MATERIALELE CERCULUI CRIMSON

Seria „Mergi mai departe: Viața fără Putere”

SHOUD 6 – ADAMUS, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe

Prezentat Cercului Crimson in data de 6 februarie 2016
www.crimsoncircle.com; www.shaumbra-in-hd.ro

 


Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus al Domeniului Suveran.


Ahh! Bine ați revenit.


Ah, da, înainte de orice altceva, cafeaua mea (Sandra îi aduce cafeaua). Cauldre nu bea - mulțumesc, Sandra și îmi cer scuze că a fost numit câinele tău Pudel (n.tr. rasă de câini considerată regală deoarece este preferata caselor regale) de către Cauldre (râsete); ea nu a găsit asta prea amuzant - dar Cauldre nu bea cafea după-amiaza, însă - ah! - atât timp cât voi fi în această condiție umană cu voi pentru o vreme, să fie cafea. Mm.


Așadar, am fost la Clubul Maeștrilor Ascensionați noaptea trecută (câteva chicoteli). Acestea sunt întotdeauna parte adevărate și parte înfrumusețate. Am fost la… avem prăjituri pe podea aici. Ei bine, mulțumesc. Mulțumesc pentru că le-ați adus pentru mine. Sunt ale tale, Edith? Oh, sunt ale tale (către femeia din spatele ei - al lui Edith).


EDITH: Sunt ale ei.


ADAMUS: Mulțumesc (râsete în timp ce el ia farfuria cu prăjituri). Am de mâncare. Am cafea. Mm. Vrei câteva?


LINDA: Nu, mulțumesc.



Bijuterii


ADAMUS: Am fost la Clubul Maeștrilor Ascensionați noaptea trecută (mai multe chicoteli). În parte adevărat, în parte adevărat. Este darul meu. Astăzi ofer daruri. Explic în această poveste. Ofer daruri.


Am fost la Clubul Maeștrilor Ascensionați noaptea trecută și unul dintre noii Maeștrii a venit pur și simplu spunând: “Adamus, ce se întâmplă de alegi luna februarie - 14 februarie, în mod deosebit - pentru a da un mesaj Shaumbrei?” deoarece, desigur, în Clubul Maeștrilor Ascensionați oricine știe (de asta). Oricine știe. Ei vor participa, vor privi, vor vedea cum un Maestru al Maeștrilor face asta (câteva chicoteli).


Deci, acest nou Maestru a spus: “Deci, Adamus, ce se întâmplă de alegi 14 februarie pentru mesajul către Shaumbra? De ce nu 1 ianuarie? De ce nu ziua ta de naștere? De ce nu alte…” Isuse! (el aproape că se izbește de camera de filmat) Camera cu toți acești oameni privind aici, pesemne din întreaga lume (el face o față prostească în cameră; câteva chicoteli). Hm.


“Ce se întâmplă de alegi 14 februarie?” Iar eu am spus, am spus: “Dragă prietene Maestru - Maestru junior, dar cu toate acestea coleg Maestru”, am spus: “Există un motiv bun pentru asta. Există un motiv bun, deoarece, de fapt numele original al sărbătorii, de fapt al întregii luni, a fost Ziua lui Saint-Germain”. (publicul este suspicios cu privire la povestea sa; cineva spune “Cu adevărat?”) Nu, vă voi explica. Voi explica. (Adamus chicotește) Cu adevărat. Ce dubii aveți? Ce lipsă de simț al umorului aveți. Pentru că de fapt - acum este partea adevărată (râsete) - în viața mea ca St. Germain, în ultima mea viață, mi-am făcut un obicei de a înmâna bijuterii. Nu imense, ci mici bijuterii, asemănătoare cu...   


LINDA: (: Linda intră pe deasupra cu mâna în față) Eu știu că nu ai nicio bijuterie. Ce este în buzunarul tău?


ADAMUS: Acele bijuterii nu sunt pentru tine, iubito! (o mulțime de râsete, Linda se amuză ea însăși) Deci (râsete)... ohhh, acum Cauldre a ieșit aici din channel pentru moment (mai multe râsete). Trebuie să vii înapoi. Trebuie să vii înapoi. În regulă.


Deci mi-am făcut un obicei de a înmâna aceste nestemate - diamante, safire, rubine - mici. Am făcut un obicei din a le înmâna pe acestea și întotdeauna cu un mesaj pentru cel/cea căruia/căreia i le înmânam, întotdeauna pentru a le reaminti ceea ce era de fapt în viața lor, ceea ce pot fi în viața lor. Cei mai mulți dintre ei luau literalmente bijuteria, piatra prețioasă - și fugeau și încercau să o vândă imediat - însă unii au înțeles ce însemna cu adevărat.  


Deci inițial, luna era numită “Luna lui St. Germain”. Într-adevăr era - dacă ar fi fost vreun înscris al acesteia să o valideze - dar de fapt a existat o mișcare numită Luna lui St. Germain. Cu toate acestea, au schimbat-o prin puterea numită - hm! - Biserică. Ei erau atât de confuzi. Știau că trebuie să o schimbe din Luna lui St. Germain, din înmânarea de pietre prețioase și bijuterii, în altceva, așa încât au venit cu acest St. Valentin.


Acum, mai întâi de toate, nici măcar nu cred că Valentin era un sfânt în acea vreme. Într-un fel l-au născocit ca sfânt după fapte. Nici măcar nu au putut să decidă care Valentin era. Nu a existat doar un Valentin; au fost mai numeroși.


Au făcut puțină cercetare și au găsit un Valentin care de fapt a căsătorit o mulțime de soldați, în mod special soldați romani cu evreice și soldați de alte naționalități care participau la cucerirea țărilor.


Acum, aceasta nu este cu adevărat greu de făcut, să căsătorești bărbați și femei, tineri, știți voi. Deci a devenit Ziua St. Valentin, nu Luna lui St. Germain. Dar sugerez că poate ar trebui să facem o petiție la Vatican pentru a inversa asta (unele râsete). Dar, într-adevăr, eu am înmânat pietre prețioase și bijuterii.  



Potențiale


Acum, astăzi buzunarele lui Cauldre sunt goale din cauza Lindei, care s-a asigurat că nu este nimic acolo, sau dacă aș vrea să înmânez bani, mulți bani. Dar în loc de asta, mi-ar plăcea să ofer astăzi câteva potențiale. Acum, de fapt există aici potențiale pentru oricine. Oricine.


Ce este un potențial? Ceva ce este încă de ales și de experimentat. Și fiecare dintre voi are potențiale enorme. Greu de văzut uneori. Aveți tendința de a vedea numai ce este exact în fața voastră. Aveți tendința de a vedea lucrurile cu care vă străduiți, lucrurile de care vă este frică și aveți tendința să stați cumva limitați din această cauză. Dar astăzi, haideți să deschidem câteva potențiale.


Mi-ar plăcea să încep - (cu) Mary Sue. Tu ai chiar acum un potențial care să fie adus prin Walter (Russell), să-l transmiți prin channel.


MARY SUE: În regulă.


ADAMUS: Însă trebuie doar să recunoști potențialul. Trebuie să recunoști că el stă exact aici.


MARY SUE: Salut.


ADAMUS: Trebuie să recu… salut. El este chiar acolo, dar, daa. Exact. Scuză-mă, Walter. Dar tu ai potențialul. El ar fi mai mult decât fericit să lucreze cu tine.


Acum, Mary Sue va spune: “Dar eu nu știu cum să fac channel. Nu este asta doar pentru - Hm! - elită?” (Adamus chicotește) Acesta a fost Cauldre, nu eu. Încetează cu asta (câteva chicoteli). Dar tu o faci. Știi cum să faci channel? Doar îți deschizi gura și-i dai drumul, sau începi să scrii. Ieși din mintea ta, ieși din îndoielile tale și doar îi dai drumul.


MARY SUE: În regulă.


ADAMUS: Acest potențial este aici pentru tine.


MARY SUE: Mulțumesc.


ADAMUS: Da. Ah! Respiră profund cu asta.


Și Patricia. Ah, Patricia. Acolo. Patricia, salut. Patricia, tu ai lucrat într-un fel la mai multe lucruri practice în viața ta - lucruri umane cumva - dar acum acest potențial, care este atât de strălucitor în jurul tău chiar acum - dacă am lua o imagine, priviți cât de radioasă arată ea! - un potențial pe care să-l faci să se petreacă acum. Acea - cum ai putea s-o numești? - acea creativitate, acea inspirație uimitoare; toată este de jur împrejurul tău. Eu o pot vedea. Toată lumea o poate vedea. Acum tu îți poți adăuga lumina la ea. Este aici. Iar tu nu te gândești la ea. Nu te îngrijorezi pentru ea. Nu te întorci mai târziu să citești textul transcriptului acestei sesiuni cam de 50 de ori: “Ce spunea el? Erau acolo cuvinte ascunse?” Nu! Sunt aici, chiar acum, iar tu doar le respiri înăuntru, acel val creativ, acea inspirație care te îndeamnă să faci ceva, ei bine, ceea ce nu te așteptai neapărat să faci. Nu este liniar. Nu este ca o extensie a ceea ce ai făcut înainte. Este ceva diferit. Daa.


Așa că respiră profund cu asta.


Oh. Asta este mai bine decât a înmâna bijuterii, nu-i așa? Voi mai degrabă ați… (publicul spune “Daa”) Oh, daa. Oh, daa. Jumătate de grup este cu “Da”, cealaltă jumătate este… (râsete) “Nu”.


