MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria Libertatii:
SHOUD 5: “Visul sufletului– Cu Adamus, transmis de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson in data de 2 februarie 2013
www.crimsoncircle.com; www.shaumbra-in-hd.ro

Traducere GEORGIANA

 

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din domeniul suveran. Bun venit la această adunare. Bun venit la Înalta Curte a Iluminării. (câteva râsete) Ah, fiecare dintre voi, cei aflaţi aici, cei mai mulţi dintre cei care ascultă, v-aţi aflat la curţi regale din trecut. Aici avem Curtea Iluminării, plină de regi şi regine, de duci şi ducese, plină de prinţese şi de prinţi ai iluminării, ai libertăţii.
Folosesc termenul puţin în glumă, pentru că mai înainte v-aţi aflat cu toţii la diferite curţi, dar sunt foarte serios. Aceasta este o adunare foarte specială. În fiecare lună în care ne strângem este adunarea celor de viţă regală, a celor ce stabilesc moda şi tendinţele iluminării, a celor care călăuzesc conştiinţa iluminării în această eră nouă. Curtea regală a iluminării în regatul libertăţii. Hm? Ahh!! Da. (audienţa aprobă) Aşa că bun venit. Alteţă… (Adamus râde, căci se adresează Lindei

Vise
La ultima noastră adunare am vorbit despre vise. Am spus că dacă aveţi un vis, o viziune sau o aspiraţie, să le aduceţi aici sau să le daţi drumul. Hmm. Lucruri dure. Lucruri dure, pentru că era cald şi bine să aveţi visele din multe dimensiuni. Era plăcut să le aveţi în afară, fără să fie supuse tuturor greutăţilor, tuturor traumelor şi dramelor acestei realităţi. Astfel că am spus să le aduceţi sau să scăpaţi de ele.
E o mare risipă de energie să le ţineţi în afară. O mare dezamăgire, într-un fel, de asemenea, şi a creat o mare divizare în voi, pentru că vă aveaţi realitatea de zi cu zi şi vă mai aveaţi şi lumea de vise. E timpul de a le aduce la un loc. Dacă aveţi viziuni, vise, aspiraţii, dorinţe ale inimii, la naiba, aduceţi-le aici sau daţi-le drumul. Cu adevărat. Este o uriaşă risipă de energie. Creează un aspect atunci când aveţi două… Oh, minunat. Da, cafea cu frişcă, te rog. Ah, da.
LINDA: E plăcerea mea.
ADAMUS: Da, fără zahăr.
LINDA: Oh, nimic dulce pentru tine? Ohhh.
ADAMUS: Sunt destul de dulce aşa cum sunt.
LINDA: Ohhh.
ADAMUS: Dar grăbeşte-te, grăbeşte-te, Linda. Avem nevoie să mergi cu microfonul. Mai repede, mai repede. (râsete) Ooh. E obişnuită. Trăieşte alături de el. (râsete) Visele, un lucru minunat, dar este obligatoriu ca voi, este nevoie ca voi să începeţi să le aduceţi aici. Realizaţi cât de multe vise umane sunt pe undeva pe afară? Provoacă multă congestionare a traficului în alte tărâmuri. Aşa de multe vise, aşa de multe… (Linda îi aduce cafeaua) Îţi mulţumesc.
LINDA: E prea fierbinte pentru tine?
ADAMUS: Nimic nu e prea fierbinte pentru mine. (râsete) Te referi la tine sau la cafea, draga mea? (mai multe râsete, râde şi Adamus) Unde rămăsesem? Visele. Visele. Realizaţi imensa congestionare de acolo? Realizaţi… (mută pupitrul pe scenă) Mulţumesc. Pot face asta singur. (râde)
Realizaţi cât de mulţi copii se vor duce la culcare diseară cu vise despre o viaţă mai bună, o educaţie mai bună, mâncare mai bună, părinţi mai buni, toate mai bune? Realizaţi câţi bătrâni se vor duce la culcare diseară visând că ar fi avut o viaţă mai bună, că ar fi făcut mai multe lucruri? Realizaţi că este unul din cele mai obişnuite lucruri la cei în vârstă după ce ştiu că încep să facă tranziţia? Ei îşi spun… Trebuie să iau poziţia potrivită aici… îşi spun „Îmi doresc să nu fi…” Ce anume, Jane? „Să nu fi… atât de mult în viaţa mea. Îmi doresc să nu fi…” ce anume?
JANE: Oh, să nu-mi fi făcut atâtea griji.
ADAMUS: Griji! Credeai că ai scăpat! (râsete) Am sărit o lună, ca să poţi să-ţi faci şi mai multe griji că vin şi te întreb despre asta. (Adamus şi audienţa râd) Asta au spus. Ei spun: „Îmi doresc să nu-mi fi făcut atâtea griji.” Aşa că, te rog, hai să nu mai purtăm acest dialog peste 72 de ani, când vei fi pregătită să pleci. Vezi, am şi îndepărtat grija. „Oh! 72 de ani!”, îşi spune ea. „Nu e nevoie să mă îngrijorez pentru nimic”. Nu. Ei asta fac. Stau în pat şi spun: „Îmi doresc să nu-mi fi petrecut aşa de mult din viaţă făcându-mi griji pentru tot felul de lucruri, ascultându-i pe alţii…” Acesta este unul din cele mai obişnuite lucruri la care ei se gândesc chiar înainte de a face trecerea. Hmm. Hmm.
Foarte mulţi oameni se vor duce la culcare în seara asta şi vor visa. Vor visa la o viaţă mai bună, la o mai bună înţelegere de sine, la relaţii mai bune cu alţii. Vor visa la lucruri pe care le-ar plăcea mult să le facă, fie că este o creaţie, fie că e un proiect, ajutarea altora, însă ei visează la asta, iar când se trezesc dimineaţa se întorc la rutinele lor, la căile lor vechi.
Este timpul, pentru acest grup de fiinţe regale ca voi, să creăm un pod, să aducem acele vise şi despre asta am vorbit luna trecută. Aduceţi numai visele pe care realmente, realmente vreţi să le manifestaţi. Pe celelalte eliberaţi-le. Aduceţi doar visele pe care îndrăzniţi să… îndrăzniţi… oh, e aşa de bine să te revăd, draga mea. (către Edith – îi sărută mâna în aplauzele audienţei)
EDITH: Îţi mulţumesc.
ADAMUS: Arăţi divin. Divin. Eşti divină. Unul dintre lucrurile pe care le facem la această curte regală… îmi place. Mi-au plăcut curţile foarte mult timp. Erau şi nişte atribute stranii la ele, desigur, dar era o asemenea… ah, asemenea veselie, asemenea distracţie, asemenea stabilire a direcţiei. Şi tu ai fost acolo. (către Linda; ea se strâmbă, Adamus râde) Şi râde.
Aşa că este vorba despre a aduce visele pe care realmente vreţi să le manifestaţi şi despre a fi suficient de îndrăzneţi şi curajoşi pentru a insista pentru asta, pentru a le manifesta, a le face reale. Acum, ar putea suna plăcut, dar e puţin înfricoşător. Aşa cum spus luna trecută, uneori este mai uşor să ţineţi visele undeva, în afară. Apoi nu veţi fi niciodată dezamăgiţi de ele. Apoi nu veţi fi obligaţi să supuneţi visul asprimii realităţii. Apoi puteţi mereu să-l visaţi şi să nu fiţi niciodată faţă în faţă cu el.
Astfel că se impune întrebarea: de ce l-aţi visat de la bun început, oricare ar fi fost visul vostru? De ce l-aţi visat? Era o pasiune din inimă? Era o distragere a minţii? Era ceva profund, din adâncul sufletului vostru, iar sufletul vostru vroia acel vis, vroia să-l experimenteze în această realitate? Care era visul? De unde a venit? Şi se impune apoi întrebarea despre pasiune. Pasiune.
Nu mintea creează realitatea. Punct. Nu gândurile voastre creează realitatea. Mintea ştie cum să manevreze în cadrul realităţii. Ştie cum să evite anumite aspecte ale realităţii dacă vrea, dar mintea nu creează realitatea. În ultimii 80-100 de ani a fost popular să gândiţi aşa, dar cuvântul cheie este „să gândiţi”. Toate acele… iar unii dintre voi au participat la ele… cursuri despre controlul minţii şi despre creaţia minţii! Dacă ar fi eficiente, nu ar mai exista acele cursuri. Toţi le-ar fi urmat şi ar face tot ceea ce vor. Însă aceste lucruri ale minţii, gândurile care curg prin minte nu au pasiune în ele.
Aici (arată spre inimă) este un vis, o aspiraţie reală. Uneori vine din suflet, alteori din sine, uneori de la sinele suflet şi are o pasiune ataşată, iar acea pasiune este ceea ce aduce visele în realitate. Acea pasiune este ceea ce trece peste bariere şi sunt multe bariere de trecut atunci când vă aduceţi visele. Acea pasiune este ceea ce atrage energie, iar energia apoi ajută la manifestare şi face reale visele voastre.
Care sunt visele, aspiraţiile, dorinţele, viziunile? Care sunt acele lucruri care v-ar aduce mare bucurie, fericire şi sentimentul împlinirii? Care sunt acele lucruri care ar trece peste bariere? Acele bariere care, oh, fie că e vorba despre aspectele voastre, fie că e vorba despre conştiinţa umană, sunt ca nişte cercuri peste cercuri peste cercuri care înconjoară şi de fapt sufocă pasiunea.

Dar visele voastre?
Vom vorbi despre asta ceva mai mult azi, dar vă pun o întrebare acum. Linda, microfonul, te rog. De la discuţia noastră de luna trecută despre vise, ce aţi învăţat sau experimentat despre visele voastre? Te rog, Linda.
LINDA: Aleg pe cineva?
ADAMUS: Voluntari.
LINDA: Ok, voluntari.
ADAMUS: Ce aţi învăţat, realizat sau experimentat în legătură cu visele?
SCOTT: Cred că pentru mine… am foarte multe lucruri în mişcare acum. E vorba despre timpul pe care îl petrec cu acele vise, aducându-le în realitate şi transformându-le în lumea mea versus petrecerea timpului gândindu-mă la lumile altora. Pentru mine aceasta a fost tema recurentă a lunii trecute. Aşa că la început… chiar după ultimul Shoud, în prima săptămână nu m-am focalizat pe asta, pe lumile şi realităţile altor oameni, iar în ultimele săptămâni m-am focalizat mai mult pe ceea ce vreau să creez şi să-i dau voie să curgă.
ADAMUS: Şi ce era?
SHAUMBRA 1: Am foarte multe idei în mişcare în legătură cu noul meu site. (râde)
ADAMUS: Ce vei aduce? Ce vei elibera? Un lucru. Ce vei aduce?
SCOTT: (face o pauză) Hm …
ADAMUS: Ai avut o lună! (câteva râsete) O lună. Ce ai vrea, o viaţă sau două? O lună. Nu sunt lucruri frivole.
SCOTT: Ei bine, eu lansez site-ul Colorado Creative News.
ADAMUS: Bun.
SCOTT: Acesta e lucrul principal.
ADAMUS: Bun, bun. Mulţumesc. Respiraţi adânc. Bun. Excelent. Excelent. Eşti pregătit să îl aduci într-un fel în care să poată fi realmente realizat? (el aprobă din cap) Bun. Ok, atunci adu-l. Vor fi nişte… voi le numiţi provocări, eu le numesc distracţii amuzante. (râsete) O să… pe măsură ce visele vin, îşi taie calea spre această realitate şi sunt împinse de colo-colo de către voi, de către alţii, e nevoie să se ajusteze la această realitate foarte, foarte diferită. Dar atunci când pasiunea este acolo, se energizează şi devin reale. Acum, ce se petrece dacă devin adevărate?
