MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria Libertatii:
SHOUD 9: “Cum să trăieştiADAMUS transmis de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson in data de 6 iulie 2013
www.crimsoncircle.com; www.shaumbra-in-hd.ro

Traducere GEORGIANA

NOTA: Traducatoarea a ales cuvantul "a presupune" ca si traducere a cuvantului "to assume". Pentru mine, o traducere mai potrivita este "a asuma".

Eu Sunt Cel Ce sunt, Adamus din Domeniul Suveran şi Liber. Bun venit la adunarea noastră. Mulţumiri speciale grupului Yoham pentru muzica frumoasă. O să vă chemăm pe scenă în curând. (câteva râsete)
Ah, aceasta este semnul maestrului adevărat, atunci când urcaţi pe scenă, în faţa tuturor, dar în mare măsură în faţa voastră înşivă, şi doar intraţi în rol. Doar fiţi aici. Respiraţi adânc, ieşiţi din îndoieli şi frici şi doar daţi-vă voie să treceţi prin aceste lucruri. Veţi avea o experienţă în scurt timp. (Adamus râde)
Bun venit, dragi Shaumbra, bun venit. Mă bucur să vă văd pe toţi. De fapt sunt surprins să vă văd pe toţi. (Adamus râde) Ştiţi exact despre ce vorbesc.
  
Iluminare
Reprezintă o călătorie dificilă lucrul numit iluminare întrupată. Puţin au mers vreodată pe acest drum. Nu e prea uşor, nu-i aşa? Nu prea uşor. Iluminare întrupată – sună frumos, mă întreb ce naiba mai e şi asta?” (Adamus râde)
Lucrul amuzant este că atunci când suntem la şcolile noastre, la adunările noastre, eu pun întrebarea: „Ce este iluminarea întrupată?” şi foarte puţini pot da un răspuns. Însă lucrul interesant este că s-ar putea să nu puteţi da răspunsul de aici (arată spre cap), dar deja ştiţi. De asta e atâta pasiune, atâta dorinţă. Aveţi o dorinţă insaţiabilă pentru lucrul pe care l-am numit iluminare întrupată.
Habar nu aveţi ce este. Mintea nu înţelege – niciodată nu va înţelege, nu va putea. Nu poate să o planifice, să o priceapă, dar voi ştiţi ce este. Nu puteţi spune în cuvinte. Poate că aţi putea scrie câteva cântece despre ea, cântece fără cuvinte, dar ştiţi. De asta există dorinţa adâncă pentru lucrul numit iluminare. Odată ce faceţi alegerea adevărată şi conştientă pentru iluminarea voastră… ceea ce presupun că aţi făcut cei mai mulţi dintre voi. Odată ce aţi făcut acea alegere, nu mai sunteţi student. Sunteţi maestru la acest punct. Vă rog să auziţi aceste cuvinte.
Vedeţi voi, atunci când încă mai încercaţi să vă decideţi, atunci când puneţi un deget de la mână sau de la picior în acel amestec de iluminare potenţială, când încă mai încercaţi să vă decideţi, cu adevărat sunteţi student. Preluaţi rolul studentului. Student veţi fi. Veţi avea energia studentului. Veţi primi învăţători care predau studenţilor.
Însă odată ce faceţi acea alegere profundă, clară şi conştientă pentru iluminarea întrupată, sunteţi cu adevărat maestru şi începeţi să atrageţi energii pe care doar un maestru – şi numai maestrul – le poate atrage.
Nu mai sunteţi student când spuneţi: „Îmi aleg iluminarea mea conştientă”. E o diferenţă imensă, probabil că aţi observat. Nu e ceva care să vă facă superiori sau mai buni – poate vă face ceva mai nebuni – nimic care să vă facă unici. Însă există o diferenţă imensă faţă de cei care studiază spiritualitatea, pentru că ei studiază doar o grămadă de reguli şi de orientări ale altor oameni. Foarte adevărat. (se opreşte ca să închidă un ventilator) Energie electromagnetică. Ohh!
Este o diferenţă foarte mare, pentru că ei vor primi un tip diferit de energie faţă de cei care aleg iluminarea întrupată înaintea şi deasupra a orice altceva. Deasupra, îmi pare rău să o spun, a familiei, a celor iubiţi. Ştiu că poate nu este corect din punct de vedere spiritual să spun asta, să spun să vă puneţi pe voi deasupra tuturor celorlalţi, dar poate că asta a fost doar una din falsităţile Vechii Energii, ale New Age – că trebuie să fiţi în serviciul oricui altcuiva.
Atunci când puteţi spune cu curaj şi claritate: „Aleg asta pentru mine, deasupra a orice altceva, deasupra familiei, a averii, desigur, deasupra a orice; deasupra tuturor regulilor, chiar şi deasupra vieţii, a vieţii însăşi”, atunci când nu mai există frica de moarte… în procesul iluminării întrupate aţi întâlnit moartea iar şi iar, aşa cum mulţi dintre voi ştiţi. Poate că aţi întâlnit-o fizic. Poate că aţi întâlnit-o în vise sau în frici, însă acea moarte vine peste voi iar şi iar, ajutându-vă, în cele din urmă, să înţelegeţi frumuseţea vieţii.
  
Astăzi
Shoudul de azi va fi puţin diferit. (râsete, căci se strâmbă) Credeaţi că luna trecută a fost diferit. (Adamus râde) Va fi puţin diferit. Normal, în Shoud ne adunăm o dată pe lună ca să respirăm adânc, să ne relaxăm puţin, să permitem ca energiile să se actualizeze sau, mai bine spus, poate mai vulgar, să vă scoatem din ale voastre pentru câteva ore, iar apoi voi permiteţi energiilor să se absoarbă în următoarele 30 de zile. Este dinamica voastră. Voi aţi stabilit-o astfel.
Astăzi? Puţin diferit. O să facem un pas mare, un salt mare. (cineva din sală strigă „Super!”) Da, super. Super. Aşa spuneţi acum. (râsete) Habar nu are ce am eu în rezervă!  Astăzi vom face un mare pas în conştiinţă, din mai multe motive. Au fost şase luni ale noii ere foarte interesante şi provocatoare. Anul unu al erei noi, cum sună? Au fost şase luni interesante şi provocatoare, pline de multe lucruri despre care vom vorbi azi.
Energiile v-au făcut cam rigizi, cam strânşi, aşa că aţi cerut o schimbare. Vom face o schimbare. Avem onoarea ca Yoham să fie aici ca să ne călăuzească printr-un merabh frumos. (câteva aplauze) Un merabh este atunci când doar permitem. Atunci când vă daţi la o parte din calea voastră. Vă daţi fundul la o parte din drum, literalmente. Dacă luna trecută a fost Shoudul „Ia mai taci!”, acum este Shoudul „Dă-ţi din drum fundul ăsta mare”. (râsete
LINDA: Oh! Oh!
ADAMUS: Ceea ce vroiam să spun este că…
EDITH: Sper să nu vor face un buton şi pentru asta. (multe râsete; Adamus o sărută pe Edith)
ADAMUS: A spus că speră să nu se facă un buton şi pentru asta. Nu, o să fie un poster. (mai multe râsete) Ceea ce încercam să spun era că iluminarea… un lucru frumos, minunat, dar când vă aduceţi toate acele „dar”, atunci când spuneţi „Iluminare, da, dar…” Hei, hm. Aveţi atâtea „but” (n.tr. – în limba engleză cuvântul „but” înseamnă atât „însă”, „dar”, cât şi „fund”) şi au tendinţa de a vă sta în cale.
Am să explic astăzi, înainte de merabh, despre cum „dar” distrage energiile. Aşa este. (râsete) V-am spus că azi va fi diferit. (Adamus râde) „Aleg iluminarea întrupată, punct”. Cu excepţia cazului în care este „Aleg iluminarea întrupată, dar cum rămâne cu…” şi completaţi voi spaţiul alb. Deja am purtat aceste discuţii. Completaţi voi spaţiul alb. Ar putea fi: „Dar cum rămâne cu familia mea?” E ceva mare şi important. Iar voi sunteţi onoraţi să aveţi grijă de familie, daaaaaar. Da.
Nu e vorba azi doar despre „dar”, nu e doar „dar”, ci este „daaar”, „daaaaar”!” Poate că dacă suntem foarte norocoşi Yoham o să creeze un cântec „dar”! (râsete) Maestre G, credeai că le-ai auzit pe toate? (mai multe râsete) Am lucrat împreună în Şcolile Misterelor. El este artist al muzicii sacre, dar… daaaar… niciodată nu a creat un cântec „dar”. Aşa că fii creativ. „Aleg iluminarea întrupată. Punct”. Asta este.
Deja pot să aud toate acele „dar” care apar. „Dar… dar…” Toate îndoielile şi întrebările cu adevărat distrag multe energii. Fac să fie mult mai dificil. Nu există „dar”. Este fie iluminarea întrupată, fie nu e deloc sau, spuneţi-i cum vreţi, puteţi rămâne în forma de undă umană din Vechea Energie, mergând înainte şi înapoi, indecişi şi în îndoială. De fapt acesta va fi tipul de energii pe care le veţi atrage.
Aşa că vom vorbi despre asta azi şi apoi vom avea un merabh. Va fi diferit azi faţă de normal. Încerc să fiu scurt, dacă reuşeşte şi Cauldre să nu vorbească aşa mult. (câteva râsete)
LINDA: Ohhhh!
ADAMUS: Am auzit comentariile despre susţinerea lui entuziastă şi inspiratoare pentru noul CD al lui Yoham, Mystic Traveler. Mai înainte, înainte de a trece la altceva, hai să vorbim o clipă despre Egipt. Cauldre m-a rugat, dacă se poate, să vorbesc câteva minute despre Egipt.

Dinamica Egiptului
Sunt multe dinamici interesante şi vă rog să priviţi ceva. Ştiu că mulţi din voi aveţi aversiune faţă de ştiri şi nu vă învinovăţesc, dar o situaţie istorică unică este în derulare.
Egiptul este una din primele societăţi ce au apărut după era Atlantidei. După Atlantida, desigur, oamenii s-au ascuns sub Pământ, au trăit sub Pământ  timp de mii de ani, iar în cele din urmă s-au întors pe suprafaţa Pământului. Au restabilit civilizaţiile, iar Egiptul a fost una din ele. Aţi putea spune că Egiptul a fost centrul spiritual al acelui Pământ nou, al Pământului post-Atlantida.
