MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria e2012:
SHOUD 11: " Prezenţa radiantă " – Cu Adamus, transmis de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson in data de 7 iulie 2012
www.crimsoncircle.com; www.shaumbra-in-hd.ro

 

Precizare:

Toate drepturile asupra acestui material apartin exclusiv lui Geoffrey Hoppe, Golden, Colorado, SUA. Prezentul material nu poate fi distribuit decat gratuit, in limba engleza si in traducere in orice alta limba. Prezenta versiune in limba romana este realizata de Georgiana, pentru www.ascensiunea.ro. In cazul preluarii pe alte site-uri sau bloguri, rugam sa preluati si aceste elemente. Namaste!

 

Eu Sunt Cel Ce Sunt, radiant şi mereu prezent, Adamus din Domeniul Suveran. Vă mulţumesc. (aplauze) Bine aţi venit în această clasă a trăirii ascensiunii. Promit că nu-ţi fac greutăţi azi, Edith.

EDITH: Îţi mulţumesc.

ADAMUS: Tu poţi să-mi faci greutăţi, dar eu nu o să-ţi răspund. Bine aţi venit în sala de curs, dragii mei prieteni. Tocmai am trecut printr-un merahb de patru minute, cât s-a cântat, vai, acea muzică dulceagă (“Soul Companions”, de Mary Chapin Carpenter şi James Taylor, de pe albumul “Ashes and Roses”). (audienţa: “Oh!”) Nu a fost aşa?! (Kerri strigă: “Da!”, Adamus râde) În timpul muzicii,puteaţi să plutiţi puţin, ca să permiteţi o schimbare a conştiinţei. Cu adevărat. De ce să nu fie şi nişte muzică grozavă din când în când?

Aţi trecut printr-un merabh de patru minute, printr-o schimbare de conştiinţă. În următoarele două ore vă veţi da voie să experimentaţi cum este, să o integraţi, să o aduceţi în corpul vostru, să deveniţi prezenţa radiantă. Vă întrebaţi de ce sunteţi azi aici? Nu aveţi unde altundeva să mergeţi! (râsete) Ca să aflaţi despre prezenţa radiantă. Acesta este pasul următor. Acesta e următorul lucru la care vom lucra – a fi prezenţi. Ah!

Iluminarea. Iluminarea înseamnă să fiţi prezenţi. Înseamnă să fiţi conştienţi, dar este o mare diferenţă între a fi în minte şi a fi conştienţi. Cu adevărat aşa este. Conştienţă – de fapt nu aveţi nevoie să folosiţi prea mult din minte.

Iluminarea înseamnă a permite ca un flux natural să aibă loc. În clipa în care începeţi să intraţi peste ea, în clipa în care începeţi să vă amestecaţi, în clipa în care credeţi că umanul, doar umanul singur, ştie cum să facă acest lucru şi nu vă invitaţi sufletul, nu vă invitaţi aspectele, nu vă invitaţi sinele vostru, nu o să meargă prea bine. Mă veţi striga pe mine stând în genunchi. Ha, ha, ha! (râsete)

Aşa că, dragii mei prieteni, azi avem mulţi oaspeţi. Nu doar pe voi, nu doar pe Jonette (Crowley) şi Vulturul Alb. Avem mulţi oaspeţi cu noi. Oh, mereu sunt oaspeţi, numai că nu le dau eu voie prea des ca să vorbească. (câteva râsete) Azi sunt mulţi oaspeţi. Avem Shaumbra minunaţi, din întreaga lume. Avem energiile şi iubirea fiinţelor angelice.

Turnirul

Ştiţi… trebuie să spun „iubire” pentru că ei iubesc să fie parte din asta. Ei adoră să observe. Dar este un fel de iubire interesantă. Este aceeaşi iubire pe care mulţi dintre voi o aveaţi în vieţi trecute, când vă duceaţi la turniruri. (câteva râsete) Caii, lănciile lungi, unul îmbrăcat în negru, altul în alb, atacându-se unul pe altul, izbindu-se unul de altul – buuum! – şi unul dărâmat de pe cal. Ceilalţi râdeau şi aplaudau, vă ovaţionau când eraţi la pământ, întrebându-vă ce naiba v-a lovit.

De ce? Ei pot râde şi pot aplauda pentru că ştiu că o să vă ridicaţi. Ştiu că nu o să vă distrugă. Ei ştiu că, dintr-un motiv foarte ciudat, vă place să vă urcaţi iar pe cal, să înhăţaţi lancea şi să atacaţi iar. Dar cu cine vă luptaţi? (audienţa: “Cu noi înşine”) Cu voi înşivă. Absolut.

De ce vă luptaţi cu voi înşivă? De ce? (diverse răspunsuri din sală: “Cine ştie?” şi “Din amuzament”) Din amuzament. (cineva spune: “Drama”) Drama. (altcineva: “Din plictiseală”) Plictiseală – bun răspuns. Plictiseală. (cineva spune: “Obişnuinţa”) Din obişnuinţă – cel mai bun răspuns. Din obişnuinţă. Intraţi în obiceiul de a sări pe cal, de a vă pune armura şi a vă opune vouă înşivă. Întuneric versus lumină. Forţă contra forţă. Oh, este foarte interesant pentru ceilalţi să privească. Este interesant, fiindcă ei vor mereu să ştie, mai întâi de toate, cât de pasionaţi sunteţi de asta: cum vă puneţi armura; cum o încheiaţi; cum vă luaţi arma; cum vă urcaţi pe cal; cum aveţi atâta determinare şi energie şi apoi cum vă duceţi în urmărirea voastră! Nu râd prea mulţi la asta. (râsete) Cum sunteţi aruncaţi de pe cal, azvârliţi pe jos, dar vă ridicaţi şi încercaţi din nou.

Ce-ar fi ca mâine, când vă treziţi, să nu vă puneţi nicio armură? Mergeţi dezbrăcaţi cu totul, adică fără acea protecţie energetică – nu tu, domnule (râsete) –, fără acea protecţie energetică pe care o puneţi în fiecare zi. Are sens, deoarece afară este dur. Sunt zile în care simţiţi că trebuie să ridicaţi acel scut.

De ce nu mâine, de ce să nu renunţaţi la ea mâine, doar ca să vedeţi ce se petrece? Dar dacă mâine nu v-aţi scoate lancea ca să o curăţaţi, să curăţaţi sângele închegat acolo de ieri? Dar dacă aţi lăsa lancea pe jos, acolo unde a căzut ultima dată? Dar dacă aţi uita de cal? Calul e doar un simbol al puterii pe care o folosiţi uneori în viaţa voastră, în fiecare zi. Dar dacă aţi fi doar în prezenţa voastră radiantă? Nu cumva acesta este singurul costum de care aveţi nevoie? Nu cumva este singurul instrument? Nu cumva e singurul lucru de care e nevoie ca să treceţi peste zi?

Acum, ce se va petrece cu sinele întunecat? Sinele opus, acea parte cu care v-aţi luptat în fiecare zi, cu el ce se va petrece? (cineva spune: “Integrare”) Nu. Va sări pe cal, o să-şi înşface lancea şi va veni după voi! (râde) De ce? Din obişnuinţă. Din obişnuinţă. Cine l-a educat astfel? (audienţa: “Eu”) Da. Azi întrebările sunt prea uşoare. (Adamus râde) Trecem mai târziu la cele dificile.

A fost educat. Este parte a obişnuinţei, parte a programului, a duelului zilnic cu voi înşivă. Dar după un timp se va sătura să-şi pună costumul, să-şi ia lancea, să urce pe cal şi să vă fugărească. În cele din urmă va afla că se poate integra. Nu mai e nevoie să vă bateţi întreaga zi.

Acum, în acel acel războinic întunecat opus, există elemente ale conştiinţei de masă. Există elemente ale altor oameni – prieteni, familie, colegi. Există elemente, dar sunt toate atrase de către voi către forţa opusă. Precum un boson Higgs personal al vostru, atrage energie, o transformă în ceva real. O transformă în materie şi în experienţă.

Aşa că mâine doar respiraţi acea respiraţie adâncă. Nu vă puneţi costumul. Nu înşfăcaţi lancea. Nu vă urcaţi pe cal. Nu vă luptaţi. Nu e nimic cu care să vă luptaţi. Nimic, absolut nimic. Cu cât mai repede veţi realiza asta, cu atât mai multă distracţie veţi avea în iluminarea voastră.

Haideţi să respirăm adânc şi să-i întâmpinăm pe oaspeţii de astăzi – frumoasele, extraordinarele fiinţe angelice şi umane, toate aflate aici ca parte din ceea ce se petrece.

Ce se petrece acum

Sunteţi la jumătatea drumului către 12-12-12. Da. “Doar la jumătate?” întrebaţi voi. La jumătatea drumului, dar nu se sfârşeşte neapărat în decembrie 2012. Nu se va sfârşi la finalul anului sau pe 21 decembrie. Vor mai fi multe reziduuri. Ce se va petrece pe 21 decembrie? (cineva spune: “O altă zi”) În esenţă va fi o altă zi, dar s-a implantat în conştiinţă că e o zi specială. Chiar şi cei care nu au aceeaşi conştiinţă au micul implant, mica dilemă dacă este cumva sfârşitul lumii, sfârşitul unei ere sau doar o altă – destul de ciudat – speranţă pierdută.

Realizaţi că mulţi oameni se vor trezi pe 22 decembrie şi vor simţi că şi-au pierdut speranţa? “Oh, rahat”, aşa cum ar spune Sart. “E doar o zi ca toate zilele”. Asta va fi, probabil, mai dificil decât să vadă un dezastru mondial, vreo dramă, pentru că mulţi oameni se vor trezi pe 22 decembrie spunând: “Asta e tot. S-a vorbit despre schimbări. S-a vorbit despre o lume nouă. S-a vorbit despre sfârşitul lumii vechi, ce o fi fost, dar e doar o altă zi”.

Acesta este, probabil, unul din cele mai dure lucruri, căci în asta este o pierdere a speranţei, o pierdere a salvării, hai să-i spunem aşa, o pierdere a ceva care să vină şi să facă o schimbare semnificativă. Pentru voi, la finalul anului, nu contează cu adevărat, deoarece ceea ce se petrece chiar acum – în special cu energiile nebuneşti, cu toate fluxurile de energie care vin şi cu modurile în care oamenii s-au descurcat cu ele – ceea ce se petrece cu adevărat este că un set nou de potenţiale este revelat, potenţiale care mereu au fost aici – întotdeauna, întotdeauna au fost aici  –, dar care au fost mascate. S-au aflat în spatele norului, al vălului, nevăzute sau neconştientizate de oameni.

Acum unele dintre acestea vin în prim-plan. Voi le simţiţi de ani de zile şi în esenţă v-au fost disponibile. Omenirea abia începe să devină conştientă de ele, în mare măsură datorită lucrării pe care aţi făcut-o în propria conştiinţă.

Aşa că nu va fi vreun eveniment dramatic pe 22 decembrie sau în săptămânile ori lunile din jurul său. Nu va fi dramatic. Va fi o deschidere treptată şi vor fi momente de mare intensitate. De fapt vara aceasta va fi foarte intensă, aşa cum s-ar putea deja să fi simţit. În toamnă se va mai linişti. (cineva spune: “Da”) Ei bine, încă nu am terminat. (râsete) Suntem abia în toamnă. (Adamus râde) Vă va oferi tuturor o senzaţie de pace şi calm. “Ahh!”

Pe la sfârşitului lui septembrie, în octombrie, veţi spune: “Oh, vezi? Lucrurile au ieşit foarte bine până la urmă”. Vă va legăna, vă va mângâia. E ca o simfonie. E ca o simfonie. Suntem la jumătate. Tobele bat. Orchestra este în ritm, apoi se domoleşte, iar simfonia toamne devine cam lentă. Intră în interior, dar apoi vine marele final! Un final energetic, da, de la jumătatea lui noiembrie până la sfârşitul anului. Dar, din nou, nu vor ateriza OZN-urile, nu vor fi aterizări în masă. Nu… vroiam să spun că se vor petrece evenimente fără precedent, dar nimic care să şteargă omenirea de pe faţa Pământului.

Însă în tot acest timp, chiar acum, energii uriaşe continuă să vină. Schimbări au loc. Le puteţi vedea. Vor ajunge şi în buletinele de ştiri, uneori luni de zile mai târziu. Noi am trecut printr-un uriaş flux de energie în ultimele luni, un flux energetic uriaş. Durează un timp până să afecteze oamenii, să intre în realitate, să ajungă la ştiri.

Aţi avut fenomene meteo extraordinare, iar acestea vor continua. Chiar aici, lângă voi, au fost incendii. În alte părţi ale lumii - inundaţii. Toate sunt părţi din procesul manifestării energiei, aşa că vor continua. Acum suntem la jumătate.  Hai să respirăm adânc cu asta. Aţi ajuns până aici. Nu a fost chiar atât de dur. De fapt devine puţin… nu-i aşa că devine ceva mai uşor? (unii spun „Da”, alţii spun „Nu”) Nu. (râde) Nu.

Hai să respirăm adânc cu asta, pe măsură ce continuăm acest an. Fenomenale, fenomenale schimbări. Aţi simţit schimbările în voi? (cineva spune: “Da”) Da. De ce fel? Microfonul, te rog, dacă nu te deranjează. Oh, nu e îngrozitor? Da. Linda e aici, cu microfon cu tot. Scuză-mă.

SHAUMBRA 1 (o femeie): Ce schimbări am simţit eu?

ADAMUS: În tine. Care e cel mai mare lucru pe care l-ai observat?

SHAUMBRA 1: Eliberarea lucrurilor trecutului. E ca şi cum visez că eliberez – am multe vise că eliberez vechiturile.

ADAMUS: Bun.

SHAUMBRA 1: Eu doar am încredere că se petrece.

ADAMUS: Da, aşa e.

SHAUMBRA 1: Chiar dacă nu simt asta mereu, am încredere că se petrece.

ADAMUS: Aşa şi este. Aşa şi este, eliberarea lucrurilor vechi. Straturi şi straturi şi straturi. Credeaţi că atunci când a plecat Tobias este şi finalul eliberării? Însă continuă. Sunt foarte multe straturi.