SCOTT: Sper să devină, pentru că lucrez de mult timp deja.
ADAMUS: Dar asta ridică un alt element. Din nou, pe măsură ce intrăm în peisajul viselor şi, în cele din urmă, în libertatea viselor, există şi tendinţa oamenilor de a lucra la lucruri în loc de a le realiza. De fapt, odată realizate, apare deseori senzaţia de plictiseală sau, mai rău, dorinţa de a distruge ceea ce tocmai s-a construit. Copii în cutia cu nisip, construind castele de nisip, creând războaie în jurul lor şi distrugându-le. Astfel că este un punct foarte, foarte important în înţelegerea motivului pentru care vreţi să le aduceţi în această realitate şi ce se va petrece odată ce ele vin.
Hmm. Bun. Mulţumesc. Următorul. Ce ai învăţat, experimentat sau înţeles în ultima lună în legătură cu visele?
TESS: Oh. Cred că permiterea cu uşurinţă. 
ADAMUS: Da.
TESS: Chiar mi-am dorit să am camera mea în călătoria din Egipt.
ADAMUS: Da.
TESS: Eram pe lista de aşteptare, iar apoi a venit.
ADAMUS: Bun. Excelent.
TESS: Am avut un moment în care am spus: „Oh, nu! Banii! Poate că ar trebui să am un coleg de cameră”. Dar nu, am ştiut tot timpul că dintr-un motiv anume vreau să mă onorez cu această călătorie şi aşa am şi făcut. A fost un moment de îndoială, apoi am terminat cu ea.
ADAMUS: E un element foarte bun, pentru că… staţi un moment, voi toţi. Doar simţiţi-vă cel mai mare vis. Nu camera ta din Egipt …
TESS: Da, asta a fost…
ADAMUS: … dar este un exemplu foarte bun din viaţa de zi cu zi. Nu e un vis rău.
TESS: Da, pentru mine visul este să călătoresc.
ADAMUS: Da, călătoriile. Bun. Staţi o clipă şi doar simţiţi pasiunea din visul vostru.
Acum, voi adăuga o mică notă de subsol aici: visul vostru. Nu am spus că e un vis în care creaţi realitatea pentru altcineva. Aici, din nou, oamenii devin foarte confuzi sau dau de necazuri, pentru că în clipa în care începeţi să visaţi pentru alţii, amestecaţi conştiinţe şi energii. Nu merge prea bine de obicei. Dar este un lucru foarte dificil, există o mare dorinţă de a spune: „Da, dar, ştii, vreau ca familia mea, copii mei, să fie fericiţi cu toţii”. Uitaţi de asta. Cu adevărat, nu depinde de voi. Va fi un vis foarte frustrant.
Staţi un moment. Visul vostru, pentru voi. Simţiţi pasiunea pentru un moment. (pauză). Apoi imaginaţi-vă cum începe să vină tot mai aproape, ceea ce şi face.  (pauză) Începe să vină în realitatea voastră. Se petrece ceva amuzant. Mai întâi se simte foarte bine să se apropie tot mai mult, dar dintr-o dată, atunci când realizaţi că s-ar putea petrece, lovesc frica şi panica. Apoi apare: „Dar ce mă fac în legătură cu banii”; toată condiţionarea veche umană intervine şi, într-un fel, aproape că începe să-l împingă departe. Aproape că începeţi să spuneţi: „Mai degrabă îl păstrez în lumea viselor în loc să-l aduc în această realitate”.
Apoi intervine mintea, aspectele, cum vreţi să numiţi, şi încep să spună: „Dar dacă nu merge? Dacă ratez? Dacă mă apropii şi apoi se întâmplă ceva? Sau dacă vine cineva şi îl fură sau în dacă eu sabotez visul? Am să-l ţin în stare de vis pentru mult timp”. Aproape, într-un fel, vă gândiţi că e aproape mai bine aşa, pentru că, dacă aveţi câteva momente pentru voi, puteţi să vă visaţi visul în loc de a-l trăi.
Dar în această nouă eră, în Noua Energie, nu mai funcţionează. Nu va fi aşa. Fie eliberaţi visele, fie le aduceţi acasă. Felicitări că ai camera ta în Egipt. Te deranjează dacă mai trec pe la tine în vizită? (câteva râsete) Numai ca să te salut.
Bun, mai departe. Ce aţi învăţat, ce aţi experimentat cu visele în luna aceasta? Apropo, a fost o lună foarte bună pentru vise, din multe motive – astrologice, eu, alte motive –, dar a fost o lună foarte bună pentru experimentarea viselor. Da?
TERRY: Am lucrat la aducerea visului abundenţei aproape nelimitate, iar ceea ce am făcut în mod concret a fost să-mi iau nişte cărţi despre…
ADAMUS: Trebuie să te opresc. De ce „aproape nelimitată”? (câteva râsete) Sună limitat. Cu adevărat. (râsete)
TERRY: Asta e o întrebare bună.
ADAMUS: Da. De ce nu „nelimitată”?
TERRY: Încercam să obţin abundenţă nelimitată.
ADAMUS: Da. Bun.
TERRY: Ca să fac asta mi-am cumpărat nişte cărţi audio.
ADAMUS: Ale mele?
TERRY: Warren Buffett.
ADAMUS: Cursul meu despre abundenţă?
TERRY: Am cumpărat…
ADAMUS: Arăt eu a Warren Buffett?
TERRY: Am cumpărat şi cartea scrisă de o fată, cartea care a fost prezentată aici, dar ne pune să facem multe exerciţii.
ADAMUS: Da, sa.
TERRY: Aşa că am reuşită să trec doar de capitolul 1.
ADAMUS: Dar ea e aşa de drăguţă. Stă chiar acolo. (râsete. Se referă la Patricia Aburdene, autoarea cărţii)
TERRY: Mi-a plăcut cartea. Îmi place cartea.
ADAMUS: Unul din acele momente ciudate! (mai multe râsete)
TERRY: Ei, am fost sincer în legătură cu asta. Mi-a plăcut cartea şi o să fac şi exerciţiile mai devreme sau mai târziu.
ADAMUS: Da.
TERRY: Însă era mai uşor să…
ADAMUS: Cum se numea cartea? O mică promovare comercială destul de ieftină. (cineva strigă „Abundenţa conştientă”)
ADAMUS: Abundenţa conştientă?! Ai schimbat titlul?! (râde)
TERRY: Bani conştienţi.
ADAMUS: Vedeţi cu ce trebuie să mă descurc? Bani conştienţi. Microfonul, te rog, un moment.
TERRY: Da. Am cumpărat acea carte.
ADAMUS: Dă-i microfonul Patriciei, ca să poată să…
PATRICIA: Abundenţă?! Bani!!
ADAMUS: Bani! Bani.
LINDA: Oh, ridică-te!
ADAMUS: Bani.
LINDA: Ridică-te! Vrem să simţim!
ADAMUS: Care este titlul minunatei tale cărţi?
PATRICIA: Bani conştienţi.
ADAMUS: Exact.
PATRICIA: Şi îţi mulţumesc pentru promovarea amabilă…
ADAMUS: Da.
PATRICIA: … Vicki mă asigură că s-a şi filmat.
ADAMUS: Bun.
PATRICIA: Mulţumesc. Am avut vânzări record ale cărţii de la lansarea cu Shaumbra din noiembrie. (aplauze) Mulţumesc foarte mult.
ADAMUS: Bun.
PATRICIA: Pot să-mi spun şi eu visul?
ADAMUS: Sigur, imediat ce-l laşi pe Terry să termine.
LINDA: Da. Ok, o să mă întorc la tine.
ADAMUS: Bun.
TERRY: Da, mi-a plăcut „Abundenţa conştientă”, aşa că sugerez… (râsete) „Bani conştienţi”.
ADAMUS: Unde este camera? Vedeţi cu ce trebuie să… vedeţi cu ce trebuie să mă descurc?! Îi iubesc pe aceşti oameni, dar…! Haide. Bani conştienţi.
TERRY: Avem nevoie de această carte în format audio.
ADAMUS: Da.
TERRY: Cred că în lumea modernă e greu să găseşti timpul (de a citi), dar toţi merg cu maşina destulă vreme.
ADAMUS: Bună idee. Povestită de Adamus. (râsete)
TERRY: Absolut. Absolut.
ADAMUS: Bun. Ce ai învăţat?
TERRY: În regulă. Ceea ce am încercat să fac a fost să depăşesc rezistenţa prin respiraţie şi prin ascultarea lui Warren Buffett vorbind despre un stil de viaţă de neimaginat pentru mulţi dintre noi, pentru mine, despre trecutul lui, despre povestea sa şi despre cum alege el companii bune. E acelaşi lucru pe care îl spune şi cartea ta. El este preocupat să găsească companii bune şi să investească în ele.
ADAMUS: Ce ai învăţat? 
TERRY: Am învăţat să încep să fiu mai confortabil cu ideea că aş putea de acum să încep să investesc şi să aduc abundenţa.
ADAMUS: Vino aici, Terry. (râsete din sală) Dilema vizitatorului. (Terry vine pe scenă)
Aşa că, Terry, dă-mi voie să încep prin a spune asta: mai întâi de toate, libertatea este o atitudine. Asta e tot. Puteţi înlocui cuvântul libertate cu iluminare sau ascensiune. Sunt acelaşi lucru. Trebuie să fiţi liberi ca să fiţi iluminaţi şi să ascensionaţi. Sunt la fel. Sunt o atitudine. Asta e tot.
Niciunul dintre voi nu poate studia calea către ea. O puteţi experimenta, dar nu o puteţi studia. Este o atitudine. Măiestria este o atitudine. Asta e tot. Am mai vorbit înainte. Păşiţi ca un maestru, iar dintr-o dată începeţi să vă simţiţi maestru şi vă legănaţi ca un maestru. (audienţa râde, căci Adamus demonstrează) Şi aveţi în ochi o privire de maestru şi începeţi să vă simţiţi maestru din centrul vostru, pentru că în centrul vostru sunteţi maestru, doar că multe straturi de rahat acoperă asta. Aţi uitat să fiţi maestru.
Măiestria, iluminarea – o atitudine. O mare atitudine. Oh, da! Oh, da! Unde sunt cei din Yoham când am nevoie de ei! Pot deja să aud cântecul ce va veni. Abundenţa este o atitudine. Hai să-ţi vedem atitudinea de abundenţă. Camera aici. (Terry pozează cu o atitudine de abundenţă; râsete şi aplauze)
Da, este o uşurinţă. Este un fel de  îmbrăcăminte energetică. Mergeţi la dulapul energetic şi spuneţi: „Ah, azi vreau o înfăţişare de abundenţă” şi vă îmbrăcaţi ca atare. Nu vorbesc literalmente, dar vorbesc despre felul în care vă treziţi dimineaţa. Purtaţi atitudinea abundenţei. Amuzant, atunci părţile ne-abundente din voi încep fie să se simtă ceva mai importate, fie se dau jos din căruţă. Pleacă.
TERRY: Da.
ADAMUS: Este o alegere, dar de fapt este o atitudine. Aşa că… o să facem un curs despre abundenţă. Acum va fi vorba despre a sta cu atitudine.
Ştiţi, atunci când noi, maeştrii ascensionaţi, stăm împreună, ne avem clubul nostru – de fapt avem multe cluburi. Stăm acolo cam aşa. (Adamus stă pe scaun cu atitudinerâsete) Este o atitudine. Sunt maestru ascensionat. (Adamus continuă să demonstreze, mai multe râsete) Asta este. E o atitudine.
Aşa că haideţi să abordăm cu toţii o atitudine de abundenţă. Haideţi, ridicaţi-vă şi hai să trecem la atitudinea de abundenţă. (audienţa se ridică) Acum, scoateţi totul din minte, pentru că vă va spune că este doar o altă zi şi o altă luptă. Hai să trecem la atitudine.