Scott. Scott. Ohhhh, daa. Tu ai așa un potențial și este al tău și este și al partenerului tău. Există o situație medicală ce se desfășoară. Este cu adevărat o chestiune - într-adevăr, literalmente o chestiune - dacă să stea sau să plece pentru partenerul tău, dar mult din aceasta se bazează pe tine. În timp ce pare că partenerul tău, iubitul tău, trece prin această situație traumatică, este cu adevărat a ta. Vezi tu, el o ia asupra sa pentru tine. Tu ai potențialul de a sta și de a avea viața în modul pe care ți l-ai dorit, fără toate celelalte poveri, de a avea claritate și de a sta de fapt pentru a te bucura de viață. Tu te întrebi legat de asta uneori. Te întrebi: “Se poate să te bucuri de viață? Este posibil? Poate este mai bine pe Noul Pământ”, iar partenerul tău interpretează asta pentru tine. Iar tu ai chiar acum potențialul împreună cu alegerea ta. Însă, de asemenea, voi extinde puțin aceasta, dacă pentru tine este în regulă...


SCOTT: Oh, daa.


ADAMUS: ...pentru că devine personal. Noi nu ne rugăm. Noi nu facem deloc o mulțime de ceremonii. Însă ceea ce facem noi este să strălucim cu toții lumina potențialului. Deci pentru partenerul tău care este Sam?


SCOTT: Samuel.


ADAMUS: Samuel. Pentru partenerul tău și pentru tine, haideți să ne adăugăm chiar acum lumina la potențialul lor pentru viață plină de bucurie.


Nu forțăm (împingem) vindecarea. Nu încercăm să impunem vindecarea, pentru că aceasta este lipsă de compasiune. Noi suntem în mod simplu Maeștrii. Sunteți Maeștrii care sunteți. Sunteți în ceea ce eu numesc o Prezență Inefabilă (n.tr. inefabil - greu de descris). Voi ajunge la asta mai târziu, însă suntem pur și simplu acolo, noi, cu toții, chiar acum. Nu trebuie să știți cum arată el, unde este, care sunt condițiile. Nu are nimic de-a face cu asta. În mod simplu este vorba de a ilumina potențialele care altfel ar putea fi greu de văzut, pentru oameni, pentru tine și Samuel. 


Așadar, haideți să facem asta chiar acum, dacă sunteți de acord cu asta.


SCOTT: Mi-ar plăcea asta.


ADAMUS: În regulă. Deci toată lumea de aici, online, respirați profund și haideți doar să ne aducem lumina. Nu este rugăciune. Nu este forțare. Noi nu încercăm să vindecăm. Este ca și cum am aprinde lumina într-o cameră întunecată, astfel încât puteți începe să vedeți tot ce este acolo, inclusiv potențialul pentru viața cu adevărat plină de bucurie și o viață plină de bucurie împreună (n.tr. pentru cei doi).


Haideți să respirăm foarte profund cu aceasta.


Ați crezut că glumeam când am spus că ar trebui să fie Luna lui St. Germain. Ahh. Iar lucrul amuzant este că fiecare dintre voi puteți face asta. Fiecare dintre voi puteți face asta în viețile voastre.


Oh, bună Teresa. Salut. Ai vrea să te ridici, te rog? Da, mulțumesc. De fapt, voi veni înapoi la tine, deoarece cred că toată lumea va putea vedea.


Atât de tipic ca un om să devină confuz, în mod special atunci când ajunge la măiestria sa. “Ce s-ar presupune să fac? Unde s-ar presupune să trăiesc? Ce urmează?” Oh! Și neliniștea care vine din cauza aceasta. Neliniștea, nopțile fără odihnă: “Fac eu asta corect? O fac greșit?” Haideți doar să ne oprim exact aici. Haideți să iluminăm un potențial. (Adamus lovește câteva întrerupătoare de lumină pentru a face mai multă lumină; râsete) Haideți să iluminăm un potențial. Să punem o lumină asupra unor lucruri potențiale la care nici măcar nu v-ați uitat. Știți voi, ați terminat cu asta în minte și în modul liniar: “Ce vrea Spiritul ca eu să fac?” Și încercați să-mi vorbiți despre asta iar eu spun: “Nu contează”. Spun asta cu adevărat.


Deci ceea ce faceți este să respirați foarte profund și să iluminați potențialele. Deschideți-vă pe voi înșivă către lucrurile pe care nu le-ați văzut doar prin vechii ochi. Intrați în Simțul Maestrului.


Mai întâi de toate, nu contează încotro mergeți, așa cum ați auzit. În al doilea rând, răspunsul, cunoașterea va fi acolo atunci când respirați profund și vine înăuntru chiar acum. Iar răspunsul, poate dura zile, poate o săptămână sau cam așa pentru a se dezvălui, dar va fi acolo. Deci încetați să vă stresați. Îmbrățișare mare (ei se îmbrățișează; publicul spune “Auu”). Oh, îmi plac aceste momente “auu”. Daa (râsete). Ei sunt atât de buni pentru noi toți. Bine.


Oh, aș putea merge înainte cu asta toată ziua, dar avem mult de vorbit, însă voi vorbi cu tine, Paul.


PAUL: Da.


ADAMUS: Așadar Paul, există o mulțime de potențiale în jur, dar, ohh, cum să spun asta? Tu, într-un fel, devii pur și simplu mai confortabil cu nesiguranța uneori și există ceva într-un fel - nepresant, dar cu adevărat prezent - ce este efectiv acolo pentru tine, dar tu ești cam în genul: “ Ei bine, nu sunt sigur”, și “Poate sunt…” Pot fi onest cu tine? 


PAUL: Sigur!


ADAMUS: Te joci cu asta, dar ești cam în genul: “Poate că mi-a trecut vremea pentru un proiect mare. Poate nu am energia. Poate voi juca doar în siguranță”. Deci există un potențial care nu este cu adevărat foarte sigur, dar este distractiv. Vreau să spun, este cu adevărat amuzant.


PAUL: Îmi plac lucrurile amuzante.


ADAMUS: Îți plac lucrurile amuzante, dar în general lucrurile fără risc. Într-un fel… (câteva chicoteli) Ți-ai asumat o mulțime de riscuri mai devreme în viața ta - riscuri mari, mari - și apoi tu spui: “Voi sta în spațiul sigur”. Dar îți pot spune că nu ești cu adevărat total fericit în acel spațiu sigur. Este puțin cam prea plictisitor. Dar apoi tu spui: “Ei bine, ce s-ar presupune să fac?” și ehh, deh-da. Este ca și cum ai ajuns pur și simplu la acel potențial, ai ajuns în acel spațiu iluminat și apoi nu te îngrijorezi despre asta. Nu gândești la asta. Nu te îngrijorezi că te vei întoarce la obiceiuri vechi. Nu te îngrijorezi dacă ar trebui să joci doar în siguranță. Este atât de potrivit și se simte atât de bine că este acolo pur și simplu. Tu o faci. Mulțumesc.


PAUL: Mulțumesc.


ADAMUS: Bun. Așadar am putea continua așa, dar avem alte lucruri de acoperit. Deci puteți stinge acele lumini orbitoare. Oh, nu. Mențineți-le aprinse, pentru că vom face ceva (câteva chicoteli).


Dar haideți să revenim la Luna lui St. Germain. (Adamus chicotește) Este vorba întru-totul de potențiale. Cu adevărat obișnuiam să înmânez pietre prețioase, mici bijuterii minunate, ca un fel de reamintire a potențialului fiecăruia în viața sa, privind ceva către care nu se deschide.


Este o mare diferență între a te deschide către ceva și a urmări (să realizezi) ceva. Știți voi, ca în urmărirea unor scopuri, la fel ca atunci când stați jos și spuneți: “Voi planifica asta”. Există o mare diferență în doar deschiderea către potențiale. Ele sunt toate acolo, fie că sunteți îngrijorați despre ce urmează mai departe, unde să vă mișcați, fie că pur și simplu așteptați momentul potrivit pentru voi, știți voi, doar să vă trăiți ultimele voastre decade pe această planetă. Pur și simplu vă deschideți către el și asta nu presupune vreun efort sau vreo muncă. Doar recunoașteți că vă deschideți către el și apoi este acolo. Iar apoi este vorba de a face o alegere - Ce vreți să faceți?


Deci să respirăm foarte profund pentru toate potențialele care sunt în viața voastră. Toate lucrurile. Nu mai sunt limitate așa cum obișnuiau să fie. Nu mai sunt doar înguste și mici. Există atât de mult. Și știți ceva? Nu trebuie să vă străduiți cu asta. Cu adevărat nu trebuie. Nu trebuie să gândiți la asta. Doar vă permiteți deschiderea. Asta-i tot. Străluciți-vă lumina asupra propriilor voastre potențiale.


Respirație foarte profundă.



Prima Întrebare


Mai departe. Linda, cu microfonul te rog. Mai departe, voi pune niște întrebări și prima întrebare este de ce pun eu mereu întrebări? Dacă Linda, ai vre… este o întrebare bună cu care să începem. De ce pun eu mereu întrebări, în mod uzual la începutul Shoud-urilor? Oricui, la începutul Shoud-urilor. De ce?


TAD: Tu vrei să pătrunzi în energia noastră, unde suntem noi chiar acum. Să vezi dacă suntem plini de rah… makyo sau... 


ADAMUS: Nu, eu am făcut asta deja cu mult înainte ca voi să ajungeți aici. Daa. Dar este bună. 


TAD: Nu pot să spun: “Nu știu” dar...


ADAMUS: Daa, nu poți spune: “Nu știu”.


TAD: Nu. Deci...


ADAMUS: Daa, pentru că dacă o faci mergi apoi în “purgatoriul nu știu” (râsete).


TAD: Și deja am fost acolo.


ADAMUS: Daa, ai fost acolo!


TAD: Daa, eu - daa! Este...


