi – dacă mi-aţi putea da un marker – o altă parte limitată… (începe să deseneze un circumpunct) Îl aveţi pe Eu Sunt cel nelimitat, cu totul liber. Nu depinde de nimic, nici măcar de dumnezeu. Dumnezeu a spus: „Poftim. Ia-ţi-l pe Eu Sunt şi du-te de aici”. Apoi aveţi cutiuţele limitării, dintre care unele sunt cumva ataşate de… hai să-i spunem sinele liber, dar cumva s-au baricadat în afara lui.
Aşa că aveţi cutiuţe limitate şi una dintre cele pe care le-am creat este cea care spune: „Bine, dar ar trebui să fiu maestru. Adamus mi-a spus că sunt maestru. Sigur minte, pentru că eu nu suport pe nimeni. Nu vreau să fiu nici măcar cu câinele meu”. Bietul căţel. Vrea cineva să ia un câine? (câteva râsete) Avem un câine de dat spre adopţie. (mai multe râsete)
Aşa că aţi creat alt sine limitat, care spune: „Ar trebui să fiu maestru”. Ce dracu este de fapt maestrul? V-am spus, am spus şi altor grupuri. Mai întai de toate, maestrul nu tolerează rahatul. Nu sună a vechiul concept de maestru, ştiţi voi, cel care stă în vârf de munte incantând. El nu e maestru. Este doar cineva care trece prin lucruri prin care aţi trecut voi acum 8, 12, 15 vieţi. Aţi fost acolo. Aţi fost pe munte. Aţi trecut prin rutină, vă puteţi imagina că vă întoarceţi acolo? Plictisitor, plictisitor, plictisitor.
Afirm că iritarea, frustrarea pe care o aveţi cu toţii acum este pură plictiseală. De fapt sunteţi prinşi între ciocan şi proverbiala nicovală, pentru că sunteţi plictisiţi, dar nu vreţi să muriţi. De asta vă spun să nu vă mai îngrijoraţi pentru moarte. Este uşoară.
Dar voi nu vreţi să plecaţi, pentru că nu sunteţi cu adevărat siguri – vreau să spun că nu sunteţi absolut siguri; poate sunteţi 80% siguri, 90% siguri, dar nu sunteţi cu adevărat siguri – în legătură cu ce se petrece… (face câteva gesturi; câteva râsete) nici măcar cuvintele nu pot să le spun. Aşa că încă mai există rezistenţă, încă mai există limitare, dar al naibii să fie dacă mai toleraţi încă o zi pe planeta asta aşa cum e. Marea voastră încântare în ziua de azi este un echipament electronic nou – „Uraaa, nu am avut niciodată un iPad super deluxe, modelul V cu modem X, în nicio viaţă de a mea. Acum îl am.” Ok. După 30 minunte v-aţi întors la plictiseală.
Aşa că are loc fenomenul plictiselii şi ce faceţi? Creaţi lucruri care să vă ţină ocupaţi. Ştiţi că mulţi din voi vă angajaţi în activităţi în mod extrem, ceea ce numesc eu „activitatea de pălărier”, precum Pălărierul Nebun. Simpla activitate, orice numai să continuaţi să fiţi în mişcare, orice numai să fie, pentru că dacă vă menţineţi angajaţi în ceva, poate că o să rămâneţi pe planetă. Dacă rămâneţi angajaţi în ceva, poate va aduce ceva energie sau altceva, dar nu-i aşa.
De fapt angajarea în activitate frenetică este nevrotică şi hrăneşte ciclul gând-dispoziţie. Nu vă oferă oportunitatea de a vă opri şi a spune: „Eu Sunt. Exist”. Nu vă oferă oportunitatea de a încetini şi a permite ca un proces foarte natural să aibă loc, pentru că o parte din voi nu vrea să înfrunte acel proces natural. Doare un pic. Ei, doare mult.
Corpul doare pentru scurt timp, pentru că va elibera… va elibe- … daţi-mi voie să spun aşa. Dacă v-aş spune că o să faceţi o eliberare completă a fizicului strămoşesc, a vechiului format uman şi că o să vă integraţi corpul de lumină, nu credeţi că v-ar durea puţin? Nu credeţi că ar fi cel puţin ceva de genul „Oh, dumnezeule!” sau că ar fi o mişcare bruscă energiei? Ei bine, cu certitudine. Aţi meşterit la formatul corpului fizic vreun milion de ani. O să doară puţin când eliberează. E ca şi cum… (Adamus strânge din nou sticla de apă şi aruncă apa în aer) Linda m-a învăţat să fac asta.
Dar de fapt a fost un exemplu bun, pentru că aveţi vechiul fizic strămoşesc blocat aici şi încercaţi să vă gândiţi calea de ieşire din el – „Nu mai sunt strămoşii mei, nu mai sunt strămoşii mei” – şi asta nu face prea mult bine. Vă opriţi o clipă şi apoi – încă o împroşcare cu apă – pur şi simplu eliberează. Şi voi spuneţi: „Bine, dar cum eliberează? Vreau să spun să-mi spui exact, ca să ştiu dacă vreau să se petreacă sau nu”. Nu contează. Va elibera. Va da drumul.
Aşa că avem senzaţia imensă de plictiseală care vine şi vreau ca voi să o simţiţi cu adevărat. Sunteţi mari creatori, creatori măreţi, dar, ca răspuns la întrebare, unele din alegerile voastre nu sunt de creator măreţ. Unele din ele sunt. Unele sunt, dar altele sunt mici alegeri din plictiseală, alegeri ale micului sine limitat. Nu sunt alegeri măreţe.
Am să-ţi spun un secret, Edith, să rămână doar între noi. Am mai vorbit despre alegeri de ani de zile la întâlnirile noastre, pentru că voi uitaţi că puteţi să faceţi o alegere. Voi şi ceilalţi intraţi în matrice, intraţi în ritmul hipnotic şi uitaţi că puteţi face o alegere. Sau ei cred că au de ales pentru că pot alege între îngheţată de ciocolată sau de vanilie la desert, apoi spun: „Dar eu nu pot să mănânc, pentru că îmi face rău. Am auzit despre asta la televizor. Conţine gluten sau dumnezu mai ştie ce. Eu nu pot să mănânc decât îngheţată cu alge”, aşa că… (râsete) Râdeţi voi, dar sunt exemple din viaţa reală! Nu este nicio alegere acolo.
Noi – Tobias, Kuthumi şi cu mine – am lucrat ani de zile ca să vă spunem că puteţi face o alegere. Însă voi spuneţi: „Dar mă tem să fac alegeri. Dacă fac alegerea greşită?” Nu puteţi face alegerea greşită. Nu puteţi. Nu puteţi. Doar faceţi o alegere. (cineva strănută) Mulţumesc. Doar faceţi o alegere.
Maestrul înţelege la un anumit punct, Edith – respiraţi asta – că toate astea sunt o grămadă de rahat. Ajungeţi la un anume punct după ce aveţi conştiinţa de a face alegeri, după ce ajungeţi la punctul în care spuneţi: „Ah, pot să fac o alegere. Pot să fac alegeri mari, alegeri uriaşe”, iar apoi le faceţi. Nu spuneţi doar că le veţi îndeplini, dar faceţi o alegere.
Ajungeţi la punctul măiestriei şi nu mai e nevoie să vă gândiţi niodată la alegere, niciodată. Este deja acolo. Este deja acolo. Nu mai sunt alegeri de făcut, pentru că sunteţi în măiestria voastră. Nu mai sunteţi limitaţi. Nu mai umblaţi de colo-colo spunând: „Nu ştiu. Când o să fie următoarea aliniere stelară? Cînd or să vină extratereştrii?” Aţi ieşit din asta. Aţi ieşit din limitări. Ca fiinţă suverană nu veţi mai face niciodată o alegere.
De ce? Totul va fi acolo în mod potrivit, fără a vă gândi, fără să trebuiască să întrebaţi: „Ar trebui să fac asta sau astalaltă?” Niciodată nu va mai  trebui să faceţi o alegere. Pur şi simplu va fi acolo. Va fi acolo. Nu există negru. Nu există alb. Nu există separare. Nu există „Să fac asta sau să fac asta?” Pur şi simplu este acolo.
Poate că simţiţi că încă nu sunteţi la acel punct, la punctul de încredere că va fi pur şi simplu acolo, dar de fapt sunteţi. Poate că e destul de înfricoşător, vă gândiţi: „Oh, vrei să spui că pot să dau pur şi simplu drumul controlului?” Hmm. Cum aţi resimţi asta, apropo? Cum te-ai simţi, Linda Hansen, dacă ai da drumul controlului? Microfonul este pe drum. Am avut o conversaţie – cum te-ai simţi…
LINDA H.: Adormisem.
ADAMUS: Ştiu.
LINDA H.: M-ai trezit! (Adamus râde)
ADAMUS: Da. E cel mai bun lucru, pentru că atunci nu ai fi ştiut cum s-a ajuns aici.
LINDA H.: E adevărat.
ADAMUS: Cum te-ai simţi dacă ai da drumul acelui control, dragă Linda?
LINDA H.: Al naibii de speriată.
ADAMUS: Al naibii de speriată. Mulțumesc pentru onestitate.
LINDA H.: Da.