Respiraţi adânc. Sunteţi voi. Se află în centrul vostru. Abundenţa este acolo. Acum aduceţi-o în faţa voastră, în corp şi doar mişcaţi-vă puţin. (audienţa începe să se mişte) Da, asta e. Doar mişcaţi abundenţa. Aveţi cu toţii abundenţă nelimitată. Abundenţă nelimitată. Sunteţi acum în uşurinţă şi în graţie. Hai să facem asta, Terry. Haide. Da, aşa. Este o atitudine. Atitudine. Da. Bun, bun. Mulţumesc. Adu-ţi aminte asta, oricât de prostesc ar putea suna: de ce să studiezi cărţi de Warren Buffett? E un tip extraordinar, dar tu nu eşti Warren Buffett. Tu eşti Terry!
Mergi înapoi la locul tău – nu, mai stai un moment, o clipă. Toţi ceilalţi aşezaţi-vă, vă rog. Pe tine te rog să mergi înapoi la locul tău cu o atitudine abundentă. (Terry şi Adamus râd) Gândeşti prea mult. Ar fi trebuit să mergi deja pe culoar ca şi cum ai spune: „Sunt proprietarul. Merg pe aur, dansez pe diamante.” (Adamus demonstrează) Vreau să spun că doar de asta e nevoie! Haide, Terry.
TERRY: În regulă. Va fi un fel de abundenţă de pirat.
ADAMUS: Bun.
TERRY: Pentru că mie îmi plac mult piraţii.
ADAMUS: Ah, iată!
TERRY: Rrrrrr!
ADAMUS: Rrrrrrr! Rrrrrrrr! (aplauze)
TERRY: Aur! Aur!
ADAMUS: Mulţumesc. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai permis şi că ai oferit tuturor râsete şi o lecţie foarte bună. O experienţă bună, da. De fapt abundenţa e doar o atitudine, ca şi măiestria, ca şi visele voastre. Da, începeţi să păşiţi în vise, să fiţi în acele vise. Nu le mai ţineţi în afară, dar sunteţi în ele chiar aici. 
Este un principiu foarte natural, spiritual, universal. Dacă jucaţi acel rol, sunteţi rolul. Într-atât e de simplu. După aceea veţi descoperi, mai întâi de toate, că ceea ce aveţi acum este doar un mare rol, ceea ce este în regulă. Dar priviţi ce treabă grozavă faceţi!
Apoi realizaţi că puteţi începe să jucaţi ce rol doriţi. Puteţi să puneţi în scenă sănătatea, puterea. Puteţi începe să jucaţi rolul clarităţii, ca şi cum chiar ştiţi ce vreţi. Puteţi începe să jucaţi şi realizaţi că puteţi schimba rolul oricând vreţi. Fiecare zi poate fi un rol nou. Asta e bucuria libertăţii. Orice vreţi – este un rol. Este un rol mare, un rol divin. Este foarte, foarte real. Nu spun că este inventat sau fals, deloc.
Tot ceea ce face un maestru ascensionat este un rol, de dragul actoriei, al experimentării sau, pur şi simplu, al fiinţei, căci de fiecare dată când jucaţi un rol, de fiecare dată când jucaţi un act teatral, este o expresie a fiinţei, o expresie a voastră. O expresie de bucurie. De fiecare dată când jucaţi un rol, fără reţineri, fără limitări, la început se ridică problema încrederii. Puteţi avea suficientă încredere în voi ca să jucaţi un rol pentru care nu aţi fost condiţionaţi? Puteţi avea încredere în voi ca să jucaţi orice rol ştiind că vă veţi întoarce la Eu Sunt? Dar după ce realizaţi: „Pot. Pot să joc rolul abundenţei. Pot să jos orice rol vreau. Mereu îl voi purta pe Eu Sunt, nu-l voi pierde niciodată”, puteţi juca cu bucurie, fără abandon, chiar neglijent, dacă vreţi.
Puteţi juca în modul fenomenale, dar acum aveţi tendinţa de a ţine totul foarte strâns. Aţi avut o singură piesă în scenă şi continuă de foarte mult timp. (râsete) Eu aş vrea să vă trec dincolo de acel rol. Nu încercăm doar să îl îmbunătăţim. Nu încercăm să înviorăm puţin piesa veche. Încercăm să trecem dincolo, să trecem peste bariere, astfel încât să puteţi fi doar exprimare. Asta e bucuria.
Următorul. Da, ce ai aflat în ultima lună despre vise?
PATRICIA: Ah! Ceea ce am învăţat eu în ultima lună despre vise este că visul meu nu are nimic, în aparenţă, în legătură cu munca mea, cu misiunea mea, cu scopul meu.
ADAMUS: Bravo. Un premiu Adamus pentru tine.
PATRICIA: Oh, mulţumesc!
ADAMUS: Da. Da. (câteva aplauze)
LINDA: Uau! Ai fost zgârcit cu premiile, e primul după luni de zile.
ADAMUS: Nu au fost multe.
LINDA: Nu. Ai bani în buzunar?
PATRICIA: Oh, nu am nevoie de bani.
LINDA: Nu, eu vreau banii! (râsete)
PATRICIA: Ei, joc rolul abundenţei.
LINDA: Da, aşa e. 
ADAMUS: Da. Oh, bun. Exact aşa e – „Nu am nevoie de bani”, iar când spui asta, se petrece ceva amuzant. Cauldre bagă mâna în buzunar şi scoate, doar pentru tine, o mie de woni. 
PATRICIA: Oh! Woni!
ADAMUS: Woni sud-coreeni.
PATRICIA: Uau! (Adamus râde) Banca Naţională a Coreei! Mulţumesc.
ADAMUS: Aşa că ai un premiu Adamus şi woni coreeni. Bine, valorează un dolar, dar sunt totuşi o mie de woni.
PATRICIA: Poate că asta înseamnă că am să merg în Coreea.
ADAMUS: Poate că da.
PATRICIA: Dar nu acesta e visul meu.
ADAMUS: Da. Aşa că…
LINDA: Dar este un loc minunat.
ADAMUS: … ce ai învăţat? Faptul că visul nu se referă, de fapt, la muncă, la efort. Uluitoare realitate. Interesant. Câţi dintre voi s-au gândit că visul se referă la ceea ce lucraţi? Munca doar ocupă timpul. Minunată muncă, apropo. Dar care este visul tău?
PATRICIA: Visul meu… apoi o să am şi o întrebare despre asta, pentru că eu credeam că am rezolvat tot, dar apoi ai spus că nu ar trebui să-i implice şi pe membrii familiei.
LINDA: Ohhh.
PATRICIA: Visul meu este să locuiesc o perioadă mai lungă – şase luni, un an – fie în Franţa, fie în zona francofonă din Elveţia şi să vină şi Alain, pentru că nu cred că el ar spune nu. Nu, dar aş vrea să spun că… (Alain ridică din sprâncene, Adamus râde tare) Nu ştiu…
ADAMUS: Şi avem şi înregistrarea, apropo.
PATRICIA: Aşa că mă pregătesc…
ALAIN: Nu vorbi în numele meu!
PATRICIA: Nu, dar e în regulă. Nu pot vorbi pentru el, dar evident că ar fi…
ADAMUS: Hai să ne oprim aici. De ce vrei să mergi acolo?
PATRICIA: Oh, vreau să îmi împlinesc iubirea de o viaţă, aceea de a vorbi limba franceză.
ADAMUS: Da. Bun, bun. Poţi face asta şi nu e nevoie să-l implice şi pe Alain. 
PATRICIA: Ştiu. 
ADAMUS: Da.
PATRICIA: Oh, desigur.
ADAMUS: Da. Dar ar putea, dacă e şi visul lui.
PATRICIA: Da.
ADAMUS: Nu cred că e visul lui. El deja ştie să vorbească franţuzeşte. (râsete) Houston, avem o problemă.
PATRICIA: Oh, mereu se poate îmbunătăţi!
ADAMUS: Sau „Parisule, avem o problemă!” Este interesant. Staţi o clipă cu toţii… şi Cauldre îmi spune să mă grăbesc. I-am spus că voi fi scurt. El şi draga de Linda pleacă în Egipt şi plec şi eu diseară, la opt. Voi fi acolo la opt şi un minut. Îmi ia doar un minut. Lui îi trebuie două zile ca să ajungă, dar… Hai să ne întoarcem la asta. Cât din visele voastre depinde de alte fiinţe? Vreţi un procentaj? (cineva spune: „Sigur”) Estimări?
PATRICIA: Mult. 100%?
ADAMUS: Ei, 99.9999%, aproape la infinit, la aproape toţi. Nu e neobişnuit, pentru că aţi crescut în situaţii comunale, aţi trăit vieţi în comun. Aveţi familii biologice, toate celelalte, aşa că e foarte natural să gândiţi aşa. Pentru aceia dintre voi care sunt într-o relaţie, în ceea ce aţi numi o relaţie dedicată… ar trebui să fie dedicată (câteva râsete), – dar să fii într-o relaţie… nu, e un lucru bun. (Adamus râde)
LINDA: Ha, ha.
ADAMUS: Dintr-o dată spuneţi: „Ei bine, fericirea mea depinde de partenerul meu sau de copiii mei”. Aici daţi de necaz. Asta nu e libertate. Îmi pare rău, sunt fiinţe minunate, în cea mai mare parte. Sunt fiinţe minunate, iubitoare, dar, hai să spunem, sunt copiii voştri. Simţiţi obligaţia, datoria, serviciul şi toate celelalte. Voi i-aţi adus pe lumea asta, voi trebuie să-i faceţi, la naiba, să aprecieze asta. Astfel că există o relaţie care face să fie foarte greu ca visele voastre să vină în realitate. E nevoie de o persoană foarte îndrăzneaţă, curajoasă, ca să-şi viseze visele pentru sine.
Acum… şi este foarte similar cu ascensiunea, apropo, căci primul lucru care vine la suprafaţă este: „Oh, dumnezeule, ce o să se întâmple cu copiii, cu soţul meu, cu părinţii, cu serviciul, cu toate celelalte?” Astfel că imediat tăiaţi energia forţei vieţii pentru visul vostru, apoi spuneţi: „Trebuie să aştept până termină facultatea sau până… până…” Aşa că acum aveţi multe vise neîmplinite.
Lucrul care mă uimeşte, pe care nu-l prea înţeleg de fapt îl înţeleg, dar numai vă provoc – este: cine a spus că visele voastre, iluminarea sau ascensiunea voastră or să-i rănească pe alţii? Că vă vor face partenerii să treacă prin explozii sau că brusc copii voştri nu vor mai avea o mamă sau un tată – de unde mai vine şi asta? Există presupunerea că dacă visele vi se împlinesc toţi ceilalţi vor fi nenorociţi. Interesant. Scuze că te întrerup, dar…
PATRICIA: Oh.
ADAMUS: Da.
PATRICIA: Am împărtăşit.
ADAMUS: Bun.
PATRICIA: Şi mi se pare atât de incitant să simt pasiunea inimii mele…
ADAMUS: Da. Da!
PATRICIA: … conectată cu asta.
ADAMUS: Da.
PATRICIA: Asta nu… dar aş putea să… vreau să spun că sigur, pot să merg acolo şi mâine, dar ceea ce cer de fapt este ca universul să orchestreze un set de circumstanţe magnifice care să ducă la… pentru ca acel vis să se petreacă într-un mod divin, frumos, orchestrat, în loc de…
ADAMUS: Iar universul nu dă o para chioară. Aşa e. Aud expresia şi ştiu ce vrei să spui, dar tu orchestrezi universul. Tu chemi energiile care se aliniază în mod potrivit… şi în curând apare mica breşă a iluminării: „Ah, oooh, e aici”, ceea ce este dificil, pentru că uneori nu vreţi să înfrunţi faptul că vine de aici. E mai uşor să dai vina pe univers. Ar fi grozavă o viitoare carte a ta: „Dă vina pe Univers.” (câteva râsete) Ar fi un mare hit. O să o scrii în anul de vacanţă în Franţa. Ah, da. „Dă vina pe Univers.” Da.