ADAMUS: Daa. Deci de ce pun întrebări la începutul adunărilor noastre?


TAD: Ei bine, pentru mine, ca să răspund, mă fac să fiu aici.


ADAMUS: Mulțumesc. Bun. Bun. Încă vreo doi. Te fac să fii aici. Deoarece credeți că eu nu știu deja răspunsul înainte ca măcar să întreb? Da. De ce întreb?


MARY SUE: Cred că noi ne definim realitatea prin întrebările pe care le punem.


ADAMUS: Da, o faceți. Da, o facem.


MARY SUE: Și astfel aș spune că asta ne-a ajutat… prin punerea în cuvinte, asta ne ajută să înțelegem unde suntem.


ADAMUS: Da, bun.


MARY SUE: Bine.


ADAMUS: Încă vreo doi. De ce îmi place să pun întrebări pentru a începe Shoud-urile lunare? Îmi place reacția când cineva - când Linda le înmânează microfonul.


TIFFANY: Pentru a panica rahatul din noi când vine microfonul.


ADAMUS: Da! (râsete) Absolut! Asta-i una bună.


LINDA: Tu ai vorbit cu Kerri (Tiffany râde).


ADAMUS: Daa. Știi cât de ușor este doar să stai aici, să devii confortabil, să privești spectacolul și să cazi într-un fel în lumea ta adormită. Când știi că acel microfon vine prin preajmă iar tu încerci să-l eviți… că veni vorba, o mică poantă: dacă nu vreți să primiți microfonul, nu spuneți în mod fizic: “Linda, nu-mi da microfonul” (râsete)...  


TIFFANY: Tocmai spuneam asta.


ADAMUS: Pentru că tot ce aude ea este: “Vreau microfonul! Vreau microfonul!” Deci da, aceasta este una bună. Ai panicat rahatul din tine chiar acum?


TIFFANY: Nu.


ADAMUS: Nu.


TIFFANY: Dar în mod obișnuit, și făceam asta - “Nu, nu eu. Nu eu.” Deci…


ADAMUS: Daa, daa. Daa, acum te-ai prins. Nu-i așa că se simte plăcut totuși?


TIFFANY: Daa.


ADAMUS: Ai primit microfonul și ah! Daa.


TIFFANY: Voi, prieteni, vreți să vă cânt?


ADAMUS: Sigur (râsete).


TIFFANY: Nu, nu vreți. Nu, nu vreți.


ADAMUS: Nu, ai menționat asta. I-am cerut eu ei să cânte? Am adus-o eu la suprafață? Dă-i drumul. Cântă.


TIFFANY: Nu, nu o voi face. Nu voi cânta.


ADAMUS: Trebuie s-o faci.


TIFFANY: Nu.


ADAMUS: Daa, daa. Fă-o.


TIFFANY: Nu o voi face (ea chicotește).


ADAMUS: Știi tu, am spus asta, deoarece tu ai avut un motiv că ai spus-o. Nu a fost doar o coincidență. Eu nu am stimulat-o. Nimeni altcineva nu murmura lângă tine, nu cred (ea chicotește). În regulă?


TIFFANY: Am fost puțin jenată în ultimul timp să vorbesc în fața oamenilor. M-am simțit puțin inconfortabil. Deci asta este probabil ceea ce este.


ADAMUS: Ei bine, hai să facem un nou potențial. Aici, lasă-mă să-ți dau unul din aceste potențiale prețioase. Dă-i drumul.


TIFFANY: Mulțumesc.


ADAMUS: Daa. Și nu-l consuma pe tot doar într-un loc (ea chicotește). Deci acum, ai primit acel potențial, te deschizi și este ca și cum: “Oh, dumnezeul meu. Potențialul este aici”. Ce vei face cu el?


TIFFANY: Să cânt? Oh, rahat sfânt. Bine. (cântând) O Lună a lui St. Germain fericită vouă tuturor!!


ADAMUS: Bun.


TIFFANY: Ce ziceți de asta? (ea chicotește și câțiva aplaudă)


ADAMUS: Daa. Sunt sigur că o să ajungă aproape de vârf în topurile muzicale. Daa, daa. Mulțumesc. Acum, voi spuneți: “Nu-i așa că se simte bine?” Vă scufundați în acel potențial.


TIFFANY: Daa, dar desigur că o să mă uit (n.tr. la shoud). O să mă uit la mine cam de 50 de ori și o să mă critic.


ADAMUS: Da, da, da. Da, da. Da, nu e amuzant cum fac oamenii asta? Știți, e ca și când, de ce să nu fii doar în moment, Inefabilul Moment? De ce să nu fii doar în moment și doar s-o faci? Dar vei privi înapoi și te vei critica și, știi tu: “Cum arătam? Cum a sunat? Doamne, ce stupid a fost. Doamne, dacă ar trebui să o fac…” Doar fiți în moment. Cui îi pasă? Nu vă întoarceți să priviți. Vă rog n-o faceți. Nu, n-o faceți. În regulă.


LINDA: Mai mulți?


ADAMUS: Nu, voi trece la întrebarea următoare.


LINDA: O, pe bune?! Vreau să pun o celebritate să-mi răspundă.


ADAMUS: În regulă, în regulă, în regulă.


LINDA: În regulă.


ADAMUS: În ordine. De ce întreb? (râsete) Edith, Edith, Edith! Ce mai faci?


EDITH: Zip-a-dee-doo-dah! Zip-a-dee-ay! (câțiva chicotesc) (n.tr. această expresie e utilizată ca un răspuns ironic la o afirmație, întrebare a cuiva despre detalii personale: viață, partener, job, realizări etc, care sunt relevante doar pentru persoana care este întrebată)


ADAMUS: Lady Edith, da.


EDITH: Scuze.


ADAMUS: Edith, de ce pun eu mereu aceste întrebări?


EDITH: Pentru că te amuză. Îți face plăcere.


ADAMUS: Așa e. De ce?


EDITH: Pentru că ești deștept. (câțiva chicotesc)


ADAMUS: Dăă! (n.tr. o formă de: evident!) Pentru că… te gândeai cumva, pentru că vreau să tachinez oamenii?


EDITH: Nu.


ADAMUS: Nu.


SHAUMBRA 1 (femeie): Eu mă gândeam la asta.


ADAMUS: Aa, tu te gândeai la asta! (râsete) Știam eu că vine de undeva, pentru că doar îmi place să tachinez oamenii. De ce vă pun întrebări?


EDITH: Îți place să ne vezi că ne iubim pe noi înșine, să ne faci să fim atenți și să permitem.


ADAMUS: Daa, aș rămâne la partea cu atenția. Daa, daa.


Vigilenți! Atenți. Cu toții participăm în asta. Atenția - să fiți prezenți. Fiecare dintre voi, fie că sunteți aici sau urmăriți online, când pun întrebarea, toată lumea răspunde imediat. “Ce-aș face dacă aș primi microfonul de la Linda? Ce-aș face? Oh, doamne. Linda, nu-mi da microfonul.” Aduce conștientizare. Aduce ceva forță a vieții în aceste întâlniri prin punerea întrebărilor, de către noi toți, toți fiind implicați, fiind o parte din asta. Și de asemenea întrebările sunt bune, pentru că toate sunt actuale. Toate se bazează, literalmente, pe ceea ce traversăm aici chiar acum. Deci, bine.


Următoarea întrebare, doar dacă Linda, era altcineva pe care tu...


LINDA: Nu, e...


ADAMUS: În regulă.


LINDA: Pentru acum, e bine.


A doua Întrebare


ADAMUS: În regulă. Bine, următoarea întrebare. Care este lucrul primordial ce se întâmplă de la începutul anului? Au fost doar, cât, 35, 36 de zile. Care este dinamica ce are loc de când a început anul? Bun. Mofo!


MOFO (Marty): Salut! (n.tr. folosește Howdy/Howdy-do - forma de salut din Texas, derivată din How do you do: ce mai faci, salut, bună!)


ADAMUS: Salut!


MOFO: Aș spune...


ADAMUS: Arăți bine, Mofo.


MOFO: Ei, mulțumesc.


ADAMUS: Daa, daa.


MOFO: Daa, la fel și tu, amice.


ADAMUS: Daa, mulțumesc.


MOFO: În regulă (Adamus chicotește). Aș spune o creștere a nesiguranței.


ADAMUS: Îmi place asta.


MOFO: Daa.


ADAMUS: O creștere a nesiguranței.


MOFO: Daa.


ADAMUS: Ceva motive?


MOFO: Doar devine… se rostogolește și se rostogolește, devine mai mare și mai rea și toată lumea devine mai nesigură, mai speriată, sau ca Shaumbra, devenim pur și simplu mai “badass” (câteva râsete)


(n.tr. “Badass”, nu există un cuvânt care să traducă asta, mai degrabă definește un stil, prototipul ultim al bărbatului american:)) = “badass” este un tip neobișnuit de persoană de stil suveran. Face ce vrea, când vrea, unde vrea. Nu o să-l găsiți pe facebook, myspace, msn și altele pentru că e probabil pe afară fiind cool pe undeva. Poate să fie pe motocicletă, dar probabil că nu pe un Harley sau o aero-dinamică de ultimă generație, pentru că nu cheltuiește bani mulți pentru a fi acceptat. Tradițional, fumează, dar nu e necesar. Nu simte nicio obligație de niciun fel pentru a-și  justifica valorile, credințele, convingerile, morala etc. în fața nimănui. Îi place muzica pe care o ascultă pentru că,  sună bine pentru el. Nu o să-l găsiți dacă îl căutați pentru că nu există o modalitate sigură de a-l identifica. Cineva nu crede că este “badass”, ȘTIE că este și asta e tot.)