Dar nu se petrece neapărat într-o manieră liniară. Nu e ca şi cum aţi fi obligaţi să urmaţi un fir sau că nu puteţi elibera decât câte puţin odată. În culise au loc mişcări imense şi nu e vorba doar de eliberare. Devine o integrare, fiindcă atunci când eliberaţi ceva, este eliberat din structura energetică, din acel sistem de credinţă. Se deschide, dar apoi revine la voi pentru integrare. Este ca un proces tip ‘eliberează, curăţă, readu’, dar într-un mod foarte nou, cu înţelepciunea a ceea ce aţi învăţat.

Vedeţi voi, ceea ce este menţinut în… mulţumesc. Atunci când un lucru este menţinut în credinţele vechi, în structurile energetice vechi, sufletul nu poate obţine înţelepciunea sa. Încă este blocat, încă încearcă să se rezolve sau să se ascundă pe sine, însă atunci când aceste probleme sunt eliberate în iubire, în încredere, se eliberează. Apoi sufletul distilează acea experienţă frumoasă în înţelepciune. Bun.

 Iluminarea naturală

Ne aflăm aici pentru iluminare, singurul şi unicul motiv. Voi sunteţi aici pentru iluminare. Iluminarea înseamnă conştienţă. Iluminarea înseamnă, aţi putea spune, într-un mod ciudat, împlinirea sau desăvârşire. Iluminare înseamnă simplificare. Iluminare înseamnă… (se aude un tunet; râsete) integrare, integrarea cu toate acele bucăţi şi fragmente care plutesc pe afară. Integrarea - nu puteţi face cu adevărat integrarea dacă încercaţi să faceţi să fie complex.

Iluminarea este un proces natural, dragii mei prieteni. Un proces natural. Acesta este poate cel mai important lucru pe care îl spun şi aşa va fi până ce voi pleca. Oh, vă pot auzi întrebând:  “Când? Când? La ce dată?” (râde)

Iluminarea este un proces natural şi voi continua să vorbesc despre asta iar şi iar, pentru că, mai întâi de toate, starea conştiinţei umane limitate este nenaturală. A avea un corp separat, o minte separată, este nenatural. A nu cunoaşte sau a nu simţi atunci când spui “Eu Sunt Cel Ce Sunt”, a încerca să pricepi – asta este nenatural. A fi separaţi de voi înşivă, de ceea ce numiţi Spirit, de sufletul vostru – nenatural. Suferinţa – nenaturală. Lipsa abundenţei – nenaturală. Toate aceste lucruri – nenaturale. Singurătatea – nenaturală. Nenaturală.

Toate au fost create de voi, au fost aşezate acolo de voi ca parte a unei experienţe glorioase. Trebuie să fi şi un mod mai bun de a face asta. (Adamus râde)

Sunt nenaturale pentru că naturalul este simplu, este integrat şi, aţi putea spune, este suficient sieşi. În sine. Acest lucru este natural. Nenatural este să fii nefericit. E absolut nenatural să îţi lipsească abundenţa. Da, voi face un scurt… (cineva scapă din mână o piatră, care face zgomot când cade pe podea)

KATHY: Oricum era pentru tine, dragule. (îi dă piatra)

ADAMUS: Îţi mulţumesc.

KATHY: Aveam nevoie de un semn.

ADAMUS: Bun. O piatră. Nu adormiţi. (râsete, căci se preface că aruncă piatra spre cineva) Este nenatural să fiţi nefericiţi. Este total nenatural să vă lipsească abundenţa. Voi face un curs despre abundenţă, dar am aşteptat…

LINDA: Când?

ADAMUS: Când. Când vreţi să-l fac? (audienţa strigă: “Acum!”) Sunteţi pregătiţi? (audienţa: “Da!”; câteva aplauze)

Trebuie să vă previn. Voi aplaudaţi, ovaţionaţi, spuneţi că sunteţi pregătiţi pentru asta. Mai întâi de toate – cum să spun în mod politicos – Cauldre, Linda şi mulţi dintre voi nu veţi fi niciodată invitaţi în anumite locuri de către unii oameni. Va fi foarte clar, nu prea amabil, foarte direct, iar unii vor fi ofensaţi, pentru că au investit în lipsă. Învăţători, dragii mei prieteni, scriitori, unii dintre voi investesc în propria lipsă de abundenţă. Nu e ciudat să investiţi în lipsă? Nu e cumva ca un fel de oximoron?

Însă este o stare nenaturală aceea în care nu sunteţi în abundenţă. Trebuie să lucraţi la a nu avea abundenţă. Realizaţi asta? Ştiu că unii dintre voi spun: „Dar, Adamus, chiar mi-am pus intenţia acolo”. (scuipă) Asta fac eu cu intenţia.

LINDA: Ce-a fost asta?!

ADAMUS: Dă-mi voie să explic. (Adamus scuipă din nou) Este nenatural să fii în lipsuri. Chiar trebuie să lucraţi la aşa ceva. De fapt sunteţi adevăraţi magi ca să puteţi fi în stare să nu fiţi în abundenţă. Uneori mă întreb cum faceţi asta. Arătaţi-mi care e şmecheria voastră. Nu, mai bine nu vreau să ştiu. Îmi arătaţi şi mie cum faceţi asta? Ar trebui să scrieţi cărţi despre cât de grozavi sunteţi ca să fiţi lipsiţi de abundenţă, pentru că este pur şi simplu nenatural.

Problemele fizice – cu totul nenaturale. Cum faceţi asta? Cum faceţi – nu mă iau de tine (către Pete), doar mă sprijin de tine – cum faceţi ca trupul vostru să fie atât de dezechilibrat?! Este nenatural. Jonette, Vulturul Alb, Mark, cu toţii ştiu asta. Ei spun: “Oh…!” (mimează dezolarea)

Astfel că unul dintre lucrurile pe care le vom face, dragii mei prieteni, este să trecem peste unele din acestea, dar este dificil. Nu e uşor să fii Adamus, ştiţi. (râsete) De ce? Ups! (microfonul îi cade) De ce? Pentru că vă ţineţi de acestea foarte strâns. Şi sunt momente în care… ei bine, mai întâi daţi-mi voie să spun că vă ţineţi atât de strâns de ele, atât de strâns încât sufletul vostru vă lasă. Cu adevărat. Vreau să spun că voi întoarceţi spatele sufletului vostru, iar el vă întoarce spatele la rândul său. De ce? Pentru că vă iubeşte atât de mult. Este compasiune. Maimuţa vede, maimuţa face. (râsete) Foarte adevărat. (Adamus râde)

Sunt momente în care voi insistaţi pe lipsă sau pe dezechilibrul fizic sau pe afurisita de depresie – oh, e aşa de trist! –, pe alte probleme, pe faptul că nu aveţi relaţii – putem face o listă lungă… am făcut liste lungi –, dar vă ţineţi de ele! Apoi îmi spuneţi mie că nu sunt ale voastre. Îmi spuneţi că sunteţi… nu mă uit la nimeni anume. Nu… (Adamus râde) Îmi spuneţi că nu voi aţi creat astfel, că sunteţi doar o victimă şi le trecem în revistă împreună de fiecare dată. Vă ţineţi de ele.

Alte fiinţe, din respect şi compasiune, vă permit să le păstraţi, dar nu şi eu. (Adamus râde) O să mă lupt cu voi pentru ele. O să vi le smulg, dacă pot. O să văd cât de mult vreaţi cu adevărat, cu adevărat acele probleme. Oh! Lipsa abundenţei. O vom folosi drept reper atunci când vom face cursul despre abundenţă. O să cer foarte mult pentru el. (râsete) Iar apoi plec! Ohh!

O vom folosi drept reper. E clar, Linda? Abundenţă. Iar când vă veţi înscrie va trebui să daţi câţi bani aveţi în bancă şi câţi bani câştigaţi acum şi câte datorii aveţi. Iar apoi vom lucra la asta şi, fie că vor fi şase luni, fie că vor fi un an sau doi mai târziu, ne vom întoarce şi vom măsura nu succesul meu, ci succesul vostru. Vom măsura să vedem cât de mult vă mai ţineţi de lipsă, dacă vă mai ţineţi de ea.

Vă rog, haideţi să ne imaginăm pentru un moment. Hai să spunem aşa, hai să presărăm puţin praf magic. Imaginaţi-vă o existenţă, o viaţă, în care există toată abundenţa, în care nu e nevoie să vă gândiţi la ea. În care există sănătate. Ei, de câteva ori pe ani vă este rău şi vomaţi, dar este o curăţare a toxinelor din aer.

Imaginaţi-vă o relaţie care nu este o provocare, care vă susţine. O relaţie în care, ştiţi, nu sunt lupte. Nu căutaţi să obţineţi nimic din ea. Este, pur şi simplu, un mod grozav de a vă bucura de viaţă, de a împărtăşi viaţa cu altcineva. Doar respiraţi adânc şi imaginaţi-vă toate aceste lucruri.

Imaginaţi-vă pentru un moment lucrul pe care îl numim iluminare, care, de fapt, este simplificare. Asta e tot ceea ce este. Şi integrare. Imaginaţi-vă că nu o mai căutaţi, că de fapt o trăiţi. Ce concept! Da, doar respiraţi asta pentru un moment. Pur şi simplu sunteţi.

Nu am mai vorbi niciodată despre iluminare. Ne strângem astfel. Jucăm poker. Bem nişte vin. Ne distrăm. Ieşim pentru puţin timp din lumea de afară. Imaginaţi-vă asta. Da.

Ştiu că am mai vorbit înainte, dar de ce continuăm să ne întoarcem la problemele de sănătate, de abundenţă, de relaţii, la aspecte, la toate acele lucruri? (cineva spune: “Ne place nouă”) Aşa vă place vouă! Da. Îmi dă şi mie de lucru. Aşa e. (râsete

SART: Eşti pe statul de plată!

ADAMUS: Pe statul de plată. Trebuie să spun că, în pofida comentariilor mele, vă descurcaţi remarcabil cu această transformare, cu această breşă, cu această breşă naturală. O înduraţi destul de bine. Încă are loc multă luptă mentală, încă e multă rezistenţă, încă vă întrebaţi ce s-ar petrece. Ce s-ar întâmpla, Jan, dacă mâine dimineaţă, când te trezeşti, pur şi simplu ai elibera? Pur şi simplu dai drumul. Ce s-ar petrece?

JAN: Nu ştiu.

ADAMUS: “Nu ştiu”. Gândeşte-te o clipă. Pur şi simplu eliberezi. Eliberezi, cu alte cuvinte, toate lucrurile de care ai stat agăţată. Cârligele sunt lucruri precum banii, relaţiile, sănătatea şi întrebarea ce naiba faci aici. Doar te trezeşti dimineaţa şi nu îţi pui armura – scuze, Pete –, nu îţi pui armura  şi nu stai pe cal, ca să spun aşa. 

LINDA: Ce?! (râsete)

ADAMUS: Este un termen din echitaţie. (mai multe râsete) Bine, „nu te urci pe cal”. Cum o fi. Ce s-ar petrece, Jan? Încă te mai gândeşti la treaba cu calul. Hai să lăsăm… ooh, lasă asta. (râsete) Ce s-ar petrece?

JAN: E greu să-mi revin.

LINDA: Încă stă pe cal, din cauza ta! (râsete)

ADAMUS: (râzând) Un picior în scară, arunci celălalt picior deasupra, da.

JAN: Chiar am greutăţi să-mi imaginez că nu sunt agăţată în toate, pentru că în viaţa mea eu fac foarte multe, ştii. Mereu sunt agăţată în ceea ce am de făcut, în toate acele lucruri. Ca să eliberez toate acestea…

ADAMUS: Nu face asta mâine. Ce-ar fi?

JAN: Nu ştiu. Chiar e greu. La asta lucrez acum.

ADAMUS: Chiar este atât de greu?

JAN: Pentru mine.

ADAMUS: Da.

JAN: Vreau să spun că la asta lucrez acum. În loc să fiu cel care face, încerc să fiu cel care este, dar e dificil.

ADAMUS: Cum merge cu „a face”? (câteva râsete)

JAN: Da. Întotdeauna…

ADAMUS: Constaţi că nimic nu merge?

JAN: Da.

ADAMUS: Atunci de ce nu faci „nimic”?

JAN: Da! Mi-ar plăcea. (râde)

ADAMUS: Funcţionează! Funcţionează. Vezi tu, toate cârligele din toate lucrurile, din a face, din a fi ocupaţi… toate acestea sunt atribute ale Vechii Energii. Realizezi că se pot face foarte multe fără a face nimic? Cu adevărat poţi. Vrea să spun că nu e nevoie neapărat să exerciţi forţă.

Asta, de fapt, nu mai e la modă. Da, cu adevărat. E ca şi cum… ştiu că unora dintre voi vă place să gândiţi că sunteţi stilişti spirituali. Nu fascişti, stilişti. Preocupaţi de modă. Creăm cuvinte aici, la Shoud. Preocupaţii de modă. Designerii spirituali. Uneori, ceea ce aveţi este demodat, ştiţi voi, precum „trebuie să fac”. Nu trebuie să faceţi nimic.  Acum, mintea voastră spune că o să fiţi faliţi şi că toţi or să creadă că aţi intrat într-o sectă şi că… (Adamus râde) Nu e nevoie să faceţi nimic.

JAN: Apoi nu fac suficient. Asta e…

ADAMUS: Apoi nu faci destul. Realizezi că adevărata creaţie nu are nicio legătură cu a face? Adevărata creaţie – şi vom vorbi despre asta într-un moment – înseamnă, simplu, prezenţa radiantă. Asta e tot. Apoi vi se întâmplă toate rahaturile. (câteva râsete) Era un termen tehnic. (râde) Unii dintre voi adorm. Trebuie să… vă distrag aici. Prezenţa cu adevărat radiantă face să se petreacă. Nu aveţi nimic de făcut.

Acum, sunteţi obişnuiţi să intraţi într-un conflict – Jan şi alţii ca tine – pentru că sunteţi foarte obişnuiţi cu a face. Dacă nu faceţi, dacă nu faceţi ceva, lucrurile nu se mişcă – aşa credeţi voi, acea constantă împingere, împingere, împingere, moara de zi cu zi. Împingeţi… (împinge pe cineva) Scuze. Împingeţi, împingeţi, împingeţi toate lucrurile. E ca şi cum împingeţi un bolovan la deal. Nu aţi observat, mai întâi de toate, că nu de fapt nu există un bolovan şi de fapt nu e nici un deal.