ADAMUS: Înfricoșător. Înfricoșător. Gândește-te, gândiţi-vă cu toţii un moment la eliberarea controlului. Ah, sună foarte bine. „Sunt maestru. Am dat drumul controlului”. Ei bine, atunci când priviţi la tot ceea ce controlaţi pe parcursul zilei şi în viaţa voastră, începând cu timpul, controlul asupra timpului… Ce-ar fi dacă aţi da drumul controlului asupra timpului? Oh, gândiţi-vă câţi s-ar supăra pe voi. Vedeţi, nu puteţi da drumul timpului.
Dar dacă aţi da drumul controlului asupra fizicului? Da, ştiţi cum este! Uuuups! Oh! (câteva râsete) Daţi drumul controlului asupra gândurilor timp de o zi. Este aproape de neconceput. Eliberarea controlului. Controlul, apropo, este însuşi lucrul care creează cutiuţele, sinele limitat, pe Eu Sunt cel mic şi limitat.
Apropo, obsservaţi că am desenat aceste cutii care nu se ating între ele, pentru că aşa stau lucrurile. Sinele sau aspectele limitate nu sunt cu adevărat conectate. Poate într-un mod ciudat, dar de fapt nu sunt cu adevărat conectate sau nu discută unele cu altele.
Aşa că e mult control – controlul asupra modului în care vă îmbrăcaţi, deseori controlul asupra a ceea ce credeţi că vor spune ceilalţi, pentru că este parte a unei matrici uriaşe – ce ar trebui şi ce nu ar trebui să faceţi. Şi… simţiţi-mi frustrarea pentru voi… pentru voi, nu faţă de voi, ci pentru voi. Este plictisitor, ucigător de plictisitor. Ajungeţi la acest punct din călătoria pe planetă şi e cu adevărat plictisitor.
Vă puteţi imagina pentru un minut că vă trăiţi viaţa, ajungeţi să ieşiţi la pensie, apoi realizaţi că nu aveţi destui bani, aşa ajungeţi să lucraţi la întâmpinarea clienţilor la Wal-Mart (câteva râsete). Vă duceţi acolo cu maşina în fiecare zi şi trebuie să fiţi cu ochii pe ceas. Apoi sănătatea începe să se deterioreze un pic şi speraţi că nu va fi semnificativ, ci doar puţin. Încercaţi să pretindeţi că nu e aşa, dar cumva este aşa. Apoi doar aşteptaţi, vă trăiţi restul zilelor, vă îmbolnăviţi şi cam în cinci ani vă prăbuşiţi într-o stare de dezgust, după care muriţi.
Şi spun asta pentru că, prieteni, voi aţi face orice altceva în afară de asta. Alţi oameni sunt mulţumiţi aşa, nu sunt deranjaţi să facă asta, pentru că mai mult de atât nu ştiu, pentru că ei nu au conştienţa. Conştienţa aduce frustrare, iritare şi mânie, de asta un maestru este un maestru enervat! (râsete şi aplauze) Este foarte adevărat. Este foarte, foarte adevărat. Noţiunea de… apropo, gândiţi-vă cine a creat şi a implantat noţiunea că ar trebui să fiţi drăguţi, că sfinţii sunt drăguţi şi că Buddha e drăguţ. Nu este adevărat.
Există, în special la punctul în care vă aflaţi acum, iritare, nerăbdare, intoleranţă, mânie duse la extrem. Apoi folosiţi multă energie ca să o suprimaţi, dar nu merge. Apoi sunteţi cu toţii f… (mimează cuvântul, fără a-l spune) în minte, ameţiţi în minte şi încercaţi să pricepeţi – vă epuizaţi singuri. Vă şi plictisiţi singuri, dar vă epuizaţi şi nu v-a mai rămas nici un pic de energie. Apoi să prăbuşiţi în pat, sperând că o să fie o uşurare în timpul orelor de noapte, dar nu este aşa. Nu e aşa. Bun venit la măiestrie. (câteva râsete şi murmure din audienţă)
Mai întâi de toate,  daţi-vă voie să simţiţi cu adevărat toate acestea – mânia, frustrarea, confuzia, furia faţă de mine, dacă vreţi – pentru că sunt reale. Se petrec şi există un motiv pentru asta; pentru că sunteţi plictisiţi, vreţi ceva mai mult, dar, pentru că aveţi cutiile, limitările şi frica de a elibera controlul, încă rămâneţi în tipar.
Înapoi la întrebare, la alegere. Alegerea poate fi să ieşiţi din făgaş. Da, prieteni, atunci când ieşiţi din formatul vechi, când intraţi în corpul vostru de lumină, în inteligenţa voastră divină, în Eu Sunt, totul se schimbă. Foarte mulţi vor doar o mică schimbare. Măiestria înseamnă totul sau nimic. Măiestria nu este doar o matrice puţin mai bună decât ce pe care aţi avut-o săptămâna trecută. Este totul sau nimic. Există fie libertate, fie limitare. Nu există limitare liberă. Nu există. Şi nu există nici libertate limitată. Nici măcar libertate limitată. Vreau să facem o experienţă înainte de a trece la nivelul următor. Cum stăm cu timpul? Nu contează! Mulţumesc.