ADAMUS: Daa, daa. Bine, Mulțumesc.


MOFO: Daa.


ADAMUS: Mulțumesc. Da. Nu te întoarce să asculți asta (râsete).


MOFO: Oh! Asta nu e ceva ce ar face un “badass”?


ADAMUS: Ei bine, nu, a fost tare! A fost tare. De aceea. Pentru că luați ceva care a fost atât de bun - ai umor, ești fermecător, plin de remarci spirituale - dar apoi te întorci și “Ce am spus? Vreau să văd asta”. Și atunci tu…


MOFO: (vorbind pe nas) A sunat atât de nazal.


ADAMUS: Oh! Daa, a sunat nazal.


MOFO: Oh, aveam un muc!


ADAMUS: Știi tu, Linda îi spune un liliac în peșteră. (râsete) Oh! sau...
 
MOFO: Încântător.


ADAMUS: Sau apoi spui: “De ce stăteam acolo cu mâna în buzunar? Ce făceam cu asta?” Și… (Marty chicotește) Ești în moment. În regulă, mulțumesc. Bun răspuns. Încă două.


Prima lună din an, ce se întâmplă? Cum ați defini-o? Prima lună din an.


LINDA: Să vedem.


ADAMUS: Linda e în căutare de pradă.


LINDA: Înapoi la domnișoara Henry.


ADAMUS: Oh, daa.


MS. HENRY: Domnișoara?


LINDA: Nu.


MS. HENRY: Domnișoară.


ADAMUS: Daa, chiar dacă te-ai așezat departe în spate, ea (Linda) o să-și croiască drum până acolo.


MS. HENRY: Um… uh...


ADAMUS: Ceea ce ne trebuie e unul din microfoanele acelea mari cu braț lung care alunecă pe deasupra audienței.


LINDA: Nu, îmi place exercițiul. Pot să-mi testez flexibilitatea.


ADAMUS: Nu, poți să te descurci cu un pic de control.


LINDA: Nu, îmi place flexibilitatea.


ADAMUS: Așa, acum v-am distras. Ce s-a întâmplat?


MS. HENRY: Am trecut peste îndoială.


ADAMUS: Ah, în regulă.


MS. HENRY: Daa.


ADAMUS: Bun.


MS. HENRY: Daa, daa. Am stârnit/provocat asta.


ADAMUS: Îndoiala ta proprie?


MS. HENRY: Îndoiala de grup și apoi am ajuns la ce e al meu și îndoiala mea.


ADAMUS: Da, da.


MS. HENRY: Daa.


ADAMUS: Îmi place asta.


MS. HENRY: O mulțime.


ADAMUS: Bun.


LINDA: În regulă. Mulțumesc. Mai continui?


ADAMUS: Desigur. Încă trei.


LINDA: Bine.


ADAMUS: Prima luna a anului. Ce se întâmplă? Care este acel lucru cu care vă confruntați?


DIANE: Să aleg viața.


ADAMUS: Să alegi viața. Daa. Știi, asta e o bună preocupare. E una rea, dar e bună. Este ca și cum îți aduce în față toate lucrurile, știi tu, iar eu încurajez. Agravez. Provoc toată acea discuție chiar acum.


DIANE: Mm hmm.


ADAMUS: Daa. În lucruri ca ProGnost, în lucruri precum Keahak, chiar și în Shoud-uri și în conversațiile noastre personale provoc asta. Acest întreg lucru, Pământul Nou, Pământul Vechi, unde mergem de aici? Doare. Vreau să spun, am putea să facem doar niște lucruri drăguțe gen Kumbaya (n.tr. cântece New Age prietenești și naiv optimiste), dar nu, eu cred  cu adevărat că este nevoie să mergem efectiv, efectiv mai departe în acest punct. Așa că, daa. Daa. “Ar trebui să stau?” Este una (întrebarea) dură. Una dură.


DIANE: Asta e întrebarea.


ADAMUS: Asta e marea întrebare. Și când te uiți la acea întrebare - “Să stau?” - fără prea multă lumină asupra potențialelor, când te uiți doar la: “Vor fi încă cinci, zece, 20, 30 de ani cam în același fel?” E o priveliște cam mohorâtă. Nu dă tocmai bine. De aceea suntem în Luna lui St. Germaine, deschizându-ne către potențiale.


DIANE: Mm hmm.


ADAMUS: Daa, bine.


DIANE: În regulă.


ADAMUS: Mulțumesc. Oh, îmi place asta. Da. Și puteți simți - înainte ca Linda să înmâneze microfonul cuiva - puteți simți cum asta… puteți simți nivelele de mișcare ale energiei care se petrec chiar acum în cameră? Sunt mari și sunt mici și e ca și când voi doar știți că vreți să plângeți și știți că vreți să râdeți și daa, totul este aici. Mm. Da. Cum ați defini asta?


LINDA F: Pentru mine, a fost libertate. Mi-am vândut casa. Simt ca și cum există potențiale.


ADAMUS: Grozav. Bun. Ai luat bani mulți pe casă?


LINDA F: Destul de mulți.


ADAMUS: Destul de mulți. În regulă.


LINDA F: Da.


ADAMUS: Bun. Și ce ai de gând să faci în continuare?


LINDA F: Să călătoresc.


ADAMUS: Bun. Bun. Excelent. Care e primul loc în care te vei duce?


LINDA F: Ei bine, Hawaii e pe agendă.


ADAMUS: Daa.


LINDA F: Florida și izvoarele fierbinți. (n.tr. hot springs - izvoare fierbinți)


ADAMUS: Izvoarele fierbinți. Bun. Știi tu, mă bucur că nu ai spus Colorado Springs, adică (râsete), e doar la o oră depărtare. Unii oameni nu gândesc măreț. Știi tu: “Ei bine, cred că o să fac o mare excursie la Colorado Springs. Mă duc să vizitez Grădina Zeilor într-o după-amiază” și este ca și cum ar fi în regulă. (n.tr. Colorado Springs e un oraș în Colorado, aproape de Louisville unde se află Studioul CC. Grădina Zeilor e situată în Colorado Springs și este un parc natural național, de piatră roșie, în care stâncile au forme rotunjite, alungite, și chiar într-un echilibru ce pare precar)


Bun. Mulțumesc. Încă unul. Încă unul. Ce se întâmplă de la începutul anului? Are loc o...


LINDA: Încerc să-i amestec.


ADAMUS: Există o energie Shaumbra remarcabilă. Își dau microfonul unul altuia, Linda! (Adamus chicotește). (Despre energie) Continuă să se miște. Da.


JOHN: Ei bine, o imensă călătorie cu montagne-russe-ul, deci...


ADAMUS: Daa.


JOHN: Daa.


ADAMUS: Bun.


JOHN: Categoric, libertate.


ADAMUS: Chestia despre călătoria cu montagne-russe-ul este că… știi cum se mișcă montagne-russe sus, jos?


JOHN: Daa.


ADAMUS: Ăsta (despre care vorbim noi) se mișcă înapoi și înainte în același timp, în sus și în jos.


JOHN: Daa.


ADAMUS: Și nu are niciun sens. Cum poate un montagne-russe să meargă înainte și înapoi? Nu are sens. Dar de fapt, are. Bine. Mulțumesc. Mulțumesc pentru că ești aici.


Răspunsul meu, ceea ce am observat eu, motivul pentru care am adus în discuție această întrebare, e foarte simplu: Îndoiala. Îndoiala. Câțiva dintre voi ați spus-o sau ați ajuns aproape de asta. Îndoiala.


E un timp plin de îndoială intensă; în voi înșivă, sfâșiindu-vă într-o mulțime feluri, și îndoială asupra lumii și a ceea ce urmează. Vreau să spun că există întotdeauna un grad de îndoială, dar acum îndoiala este atât de profundă. Este atât de palpabilă și cu adevărat lucrează la nivele foarte adânci. Îndoială dacă faceți lucrul corect, și nu sunteți singuri în asta. Când alți Maeștri, cei foarte puțini care au mers pe calea asta înaintea voastră, când au ajuns în acest punct, (au avut) foarte multă îndoială. E un teren mișcător. E un montagne-russe care merge înapoi și înainte în același timp. Vă întrebați ce să faceți și atât de des se întâmplă că nu vă uitați la întreaga lumină a potențialului; vă uitați doar la trecutul vostru, de unde ați venit, încercând să vă proiectați în viitor.


Și aveți sentimente în interiorul vostru că e ceva care stă să se rupă - Patricia, aici în particular e un exemplu; ceva gata să erupă - dar apoi tu începi să-l analizezi. Începi să-l evaluezi mental și începi să utilizezi trecutul ca pe o comparație, cel puțin ca modalitate de măsurare și spui: “Dar, chiar pot face asta?” Și apoi te îndoiești de tine și cumva ca și Paul, ai aceste idei minunate, insipirații uimitoare - tipul e un Maestru - dar apoi decide să joace prudent. Scuză-mă că mă iau de tine, dar te joci în limitele siguranței și mulți dintre voi o faceți.


Nu că ai avea nevoie să faci ceva. Nu ai. Nu ai nevoie să faci nimic. Ai putea doar să călătorești. Ai putea doar să o iei ușor, dar apoi nu faci nimic, și e foarte, foarte provocator când e ceva înăuntrul tău care vrea atât de tare să facă ceva, mai ales în această ultimă viață a ta, să ieși afară cu o mare fanfară, să ieși cu o explozie de creativitate și inspirație și cu lucrurile pe care ai vrut mereu să le faci pe această planetă. Chiar dacă este doar să spui planetei: “Plec de aici” (Adamus își ridică degetele mijlocii de la ambele mâini; câteva râsete) într-adevăr într-un mare fel. “Sunt în afara celor de aici. Distracție plăcută în gaura voastră cu rahat!” (multe râsete)


Nu, folosesc asta ca un exemplu doar să… vreți să-i dați drumul, vreți, dar nu o faceți și o înăbușiți. Nu vă recomand tuturor să vă duceți să faceți asta mâine, dar nu ați trăit sentimentul? Să fiți ca și cum: “Am plecat!”