PATRICIA: Mulţumesc din nou pentru susţinere, Shaumbra şi Adamus.
ADAMUS: Da, mulţumesc. Îţi mulţumesc. (aplauze) Încă cineva. Încă cineva. Ce ai învăţat sau experimentat în legătură cu aspiraţiile tale, cu visele tale, dragă Bonnie?
BONNIE: Bună.
ADAMUS: Azi ai o rochie frumoasă.
BONNIE: Îţi mulţumesc.
ADAMUS: Arăţi festiv.
BONNIE: Mulţumesc. 
ADAMUS: Conştientă. Îngrijită.
BONNIE: Vreau să fie libertatea.
ADAMUS: Da. Bun.
BONNIE: Dar cum să ajung acolo?
ADAMUS: Ah! Asta duce la următoarea mea întrebare. Îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc. Cum… asta era următoarea mea întrebare.

Ce mai trebuie? 
Ce mai trebuie pentru libertate? De ce mai e nevoie pentru libertate, Bonnie?
BONNIE: Să nu fiu obligată să lucrez toată ziua, în fiecare zi.
ADAMUS: Să nu trebuiască să lucrezi. Bun. De ce trebuie să lucrezi?
BONNIE: Pentru că am nevoie de bani.
ADAMUS: Ajută-mă să înţeleg. Trebuie să lucrezi pentru bani?
BONNIE: Da.
ADAMUS: Când s-a inventat asta? (ea râde)
BONNIE: Acum mult timp, cred.
ADAMUS: Cred, Bonnie, că începe cu atitudinea. Ai atitudinea, educaţia, fundalul vieţilor trecute – „Munceşte, zbate-te.” Aproape că e o senzaţie de vină, poate chiar un pic de lipsă de apreciere, dacă nu stai în genunchi să suferi pentru asta. Hai să eliberăm asta. Aici, la Curtea Iluminării, să eliberăm asta. Nu-ţi mai stă bine, aşa cum îţi stă bluza aceea. (Bonnie râde) Nu. 
Astfel că ai credinţa bine înrădăcinată că trebuie să munceşti. Mulţi dintre voi o aveţi. Poţi să eliberezi asta, Bonnie. Apoi… se petrec două lucruri. Mai întâi de toate, începi să te bucuri de munca ta în loc de a o respinge. În al doilea rând, realizezi că pur şi simplu curge. Pur şi simplu vine. Este visul adus în realitate. Are sens?
BONNIE: Mm hmm.
ADAMUS: Da, dar ce o să faci mâine?
BONNIE: O să lucrez. 
ADAMUS: O să lucrezi. Da. Da. Şi apoi ce? De ce mai e nevoie pentru libertate? Ce mai trebuie? Este o întrebare pentru voi toţi, pentru că Linda va veni cu microfonul. Ce mai trebuie? Da, Linda aduce microfonul. 
LAWRENCE: Pasiunea de a descoperi.
ADAMUS: Pasiunea de a descoperi. Bun. Bun. Tu ai pasiunea de a descoperi?
LAWRENCE: Da şi mi-am trăit visul, trec prin porţi ce se deschid.
ADAMUS: Bun.
LAWRENCE: Tot mai multe potenţiale. Am atât de multe de împărtăşit cu oamenii.
ADAMUS: Hai să ne oprim aici. Înţeleg ce spui. Cauldre îmi face greutăţi pentru…
LINDA: Ei, stai. Multe femei vor să ştie dacă e singur sau disponibil. (râsete)
ADAMUS: De ce mă întrebi pe mine?
LINDA: Eu doar… a spus că are multe de împărtăşit. Eu întreb…
ADAMUS: Da, ok. Bine, iată că intrăm în vizuina iepurelui.
LAWRENCE: Sunt singur.
ADAMUS: Eşti singur, ok. Vrei să-ţi laşi numărul de telefon sau emailul?
LINDA: Eşti disponibil?
LAWRENCE: Sunt disponibil.
LINDA: Oooh! (strigăte în audienţă) Ai auzit?
ADAMUS: Oh, agenţia matrimonială a Lindei.
LAWRENCE: Eu sunt destul de mult, cum să spun, pe cont propriu…
ADAMUS: Disponibil diseară?
LAWRENCE: … în călătoria descoperirii mele, în care nu mai caut nimic din afara mea.
ADAMUS: Bun, bun. Ai multe de împărtăşit, iar eu te-am oprit pentru că… fac asta ca să vă irit pe toţi… încă mai ai treaba asta cu salvarea lumii. Uită de asta. O voi spune iar într-un moment, până veţi pricepe. Împărtăşirea doar de dragul său, al exprimării, fie că împărtăşiţi cu un şoricel, fie că împărtăşiţi cu un om sau cu un arhanghel, e grozavă. Dar nu împărtăşi doar ca să încerci să salvezi lumea. Realizez că nu asta ai intenţionat să spui, dar…
LAWRENCE: Ei bine, mi se spune… Aud lucruri ce fac conştiinţa colectivă să…
ADAMUS: Stai. Trebuie să ne oprim. Cine şi ce îţi spune? 
LAWRENCE: Eiii… (Adamus râde) Oh, Kryon! Kryon. 
ADAMUS: Kryon.
LAWRENCE: Da, OK.
ADAMUS: Bun, cel puţin eşti într-o companie bună.
LAWRENCE: Că e nevoie de un anume volum din conştiinţa colectivă ca să...
ADAMUS: Îl asculţi pe Kryon; nu mă asculţi pe mine!
LAWRENCE: Încerc… ascult… sunt deschis către tot. Nu sunt ataşat de nimic. (râsete)
ADAMUS: Ce îţi spune Kryon acum? „Fugi! Fugi!” (râsete)
LAWRENCE: Nu, nu! De fapt şi el spune acelaşi lucru.
ADAMUS: Chiar aşa spune! (mai multe râsete)
LAWRENCE: Ăăă…
ADAMUS: Vreau ca vocile pe care le auziţi să fie ale voastre. Noi chiar nu vrem să vă vorbim aşa de mult, cu adevărat. Oamenii vor să creadă că o fiinţă de nivel mai înalt le vorbeşte, îi călăuzeşte. Mai întâi de toate, maeştrii ascensionaţi nu cunosc răspunsurile. Sunt nişte moşi. Au murit de mult timp. Ei nu înţeleg. Vă vor spune un singur lucru. Vă vor spune să permiteţi sau vă vor spune: „Iubeşte-te pe tine”. Nu vor intra în vorbărie, aşa cum fac eu acum. (râde) Vor face să fie clar.
Aşa că, vă rog, între acum şi următoarea noastră întâlnire, gata cu „ei îmi spun”. Scoateţi expresia din vocabular sau nu vă mai întoarceţi aici. Vorbesc serios, pentru că nu e loc pentru aşa ceva acolo unde mergem. Ei – care ei?! „Ei”, pentru mine, înseamnă conştiinţa de masă, acest mare borg. Ei – sunt cei care au stabilit legile, care vă spun cât de repede puteţi conduce. Ei sunt cei care vă spun că trebuie să purtaţi roşu de Valentine Day. Mereu „ei”. Ei sunt cei care vă spun ce să gândiţi şi ce să faceţi. Hai să-i eliberăm pe „ei”. Eu vă urmăresc, dar îmi plac oportunităţile de a interveni.
Hai să-i eliberăm pe „ei”. Există unul singur şi acela eşti tu. Asumă-ţi meritul pentru asta. „Eu îmi spun mie. Eu îmi spun mie. Acea parte profundă din mine, care rezonează, împărtăşeşte o cunoaştere adâncă pe care deja o am, dar pe care am blocat-o.” Gata cu „ei”.
„Ei” nu vă cer să scrieţi cărţi. Or să vă ajute. Odată ce decideţi să vă aduceţi visul în realitate, oh, sunt nenumăraţi. Sunt aici să-i susţină pe cei de viţă regală – pe voi, dar nu vor spune: „E nevoie să scrii o carte”. Mai întâi de toate, au lucruri mai bune de făcut şi, în al doilea rând, nu le pasă până când nu vă pasă vouă. Te-ai prins? Lor nu le pasă până când nu vă pasă vouă. Dar nu sunteţi pioni în acest domeniu. Ei nu vă mută de colo-colo spunând: „Vrem să faceţi asta. Vrem să faceţi şi asta”. Dacă ar fi fost adevărat, buuum!
Termină cu asta acum. Ajunge! Întoarce-te în altă… sunt serios. Da, termină, pentru că altminteri vei fi foarte frustrat.
Oh, trebuie să trecem mai departe. Am terminat? (Lawrence aprobă din cap) Cu adevărat? Ok, bun. Bun. Ce mai trebuie pentru libertate? Dă-mi câteva cuvinte, dar profunde.
LAWRENCE: Să faci şi să fii.
ADAMUS: Să fii. Cum să fii?
LAWRENCE: Fiinţă… umană.
ADAMUS: Hai să mergem puţin mai departe. (râde)
LAWRENCE: Să-ţi urmezi pasiunea.
ADAMUS: Să-ţi urmezi pasiunea.
LAWRENCE: Doar urmează-ţi pasiunea fără griji, fără frică.
ADAMUS: Fără griji. Bun, îmi place. Încă vreo câţiva. Ce mai trebuie pentru libertate? Nu întreb pentru mine, vă întreb pe voi. De ce anume e nevoie?
MARIANNE: Pentru mine, cred că este doar… e nevoie să mă iubesc pe mine, căci descopăr că nici un vis nu mă face fericită dacă nu mă iubesc pe mine.
ADAMUS: Da, bun. Bun. Excelent. Dar trebuie să pun întrebarea: te iubeşti pe tine?
MARIANNE: Asta este o lucrare în curs, deoarece asta am descoperit luna trecută – că am tot ceea ce vreau de fapt. Chiar nu am vise. Ele sunt pe afară, dar eu nu sunt fericită. Aşa că…
LINDA: Hmm.
ADAMUS: Hmmm.
MARIANNE: Şi asta a fost problema mea mult timp.
ADAMUS: Da, da.
MARIANNE: Aşa că ceea ce vrei este…
ADAMUS: O lucrare în curs şi iubirea de sine. Ce face cineva ca parte a acestei lucrări în curs?
MARIANNE: Respiră! 
ADAMUS: Bun, şi ce altceva?
MARIANNE: Cred că e vorba mai întâi despre închiderea minţii.
ADAMUS: Mulţumesc.
MARIANNE: Pentru că mintea mea umblă în cerc şi îmi spune tot felul de lucruri.
ADAMUS: Da, da. Cum se poate închide mintea?
MARIANNE: Respirând! (râd amândoi)
ADAMUS: Şi? Şi? Închizi mintea, respiri, dar… 
MARIANNE: Permiţi ca mai mult din sufletul tău, din prezenţa Eu Sunt să vină.
ADAMUS: Da.
MARIANNE: Şi… 
ADAMUS: Da. Am să sintetizez eu. De fapt e vorba despre încredere, pentru că mintea nu are niciodată încredere. Întotdeauna, întotdeauna. Atunci când respiri, când ai încredere, indiferent ce ar fi, încredere necondiţionată… noi am vorbit mult despre încredere. Nu este un subiect nou. Dar, pentru cei mai mulţi dintre voi, este o încredere condiţionată. „Am să intru puţin. O să pun un deget în apă”. Dar eu vorbesc aici despre încrederea totală, largă şi deschisă.