Amintiţi-vă…
Aş vrea să avem o experienţă şi, dacă se poate, vă rog să reduceţi luminile. Hai să fie nişte muzică frumoasă în fundal.
EDITH: Cum e frişca azi? E bună?
ADAMUS: Nu e aşa bună ca luna trecută.
EDITH: Oh.
ADAMUS: Da. (începe muzica, „Timeless Prayer” de pe albumul Lemurian Home Coming de Anders Holte) Hai să respirăm adânc, pe când se reduc luminile. Oh, se petrec foarte multe.
E o mare frumuseţe în ceea ce se petrece. Oh! Imaginaţi-vă amintirile pe care o să le aveţi din minunata ultimă viaţă pe planetă. „Oh, dumnezeule! Vreau să fac asta din nou!” (audienţa râde şi spune: „Nuuu!”; Adamus râde) „Treaba asta cu măiestria, oh, ce grozav! Oh! Plină de confuzie, dureroasă, dar foarte bună pentru mine. Nu aş putea să mai fac măiestria încă o dată?” Nu. Nu, nu puteţi să nu mai ştiţi ceea ce ştiţi. Nu puteţi să nu mai ştiţi ceea ce deja au învăţat. Aşa că respiraţi adânc pe când intrăm în această experienţă. Această experienţă – amintiţi-vă să o menţineţi simplă.
S-a spus că aveţi o sesiune de planificare înainte de a vă întoarce pentru o nouă viaţă. Unii chiar o au. Cei mai mulţi nu. Nu, de cele mai multe ori când cineva se întoarce la întrupare nu are nici cea mai vagă idee despre ce se petrece. Ei sunt atraşi de forţele magnetice şi constrângătoare ale emoţiilor, amintirilor, karmei şi ale altor oameni; sunt absorbiţi din nou pe planetă fără beneficiul de a şti măcar unde vor ajunge. Dar cumva noi ştim cam pe unde or să ajungă. Or să ajungă înapoi la familiile cu care au fost conectaţi foarte mult timp.
Cei mai mulţi oameni nu au avut niciodată acea sesiune de planificare. Ei trec de la o viaţă la alta, rostogolindu-se prin timp şi spaţiu, prin provocări şi dificultăţi, printre proprii demoni şi prin întunericul propriu. Din când în când mai ies la suprafaţă pentru o gură de aer, dar nu prea des.
Dar voi, prieteni, sunteţi mult mai înţelepţi şi, într-adevăr, aţi avut un timp de contemplare înainte de a veni în această viaţă. Nu vă înconjurau neapărat prea mulţi îngeri. Aţi discutat cu alte fiinţe, cu entităţi, dar apoi aţi plecat singuri în propria voastră dimensiune frumoasă, ştiind că o să vă întoarceţi pe Pământ.
Eraţi conştienţi de asta. Aţi plecat singuri, departe de alte entităţi. Oh, fuseseţi pe Pământ de foarte multe ori. Ştiaţi cum se derulează programul. Ştiaţi intrările şi ieşirile. Cunoşteaţi copacii, râurile, cerul, furtunile, zăpada, deşertul, căldura. Ştiaţi furmuseţea, dar şi pericolele naturii. Cunoşteaţi mâncarea şi sexul. Cunoşteaţi oamenii şi căile lor. Ştiaţi toate astea. Nimic, absolut nimic nu avea să fie nou pentru voi. Aţi plecat singuri, vă pregăteaţi pentru următoarea viaţă, pentru această viaţă. E ca şi cum ar fi fost abia ieri. (pauză)
Aveaţi un motiv profund şi plin de pasiune pentru a vă întoarce. Acel motiv plin de pasiune s-a pierdut uneori, după ce aţi ajuns aici. Uneori v-aţi autoconvins că v-aţi întors ca să amelioraţi omenirea. Nu era motivul în nici un caz. Nu era nici cel de a găsi vreun suflet pereche pierdut, pentru că deja ştiaţi că în mare parte a călătoriei urma să fiţi singuri, doar voi. Deja ştiaţi. Aveaţi pasiunea profundă de a vă întoarce. Aveaţi cumva şi cunoaşterea că probabil va fi ultima voastră viaţă. Ştiaţi că erau nişte lucruri pe care vroiaţi să le completaţi.
În acest timp de contemplare cu voi înşivă aţi trecut printr-o metamorfoză interesantă. Dizolvaţi viaţa voastră trecută şi acea identitate, o dizolvaţi în fragmente ale sufletului, care se dizolvau în acelaşi timp în noua identitate care urma să fiţi în această viaţă. Era ca şi cum aceste imagini, identităţi, se blurau la un loc, se dizolvau unele în altele. Se transformau din identitatea voastră veche… se dizolvau sau intrau cumva în părţi ale lui Eu Sunt. Simţeaţi potenţiale ale acestei vieţi. Ce era acea pasiune? Ce era pasiunea de a vă întoarce?
Vă pot spune chiar acum: nu a fost vorba despre a ispăşi, nici să justificaţi sau să rezolvaţi nimic din afara voastră. Poate că a fost un motiv periferic, dar nu era pasiunea profundă. (pauză)
Acea pasiune profundă nu era ceva ce v-au spus entităţile că ar trebui să faceţi. Nu era ceva ce să faceţi din partea familiilor voastre spirituale sau a Ordinului Arcului. Serviciul vostru în Ordinul Arcului a expirat. (pauză) Era pasiunea profundă care  transcendea orice avea legătură cu trecutul sau cu salvarea omenirii. Era ceva din voi, o dorinţă arzătoare, o dorinţă a inimii.
Mereu a fost aici, deşi deseori vă scapă. Deseori sunteţi prinşi în tulburarea a ceea ce credeţi că ar trebui să faceţi aici în această viaţă, precum Pălărierul Nebun alergând înnebunit de colo-colo. Dar dorinţa încă este acolo. Eu pot să văd. Pot să o simt în fiecare dintre voi. Nu este o justificare. Cu alte cuvinte, nu trebuie să justificaţi faptul că sunteţi aici. Este, simplu, o pasiune. Vă cer să o simţiţi acum.
Trece dincolo de amintirile din vieţi trecute. Trece dincolo de atracţia altor oameni, atracţia care poate v-a mai adus aici. Era a voastră. A voastră. (pauză) Hai să trecem dincolo de gânduri şi de încercarea de a defini în cuvinte, pentru că este o simţire. Gândurile doar ar limita-o. Vă invit să intraţi în simţire, fără cuvinte, fără imagini.
Vă invit să intraţi în simţirea acelei pasiuni, pentru că aşa este, aproape de nedefinit. Respiraţi cu curaj şi intraţi în simţire. (pauză lungă) Respiraţi adânc. Este uluitor. Simţiţi-vă propriile energii – este uimitor. Respiraţi adânc. Este uluitor că v-aţi dat voie să treceţi dincolo de gând, de cuvânt sau de definiţie. Asta, prieteni, înseamnă a deveni liber. V-am rugat să experimentaţi ceva foarte personal, foarte apropiat şi foarte, foarte real. Puteţi aprinde luminile, vă rog.
Însă ceea ce am simţit că faceţi cei mai mulţi dintre voi în această experienţă a fost că v-aţi dat voie să treceţi dincolo de gând. Aţi opus puţină rezistenţă la început, dar pentru că sunteţi în spaţiu sigur, dintr-o dată v-aţi permis să treceţi dincolo de nevoia de a defini. A fost nişte makyo la început – makyo fiind rahatul spiritual –, dar v-aţi dat voie să treceţi dincolo de asta şi să treceţi dincolo de gând.
Vedeţi, există tendinţa minţii umane să se gândească la motivul pentru care sunteţi aici, dar nu acela e motivul real. Gândul, orice gând despre motivul care v-a adus aici, despre pasiune, este o limitare. Se limitează la sine, pentru că este gând. Orice gând este limitat. Punct. Fără excepţii. Gândurile sunt drăguţe. Sunt în regulă. Or să vină şi or să plece. Vă servesc cumva, dar mereu sunt limitate.
În această experienţă v-aţi dat voie să treceţi dincolo de unele gânduri, pentru că există acel lucru, acea simţire, acea pasiune care este aici şi care cauzează iritarea, mânia şi frustrarea voastră, neliniştea. Neliniştea, apropo, este mult mai bună ca boala şi acolo se ajunge dacă o ignoraţi. Dacă nu sunteţi conştienţi, ajunge să se transforme în boală.
V-aţi dat voie să intraţi în puţină simţire, iar asta poate că a adus nişte emoţii, nişte lacrimi, emoţii conectate cu gândul, dar v-a adus multora dintre voi o experienţă senzuală reală. Nu sexuală, ci senzuală. Pentru un moment, în spaţiul sigur, cu muzică placută, aţi simţit din nou. Aţi simţit. Aţi avut o simţire senzuală. Nu doar un gând, nu doar o emoţie – le-aţi avut şi pe ele –, ci o simţire senzuală.
Cei mai mulţi dintre voi aţi reuşit să treceţi dincolo de definiţie, de cuvânt, de nevoia de a trebui să structuraţi: „De ce am venit pe Pământ? Pentru că vreau să fiu maestru”. Astea sunt doar cuvinte. Şi chiar şi imaginea voastră ca fiinţă strălucitoare, plutitoare, ceea ce este frumos… V-aţi dat voie să treceţi dincolo de ea către o simţire senzuală, chiar dacă a fost doar pentru un scurt moment. Senzuală.