Știți voi, vă știu pe unii dintre voi care ați făcut asta în zilele voastre de școală. Ați ajuns într-un anume punct - unii în liceu, alții în universitate - iar într-o zi v-ați trezit și ați spus: “Asta nu e pentru mine. E poate pentru ceilalți, dar nu pentru mine. Nu am de gând să continui cu asta încă vreo doi sau trei ani.” Unii dintre voi ați făcut-o, știți voi, cu doar câteva luni înainte de absolvire. “Asta nu e calea mea. Poate fi a altcuiva. Astfel plec de aici. Nu știu ce voi face. Nu știu unde mă voi duce. Nu știu cum voi supraviețui, dar sunt sigur că nu mai am de gând să stau în acea gaură de iad plicticoasă. Voi fi eu.” De aceea sunteți pirații Shaumbra. De aceea sunteți uimitori și de aceea aduc asta în discuție (în atenție).


Există multă îndoială chiar acum. Fiți în regulă cu îndoiala. Știți voi, când începeți să vă îndoiți de îndoială, “Oh frate, rrr rrr”, și vă pomeniți cu o mare durere de cap (Adamus chicotește). Fiți în regulă cu îndoiala. E doar micul sine din trecut care încearcă să se joace în siguranță, care încearcă să vă protejeze.


În regulă, respirați profund cu asta.


A treia Întrebare


Următoarea pe lista întrebărilor. Ah. Haideți să jucăm puțin câteva roluri, bine? Sunteți în fața unui grup de aproximativ, oh, 50 sau cam așa, de persoane. Aceștia sunt oameni recent treziți. Ei tocmai au citit Conversațiile mele cu Dumnezeu - Conversații cu Mine Însumi, precum le-a numit Kuthumi. Au fost inspirați. Au avut o mare deschidere sau ceva s-a întâmplat în viața lor. Tocmai încep să se trezească. Voi știți cum e asta, de acum 10, 15 ani. Cunoașteți acel nivel cam naiv de inspirație, acel: “Oh Dumnezeule, uite ce am descoperit”.


Acum, iată-vă aici, așa cum sunteți astăzi, ca ființe care ajung la măiestrie. Ați trecut prin unele dintre cele mai grele momente. Ați trecut prin acea euforie inițială a trezirii - “Oh! Există și altceva” - și acum iată-vă aici cu câțiva ani mai târziu, după ce ați trecut prin multe. Care sunt cele două sau trei lucruri pe care le-ați spune?


Deci va fi ca și cum sunteți în fața unui grup. Voi sunteți Maestrul, voi sunteți învățătorul și aveți o perioadă limitată de timp, așa încât trebuie să treceți la subiect. Ce veți spune acestui grup de ființe trezite de curând? Care sunt, haideți să spunem două sau trei puncte principale, sau dacă vreți cu adevărat, doar un singur punct principal. Ce le veți spune  despre această călătorie? Ce sfat inteligent, înțelept le veți oferi?


Așadar, Linda vrei să vii aici, sus, la tablă și să pornim tableta ta magică de acolo, și… tehnologia, este uimitoare. Ea poate sta acolo și se va afișa acolo sus. Incredibil. Ce urmează? Deci ceea ce vom face noi este că vom juca roluri. Amintiți-vă, respirați profund, deoarece unii dintre voi sunteți speriați acum (câteva râsete). Actul conștiinței. Totul este un act. Bine?


Deci Linda vă va chema, însă ea va sta aici scriind pe tablă ceea ce înseamnă că voi trebuie să veniți aici sus...


LINDA: Ohhh!


ADAMUS: …la scaun. Deci Linda, tu alegi. Eu voi păși înapoi.


LINDA: Sart.


ADAMUS: Sart. Deci tu vorbești unor… (râsete) Acum este momentul când știi dacă ești pe lista bună sau rea a Lindei (mai multe râsete). Eu nu spun care este.


Deci, Sart, vorbești în fața unui grup de aproximativ 50,000, dacă incluzi și camera...


SART: Salut, Shaumbra!


LINDA: Mi-aș fi dorit ca tu, să nu fi fost așa timid.


SART: Încerc să nu fiu.


ADAMUS: Care sunt acele câteva puncte pe care le ai?


SART: Nu ascultați de nimeni altcineva. Ascultați de voi, chiar de la început. Ce altceva? Oh, fiți ca Sart (râsete).


ADAMUS: Uh, Sart, eu...


SART: Eu sunt cu adevărat…


ADAMUS: Nu este aceasta o contradicție? (mai multe râsete) Nu tocmai, ai spus - a mai prins cineva asta, sau doar eu? - “Ascultați de voi înșivă, nu ascultați de nimeni altcineva. Fiți ca Sart.” (mai multe râsete)


SART: Bine, pe aceea o scoatem.


ADAMUS: În regulă. Iar Linda va scrie acestea. Putem face tableta magică să funcționeze pe chestia aia, sus? Bine.


LINDA: Deci ce a spus care merită să fie scris?


ADAMUS: Nimic (râsete).


SART: Hey! Prima a fost bună!


ADAMUS: A spus “Nimic nu contează.“ Daa. ”Ascultați de voi înșivă.”


LINDA: În regulă.


ADAMUS: Bine.


SART: Bucurați-vă de viață! Faceți ce vreți să faceți când vreți să faceți. Știu că este greu, probleme de bani și toate celelalte lucruri bune la care vă puteți gândi, dar făceți-o pentru voi, atunci când vreți voi s-o faceți.

ADAMUS: Bine. Acum, acesta este un grup de oameni care sunt în proces de trezire, iar ei vor avea puțină călătorie în fața lor. Orice altceva ai vrea să împărtășești înainte să părăsești scena? Orice altceva despre trezirea la măiestrie?


(Sart face o pauză)


Deoarece pentru mine, asta sună ca un dans al învingătorului. Ei vor ieși pe ușă afară: “Oh!” Știi tu, fericiți. Și ce altceva ai dori să împărtășești? Eu doar spun.


SART: Urmați-vă visele, deoarece pentru asta sunt. Ele sunt bune. (Adamus se uită la public pentru răspuns; câteva râsete) Este ăsta makyo?


ADAMUS: Eu nu am spus asta, însă publicul a cam spus-o (mai multe chicoteli). Ei bine, dacă erați cu toții oameni ce se trezesc, “Oh, da, da, da!” Dar voi nu sunteți oameni ce se trezesc. Voi ajungeți la măiestrie. Voi nu spuneți neapărat: ”Da, da, da.” Voi mai degrabă veți spune: ”Nu cumva noi nu discutăm despre elefantul cel mare din cameră?” Există un elefant cu adevărat mare în cameră. Aceasta este doar opinia mea. Tu ai primit scena, Maestre. Deci: “Ascultați-vă pe voi înșivă, bucurați-vă de viață, urmați-vă visele. Ura!” Haideți să facem un poster cu o pisicuță pe el și apoi… (râsete, iar Adamus chicotește)


SART: Uau!


ADAMUS: Daa. Mulțumesc. Mulțumesc. Următorul. Și apropo, nu este ușor să fiți aici sus.


LINDA: Dorești o pagină nouă pentru fiecare persoană…?


ADAMUS: Nu, Doar continuă să scrii. Nu știu cum funcționează chestia asta.


LINDA: Bine. Oh, oh, o nouă persoană. Aceea va fi - aceea va fi, doctorița.


ADAMUS: Și ești bine venită, de asemenea, să mergi prin public și să înmânezi cuiva microfonul.


LINDA: Bine, mulțumesc.


ADAMUS: Revino aici, sus.


LINDA: Pot face asta.


CHERYL: Mulțumesc.


ADAMUS: Te rog. Acum, tu ai 50 de oameni treziți de curând.


CHERYL: Frumos, ființe foarte frumoase pe aici.


ADAMUS: Da, da.


CHERYL: Primul lucru care eu cred că este foarte, foarte important este să vă iubiți pe voi înșivă. Mulți dintre noi creștem cu tot felul de abuzuri și lucruri ce ne-au fost spuse, care nu sunt adevărate. Ele sunt limitări. Așa că, dați drumul acelor limitări și iubiți pur și simplu ființa minunată care sunteți.


Spun asta mai întâi deoarece al doilea lucru al meu este, aveți un drum anevoios în fața voastră (câteva chicoteli). Este greu. Este provocator. Este dificil. Este înfricoșător. Este înspăimântător. Dar dacă vă iubiți și aveți încredere în voi înșivă, dacă aveți încredere în creatorul care sunteți, vă veți descurca bine cu asta și veți ieși acolo unde vreți să fiți (câteva aplauze).


ADAMUS: De fapt, ai avut o prezență foarte credibilă aici. Foarte credibilă. Daa. De fapt te pot vedea făcând asta.


CHERYL: O fac de mulți ani.


ADAMUS: Oh, ce minunat. Bine.


CHERYL: Mulțumesc.


ADAMUS: Mulțumesc. Mulțumesc. Linda, pe cine vei propune ca voluntar?


LINDA: Bine, îl voi propune ca voluntar pe David McMaster.


ADAMUS: Oh! David. O să-ți iau locul.


DAVID: Ei bine, primul lucru pe care l-aș recomanda este să vă ridicați în picioare, să vă puneți capul între picioare și să vă sărutați fundul de adio (câteva râsete).


LINDA: Nu voi scrie asta.