Dar v-aţi oprit ca să vă gândiţi o clipă: pentru ce tot împingeţi? Încotro vă îndreptaţi cu asta? Ce se petrece când ajungeţi în vârful dealului? Ce o să faceţi cu amărâtul de bolovan pe care l-aţi împins la deal? Mai apare încă un deal! Asta e tot. Da. Sau se rostogoleşte pe partea cealaltă şi acum trebuie să îl urcaţi  la loc.

Aşa că ceea ce vreau să spun cu toate acestea este că au loc schimbări uriaşe, dincolo de orice ceea ce aţi gândit. Eu iubesc mintea. Este o creaţie frumoasă, dar timpul său a expirat şi asta vă spune. Asta vă spune. Vă spune: “Eliberează-mă” (Adamus rosteşte cuvintele cu o voce piţigăiatămulte râsete, în special din partea unui persoane) Da. Primeşte un premiu Adamus. Da, da. Un râs fără sfială.

LINDA: Junior? Junior primeşte premiul? (un tânăr care şi-a scris “Adamus Jr.” pe ecusonul cu numele)

ADAMUS: Junior, da.

LINDA: Ok.

ADAMUS: Fiul. Aşa că, dragi prieteni, ceea ce vreau să spun este că…

LINDA: Adamus, ai vrea să-i dai tu premiul lui Junior?

ADAMUS: Oh, da, absolut. Pentru tine. (Adamus îi dă premiul)

JUNIOR: Îţi mulţumesc, tată.

ADAMUS: Da, da. (râsete) Eu sunt virgin. (multe râsete, chiar şi Cauldre scuipă băutura din pahar) Nici măcar Cauldre nu a crezut-o pe asta.

Ceea ce vreau să spun este simplu. Uriaşa schimbare prin care treceţi acum priveşte, ei bine, ceea ce aţi numi paradigmele, dar este conştiinţa, de fapt. A fost dificil şi să vă imaginaţi ce urmează. Aproape imposibil. Daţi-mi voie să reformulez. Este dificil şi să vă gândiţi la ea, iar asta a fost parte a problemei. V-aţi gândit la ce urmează, iar când vă gândiţi aceasta vă ţine în moara zilnică, în conştiinţa veche, vă împiedică să simţiţi cu adevărat explorarea a ceea ce urmează.

Ceea ce urmează este foarte mult dincolo de minte, însă mintea ar vrea să ştie, mintea ar vrea să participe. Este dincolo de moara zilnică. Implică încredere. Este foarte distractiv. Schimbă perspectiva asupra a tot, realmente a tot, şi este natural. Asta e cea mai bună parte.

E atât de natural şi se va petrece. Este inevitabil. De fapt voi – voi, sufletul vostru, toate cele ale voastre, gunoiul vostru – aţi ales acest timp pentru ca aceste lucruri să se petreacă. De ce? Mai multă energie pe Pământ, o conştiinţă mai înaltă şi voi sunteţi sătui de moara zilnică.

Se va petrece, puteţi permite? Te rog? (cineva spune: “Da”) Ei bine, asta spuneţi acum, dar mâine dimineaţă când plecaţi şi vă duceţi la muncă, veţi reveni la ele. Doar amintiţi-vă ce am vorbit aici. Încetaţi să mai faceţi lucruri. Iluminarea voastră: cel mai bun lucru este să o lăsaţi în pace.

*A permite să se petreacă

Este atât de trist, cred că aţi spune voi. Este zdrobitor să vă văd pe unii dintre voi lucrând la iluminare. De ce? Pentru că nu aveţi nicio idee despre ce este cu adevărat. Cu adevărat. Am jucat acest joc la workshopuri – ce este iluminarea? “Nu ştiu, dar cred că atunci o să fiu mai tânăr, cred că o să am un ADN mai bun şi că o să am mai mulţi bani”. Asta nu e iluminarea, sunt rezultatele iluminării. Nu este iluminarea. Se petrece! Nu vă mai gândiţi la ea, nu o mai planificaţi şi doar experimentaţi-o.

Am să pun această întrebare – fii pregătită cu microfonul pentru voluntari, Linda. Pun această întrebare: cum adormiţi seara? Oricine. Cum adormi seara?

KATHY: De când mă aşez în pat sau vrei să…

ADAMUS: Hai să începem de la 6 dimineaţa şi să parcurgem întreaga zi. (râsete)

KATHY: Oh! Îmi încep dimineaţa… e uşor! E uşor! Încep de dimineaţă şi închei ziua cu o baie cu spumă.

ADAMUS: O baie cu spumă.

KATHY: Uneori şi cu săruri, depinde de ce am făcut în timpul zilei.

ADAMUS: Da, dar dacă nu faci asta?

KATHY: Înţepenesc.

ADAMUS: Da, OK.

KATHY: Oasele mele încep să simtă că au 60 de ani.

ADAMUS: Da.

KATHY: Da.

ADAMUS: Bun.

KATHY: Şi tiroida începe şi ea.

ADAMUS: Da. Bun. OK. O baie cu spumă. Mai face cineva baie cu spumă înainte de a se culca?

KATHY: Te aşezi şi îţi simţi corpul în pat. E foarte plăcut.

ADAMUS: Bun. Cum adormiţi seara? (cineva strigă: “Când sunt obosit”) Ea va veni cu microfonul.

LINDA: E o mână ridicată acolo.

ADAMUS: Da.

MICHELLE: Nu sunt foarte mândră să spun asta, dar deschid televizorul…

ADAMUS: Ai putea să te ridici, dacă tot nu eşti mândră? (râsete)

MICHELLE: Da! Deschid televizorul, pentru că nu mă pot opri din gândit.

ADAMUS: Oh!

MICHELLE: Mă uit la ceva fără sens, nu ştiu la ce, şi adorm.

ADAMUS: Acesta ar fi televizorul. Da. (râsete)

MICHELLE: Da.

ADAMUS: E sinonim.

MICHELLE: E singurul mod în care pot să adorm.

ADAMUS: Şi la ce te uiţi?

MICHELLE: La emisiunea „Extratereştri antici” sau la altceva… (multe râsete)

ADAMUS: Eu plec. (Adamus merge spre uşă) Altcineva va veni ca să facă channel. Eu plec. E prea mult pentru mine. Nu ştiu. Arhanghelul Mihail ar fi mai…

MICHELLE: Mă adoarme!

ADAMUS: “Extratereştri antici”?! Se uită la „Extratereştri antici”?! (Adamus merge spre uşă; din audienţă: “Unde se duce?”; “Chiar pleacă?”; “La revedere!”; el se întoarce după câteva momente) Extratereştri antici?!

MICHELLE: Adorm când încep să mă uit. Nu ştiu.

ADAMUS: Da. Bun, bun. OK. Când adormi, ce se întâmplă apoi? Închizi televizorul?

MICHELLE: Da, mă trezesc noaptea şi îl închid după ce visez…

ADAMUS: Sună cumva…

MICHELLE: Nu ştiu, nu ştiu. Nu făceam asta înainte.

ADAMUS: Sună a fi sănătos?

MICHELLE: Nu.

ADAMUS: Natural?

MICHELLE: Nu.

ADAMUS: Deformat?

MICHELLE: Puţin.

ADAMUS: Foarte! (râsete) Distractiv, dar ciudat. Bun. Da. Nu judecăm nimic.

LINDA: (râzând) Da, aşa e. Bună treabă, foarte bună. Cine a mai ridicat mâna? Nimeni altcineva?

ADAMUS: Bun. Ai putea să asculţi mesajele mele. Ele chiar te-ar adormi. Făceai asta înainte, dar îţi plăcea mai mult de Tobias. (râde) Bun. Îţi mulţumesc. 

LINDA: Junior – Junior e pregătit.

JUNIOR: Respir ca să adorm.

ADAMUS: Respiri ca să adormi. Bun, bun. OK. Următorul. Încă vreo câţiva. Nu uita de cei din spatele sălii.

LINDA: Văd aici o mână ridicată.

ADAMUS: S-au aşezat în spate pentru un motiv anume. Da. Cum adormi?

PAUL: Eu stabilesc ce vreau să experimentez, pun capul jos şi am şi plecat.

ADAMUS: Bun. OK.

LINDA: Tu controlezi, domnule! Uau!

ADAMUS: Atingi acea stare? Dacă stabileşti o condiţie sau exprimi o intenţie…

PAUL: Nu mereu sau imediat, dar de obicei este ca mine. 

ADAMUS: Bun.

PAUL: Aşa că ar putea veni peste o săptămână, dar vine.

ADAMUS: Bun. OK. Bun. Următorul. Cum adormi?

LINDA: Ne bucurăm să te vedem din nou.

MARTY: Îmi place să ascult muzică, de preferat nu heavy metal.

ADAMUS: Nu heavy metal.

MARTY: Da.

ADAMUS: Asculţi şi unele din melodiile mele preferate?

MARTY: Probabil că nu.

ADAMUS: Probabil că nu. Probabil că nu.

MARTY: Ceva de la Yoham.

ADAMUS: Înţeleg că eşti un fel de cântăreţ /compozitor.

MARTY: Da, şi eu aşa ştiu, deci suntem doi.

ADAMUS: Am auzit că ai şi nişte versuri foarte interesante.

MARTY: Ai vorbit cu Cauldre!

ADAMUS: Nu, e prea jenat ca să vorbească cu mine despre aşa ceva. (râsete)

MARTY: Grozav.

ADAMUS: Grozav. Bun. Îţi mulţumesc. Deci tu asculţi muzică. O închizi conştient înainte de a adormi sau pur şi simplu…

MARTY: Ei, am un timer, se închide automat. Da.

ADAMUS: Bun. Bun, bun. Încă vreo câţiva.

TIFFANY: Eu stabilesc unde vreau să merg în visele mele, pentru că am vise foarte lucide.

ADAMUS: Da.

TIFFANY: Aşa că atunci când merg la culcare mă gândesc la ceea ce fac în viaţa mea şi îmi cer mie să visez despre asta, ca să rezolv lucruri în somn.

ADAMUS: Bun. Cum sunt visele tale?

TIFFANY: Visele mele sunt super. Sunt foarte distractive.

ADAMUS: Bun.

TIFFANY: Uneori, totuşi, trebuie să spun: “Nu în seara asta, am nevoie de somn”.

ADAMUS: Da, da.

TIFFANY: Pentru că devine puţin obositor, dar eu plec şi…

ADAMUS: Crezi că realmente funcţionează?

TIFFANY: Da. Mă simt diferit după ce fac asta.

ADAMUS: Da. Da. Vreau să spun, nu crezi că tu le visezi? Sau crezi că doar îţi oferi cumva un fel de mediu energetic?

TIFFANY: Probabil e ceva energetic, dar cred că şi merg în unele locuri.

ADAMUS: Da. Da, aşa e. Da. Ai putea merge în locuri bune, de odihnă, în locuri fericite. Vino pe la mine, pe la palat. Da.

TIFFANY: Cred că am mai fost la palatul tău.

ADAMUS: Da! Da!

LINDA: Prea multă informaţie! (râsete)

ADAMUS: Bun. Următorul. Da.

JOSHUA: În general adorm atunci când sunt epuizat.

ADAMUS: Epuizat. Bun. Este o epuizare auto-indusă?

JOSHUA: Uneori, dacă sunt obosit de aşteptarea a ajunge acolo.

ADAMUS: Da. Uneori unii dintre voi vă veţi epuiza singuri doar ca să faceţi asta. Bun, vă mulţumesc pentru răspunsuri.*

De ce am pus întrebarea “cum adormiţi?” Mai întâi, în mare parte e chiar obositor să vă spuneţi atâtea înainte să adormiţi: că trebuie să treceţi printr-un ritual, că trebuie să vă gândiţi înainte de a adormi, că trebuie să vă spuneţi singuri ce naiba o să visaţi. Nu ştiţi că veţi visa tot felul de lucruri, indiferent dacă le stabiliţi voi sau nu? Da, vă puteţi spune, de exemplu, umanul poate spune: “Sunt cam epuizat. Chiar am nevoie de somn”. De multe ori intraţi în stările de vis şi sunt cu adevărat uimitoare, dar vă duceţi oricum acolo, doar că nu vă amintiţi. Realmente vă păcăliţi singuri.

Cum adormiţi? Vă uitaţi la „Extratereştri antici” la televizor. Vă puneţi căştile şi faceţi acele lucruri. E cam nenatural! Este puţin, ei bine, neobişnuit. Hai să spunem de-a dreptul că e pervertit (Adamus râde) că trebuie să faceţi aceste lucruri.

Iată ce vreau să spun: somnul este natural. Aşa a fost proiectat. Voi l-aţi proiectat astfel. Visele sunt foarte, foarte naturale. Aveţi… chiar acum existaţi în mai mult de o duzină de vise. Credeţi că sunteţi doar aici, dar au loc multe stări de vis, la care veţi avea acces în curând. Asta chiar o să vă creeze confuzie când încercaţi să conduceţi maşina spre serviciu. (câteva râsete)

Toate aceste lucruri pe care trebuie să le faceţi ca să intraţi în starea de somn sunt foarte nenaturale, căci starea de somn în sine este foarte naturală. Voi aţi proiectat-o. Este acel lucru mic ce vă împiedică să vă pierdeţi cu totul. Adormiţi şi permiteţi reconectărilor naturale să revină la locul lor, ceea ce aţi numi călătoria sau experimentarea în alte tărâmuri. Este interfaţa naturală cu vieţile voastre trecute şi cu potenţialele viitoare. Interacţiunea naturală – interacţiunea tăcută – cu sufletul vostru are loc aici.

Dacă nu ar fi fost somnul, şansele de a vă pierde aici ar fi fost foarte, foarte mari, astfel că aţi creat acest lucru isteţ. Aţi spus: “O să dau o parte din viaţa mea ca să rămân intact”, însă acum umanul are probleme în a adormi, interferează cu starea naturală de somn. Nici măcar nu înţelege cum voi – el – adoarme.

Subliniez acestea dintr-un motiv foarte simplu: a adormi, pentru uman, ar trebui să fie cel mai înfricoşător lucru. Ar trebui să fie cel mai înspăimântător lucru. De ce? Pentru că renunţaţi la control. Literalmente treceţi dincolo de limită. Daţi drumul. Uneori trebuie să faceţi asta din pură epuizare, altminteri mintea o să macine mai departe şi va încerca să continue să rezolve lucruri. În cele din urmă, din cauza epuizării, o să adormiţi.