Libertate
Aşa sunt îngerii prin natura lor şi oamenii nu. Acesta, poate, fără a încerca să spunem în cuvinte, este poate unul din motivele, din atracţiile de a veni pe planetă în această viaţă – conştienţa senzorială, senzuală. Conştiinţa. Conştiinţa, care este conştienţă, cu simţirea sa senzuală, senzuzală.
Ca oameni, aţi fost plictisiţi. Absolut. Aţi încercat să găsiţi căi de a vă descurca cu asta. Aţi încercat să fiţi drăguţi. Aţi avut gânduri ce se duelau. Ştiţi, gândul că sunteţi plictisiţi, gândul că trebuie să fiţi drăguţi. Gândul că ar trebui să spuneţi că viaţa e grozavă, gândul că viaţa e o porcărie.
Aşa că treceţi prin toate aceste activităţi masive. Bonnie, mă întorc la tine. Bonnie, ai fi într-o instituţie de tratare a bolilor mintale dacă nu ai lucra la Cercul Crimson. (câteva râsete) Şi la programul meu cu insignele, pentru că – poate nu la propriu, ci la figurat – pentru că, Bonnie, toată acea activitate te-a ţinut ocupată, te-a ţinut activă. Activitate, activitate, activitate. Se poate spune: „Dar uită-te la marea importanţă pe care o prezintă pentru lume această activitate, insignele care sunt trimise”. Nuu, e doar o activitate şi ceva bine a făcut, desigur. Dar tu te-ai fi rupt în bucăţi, pentru că gândeşti mult şi eşti… eşti… Bonnie, controlezi. Cât de clar să mai fiu?
BONNIE: Ohhh, da, sunt foarte controlatoare.
ADAMUS: Sunt ghicitor sau ce? (câteva râsete) Într-un mod foarte frumos, ţi-a permis să treci prin procesul libertăţii tale, dar ai activităţi care să-ţi ocupe mintea şi să te ţină ocupată, pentru că altminteri ar fi devastator să fii conştientă dintr-o dată de faptul că tot controlul este smuls din viaţa ta. Controlul tocmai vă este smuls şi este unul dintre lucrurile cu care v-aţi identificat. Este unul din lucrurile pe care le puneţi în faţă. Controlul se duce, Bonnie, iar dacă s-ar fi petrecut dintr-o dată, buuum… Pa, pa, Bonnie. Bonnie este peste ocean, pe ţărmul celălalt. (câteva râsete) S-a dus foaaarte departe pe partea cealaltă.
Într-un fel sunteţi geniali. Vă ţineţi ocupaţi, vă ţineţi activi. Dar acum nu mai sunteţi obligaţi. Realizaţi pentru ce motiv erau toate aici. Iar foarte mulţi dintre voi, în toate aceste activităţi, în toată confuzia, ceaţa, în care vă simţiţi pierduţi… Prieteni, ceea ce se petrece este că vă întoarceţi la libertatea voastră.
Libertatea nu vine mereu cu uşurinţă atunci când aţi fost închişi mult timp. Pentru orice deţinut care a fost în închisoare timp de 20 de ani este foarte dificil. Ei dezvoltă nişte obiceiuri. Dezvoltă tipare şi un anume tip de confort, iar în cea mai mare partea a timpului nu se descurcă prea bine în afară, adică cu libertatea, aşa că fac tot felul de lucruri care să-i aducă înapoi.
Care e procentajul de întoarcere pentru deţinuţii care au fost în închisoare pentru mai mult de, hai să spunem, zece ani? Până la 60, 70, 80%. Nu e din cauză că sunt oameni răi, ci pentru că au obiceiuri. Au sisteme. Au control. Odată ce au fost în închisoare, este greu să mai existe în spaţiul liber. Mai mult decât orice altă fiinţă din creaţie, eu ar trebui să ştiu. V-am spus vreodată povestea… (câteva râsete şi aplauze) Ştiaţi că vine şi asta. Ştiaţi că vine.
Aşa că spun că puteţi avea libertatea sau puteţi sta în limitare, dar nu puteţi avea o libertate limitată. Pur şi simplu nu merge. Iar voi încercaţi. Încercaţi. Am să vă spun chiar acum: continuaţi să încercaţi, dar nu merge. Ori sunteţi liberi, ori nu sunteţi. Ori nu sunteţi.
Ne întoarcem la întrebarea pe care ai pus-o, Edith: aveţi o alegere? Absolut. Deja fiecare dintre voi a făcut alegerea acum mult timp. Altfel nu aţi sta aici. Aţi sta la un alt grup în Boulder. (râsete) Deja aţi făcut alegerea şi de asta sunteţi aici. Nu este întotdeauna uşor.
Vă rog să staţi un moment, un moment preţios, în care doar să vă mulţumiţi vouă înşivă. Nu o să facem un merabh, nici altceva, dar aţi putea măcar să vă mulţumiţi vouă înşivă? Nu este uşor. Nu e uşor, dar faceţi asta. Voi aţi spus asta. Tu ai făcut alegerea, Edith, acum ceva timp.
Şi, într-un fel, există alegeri alternative pe care încercaţi să le faceţi. Voi şi alţii aţi încercat, aţi spus: „Ok, dar nu vreau asta; nu vreau nici asta”. Îmi pare rău, trenul deja merge spre Oraşul Libertăţii şi voi sunteţi la bord, nu mai puteţi coborî acum. Pentru că aţi făcut o alegere, într-un fel – şi suprasimplific –, alegerea voastră de atunci a fost: „Îmi aleg măiestria, care este libertatea mea conştientă. Aleg asta şi nu voi permite niciunei alegeri prosteşti, limitate, să blocheze aceastăalegere”. E un lucru ciudat, e o anume dinamică pe care aţi pus-o acolo. Aţi spus: „Fac această alegere şi indiferent ce fac sau spun în viitor, chiar dacă vreau să mă întorc, nu se va putea”. Aţi închis.
Apoi, ca să fie o nebunie şi mai mare, m-aţi chemat pe mine, (câteva râsete) ca să vă asiguraţi că nu vă întoarceţi. Nu vă întoarceţi. Nu.

Gânduri
Hai să vorbim un moment despre treaba asta legată de gânduri. Luna trecută, gânduri. Gândurile sunt limitate. Fiecare gând este limitat. Punct. Dacă nu ar fi limitate, nu ar fi gânduri. Ar fi o conştienţă senzorială, o simţire. Şi nu există inteligenţă, analiză, judecată sau limitare ce să poată fi pusă asupra conştienţei senzoriale, niciuna. În afară de asta, orice gând este limitat.
Produceţi multe gânduri tot timpul. Se bazează pe credinţe, iar apoi gândurile creează noi credinţe şi alte gânduri. Aveţi gânduri noi care vin şi încearcă să suprime alte gânduri şi se gândeşte că e o mare poluare acum. Vorbiţi despre problemele mediului înconjurător, iar gândul vostru creează o problemă ecologică internă uriaşă.
Aveţi toate gândurile care rulează, iar apoi ele creează dispoziţii. Puteţi spune: „Sunt într-o dispoziţie proastă”. De ce? „Ei bine, pentru că tocmai am avut o mare cruce cosmică sau altceva. Asta e motivul”. Nu. Nu. Nu de asta. Are un pic de influenţă, o uşoară influenţă, dar sunteţi într-o dispoziţie proastă din cauza gândurilor voastre.