MARIANNE: Exact. Ştii, singura dată când sunt cu adevărat fericită este atunci când am totală încredere şi sunt în conectare totală cu mine.
ADAMUS: Da.
MARIANNE: Iar din vreun motiv anume, în ultimele luni… multe aspecte vechi au apărut şi încerc să le integrez.
ADAMUS: Vom folosi asta ca pe o continuare a discuţiei noastre despre vise. Aveţi încredere, vă simţiţi bine, în echilibru, iar apoi începe să se petreacă. Acum, imediat, în această realitate, ceilalţi încep să atace. Nu doar voi atacaţi, dar şi ceilalţi. „Eşti nebun. Ce faci? Poartă-te şi tu ca noi toţi. Ce nu e în regulă cu tine? De ce trebuie să fii aşa de diferit?” Trebuie să fiţi pregătiţi pentru asta. Trebuie să fiţi pregătiţi. Cei mai mulţi sunteţi foarte sensibili la ceea ce gândesc alţii despre voi. Odată ce atacul începe, cum o să rămâi în echilibru?
MARIANNE: Aflu că cel mai mare atac vine din partea minţii mele.
ADAMUS: Da.
MARIANNE: Şi nu ascult ceea ce îmi spune mintea, însă pot să nu ascult ceea ce îmi spun alţii… şi a încerca să nu-ţi asculţi mintea devine uneori înşelător.
ADAMUS: Da, bun. Vreau să sintetizez. Lucrarea în curs: cum facem să trecem prin ea, pentru că altminteri ar putea dura mult, mult timp?
MARIANNE: Am descoperit de curând că e vorba despre a face acea alegere. Uneori poţi vedea alegerea în faţa ta şi trebuie doar să faci pasul. Acum pot vedea că se ajunge la punctul în care nu pot face acel pas şi să rămân echilibrată şi centrată.
ADAMUS: Aş vrea ca voi toţi să treceţi dincolo de conceptul de paşi, pentru că, ştiţi, un pas duce la altul şi la altul şi la altul, iar asta îi face pe unii să creadă că progresează, dar de fapt sunt doar o mulţime de paşi. Dacă îţi plac paşii, este în regulă. Însă în această nouă eră, eu vreau să trecem mai departe. Nu doar paşi, ci realmente trecerea prin plafonul de cristal.
Bun. Încă cineva. De ce anume mai e nevoie? De ce mai e nevoie pentru libertate?
LINDA H.: Am să mă ridic, pentru că nu-mi stă în fire, dar o să mă ridic şi o să spun că… luna asta au fost câteva lucruri care m-au speriat de moarte, dar… 
ADAMUS: Bun.
LINDA H.: Dar este… nu ştiam că acestea sunt adevărat vise, dar s-au manifestat.
ADAMUS: Da.
LINDA H.: Am dezvoltat o relație cu cineva despre care nici nu ştiam că este o alegere şi îmi era atât de dragă acea alegere că nici nu mă aşteptam, nu mă gândeam, dar este aici şi este real şi este tot ceea ce mi-am dorit şi nici nu ştiam că îmi doresc. Am manifestat o relaţie… ei bine, noi suntem o familie mare, iar în fiecare an unul dintre noi găzduieşte reuniunea de familie şi anul acesta era rândul meu. 
ADAMUS: Mm hmm. 
LINDA H.: Şi 75 de persoane reprezintă familia apropiată.
ADAMUS: Dragă Linda, care era întrebarea mea? (ea face o pauză) Vezi ce se petrece?
LINDA H.: Ei… da. Nu au putut primi. Am spus: „Sunt un mare manifestator”.
ADAMUS: Linda …
LINDA H.: Eu pot face să se petreacă, dar ei…
ADAMUS: Care era întrebarea?
LINDA H.: … nu au vrut.
ADAMUS: Întrebarea.
LINDA H.: Ei…
ADAMUS: De ce anume e nevoie? De ce anume e nevoie pentru iluminare? Iar tu oferi un exemplu minunat, spui poveşti.
LINDA H.: Ok. 
ADAMUS: De ce anume va fi nevoie? Fii foarte clară.
LINDA H.: Ei bine, nu am înţeles atunci… ultimul lucru care s-a petrecut  a fost o altă relaţie despre care nici nu ştiam că o vreau sau că am nevoie de ea, dar este aici.
ADAMUS: Da.
LINDA H.: OK, dacă nu spun povestea nu ştiu…
ADAMUS: Vezi ce se petrece?
LINDA H.: … cum altcumva să explic.
ADAMUS: Nu, nu. Vezi ce se petrece. Nu înseamnă să ieşi din experienţele tale, însă noi, noi toţi de la această Curte a Iluminării, ne îndreptăm spre claritate. Este vorba despre claritate. 
De ce mai e nevoie, Linda? Un cuvânt. De ce e nevoie ca să răzbaţi către iluminarea ta, către libertatea ta? Nu eşti liberă. Niciunul dintre voi nu este liber cu adevărat acum. Vă apropiaţi. Faceţi paşi. Lucrare în curs. De ce e nevoie? Iar asta se leagă direct de discuţia noastră despre vise. Aveţi visul despre libertate, dar este un vis. Nu este aici. De ce va fi nevoie? Nu e vorba despre altceva sau de altcineva.
Linda, eşti aproape acolo. Îţi stă pe vârful limbii. De ce e nevoie? (ea face o pauză) Claritate, Linda. Claritate. Claritate, Shaumbra. Claritate. Vedeţi, e foarte uşor să fiţi distraşi. E foarte uşor să intraţi în poveşti şi probleme. Doar claritate. Claritatea este, de asemenea, atitudine. Cu adevărat aşa e, ca şi măiestria, ca şi iluminarea şi ascensiunea. Claritate. Clari în legătură cu visele voastre, clari în alegerile voastre, clari în legătură cu Eu Sunt.
Noi vedem asta tot timpul – o vedem aici, o vedem în workshopurile pe care le facem – distragerea. Plecaţi, alergaţi după iepuri, după entităţi, alergaţi după „ei mi-au spus”. Ei nu v-au spus şi, dacă au făcut-o, nu vă mai întoarceţi aici. Într-atât e de simplu. Dur, dar simplu. Nu vom intra în toate acestea. Este vorba despre claritate, despre Eu Sunt clar şi cristalin care este visul, dar care vine.

Visul sufletului 
Dragii mei prieteni, acest corp fizic al vostru se pregăteşte să accepte adevărata voastră natură cristalină, sufletul vostru, pe Eu Sunt. Este visul. Oh, sunt şi multe alte vise, multe alte lucruri pe care v-ar plăcea să le faceţi, însă adevăratul vis sau adevărata dorinţă a sufletului era întruparea prezentă. Întruparea prezentă. Nu a fi în două sau 10.000 de locuri simultan, ci a fi din nou împreună. Claritate chiar aici. Întruparea acestui cristal – iar când spun cristal, nu mă refer la pietre; vorbesc despre cristal în sensul de clar – claritate, puritate. Natura cristalină a ceea ce aţi numi sufletul se pregăteşte să vină.
Visul. Visul înfricoşător, pentru că voi l-aţi urmat, a fost o lucrare în curs, aşa cum ar spune Marianne, pentru multe vieţi. Aţi studiat. Aţi fost în biserici, aţi creat bisericile. Aţi fost în societăţi mistice, în organizaţii secrete, în toate celelalte, dar, într-un fel, au fost doar paşi pe cale, poate nişte paşi necesari sau paşi ai experienţei. Este timpul că încetăm să mai facem paşi.
Corpul vostru, Linda, Roy, Edith şi voi toţi, corpul vostru se pregăteşte să-l accepte pe Eu Sunt. Este o structură cristalină adevărată ce nu s-a mai aflat în fizic înainte, dar care vine. Are nevoie de claritate. Are nevoie de atitudine. Are nevoie de vis, iar visul este cel mai mare din toate visele. Este visul sufletului – a fi împreună cu şi prezent în această experienţă fizică, a fi om şi divin simultan, fără separare, a fi în şi din această realitate cu tot ceea ce este. Această dorinţă a sufletului, dacă staţi o clipă ca să simţiţi… sufletul în sine acum. Sufletul în sine.
Sufletul a creat acest aspect care să meargă în experienţele umane înainte ca toate celelalte să vină şi a oferit acestui aspect uman, ce a avut multe, multe vieţi, un grad mare de libertate şi de liber-arbitru, dar au fost şi timpuri în care sufletul a înlocuit sau a depăşit unele din lucrurile umanului. A oferit umanului o linie foarte, foarte, foarte, foarte lungă. Acest uman este sufletul, însă sufletul, în strălucirea sa, nu s-a trimis imediat pe sine cu totul. Sufletul a spus: „Ca să mă cunosc pe mine şi ca să mă iubesc pe mine, am să mă cufund complet în mine.”
Şi în acel moment, acest aspect, acest fragment al sufletului care urma să meargă în experienţa umană, a venit în faţă, pavând calea, tăind drumul sau ajustând frecvenţele astfel încât, în cele din urmă, întregul Eu Sunt să poată fi prezent în sine.
Corpul pe care îl aveţi, mintea cu care lucraţi… aceasta este viaţa, recipientul, vehiculul pentru care sufletul vine. Însă nu-şi va forţa calea. Nu poate să-şi forţeze calea spre el însuşi. Va aştepta cu răbdare până când partea din sine care este omul este pregătită, are claritatea, are atitudinea şi doreşte să-l primească în corpul fizic.
Voi sunteţi sufletul, dar, într-un fel, sunteţi şi doar o umbră a sufletului. Acum sufletul spune: „Paul, sunt chiar aici. Eu sunt tu, tu eşti eu. Cu adevărat nu există separare, dar am fost atât de minunat de înţelept încât te-am creat pe tine, Paul, ca să mergi acolo înainte ca restul din Paul să vină”. A mai spus: „Dar, Paul, eu te iubesc pe tine pentru că mă iubesc pe mine, aşa că o să aştept până când eşti pregătit. Chiar dacă o să pară că eşti pierdut, ceea ce ştiu că nu va fi, am să aştept până când tu, Paul, eşti pregătit, căci, Paul,  atunci când spui că eşti pregătit, atunci voi şti şi eu că sunt pregătit”.
Nu avem loc pentru distrageri, pentru „ei” sau pentru „ceilalţi”. Nu mai avem nici loc, nici răbdare cu paşii. Nu avem timp pentru distrageri. Este acum, chiar acum. Chiar aici. Punct. Sufletul e pregătit să vină.
PAUL: Sunt pregătit.
ADAMUS: Vrea să vină în acest corp, în această fiinţă, în această experienţă. aşa că pun întrebarea: dragă omule al lui Paul, de ce mai e nevoie? Ce mai trebuie? De asta vorbim despre vise. Acesta este visul sufletului şi, de asemenea, al omului. De ce mai e nevoie?
Am spus să vă debarasaţi de restul viselor. Sunt frivole. Au fost distrageri. Iroseau energia, îmi iroseau şi mie timpul. Scăpaţi de ele. Eliberaţi-le. Lăsaţi doar visele reale, visele sufletului şi ale omului. Visul lui Paul sau al Joannei, al lui Terry sau al oricăruia dintre voi. Are loc acum o dinamică uluitoare. Şi, dragă Linda, sufletul vrea să vină în acest corp, iar tu trebuie să fii clară în legătură cu tine.
Gata cu poveştile. Nu mai e loc la această curte regală pentru poveşti. Doar experienţe. Doar realităţi. Asta e. Hai să respirăm adânc. Respiraţi adânc. Ce s-a petrecut? Am rămas fără cafea. Ce s-a petrecut? Nimeni? Ceva foarte interesat abia s-a petrecut. Da.
ELIZABETH: Da, am simţit o schimbare.