Egiptenii au petrecut mult timp studiind, au consumat mult din energia şi conştiinţa lor pentru problema Spiritului. Vedeţi, atlanţii chiar nu înţelegeau, nu aveau un concept de dumnezeu. Nu aveau o conştiinţă a lui dumnezeu. Erau în căutarea sursei vieţii, dar nu în conştiinţa în care îl ştiţi voi pe dumnezeu, Spiritul, pe Cel Etern. Ei căutau ceva ce era, de fapt, mult mai mecanic, mai pământesc: „De unde vine viaţa?”
Aşa că atunci când oamenii s-au întors de sub Pământ, cei ce au mers în Egipt au fost interesaţi îndeosebi de spirit. Acum este numit deseori „viaţa de apoi”. Ei aveau înţelegerea că există mai mult decât această realitate. Au învăţat cum să viziteze alte dimensiuni. Au învăţat cum să meargă în ceea ce s-au numit apoi Tărâmurile Apropiate Pământului şi cum să se întoarcă.  Au călătorit. Au făcut unele din primele călătorii astrale în bărcile lor stelare, în navele lor solare.
Alte societăţi, alte civilizaţii, de exemplu grecii, se refereau mai mult la crearea unei culturi, la echilibrul social şi al comunităţii, la filosofie, la judecata echilibrată. Romanii – societatea lor se referea la viaţa publică, la înfiinţarea de structuri civile, drumuri, oraşe şi alte sisteme. Au fost multe, multe alte culturi, dar a egiptenilor era legată de Spirit.
Aţi auzit multe poveşti despre faraoni şi despre piramidele construite de sclavi. Nu prea cred. Nici faraonii nu erau ceea ce se scrie acum în istorie, căci se aflau într-un nivel uriaş de serviciu faţă de toţi oamenii, aveau un nivel imens de educaţie sau de experienţă în a merge în alte lumi şi a încerca să aducă ceva aici – dacă vă sună cunoscut. Era mult mai dificil pe atunci, energiile erau mult mai dense.
Indiferent de motiv, egiptenii au trecut prin multe, multe mii de ani de oprimare. Şi-au dat voie… în călătoriile lor spirituale au uitat cumva de momentul prezent, de viaţa lor umană de zi cu zi. Asta a deschis uşa celor interesaţi să conducă. În special surse din afară, conducători şi lideri din afară au venit şi i-au cucerit, apoi i-au transformat pe egipteni în sclavi. Le-au luat libertăţile de bază, iar pentru mii de ani egiptenii au avut dictatori, faraoni fără inimă sau fără înţelegerea libertăţii. Au fost controlaţi şi conduşi de alţii.
A existat o mare dorinţă de a readuce libertatea. Aţi putea spune că această cufundare în tiranie, oprimare şi în dictatul altora a fost de fapt parte a experienţei lor inter-dimensionale. Aproape că puteţi spune că a fost parte a planului de a avea o înţelegere reală a libertăţii şi a Spiritului, a aducerii sale în Acum, a aducerii sale în corp.
Astfel că dorinţa de libertate s-a afirmat recent. Aţi văzut. Aţi văzut istoria în mişcare şi a fost foarte interesant – sunt surprins că nu sunt mai multe comentarii sau discuţii despre asta – că nu a fost o revoltă violentă. S-a petrecut într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu foarte puţine pierderi de vieţi omeneşti, a fost o simplă tranziţie.
Dintr-o dată, un dictator aflat la putere de mult timp brusc a demisionat. Armata nu a intervenit pentru susţinerea sa, de fapt a apărat poporul… deoarece s-a petrecut un lucru interesant în Egipt în ultimii 20, 25 de ani: multe dintre energiile menţinute în templele sacre, în piramide şi chiar în sol, mulţi faraoni din trecut şi, aţi putea spune, multă energie a spiritului adusă din alte tărâmuri, dar nu întrupată fizic, rămasă în templele sacre, mari părţi din acea energie, din acea conştiinţă şi chiar din entităţile menţinute în acele ziduri au început să fie eliberate.
Mulţi dintre voi aţi fost atraşi să mergeţi în Egipt în ultimii 10, 20 de ani, fiindcă în parte deplasarea acolo nu însemna doar să vedeţi templele sau să tonaţi în Piramida Mare. În mare parte procesul era ca voi să fiţi acolo ca Aducători ai Noii Energii – acesta era titlul ultimului Shoud (râsete, căci se referă la o discuţie de mai devreme) –, ca unul dintre Aducătorii Noii Energii, cel care a făcut alegerea clară, conştientă, pentru iluminarea întrupată.
Atunci când aţi intrat în temple şi aţi atins zidurile, aţi respirat aerul, aţi tonat în acele temple, entităţile şi energiile ce erau conţinute în ziduri, în sol şi chiar în oameni au fost eliberate. E ca o predare a ştafetei. V-au simţit prezenţa. Au ştiut că cei noi au venit, în sfârşit, iar ei puteau fi eliberaţi din serviciul lor de susţinători ai energiei, în care se aflau de aşa de mult timp.
Aşa că atunci când au fost eliberaţi din susţinerea energiei, din tipul lor de închisoare de cristal, atunci când au fost eliberaţi, ştiind că cei noi sunt aici, a fost eliberată şi pasiunea pe care ei o aveau, o iubire adâncă pentru locul numit Egipt.
Iar acea iubire, acea pasiune pe care o au ei trece dincolo de religii. Merge cu mult dincolo de religii. Trece dincolo de politică. Trece dincolo de „occident contra orient”. Trece dincolo de orice. Este o iubire profundă pentru locul ce a jucat un rol atât de important în deschiderea omenirii către conştiinţa adevăratului Spirit, dincolo de orice religie, dincolo de orice lege.
Multe din aceste entităţi şi energii nu au trecut dincolo de văl, pe partea cealaltă, ci au ales să rămână în Egipt. Au ales să fie acolo ca susţinere plină de iubire pentru cei ce aleg libertatea Egiptului, a oamenilor şi a ţinutului. Foarte multe din acele energii încă sunt acolo şi sunt tot prezente, aşa că veţi descoperi că se petrec lucruri ciudate şi neobişnuite în locul numit Egipt.
Veţi descoperi, aşa cum aţi văzut în ultimele zile, că unii susţin că a fost o lovitură de stat, dar de fapt – ar putea părea foarte straniu – acolo sunt fiinţe străvechi, faraoni, preoţi, care înţeleg cu adevărat călătoria astrală şi tărâmurile inter-dimensionale, care rămân acum ca să-i asiste pe cei ce aleg libertatea pentru Egipt şi se creează o alianţă interesantă între acele fiinţe din vechime şi armată. Nu vedeţi asta prea des. Nu vedeţi asta prea des.
Până la punctul în care cei care… (pauză) Purtăm o mică discuţie interioară. Cauldre este îngrijorat că poate mai ascultă şi alţii. Mai contează? Nu. Bun. Aşa că o să spunem pur şi simplu.
Astfel că sunt şi lideri militari care poartă titlul de general sau vreunul de comandant suprem ori alt titlu, dar care sunt, de fapt, foarte spirituali. Ei înţeleg cu adevărat spiritualitatea. Înţeleg cu adevărat sufletul şi inima Egiptului. Ei poartă uniforma, dar în interior sunt fiinţe umane sacre. Lucrează chiar acum cu entităţile şi energiile ce vin din temple, ce au fost eliberate din trecut. Lucrează cu cei care realmente lucrează pentru libertatea Egiptului, pentru popor.
Acum, oamenii în general… ei, să facem un mic pas înapoi. Acum câţiva ani v-am vorbit despre libertate. Sunt oamenii pregătiţi pentru ea? Desigur, toţi dau din cap şi spun: „Sigur”. Dar chiar sunt? E ca şi cum am spune: „Sunteţi pregătiţi, sunteţi pregătiţi cu adevărat pentru iluminarea voastră?” Iar voi spuneţi: „Ei bine, sigur că da. Da, sună grozav. Haide. Daaaaar…., dar…” Aici intervine „dar”.
Aşa că Egiptul este acum un exemplu foarte interesant pentru lume. După mulţi ani de dictatură şi de lipsă a libertăţilor de bază, acum a apărut o situaţie: se pot descurca cu libertatea?
Ei au spus că da, într-un fel. Au eliminat un dictator fără mare vărsare de sânge. Dintr-o dată, au început să guste, să simtă puţin libertatea, dar dintr-o dată au intervenit „dar”-urile, îndoielile. Ei încep să-şi pună întrebări: „Chiar ne putem descurca cu libertatea? Ce este libertatea? Oare libertatea ne va face ca şi America sau Canada? Ne va corupe libertatea? Libertatea ne va face capitalişti? Oare libertatea înseamnă ceva negativ, anti-Allah, anti-dumnezeu?”
Astfel că ei aveau mulţi de „dar” şi ce se petrece? În clipa în care fac asta, energiile – alte energii – vin imediat, exact ceea ce s-a şi petrecut în clipa în care în Egipt a apărut îndoiala referitoare la libertate. Se pot descurca cu ea? Pot să susţină infrastructura? Se pot descurca cu libertatea la nivel personal? Pot avea compasiune pentru alţii? Toate acele lucruri pe care le aduce libertatea. Îşi pot asuma responsabilitatea pentru vieţile lor? Se pot descurca fără ajutorul străin?
În vreme ce ei se cufundă în „dar”, se gândesc, după acea primă înghiţitură minunată de libertate, ce se petrece? Ei bine, aţi putea spune că intervine virusul, virusul energiei sexuale, cum vreţi să-i spuneţi, iar cei cu agende, cei cu dezechilibre au apărut imediat, pentru că oricine este vulnerabil în această etapă. Orice persoană este foarte vulnerabilă. Pe de o parte spun: „Da, vrem libertatea”, pe de altă parte îşi fac griji şi sunt în dileme faţă de ea.
Ce s-a petrecut? Nu e vorba despre un nume, o organizaţie. Ar putea fi Fraţii Musulmani. Ar putea fi Surorile Divine Feminine. Nu contează, dar cineva cu o agendă care nu însemna iubire şi pasiune pentru Egipt a intervenit. A lucrat rapid, a fost uşor. A lucrat rapid şi a început să schimbe totul, dar şi în acest caz s-a petrecut ceva interesant.