Ce anume creează stările de spirit?
Acum hai să vorbim despre alte lucruri care creează dispoziţii, iar apoi o să mergem un pas mai departe. Dacă se poate, te rog să scrii pe tablă. Ce altceva mai creează dispoziţiile, în afară de gândurile voastre? Dar ce alte lucruri vă influenţează dispoziţia? Este aşa de evident că doare. Linda va veni cu microfonul. Da.
KERRI: Alcoolul.
ADAMUS: Alcoolul. (câteva râsete) E adevărat. Da, da. Hai să-i spunem „adaosul chimic”.
KERRI: Adevărat.
ADAMUS: Droguri, alcool. Cum e cu fumatul de iarbă, dacă tot e legală acum?
KERRI: Mersi mult, mă dai de gol în public.
ADAMUS: Acum, dacă tot e legală, poţi să…
KERRI: Am fost. Am luat.
ADAMUS: … poţi să ieşi din dulap.
KERRI: M-am dus şi am luat un pic.
ADAMUS: Da, da.
KERRI: Da. Nu eram chiar în dulap.
ADAMUS: În scopuri medicale. Sigur.
KERRI: Am minţit numai faţă de persoane ca Linda că am fost fată bună. Dar de fapt tot timpul eu doar mă distram.
ADAMUS: Sigur. Da.
KERRI: Poate că asta nu ştiai. Nu ştiu.
ADAMUS: Priveşte limitările din asta. Ştii, trebuie să ascunzi faptul că eşti dependentă de droguri, adică…
KERRI: Oh!
ADAMUS: … fumezi marijuana? (Adamus râde)
KERRI: Eşti groaznic!
ADAMUS: Dar, dar …
KERRI: Ba nu!
ADAMUS: … uită-te la asta – „Trebuie să ascund…”
KERRI: Ştii, e greu aici la noi. Ok. Munceşti 40 de ore pe săptămână…
ADAMUS: Linda …
KERRI: … fără să ai măcar o bere.
ADAMUS: Eu n-aş lucra niciodată 40 de ore. Te rog! Zău aşa?! Mă vezi pe mine intrând într-un birou?! Chinuindu-mă să găsesc un loc de parcare? Făcându-mi griji că am întârziat cinci minute?
KERRI: Dacă ai sta într-un birou ai fuma şi tu puţin.
ADAMUS: Nu aş face-o. Tu de ce fumezi, draga mea?
KERRI: Nu ştiu, omule.
ADAMUS: Oh! Du-te la baie.
KERRI: Oh, futu-i! Oh, rahat!! (audienţa: „Ohh!”)
ADAMUS: Pe toaletă! Pe toaletă! Nu să stai în picioare acolo, ci stai pe toaletă. Dă-ţi jos pantalonii şi stai pe toaletă. (râsete) Apoi când o să vorbim despre… vedeţi, vă duceţi la biroul vostru, acelaşi loc în care mergeţi în fiecare zi. Conduceţi maşina. Vă faceţi griji că întârziaţi. Vă faceţi griji pentru bani şi vă duceţi să staţi pe toaletă în fiecare zi la biroul vostru. Asta e viaţa. O să vă scoatem din asta. Mergi pe toaletă! (râsete, Kerri iese)