ADAMUS: Da. O mare schimbare.
ELIZABETH: Da.
ADAMUS: De ce?
ELIZABETH: Am fost într-un loc în care mi-am permis să simt şi să nu gândesc, doar să simt şi să fiu.
ADAMUS: Bun. Înainte erau multe energii ce săreau de colo-colo. Dezbăteaţi, microfonul mergea dintr-o parte în alta, erau multe gânduri mentale, multe emoţii şi totul era, într-un sens, o distragere. Dar voi ştiaţi. Adânc în fiecare dintre voi aţi ştiut. Voi aţi fost cei care – nu ei, ci voi – cei care au strigat şi au spus: „Încotro merg acestea? Ce?!” Într-o oarecare măsură mintea e puţin satisfăcută, pentru că are parte de tulburare. Are mişcare şi tulburare, iar cumva asta îi place. Însă ceva din adâncuri a spus: „Hai să trecem la treabă” şi v-a folosit pe voi toţi, iar apoi pe Linda ca factor stimulator, ca să devină real. Mulţumesc, Linda. Bun. (aplauze)
Acum mergem mai departe. Oh! Niciodată nu e destul timp. Mai departe. Există visul… visul – am să vă rog să simţiţi un moment, pentru că este foarte dens acum –visul sufletului de a fi în cele din urmă în sine. Acesta este Eu Sunt şi se petrece aici. Realitatea fizică. De ce? Pentru că e al naibii de dur. (râde) Pentru că este atât de real. Nu e aerian. Nu pluteşte pe nicăieri. Dacă se poate petrece aici, se petrece, vedeţi voi.
Într-un mod ciudat de a spune, sufletul, Eu Sunt, a avut nişte experienţe anterioare cu venirea la sine. Este aproape ca o unificare, aproape ca un plonjon adânc în sine şi reapariţia din sine, dacă asta are vreun sens. Însă s-a făcut în alte tărâmuri, în tărâmuri non-fizice, eterice.
Astfel că sufletul a avut o îndoială, aţi putea spune în termeni umani, sau mai degrabă o senzaţie de, ahhh, nu de satisfacţie totală la revenirea la Eu Sunt al său. Spune: „Am nevoie să… chiar am nevoie să simt. Chiar am nevoie de asta, ca să simt că este o experienţă măreaţă, nu doar una superficială”, aşa că iată-vă aici, sufletul în experienţa voastră, acum. Iată-vă aici, iar dacă puteţi lua această viaţă, acest corp, identitatea pe care o aveţi şi o cristalizaţi, permiteţi sufletului să vină pe deplin în acest corp. Atunci el simte, ahh, satisfacţia deplină. Fără îndoială. Asta a fost. Sufletul cufundându-se în sine.
Astfel că visul de a fi în interior, visul sufletului şi visul reamintirii şi întoarcerii la sinele vostru deplin, la conştiinţa voastră totală – visul omului – este un mare vis. Este un vis înfricoşător, căci dacă nu merge? Dacă îl rataţi? Nu o să rataţi? Dar dacă o veţi face?
JEFFREY: Nu contează.
ADAMUS: Da. Nu contează. Bun răspuns. Un premiu Adamus, Linda. Un premiu Adamus pentru Jeffrey. Nu contează, pentru că atunci când vă gândiţi la ratare, de unde vine asta? (audienţa: „Din minte”) Din minte şi, de fapt, din experienţele trecute, căci ea vă spune: „Oh, am ratat viaţa asta. Câte alte vieţi ai mai ratat?” Aşa că mintea creează scenariul. Nu contează, pentru că acelea sunt gânduri umane. Atunci când se implică divinitatea… atunci când se implică divinitatea, nu există ratare sau succes, ci doar experienţa. Nu există bine sau rău. Hai să respirăm adânc. Timpul se scurge. Hmm.


Dincolo de psihologia veche
Vreau să vorbesc un moment despre ceva care se leagă de toate acestea. Vom continua să ţesem. Este ceva despre care Jean şi Cauldre vorbeau ieri seară la telefon, deoarece cu toţii vorbim despre asta în conştiinţa noastră, în starea noastră de vis: oamenii au probleme. Da. (Adamus şi audienţa râd) Da, profund. Este o afirmaţie de maestru. Da. Staţi la colţ de stradă, în aeroport şi aruncaţi lucruri de genul: „Da, oamenii au probleme”. Vor crede că sunteţi înţelepţi, de fapt, dacă spuneţi asta cum trebuie. „Oamenii – însemnând, de asemenea, ‘nu eu’ – oamenii au probleme.”
Oamenii au probleme. Alţi oameni încearcă să-i trateze, dar nu merge prea bine şi, de fapt, merge tot mai puţin bine cu fiecare zi. Se numeşte psihologie sau psihiatrie. Se mai numeşte şi industria farmaceutică. O viaţă mai bună prin intermediul pastilelor. Nu chiar. Se prescriu pastile pentru a se putea faţă lucrurilor, deoarece psihologia veche nu mai funcţionează. Psihologia veche se bazează pe minte. Se bazează pe minte şi, într-o mare măsură, pe o perspectivă foarte strâmtă asupra trecutului. Ratează să ia în calcul vieţile trecute. Nu reuşeşte să ia în consideraţie sufletul, da, ceea ce nu mă aştept să facă, însă priveşte un set foarte strâmt de circumstanţe şi devine foarte, foarte mentală. Nu funcţionează prea bine. Nu, iar asta ne readuce la subiectul viselor.
Atunci când au loc probleme psihologice, atunci când totul se focalizează pe minte şi e multă procesare mentală, vă puteţi imagina? Mintea este foarte inteligentă, până la o anumită măsură. Va merge în cerc după cerc după cerc după cerc şi va simţi, pentru că face paşi, pentru că mereu lucrează, că face progrese. Însă tot timpul mintea râde, spunând: „Ei, i-am prostit iar. Iar i-am făcut să alerge în cerc”. Mintea adoră activitatea. De ce? O face să se simtă în viaţă. E ca un computer care macină într-una, iar dacă scuipă gânduri şi emoţii simte că şi-a făcut treaba.
Psihologia se bazează pe minte, în cea mai mare parte şi, da, pe emoţii, dar pe emoţiile minţii. Mintea, aşa cum am mai vorbit la cursurile noastre, creează emoţiile pe post de înlocuitor ieftin al simţirilor, conştienţei, conştiinţei… conştiinţei. Atunci când mintea se implică în vise, devine foarte, foarte confuză şi goneşte visele. Visele nu devin niciodată o realitate. Ceea ce se petrece este că obţineţi ca o bucăţică din vis să vină din când în când, suficient cât să vă facă să visaţi. Visele nu se manifestă. Nu vin. 
Atunci când cineva are probleme psihologice profunde – acei oameni sunt confuzi, nu ştiu ce să facă, se află într-o moară de emoţii şi gânduri şi nu se mai pot descurca – merge la un psiholog sau la un psihiatru, dar ce se petrece? Ambii se implică în masturbare mentală, o masturbare reciprocă şi încep să proceseze. Asta oferă o senzaţie de uşurare: „Oh, în cele din urmă se face ceva ca să se descâlcească toate astea”, dar nu e aşa. Nu este.
Acum, sunt şi momente în care cineva va obţine o oarecare uşurare prin terapie, dar o să spun că nu e vorba despre terapie. De fapt persoana sau sufletul, cum vreţi să-i spuneţi, spune în cele din urmă: „Sunt sătul de jocul acesta. Nu-mi pasă de ce spune psihologul. Am să mă readuc în echilibru”.
Jocul psihologiei ce este practicată acum – extrem de mental. Putem trece de acesta începând cu voi. Mereu începe cu voi, pentru că atunci când începe aici nu mai e nevoie să mergeţi în afară, să predicaţi urcaţi pe o ladă. Pur şi simplu radiaţi şi iluminaţi. Aş numi noua psihologie – bătăi de tobă! (audienţa începe să bată din picioare), ei, mulțumesc, mulţumesc –  Psihologia Compasionată.
Psihologia compasionată. Asta am făcut la un DreamWalk recent al nostru. Ne-am întors la un moment din viaţa celor ce ascultă, de pe când aveau 18-24 de ani – am ales acea perioadă intenţionat –, ne-am întors ca să vizităm. Nu ca să procesăm, nu ca să pricepem ce s-a întâmplat sau cine a fost de vină – aceasta este o problemă inerentă în psihologia mentală –, însă ne-am întors ca să vizităm Sinele. Ne-am întors să vizităm, nu ca să facem ceva, nu ca să încercăm să reparăm sau să rezolvăm, nu ca să încercăm să ne fie milă. Mila e foarte diferită de compasiune. Însă compasiune înseamnă să poţi merge la acel timp de acum 20, 30 de ani, la un incident care s-a petrecut.
Şi, apropo, este mereu interesant. Eu spun: „Întoarceţi-vă la perioada în care aveaţi 18-24 de ani”, iar cei mai mulţi oameni spun: „M-am întors la un incident pe care nu cred că l-aş fi ales vreodată, dar m-am găsit pe mine acolo”. Interesant. Mă întreb de ce este aşa. Pentru că nu v-aţi gândit la asta şi pentru că de fapt era mai important sau cu o influenţă mai mare decât lucrul la care v-aţi gândit sau l-aţi procesat.
Astfel că vă întoarceţi să vizitaţi. Ce faceţi în acea vizită? Ce faceţi? Ei bine, doar aveţi compasiune. Compasiunea este acceptare. Nu înseamnă a spune: „Oh, biata de tine. Uite ce ţi s-a întâmplat”. Asta e psihologie mentală şi este realmente… la un anume punct poate deveni dăunătoare. Cauldre încearcă să-mi blocheze cuvintele, dar o să le spun. Mie nu-mi place. La un anume punct devine foarte, foarte dăunătoare. Ştiu că sunt şi unii care ar vrea să contrazică şi să spună: „Nu, cu adevărat ajută. Oamenii vin la cabinet şi stau acolo, ca să vorbim despre problemele lor şi se întorc la copilăria lor”. Zău?! Şi asta vă ajută? Pentru că e multă reprocesare. E un fel de încălzire a ciorbei vechi şi este foarte, foarte mentală. Nu este compasiune în ea. Este emoţională şi mentală, dar nu are adevărata compasiune.
Psihologia compasionată va însemna să mergeţi să vă vizitaţi pe voi la vârsta de opt ani, din Eu Sunt care sunteţi acum. Vă întoarceţi să vizitaţi sinele vostru cel de opt ani. Nu e nevoie să-i vorbiţi, doar sunteţi acolo. Nu e nevoie să încercaţi să reparaţi nimic. Nu e nevoie să oferiţi speranţe false şi promisiuni. Nimic. Doar sunteţi prezenţi. Doar sunteţi acolo. Imaginaţi-vă… ei bine, la naiba, hai să facem asta. Bun.

Psihologia compasionată
Haideţi să respirăm adânc. Respiraţi adânc şi de data asta fără muzică, John. Doar respiraţi adânc. Iată-vă aici, prezenţi, intrând în fiinţa voastră cristalină; prezenţi aici, la acest Shoud, fie că vă aflaţi în Coal Creek Canyon, fie că ascultaţi acum sau mai târziu. Sunteţi în corp. Simţiţi, percepeţi lucruri. (pauză) Este uluitor, de fapt, cât de multă distragere trebuie să provoc, să vorbesc tare doar ca să vă puteţi permite pe voi înşivă.