Acea iubire profundă, acea pasiune adâncă pentru Egipt încă era acolo şi încă era puternică. A stat deoparte, a privit şi a aşteptat. A observat ce se petrecea şi, la un anume moment, acele entităţi din trecut, împreună cu oamenii care iubesc cu adevărat acel ţinut au spus: „Gata”. Pur şi simplu, brusc: „Ajunge”. Nu a fost mult zăngănit de săbii, nici prea mult zgomot. „Ai 48 de ore ca să o tai de aici”. Şi s-a petrecut. Din nou, în acea zi nu a fost prea mare vărsare de sânge.
Acum… acele forţe care aveau o agendă ce nu era a Egiptului au intervenit, dar acum, desigur, vor testa adevărata inimă şi adevăratul suflet al Egiptului, spunând: „Chiar sunteţi serioşi? Poate că aveţi nevoie de noi. Poate că nu sunteţi pregătiţi pentru libertate. Poate că aveţi nevoie de multe reguli şi structuri. Poate că aveţi nevoie de disciplină. Poate că toate femeile ar trebui să poarte văluri” şi s-ar putea continua mult cu asta.
Nu e vorba de religie, e vorba despre control. Nu e vorba despre o anumită religie sau de o anumită credinţă filosofică; e vorba despre libertate. Iar în următoarele câteva săptămâni, în mod deosebit, veţi vedea cum se agită totul. Va fi fascinant de privit. Este povestea Egiptului, dar, aşa cum ştiţi deja, este şi povestea voastră. Puteţi înlocui cuvântul „libertate” din Egipt cu „Eu Sunt” din voi.
De foarte mult timp aţi permis dictatura a ceva ce nu aţi fost voi înşivă, fie că au fost părinţii, învăţătorii, societatea, fie că au fost sistemele de credinţă, probabil mai mult ca orice aspectele voastre şi, într-o anume măsură,  mintea care controla şi conducea. Şi totuşi, în tot acest timp, a existat dorinţa de libertate şi de iluminare. Dorinţa de iluminare înseamnă şi libertatea de ciclurile de întrupare perpetuă pe această planetă. După un timp devine plictisitor. E timpul de a trece mai departe.
Aşa că aţi ales sau aţi simţit propria voastră libertate, iluminarea voastră, iar la un anume punct aţi îndepărtat dictatorii. Aţi descoperit Aspectologia şi aţi spus: „Pleacă, integrează-te, fă ce vrei, dar eu nu te mai las să-mi conduci realitatea”. L-aţi aflat pe „Eu Sunt” şi aţi început să îl proclamaţi, simţindu-l din adâncul vostru. „Eu Sunt Cel Ce Sunt. Este libertatea mea, suveranitatea mea”. Suntem acum la Seria Libertăţii şi s-a petrecut o schimbare, o transformare, de fapt multe schimbări în ultimii ani.
Dar, da, dar… sunt mulţi de „dar”. Mulţi de „dar”, multe griji, multe dileme: „Ce se va petrece? Poate că nu fac bine ce fac”. A fost multă întoarcere spre lucruri despre care, dragi prieteni, ştiaţi că nu vă mai servesc, dar v-aţi întors la ele, pentru că vă erau confortabile. Într-o anumită măsură chiar v-aţi întors şi aţi permis ca alţi oameni, alte lucruri şi alte aspecte să vă conducă viaţa.
Ce s-a petrecut? Acele energii cu o agendă au venit. Ar putea fi reprezentate prin alţi oameni, şi mai probabil prin aspectele voastre ce vin şi încep să… (Linda îi dă ceva de băut) oh, mulţumesc, încep să preia conducerea, să conducă iar lucrurile, pentru că sunteţi foarte vulnerabili, foarte, foarte vulnerabili la acel punct.
Însă când ne strângem într-o zi ca aceasta, stăm la un loc şi spunem: „Gata. Ajunge”, voi nu o să vă acordaţi 48 de ore. Aveţi timp până la ora 5, adică o oră şi 20 de minute. (câteva râsete) Asta e tot, de ce nu? 
Egiptul este, de fapt, un exemplu foarte bun pentru ceea ce se petrece atunci când un popor, o ţară, indiferent ce ar fi, îşi alege libertatea, pentru ciclurile şi evoluţiile prin care treceţi şi voi şi pentru unele din provocările prin care treceţi. Astfel că azi vom face o schimbare mare. Nu o schimbare mică, ci una mare. O schimbare mare.

Cum merge?
Dar, înainte de asta, o întrebare pentru voi. Luna trecută am vorbit despre faptul că sunteţi Aducătorii Noii Energii. De fapt e un titlu impresionant. Este mai impresionant decât cel de general din armată. De fapt e mai provocator decât să fiţi preşedinţi de corporaţii sau de ţări. Aş merge până la a spune că, probabil, dacă aţi lua o listă a nivelului de stres aferent fiecărei funcţii ce există, voi aţi fi în pe prima poziţie. Cu adevărat. Pe prima poziţie.
Nu faceţi doar mici schimbări, faceţi schimbări uriaşe şi trebuie să vă confruntaţi cu voi înşivă în fiecare zi, cel mai dur lucru pe care îl va face vreodată un om. Oamenii găsesc orice motiv pe lume ca să-şi umple ziua cu activităţi, astfel încât să nu se confrunte cu ei înşişi. Voi? Voi aţi ales să vă confruntaţi cu voi înşivă, cel mai dur lucru, cel mai dur lucru pe care îl poate face un om.
Astfel că sunteţi Aducătorii Noii Energii, oricum vreţi să vă numiţi – cei ce în curând vor fi iluminaţi, cei ce aduc Noua Energie pe planetă. Cei care… Cauldre mă întreabă dacă vă flatez puţin. Absolut că nu.
De asta am spus mai înainte că sunt surprins că sunteţi aici. Vreau să spun că sunt chiar surprins, cu adevărat. Sunt surprins că sunteţi aici. Vreau să spun că sunt surprins că mai sunteţi pe planetă. (râsete din partea lui Adamus şi a audienţei) Este stresant. E foarte provocator. Nu e progresiv. Nu e liniar. E ameţitor ce faceţi voi. 
Astfel că aici sunteţi, Aducători ai Noii Energii, eliberatori ai voştri. Cum merge? Cum merge? Pun întrebarea, dar nu am şi un răspuns Adamus pentru ea, pentru că deja l-am spus. Vreau ca voi să vă auziţi pe voi şi vreau ca alţii să vă audă, la rândul lor, pentru că sunt multe momente în care vă îndoiţi, în care vă întrebaţi: „Este real? Fac ce trebuie? Este ceva… înnebunesc puţin sau sunt deja foarte nebun?” Prin împărtăşire şi ascultarea altora pentru un moment, începeţi să înţelegeţi magnitudinea a ceea ce faceţi cu adevărat.
Unii dintre voi vă gândiţi: „Ei, sunt doar din managementul mijlociu”. (Adamus râde) O să avem o sesiune particulară. O să corectăm asta. Dar voi credeţi: „Ei bine, eu sunt doar atât. Nu am mare lucru în CV-ul meu. Eu doar…” Nu, nu, nu, nu, nu. Nu sunteţi ‘doar’. Sunteţi absolut uluitori pentru ceea ce faceţi.
Voi treceţi prin toate. Treceţi din nou prin toate cele prin care aţi mai trecut, chiar de dinainte de a veni pe planetă. Treceţi din nou prin toate acestea, reechilibraţi energiile, eliberaţi energii şi conştiinţă. Nu are absolut niciun precedent procesul prin care treceţi acum şi aş vrea să vă fiţi recunoscători pentru asta.
Nu are legătură cu serviciul vostru de zi cu zi. Acesta e doar o deghizare. E doar o distragere. Este vorba despre mişcarea din conştiinţă pe care o faceţi pentru voi înşivă, dar care afectează întreaga planetă. Oh, mai mult decât atât, afectează întregul univers. Afectează întreaga creaţie.
Deci cum merge? Linda are microfonul, îl va duce la voluntarii noştri uimitori. Cum merge? Ce experimentaţi? Care sunt lucrurile dure? Trebuie să vă spun că există şi un mic răspuns Adamus la final, dar…
LINDA: Ohh. Ce şocant.
ADAMUS: Răspunsul vostru e la fel de valabil. Cum merge?
IWONA: Excelent, de fapt.
ADAMUS: Bun. Cum merge?
IWONA: Cu adevărat excelent.
ADAMUS: Da, încă o dată. Trebuie să facem asta. Cum merge?
IWONA: (mai tare) Absolut, al naibii de excelent! (râde)
ADAMUS: Bun, bun. Bun. Dureri în corp?
IWONA: Puţine. Dureri de burtă, da. Dar şi mai multă claritate ca oricând înainte.
ADAMUS: Mai multă claritate. Bun. Adaptări în unele atitudini?
IWONA: Oh, ca şi cum sunt mai ticăloasă? Da. (multe râsete)
ADAMUS: Ah! Bun. Bun. Şi… da. Acum ajungem la adevăr. Bun. Bun. Te deranjează că poţi fi o răutate?
IWONA: Oh, nu! Îmi place!
ADAMUS: Bun.
LINDA: E un club.
IWONA: Da! (râde)
ADAMUS:  Bun. De ce crezi că eşti mai ticăloasă?
IWONA: Pur şi simplu nu mai dau nici un rahat pe nimic. Sunt dedicată iluminării.
ADAMUS: Ei, ei, eu aş… nu. Mi-ar plăcea ca tu…
IWONA: Nu am nici un „dar”! (câteva aplauze)
ADAMUS: Aş vrea să repeţi.
IWONA: Nu am nici un „dar”!
ADAMUS: Repetă. De ce eşti un pic mai ticăloasă?
IWONA: Nu-mi pasă nici cât de un rahat.
ADAMUS: Bun.
IWONA: Sunt dedicată iluminării. Fără „dar”.
ADAMUS: Ah, bun, bun, bun. Mulţumesc. Mulţumesc. Excelent. (câteva aplauze) Următorul. Cum merge?
LADONNA: Ei bine, am fost foarte ocupată în ultima lună…
LINDA: Probabil că ar trebui să te ridici, ca să primeşti respectul pe care îl meriţi.
LADONNA: Ok. Acum experimentez multe dureri de ceafă.
ADAMUS: Dureri de ceafă.