DAVID: Daa.


ADAMUS: Ai putea să demonstrezi, David? (mai multe râsete)


DAVID: Acum este momentul în care mă duc în public și pasez microfonul.


LINDA: Dă-mi ceva ce pot scrie.


DAVID: Da. Deci, haideți să respirăm profund cu asta.


EDITH: Poți să îți săruți fundul când ajungi acasă.


DAVID: O voi face (Adamus chicotește). Totul va funcționa. Totul va funcționa. Totul va fi în regulă. Umanul vostru nu este responsabil pentru iluminarea voastră, pentru trezirea voastră.


LINDA: Deci cum vei distila aceasta?


ADAMUS: “Va fi bine. Umanul nu este responsabil.”


LINDA: Bine.


ADAMUS: Daa.


DAVID: În același timp, trecând prin acest proces va scoate la iveală extraordinar de multă anxietate și îndoială, iar acela este momentul de a avea încredere și a vă accepta pe voi înșivă cu adevărat și să știți că niciodată nu ați făcut ceva greșit. Așadar bucurați-vă de viață, respirați și permiteți. Iar a permite este cel mai simplu dar și cel mai greu lucru pe care îl veți face, deoarece vă veți îndoi de el zi și noapte. Însă doar permiteți.


ADAMUS: (aplaudând) Mulțumesc (câteva aplauze).


LINDA: Foarte frumos. Următorul.


ADAMUS: Multă înțelepciune în sală. Bun, bun. Următorul.


LINDA: Bine, următoarea va fi Jan Luce (Jan este surprinsă, Adamus chicotește).


ADAMUS: Aceasta este lista Lindei. Observați că eu fac pe băiatul cel bun. Nu chem pe nimeni aici sus. Dă-i drumul.


JAN: Eu cred că lucrul care m-a ajutat cel mai mult să trec prin proces, a fost că nu poți face o greșeală. Cred că acela a fost cel mai mare “aha” pentru mine, deoarece pe tot parcursul vieții mele, am simțit mereu că orice făceam nu era corect. Că nu urmam lucrul potrivit. Nu făceam ceea ce era corect. Deci pentru mine, cineva să-mi spună că nu pot face o greșeală a fost uriaș. Deci, dacă ar fi să vă spun că tot ceea ce faceți este bine, că nu puteți face o greșeală, acesta ar fi cel mai important lucru pe care cred că vi l-aș putea spune.


ADAMUS: “Nu poți face o greșeală.” Bun. Și tu perseverezi în asta în propria ta viață? Adică, a fost ușor să asimilezi asta?


JAN: Nu, încă mai lucrez la ea (ea chicotește). Daa.


ADAMUS: Însă este un lucru foarte bun de înțeles.


JAN: Da, așa cred și eu.


ADAMUS: Bun.


JAN: Aceea a fost...


ADAMUS: Și cum te simți stând aici sus ?


JAN: Puțin agitată.


ADAMUS: Bun. Bine, dar ai intrat într-un potențial astăzi.


JAN: Am intrat?


ADAMUS: Ai intrat.


JAN: Oh.


ADAMUS: Stând așa, aici sus.


JAN: Uau! (ea chicotește)


ADAMUS: Daa, daa.


JAN: Bine! (câteva aplauze)


ADAMUS: Mulțumesc.


JAN: Mulțumesc.


ADAMUS: Bine, încă doi.


LINDA: Chiar în spatele tău.


ADAMUS: Am alte lucruri de parcurs.


Iar acum toată lumea se gândește, “Oh, bine. Doar încă unul după asta. Din fericire, după procentaj, este o șansă de doar doi la sută ca eu să fiu ales și poate nu voi fi eu acela.” Da.


SHAUMBRA 2 (femeie): Bună seara. Unul dintre cele mai mari daruri pe care le-am primit din acest proces pe care l-am experimentat este deschiderea către permitere și permiterea lui Eu Exist, însă nu doar a-l permite pe Eu Exist, ci a-l simți pe Eu Exist în tine, înăuntrul meu, și a simți asta atât de profund încât începeți să-l trăiți pe Eu Exist în activitățile de zi cu zi. Iar acesta a fost un dar așa grozav, a merge cu adevărat în adâncul acelui sentiment și a permiterii, iar știind asta, împreună cu umanul, mergem în Simțul Maestrului mutându-ne dincolo de minte, dincolo de cele cinci simțuri. Ne deschidem față de acest mare potențial pe care doar îl permitem și este un sentiment că umanul, eu nu simt că umanul îl poate simți cu adevărat. Să te miști dincolo de asta cu acel simț al trecerii dincolo de cele cinci simțuri, dincolo de starea mentală. Și vă deschideți către această extindere a infinitului, a permiterii lui Eu Exist din interiorul vostru să devină infinitul fără început, fără sfârșit, fără finalitate și simțind asta în voi înșivă.


ADAMUS: Bine. Simțiți pasiunea?


SHAUMBRA 2: Mulțumesc.


ADAMUS: Adică, a plecat de la puțină agitație.


SHAUMBRA 6: Sunt foarte agitată. Da! (ea chicotește)


ADAMUS: Dar, de fapt tu...


SHAUMBRA 2: Am băut prea mult ceai mai întâi (câteva aplauze).


ADAMUS: Prea mult ceai (Adamus chicotește). Însă ai canalizat această agitație în pasiune, și s-a putut simți. A fost foarte, foarte bine. Mulțumesc. Încă unul, ultimul.


LINDA: JoAnne.


JOANNE: Tu vrei doar ca eu să laud echipa Broncos (ea poartă bluza portocalie cu nr.“18” a lui Peyton Manning din echipa Denver Broncos care va juca în Campionatul National de fotbal american mâine - a doua zi după Shoud).


LINDA: Ei bine, tu porți bluza unui tip foarte stilat. Mm hmm.


JOANNE: Asta e adevărat.


ADAMUS: Daa.


JOANNE: Bună, Peyton (ei chicotesc) Bine. Asta o să doară.


ADAMUS: Crezi că Peyton ne urmărește?


JOANNE: Sigur că da!


ADAMUS: Oh, bine.


JOANNE: Suntem prieteni.


ADAMUS: Sigur, bine (ea chicotește).


JOANNE: Ei bine, el este puțin cam ocupat chiar acum. Se va uita mai târziu.


ADAMUS: Daa, daa. Da.


JOANNE: Hei băieți, asta o să doară. Veți elibera foarte multe lucruri pe care le-ați cărat cu voi vieți, după vieți, după vieți. Va durea. Așadar eu vă sugerez să aveți grijă de voi. Asigurați-vă că faceți exerciții. Mâncați cu adevărat foarte multă mâncare vie, beți foarte multă apă și iubiți-vă pe voi înșivă. Mergeți și dansați cât de mult puteți. Asta eliberează mult. Credeți-mă. Și mai era ceva. Nu tocați chestiile mărunte. Nu fiți prea duri cu voi înșivă. Nu suntem perfecți. Cine ar vrea să fie perfect? Nu tocați chestiile mărunte și distrați-vă puțin, nu? Vu huu!


ADAMUS: Mulțumesc (câteva aplauze). Mulțumesc. Și, am uitat, mai era cineva, ultima pe care voiam s-o aud -  draga Linda.


LINDA: Am de gând să împușc...


ADAMUS: Oh, tu nu ai nevoie de un microfon. Începe. Linda, tu ai fost un profesor de școală. Iată aici clasa ta de oameni recent treziți, virgini ai trezirii. Așadar ce le-ai spune lor? Vrei ca eu să scriu?


LINDA: Trebuie să fie ceva ce nu a fost deja spus?


ADAMUS: Nu. Este orice dorești. Orice vrei.


LINDA: (suspinând) Îmi vine să plâng.


ADAMUS: Asta ar fi una bună.


LINDA: Viața este o experiență frumoasă dacă o permiteți și puteți doar să fiți cu ea, iar când faceți asta adevăratul vostru Eu Sunt este mereu acolo pentru voi (cineva a spus “Frumos” și publicul aplaudă).


ADAMUS: Bine.


LINDA: Nu-i corect. Toată lumea… blegh! (este un sunet onomatopeic)


ADAMUS: Mulțumesc. Mulțumesc. Bine, și putem reduce lumina puțin astfel încât ei să nu-ți vadă ochii.


Răspunsul lui  Adamus


Adamus predând unei clase de studenți recent treziți va fi puțin diferit, după cum vă puteți imagina.


LINDA: Nu zău!


ADAMUS: Numărul unu - acum, voi toți sunteți noii treziți. Numărul unu: nu există a merge înapoi. Uitați de asta. E prea târziu. Trebuia să vă fi gândit la asta mai devreme (râsete). Voi sunteți atât de… (cineva spune: “Fripți” și o mulțime de râsete) nu aveam de gând să spun fripți, așa cum a spus cineva. Aveam de gând să spun că sunteți atât de - în trezire - acum. Fripți. Acesta este punctul meu numărul unu.


Punctul meu numărul doi: Orice asemănare, orice reproducere a voastră va fi distrusă, zdrobită, pulverizată pe parcursul următorilor cinci, 10, poate 20 de ani. Treceți peste, deoarece se va întâmpla. Se va întâmpla.


“Tu” cel care stai aici în scaun chiar acum, cu acel mare zâmbet makyo pe față… (cineva spune “Ohh!” și câteva chicoteli) Asta este ce aș face eu.


SHAUMBRA 3 (femeie): De altfel, este adevărat.


ADAMUS: Da. Este adevărat. Gândiți-vă înapoi.



SHAUMBRA 3: Da.


ADAMUS: Ca și cum vorbesc cu voi puțin mai înainte.