Iată-vă aici, fiinţă conştientă şi dintr-o dată vă daţi voie să vă extindeţi, ceea ce nu înseamnă că ieşiţi din corp. Nu este proiecţie astrală. Gata cu ieşitul din corp. Totul vine în şi prin corp acum. Dar noi ne extindem. Corpul se poate extinde. E doar energie… condusă de conştiinţă. Astfel corpul, fiinţa, Eu Sunt, se extind spre timpul în care aveaţi cam opt ani. (pauză) Sunteţi acolo cu voi înşivă, cel de opt ani, fără a face nimic altceva decât să observaţi şi să fiţi conştienţi. (pauză)
S-ar putea să fiţi conştienţi de un incident. S-ar putea să fiţi conştienţi de emoţiile sau trauma celui de opt ani. Este în regulă. Oh, veţi simţi asta, absolut, şi este în regulă să simţiţi. Dar nu sunteţi acolo ca să interferaţi… sau să consiliaţi… sau să faceţi terapie… ori Reiki, acordarea cristalelor, nimic. Pur şi simplu sunteţi acolo. Sunteţi acolo ca fiinţă radiantă, cu voi înşivă. (pauză) Puteţi observa şi simţi ce se petrece, (pauză) dar nu încercaţi să schimbaţi nimic.
Aceasta, dragii mei prieteni, este compasiunea. Compasiunea de a fi acolo pentru voi. Compasiunea că veţi permite ca orice se petrece să se petreacă. Compasiunea că nu veţi avea judecăţi de valoare, de corect sau de greşit, despre nimic. Pur şi simplu sunteţi acolo. (pauză) Compasiune. Doar acceptarea voastră.
Acum se petrec nişte lucruri amuzante. Chiar acum, un copil de opt ani, voi cei de opt ani, care trece prin ceva la acel moment… dintr-o dată simte o prezenţă… dintr-o dată simte ceva numit iubire sau compasiune, dintr-o dată are speranţă. Nu se mai simte atât de singur şi pierdut. Acel copil de opt ani nu ştie cum să definească. Ar putea să spună că este un înger, un sfânt sau unul dintre spiritele ce erau prietenii său pe când avea doi ani. Doar simte ceva.
Iar faptul că simte ceva la acel punct de traumă, permite energiilor blocate să fie libere. Orice percepţie a continuat să aibă acel copil de opt ani asupra acelui eveniment, pe care a perpetuat-o şi la 20, şi la 30, şi la 40 de ani… acel copil de opt ani s-a ţinut strâns de percepţia acelui eveniment până acum. Compasiunea voastră – compasiunea de a vă întoarce fără judecată – îl atinge pe cel de opt ani. Nu se schimbă neapărat desfăşurarea liniară a evenimentelor, dar s-au schimbat percepţia, iubirea, compasiunea şi lecţia. Aceasta, dragii mei prieteni, este psihologia compasionată.
Pasul următor. Iată-vă aici ca oameni, stând pe aceste scaune din Coal Creek sau privind. Iată-vă aici, la vârsta pe care o aveţi. Respiraţi adânc cu claritate şi simplitate… şi daţi-vă voie să simţiţi. (pauză) Este ceva aici. Nu eu. Nu sunt ‘ei’. Sunteţi voi şi sufletul plin de compasiune. (pauză)
Unii ar spune că vine din viitor. Nu contează cu adevărat. Dar este aici fără judecată. Este aici reamintindu-şi sieşi, vouă, că nu sunteţi singuri. Este aici cu un mare zâmbet pe faţă: „Nu e uluitor? Totul s-a rezolvat. Chiar şi în pofida ta, totul s-a rezolvat, în pofida îndoielii, a limitărilor, a fricilor”. Acum, mintea voastră umană spune: „Da, dar de unde vii? De cât de departe din viitor?” Sufletul compasionat spune: „Chiar contează? Sunt aici. Eu Sunt Cel Ce Sunt Am.” (pauză)
De ce este nevoie? De ce mai este nevoie pentru libertate? Claritate şi compasiune. Libertatea nu este ceva pentru care să vă luptaţi sau de care să scăpaţi. Libertatea nu este ceva ce câştigaţi prin fapte bune. Nu e ceva către care să vă găsiţi calea gândind. Cu cât mai multă gândire, cu atât mai puţină libertate. Libertatea este compasiune. Sunteţi voi întorcându-vă şi vizitându-vă pe voi la vârsta de opt ani. Este sufletul vostru vizitându-vă acum. Este acelaşi lucru. Este acelaşi lucru. (pauză)
Haideţi să respirăm adânc cu asta. Lăsaţi luminile la minimum, vă rog. O să trecem direct la partea următoare. Aş vrea să fac un merabh, căci energia e aşa de frumoasă acum. Un merabh. Merabhul este o schimbare de conştiinţă în care doar staţi relaxaţi şi permiteţi să se petreacă. Nu e nevoie să vă gândiţi la asta. Nu e nevoie să faceţi eforturi. Doar permiteţi. Haideţi să respirăm adânc. John, puţină muzică în fundal. (muzica începe“The Water Garden” de pe albumul “Aquaria – A Liquid Blue Trancescape” de Diane Arkenstone)
Merabh este atunci când pretindeţi că ascultaţi muzica şi pe mine, dar ceea ce faceţi cu adevărat este să opriţi tulburarea – sunteţi într-un loc al compasiunii. Compasiunea este permitere. Compasiunea înseamnă să ai acea atitudine care îţi pune un mare zâmbet pe faţă. Un mare zâmbet prostesc, asta e compasiunea. Voi spuneţi: ‘Nu ştiu de ce zâmbesc. Trebuie să am un motiv?” Asta e atitudinea.
Ştiţi, corpul e destul de obosit. Obosit. Ce faceţi? Corpul e obosit, aşa că vă duceţi la sală. Pricepeţi ceva? Eu încă mai încerc să înţeleg acest lucru. (râde) Corpul vostru este obosit. Îmbătrâneşte. Nu eu spun asta, ci voi. Eu doar vă repet cuvintele. Corpul devine atât de vulnerabil. Mm, mm, mm, în special la aceia dintre voi care au multă…. ceea ce numiţi sensibilitate. De obicei sunteţi dezechilibraţi. Simţiţi totul, pe toţi ceilalţi. Corpul preia gunoiul tuturor. Uneori chiar asta vreţi. Luaţi problemele tuturor în corpul vostru.
Corpul, oh! Uită cum să doarmă. Doare uneori. Privesc energia corpurilor voastre. E aşa de blocată de frică – frica de sine, destul de interesant –, dar corpul e cu adevărat obosit… epuizat. E cumva o dinamică interesantă: sunteţi aşa de al naibii de încăpăţânaţi că a trebuit să se ajungă la epuizare înainte de a vă opri şi de a asculta. Sunteţi aşa de duri că trupul a trebuit să ajungă aşa de obosit înainte să permiteţi ca visul sufletului să vină.
Chiar dacă trupul uman e obosit, corpul vostru cristalin Eu Sunt, corpul sufletului vostru nu este. Corpul sufletului vostru nu este obosit. Vine la voi plin de energie, de energie nelimitată. Omul poate fi obosit şi corpul epuizat, dar sufletul nu. Este fără vârstă. Rezervorul său este nesfârşit. Corpul cristalin vine în corpul vostru fizic.
Puteţi elibera oboseala, boala, durerile şi suferinţele, pe când invitaţi corpul cristalin. Corpul cristalin nu va obosi niciodată precum corpul uman. De ce? Pentru că nu are o minte ataşată. (pauză) Corpul cristalin nu îmbătrâneşte niciodată. (pauză) Corpul cristalin, cu blândeţe, cu blândeţe, cu compasiunea unui maestru DreamWalker, vine acum la voi. (pauză)
Mintea umană, oh, e foarte confuză, foarte înfăşurată în ea. Doar încearcă să răzbată în fiecare zi, încearcă să priceapă. E aşa de plină de poveşti şi, de fapt, de ceea ce eu consider a fi percepţii foarte limitate ale experienţelor sale – cu alte cuvinte, nu adevărul, e plină de fricile sale. Sărmana minte, ca un iepuraş speriat, încearcă să facă pe dura.  (pauză)
Mintea se tot contorsionează în sine, vrând cu disperare să se desfacă, dar nu ştie cum, aşa că tot continuă să se contorsioneze tot mai tare. Inteligenţa divină nu se contorsionează deloc. Inteligenţa divină este claritate, simplitate şi uşurinţă. Inteligenţa divină nu are nevoie să le ştie pe toate, pentru că în Eu Sunt realizează că ştie tot ceea ce are nevoie. În vreme ce mintea umană este confuză, aleargă în cerc, căutând cu disperare răspunsuri, mintea divină vine. (pauză
Mintea divină vine în această realitate, uşurând mintea umană de tensiuni, de cenuşiu, de confuzie, şi face asta cu mare bucurie. Face asta cu uimitoare compasiune. E nevoie ca voi doar să fiţi în tăcere un moment.
Inteligenţa divină este cristalină, clară. Are structuri, dar structurile sunt permanent libere, fluide. Ea permite experienţele sale, dar niciodată nu se prinde în ele. Mintea divină vine la voi în acest DreamWalk, merabh… şi se miră. Se miră că mintea umană, atunci când este extrem de obosită, pur şi simplu permite. Atunci când mintea umană încetează să se mai răsucească în cerc, pur şi simplu permite. (pauză) Este prezent. Nu e undeva în afară. Nu este visul distant. Este aici. De ce va fi nevoie? Compasiune... (pauză) O respiraţie adâncă şi compasiune… şi claritate. (pauză)
Inima umană – poate că o veţi numi simţirile voastre – inima se simte trădată în multe feluri, călcată în picioare. Speranţele i-au fost deseori încălcate sau furate de alţii. Inima umană se simte violată de alţii şi deseori chiar de ea însăşi. Oh, vrea atât de mult… vrea atât de mult să vă lase pe voi şi pe toţi ceilalţi să-i cunoască blândeţea, iubirea, dorinţa de a trăi, însă simte că de fiecare dată când s-a deschis a fost atacată. Aşa că inima umană s-a închis… a intrat în tăcere… s-a întristat… (pauză)
Este inima divină, Eu Sunt. Este clară. Este proaspătă. Nu cunoaşte trădarea şi nici nu o va cunoaşte vreodată. Nu ştie ce înseamnă să fie jefuită sau violată şi nici nu va şti vreodată. Inima umană vrea atât de mult să simtă iubirea şi deschiderea adevărată. Cu inima divină, se poate deschide din nou.
Eu Sunt, cu inima sa divină, cu inteligenţa sa divină, cu corpul său cristalin, este clar, energizat, nepătat. Mereu va rămâne clar, energizat şi pur. Vine la voi în acest DreamWalk. Nu contează dacă vine de la începuturile timpului. Nu contează dacă vine de la un punct din viitor. Nu contează cum a ajuns aici, dar este aici. Nu contează dacă voi credeţi că meritaţi sau nu, dacă voi credeţi că sunteţi pregătiţi. El ştie, voi ştiţi, sunteţi. (pauză)
Respiraţi adânc şi, cu această frumoasă reconectare cu cine sunteţi cu adevărat, de ce mai e nevoie? Mai e nevoie de mai multă suferinţă, de mai multe eşecuri, de mai multă oboseală, de nopţi nedormite, de experienţe proaste? Nu ar trebui să fie aşa. Acum suntem într-o eră nouă. Avem o atitudine nouă acum. Nu ar trebui. (pauză)
Nu ar trebui să mai existe luptă şi suferinţă. Atunci când ne strângem în fiecare lună ar trebui să vorbim despre cât de mult aţi permis, nu despre ce dificultăţi aţi întâmpinat. Respiraţi adânc… V-aţi vizitat pe voi din trecut, din prezent, din viitor şi din Acum. Sinele cristalin a venit să se întrupeze cu voi, să vină în acest corp obosit, în această minte confuză şi în această inimă zdrobită, ca să se întoarcă la Eu Sunt. (pauză)
De ce mai e nevoie? Doar de simplitate. Asta este. Asta este. Haideţi să respirăm adânc împreună. (pauză) Cu blândeţe, cu blândeţe, daţi-vă voie să veniţi acasă. Nu vă gândiţi la asta. Nu mai visaţi la ea. Nu o mai ţineţi undeva, departe. Este simplu, cu adevărat e simplu. Avem mult de lucru, ne vom distra. Haideţi să păstrăm claritatea şi compasiunea pe când mergem înainte.