LADONNA: Aşa că nu ştiu… e aşa de cinci zile.
ADAMUS: Vom schimba asta azi.
LADONNA: Ok.
ADAMUS: Ok.
LADONNA: Aşa că…
ADAMUS: De ce apar durerile de ceafă?
LADONNA: Poate că îmi stă cineva ca o durere în ceafă. (râsete) Încerc să-mi dau seama ce este! (râde)
ADAMUS: Ce îţi stă ca o durere în ceafă, dacă tot am pornit discuţia? Deja ştii.
LADONNA: Cred că vreau să merg mai departe şi uneori familia îmi stă în cale. (râde)
ADAMUS: De ce râzi aşa?! Familia te priveşte acum! (râsete)
LADONNA: NU mă priveşte! Crede-mă că nu se uită la aşa ceva! Mă crede nebună.
ADAMUS: Da, familia. De ce laşi familia să-ţi stea în cale?
LADONNA: (suspină) Nu ştiu.
ADAMUS: Ba da, ştii. Ohh, brrr …
LADONNA: (râzând) Nu ştiu!
LINDA: Ohhh!
ADAMUS: Mergi la toaletă pentru cinci minute, singură. (râsete) Haide, la toaleta fetelor. Un singur lucru nu spunem aici „Eu nu…” – nici măcar nu-l mai spunem! Cinci minute doar cu tine. Stinge şi lumina. (mai multe râsete
LINDA: De ce nu te ascultă nimeni?
ADAMUS: Sandra, vrei să vezi tu ce face? Asta chiar e ciudat. Aşa că… (Adamus râde)
LINDA: Nu e în regulă.
ADAMUS: E un motiv pentru care glumim, dar sunt extrem de serios în legătură cu asta: nu spune „nu ştiu”, pentru că exact asta vei primi. Respiră adânc. Ştii. Ştii totul. Acesta e lucrul uluitor. (râsete) Cântă, incantează sau fă ceva. Bun. Următorul. Cum merge?
KERRI: Excepţional.
ADAMUS: Excepţional. Cum merge?
KERRI: Relaţiile sunt o mare porcărie.
ADAMUS: De ce? De ce? De ce?
KERRI: (suspină) Ştiu că sunt foarte proaste.
ADAMUS: Da.
KERRI: Pentru că te compromiţi pe tine!
ADAMUS: Da. De ce ai face asta?
KERRI: Da, dar sexul era bun. (râsete) Sunt sinceră!
ADAMUS: De fapt…
KERRI: Este.
ADAMUS: … de când vorbim noi. Nu a fost aşa. Abia dacă îţi mai aduci aminte. (multe râsete; cineva spune: „De unde ştii?”)
KERRI: Ce?
ADAMUS: Mă uitam! (râsete)
KERRI: Asta îmi dă fiori.
ADAMUS: Relaţiile. Relaţiile. De unde vine relaţia ta?
KERRI: Ce? De unde vine relaţia mea?
ADAMUS: Da, da, da.
KERRI: Aici ne-am întâlnit.
ADAMUS: Zău?
KERRI: Da.
ADAMUS: Unde v-aţi întâlnit…
KERRI: Cine? Ce tip? (râsete) Ştii, apoi apare şi un copil. Nu ne-ai ghidat suficient, îţi spun asta chiar acum. Nu simt că ne-ai fi ajutat.
ADAMUS: Oh, dar v-am ajutat, draga mea. Eu nu am avut copii în viaţa iluminării mele. (râsete)
KERRI: Ştiu! Eu am unul, iar acum ce naiba să fac? Nu, adică îl iubesc mult, dar uneori aş vrea să nu mai stea agăţat de mine, să-l arunc în portbagaj.
ADAMUS: Vorbeşti despre soţ sau despre copil?
KERRI: Despre ambii. Despre amândoi.
ADAMUS: Aşa deci. Avem aici o mică problemă cu relaţiile. Îmi place că primul răspuns a fost: „Oh, excepţional”. Unde suntem acum?
KERRI: Nu, nu e excepţional. Am minţit.
ADAMUS: Da, da, da, da. Nu a fost o minciună. E doar un pic de… aşa cum spunea mereu Tobias…
KERRI: Înzorzonare.
ADAMUS: … să întrebi de trei ori. Relaţiile. Ce o să faci cu ele? 
KERRI: O să permit ca lucrurile…
ADAMUS: O să le permiţi ca lucrurile să meargă aşa cum sunt acum. Sigur. E bine.
KERRI: O să-mi respir abundenţa ca să scap de el! O să-i ard un şut.
ADAMUS: Ce o să faci?
KERRI: Evident, nu am un plan. E evident.
ADAMUS: Evident! (râsete) Uau!
KERRI: Dacă se uită, mai târziu o să fie foarte rău.
ADAMUS: Nu, de fapt el te aşteaptă. Aşteaptă ca tu să…
KERRI: Aşteaptă la uşă.
ADAMUS: Așteaptă ca tu să-ţi accepţi şi să-ţi alegi propria iluminare.
KERRI: E profund. Mulțumesc pentru asta.
ADAMUS: Da.
KERRI: O să lucrez la asta. Mulţumesc.
ADAMUS: Ce altceva mai experimentezi? Un nivel ridicat de…? Completează tu.
KERRI: Stres.
ADAMUS: Mulţumesc. Bun. Ce faci în legătură cu asta?
KERRI: Plâng puţin.
ADAMUS: Ok. Bun.
KERRI: Da, plâng. Plec singură şi…
ADAMUS: Dar faptul că… stai puţin. Dar îndreptăm asta dacă am putea să… 
KERRI: Ok.
ADAMUS: … să încetăm mai întâi să mai vorbim. Azi vom face o mare transformare.
KERRI: Ohh.
ADAMUS: Nu, eu vorbesc, nu tu. O să facem azi o mare schimbare, da. Crezi că este o zi de petrecere. Este o zi de celebrare.
KERRI: Le putem face pe ambele? Ori…
ADAMUS: Sigur.
KERRI: Ok. Mulţumesc.
ADAMUS: Sigur, dacă o să mai poţi sta în picioare după aceea. (câteva râsete)
KERRI: O să fiu în picioare.
ADAMUS: Da, bun.
KERRI: E o provocare personală.
ADAMUS: Stress. Încă vreo câteva persoane. Cum merge cu iluminarea întrupată? Cum merge să fiţi Aducători ai Noii Energii? Până acum lista nu e aşa de atrăgătoare pentru mulţi. (câteva râsete) Da, domnule. Da, domnule.
LAWRENCE: Bună. Cu siguranţă e un test.
ADAMUS: Ce se testează?
LAWRENCE: Eu sunt testat. Eu… înfrunt frica.
ADAMUS: Bun. E un mod excelent de a spune. Cine te testează şi care sunt fricile?
LAWRENCE: Judecătorii, poliţia, FBI. (câteva râsete)
ADAMUS: Asta o să te testeze. O să te testeze. Da.
LAWRENCE: Am fost toată viaţa un băiat bun, dar apoi, când m-am trezit şi am aflat lucruri, am decis să ies din conformarea cu ele sau din acceptul dat lor.
ADAMUS: Da.
LAWRENCE: Iar lor nu le place.
ADAMUS: Nu, nu le place.
LAWRENCE: Aşa că mă descurc cu ei…
ADAMUS: Dar cui nu-i place asta cu adevărat? Cine pune marele „dar” acolo? Cine sunt judecătorii, poliţia, autorităţile?
LAWRENCE: Corporaţiile…
ADAMUS: Corporaţiile.
LAWRENCE: … care te conduc.
ADAMUS: Dar cine sunt cu adevărat corporaţiile, judecătorii, poliţia? Cine te controlează cu adevărat?
LAWRENCE: Eu.
ADAMUS: Mulţumesc. Mulţumesc. Dar e ceva externalizat, se manifestă în afară ca să… ce? Ca să te testeze.
LAWRENCE: Să mă testeze. Să-mi reflecte ceva mie.
ADAMUS: Absolut şi, într-un fel, este un test interesant pe care ţi-l administrezi singur. E vorba de propria ta autoritate internă şi de controalele pe care le ai asupra ta. Acum le externalizezi într-un mare fel, ca să le poţi vedea mai bine, ca să le poţi vedea din afară. Însă există şi tendinţa de a da vina pe ele, de a te lupta cu ele. De fapt faci asta împotriva ta.
Cei mai liberi dintre bărbaţii şi femeile pe care i-am întâlnit în vieţile mele trăiau în ţări conduse de dictatori absoluţi şi nici măcar nu erau conştienţi de asta. Nici măcar nu le păsa. Nu le păsa de poliţie, de judecători, de corporaţii sau de altceva, pentru că erau liberi. Atunci când sunteţi cu adevărat liberi, nu există vreun alt om, extraterestru, vreo altă fiinţă de altundeva care să vă poată lua asta. Puteţi trăi într-o închisoare şi să fiţi cu totul liberi, iar unii aşa sunt. Amintiţi-vă asta.
Frici. Frica de ce? De a fi testat. Fricile tale sunt testate. Dacă nu te deranjează să spun eu…
LAWRENCE: De fapt îmi testează încrederea…
ADAMUS: În?
LAWRENCE: În faptul că totul este perfect aşa cum este.
ADAMUS: Şi nu este?
LAWRENCE: Ei bine, este… (râde)
ADAMUS: În următoare oră…
LAWRENCE: Este perfect de imperfect dintr-un motiv perfect de bun, sunt sigur.
ADAMUS: În următoarea oră vei avea posibilitatea de schimba asta.
LAWRENCE: Lucrez la asta.
ADAMUS: Da.
LAWRENCE: Şi încerc să…
ADAMUS: Ai auzit termenul „luptă cu morile de vânt”, ai auzit de lupta cu stafii care nu sunt acolo?
LAWRENCE: Corect.
ADAMUS: Un timp este amuzant. Corporaţii, armate, opresori sunt aici în serviciul vostru.
LAWRENCE: Da. Încerc să…
ADAMUS: Nu e vorba doar de filosofie. Este adevărat. Ei sunt doar în serviciul vostru. Dictatorii au fost în serviciul egiptenilor pentru mulţi, mulţi ani. Apoi au venit în serviciu grupuri extremiste fanatice. Astfel că tot ce se petrece, tot ce se petrece este acolo în serviciul vostru. Într-atât este de simplu.