Unde rămăsesem? Oh, alcoolul. Ce urmează? Ce vă mai afectează dispoziţia? (cineva spune „Vremea”) Aşteaptă microfonul, dar ai dreptate.
SHAUMBRA 4 (un bărbat): Mediul din jurul nostru, inclusiv oamenii.
ADAMUS: Oa-… oh, oa- … hai să scriem „relaţiile, oamenii”. Da. Ce altceva? Ptuem rezolva rapid. Ce vă mai afectează dispoziţia?
SHAUMBRA 5 (o femeie): Somnul.
ADAMUS: Somnul. Absolut. Somnul, lipsa de somn vă va afecta realmente dispoziţia, pentru că o să fiţi obosiţi şi morocănoşi. De fapt – şi o să mă huiduiţi pentru asta – într-o anumită măsură oboseala este foarte bună pentru voi acum, este foarte bine să nu vă odihniţi noaptea. Dar ştiţi de ce? Vă dărâmă din sistemele de apărare, de control şi de limitare, pentru că ajungeţi aşa de al naibii de obosiţi că nu mai aveţi energia de a mai ridica toate barierele şi zidurile psihice, încât trebuie să le demolaţi. Aşa că nu daţi vina pe mine că v-aş trezi la 2:22 noaptea. Habar nu am despre ce vorbiţi.
Da, oboseala. Ce altceva vă mai afectează dispoziţia? (cineva spune: „Gândurile”) Aşteaptă microfonul. Da.
SHAUMBRA 6 (un bărbat): Lipsa de timp.
ADAMUS: Timpul. Lipsa de timp. Bun, da. Dar mă întorc la activitatea frenetică, la activitatea nevrotic de frenetică şi, Bonnie, dacă nu ai lucra la o firmă atât de grozavă şi nu ai face o treabă atât de bună cu Shaumbra din întreaga lume, ai fi implicată într-o altă activitate frenetică. Chiar aşa ar fi cu voi toţi. Vreau să spun că există tendinţa aproape nevrotică de a face ceva, în special când ştiţi că vine sfârşitul. (Adamus face o pauză, apoi râde)
Este sfârşitul erei voastre vechi, sfârşitul modului vechi în care făceaţi lucrurile, aşa că e ca şi cum trebuie să vă ţineţi ocupaţi pentru a justifica aerul pe care îl respiraţi şi spaţiul pe care îl ocupaţi, dar nu este nevoie de aşa ceva. Nu. De fapt, ehh, nu. Vă rog. Ok, ce altceva? Ce altceva? Repede, ce altceva mai afectează o stare de spirit? Nu spuneţi cuvintele de pe listă. Orice altceva. Ce vă afectează dispoziţia?
GARRET: Muzica.
ADAMUS: Muzica. Absolut. Oh, poate fi încântătoare. Da. Bun. Mulţumesc. Ceea ce vreau eu este să începeţi să vă realizaţi starea de spirit, dispoziţia şi lucrurile care o pot afecta. Ce altceva? Repede, repede, repede!
LINDA: Alerg, alerg!
ADAMUS: Un cuvânt sau două. Atât.
SHAUMBRA 7 (o femeie): Vremea.
ADAMUS: Vremea. Absolut. Vremea vă afectează dispoziţia. Scade presiunea în barometru, vă afectează corpul. Corpul este constant… eşti pregătită să te întorci la noi? (către Kerri) Mulţumesc. De ce nu mi-ai spus să mă duc dracului?
EDITH: Aşa-i!
ADAMUS: Nu erai obligată să te duci să stai pe toaletă.
KERRI: M-am gândit la asta. Eu…
ADAMUS: Da. Zău aşa!
KERRI: Nu am putut să spun cuvintele.
ADAMUS: Data viitoare să spui „Adamus, sunt maestru. Ia scuteşte-mă.”
KERRI: (strigă) Sunt maestru! Scuteşte-mă!
ADAMUS: Mulţumesc. Scuze că a trebuit să-ţi pun cuvinele în gură. Ok. Încă cineva. Vremea vă afectează. Ce altceva? Ce vă afectează dispoziţia?
SHAUMBRA 8 (o femeie): Relaţiile sunt în capul listei.
ADAMUS: Relaţiile, absolut.
SHAUMBRA 8: Familia.
ADAMUS: Hai să băgăm şi ceva nou, totuşi.
SHAUMBRA 8: Natura. Da.
ADAMUS: Natura. Sigur. Natura vă poate afecta dispoziţia. Multe lucruri vă afectează starea de spirit. Alinierile stelare, cosmice vă pot afecta absolut dispoziţia. Aşa ceva se petrece acum. Nu vă creează ziua. Nu vă pun în închisoare şi nici nu vă eliberează, dar vă vor afecta dispoziţia. Vor afecta modul în care interacţionaţi cu voi înşivă şi cu realitatea artificială din jurul vostru, în foarte mare măsură.
Motivul pentru care ridic subiectul stării de spirit este acela că deseori deveniţi sclavi ai ei. „Sunt într-o dispoziţie proastă din cauza… vremii. Sunt într-o dispoziţie proastă pentru că lumea se prăbuşeşte. Sunt într-o dispoziţie proastă pentru că…” De obicei cuvântul ‘oamenii’ s-ar situa pe locul unu pe listă.
Cuvântul nemenţionat aici este „sănătatea”, starea fizică de bine. De multe ori vă treziţi dimineaţa şi spuneţi: „Azi mă doare sau nu?” Da, durerile corpului au un efect imens asupra dispoziţiei voastre. Dacă aveţi artrită, dacă aveţi diabet, dacă suferiţi de migrene, dacă aveţi orice fel de durere fizică, vă va afecta absolut dispoziţia.
Dar ceea ce se petrece este că deveniţi sclavi ai dispoziţiei. Cu alte cuvinte, „Azi sunt într-o dispoziţie proastă, aşa că o să… (cineva spune: „O să mă bălăcesc”) o să mă bălăcesc în ea. Aşa e destinul meu,” sau, ştiţi voi, „aşa mi se impune” sau „cineva mă urăşte” ori „Nu am cum să-mi gestionez propria dispoziţie”. Nu am spus „control,” am spus „gestionarea dispoziţiei proprii”. Vă confruntaţi cu ea şi ce faceţi? Din nou, este precum vremea. Sunteţi într-o anumită dispoziţie şi ce faceţi? Speraţi că se va schimba.
Speraţi că se va schimba, dar de fapt stările de spirit sunt foarte… cele mai multe durează cam două zile, poate trei cel mult – micile dispoziţii umane pe termen scurt. Aveţi şi nişte stări de spirit de aici, de sus, dar despre ele în alt Shoud. Aveţi aceste dispoziţii şi trăiţi de la una la alta. Dispoziţiile sunt create de gânduri. Gândurile nu sunt reale. Sunt limitate, iar voi trăiţi din dispoziţie în dispoziţie. Atunci când spun „voi” mă refer la oameni în general. Voi treceţi dincolo de toate acestea.
Însă începeţi să deveniţi conştienţi. Deveniţi foarte conştienţi de „Hei, acestea sunt dinamicile care se petrec în viaţa mea. Hah! Uite ce se întâmpla de fapt. Credeam că sunt eu nebun”. Nu sunteţi. Doar că încă nu aţi devenit destul de conştienţi. Nu sunteţi nebuni.
Nu e nimic nebunesc în voi. Nebuni aţi fi dacă v-aţi accepta limitările, dar nu e cazul vostru. Voi nu faceţi aşa ceva şi de asta sunteţi aici. Aţi fi nebuni doar dacă aţi spune: „Asta e calea şi sunt foarte mulţumit cu ea”. (câteva râsete) Atunci aş veni să vă pun întrebări. Chiar aş veni să vă pun întrebări. Aş spune că fie înghiţiţi ceva, fie aţi descoperit un mod incredibil de a vă scufunda atât de mult în halucinaţii că puteţi zâmbi.  Rareori se face asta. Cei cu halucinaţii se pot preface că zâmbesc, dar în general sunt foarte tulburaţi în interior. Însă ei sunt aşa de cufundaţi în halucinaţii că pot spune: „Eu sunt fericit. Tu cum eşti?” Da. „Nu-i aşa că e o planetă minunată?” (câteva râsete faţă de zâmbetul fals pe care îl afişează) „Abia aştept următoarea viaţă!” (Adamus râde) „Pa. O să mă joc cu delfinii”.
Aşa că, prieteni, dispoziţiile sunt pretutindeni. Ceea ce încerc este să vă fac conştienţi de lucrurile care vă afectează înţelegerea de sine, vă afectează situaţia. Nu e nicio magie în asta, nici vreo fluturare de baghete magice. Înseamnă, simplu, să deveniţi conştienţi de cum aţi ajuns aici.
Acum, prin prisma experienţei mele personale… Cauldre mă roagă să închei, dar abia am început. (câteva râsete) Din propria mea experienţă am învăţat un lucru foarte important, în timpul lungii încarcerări în închisoarea mea. Din orice v-aţi fi băgat vă puteţi şi scoate. Cu alte cuvinte, nimeni nu o să facă asta pentru voi. Dacă aţi intrat în ceva, puteţi să-l şi curăţaţi. Dacă v-aţi băgat într-o conştiinţă a limitării, puteţi să şi ieşiţi din ea.
Însă întrebarea pe care am adresat-o, în special oamenilor în trezire, nu atât de mult maeştrilor, este: sunteţi pregătiţi cu adevărat pentru asta? Am mai trecut prin ea în discuţiile noastre de dinainte. Sunteţi cu adevărat pregătiţi să ieşiţi din acea închisoare, din limitările voastre? În general, răspunsul pe care îl primesc este „Bine, dar…” În general astea sunt primele cuvinte – „Bine, dar…” Sau, uneori, ştiţi voi, „Da, dar…” sau pur şi simplu „Nu ştiu.” (Adamus râde) Puteţi face direct pasul de ieşire, în esenţă l-aţi şi făcut, iar acum treceţi prin procesul de transformare.
Nu e nevoie să lucraţi la asta. Deja aţi ieşit din acea închisoare. S-a decis acum mult timp, Edith, şi s-a spus: „Ies de aici”, pentru că, ştii, „a fost amuzant să fiu un timp în limitarea aceea şi să joc diverse roluri, să fac ce am făcut, dar am terminat. Ies.”
Aşa că acum, dacă aţi luat decizia, s-a făcut şi doar treceţi prin transformare. Alchimia se petrece după decizie, nu înainte. Aşa că prin asta treceţi. Dacă aş putea să vă fac să respiraţi adânc şi să vă relaxaţi în iluminare, să nu vă mai faceţi griji dacă o să vină sau nu! Da. Întrebarea este cum va veni şi asta depinde de voi. Respiraţi adânc în simplitate şi conştienţă, în Eu Sunt şi doar permiteţi să vină. Vreau să mai menţionez rapid un lucru şi apoi să facem un merabh mic şi adevărat.