Atunci când faceţi acea trecere, dragi prieteni, ar trebui să fie cel mai înfricoşător lucru pe care îl face omul vreodată, dar nu este aşa. De ce? Aţi făcut asta de circa 18.000 de ori sau chiar mai mult, depinde ce vârstă aveţi, numai în această viaţă. Asta e mult. Aţi ajuns să aveţi încredere. Aţi ajuns să realizaţi că probabil vă veţi trezi. Probabil. Nu întotdeauna. Nici măcar nu vă gândiţi la a adormi, trebuie doar să lucraţi la a ajunge acolo.

Ceea ce vreau să spun, Aandrah, este că e la fel şi cu ascensiunea. E ca şi cum adormiţi, numai că vă treziţi. Este acelaşi principiu. Este natural. Nu ar trebui să lucraţi la ea. Aţi observat vreodată, atunci când vă chinuiţi să adormiţi, că devine mai greu să dormiţi cu adevărat? Atunci când doar permiteţi să se petreacă – închideţi înregistrarea cu „Îngeri şi extratereştri” şi ascultaţi-mă pe mine – oh, „Extratereştri antici” – este la fel de natural ca şi a adormi. Cu adevărat aşa este.

Dar este ceva la care mintea continuă să lucreze – “Dar dacă? Ce o să se întâmple mai departe?” De ce? Ei bine, pentru că nu aţi experimentat asta niciodată  în acest tărâm, nu aţi experimentat-o niciodată aici, apar îngrijorarea, consternarea, multă programare, hipnoza, straturile şi obiceiurile voastre.

Luaţi în considerare o clipă adormitul: înseamnă eliberare totală. Înseamnă totală eliberare şi încredere. Înseamnă să reapiraţi adânc şi ahhh, doar să eliberaţi. Intraţi în alte tărâmuri. Mergeţi în visele voastre. Vă simţiţi suficient de confortabil să faceţi asta. Voi permiteţi să se petreacă aproape în fiecare seară.

Iluminarea este cu adevărat la fel. Nu e nevoie să lucraţi la ea. Nu e nevoie să… nu e cazul să luaţi o pastilă pentru asta. Nu e nevoie să studiaţi. Studiaţi: „Cum o să adorm diseară”? Asta pe mine m-ar obosi şi m-ar face să vreau să adorm. Nu, doar permiteţi să se petreacă. În fiecare seară intraţi în experienţa de a adormi.

Ştiţi cât de frumos este atunci când sunteţi la jumătatea drumului, când realizaţi: “Ah, eliberez structurile. Dau drumul controlului” şi alunecaţi în prima parte a stării de vis, iar uneori vă daţi voie să vă întoarceţi la loc? E la fel şi cu iluminarea, dar în loc de a adormi de fapt vă treziţi. Hai să respirăm adânc cu asta.

Este un proces natural. Nu e nimic ce aţi putea sau ar trebui să faceţi, în afară de a vă da voie să îl experimentaţi, dar dintr-un motiv sau altul mintea încă mai vrea să intervină cu acele „dar dacă” ale sale – “Dacă ajung falit? Dacă mă îmbolnăvesc?” – aşa că realmente amânaţi inevitabilul şi, de asemenea, vă împiedică să experimentaţi cu bucurie adormirea în trezirea voastră. Nu e vreo pastilă. Nu e vreo apă. Nu e o rugăciune. Nu e nimic altceva decât să o experimentaţi. Asta e. Punct.

Acum, există şi ceea ce aţi numi experienţe cu ea, experienţa de a elibera partea umană, acest gen de schimbare cuantică. Sunt şi tranziţii de ieşire din limitările umane către deplinătatea voastră. Da! Şi e bine să împărtăşim despre acestea. Este bine să ne strângem aici şi să vorbim despre ele. E bine să râdem de ele. E bine să realizăm şi să râdem de unele din lucrurile nebuneşti de care vă ţineţi. Dar nu e bine să intelectualizăm despre ele. Nu e bine să spunem: „Aşa faceţi iluminarea. Trebuie să fie astfel şi trebuie să aveţi anumite pietre” sau dumnezeu ştie ce altele. E bine ca doar să ne strângem la un loc şi să vă daţi voie să simţiţi, să experimentaţi şi să radiaţi în iluminarea voastră.

E bine să fim într-o astfel de adunare, în care e foarte, foarte sigur şi vă puteţi deschide ceva mai mult, puteţi râde de voi ceva mai mult. Râdeţi de unele din răsucirile, din manipulările, întrebările şi lucrurile pentru care vă faceţi griji. Nu e nimic pentru care să vă faceţi griji! Nu e nimic de care să vă îngrijoraţi. Ohhhh, pot să văd mintea cum spune: “Nu-l asculta pe Adamus, el nu ştie cum e să nu ai un ban sau să fii bolnav. Dar dacă…”

Cu adevărat? Cu adevărat? Nu e vorba despre ce spun eu, ci dacă puteţi avea încredere în voi, tot aşa cum aveţi încredere în fiecare seară să intraţi în lucrul numit somn, care este o mare necunoscută. Întrebaţi-vă mintea mai târziu despre asta. “Minte, dar cum e cu treaba cu somnul? Nu eşti acolo. Nu controlezi lucrurile acolo, nu-i aşa? Eşti în fundal, leneşă. Totuşi poţi elibera”. Haideţi să respirăm adânc cu asta. (pauză)

Este uşor. Este uluitor de uşor, iar într-o zi veţi veni la mine ca să-mi spuneţi: “Adamus, era aşa de uşor, cum de nu mi-ai spus asta?”

SART: Da.

ADAMUS: Da. Da. Beau pentru asta.

Despre bosonul lui Higgs

Vreau să menţionez ceva pe scurt despre descoperirile care apar. Mai întâi descoperirile din afară; în al doilea rând, cele interioare. A fost o mare descoperire ştiinţifică pe 4 iulie, Ziua Independenţei (SUA). Nu ştiţi că aşa au plănuit prietenii mei, masonii? (râsete) Da. Adevărat.

A fost un mare anunţ. Oh, ei nu sunt 100% siguri, ci 99,9%. Este o afirmaţie care se va întoarce ca să-i bântuie. Lucrul numit bosonul lui Higgs, care, în esenţă, este o particulă… ceea ce nu este deloc, deşi nu vreau să le spun asta. Particula care pune energia în materie. După 10 miliarde de dolari investiţi în cercetare numai la CERN, ca să nu-i mai menţionăm şi pe alţii, trebuia ca ei să apară cu o declaraţie în presă care să spună ceva, deoarece caută finanţări suplimentare. Ei au spus: “Credem că l-am descoperit.”

De fapt au dreptate parţial. Au descoperit jumătate din ea. (cineva întreabă: “Te referi la fuziunea la rece?”) Nu, vorbesc despre „particula divină”. Da. Astfel că ei au făcut marele anunţ despre acest boson, despre particula care a fost descoperită. În parte e corect. Interesant. Interesant.

Mai întâi de toate, trebuie să vă ofer vouă multă recunoaştere. Voi ştiaţi toate aceste lucruri înainte de a ajunge la ştiri. Le înţelegeţi energetic, iar apoi savanţii cheltuiesc miliarde de dolari ca să încerce să verifice. Nu înţeleg de ce ei nu vin pur şi simplu ca să vorbească cu voi, (râsete) pentru că aveţi o înţelegere înnăscută că există ceva – există energie, desigur  ceva care literalmente atrage energii ca să meargă în anumite direcţii. Ceea ce numesc ei boson este de fapt un atractant, atrage anumite particule de energie ca să intre în materie, ca să formeze realitatea fizică.

Ei bine, întrebarea este, mai întâi de toate: de numai anumite energii intră în materie?  De ce nu toate? Ce au anumite energii, cele care sunt atrase în materie? Cum determină bosonul sau energia unde vor intra în materie? Ce se petrece cu energiile care nu intră în materie?

KATHY: Da, asta e o întrebare mai bună.

ADAMUS: Da, ştiu. (râde) Ce se petrece – ah, o mare întrebare – ce se întâmplă cu energiile care intră în materie, pentru că nu rămân acolo veşnic? Care e poarta care le permite să iasă? Interesant.

Ceea ce se va petrece cu acest anunţ important despre acea particulă – este cu adevărat un element – în lunile următoare, pe măsură ce se vor continua cercetările, este că cineva va realiza că nu funcţionează conform metodei ştiinţifice. Ei au văzut cum lucra o vreme, iar acum nu mai merge. Ce vor face? Tac din gură dacă sunt deştepţi şi vor să nu-şi piardă serviciul! (râsete) “Oh, da! Particula noastră! Merge foarte bine, şefu! Da, domnule – 99.9%.” Ohh.

Astfel că ceea ce se va petrece este că ei… dintr-o dată principiile ştiinţifice şi modelele standard pe care se bazează nu vor mai funcţiona. Îi va dezechilibra. Îi va face pe unii din ei să-şi piardă minţile, pentru că se gândesc prea mult şi nu ar trebui, însă vor realiza că nu funcţionează la fel tot timpul. Pentru validarea ştiinţifică e nevoie de asta, dar nu va fi aşa, deoarece, mai întâi de toate, ei nu iau în considerare că pentru fiecare element, pentru fiecare energie, pentru fiecare particulă, pentru orice – cu o singură mică excepţie – totul şi are echivalentul, umbra care există într-un tărâm diferit. Nu sunt la un loc, în cea mai mare parte, în acelaşi tărâm.

Astfel, dacă există bosonul lui Higgs, hai să spunem, în acest tărâm, în care îl pot identifica, ei nu văd cealaltă jumătate a lui – partea sa întunecată, umbra sa ori opusul. Nu e ‘întunecat’ în sensul de ‘rău’. Lucrează tot timpul, uneori este o forţă opusă, uneori este una complementară, dar trebuie să o aibă, în cea mai mare parte, însă ei nu o văd. Asta îi va face să fie confuzi şi perplecşi în legătură cu ce se petrece, dar este bine, pentru că îi motivează să spună: “Ce se întâmplă cu adevărat?”

Apoi vor ajunge să înţeleagă că lucrurile nu sunt liniare, că metoda ştiinţifică este validă în unele cazuri, dar că în altele trebuie trecut de vechea metodă ştiinţifică. Trebuie să înţelegeţi un nou mod de a gândi, o matematică nouă pentru univers, o cale nouă de înţelege energia şi mişcările sale. Ei spun că Higgs e într-un câmp anume. Nu, nu e aşa. Este pretutindeni. Este peste tot în jur. Este chiar aici. Este în burta voastră chiar acum. Este pretutindeni.

Ce motivează bosonul? Ce îl face să existe de la bun început? Ce face el? E ca un poliţist rutier, de fapt. Încetineşte unele lucruri la timpul potrivit. Le grăbeşte pe altele sau dă prioritate altora care trec. Dar de ce? De ce? Până îşi vor pune cu adevărat întrebarea, vor mai fi cheltuit încă 10 miliarde de dolari. Conştiinţa este răspunsul.

KATHY: Este precum… ? [neclar în înregistrare]

ADAMUS: Nu. Nu.

KATHY: Nu e afectat de savanţi.

ADAMUS: Nu. Da şi nu. Daţi-mi voie să nu deviez. Lucrez sub presiunea timpului. Bietul Cauldre, nu mai are prea mult timp. Aşa că, dragi prieteni, e ca un poliţist în trafic şi direcţionează energiile, dar ce l-a creat? Ce determină care energii intră în materie, care energii merg în altă parte? Unde se duc? Este conştiinţa, dar ceea ce are cel mai mare efect asupra conştiinţei este pasiunea din spatele său. Pasiunea din spatele său.

Şi nu este energie, deloc, şi nu este gândire, căci gândirea nu este pasiune. Aici mulţi dintre voi întâmpinaţi o problemă: voi vă gândiţi calea şi vă epuizaţi, iar rezultatele directe sunt foarte mici. Este pasiunea. Pasiunea nu e din minte, dar poate inspira mintea. De fapt pasiunea nu este creativitate, dar poate aduce creativitatea la suprafaţă. Pasiunea este simplă, este expresivă. Este deschisă şi este liberă.

Vă cer acum să staţi un moment ca să vă simţiţi pasiunea. Este precum multele variabile din afară, precum multele energii ale câmpului, precum iubirea în sine. Unde este pasiunea? Este în urechea voastră? În degetele de la picioare? În inimă? Sau este pretutindeni? Este, pur şi simplu, voi? Este cumva doar imensa dorinţă a sufletului vostru de a experimenta? Doar de dragul experimentării, fără a vă face griji pentru rezultatul final, cu excepţia cazului în care nu vă place direcţia în care se îndreaptă şi vreţi să o schimbaţi. Doar pentru experienţă.

Spun asta deoarece savanţii sunt literali în lucrarea lor, foarte concreţi, iar într-o anumită măsură trebuie să fie. Voi sunteţi foarte literali în legătură cu voi şi cu direcţia în care mergeţi. Treceţi prin mici deschideri chiar acum. Mici deschideri. Am vorbit despre ele la ultima noastră întâlnire. Se numesc miraj.

Am spus că atunci când aveţi acel “aha”, acea mică inspiraţie, în cele din urmă nu vă mai gândiţi şi pur şi simplu înţelegeţi. Nu e nevoie să vă gândiţi la ‘Eu Sunt Cel Ce Sunt’. Este acolo. Şi nu e nevoie să vă gândiţi la abundenţă. “Cum să obţin abundenţa? Ce este abundenţa?” Este acolo. Dintr-o dată – ce este? Aandrah ştie – este integrată. Atunci când vă gândiţi la ea, nu este integrată, este un concept. Pluteşte pe undeva pe afară. Atunci când doar… atunci când e integrată, pur şi simplu… Ah! Asta e.

Vă mai spun că în acel moment, atunci când are loc, aşa cum am spus şi luna trecută, faceţi un miraj. Un miraj. Un scurt “oooh! Am avut acea iluminare. Am simţit-o. Promit că nu o să mă gândesc la ea, doar o să o experimentez”. Faceţi ceva. Beţi un pahar de vin. Dansaţi pe stradă. Faeţi o baie cu spumă sau orice altceva, doar ca să recunoaşteţi momentul, astfel încât următoarea deschidere şi următoarea, şi următoarea să vină.