Atunci când sunteţi hotărâţi să ieşiţi din conspiraţii, din ideea forţelor exterioară care vă oprimă, aşa va fi. Pur şi simplu aşa va fi. Pur şi simplu. Există şi un joc interesant al vostru, al fiecăruia dintre voi. Al fiecăruia dintre voi. E un joc interesant, o distragere. E un mod grozav de a nu vă înfrunta pe voi. E un mod grozav de a vă vedea problemele în afara voastră. Dar pot spune că nu există conspiraţie, nu există stat, nu există societate secretă care să poată lua suveranitatea unei fiinţe libere. Niciodată. Pur şi simplu nu se petrece. Aminteşte-ţi asta.
LAWRENCE: Mulţumesc.
ADAMUS: Bun. Nu te mai lupta cu morile de vânt. E distractiv un timp, dar, înainte de toate, îşi garantez că e o bătălie pe care nu o să o câştigi niciodată. Ele vor câştiga, pentru că tu deja ţi-ai dat puterea în altă parte. Îţi secătuieşte imens energia, corpul fizic şi îţi secătuieşte în mod extrem fericirea şi bucuria. Cu adevărat aşa este. Vorbesc cu tine, dar şi cu toţi cei de aici.
Încă doi, apoi trebuie să mergem mai departe cu exerciţiul nostru. Cum merge?
YVONNE: Chiar bine.
ADAMUS: Bun. Cum merge?
YVONNE: Nu, cu adevărat, e surprinzător de bine.
ADAMUS: Da, surprinzător de bine. Ce credeai că o să fie?
YVONNE: Hmm.
ADAMUS: De ce e aşa surprinzător?
YVONNE: Ei bine, nu ştiam ce o să se petreacă.
ADAMUS: Ah, acesta… e un motiv pentru frică. Da.
YVONNE: Mm hmm.
ADAMUS: Şi alte dezechilibre care au apărut, unele enervante, în afară de mine? (Adamus râde) Îţi citesc gândurile.
YVONNE: Dezechilibre plictisitoare. Eiii. Bine, ştii, sunt lucrurile minţii – ele sunt plictisitoare.
ADAMUS: Da, dar şi… dacă pot spune eu în locul tău…
YVONNE: Haide.
ADAMUS: Plictiseală?
YVONNE: Da.
ADAMUS: Da, da, da. Da, da, da. Plictiseala. Ahh. Nu credeai că va fi aşa plictisitor, nu-i aşa?
YVONNE: Nu, nu am crezut. (râde)
ADAMUS: Da. Da.
YVONNE: Mm hmm.
ADAMUS: E plictisitor. Da, absolut. Deci ce faci? Iată-te aici, simţindu-te bine, dar dintr-o dată viaţa e plictisitoare. Da. Ce faci? 
YVONNE: La nivel cotidian? (râde)
ADAMUS: Da.
YVONNE: Lucrez mult în grădină.
ADAMUS: Da. (râde) Uau! (râsete)
YVONNE: Vezi ce vreau să spun? Poate fi plictisitor. (râd amândoi)
ADAMUS: De fapt lucrul în grădină e bun.
YVONNE: Da.
ADAMUS: Te ține cumva conectată. Socializezi mult cu prietenii?
YVONNE: Nu.
ADAMUS: Nu prea multă. Nu. Ai vreo dorinţă de a face asta?
YVONNE: Nu.
ADAMUS: Da. Te duci în oraş? La cumpărături? (ea dă din cap că nu) Nu.
YVONNE: Nu.
ADAMUS: Nu. Am înţeles. E puţin plictisitor. Puţin cam plictisitor. Da. Ok. Bun. O să schimbăm şi asta. Ei, o să facem o mare schimbare azi. Bun. Încă cineva, foarte repede. E plictisitor aici, ceea ce facem acum? (audienţa spune „Nu”) Nu. Nici nu mă gândeam. Da. David.
DAVID: Umm.
ADAMUS: Cum merge?
DAVID: E greu în afară şi e şi mai greu aici.
ADAMUS: Bun. Unde ai vrea să fii, în afară sau aici?
DAVID: Oh, aici, absolut.
ADAMUS: Da. Bun. Ce este cel mai dur? Sau pe locul doi ca duritate?
DAVID: Da.
ADAMUS: Acolo mergem. (râd amândoi)
DAVID: Acceptarea totală de sine este, probabil, cea mai dură – iubirea de sine.
ADAMUS: Da, da.
DAVID: Şi căutarea aprobării din partea altora a fost foarte dură pentru mine.
ADAMUS: Da. De ce? Acestea două merg mână în mână.
DAVID: Da.
ADAMUS: Da.
DAVID: Îndoiala de sine, nesiguranţa.
ADAMUS: Da. De ce? Nu vreau să spun să intri în detalii, dar de ce să fie așa, pentru că vorbești și în numele tuturor celorlalți: problema iubirii de sine și a acceptării este una, dar apoi încerci să o găsești și în afară.
DAVID: Da.
ADAMUS: Da. Asta e o provocare dificilă.
DAVID: Imposibilă!
ADAMUS: De ce – o să scurtez aici – de ce tu sau altcineva v-aţi ţine strâns de vină, atunci când nici măcar nu sunteţi siguri la ce se referă acea vinovăţie? Şi, aşa cum ştiţi, am spus că indiferent ce aţi crede că s-a petrecut în trecut de fapt oricum nu s-a petrecut în acel mod. Este una din marile descoperiri ale iluminării atunci când realizaţi ce aranjament incredibil a fost, iar voi nici nu vă aminteaţi ce s-a petrecut cu adevărat.
De ce să fie aşa de multă… ce anume… cum te serveşte acea vină, acea vină sau îndoială de sine?
DAVID: Și de fapt mă servește, pentru că își arată capul.
ADAMUS: Da.
DAVID: Și este acolo…
ADAMUS: Oh, da.
DAVID: … pentru ca eu să eliberez.
ADAMUS: Nu îşi arată doar capul, ci şi fundul.
DAVID: Da, şi fundul, şi ghearele! (râsete)
ADAMUS: Da, da. Da.
DAVID: Şi partea cu ticăloşia. Da.
ADAMUS: Toate cele!
DAVID: Toate.
ADAMUS: Toate. Da. Dar… dar… de ce încă mai sunt acolo? Ai putea să renunţi la ele acum, să le dai drumul.
DAVID: M-au servit. Eu am permis.
ADAMUS: Da, dar cum te serveşte acum?
DAVID: Groaznic. Sunt pregătit să eliberez. Sunt pregătit pentru merabhul pe care îl vom face. Vorbesc serios. (râsete)
ADAMUS: (râzând) Şi eu! Da! Da. (câteva aplauze) Bun. Bun. Asta e tot ce aveam nevoie să fie spus. Mulţumesc.
DAVID: Mulţumesc.

Despre ce e vorba
ADAMUS: Aşa că am vrut să avem această discuţie pentru ca voi să înţelegeţi că treceţi cam prin aceleaşi lucruri prin care trec şi ceilalţi. Nu sunteţi singuri. Nu înnebuniţi. Aş spune că unele din cele mai mari simptome pe care le simţiţi, în pofida faptului că vă spuneţi „Uau, fac progrese, lucrurile chiar se schimbă”, dar probabil că observaţi răutatea intensă, iritabilitatea, agitaţia, agitaţia foarte mare, îndeosebi faţă de lumea exterioară.
Eraţi obişnuiţi cu anumite niveluri de fericire, de bucurie în raport cu lumea din afară, dar acum nu aveţi nici un fel de dorinţă de a merge la ea. De fapt vă spuneţi singuri: „Ar trebui să fiu o persoană spirituală drăguţă”. Puteţi să daţi drumul acestui lucru. (câteva râsete) Dar voi încă… apropo, este un oximoron. Dacă sunteţi o persoană spirituală, nu veţi fi drăguţi.
„A fi drăguţ” înseamnă să jucaţi un mare joc cu voi înşivă şi de fapt este sindromul de băiat bun sau de fată bună, care înseamnă că vă jucaţi sau că vă împăcaţi cu oricine altcineva. Când permiteţi cu adevărat iluminare, nu mai sunteţi drăguţi. Nu mai aveţi toleranţă. Nu aveţi răbdare cu alţi oameni. Nu că veţi fi agresivi cu ei, dar când simţiţi că se hrănesc cu energie…
LINDA: (se apropie de Adamus) Cauldre a auzit? (câteva râsete)
ADAMUS: Atunci când apărea o situaţie eraţi obişnuiţi să strângeţi din dinţi şi să o suportaţi; acum doar vă îndepărtaţi de ea. Nu că aţi încerca să vă luptaţi cu sau să răniţi alţi oameni. E vorba doar că nu aveţi absolut nici un pic de răbdare. Deci iritabilitate, nerăbdare, răutate. E foarte firesc…
LINDA: Da!
ADAMUS: … pentru punctul în care vă aflaţi acum. (Linda râde) Nu, nu înseamnă să fiţi agresivi cu alţii. (Linda râde; câteva râsete şi din sală) Dar în special… aş spune că de la începutul anului, dar cu o intensificare anume în ultimele câteva săptămâni, este acea iritabilitate absolută, pur şi simplu pentru că vă îndepărtaţi de Vechea Energie, de lumea veche.
Acum sunteţi într-un spaţiu în care nu ştiţi ce să faceţi, ce urmează, aşa că sunteţi într-un fel de loc al plictiselii. Vă face şi mai iritabili. Da, vă rog să mergeţi să lucraţi în grădină sau să faceţi ceva. Dar descoperiţi că e foarte provocator în aceste zile să fiţi în public.
Şi, aşa cum obişnuia Tobias să spună, va trece şi asta, doar că… slavă domnului, da, treceţi prin aceste lucruri acum. Nici măcar la aprozar nu vreţi să mai mergeţi. Aţi fi în stare să muriţi de foame şi tot nu v-aţi duce la magazin. Da. Deci ce faceţi? Comandaţi pizza şi lăsaţi plicul cu banii pe trepte, în faţa uşii. (râsete) „Nu vorbi cu mine!” „E ciudata din casa ciudată. Nu mai iese de acolo.” Aşa că haideţi să respirăm adânc.