Uneori, atunci când ne strângem astfel, eu sunt cam direct, provocator şi extrem de fermecător. (câteva râsete) Atunci când ne adunăm astfel, oh, îmi place să numesc makyo „makyo”. Dar voi aţi cerut asta, eraţi sătui de încă un pas spiritual. Aşa că haideţi să nu mai facem paşi.
Să respirăm adânc şi să aprindem iar lumina, dar hai să stăm aici cu mare blândeţe. Eu am să vă mai spun câte ceva şi o să mai respirăm puţin, pe măsură ce încheiem această sesiune. Respiraţi adânc.

Apropo, această compasiune uluitoare a sufletului vostru, a sufletului ce vine să vă viziteze din trecut, din prezent, din viitor şi din Acum, este foarte reală. Foarte reală. Nu vă gândiţi, pentru că vă veţi duce acasă mai târziu şi veţi spune: „O să încerc asta din nou”. E vorba doar despre a permite. Simpla permitere. Nu e un set de paşi. Vorbind despre vise… puteţi opri muzica aeriană acum. (câteva râsete)



Visul libertăţii
Vorbind despre vise, vreau să ridic un subiect – şi există multe, multe niveluri ale viselor. Aici eu vorbesc despre visul libertăţii, visul lui Eu Sunt întrupat cu fiinţa sa cristalină şi cu fiinţa sa fizică, întrupat cu inteligenţa sa divină şi cu mintea, toate întrupate la un loc. Vorbesc despre visul libertăţii voastre. Libertatea voastră.
Interesat. Pământul este foarte, foarte interesant acum. Noi vorbim despre libertate de vreo doi ani. Întrebarea încă se pune: sunt oamenii pregătiţi cu adevărat pentru libertate? Sau vor doar să fie ceva mai bine, abia suficient, puţin mai mult decât abia suficient?
Este o întrebare bună şi puteţi vedea conflictul ce izbucneşte pretutindeni în lume, peste tot, din Egipt şi până în SUA, America de Sud, peste tot. Dinamica ce are loc în lume acum se referă la libertate, la libertatea religioasă, la libertatea sexuală, la libertatea inimii şi a sufletului, libertatea de a fi femeie sau bărbat, libertatea de a fi Eu Sunt.
Care e problema cu lumea sau care este provocarea? La ce privim noi din perspectiva noastră? Pământul trece prin problema sa cu libertatea. Şi există un grup de oameni, ah, care se strâng în fiecare lună la Curtea regală, un grup de oameni care spune: „Da, aceasta este alegerea mea pentru libertate”. Însă apoi încep să întâlnească provocările din cale, barierele din drum, dar tot există pasiunea arzătoare pentru libertate.
Încă ceva. Ah, da, azi trebuie să fiu scurt. Încă un punct.

Banca mondială liberă şi iluminată
Există ceva numit – voi îl numiţi – Fondul Mondial Saint-Germain. Fondul Mondial Saint-Germain. Multe poveşti circulă în legătură cu el şi au un sâmbure de adevăr. De fapt… numele său nu este Fondul Mondial Saint-Germain. Nu ar fi frumos? Dar nu. Unii oameni îi spun aşa. Vă vine să credeţi că unora le place să folosească numele meu onorabil? 
Era adevărat într-o anumită măsură, pentru că eu am fost parte dintr-un grup care a demarat, cum aţi spune voi, o bancă a abundenţei. Numele său real este Banca lumii iluminate şi libere. Ce înseamnă asta? Ei bine, înseamnă că acum mult timp voi, eu şi alţii am luat cristale, pietre preţioase – diamante, rubine, safire, smaralde, pietre foarte frumoase –şi am spus: „O să le punem în Pământ, în peşteri bine protejate. O să le punem în Pământ, pentru că au – pentru că arată chiar foarte bine! –, pentru că au multe atribute energetice”. Astfel că am creat acest depozit – mai multe, multe depozite – de cristale foarte valoroase, dintre care unele nici nu erau de pe această planetă. Sunt din alte locuri ale creaţiei ce sunt pur şi simplu uluitoare.
Noi le-am depozitat în anumite peşteri din lume şi am spus că la momentul potrivit le vom folosi ca mecanism de împământare pentru a aduce energii divine multidimensionale. Iar când asta se va petrece, va fi o mare abundenţă, abundenţă nelimitată de energie pentru cei ce sunt pregătiţi, doritori şi capabili să se descurce cu ea, pentru cei care şi-au integrat propriul Eu Sunt cristalin sau cel puţin au început procesul de a-l aduce în corp. Nu este proiectată pentru cei ce vor să fie oameni mai mari, mai bogaţi. Nu  – trebuie să repet asta în mod ferm – nu va lucra pentru cei care vor doar o avere umană mai mare. Dar pentru cei care îşi aduce propria conştiinţă cristalină, este şi va fi disponibilă.
Aţi putea să spuneţi că este o rezervă aproape nelimitată. Este uluitor volumul de energie strâns acolo. Este disponibil pentru cei ce se simt pregătiţi să se descurce cu ea, pentru cei care au un proiect. Acum, proiectul nu e neapărat plata facturilor voastre restante. (câteva râsete) Proiectul spune că vreţi să creaţi ceva. Vreţi să începeţi să vă aduceţi visele în realitate şi că o să aduceţi abundenţa pentru asta. Va fi disponibilă. Nu e nevoie să treceţi pe la o comisie. Nu există bancheri. Lucrul foarte plăcut în legătură cu acest fond iluminat este că voi mergeţi acolo şi retrageţi cât de mult vreţi. Nu e uluitor? Fără carduri de credit. Nu, deloc. Nu. Nicio comisie care să vă respingă. Puteţi merge să retrageţi cât de mult doriţi, iar lucrul plăcut este că nu trebuie să rambursaţi nimic. 
Acum, sună bine. Internetul deja sclipeşte la toate ştirile acestea. Ohh, emailurile zboară. Dar pentru aceia care nu sunt pregătiţi să-şi integreze visele, să-l aducă pe Eu Sunt, nu va funcţiona. Mai înainte de toate, nu vor găsi niciodată locul. În al doilea rând, chiar dacă l-ar găsi, energiile asociate le vor aduce la suprafaţă slăbiciunile. Literalmente vor lucra împotriva lor.
Vom vorbi despre asta mai mult în următoarea sesiune, pentru că i-am spus lui Cauldre că azi o să terminăm mai repede. Încerc să mă încadrez în termenul orei cinci. Vă este disponibilă. Deja aud 9.000 de întrebări. „Bani lichizi sau îmi vor fi viraţi în contul bancar? (râsete) Or să-mi apară în contul de la Banca lumii iluminate şi libere?”
LINDA: Cui să trimitem emailul?          
ADAMUS: Cui să trimiteţi emailul? Da. La Linda. (râsete) Daţi-mi voie să subliniez câteva lucruri, vom continua discuţia luna următoare. Îi vor trezi pe ascultători. Câteva lucruri. Mergeţi şi retrageţi cât de mult doriţi. Nu există datorie obligatorie. Nu există dobândă. Nu rambursaţi. Dar trebuie să folosiţi ceea ce luaţi. Trebuie să faceţi ceva cu ele. Trebuie să faceţi ceva ca să vă manifestaţi visele voastre, nu ale altcuiva. Nu ca să salvaţi lumea. Nu va funcţiona pentru asta. Este pentru voi. Este un dar pentru voi şi numai pentru voi şi este destul pentru fiecare, dar nu pentru a-i modela pe alţii.
Amintiţi-vă de acum înainte – psihologia compasionată. Asta se aplică şi oamenilor din viaţa voastră, puţină compasiune pentru ei. Energiile asociate sunt sprijinite de către arhangheli. Arhanghelii au acum reşedinţa temporară pe Noul Pământ. 144.000 dintre ei s-au adunat în acelaşi timp. De ce? E prima dată când se întâmplă asta de la crearea Ordinului Arcului. De ce sunt cu toţii acolo? Ce fac?
Ei înţeleg acum echilibrul dintre Noul şi Vechiul Pământ – din nou, vom vorbi despre asta în următoarea sesiune –, ceea ce se petrece, dinamicile sale. Ei ajută la construirea podului. Sunt un arc. Sunt puntea dintre cele două. Ei contribuie la susţinerea şi echilibrarea retragerilor voastre. Ei sunt aici ca echipă care ajută la echilibrarea şi fluidizarea energiilor pentru voi şi pentru proiectele voastre.
De fapt, Ordinul Arcului, format din toţi arhanghelii, de fapt – oh, cum aţi spune voi? – aproape că se recreează pe sine, se oglindeşte pe sine ca Ordin al Noului Pământ. Nu e noua ordine mondială, ci Ordinul Noului Pământ. Nu este o conspiraţie. Este un mecanism de suport.
Acum, unii dintre voi ar putea primi între timp emailuri sau informaţii despre ceva numit Fondul Mondial Saint-Germain. În parte este adevărat. Este o investiţie care creşte de mult timp, dar nu este aur în bancă. Sunt literalmente cristale, pietre preţioase aflate în Pământ, nu neapărat ca să-i împiedică pe alţii să le fure – pentru că oricum nu ar merge prea bine dacă ar face asta – ci pentru a radia, pentru a atrage energii interdimensionale.
Circulă acum multe emailuri cum că Fondul Mondial Saint-Germain va fi prezent ca să vă ajute să vă plătiţi facturile şi datoriile. Sună a Saint-Germain? (audienţa: „Nu”) Nu. Nu. Nu o să dăm – da, vedeţi, azi sunt concis – nu o să împărţim bani, pentru că, mai întâi de toate, ne cunoaştem bine unii pe alţii. Ei bine, eu vă cunosc. Dacă dintr-o dată aţi avea mulţi bani ca să vă plătiţi integral datoriile, ce aţi face? (cineva din sală: „I-am risipi”) O să vă întoarceţi în starea de datornici. (câteva râsete)
SART: Cumpărăm tot ce vedem!
ADAMUS: Cumpăraţi tot ce aveţi în faţa ochilor, da, şi ajungeţi iar datori. Aţi auzit vechea poveste: dacă banii ar fi luaţi de la bogaţi şi daţi săracilor, în doi ani bogaţii şi-ar avea banii înapoi. Este o atitudine. Este o atitudine, a fi bogat e o atitudine, a fi sărac este o atitudine. Astfel că acest fond, fondul iluminat – nu Illuminati, nu mai vreau să mai aud nicio blestemată de poveste de-a voastră cu conspiraţii (râsete) – este iluminat, radiant. Este disponibil.
Între acum şi următoarea noastră întâlnire, care sunt visele voastre? Ce anume veţi fi suficient de curajoşi ca să aduceţi aici? Pentru că există suficient sprijin energetic. E puţin înfricoşător. E mai uşor să ţii visele în afară, pe undeva, dar, prieteni, haideţi să respirăm adânc, pentru că acum este timpul.
Iar când vă gândiţi la visele voastre şi la Banca lumii iluminate şi libere, energia care vă va susţine visele, dacă vă speriaţi puţin şi începeţi să vă gândiţi: „Oh! Nu sunt sigur ce să visez şi nici dacă nu cumva ratez”, staţi o clipă, respiraţi adânc şi amintiţi-vă că totul este în regulă în întreaga creaţie. Vă mulţumesc, până la următoarea noastră întâlnire. Vă mulţumesc. Vă mulţumesc.