Întuneric
Două lucruri sunt provocatoare pentru mulţi dintre voi atunci când e vorba despre dispoziţii şi gânduri, iar acele două lucruri sunt: numărul 1, întunericul, întunericul vostru interior, partea voastră negativă. Nu vreţi să o înfruntaţi, aşa că fugiţi de ea. Nu vreţi să o întrupaţi. Îmi pare rău, dar nu puteţi să întrupaţi doar lumina. Nu puteţi întrupa doar lumina.
Pe partea cealaltă folosim un termen, care sună, destul de ciudat, „anost”. Seamănă cu „gnost”, dar sensul lui este „aplecare către lumină”. Încercaţi să fiţi lumina. Nu o să meargă. Încercaţi să fiţi fericiţi, plăcuţi şi luminoşi şi… este suzeta spirituală, nu o să meargă. Fiecare maestru a realizat pe calea sa: „Oh, rahat. Sunt şi întuneric.”
De fapt există un fenomen social interesant, aflat abia la începuturi, iar voi ar trebui să ştiţi exact de unde a venit. Se numeşte întunecare. Întunecare. Ştiţi, avem iluminarea; există o nouă mişcare psihiatrică socială numită „întunecare”. Interesant. Mă întreb de unde a venit! (câteva râsete) E din cauză că factorul „dispoziţie” se îndepărtează de întuneric. Cu alte cuvinte, „Sunt într-o dispoziţie şi e întunecată. E ceva ce nu-mi place. Am să mă îndepărtez de asta”.
Astfel că există tendinţa de a vă îndepărta de tot ce este întuneric la voi, inclusiv de amintirile pe care le aveţi despre trecut, chiar şi despre cel din această viaţă, fie prin îndepărtarea lor, fie prin încercarea de a le repara, de a le procesa. Nu, prieteni, absorbiţi-le – întunericul, lumina, pe toate –, pentru că dacă sunteţi dezechilibraţi către lumină o să aflaţi nişte lucruri interesante pe calea dură, pe calea dureroasă. Nu ajungeţi la iluminare prin lumină. Este vorba şi despre sorbirea întunericului. Acum imediat suspinaţi: „Dar dacă sorb asta, dacă îmi respir întunericul, nu cumva accept lucruri rele despre mine?” Ei bine, da, într-un fel, dar de fapt nu erau rele.
Următorul obstacol mare e ceva de genul: „Oh, dumnezeule, dacă intru în întunecare, dacă accept întunericul, nu cumva devin demonic?” Demonic. Priviţi cuvântul… dacă îmi puteţi da o cariocă… priviţi-l. (scrie pe tablă) Cuvântul „evil” (demonic) poate fi citit şi „live” (a trăi) şi mai este şi „veil” (văl). Vedeţi, aici este Satana. În engleză, pentru aceia dintre voi care nu sunteţi vorbitori nativi de engleză. Dar în engleză este un joc de cuvinte interesant.
Astfel că voi spuneţi: „Dacă intru în întunecare, permit întunericul,  atunci permit…” Ce este întunericul? Tobias v-a spus acum mulţi ani. El reprezintă lucrurile pe care nu le-aţi iubit la voi. este divinitatea voastră, lucrurile pe care nu le-aţi permis la voi înşivă. Dar există şi o frică imensă. „Dar dacă devin demonic?” Ce înseamnă demonic?
Ei bine, oamenii vor spune că este întuneric, că… ştiţi, este ceva mai mult filosofic, dar demonicul, răul, este, simplu, exprimarea de către conştiinţa de masă a întunericului suprimat al indivizilor. Foarte mulţi indivizi îşi suprimă întunericul personal. Asta intră cumva în conştiinţa de masă, în marea matrice, şi acolo fermentează, se împute, devine gazos şi explodează.
O persoană va culege asta, un individ, şi va deveni demonic, dar într-un fel este doar o expresie a întunericului din toţi oamenii. Nu îi serveşte neapărat pe toţi ca o persoană să se comporte demonic, dar exact asta se petrece. Cineva intră într-o stare accelerată de întuneric şi apoi devine demonic. Aşa că întrebarea este: o să vă şi întunecaţi pe măsură ce vă iluminaţi? O să deveniţi demonici? Ce este asta? Este un gând, aşa că vă rog să simţiţi în loc să vă gândiţi.
Dar dacă aţi permite şi ceea ce aţi numit „întuneric”, fie că e vorba despre amintiri, fie că e vorba despre simţiri? Chiar şi în iritarea atât de prevalentă acum, în această frustrare, există un pic de întuneric, de gri. Putem râde de asta, dar dacă merge prea departe, ufff, ar putea fi destul de întunecat.
Dar dacă vă întunecaţi, cu alte cuvinte, permiteţi? Să puteţi spune în siguranţă: „Nici câinele nu-l vreau cu mine”. Vreau să spun că dacă puneţi asta în titlul unei ştiri de ziar, aţi fi la ştiri alături de Don Sterling. (râsete) Vreau să spun că oamenii or să spună: „Ce nu e în regulă cu ea?! Nici câinele nu şi-l mai vrea. Asta îi învaţă Cercul Crimson? Să nu mai suporte alţi oameni? Să li se pară respingători alţi oameni?” Da, de fapt jurnaliştii scriu astfel de poveşti prosteşti. (câteva râsete)

Asta mă duce la un alt lucru, iar acesta va fi dificil. Vorbim aici despre a fi conştienţi de ceea ce au fost limitările, astfel încât să puteţi aluneca într-un fel către libertate. 
Depresia
Celălalt lucru este depresia. Depresia. E un lucru interesant. Nu obişnuiam să fim deprimaţi. În Atlantida nu exista depresie. Nu. De ce? Ei bine, pentru că mereu eraţi cu alţi oameni. Mereu aţi avut un proiect. Mereu aveaţi ceva de lucrat împreună şi era doar o mare… acolo se afla Kumbaya cea originală, în Atlantida, literalmente (Kumbaya – cântec semi-religios american, devenit simbolul falsităţii şi naivităţii spirituale – n.tr.) Era un loc numit Kumbaya, iar numele lui a fost cules, transformat într-o expresie şi s-a şi făcut un cântec despre el! (câteva râsete) Eu am fost acolo, mulţi din voi aţi fost în Kumbaya şi acum e doar o glumă. Dar… (râde)
Pe atunci nu exista depresie. Depresia este un fenomen relativ nou. Depresia se petrece atunci când gândurile suprimă energia forţei vieţii, suprimă pasiunea lui Eu Sunt până la punctul în care creează un văl ce dă impresia că nu a mai rămas nimic. Depresiei îi lipseşte ceea ce aş numi un flux de energie. Energia pur şi simplu stă. E multă energie în depresie. Dacă am putea găsi o formulă de a fora în depresie, am extrage multă energie, dar care stă în bălegar, în smoală. Pur şi simplu nu se mişcă. Nu este inspirată.
Aşa că depresia este mintea care a generat foarte multe gânduri şi idei, credinţe şi mici metode, toate nefuncţionale, iar mintea spune, în esenţă: „Nu ştiu ce să mai fac, aşa că o să intru în stare de depresie”. Depresia este mai mult o stare de suspendare animată. Nu prea animată, de fapt, doar o stare de suspendare.
Unii i-ar spune „nimic”, dar de fapt e destul de plină. De fapt este foarte plină. Cei care au depresie probabil că ar contesta, spunând că nu e nimic acolo. Nu, aţi fi mai mulţumiţi cu nimic decât cu depresia. Depresia reprezintă un volum uriaş de energie neinspirată. Nu se duce nicăieri. (Linda îi arată că e târziu) Timpul? Oh, îţi place costumul meu de azi, asta vrei să-mi spui? Ah, avem destul timp.
Aşa că depresia este o stare de energie suspendată, fără inspiraţie, fără motivaţie, fără motivaţie sau libertate şi care a renunţat. S-a oprit. Şi ce face omenirea ca să încerce să-i scoată din acea stare pe cei deprimaţi? Le dă medicamente şi ştiţi că eu nu sunt susţinătorul lor. Atunci când spun că nu sunt susţinătorul lor vreau să detaliez şi să spun că atunci când vorbesc despre asta vorbesc cu voi. Nu vorbesc pentru restul lumii. Nu încerc să fiu doctor sau psihiatru pentru restul lumii. Eu vorbesc cu Shaumbra. Există motive foarte diferite pentru care voi nu ar trebui… sau pentru care eu nu vă recomand să faceţi asta… versus publicul general.
Acestea fiind spuse, depresia, întunericul şi depresia sunt cei doi factori provocatori. Într-un moment o să vă rog să îi sorbiţi, să îi respiraţi sau să îi permiteţi în interior. Aţi permis în interior lumina, fericirea, simţirea bună şi altele, dar de fapt sunt mult mai multe. Există energie chiar şi în întuneric. Există conştienţă în iritarea voastră. Există ceva bun, există şi beneficii în unele din lucrurile dificile prin care treceţi.
Iar cel mai rău lucru pe care îl faceţi, singurul care dă totul peste cap, este atunci când vă întrebaţi ce greşiţi. Asta va duce la depresie, apropo, pentru că este un gând. Este o limitare. „Ce greşesc?” Ei bine, aveţi presupunerea că greşiţi ceva. Eu vă spun să presupuneţi că totul se face foarte bine. Mintea voastră spune: „Bine, dar nu sunt sigur că pot să presupun totul. Am să presupun puţin”, iar apoi nu dormiţi noaptea.
Aşa că singura problemă aici, ştiţi exact despre ce vorbesc, este că voi continuaţi să întrebaţi: „Ce greşesc?” Eu vă spun: „Nimic,” după care vă înfuraţi pe mine. Avem discuţii lungi noaptea şi spuneţi: „Dar ştiu că greşesc ceva, altminteri…” Eu vă spun că nu. Ai făcut o alegere acum mult timp, Edith, pentru a te transforma şi încerci să o faci într-o singură viaţă. Merge. Merge, dacă poţi să o respiri în interiorul tău.
Am să mă întorc la începutul zilei de azi, când am venit şi am spus: „Hai să respirăm adânc”, iar ceea ce am primit a fost o respiraţie superficială, mică, slabă şi anemică, neinspirată. Apoi Aandrah a venit pe scenă şi a încercat să vă facă să respiraţi şi unii dintre voi au adormit. (câteva râsete) A trebuit să vorbesc în ultimele două ore – două ore! – despre ceva foarte simplu şi este vorba despre permitere. Este vorba despre voi. Este vorba despre a sorbi, despre a înceta să mai spuneţi: „Ce greşesc?” Nimic.
Aţi putea doar… o să treceţi prin asta atunci când în cele din urmă veţi spune: „Oh, da, ok. O să încetez să-mi mai fac griji”. O să spuneţi: „Dumnezeule, ce amintiri grozave!” Încă nu faceţi asta.