Viaţa – tot aşa cum savanţii au tendinţa de a fi foarte liniari în gândirea lor, dar dacă cineva ar putea să iasă din cutie, poate să facă un pic din ceea ce aţi numi vedere la distanţă sau proiecţie în potenţiale, dintr-o dată vor pricepe – este cumva similară pentru voi. Este vorba despre… treceţi prin moara zilnică. Vă treziţi dimineaţa. Vă urmaţi rutina. Vă îmbrăcaţi, dar o parte din voi – eu ştiu, pentru că am fost cu voi – întreabă: “Uite, încă o zi. Dumnezeule, când, oh, când, Adamus, Vulturule Alb şi Mark, când o să se petreacă?” Apoi treceţi prin moara zilnică, urmănd aceeaşi rutină, întrebându-vă când se va petrece.

Se va petrece în momentul în care vă veţi trezi dimineaţa şi nu vă puneţi armura, nu vă pregătiţi de luptă, doar vă spuneţi: “Voi face diferit. Nu mă voi gândi la asta azi. Nu o să încerc să-mi planific iluminarea azi”. Deseori e doar o grămadă de makyo. Voi planificaţi cum să aveţi un pic mai multă abundenţă şi cum să nu muriţi prea tineri. Astfel că atunci când spuneţi: “Azi o să mă trezesc şi va fi natural,” permiteţi ca procesul natural să se petreacă, daţi voie ca el să vină.

Vreau să spun că pot simţi la cei mai mulţi dintre voi o breşă. Nu marea deschidere, dar o deschidere. Acea deschidere, făcută cu paşi mici, plăcuţi, vă va împiedica să vă prăjiţi, să vă topiţi, aşa cum s-ar întâmpla cu o deschidere mare. Însă ele vor continua să vină, nu de o manieră liniară, nu una pe zi sau în mod similar, iar voi veţi avea tendinţa când vine deschiderea – în curând într-un corp uman din apropiere! (râsete) – să faceţi ce?

O să fiţi ca un savant ce lucrează pentru CERN. O să încercaţi să o reproduceţi. O să spuneţi: “Oh, dumnezeule, a fost grozav! Cele mai bune două secunde din viaţa mea! (râsete) Simţirea totală a conectării”. Veţi mai înţelege în acel moment, dragii mei prieteni, că nu e vorba de “Kumbaya, suntem cu toţii una”. Veţi spune: “Ah! Eu Sunt Cel Ce Sunt!” Este o imensă diferenţă atunci când veţi avea acea breşă.

O să fiţi precum savanţii. O să spuneţi: “Sunt 99% sigur că am avut o deschidere astăzi. Cred că am avut-o. Sunt destul de sigur, dar am să o fac publică, pentru că am investit multe vieţi pe calea iluminării, aşa că am să le spun tuturor celor care se întreabă ce e cu mine: ‘ah, azi am avut iluminarea’”. Apoi veţi încerca să o reproduceţi, iar moara va începe să vă macine din nou. Va începe să vă epuizeze.

Atunci veţi încerca să spuneţi: “OK, la ce mă gândeam când am avut deschiderea? Ce făceam? O să mă întorc acolo. O să merg în acelaşi loc. Aşa era. Mergeam pe malul lacului şi am văzut o barcă cu pânze. Era o zi însorită, numeralogia ei dădea 9, aşa că asta trebuie să fie ceva deosebit. O să aştept următoarea zi însorită, cu numerologie 9, dar ce să fac cu barca? S-a scufundat”.

Încercaţi să recreaţi aceeaşi situaţie şi nu va merge. Am să vă spun chiar acum de ce: tocmai aţi devenit mentali. Controlaţi. Planificaţi. Încercaţi să reproduceţi ceva ce (a) nu vrea neapărat să fie reprodus; (b) aţi putea avea o deschidere şi mai mare dacă doar aţi permite. Faceţi mirajul pentru un moment şi recunoaşteţi: “Oh! Tocmai am avut o deschidere minunată. Grozav!! Ah! O să permit să vină mai multe”, apoi doar fiţi pe calea voastră, doar bucurându-vă de viaţă. Are sens? Nu. Bun.

Ceea ce spun aici este că se vor petrece chiar acum lucruri cuantice. De ce? Pentru că aveţi multă pasiune pentru asta şi sunteţi şi obosiţi de moara zilnică. Şi de ce nu? De ce nu, pentru că se poate, hai să avem nişte mari deschideri. Următoarele două luni. Următoarele două luni. În următoarele două luni, iar când se petrec opriţi-vă un moment. Respiraţi.

Eu vorbesc despre niveluri uimitoare, uluitoare – e greu de descris în cuvinte – de încredere, de o schimbare a modului în care aţi funcţionat. Nu spun doar că drumul devine mai larg, spun că drumul dispare şi schimbă cu adevărat, absolut, percepţia voastră asupra lucrurilor. Absolut. Nu vreau să intru în detalii, pentru că vreau ca voi să o experimentaţi.

Aşa că hai să facem asta. Hai să facem o foarte scurtă… iată-vă aici, având un timp excepţional în viaţa voastră, sper, ceea ce aţi numi o breşă, o deschidere bruscă, ridicarea vălului, momentul “aha” subit. Sunteţi foarte pregătiţi, foarte pregătiţi pentru el. Dacă voi alegeţi – eu doar pun întrebarea –, dacă alegeţi asta, va veni în calea voastră. Voi îl veţi crea, dacă îl alegeţi. Staţi un moment în acest spaţiu sigur, în acest spaţiu sigur. Este ceva personal pentru voi, dacă alegeţi… dacă voi îl alegeţi. (pauză)

Bun. Ştiu că, având pasiunea pe care o aveţi, cu siguranţă se va petrece. Atunci când va avea loc, vă rog să nu vă duceţi să faceţi tot felul de demersuri stupide de popularizare în legătură cu asta. Cu alte cuvinte, nu începeţi să postaţi în tot Facebook-ul şi pe YouTube, nu faceţi filmuleţe şi nu o transformaţi într-un curs. Este un lucru personal pentru voi, în acel moment. Fiţi cu el. Fiţi cu el, pentru că vor fi savanţi care vor încasa ouă ce le vor fi aruncate drept în faţă ceva vreme din cauza descoperirii lor. Au descoperit doar o parte din el, asta e problema. Haideţi să respirăm adânc şi să trecem la subiectul următor. Văd că mi-au rămas doar câteva minute numai pentru mine.

 

                             Prezenţa

Următorul lucru şi adevăratul meu mesaj pentru astăzi: pe măsură ce vă permiteţi să experimentaţi viaţa într-un mod cu totul nou, să vă eliberaţi de unele din legături şi limitări, una din sugestiile cheie pe care le am pentru voi, din multe, multe motive, este să vă permiteţi prezenţa în această realitate. Oh, pare a fi ceva vechi, într-un fel, discuţia despre a fi în momentul Acum; poate că acum nu mai e la modă din punct de vedere spiritual.

Hai să spunem într-un mod diferit – a fi prezenţi. De ce? Pentru că deseori nu sunteţi. Deseori vă gândiţi la alte lucruri, ceea ce este vechi. Am mai vorbit despre asta înainte, însă acum devine mai important ca oricând să fiţi prezenţi. Înseamnă să fiţi întrupaţi în corpul vostru, în minte, în voi înşivă pentru a fi aici.

Este punctul de întâlnire pentru deschiderea despre care am vorbit. Este punctul de întâlnire pentru energiile care vin. Voi sunteţi, într-un fel, propriul boson. Voi sunteţi propriul punct de adunare a energiei şi de aşezare a ei în materie, în abundenţă, în sănătate. Deveniţi punctul de primire.

Este important să fiţi total prezenţi şi, ei bine, eu vă dau nişte note foarte bune pentru alte lucruri. Prezenţa nu este ceva pentru care cei mai mulţi dintre voi să primiţi un 10. Nu, nu. Sau un 9 ori un 8. (râde) De ce? Pentru că energiile sunt ciudate. Este dificil. Energiile exterioare sunt foarte provocatoare. Însă în vreme de deschiderile au loc, vreţi să le împământaţi, vreţi să fie în corpul vostru. Deci ce este prezenţa? Ce este prezenţa? A fi aici. A fi conştient chiar acum, a menţine lucrurile simple.

Aşa că respiraţi adânc, aşa cum v-ar spune Aandrah. Respiraţi adânc în corpul vostru. De fapt, hai să ne ridicăm cu toţii ca să fim cu adevărat prezenţi. Da. (audienţa se ridică) Respiraţi adânc în prezenţa voastră. Asta înseamnă în corpul vostru, în sinele vostru, în această sală, în această dimensiune.

Acum, nu spun să vă limitaţi doar la această dimensiune, pentru că de fapt puteţi fi în multe dimensiuni. Puteţi fi în multe realităţi în acelaşi timp şi să fiţi conştienţi de toate simultan, dar începe prin a fi prezenţi aici. Acesta este punctul în care primiţi energiile. Acesta este punctul în care vă primiţi sufletul vostru. Acesta este punctul în care îl primiţi pe Eu Sunt al vostru.

Atunci când nu sunteţi aici, atunci când sunteţi în mica voastră lume a viselor sau când visaţi cu ochii deschişi, indiferent cât de multă pasiune aţi avea pentru iluminare, nu-şi va găsi calea spre voi. Nu veţi primi abundenţa care este chiar aici.

Respiraţi adânc, intraţi în corpul vostru. E uşor de spus. Partea următoare – şi asta era pălăria veche – partea următoare este să radiaţi. Să fiţi radianţi. Sunteţi în corp. Sunteţi cumva pe aici. Pentru cel puţin următoarele 5, 6 minute sunteţi aici. Acum, puteţi radia?

Înainte de a face asta, gândiţi-vă, luaţi în considerare: au existat toate motivele pentru a nu fi radianţi. Nu vreţi să ieşiţi în evidenţă. Nu vreţi să le impuneţi nimic altora. Vă temeţi că strălucrirea voastră, radianţa voastră o să-i copleşească. (câteva râsete) De fapt mai mult vă temeţi că o să vă observe cineva. Aha! Ei vor vedea acea privire în ochii voştri, aşa că îi ţineţi în jos. Vă folosiţi vocea cea mică şi nimeni nu vă poate auzi, nimeni nu vă poate vedea. Acum intraţi în radianţa voastră.

În radianţa voastră, respiraţi adânc. Lăsaţi armura în urmă şi doar permiteţi ca energiile, lumina, cum vreţi să-i spuneţi, Eu Sunt, să radieze. Nu mişcaţi mâinile, îmi pare rău, Joanne. Doar respiraţi adânc. Ahh! Permiteţi să se deschidă. Permiteţi să radieze.

Nu forţaţi. Nu, nu e nevoie de forţare. Permiteţi. Nu manipulaţi asta prin cromoterapie. Nu puneţi pe altcineva să radieze pentru voi. Nu veţi trece printr-un logaritm al radierii. Nu căutaţi în manual capitolul “Cum să radiezi: pasul unu”. Oh, râdeţi voi, dar e tipic. Aşa s-ar face în mod tipic: “Cum să radiez, mai exact?”

Respiraţi adânc şi doar permiteţi să fie, deoarece acel câmp de energie în care vă aflaţi – cel puţin sunteţi în punctul de convergenţă a energiilor – este natural. A fost nenatural să-l restrângeţi. Respiraţi adânc. Oooh! Radiaţi. Vă deschideţi, fără control, fără reţinere, fără grija dacă acel câmp energetic al vostru are 3 sau 20 de metri. Nu contează. E vorba despre a vă da voie să străluciţi, mai întâi pentru ca voi să vedeţi. Pentru ca voi să vedeţi. Atunci când vă vedeţi în oglindă…

Trebuie să întreb. De multe or vă văd privindu-vă în oglindă şi… atunci când eu mă privesc în oglindă, nu văd nimic (râsete) –vă văd atunci când vă priviţi în oglindă şi vedeţi ceva, dar nu vedeţi nimic, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Nu simţiţi nimic. Vedeţi ceva, dar nu simţiţi nimic. Puţin critici: “Oh, ar trebui să-mi aşez părul altfel, să mă fardez”, însă ar trebui să vă puteţi privi în oglindă şi să simţiţi ceva.

Asta e din cauză că aţi reţinut acea radianţă. Nu vă vedeţi pe voi, nici măcar în oglindă. Nici alţii nu vă văd. Ghiciţi cine altcineva nu vă vede? Sufletul vostru! Vă ascundeţi; se joacă de-a v-aţi ascunselea cu voi. Este un mare joc.

Ce-ar fi să radiem acum? Ce-ar fi să vă deschideţi? Ei bine, vă faceţi griji. Este uşor de făcut aici, deoarece, ei bine, suntem cu toţii Shaumbra şi nu vă deranjează dacă energia voastră atinge pe altcineva, dar în afara sălii vă faceţi griji. “Bine, dar dacă impun ceva cuiva?” Vă spun ceva: radianţa voastră va face un singur lucru, poate două. Mai întâi de toate, vor fugi. (câteva râsete) În al doilea rând, celălalt lucru este că le va lumina unele din potenţialele lor. Nu le va impune nimic, le va lumina unele din potenţiale.

Nu e minunat de făcut asta? E ca şi cum aţi merge cu o lumânare. Nu-i determinaţi să aleagă ceva. Poate doar luminaţi nişte lucruri pe care ei nu le-au văzut niciodată şi nu daţi doi bani dacă ei le aleg sau nu. Voi doar ţineţi sus acel felinar. Poate că asta e şi treaba mea.

Ei, vă puteţi aşeza. Cu radianţă, vă rog. Luaţi-vă radianţa pe scaun cu voi. (audienţa se aşează) Radianţa, ah. Am să lucrez cu voi în următoarea lună la radiere, amintindu-vă: “Nu pune armura. Nu te duci la luptă”. O să descoperiţi că la început e puţin neconfortabil, pentru că eraţi obişnuiţi să o reţineţi. Sunteţi foarte obişnuiţi să… nici măcar în voi înşivă nu o simţiţi, atât de mică este. Am să vă rog să o scoateţi, să o aduceţi la vedere. Oamenii vor începe să vă observe. Oh, da. Or să înceapă să vă vadă. (se uită fix la Kerri)

KERRI: Radiez?

ADAMUS: Vino aici. (râsete) Ea a cerut-o. Cine sunt eu ca să judec? Voi o să faceţi asta.

LINDA: Are nevoie de microfon?

ADAMUS: Nu, nu are nevoie de microfon. Mâncai, draga mea?

KERRI: Da.

ADAMUS: Mm. Nu mi-am dat seama că aici e restaurant. Credeam că… (râsete) Ok, te rog, radiază pentru noi. (Kerri întinde braţele şi zâmbeşte; audienţa râde)

ADAMUS: Bun. Bun, OK, trebuie să… Bun. Radiază, te rog. (ea ridică iar braţele şi zâmbeşte)

KERRI: Am radiat mai mult?