Unde eram? Acel mare zâmbet makyo de pe fața voastră acum, țineți-l minte, pentru că va trece mult timp până veți zâmbi din nou (râsete și comentarii; cineva spune: „Bucurați-vă de asta acum”). Mă adresez elefantului aici, pentru că de la trezire la măiestrie se schimbă tot


Voi realizați că nu este vorba de omul care merge către perfecțiune, nu omul care încearcă să devină un om mai bun. Acesta este lucrul pe care l-ați dorit în inima și sufletul vostru,  de a fi divini, de a fi acel Eu Sunt. Așa că vor fi momente, mai multe decât nu sunt, în care vă veți simți absolut îngrozitor


LINDA: Asta este captivant.


ADAMUS: Din punct de vedere emoțional… șșș! Îmi spun discursul. Cineva ar fi trebuit să vă spună vouă toate astea acum 15 ani, nu?


Emoțional și fizic. Și când se întâmplă astea, înțelegeți că fac parte din trezire. Poate că nu trebuie să se întâmple în generațiile viitoare. Poate că sunt câțiva pionieri adevărați ca voi care vor trece prin asta și vor lumina drumul și vor netezi calea. Poate. Dar lucrurile prin care veți trece vă vor întoarce pe dos. Vă vor pune față-în-față să vă confrutați cu proprii voștri demoni și dragoni.


Va fi un coșmar, și - și - fiecare dintre voi va ajunge la asta. Fiecare dintre voi va ajunge la măiestrie în cele din urmă și nimic nu va fi așa cum credeți acum că este. Nimic nu va fi așa cum v-ați imaginat că va fi. Va fi infinit mai bine. Va avea cu mult mai mult potențial. Va avea cu mult mai mult înțeles, iar voi nu doar veți vorbi despre a vă iubi pe voi înșivă, ci veți fi îndrăgostiți de voi înșivă în fiecare moment. Asta este la ce trebuie să vă așteptați.


Acești următori ani vor fi dificili. Știu asta. Am trecut prin asta, iar acest grup care a venit înaintea voastră numit Shaumbra, ei știu cât de dificil este. Dar vreau să vă aduc chiar acum la cunoștință că, pe măsură ce treceți de la trezirea timpurie la măiestria voastră, noi - nu doar eu, ci noi - suntem cu voi la fiecare pas pe cale. Eu însumi, cei care și-au realizat măiestria în această viață, cei care-și spun lor înșile Shaumbra, cei care au mers înainte în unele dintre cele mai dificile timpuri - noi suntem cu voi la fiecare pas de pe cale. Asta este ce aș spune.


Așa că haideți să respirăm foarte profund (câteva aplauze). Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. Pentru că vreau să vorbesc despre elefantul din cameră cu voi toți. Vreau să vorbesc despre faptul că asta vă sfâșie la atât de multe niveluri. Vă pune față-în-față cu părți din voi la care nu ați vrut să vă uitați.


Nu încercăm să recrutăm oameni în asta. Nu încercăm deloc să le vindem minuni ale iluminării. De fapt, noi, cu toții, am făcut o treabă destul de bună alungând oameni (câteva râsete), dar pe bună dreptate. De ce să pictăm o imagine makyo pentru ei, când este cel mai greu lucru pe care o să-l faceți vreodată?


Când sunteți prinși între acea piatră și un loc dur, ultima voastră dată pe Pământ cel mai probabil, când vă confruntați cu unele dintre cele mai mari frici și provocări și vă întrebați dacă o să reușiți, dacă aveți ce vă trebuie înăuntrul vostru, și apoi unele dintre cele mai mărețe cuvinte care au fost scrise - dacă vă puteți întoarce la asta - a avea încredere, a permite. Acestea sunt bazele după ce treceți de începutul trezirii, (când) începeți să intrați în măestrie. A avea încredere și a permite. A avea încredere și a permite înainte să fi trecut la… a vă iubi pe voi înșivă, daa, dar acesta este acolo un concept cam nebulos - să vă iubiți pe voi înșivă. Sună bine; nu foarte multă lume știe cum să facă asta. Vine mai târziu. A avea încredere, a permite și a înțelege că nu puteți face cu adevărat o greșeală, deși veți crede că faceți. Veți crede că ați făcut cea mai mare, cea mai stupidă greșeală dintotdeauna, intrând în toate acestea și apoi veți realiza că a fost cel mai mare dar pe care vi l-ați dat vreodată.


Așa că haideți să respirăm profund. Oh! Da, iar acestea au fost doar comentariile mele de început (Adamus chicotește)


De fapt, ceea ce vreau eu să spun, înainte să trecem la următorul lucru, observați înțelepciunea care vine până aici. Observați înțelepciunea ce vine prin voi toți când ați venit sus și ați împărtășit. Și, da, există o tendință câteodată să fie puțin makyo. Știți voi, sunteți în fața unui grup, sunteți difuzați peste tot în lume, dar începeți să coborâți la unele dintre lucrurile fundamentale care sunt importante pentru voi. Aceasta este înțelepciunea voastră. Asta este ceea ce ați învățat și asta este ceea ce veți împărtăși, și haideți să deschidem pur și simplu aici acel potențial în luna lui St. Germain. Haideți să deschidem acel potențial pentru voi toți ca învățători, fie că sunteți în fața unui grup de 50 care sunt de curând treziți, deoarece tocmai a ieșit cartea voastră, cartea care spune: „Iluminarea: Nu O Faceți.” (râsete) Nu, sunt serios. Acesta ar fi un titlu minunat


Știți voi, dacă ați avea o carte „Iluminarea: Calea, Trandafirii și Fursecurile”, e ca și cum toată lumea ar face-o. Daa, „Iluminarea, Stai Acasă.” (Adamus chicotește) Am auzit asta. „Iluminarea: Nu O Face”, și apoi cu caractere mici imprimate jos de tot pe pagină: „Decât dacă sunteți absolut angajați vouă înșivă.” Bestseller (n.tr. carte foarte bine vândută), absolut. Doar titlul. Nu contează cu adevărat ce ați scris înăuntru, dar… (câteva chicoteli).


Deci, însă vreau să comentez asupra a ceea ce ați simțit și auzit aici cu toții astăzi. Multă înțelepciune și v-ați uitat la voi înșivă de acum 10, 15 ani. Ați aruncat o privire la simplele adevăruri pe care le-ați învățat și pe care acum le împărtășiți, și la abilitatea de a o face și cu umor. De-a dreptul uimitor. Fiecare dintre voi ați avut sclipiri în mintea voastră. Ce ați spune acestui grup de 50 recent treziți? Și ceea ce vă încurajez să faceți este să mergeți pe rețelele voastre sociale și să împărtășiți asta cu alții. Eh! Să împărtășiți, dar fără să criticați. Fără critică. Împărtășiți. Puneți-o acolo. Care sunt cele două sau trei lucruri pe care le-ați spune acestui grup?


Ok, haideți să respirăm profund și să mergem mai departe. Simțul Maestrului.


Sandra, pot primi niște cafea caldă? Adică, cafea fierbinte. Asta s-a răcit deodată.


SANDRA: Ok.


ADAMUS: Da. Puțină frișcă, fără zahăr, proaspăt fiartă. Nu din ibric (câteva chicoteli).


SART: Trebuie să mergi la Starbucks.


ADAMUS: Fără zahăr, frișcă. Proaspăt fiartă.


LINDA: Vrei ca ea să se ducă la Starbucks?


ADAMUS: Nu, nu, nu. Fă-o, ai un aparat acolo în spate. Mulțumesc. Hei, sunt un Maestru și așa este și ea. Poate foarte ușor să spună: „Fă-ți-o singur”, și probabil că aș face-o (câteva râsete). Daa. E un potențial.


SANDRA: Mai am încă acea oportunitate? (râsete)


ADAMUS: Nu, tocmai a expirat. Da, tocmai a expirat.


 


Simțul Maestrului


Deci intrăm acum în Simțul Maestrului și voi vorbi despre asta o perioadă. O să vorbesc despre cele cinci simțuri umane ale voastre, iar unii dintre voi vă veți plictisi și o să spuneți: „Tot vorbește despre asta.” Da, până când o realizați. Este o mare diferență între a avea informația, a avea date și cifre și a le întrupa de fapt, a le realiza, a le aduce în experiență. Așa că voi continua să vorbesc despre simțurile umane și despre Simțul Maestrului. Și vă rog, din nou, fără toate aceste comentarii - „Eu vreau pur și simplu ceva nou în fiecare lună.” Nu, voi vreți doar ceva care să vă distragă. Aceasta este esența către care ne îndreptăm chiar acum. În regulă.


Primul lucru pe care îl veți observa la Simțul Maestrului, și unii dintre voi deja au făcut asta, chiar primul lucru este dezorientarea în timp. Primul lucru. E cam lucrul de bază. Este acel 101 (de început). Și așa cum le vorbeați studenților înainte, studenților de curând treziți, dându-le două sau trei lucruri, acum eu vorbesc cu voi, Maeștrii și vă spun că primul lucru pe care îl veți realiza la Simțul Maestrului vostru este o dezorientare în timp. Vă poate face să simțiți că vă e greață. Vă poate face să vă simțiți ca și cum vă dezmembrați, că nu mai aveți niciun punct de referință și asta vă poate face să simțiți ca și cum ați lua-o razna.


Dați la o parte anumite lucruri de bază pe care le-ați ținut înăuntrul vostru - timpul și spațiul, fiind cele mai de bază - începeți să schimbați asta și puteți crede că înnebuniți.