Ridicăm subiectul pentru că ştiu că deseori vă gândiţi: „Nu ar trebui să fiu aşa. Totul ar trebui să fie fericire, ca o cutie cu bomboane”. Nu. Este cea mai dură parte. Este partea cu adevărat dură. O iritabilitate uriaşă. Când putem râde astfel, când puteţi doar lucra în grădină ori mergeţi la o plimbare cu maşina ajută la alinarea simptomelor. Dar acum ele sunt doar o parte a tranziţiei.
LINDA: Care e remediul? Ce putem face ca să calmăm lucrurile?
ADAMUS: Ce puteţi face? E o întrebare bună. Avem câteva minute. Ce puteţi face? (a) Să acceptaţi; (b) să staţi departe de alţi oameni, vă rog. (râsete; cineva spune: „Să bem”) Bine, iată şi sugestiile Shaumbra – băutura. (mai multe râsete) Ok. De fapt există avantaje ale moderaţiei, arătate şi ştiinţific, vă rog! Moderaţie – un pahar de vin. O să vă scot din „dar” pentru scurt timp. Exerciţiile fizice uşoare sunt foarte bune pentru asta. Orice fel de râs e foarte bun. Râsul este foarte bun.
Ce altceva? Ce alte sugestii? (cineva spune: „Fă o baie”) Fă o baie. Cu mine vorbeşti? (câteva râsete) Oh! Da. O baie, un lucru minunat. Cu ce? („Cu săruri”) Săruri de mare, absolut. Ce altceva? (cineva din sală: „Masaj”) Un masaj e bun.
LINDA: Daaaa!
ADAMUS: Doar asiguraţi-vă că maseurul nu se hrăneşte cu energie. Cum vă puteţi da seama? (cineva din sală: „După cum ne simţim după masaj”) Da, după cum vă simţiţi după aceea, dar puteţi şi să faceţi să-i fie foarte clar din punct de vedere energetic - „Fără hrănire”. Da. Bun.
Ce altceva? Ce mai faceţi pentru simptomele iritabilităţii? Respiraţi, dormiţi mult. Dormiţi mult. Dar aţi observat că şi în somn sunteţi iritabili? (câţiva din sală strigă „Da”; câteva râsete) Vise ticăloase! Da. Iar uneori sunteţi fericiţi să vă treziţi, pentru că visul vă zgândărea şi mai rău. Nu mai puteţi fi prea departe de voi înşivă. (râde; cineva spune: „Mâncăm ciocolată”) Ciocolată. Bun. Ce altceva? („Mergem pe jos”) Exerciţiu fizic, muzică. Absolut. Bun. Toate aceste lucruri.
Însă amintiţi-vă faptul că veţi fi iritabili, în special cu alţi oameni. Încetaţi să vă mai prefaceţi. Încetaţi să mai încercaţi să purtaţi faţa amabilă şi să fiţi drăguţi cu familia, atunci când ştiţi ce aţi vrea să spuneţi cu adevărat. Nu înseamnă că trebuie să fiţi ostili. Înseamnă să vă stabiliţi propriile limite.
Hai să trecem la următoarea parte a discuţiei. Respiraţi adânc. Respiraţi adânc.

Cum să trăieşti
Voi intitula acest Shoud “Cum să trăieşti”. Este un titlu cuprinzător. Nu eşti de acord? Poţi scrie? „Cum să trăieşti”.
LINDA: Sigur.
ADAMUS: Cum să trăieşti. Se leagă de cele despre care am vorbit de curând în Sedona. Este o dinamică foarte, foarte simplă. Aştept ca Linda să termine de scris „Cum să trăieşti” – are legătură cu iluminarea. Poate că nu a fost un cuvânt prea bun în trecut. Lindei nu-i place deloc acest cuvânt, dar o să-l scrie pe tablă. (cineva strigă din sală: „republican”; multe râsete) Republican! Republican! Da, un cuvânt prost, dar Linda va trebui să scrie acum Republican şi…
LINDA: Serios?
ADAMUS: De acum înainte, dacă vreţi să trăiţi cu adevărat, dacă vreţi să fiţi iluminaţi, trebuie să fiţi republicani. (mai multe râsete) Doar la o întâlnire Shaumbra e posibil. Cuvântul este „a presupune”. A presupune.
LINDA: Oh! Asta ne face să părem nişte fraieri, şi tu, şi eu.
ADAMUS: Nu, doar pe tine te face să pari fraieră.
LINDA: Ohhh! (râsete)
ADAMUS: A presupune. Te rog, poţi scrie? Pe o coală separată.
LINDA: Ufff!
ADAMUS: A presupune.
LINDA: Detest cuvântul ăsta.

Presupuneţi propria iluminare
ADAMUS: Ceea ce faceţi este să presupuneţi – stop cu întrebările şi îndoielile, presupuneţi – că dacă aţi ales iluminarea, dacă aţi făcut o alegere clară presupuneţi că totul o serveşte. Totul. Totul, totul. Fără „dar”.
Sunt câteva mici avertismente. Dacă nu aţi ales cu adevărat încă,  dacă încă mai mergeţi din grup în grup, încercând să vă decideţi, ştiţi, în care din ele să rămâneţi, dacă încă mai studiaţi spiritualitatea, o să vă doară rău. Dar dacă aţi făcut în interiorul vostru alegerea clară pentru iluminarea întrupată în această viaţă, punct, doar punct, atunci presupuneţi. Presupuneţi, căci vedeţi ce se petrece atunci când vă îndoiţi. Daţi-mi voie să vă ofer un exemplu. (merge în spatele sălii)
LINDA: Oh, nu.
ADAMUS: Oh, nu. Vedeţi, deja vă îndoiţi. (Linda râde) Deja vă îndoiţi. Scuzaţi-vă, domnilor. (ia nişte farfurii de plastic) O să avem nevoie de mai multe şi o să ne trebuiască şi nişte ciocolată pentru ele. Bun. Mulţumesc. (mănâncă nişte ciocolată) Mm. Deci presupuneţi. Aveţi nişte priviri foarte îngrijorate.
Iată-vă pe voi aici, o farfurie. (Adamus desenează un punct în mijlocul farfuriei, ca să reprezinte un circumpunct) Conştiinţă. Conştiinţă. Aţi făcut alegerea clară pentru iluminarea întrupată. Iar când faceţi alegerea clară, abia atunci şi numai atunci divinitatea voastră, Eu Sunt al vostru vi se poate alătura.
Dacă nu sunteţi siguri, stă la distanţă. Există iluzia separării între voi şi voi înşivă. Voi aţi creat bariera, astfel că ceea ce aţi numi adevăratul vostru Eu Sunt, spiritul vostru, stă cumva la distanţă şi priveşte. Priveşte şi parcă spune: „Hei, ce se petrece?” Priveşte cum treceţi prin provocări, prin zile întunecate şi prin zile de bucurie. Doar stă la distanţă.
Odată ce faceţi alegerea foarte clară, fără „dar”, doar cu punct la final – „Aleg iluminarea întrupată, punct” – atunci Eu Sunt, divinitatea, vine şi voi doar presupuneţi orbeşte, naiv, prosteşte. Da. (Adamus râde) Aproape că trebuie să fiţi  prostănaci cu voi înşivă, naivi – hai să folosim cuvinte simple, oricare ar fi ele –, dar voi doar presupuneţi că asta se petrece.
Aceia dintre voi care aţi fost de curând la workshopul Permiterea Cuantică din Kauai aţi trecut prin multe experienţe interesante după aceea. Interesante. Trebuie doar să presupuneţi. Sunteţi în toiul Permiterii Cuantice, presupuneţi asta şi apoi se petrece. Apoi se petrece.
Însă atunci când vine îndoiala, sub forma unui aspect, când vine o mare îndoială începe să arunce o umbră (Adamus scrie un semn de întrebare pentru a reprezenta îndoiala şi o ţine în faţa farfuriei Eu Sunt) Apoi începe să atragă energie şi dintr-o dată energia care ar fi trebuit să se ducă spre iluminarea frumoasă este distrasă către îndoiala imensă. În orice caz, dacă presupuneţi orbeşte, se reaşează din nou astfel. (pune farfuria Eu Sunt în faţa farfuriei ce reprezintă îndoiala)
Dar apoi, desigur, se petrec lucruri. (desenează semne de întrebare pe mai multe farfurii) În viaţa voastră sunt oameni, situaţii ce apar, iar apoi începeţi iar să vă îndoiţi. (farfuriile „îndoială” acoperă din nou farfuria „Eu Sunt”) Asta începe să ia energia, să vă acopere, hai să spunem, puritatea voastră. Acum sunteţi cu totul derutaţi. Energia se duce oriunde, numai la voi nu. Este blocată în îndoieli. Ce faceţi? Vă blocaţi. Fără „dar”. Întoarceţi-vă la claritate.
Presupuneţi naiv, orbeşte, dar asta e greu de făcut, pentru că voi spuneţi: „Ei bine, dacă doar presupun, dacă voi fi surprins neplăcut?” Ei bine, doar presupuneţi că (a) nu va fi aşa şi (b) dacă va fi aşa, e de fapt un mare cadou. Vedeţi voi, toate aceste îndoieli ce vin apar de pretutindeni, David. Vin de la aspecte şi de la vină şi toate încep de la… Linda, poţi ţine asta?  
LINDA: E plăcerea mea. Oh, ţin farfuria bună!
ADAMUS: Vedeţi voi, pentru că sunt chiar ocupat cu toate îndoielile (desenează mai multe farfurii ce reprezintă îndoiala) şi ele preiau toată energia, distrag, se pun în cale. Sunt toate plictisitoare şi se acoperă una pe alta. Vedeţi voi, ele iau totul şi-l îndepărtează. (ridică farfuriile „îndoială” în faţa farfuriei „Eu Sunt”; câteva râsete, căci Linda încearcă să le dea deoparte)
Deci ce faceţi? Respiraţi adânc, respiraţia naivă, şi doar presupuneţi. Presupuneţi, dumnezeilor, că – vouă vă spun „dumnezeilor” – presupuneţi că dacă aţi ales iluminarea întrupată asta se va petrece.