ADAMUS: Oh, încă… încă mai aşteptăm. (râde)

KERRI: Ce?

ADAMUS: Privesc.

KERRI: Radiez, Norma, nu-i aşa? (Norma aprobă) Mulţumesc, Norma.

ADAMUS: Eh, eh, eh. Gata cu spectacolul. Te-ai dus la „repede, o diversiune”. De fapt radiai. Ce aţi observat? Mai întâi în ochii ei. Ochii au prins viaţă – da, aşa este –, apoi au strălucit şi ea a spus: “Radiez”. Dar apoi ce s-a petrecut?

KERRI: Am avut îndoieli.

ADAMUS: Ca întotdeauna, previzibil. Acesta e un pariu ca la Las Vegas. Avea îndoieli! Şi-a spus: “Oh, dumnezeule, poate că nu radiez! Oh! Poate că greşesc. Ah, ar fi trebuit să citesc cartea despre radiere înainte să vin aici. Norma, mă descurc bine?” Norma pare a răspunde: “Eşti pe cont propriu, dragă! (râsete) Pentru că dacă spun ceva, mă cheamă şi pe mine pe scenă!” Ei bine, haide! (râsete) Te rog! (Norma vine pe scenă şi o îmbrăţişează pe Kerri) Dacă ai cerut! Oh, eu o să merg în spatele sălii ca să văd, să simt radianţa.

Hai să începem să radiem. Mmmmm. (Kerri şi Norma radiază) Nu vă uitaţi la mine. (râsete)

NORMA: Nu mă uit. Văd direct prin tine. (râsete)

ADAMUS: Radiaţi. Fiinţa luminoasă. (ambele stau pe scenă radiind) Ce observaţi? Ce observaţi? (diverse răspunsuri din sală) Ce observaţi? Oricine. Oh, nu o să vă chem aici, pentru că aveţi microfonul. O să vă chem oricum pe scenă, dar nu numai pentru că microfonul e la voi. Da, Mary.

MARY: Ei bine, Kerri şi-a oprit jocul atunci când a început să radieze.

ADAMUS: Da, bun, bun. Ce altceva aţi mai observat?

PAUL: Kerri are nişte fulgere foarte frumoase. (râsete, râde şi Adamus)

ADAMUS: Am să vă spun eu. Mai întâi, Aandrah e obişnuită. O face de vieţi întregi. Ea poate sta aici, nu are nevoie să mişte niciun muşchi. Nu e nevoie să facă nimic. Nu dă un spectacol, doar radiază şi… este aici. De nezdruncinat. Sunt doar câteva lucruri despre care aş spune că o pot zdruncina cu adevărat, dar în general e de nezdruncinat. Doar aici, prezentă. Trebuie să fie prezentă în lucrarea pe care o face, absolut prezentă, căci altminteri aspectele celor cu care lucrează or să o alerge în şuturi prin toată creaţia.

Kerri e naturală… poate veni aici, poate să fie radiantă, în mod natural. Apoi ce se petrece? “Ha! Poate că nu fac bine. Oh, dumnezeule! O să fie jenant, pentru că toţi or să comenteze pe Facebook despre asta”. Toate lucrurile umane intervin. Te-ai descurcat absolut frumos, până când ai început să te gândeşti. Aşa că de data asta nu te gândi.

KERRI: Ok.

ADAMUS: Radiază. Mmm. (ea radiazăIată! Iată! Acum…

KERRI: Cum să nu-ţi placă toate astea?

ADAMUS: Oh, îmi plac. Acum, dă-mi… (o ia de mână) Poţi să iei ceea ce tocmai ai făcut şi să o duci cu tine în lume mâine?

KERRI: Da, pot

ADAMUS: Rahat.

KERRI: POT! (râsete)

ADAMUS: Absolut… zău? O să te gândeşti că poţi.

KERRI: Nu renunţ. O să o fac!

ADAMUS: Bun.

KERRI: Nu renunţa niciodată!

ADAMUS: Şi nici nu e nevoie.

KERRI: Primesc puncte pentru asta?

ADAMUS: Nu te urca mâine pe cal.

KERRI: Ok. Nu. Renunţ la el chiar acum. Buum! Şi la armură.

ADAMUS: Bun. Bun. Nu ai nevoie de ea.

KERI: S-a dus.

ADAMUS: Nu ai nevoie de ea.

KERRI: Nu.

ADAMUS: Uită-te la acest exemplu (arată spre Norma), mmm. Acum adu-te pe tine în tine. Nu e nevoie să faci nimic. Mmm. (radiază)

KERRI: Da, aşa o să fac.

ADAMUS: Într-atât e de uşor. Acum, ochii se vor lumina. Va fi unul din primele lucruri. Şi vei avea un zâmbet pe faţă. O să scapi de încruntarea urâtă pe care o ai atunci când te îmbraci în hainele de luptă. Doar îţi radiezi prezenţa. Se simte a fi bine. Simţi că eşti în viaţă.

Atunci când veţi avea deschiderea despre care am spus că va veni în curând, veţi fi prezenţi ca să o primiţi. Va fi o experienţă uluitoare. O să vă întrebaţi de ce şi cum de aţi făcut totul atât de complex şi de dificil şi nenatural. Bun. Hai să respirăm adânc. Mulţumesc. Mulţumesc. (aplauze) Du radianţa cu tine. Ia-o cu tine.

Nici nu e nevoie să lucraţi la asta. (Adamus râde, deoarece Kerri sare pe culoarul dintre scaune) Sper că s-a filmat. (râsete)  Luaţi radianţa cu voi. Nu e nevoie să lucraţi la ea şi aceasta e ideea. Nu e nevoie să o creaţi. Deja este aici, doar o aduceţi în prezenţa voastră, în acest moment. Orice altceva este foarte simplu. Cu excepţia cazului în care vă place drama, cu excepţia cazului în care vă place lupta, provocările, să vă faceţi singuri nefericiţi, să fiţi bolnavi, faliţi şi deprimaţi. Asta probabil că nu este pentru voi, dar altminteri, dragi prieteni, ne aflăm acum la punctul în care vorbim despre a vă aduce pe voi înşivă în lumea voastră pentru lume. Pentru lume, absolut.

Jonette şi Vulturul Alb

Cu asta, haideţi să respirăm adânc şi să facem o mică schimbare în energie. Hai să ne pregătim pentru Jonette Crowley şi Vulturul Alb. Te rog să vii în faţă, draga mea. (aplauze) Te rog. Acum, te rog să te relaxezi. Oh, prezenţă. Oh, da. Hai să facem asta. Hai să radiem împreună. (radiază)

JONETTE: Mmm.

ADAMUS: Bun.

JONETTE: E un ecou, şi ei radiază către noi!

ADAMUS: Da! Veţi vedea cu alţii că e o rezonanţă ca de diapazon, iar ei radiază cu voi. Şi nu e nevoie să faceţi nimic. Bun, dacă vrei să te pregăteşti…

JONETTE: În regulă. O să stau pe scaunul înalt.

ADAMUS: Bun. Hai să respirăm adânc pe când trecem la întrebări.

 Întrebări şi răspunsuri

Este timpul pentru întrebări şi răspunsuri. Întrebări şi răspunsuri, nu chiar preferatele mele – le fac pe plac lui Cauldre, Lindei şi altora – pentru că voi ştiţi răspunsul. Acum întrebările sunt mai bune. Mult mai bune! Bietul Tobias, el trebuia să se descurce cu întrebări de-a dreptul proaste! (Adamus râde)

Hai să trecem la ele. Noi, entităţile, vom fi foarte clare şi directe în răspunsurile noastre. Oh, deja ne-am pus de acord cu asta. O să fim foarte direcţi. Este în regulă? (audienţa: “Da”) Spuneţi asta acum, dar… (Adamus râde) Bun. Hai să respirăm adânc. Draga de Linda va citi întrebările sau va merge cu microfonul în sală.

LINDA: Ambele.

ADAMUS: Când vă pune microfonul în faţă, ar fi bine să aveţi o întrebare sau o afirmaţie bună. Hai să respirăm adânc.

LINDA: Am să merg în sală cu microfonul, dar am şi câteva întrebări scrise. Are cineva o întrebare chiar acum? Oh, începem.

ADAMUS: Bun. O să răspundem pe rând. Bun, hai să începem.

VICKI: Aş vrea să aud ce are de spus Vulturul Alb despre bosonul lui Higgs.

ADAMUS: Pardon. Poţi repeta?

VICKI: Aş vrea să aud ce are de spus Vulturul Alb…

ADAMUS: Oh, grozav, aş vrea şi eu.

VICKI: … despre bosonul lui Higgs.

ADAMUS: Absolut. Vulturule Alb, bosonul lui Higgs.

VULTURUL ALB: Bine aţi venit. Întrebarea e mai mult de domeniul lui Mark, dar vom face channel cu Mark. Ei vor descoperi că nu este atât o particulă, cât un portal şi este un portal multidimensional şi din acest motiv nu se comportă la fel de fiecare dată. Ei vor descoperi că nu este doar un portal, ci miliarde de portaluri care se comportă ca unul singur, aşa că este imposibil ca ei să descrie. Le este imposibil să descopere prin măsurători ştiinţifice.

Este o particulă de conştiinţă de diamant, dar nu atât o particulă cât o deschidere către un spaţiu, iar spaţiul este multidimensional. Mulţumesc.

ADAMUS: Bun. Bună întrebare.

VULTURUL ALB: Acum primim cinci miliarde de dolari? (râsete) Lucrăm la abundenţa Jonettei.

LINDA: Altcineva? Altă întrebare?

ADAMUS: Întrebări.

LINDA: Ok, am o întrebare scrisă pentru Adamus.

ADAMUS: Bun.

Întrebare (citită de Linda): Adamus …

LINDA: A fost trimisă de un învăţător.

Întrebare (continuă): Noi vorbim deseori, iar tu mă întrebi care este pasiunea inimii mele. Aceasta este predarea Şcolii Energiilor Sexuale. Ce te întreb eu: ce consideri despre Şcoala Energiilor Sexuale? Ce anume aduce ea participanţilor mai mult decât oricare alt workshop din Creaţie? Ai putea să promovezi Şcoala Energiilor Sexuale din Wellington, Noua Zeelandă, din luna august? (râsete)

ADAMUS: Frumoasă tentativă publicitară mascată drept întrebare! (râsete) Dar întrebarea este validă. Şcoala Energiilor Sexuale, a lui Tobias, desigur, a fost menită să-i ajute pe oameni să înţeleagă hrănirea cu energie. Noi vorbim azi despre energie în discuţia despre bosonul lui Higgs. Vorbim despre cum funcţionează energia de eoni întregi, nu doar pe Pământ, ci şi în tărâmurile angelice, unde au avut loc bătălii pentru energie, dar şi mai multe pentru putere. 

Bătăliile iniţiale au început când fiinţele angelice, care nu mai erau în Unimea Sursei, s-au aflat în vid, încercând să se întoarcă Acasă. Se gândeau că pentru asta e nevoie să strângă energie, ca un combustibil pentru rachetă, pentru a merge din nou Acasă, însă în tentativa lor de a încerca să fure în folosul lor energie din afară, s-au îndepărtat tot mai mult de Acasă.

Încă mai există criza energetică interioară. Există crize energetice în lume, crize ale energiei în întregul univers. Cele despre care vorbim aici, hrănirea cu energie, furtul de energie, nu se referă doar la oameni. Cu adevărat se petrece pretutindeni în creaţie. Lupte pentru putere au loc în toate dimensiunile. Mare parte din asta se rezolvă aici, odată cu înţelegerea, nu numai în cadrul Şcolii Energiilor Sexuale, ci şi din alte lucruri, că puterea este o iluzie. Iar dacă puterea este o iluzie, nu e nevoie de a fura, a acumula sau de a strânge energie. Energia este deschisă şi liberă, în scopul experimentării.

Nu există cu adevărat putere. Cei mai mulţi încă operează în iluzia că ar exista dualitate. În cele mai multe locuri încă mai este, dar dacă citiţi cartea mea (Live Your Divinity) – promovare fără jenă! – veţi citi în unul din ultimele capitole că acest concept al dualităţii a fost rezolvat în centrul tuturor lucrurilor. Cu alte cuvinte, nu mai e nici un motiv pentru a avea forţe opuse. Nu e nici un motiv pentru a vă urca pe cal în fiecare dimineaţă, cu lance cu tot, ca să vă duceţi la turnir. De ce? De ce aţi făcut asta? Pentru că aşa s-au făcut mereu lucrurile. Poate, doar poate, voi sunteţi cei care să schimbe asta.

Bun. Următoarea întrebare, pentru Vulturul Alb.

KERRI: Atunci când mă întind ca să respir…

ADAMUS: Oh, arăţi atât de radiantă acum!

KERRI: Mulţumesc!

ADAMUS: Da.

KERRI: Culoarea mea preferată.

ADAMUS: Da.

KERRI: În ultima vreme, atunci când mă aşez să respir, am o experienţă care zboară rapid. Este… cred că ar putea fi aliyee (n.tr. – stare de conştiinţă descrisă în Şcoala Energiilor Sexuale) şi vreau o confirmare. Nu ştiu…  E foarte mare, mă înspăimântă atât de tare încât închid tot şi nici nu-mi amintesc că am gândit conştient să închid. Realizez după aceea că am închis. Este cumva… dacă… am senzaţia că dacă aş da umanul la o parte aş fi doar într-o stare constantă de a fi. Şi de ce închid? E nevoie să se închidă? E nevoie să fie ceva treptat? Şi ce este?

VULTURUL ALB: Hai să începem cu răspunsul. Saltul pe care îl face conştiinţa ta este făcut oricum. Partea din tine pe care o poţi închide este responsabilă doar de o uşă foarte mică. Restul clădirii este deschis şi tot aşa şi spiritul tău, conştiinţa ta, care deja înţelege dimensiunile vaste din care eşti şi tu parte şi îşi urmează calea sa veselă. Îşi are experienţele sale.

Ceea ce se închide este ciclul memoriei, astfel că atunci când te întorci să-ţi aminteşti că nu poţi închide niciodată, deoarece partea din tine care poate închide acea uşă este responsabilă doar de o uşă foarte mică. Hai să ne amintim asta. Nu îţi face griji pentru închidere, nici că ar fi vreo frică sau că e nevoie de mai multă procesare. Atunci când simţi că vine un salt, este deja făcut.