Merabhul sorbirii profunde a vieţii
Hai să respirăm adânc. O să facem un merabh relativ scurt. Dacă se pot reduce luminile, vă rog. Ok, hai să respirăm adânc, puţină muzică. Muzica e mereu plăcută. Da, muzica afectează dispoziţia în multe moduri. (muzica: „Full Moon Dance”, de pe CD-ul Lemurian Home Coming de Anders Holte) Hai să respirăm adânc.
În acest moment sacru şi preţios, am să vă rog din nou să vă daţi voie să treceţi dincolo de gânduri. (pauză) Un maestru soarbe. Un maestru soarbe în adâncul său.  Maestrul bea profund din toate – din întunericul său, din depresia sa, din bucuriile şi lumina sa. Maestrul soarbe adânc din viaţă. Aici aţi fost - după multe, multe vieţi, aţi ajuns în cele din urmă la acest punct. Aţi fost acolo, aţi făcut acele lucruri. Aţi fost un maestru plictisit un timp, pentru că aţi limitat fluxul energiei.
Nu mai vreţi nimic din ce e vechi şi vă apreciez pentru asta. Nu mai vreţi nimic din ceea ce ţine de ziua de ieri. Nu mai vreţi aceleaşi rutine şi tipare. Ar trebui să vă apreciaţi singuri pentru asta. Nu vreţi să mai continuaţi să treceţi prin tipare. Nu vreţi ca doar să vă câştigaţi existenţa. Nu vreţi ca doar să aveţi şi voi o relaţie. Oh, aţi prefera să nu aveţi nicio relaţie decât să aveţi „încă o relaţie”.
Nu vreţi să vă târâţi de colo-colo cu sănătatea, sperând că nu o să contractaţi vreo boală gravă sau fatală. Oh, prieteni, s-a încheiat. S-a încheiat, iar în acelaşi punct sunteţi foarte pregătiţi pentru ceva nou. Ştiţi că este acolo. Ştiţi că, orice ar fi, acel lucru este dincolo de cuvinte şi ştiţi că este acolo. Sunteţi pregătiţi. Este totuşi un paradox interesant la acest punct: pentru că nu vreţi mai mult din acelaşi lucru, vă limitaţi, vă trageţi înapoi. Nu mai respiraţi ca un monstru, ca un monstru nebun. Vă trageţi înapoi.
Astfel că ziua de azi se referă la maestrul care soarbe profund, respiră adânc, trăieşte profund, doarme foarte adânc. Maestrul înţelege că singurul fel de control ar trebui să fie cel foarte conştient. Cu alte cuvinte, sunteţi conştienţi că în mod deliberat controlaţi. Ceea ce nu este potrivit este controlul inconştient. Se petrece în fiecare zi, de mii de ori pe zi – control şi limitări în mod inconştient. Este în regulă să controlezi şi să manageriezi, dar în mod conştient.
Maestrul soarbe adânc chiar şi întunericul propriu. Nu încearcă să-l controleze. Nu încearcă să îl evite. În special îşi soarbe în adânc propriul întuneric, propria tristeţe. Maestrul soarbe adânc din viaţă. S-ar putea să existe îngrijorarea că dacă sorbiţi adânc din viaţă s-ar putea să vă blocaţi, s-ar putea să fiţi obligaţi să vă întoarceţi, s-ar putea să vă pierdeţi iar. Dar nu va fi aşa. Nu va fi aşa, pentru că aţi făcut acel legământ şi acea decizie faţă de voi înşivă. Nu va fi aşa, pentru că eu nu vă las. Puteţi sorbi adânc din viaţă fără să fiţi blocaţi în ea.
Ce a fost, ce a fost acea pasiune, acea pasiune profundă despre care am vorbit în ultima noastră experienţă muzicală? Nu vreau să o explic în cuvinte, dar am să vă dau un indiciu. Era pasiunea de a trăi. Era pasiunea de a trăi, nu doar de a exista. Nu doar de a trece prin viaţă, ci, după atâtea vieţi şi întrupări, pasiunea a fost cea de a trăi. Asta a fost. Nu o să vă blocaţi. Nu o să vă pierdeţi. O să trăiţi.
S-ar putea ca uneori să trăiţi iritaţi de oameni. S-ar putea să fie timpuri când o să vă înnebunească energiile şi conştiinţa limitată a planetei, dar tot mai puteţi trăi. Aceasta este pasiunea. Acesta este angajamentul senzual. Multe alte lucruri se petrec. Atunci când trăiţi deveniţi un Standard pentru alţii. Atunci când trăiţi, aveţi vitalitate, sănătate şi abundenţă. Atunci când trăiţi, îi inspiraţi pe alţii. Însă bucuria, pasiunea este cea de a trăi pur şi simplu, deschis, fără frână apăsată, larg deschis.
Aşa că vă invit să staţi în acest moment ca să sorbiţi adânc, să mâncaţi adânc, să iubiţi profund, să respiraţi, să experimentaţi toate aceste lucruri profund. Maestrul soarbe profund. Cei netreziţi sorb superficial, însă maestrul soarbe profund, fără frică, fără limitare. (pauză)
Acum mai respiraţi o dată, dacă vreţi, o respiraţie neforţată, dar adâncă. Ce înseamnă asta? Nu forţaţi respiraţia să intre sau să iasă, dar este profundă totuşi. Cum faceţi asta? Pur şi simplu o faceţi. Atunci când respiraţi adânc fără muşchi şi fără forţă, dintr-o dată acel aer şi acea energie pur şi simplu curg, intră în corpul vostru, vă intră în gânduri. Puteţi respira adânc fără să forţaţi nimic. Vedeţi cum merge? Puteţi sorbi adânc din viaţă fără să forţaţi nimic. (pauză)
Îmi place faptul că vă daţi voie să treceţi dincolo de gând. Vreau să spun că în general în aceste zile treceţi dincolo de gând în ceea ce este adevărata conştienţă senzorială, în senzualitatea vieţii. Aceasta este eliberarea reală. Aceasta este adevărata trecere dincolo de închisoare. Un pic din ea este azi aici – doar simţirea. Hai să respirăm adânc viaţa, împreună.
Vă mutaţi pe o scenă nouă, o fază nouă. Literalmente părăsiţi acest spaţiu. V-a servit bine. Treceţi acum într-un spaţiu nou, la propriu şi la figurat. Nu e mereu uşor. Eh, a necesitat multă muncă, se spune, ca să se construiască acest loc nou, a fost nevoie de mulţi bani, dar totul s-a aflat acolo în serviciu.
Acelaşi lucru vi se întâmplă vouă personal. Lăsaţi în urmă fizicul ancestral. Lăsaţi în urmă gândurile. Lăsaţi în urmă conştiinţa de masă, intraţi în spaţiul vostru. Nu e mereu uşor. Sunt şi multe amintiri frumoase, dar, dragii mei prieteni, este ceea ce voi alegeţi, prin urmare este. Iar dacă vreodată aveţi orice îndoieli, frici sau îngrijorări, respiraţi adânc şi amintiţi-vă…
ADAMUS ŞI AUDIENŢA: Totul este în regulă în întreaga creaţie.

ADAMUS: Vă mulţumesc, dragi Shaumbra. Mulţumesc. (aplauze)

 

 

 

Multumiri si sursa:

Georgiana's Merahb Space