Acum, desigur… treci aici (către Linda). Acum toată… (Adamusrâde) toată îndoiala începe să vină şi să acopere, vedeţi voi, dar asta ia energia. (demonstrează împreună cu Linda) E o mare distragere. În curând veţi uita până şi motivul pentru care sunteţi naibii aici: iluminarea întrupată. Începeţi să vă îndoiţi de asta, din cauza întrebărilor permanente. (Linda se preface că plânge)
Atunci doar vă opriţi, respiraţi adânc (ia farfuriile „îndoială”) şi spuneţi: „O să facem azi un merabh, un merabh al presupunerii şi o să scăpăm de…” (aruncă farfuriile în sală) Nu a fost rănit nimeni. Presupun că sunteţi maeştri. Nu a fost nimeni lovit în faţă.
LINDA: Să o lipesc aici? (pe tablă)
ADAMUS: Poţi să o lipeşti acolo. Conceptele spirituale adevărate nu sunt complexe. De fapt sunt atât de simple încât spuneţi: „Zău? Asta e tot? Pentru iluminare tot ce am de făcut este să presupun?” Absolut. Dar amintiţi-vă, vin îndoielile. Vin aici. V-am dat exemplul Egiptului. Oh, alegerea libertăţii. O să fie grozav! Buuum! Dintr-o dată vin toate elementele din afară.
Voi cu voi înşivă alegeţi – o parte din voi a avut acest dor de iluminare, pe care nici nu-l puteţi spune în cuvinte –, alegeţi iluminarea. Dar, dar… apoi îndoielile încep să apară. Îndoielile apar. Literalmente încep să ia energia şi chiar şi conştiinţa. Încep să distragă şi voi începeţi să vă puneţi şi mai multe întrebări. „Poate că nu fac ce trebuie. Poate că e nevoie să citesc şi cartea asta. Poate că trebuie să fac şi terapia asta. Poate că ar trebui să fac şi asta şi asta”. Nu. Tot ceea ce faceţi este să presupuneţi.
A presupune necesită multă încredere, puteţi spune asta. Ei bine, necesită încredere totală. Însă la acest punct, în ce altceva mai puteţi avea încredere? Nimic! Nimic. A presupune înseamnă să vă adoptaţi pe voi. Înseamnă să vă adoptaţi pe voi. Înseamnă să adoptaţi sau să vă asumaţi stăpânirea pentru faptul că aţi ales iluminarea, atunci de ce s-ar întâmpla orice altceva?
De ce? Dumnezeu – care, apropo, nu e ceea ce credeţi voi că este – nu stă acolo gândind: „Nu ştiu. Nu cred că sunt pregătiţi pentru iluminare”. Lui dumnezeu nu-i pasă. Puteţi alege iluminarea, puteţi alege separarea totală, nu-i pasă. Nu există forţe în afară, nicăieri, care să lucreze împotriva iluminării voastre. Forţele ce se află în afară lucrează pentru oameni care nu vor iluminarea, vedeţi voi. E mult mai uşor de lucrat cu ei.
Numai aspecte pe care le putem numi ale îndoielii sau vinei din voi lucrează împotriva voastră. Şi de fapt nu lucrează realmente împotriva voastră. Fac doar ceea ce le-aţi cerut voi să facă – interferează. Interferează. Aspectele voastre de îndoială, aspectele voastre de vină, orice fel de aspecte fac doar ce le-aţi cerut voi.
În clipa în care doar presupuneţi că totul se referă la iluminarea voastră, atunci aşa devine. Într-un fel e o mică păcăleală a voastră, dar una sinceră, pentru că altminteri v-aţi tot gândi la asta şi v-aţi stresa, iar corpul ar începe să aibă dureri şi voi v-aţi întreba ce greşiţi. În curând cedaţi, ceea ce, de fapt, este cel mai bun lucru pe care îl puteţi face, dar pentru a ajunge la acea cedare, la darea la o parte din drumul vostru, treceţi printr-un spaţiu de durere emoţională şi fizică până când cedaţi, renunţaţi.
Puteţi face asta chiar acum, fără durere. De fapt, în acest merabh vom elibera parte din durerea fizică. În acest merabh vom elibera multe din aspectele… ei, toate aspectele care se îndoiesc şi provoacă epuizarea pe care o simţiţi, epuizarea fizică şi emoţională. Iluminarea este suficient de dificilă oricum, pentru că treceţi prin schimbări fizice la nivel profund şi treceţi şi dincolo de minte. Însă atunci când energia trece prin toate aceste aspecte de îndoială, o face să fie mult, mult mai epuizantă.
Astfel că avem oportunitatea în acest frumos merabh ca doar să presupunem. Doar presupunem; numiţi-o încredere sau cum doriţi, dar presupuneţi. Aţi ales iluminarea întrupată. Acum doar presupuneţi că aşa devine. Într-atât este de simplu.
Ah, fără „dar”. Nu există „dar”. Nu există „dar”. „Dar copiii mei…” Nu. Nu. Nu, nu. Aţi putea ieşi pe uşă chiar acum dacă vreţi să fie aşa, căci altminteri acest merabh fie vă va răni, fie vă va dezamăgi. (cineva din spatele sălii se ridică) Unde te duci? (Adamus râde)
Nu există „dar”, „da, dar eu… dar…” – în legătură cu nimic. Nu există „dar” în asta. Nu există „dar”, căci a spune „Dar sunt îngrijorat de ce se va întâmpla” este un mare „dar”. „Sunt îngrijorat de ce se va întâmpla dacă dintr-o dată are loc iluminarea întrupată”. Fără „dar”. Asta este. Asta este.
Aşa că este vorba despre presupunerea iluminării. Doar presupuneţi, pentru că singura opţiune alternativă este să vă îndoiţi de ea, să vă luptaţi cu ea, să vă faceţi griji pentru ea, să o aşteptaţi. De ce? Doar presupuneţi iluminarea. Dragă Yoham, pe scenă. (aplauze) Haideţi să reducem puţin şi luminile. Da. Bun. Bun. E o muzică bună pentru merabh. Cât timp se pregăteşte Yoham, respiraţi adânc.
 
Merabhul presupunerii
A presupune… (începe muzica) Acum, este diferit dacă nu aţi ales cu adevărat iluminarea. Aşa cum am spus la începutul adunării, atunci tot student sunteţi. Dacă aţi făcut o alegere clară pentru iluminare, sunteţi maestru. Doar presupuneţi asta. Nu mai puneţi întrebări. Gata cu îndoielile.
Ştiţi, fiinţa umană a fost cumva programată să se pună mereu la îndoială, sub semnul întrebării, ca să fiţi siguri că sunteţi adevăraţi, ca să fiţi siguri că sunteţi cu adevărat sinceri faţă de voi înşivă, căci în trecut aţi jucat jocuri cu voi. Nu aţi fost sinceri. Aţi fost mincinoşi, hoţi, toate celelalte. Nu mai contează. Nu mai e nevoie să continuaţi să vă testaţi singuri, cu excepţia cazului în care aşa vă place, dar nu cred să fie aşa.
Doar presupuneţi că tot ceea ce se petrece, fiecare energie ce vine la voi se referă la iluminare. Doar presupuneţi că tot ceea ce se petrece, inclusiv iritarea şi exasperarea voastră, are legătură cu iluminarea. Şi aşa este, apropo. Sunteţi iritabili pentru că nu mai toleraţi în mod fals lucruri pe care le consideraţi intolerabile.
Presupuneţi că orice se petrece – că vă rătăciţi pe drum – nu e pur şi simplu soarta. Nu există vreun grup de îngeri care să vă oblige să faceţi ceva. Nu este din cauză că sunteţi o persoană rea. Doar presupuneţi, presupuneţi în mod extraordinar, că tot ce se petrece, fiecare frântură de energie, fiecare rază de energie, fie că e de pe Pământ, fie că e energie cosmică sau cristalină, are legătură cu iluminarea voastră. Şi se petrece un lucru amuzant: apoi aşa este.
Dacă începeţi să spuneţi „dar” – „Dar, bine, dar nu sunt sigur…” – gândiţi-vă la farfuriile cu care am demonstrat eu, farfuriile care acopereau tot. Îndoielile iau energia. Îl fac invizibil pe Eu Sunt, centrul. Îl umbresc. Puteţi doar să presupuneţi totul. Este magic, într-un fel. Este magic.
Unii ar putea argumenta… ei bine, ei chiar susţin asta, spunând: „Bine, atunci e doar o înşelare de sine”. Eu susţin că cealaltă formă – toate îndoielile, aşteptarea – reprezintă adevărata înşelăciune. Aş spune că simpla presupunere înseamnă să fii sincer cu tine, să ai încrede în tine, să permiţi, să te recreezi pe tine.
Imaginaţi-vă finalul acestui Shoud. Imaginaţi-vă că se aprind luminile, vă ridicaţi şi vă duceţi la toaletă – presupuneţi că folosirea toaletei se referă la iluminare. Fiecare lucru mărunt. Presupuneţi că orice se petrece diseară are legătură cu iluminarea.
Mâine, când vă treziţi dimineaţa, respiraţi adânc şi spuneţi: „Astăzi totul se referă la iluminarea mea. Totul are legătură cu mine. Este vorba despre iluminarea mea. Doar am să o presupun. Nu o să presupun că poate apărea vreun factor mic şi insidios, care să mă abată din drum. Nu o să presupun că energii întunecate din trecut or să se strecoare în viaţa mea. Nu o să presupun că 80% din lucrurile care mi se întâmplă au legătură cu iluminarea. Am să presupun că totul are legătură”.
Nu există „dar” în presupunere. Există doar acele „dar” care pe voi vă fac să fiţi nişte fraieri – dar pe mine nu mă fac aşa.
A presupune este ceva jucăuş. De fapt este distractiv. În presupunere, brusc corpul începe să intre în aliniere. Ceea ce a reprezentat dureri şi suferinţe… oh, au fost dure în ultimul timp… dintr-o dată, cu presupunerea că totul se referă la iluminare, aceste energii ce lucrează în corpul vostru nu sunt dureroase. Nu pentru că aţi făcut o vindecare, nu pentru că aţi scăpat de ele, ci pentru că presupuneţi că ele sunt în serviciul vostru, nu că lucrează împotriva voastră. Sunt dureroase doar atunci când vă gândiţi că lucrează împotriva voastră, când vă gândiţi că aţi făcut ceva greşit, când vă gândiţi că aveţi ceva ce vă face inferiori. Aşa că presupuneţi, orbeşte, naiv, inocent, fără jenă. Fără „dar”.