Dă-ne voie să luăm întrebarea  ta şi să spunem ceva despre deschiderea aşteptată de toţi. Gluma este că a fost ieri, dar tu eşti prea ocupată ca să priveşti la ziua de mâine, încât nici nu l-ai observat. Dar dacă fiecare deschidere pe care aţi dori-o vreodată a fost deja ieri? Partea din tine care este responsabilă de ceva a primit căsuţa de păpuşi de care să răspundă, dar cea mai mare parte a existenţei tale este gestionată de sufletul tău şi el este infinit mai inteligent şi niciodată nu închide uşi. Mulţumesc.

ADAMUS: Excelent. Următoarea întrebare. Bun.

MARY: Am un proiect pe care l-am creat cu multă creativitate şi pasiune, iar acum sunt în proiectul marketării produsului. Mintea este foarte implicată şi cum aş putea rezolva ceva fără minte? Sau pur şi simplu eliberez? Ori, ştii…

ADAMUS: Pentru puţină clarificare, te referi la „unde este creativitatea”?

MARY: Aşa e. În marketing, în aducerea abundenţei cu această creaţie, este… tu vorbeşti despre pasiune. Titlul este “Pasiune pentru plăcintă”, astfel că are în sine pasiunea şi creativitatea mea.

ADAMUS: Cred că Vulturul Alb şi cu mine vom răspunde împreună. Ai vrea să începi?

VULTURUL ALB: Nu ascultam. Nu. (Adamus râde)

ADAMUS: Ah.                   

VULTURUL ALB: Creativitate este în toate, dar dintr-o dată, în crearea unui produs ţi-ai dat voie să fii creativă, dar în partea de marketing şi de vânzări ţi-ai acordat permisiunea să nu ştii. Astfel că ai închis creativitatea. În loc de a-ţi face griji pentru mintea ta, dă-i voie să-ţi ofere o tablă de joc pe care să ai toate cele pe care ar trebui să le faci, după care aruncă săgeţi sau cristale ori numai închide ochii şi alege ceva din ele: “Ah! Dacă mintea mea a aşezat asta aici spunând că trebuie să o rezolv, o să o aleg. Asta o să fac astăzi”.

Aşa că lasă seninătatea… lasă mintea să pregătească terenul de joacă, lasă magia să aleagă exact sarcina, iar astfel mintea ta face loc magiei şi o să te distrezi mult mai bine.

MARY: Mulţumesc.

ADAMUS: Bun şi, foarte rapid, trei elemente implicate în ceea ce faci. Mai întâi de toate, proiectul – ca să faci ceva. În al doilea rând, sper, ca să faci nişte bani, iar în al treilea rând doar ca să fii creativă. Uneori priorităţile se rearanjează. Ar trebui să vină din inimă, pur şi simplu să faci ceva creativ. Tu ai un talent creativ foarte natural, dar de acolo vine pasiunea. Marketingul, detaliile…

MARY: Da. Nu e pasiune în marketing.

ADAMUS: Da, dar tu te gândeşti la marketing în termeni relativ vechi. Marketingul este cu totul refăcut acum.

MARY: Ok.

ADAMUS: Nu ai pricepe nici dacă ai încerca. Bun. Aşa cum ştiu mulţi dintre voi, cele mai bune lucruri care se petrec, lucrurile care au cel mai mare succes sunt cele la care nu vă străduiţi, iar ele pur şi simplu se petrec, evoluează. Bun.

LINDA: Am o altă întrebare scrisă.

ADAMUS: Da.

Întrebare (citită de Linda): Adamus, cum rămâne cu pakauwa? Când ai vorbit despre ea ai subliniat importanţa lucrării cu ea pentru un timp, ai spus că vom evolua acest concept ca să ne emitem energia în timpul adunărilor noastre. Întrebarea care revine din când în când: ai observat că nu ne-am descurcat prea bine cu ea? Sau, exact invers, că noi am atins deja punctul de înţelegere a acestui concept al extinderii energiei noastre încât ai renunţat la pakauwa? Desigur, aş aprecia şi comentariile Vulturului Alb asupra subiectului, dacă doreşte. Apropo, mulţumiri din inima mea.

ADAMUS: Pakauwa este ceva despre care am vorbit acum circa trei ani. Era un fel de spirit animal, un fel de… unii o consideraţi un totem, dar era creaţia voastră. Era un vehicul sau un mecanism ca să vă daţi voie cu adevărat să călătoriţi în alte tărâmuri. Aţi ales-o ca animal, pentru că dacă aţi fi ales-o ca om, chiar şi ca aspect uman al vostru, ar fi avut imediat limitări şi ar fi început să se lupte cu voi, astfel că am creat-o ca animal.

Acum, când aţi învăţat să trimiteţi pakauwa, totemul, în alte dimensiuni, vă simţiţi mai în siguranţă să călătoriţi acolo. Aţi observat, cei mai mulţi dintre voi, că pakauwa s-a schimbat. S-ar putea ca iniţial să fi avut un vultur, un câine sau o ţestoasă, dar au evoluat. Dintr-o dată aţi descoperit că poate continua să evolueze. Nu era obligată să rămână în aceeaşi personalitate sau formă.

Pakauwa sunteţi voi. Nu am revenit ca să continui să vorbesc despre ea, pentru că au fost alte lucruri despre care să discutăm, dar ea este voi. Voi vă schimbaţi forma. Puteţi merge în alte dimensiuni. Puteţi călători în lung şi în lat. Oricând puneţi asta la îndoială, recreaţi o pakauwa – pe voi – şi daţi-i drumul. Bun. Completări? Tot vreau să-ţi spun „domnule”, dar eşti foarte frumoasă.

VULTURUL ALB: Ei bine, nu eram domn nici când eram indian.

ADAMUS: Eşti doamnă? (râsete)

VULTURUL ALB: Căpetenie.

ADAMUS: Căpetenie. Căpetenie. (râsete, râde și Adamus)

VULTURUL ALB: Va veni un timp când oamenii vor putea crea manifestări concrete în alte tărâmuri. Cel mai apropiat termen ar putea fi avatar şi va avea o existenţă independentă, dincolo de mintea voastră. Dar, tot aşa cum sunteţi dumnezeu, sunteţi şi creatori. Aceasta este închisă acum, dar oamenii pot crea fiinţe-spirit care să înceapă să-şi manifeste prezenţa, să se manifeste fizic.

Ar putea fi ceva foarte rar, dar vrem să plantăm ideea de a continua lucrul cu animalul totem, cu fiinţa interdimensională, deoarece ideea aceea se va transforma în ceva dincolo de cele mai nebune aşteptări ale voastre.

L-ai întrebat pe Adamus dacă te descurci bine cu ea. Atunci când te ocupi de asta, te descurci foarte bine, dar cei mai mulţi dintre voi trec la următorul lucru.

ADAMUS: Bun, următoarea întrebare.

LUC: Adamus.

ADAMUS: Da.

LUC: Venind încoace…

ADAMUS: Nu ești tu prieten cu Tobias?

LUC: Cred că sunt.

ADAMUS: Da.

LUC: Da.

ADAMUS: Da.

LUC: Amintiri foarte plăcute.

ADAMUS: Da.

LUC: Da.

ADAMUS: Întrebare.

LUC: Am eu una.

ADAMUS: Bun.

LUC: Pe când veneam încoace…

ADAMUS: Iar răspunsul este că depinde de tine.

LUC: Ei bine… (râsete şi aplauze) Am ceva de spus despre asta, de asemenea. Cât am condus până aici am ascultat ultimele două mesaje, cele din mai şi din iunie, şi am descoperit că a fost foarte interesant că în channelul din mai ai spus că în jur de 10 mai vor veni energii foarte intense. Mă întrebam: acele energii intense mai sunt cu noi sau au plecat? Vreau să ai grijă, pentru că am un răspuns scurt la această întrebare. Vreau doar să mă asigur că tu rămâi la conducere aici.

ADAMUS: (râzând) Bun. Bun. Excelentă întrebare, întrebarea veche: dacă un copac cade în pădure şi nu e nimeni acolo care să audă, face vreun zgomot?  Dacă vin energii intense şi voi nu sunteţi prezenţi în corp, nu sunteţi aici ca să le primiţi, ele pleacă? Răspunsul?

VULTURUL ALB: Depinde de tine.

LUC: Ei bine, poate că a fost o coincidenţă, dar pe 10 mai am plecat pentru ultima dată de la serviciul meu.

ADAMUS: Da. A fost o coincidenţă?

LUC: Ştiu că nu.

ADAMUS: Există coincidenţe? (audienţa: “Nu”) Greşeli? (audienţa: “Nu”) Oh, sunt câteva. (râde) Nu multe, nu multe.

Aşa că energiile intense au venit. Cea mai mare parte din ele a durat cam o săptămână şi au mai fost multe replici de atunci. Întrebarea reală este: au mers mai departe? Au plecat într-o altă dimensiune? Răspunsul este nu. Încă sunt disponibile. Plutesc în jur un timp, deoarece, în esenţă, aceste energii vin fiindcă omenirea le-a cerut. Voi le-aţi cerut, astfel că ele vin.

Sunt precum – lucrez cu Cauldre la analogie – cel care face livrări pentru UPS sau FedEx. Cei mai mulţi dintre voi ştiţi cine este: individul cu pantaloni scurţi care vine şi sună la uşă. Acum, teoretic, veţi răspunde imediat dacă sunteţi acasă, dacă sunteţi în prezenţa voastră. Altfel va suna din nou la uşă, va începe să se agite şi va suna iar. A treia oară, conform instrucţiunilor, lasă un bileţel. “Ne pare rău, vom face o nouă încercare de livrare”.

Exact asta se petrece. Acele energii au venit şi, dacă nu aţi fost prezenţi, dacă nu aţi fost în prezenţa voastră, vor încerca să revină, dar după a treia tentativă, îmi pare rău, pachetul este returnat expeditorului. Este o analogie! (râde) Ştiu că unii dintre voi vor aştepta să apară curierul. (râsete) E o poveste! (râde) “Hello, în cutie este iluminarea mea?” (râsete) Vulturule Alb, ai comentarii?

VULTURUL ALB: Energia care a venit, nu doar în mai, ci şi în iunie, care a fost, de asemenea, o lună foarte intensă, s-a născut nu într-o galaxie îndepărtată, iar apoi propulsată în conştiinţa Pământului. Energiile acelea s-au născut din conştiinţa Pământului şi din câmpul morfogenetic uman care a cerut mai mult. Apoi se integrează cu tot ceea ce sunteţi, după care vine valul următor şi se integrează cu cel sosit în mai.

Astfel că nu pleacă. Se reaşează în moduri mai line, datorită acelora dintre voi care au fost acolo ca să primească curierul şi care au putut primi energiile şi le-au integrat. Aşa că pachetul este acum pe Pământ. A fost deschis pentru aceia care nu pot fi acasă pentru curier.

Ştiţi, deci, că voi toţi creaţi energiile. Nu vin din petele solare. Vin din creşterea conştiinţei. Se integrează, refac pachetul. Se mişcă într-o simfonie dinamică, astfel încât oricine să le găsească. Voi descoperiţi că pachetul vostru arată aşa (gesticulează); un musulman şiit descoperă că pachetul său arată puţin diferit, dar tot primeşte aceleaşi energii în funcţie de felul în care deschide uşa.

Sunt timpuri extraordinare, iar aceia dintre voi care sunt bine ancoraţi, bine ancoraţi în prezenţa voastră radiantă, aduc energiile, le refac şi le radiază astfel încât alţi oameni să le poată primi în felul în care au nevoie de ele. Voi, prin viaţa voastră, faceţi un serviciu imens evoluţiei omenirii fără a face nimic.

ADAMUS: Bun. Excelent. Bune întrebări.

VULTURUL ALB: Mulţumesc.

ADAMUS: Următorul.

LINDA: Ultima întrebare scrisă?

ADAMUS: Mai multe. Vom începe cu Vulturul Alb.

LINDA: Ok, ultima întrebare scrisă.

ADAMUS: El vrea întrebări dure, dure, dure, cele pe care nu îndrăzniţi să mi le puneţi mie.

LINDA: Citesc ultima întrebare scrisă…

ADAMUS: Da, te rog.

LINDA: … care ne-a fost trimisă, pentru că noi am permis.

ADAMUS: Te rog.

ÎNTREBARE (citită de Linda): Foarte mulţi clienţi vin la mine şi mişcăm multă energie. Totuşi, un portal de business a refuzat să mă listeze drept facilitator şi mi-am rupt şi un membru. Care sunt perspectivele tale? Mulţumiri şi o mare îmbrăţişare.

ADAMUS: Bun.

VULTURUL ALB: Nu am înţeles partea cu „mi-am rupt un membru”.

LINDA: Cu adevărat?

ADAMUS: Realmente?

LINDA: Da, realmente.

VULTURUL ALB: Oh. (râde)

ADAMUS: Bun.

VULTURUL ALB: O să spunem pentru acea persoană anume că portalul în cauză nu era o energie aliniată cu ceea ce faci tu, iar tu te schimbi. Ar fi trebuit să manipulezi energiile modului în care lucrezi ca să te potriveşti cu acel portal, care nu era pentru tine. Astfel că te-a lovit tare.

ADAMUS: Bun, bun. Multe din lucrurile pe care le faceţi, pe care le veţi încerca şi le veţi crea, nu se vor potrivi în mecanismul vechi, în fluxul vechi de a face lucrurile. Nu veţi putea neapărat să vă plasaţi creaţiile noi în sistemele vechi. Unele dintre ele da. Multe din ele nu. Deci ce faceţi? Creaţi sistemul nou. Cum faceţi asta? (cineva spune: “Respirăm”) Imaginaţi-vă, respiraţi, deschideţi-vă către posibilităţi, fiţi prezenţi radiind. Bun, următorul.

JUNIOR: Bună.

ADAMUS: A.J.?

JUNIOR: A.J. E vorba despre aspecte. Uneori, atunci când sunt distras, aspectele mele cumva pleacă şi se întorc ca un câine care latră şi vrea să mă mănânce.

ADAMUS: Da! E un mod de a spune. Un câine care latră şi vrea să te mănânce. Da.

JUNIOR: Da, uneori sunt precum… sunt cu totul ieşite de sub control. Ce ar trebui să fac eu sau…

ADAMUS: Bun. Bună întrebare.

VULTURUL ALB: Noi vom răspunde rapid, iar apoi tu, care eşti expertul în aspecte. Mereu există un aspect de bază care este sinele vostru divin. Aşa că atunci când vezi că vine aspectul ca un câine care latră, spune: “Hello, aspectule ca un câine care latră. Acesta nu sunt eu”. Da, este parte din tine, dar nu acel „tu” pe care îl vrei acolo. Doar pune-l pe mână şi suflă-l de acolo. “Acesta nu sunt eu”. Apoi altul – “Nici acesta nu sunt eu”, pentru că avem vocile mititele care nu vor să fiu eu.

Alege acum. „Acesta nu sunt eu” şi nu mai alege această conectare. Încă ar mai putea fi „tu” dacă îl inviţi la cină, dar la acel moment nu vrei câinele care latră.

ADAMUS: Bun. Aş vrea ca Aandrah să ne spună ceva, pe baza expertizei ei în domeniul aspectelor. Câinele care latră. Vino, te rog.

AANDRAH: Nu mă concentrez asupra câinelui care latră, ci pe faptul că dincolo de mască, dincolo de joc, sunt eu. Este o parte din mine care spune: “O să observi, chiar dacă trebuie să latru ca să îţi atrag atenţia? O să respiri compasiunea şi o să mă primeşti oricum?”

Priveşte dincolo de faţadă, de iluzia pe care o poartă aspectul. Vei primi şi vei fi vocea care eşti cu adevărat? Respiră adânc. Respiră adânc. Îndrăgosteşte-te de cel care se teme atât de mult şi strigă: “Te rog, uită-te la mine. Te rog, uită-te la mine”. Poţi avea îndrăzneala de a te opri? Fii în pacea ta. Spune da. Vino acasă. Vino acasă.

ADAMUS: Bun. Mulţumesc. Următoarea întrebare. Două întrebări şi jumătate.

CHERYL: Asta este o întrebare întreagă, nu o jumătate.

ADAMUS: Da.

CHERYL: Aceia dintre noi care aleg ascensiunea şi să ne luăm corpurile cu noi, trebuie să facem anumite lucruri pentru a permite corpului să ne urmeze? Sau doar alegem şi permitem să se petreacă?

ADAMUS: Bună întrebare, excelentă. Da, Vulturule Alb.

VULTURUL ALB: Te lăsăm pe tine să răspunzi, pentru că sunt puţine exemple în care, după ce ai ascensionat, să-ţi vrei şi corpul cu tine. Ai putea avea o perspectivă diferită.

ADAMUS: Absolut. În ascensiune are loc integrarea totală în corpul de conştiinţă. Nu e doar un atribut fizic, ci reprezintă mintea, corpul, spiritul, aspectele, câinii care latră şi toate celelalte venite la un loc. Apoi, în ascensiune, când părăsiţi această planetă vie, părăsiţi corpul fizic, trupul de fapt vă însoţeşte.

Se poate face într-un mod sau două. S-ar putea literalmente dezintegra. Poate merge împreună cu voi în altă dimensiune, aşa cum am făcut eu, aşa cum au făcut mulţi alţi maeştri ascensionaţi. Nu vrem să ne lăsăm oasele în urmă. Ştiţi, nu aglomerăm Pământul. Luaţi-le cu voi.

În alte cazuri ale unor maeştri ascensionaţi, corpul fizic a rămas, dar şi-au luat toate atributele fizicului cu ei. De ce? Ei bine, pentru că a fost parte din experienţa lor. Va rămâne pentru totdeauna în esenţa sau în memoria sufletului.

Aşa că voi aduceţi tot… deoarece a fi în realitatea fizică este uluitor. Puteţi face sex, puteţi mânca, puteţi bea vin, simţiţi aerul, faceţi duş, atingeţi o altă persoană. Puteţi face toate aceste lucruri în corpul fizic. De ce nu aţi vrea să luaţi măcar atributele? Aceia care sunt cu adevărat integraţi şi care aleg vor aduce şi carnea şi oasele. Nu le vor crea literalmente, dar iluzia realităţii lor dispare şi cu ea toate ingredientele care au compus-o.

Bun. Tu vrei să-ţi iei corpul cu tine?

CHERYL: Da.

ADAMUS: De ce? Nu vrei să-l ciugulească ciorile. (râd amândoi)

CHERYL: Ei bine, ştii, atunci când vorbesc cu alţii la câte o înmormântare, eu spun că nu voi avea una, pentru că nu voi fi aici, iar oamenii nu par a înţelege. Apoi mai apar diverşi care vor să-mi vândă un loc de veci şi serviciile adiacente, iar eu le spun că nu am nevoie, pentru că nu voi fi aici. Apoi sunt întrebată: “Bine, dar ce faci cu asigurarea dacă nu poţi dovedi că ai murit?” Le răspund: “Ei, nu o să fiu aici, aşa că nu îmi fac griji pentru asta.” (râsete)

ADAMUS: Cum dovedeşti că ai murit?

CHERYL: Păi, cu corpul. Vreau să spun că toţi pot vedea corpul, deci pot dovedi că au murit. Aşa se face dovada.

ADAMUS: Da, da. Nu, asta e dovada pentru alţi oameni, dar cum ai dovedi tu că ai murit?

CHERYL: Aş dovedi mai degrabă că sunt în viaţă. (râsete) Da, eu vreau integrarea totală, în care să iau nu numai aspectele şi elementele fizicului, dar şi fizicul însuşi.

ADAMUS: Absolut, iar asta e o stare mult mai naturală. Aceasta e starea mai naturală. În cazul unei morţi… am putea purta discuţii lungi despre asta! Este nenatural să îngropaţi un corp în pământ, cred, deoarece menţine mare parte din energia aspectului, din acea viaţă trecută blocată în pământ. Cred că e cam morbid să puneţi corpul în pământ şi apoi toţi să vină să plângă deasupra lui. Are sens să-l iei cu tine. Da, bun.

CHERYL: Ok, mulţumesc.

ADAMUS: Bun. Mulţumesc. Următoarea întrebare. Este întreagă sau e o jumătate?

MICHELLE: Cred că este una întreagă.

ADAMUS: Ok, bun.

MICHELLE: Este ceva care nu mă lasă să dorm noaptea. Mă tot gândesc încontinuu şi simt că mi-am pierdut direcţia. Mereu am avut un fel de conectare sau de direcţie, ştiam în general unde m-aş putea duce sau ce ar trebui să fac. Nu am nimic şi încerc, încerc, încerc să pricep, dar se pare că nu primesc nici un fel de răspuns sau că pur şi simplu nu ştiu ce fac şi descopăr că este foarte dificil.

ADAMUS: Bună întrebare.

VULTURUL ALB: O să oferim jumătate de răspuns. (Adamus râde)

MICHELLE: Orice ajutor ar fi grozav.

ADAMUS: Bun.

VULTURUL ALB: Atunci când nu există o direcţie clară, atunci direcţia clară este să te bucuri de vid. Mulţi dintre voi sar în uriaşe schimbări de conştiinţă. Nu puteţi face pas după pas şi să fiţi într-o altă lume. Uneori trebuie să traversaţi vidul şi el este lipsit de direcţie prin natura sa. Este neancorat. Este neconfortabil, iar toate părţile şi aspectele cărora nu le place o iau razna.

Dacă poţi aprecia şi îmbrăţişa vidul pentru calitatea sa a nimicului, dacă nu simţi că ai greşi ceva pentru că nu ai nicio decizie de luat, îmbrăţişează vidul, pentru că este cel mai bun învăţător al noii conştiinţe, deşi cei mai mulţi dintre voi îl urăsc. Asta a fost jumătatea mea.

ADAMUS: Este perfect spus. Nu am ce să adaug cu adevărat, dar o voi face. (râsete) Nu, e foarte adevărat. Tu treci prin acest vid, aşa cum a spus Vulturul Alb. Treci prin eliberarea căii vechi, liniare, ceea ce este cu totul neconfortabil, aşa că mintea, programată să se gândească la toate, continuă să scaneze. “Ce ar trebui să fac mai departe? Ce m-ar face să am o valoare?” Aşa cum am spus înainte, de fapt, dacă nimic nu merge, fă exact „nimic”, pentru că apoi merge.

Bucură-te de… tu eliberezi pasiuni vechi. Tu eliberezi tipare vechi. Poţi fi OK cu faptul că este în regulă să stai noaptea să te uiţi la „Extratereştri antici”? Poţi fi în regulă cu faptul că nu e nevoie să faci nimic, că nu ai obligaţia de a avea o direcţie? De fapt e mai bine. Vezi, eşti absolut înţeleaptă, pentru că o altă parte din tine spune: “Nu am nevoie de direcţie”. Peste toate acestea, scapă de obiective.

MICHELLE: OK.

ADAMUS: De toate. De toate planurile referitoare la cum ar trebui să fie lucrurile. Scopurile sunt mentale şi limitează. S-ar putea să fi fost un timp în care obiectivele au funcţionat, dar acolo unde mergem noi acum, acolo unde mergeţi voi toţi, obiectivele sunt de tot râsul. Sunt o glumă totală, aşa că eliberează-le. Cel mai bun lucru, aşa cum a spus Vulturul Alb, e să-ţi dai voie să te distrezi în vid. Da.

MICHELLE: O să încerc.

ADAMUS: Şi nu mai gândi ca un om.

MICHELLE:  Mulţumesc foarte mult.

ADAMUS: Bun. Încă o întrebare.

SHAUMBRA 2 (o femeie): Aş vrea să mulţumesc că sunteţi aici pentru mine, ca reflectare a mea, de atât de mult timp, căci aceasta este cu adevărat pasiunea mea. Continuaţi, căci suntem aici.

ADAMUS: Bun. Mulţumesc.

SHAUMBRA 2: Asta era jumătatea de întrebare.

ADAMUS: Asta era jumătatea de întrebare. (râde) Bun. Va mai fi încă una şi apoi… mă aşteaptă trăsura.

LARA: Am lucrat mult în ultima perioadă cu focalizarea pe integrarea aspectelor mele şi uneori sunt puţin confuză dacă… aspectele mele au multe idei despre lucruri pe care aş vrea să le fac. Mi-e greu să discern dacă o idee vine de la aspectele mele neintegrate sau de la sufletul meu. Aşa că aş vrea puţină claritate referitor la asta.

ADAMUS: Oh, da. Nu e claritate în asta, dar începe, Vulturule Alb.

VULTURUL ALB: Poţi simţi calitatea ideilor? Pentru că o idee care vine de la un aspect neintegrat nu are o radianţă în ea. Nu are energia care să o propulseze mai departe. E doar o idee, o simplă idee. Dacă ideea are o simţire, dacă are un flux, în care de fapt este un izvor – un izvor sau o fântână –, atunci acea idee este din sufletul tău. Mereu poţi simţi diferenţa de calitate înainte de a lua o decizie. Nu o simţi din cap. O simţi din inimă. Înţelegi ceea ce spunem?

LARA: Da, pot simţi.

VULTURUL ALB: În regulă.

ADAMUS: Ah. Aspectologia a fost una din şcolile principale ale lui Tobias. Ea şi Energiile Sexuale. Multă gândire s-a făcut pe baza Aspectologiei până acum, iar asta este probabil parte a problemei. Puteţi ajunge la punctul în care sunteţi atât de prinşi în aspecte – “Este un aspect al meu?” sau “De ce aspectul este un câine care latră?” Ei bine, pentru că nu l-aţi hrănit şi pentru că el nu vă place pe voi. Vreau să spun că aceste lucruri sunt destul de simple.

Astfel că se ajunge la punctul – iar aceasta este perspectiva lui Adamus asupra lucrurilor, puţin diferită poate de a Aandrei –, dar se ajunge la un punct în care spuneţi aspectelor voastre „Fie intri în program, fie pleci chiar acum”. Ajungeţi la punctul în care spuneţi: “Aspectelor, eu sunt la conducere, nu voi. Vă poruncesc să mă serviţi”.

Acum, aceasta va duce la tot felul de discuţii pe Message Board, pentru că, ei bine, vă place să discutaţi acolo. “Credeam că ar trebui să ne iubim aspectele. Credeam că ar trebui să le integrăm”. Ei bine, cumva aţi cam exagerat şi acum le cocoloşiţi şi ele lucrează împotriva voastră încă o dată.

Aşa că poate că e timpul să vă ridicaţi, să respiraţi adânc, să intraţi în prezenţa şi radianţa voastră şi să le porunciţi să vă servească. Vă prindeţi cu totul în cap întrebând: “Ce este un aspect? Ce ar trebui să fac eu? Cum să mă descurc cu el? Nu sunt sigur ce să fac cu aspectele mele”. Iarăşi ele va conduc casa.

Respiră adânc – “Vă poruncesc să mă serviţi”. Fă să le fie foarte clar. De fapt asta vor. De fapt vor ca tu să încetezi să mai fii o plângăreaţă spirituală şi mai vor să nu te mai gândeşti la ele ca aspecte. Ele vor ca tu să fii şeful, vezi tu.

Ai făcut un lucru interesant: ţi-ai aruncat viaţa în aer – destul de interesant, un joc amuzant – ca să poţi reevalua, să poţi reechilibra. Dar acum, când lucrurile se reaşează, aspectele vin toate şi se încep iar să se lupte pentru poziţii şi conducere, în timp ce tu te reconstruieşti. Doar spune-le foarte clar că tu, Eu Sunt, eşti şeful şi că nu vor mai avea locurile lor vechi în casa cea nouă. Fă să fie foarte clar. Vor intra destul de repede în formă.

LARA: Îţi mulţumesc.

ADAMUS: Hai să respirăm adânc cu asta, iar când aveţi îndoieli, când începeţi să vă întrebaţi şi să vă gândiţi şi să întraţi în „dar dacă” şi toate celelalte, doar opriţi-vă şi respiraţi adânc. Amintiţi-vă că totul este natural. Cu adevărat aşa este. Nu vă puneţi armura. Nu săriţi pe cal. Nu forţaţi cu putere drumul vostru prin viaţă. Respiraţi adânc.

Sufletul vostru, Vulturul Alb şi cu mine vrem ca voi pur şi simplu să vă bucuraţi de experienţă. Respiraţi adânc şi amintiţi-vă că totul este bine în întreaga creaţie. Cu asta, Eu Sunt Adamus, în serviciul vostru. Încetaţi să mai gândiţi aşa de mult. Adiós.