Presupuneţi că orice alegere faceţi, fie că e vorba despre a vă uita la televizor, fie că e vorba despre a vă îmbrăca cu ceva, acea alegere pe care o faceţi se referă la iluminarea voastră. Şi, dintr-o dată, ciudat, magic, faceţi alegeri iluminate. Nu faceţi alegeri dintr-un loc al îndoielii, al grijii, al consternării sau al fricii de „dar ce or să creadă ceilalţi?”
Dintr-o dată orice alegere este iluminată, oricât de simplă ar fi. Ar putea însemna dacă să beţi apă sau suc de fructe. Dintr-o dată, cu acea presupunere a iluminării devine o alegere iluminată. Dintr-o dată orice alegeţi devine o băutură iluminată. Este ca o magie. În acea presupunere a iluminării totul începe să se refere la iluminare. Dacă hotărâţi să beţi suc de fructe în loc de apă, devine suc de fructe iluminat.
Lucrul pe care îl numiţi realitate nu este realitatea. Realitatea este ceea ce alegeţi. Asta este. Puteţi presupune iluminarea şi realitatea voastră va fi iluminarea. Presupuneţi că sunteţi maestru şi totul vă va răspunde ca maestru.
Este cumva ca atunci când voi, ca şi mulţi alţii… majoritatea celorlalţi, chiar toţi, presupuneţi că faceţi ceva greşit. Chiar dacă oamenii presupun că doar 5% este greşit, tot vor obţine energia nepotrivită. Destul de ciudat, focalizarea merge pe cele 5% în loc de a se concentra pe restul de 95%, astfel că devine mai mult de 5%. Devine un mod de a trăi. Presupuneţi că ceva e greşit. Presupuneţi că cineva e în afară gata să vă înhaţe. Presupuneţi că lucrurile vor merge prost. Ei bine, atunci aşa va fi.
Nu e ceva ce aparţine minţii. Nu e un gând. Este o alegere, ceea ce alegeţi. Haideţi să respirăm adânc şi să intrăm acum în adânc, cu muzica, în presupunere. Da! Puteţi presupune orbeşte că sunteţi maestru. Energiei nu-i pasă. Energia vă va servi. Energiile se vor alinia cu orice alegeţi. Alegeţi lipsa, credeţi în lipsă şi asta vine. Credeţi în conspiraţii şi în toate celelalte, apoi se vor manifesta. Presupuneţi că totul se referă la iluminare şi atunci aşa devine.
Simţiţi acum cu adevărat, pe când se cântă muzica frumoasă a lui Yoham, viaţa, viaţa de zi cu zi în care doar presupuneţi iluminarea. Simţiţi cum energiile din viaţa voastră de zi cu zi se schimbă. Imaginaţi-vă cum treceţi prin rutina zilnică, cum vă treziţi dimineaţa, cum faceţi ceea ce faceţi. Nu încercaţi să schimbaţi rutina; încetaţi să încercaţi să schimbaţi presupunerea de bază. Respiraţi adânc.
Simţiţi-vă pe voi acum. Începeţi dimineaţa de mâine cu presupunerea: „Totul are legătură cu iluminarea mea şi aşa ar trebui să şi fie, al naibii”. Presupuneţi că toate energiile sunt acolo ca să vă servească. Presupuneţi, de fapt, că nu aveţi nevoie să faceţi prea mult, pentru că energiile vin în calea voastră.
Aşa că pornim în presupunere. Sunteţi maestrul. Aţi ales iluminarea întrupată. Aţi ajuns la acest punct al călătoriei voastre a experienţelor. Aţi ajuns la punctul la care se află un piedestal, un marker. Vă uitaţi la el şi spune: „Maestrul presupune”. Maestrul presupune.
Vă gândiţi: „Uau. Asta înseamnă că am ajuns la punctul în care trec dincolo de gândire, pur şi simplu presupun. Trec dincolo de planificare, pur şi simplu presupun. Trec dincolo de îndoieli, pentru că nu erau prea distractive; pur şi simplu presupun. Păşesc acum într-un fel de realitate magică, pentru că presupun”.
Puteţi să-i spuneţi altfel dacă vreţi – cunoaştere, încredere –, dar mie îmi place cuvântul „presupunere”. Doar o să presupuneţi: „Totul o să mă servească”. Acum, simţiţi cum decurge ziua voastră, activităţile voastre. Oh, o să vedeţi nişte feţe, feţe ale oamenilor pe care îi cunoaşteţi, alte feţe pe care nu le cunoaşteţi neapărat, iar ele vor provoca această presupunere. Dar ce faceţi? Respiraţi adânc, zâmbiţi, doar presupuneţi. Continuaţi să presupuneţi că totul se referă la iluminarea voastră, pentru că de fapt aşa este.
(pauză lungă, muzica continuă)
Iată-ne aici, în acest merabh. Merabhurile sunt frumoase. Nu e nevoie să mă ascultaţi pe mine prea mult. Puteţi aţipi puţin. Merabhul este un fel de schimbare cu graţie. Dar hai să presupunem că nu e un merabh obişnuit. Hai să presupunem că aţi venit astăzi aici pentru o schimbare imensă. Ei, au fost şase luni grele. Au avut un impact, multă îndoială s-a strecurat. S-au petrecut şi multe lucruri bune, dar a fost dificil.
Aşa că haideţi să presupunem că este un super merabh. Haideţi să presupunem că este un dublu super merabh. O schimbare dincolo de toate celelalte schimbări. Hai să presupunem că se petrece ceva uluitor în sală acum, ceva absolut uluitor. E ceva ce trece de îndoielile voastre, de rezistenţa voastră, pentru că pot să vă simt rezistenţa. O parte din voi spune: „Ei bine, eu nu… ei bine, dar… ei…" Nu, hai doar să presupunem. O să ne cufundăm foarte adânc. O să presupunem că o mare schimbare se petrece.
Iar lucrul amuzant este că apoi se petrece. Oh, mintea o să tot schelălăie la voi. Ia mai taci! Mintea o să intervină cu toate acele „dar” ale sale. O să respirăm adânc şi o să presupunem că în acest merabh energiile vin pentru voi. Vin în calea voastră, în calea voastră. Toate energiile vin în calea voastră.
Aşa că să respirăm adânc. Intrăm într-un super merabh – e prima dată în întregul univers când are loc un super merabh – şi presupunem schimbări uriaşe, eliberări imense. Haideţi să respirăm adânc cât timp Yoham ne poartă la următorul nivel. (pauză lungă, muzică)
Aţi trimis în afară sonde energetice – aşa sunteţi obişnuiţi –, sonde ce întreabă: „Ce s-a petrecut? S-a întâmplat ceva?” Respiraţi adânc şi întoarceţi-vă la presupunere. „Ei bine, da, s-a petrecut. Da, aşa e. De ce? Pentru că eu am ales”. Într-atât este de simplu. 
Sondele energetice ies şi întreabă: „Dar mă simt diferit? Par mai puţin obosit? Sunt mai deştept?” Ştiţi exact ce să-i spuneţi minţii la acel punct. Doar respiraţi adânc şi presupuneţi că s-a petrecut ceva. Presupuneţi că acesta este, probabil, cel mai bun merabh pe care l-am făcut vreodată. A avut cel mai mare nivel de schimbare şi transformare, cu cel mai mic grad de rezistenţă. Cu alte cuvinte, pur şi simplu s-a petrecut.
Voi presupuneţi, energiile, care sunt mereu în serviciul vostru, se aliniază, se reaşează, iar apoi devin realitate. La naiba! A fost cea mai mare transformare de energie şi conştiinţă prin care am văzut vreun grup trecând vreodată. Atât de uşor!
Vedeţi voi, maeştrii, adevăraţii maeştri înţeleg cât de simplu este. Ei înţeleg asta. Începe cu lucrul despre care a vorbit Tobias acum mulţi ani: acceptarea. Acceptarea. Eu am vorbit apoi despre permitere. Acum a venit şi presupunerea. Acceptaţi. Permiteţi. Presupuneţi că totul se referă la iluminarea voastră. Haideţi să respirăm adânc, să permitem acest merabh frumos, să-i dăm voie să se absoarbă, să-l lăsăm să-şi facă schimbarea finală.
Vedeţi, atunci când presupuneţi că totul se referă la iluminare, problemele fizice cu care aţi venit aici, problemele emoţionale, cele de relaţii, toate celelalte dintr-o dată îşi schimbă şi realiniază energiile. Dintr-o dată nu mai sunt probleme. Fie dispar, fie vă servesc, vă servesc cu bucurie în iluminarea voastră.
Haideţi să permitem ca toate acestea să se absoarbă puţin. După un super merabh trebuie să ne relaxăm puţin. Respiraţi adânc… Ahh … a presupune e mult mai amuzant decât a te îndoi. (pauză, cât muzica se cântă)
Sunt foarte multe zile în care simţiţi că trebuie să vă puneţi armura de luptă, fie că e vorba despre războiul cu copiii, fie că e vorba despre un serviciu sau doar de voi înşivă. Sunt aşa de multe zile în care sunteţi foarte obosiţi, epuizaţi, dar trebuie să vă puneţi armura, să vă pregătiţi pentru încă o zi de luptă. Gata, s-a terminat. Doar presupuneţi că orice bătălie a fost purtată deja, e încheiată. Presupuneţi că totul este aici ca să vă servească.
Presupuneţi că permiteţi Eu Sunt, prezenţa deplină a voastră în viaţa voastră, iar apoi aşa devine. Aşa devine. Presupuneţi că aceasta este viaţa întrupării iluminate, că sunteţi maestru, iar apoi aşa devine. Apoi toate energiile se aliniază ca să vă servească pe voi şi ceea ce alegeţi în presupunerea voastră. Într-atât este de simplu. Orice altceva sunt doar acoperiri, îndoieli, „dar”, amânări şi întârzieri. Respiraţi adânc. Presupuneţi iluminarea întrupată.
Respiraţi adânc. Presupuneţi suveranitatea voastră. De ce? Ei bine, pentru că aţi ales-o. Este dorinţa voastră. Este pasiunea voastră. Respiraţi adânc şi realizaţi că  de fapt am făcut o transformare uriaşă astăzi aici. (pauză) Apoi respiraţi adânc şi presupuneţi că totul este în regulă în întreaga creaţie. Şi apoi aşa este.

Cu asta, dragii mei prieteni, vă iubesc mult. Ne vedem la următoarea întâlnire. Eu Sunt Adamus, în serviciul vostru. Vă mulţumesc. (aplauze)