Ceea ce vă spun eu acum, dragi Maeștri în formare, ce vă spun eu acum este să lăsați asta să fie în regulă. Când începeți să simțiți dezorientare absolută, amețeală, nicio relație spațială, adică, așa cum n-ați mai avut niciodată înainte, să fiți în regulă cu asta, pentru că dacă îi rezistați, dacă încercați să vă întoarceți la ceea ce voi numiți punct de referință, cușca voastră; dacă încercați să vă întoarceți la asta, veți nega efectele de a fi o ființă vremelnică și o ființă atemporală.


În Simțul Maestrului mergem dincolo de timp. Cam aici e diferența și, apropo, veți fi capabili să fiți în ambele în același timp, iar asta chiar că o să fie o chestie confuză pentru minte. Este caruselul (montagne-russe) care merge în ambele direcții în același timp. Este cu adevărat derutant pentru minte, și este în regulă. Deci vă spun asta ca unul dintre cele două sau trei puncte importante ce merg înainte, așa cum voi le-ați spus studenților cum este când intră în trezire. Vă pierdeți punctele de referință.


 


Râul TimpSpațiu


Imaginați-vă pentru un moment, dacă vreți, că stați într-un râu până la umeri, un râu mic, iar apa se mișcă pe lângă voi. Nu dă năvală, nu vă va răsturna, ci voi chiar puteți simți apa, dacă vreți. Și haideți să facem ceva de genul merabh. Hai să punem puțină muzică pentru asta.


Deci stați… și hai să micșorăm luminile acelea.


(începe muzica)


Deci voi stați în râu, în apă frumoasă, curată, desigur, și puteți simți curgerea apei de jur împrejurul corpului vostru. Puteți simți temperatura. Puteți simți acea forță, că există o presiune în timp ce curge apa peste voi.


Puteți simți netezimea apei. Chiar dacă vă împinge, este ca și cum curge în jurul vostru.


Îi puteți simți prezența. Are o prezență definită, această apă. Și este mereu acolo. Acea curgere este relativ constantă, mereu acolo.


Acea curgere, senzația apei curgând în jurul corpului vostru este o reamintire constantă că sunteți în râu, că sunteți în apă. Vă spune în mod constant: „Ești aici. Ești viu. Exiști,” pentru că puteți simți apa curgând în jurul vostru.


Cam așa sunt timpul și spațiul. Există o curgere constantă. Există un fel de presiune constantă. Există un tip de, ceea ce eu aș numi, rezistență blândă, o rezistență veselă. Cu alte cuvinte, o puteți simți. Și în acest caz timpul și spațiul mișcându-se prin voi, voi puteți simți asta. Este în fiecare parte a biologiei voastre, în fiecare parte a minții voastre.


Timpul și spațiul sunt ca râul. A fost un fel de salt mare să ajungeți la înțelegerea că voi nu mergeți prin timp și spațiu; că el curge prin și în jurul vostru. Și acum, în acest exemplu, în râu, simțindu-l împotriva voastră, asta cam are sens - „Ah, daa, timpul și spațiul sunt cele care curg”.


Și dacă vă mișcați mâna în apă sau piciorul, timpul și spațiul - sau în acest caz apa - răspund. Voi nu alergați prin râu. Voi nu împingeți râul pe măsură ce mergeți. El curge în jurul vostru. Acesta este cu adevărat modul în care funcționează întregul principiu de Timp-Spațiu.


Dar ceea ce se întâmplă este că acum există o constantă - curgerea râului. Este constantă, mereu acolo, până în punctul în care uitați chiar că sunteți în râu. Voi de fapt  începeți să uitați că există o curgere. Uitați că există un fel de forță. Puteți simți curentul. Uitați că există o rezistență sau fricțiune.


Este o constantă. Vă ancorează și curgerea râului nu se schimbă de fapt niciodată, nici temperatura, mai nimic. Este mereu acolo.


Deci foarte curând ajungeți pur și simplu să o acceptați. Fără să vă întrebați legat de ea, fără să vă întrebați cum ar fi să nu aveți asta. E mereu acolo. Este o conexiune.


Cam așa este, cam așa a fost pentru voi - curgerea timpului și spațiului. Mișcați un picior, mișcați o mână în râu. Intrați în apă. Băgați-vă capul sub apă. Vă răspunde. Curge în jurul vostru.


Acestea sunt timpul și spațiul. Și asta este ceea ce fac oamenii.


În regulă, haideți să respirăm foarte profund cu asta. Cam aceasta este senzația de ansamblu, dinamica timpului și spațiului.


Cu asta ați fost obișnuiți. Dar, așa cum ați început să observați, el începe să se schimbe. Începe să se schimbe, și iată un exemplu al diferenței.


 


Piscina Atemporală a Potențialului


Pentru omul tipic, râul curge către el, prin el și mai departe. Nici măcar nu o să recunoască asta. Ei cred că trec prin timp și spațiu, dar ei sunt în râu. Ce se întâmplă atunci când intrați în Simțul Maestrului, este că dintr-o dată aveți o situație diferită și merge cam așa. Puțină muzică.


(muzica începe din nou)


Acum, sunteți într-o piscină mare, caldă și frumoasă. Doar voi. Nimeni altcineva. Apă frumoasă, caldă și vă dați voie să intrați sub apă, să vă scufundați, ca și cum ați pluti. Această piscină mare grozavă, cu apă caldă și frumoasă, ce este exact la temperatura corpului, așa că nu observați cu adevărat apa.


Și nu se mișcă; doar este acolo. Nu există presiune. Nu există forță. Voi doar plutiți cumva. Dați-vă voie să simțiți asta pentru un moment.


(pauză)


Asta este cumva atemporală. Acea apă este în momentul Acum. Nu împinge împotriva voastră. Nu merge nicăieri. Sunteți într-o piscină a potențialelor, potențiale atemporale (fără timp).


(pauză)


Pur și simplu este acolo. Voi sunteți pur și simplu acolo.


Aceasta este atemporalitatea și primul lucru pe care o să-l realizați ca Maestru: „Asta e bine, dar ce ar trebui să fac cu ea? Așa căăă… Doar plutesc într-o piscină cu apă caldă. Ce ar trebui să fac?”


În primul rând, permiteți-vă să fiți conștienți de diferența dintre râul mișcător și faptul că acum sunteți scufundați în această piscină cu apă caldă. Sunt câteva asemănări. Ambele sunt apă. Dar restul e cam diferit.


Aceasta este atemporală, ceea ce eu numesc Momentul Inefabil (de nedescris), Prezența Inefabilă. Inefabil înseamnă fără descriere. Fără încercarea de a-l cuantifica. Fără încercarea de a-l defini.


Doar plutire. Fără a fi împins aici sau acolo. Doar plutire.


Prezența Inefabilă, acel Eu Sunt, înconjurat de acest ocean de potențiale care există dincolo de timp și spațiu. Asta este ceea ce este acea apă - toate potențialele.


Este de asemenea timp și spațiu, dar este foarte diferit decât râul, pentru că în momentul în care alegeți acum să experimentați ceva, în momentul în care alegeți să fiți creativi, în momentul în care alegeți să vă exprimați pe voi înșivă, deodată acea apă care nu se mișcă, acel timp și spațiu, care nu se mișcă, deodată se activează. Deodată. Apoi se mișcă în perfect și absolut răspuns la dorința voastră. Dar spre deosebire de râu, nu doar curge pentru o eternitate. Voi puteți schimba asta. Puteți s-o mișcați. Puteți s-o adaptați sau mai degrabă se adaptează ea la voi în momentul în care alegeți ceva. Și e în afara timpului și spațiului.


Nu contează dacă sunteți aici în această piscină de apă, în acest timp și spațiu nemișcător. Nu contează dacă alegeți chiar acum ceva ce omul din râu ar fi crezut că era în copilăria lui, pentru că nu există timp și spațiu, Maestre. Nu există trecut. Există doar Prezență Inefabilă.


Nu contează.


Nu contează aici, în această piscină de timp și spațiu a potențialului, dacă alegeți să experimentați ceva ce omul de acolo din râu crede că este în viitor - crede că este undeva în amonte, nu aici, în această piscină - pentru că ea este atemporală.


Pentru om asta este înnebunitor. „Cum poate fi așa?” Omul a fost în râu de vieți și vieți și vieți și nu știe altceva decât râul. Se bazează pe râu. Depinde de râu. Folosește râul pentru a-și justifica existența. Dar aici în Simțul Maestrului, ești doar tu în această piscină caldă a TimpSpațiu-ului, cu potențiale.


Acel copil care erați, acel copil care era în primejdie în anumite momente este aici chiar acum, alături de Maestru. Maestrul pe care unii dintre voi l-ați numi (ca fiind) din viitor. Dar nu este. Ei sunt aici în această piscină cu voi chiar acum.


Acele aspecte ale voastre cu care v-ați chinuit, sunt aici în această piscină chiar acum, alături de Sinele complet integrat care sunteți. Toate chiar aici, complet integrate.


Știți voi, timpul și spațiul nu trebuie să fie liniare. Nu trebuie să mai stați deloc în râu. La naiba, ceilalți nici măcar nu realizează că este un râu. Voi puteți fi în această piscină.


Acel copil care erați, care se simțea atât de nesigur, poate fi aici chiar acum în siguranța absolută a acestei piscine, exact cu Maestrul. Acel Maestru care încercați să deveniți este chiar aici.


Nu există separare. Nu există distanță. Toate sunt aici.


Și deodată, un lucru foarte amuzant începe să se petreacă, un lucru foarte profund începe să se întâmple. Vedeți voi, ele au fost dintotdeauna aici. Întotdeauna, întotdeauna. Au fost întotdeauna împreună și deodată, acel copil, acel copil rănit, în nesiguranță, realizează că este de asemenea Maestrul integrat. De asemenea. Și.


Omul care voi credeți că sunteți chiar acum, ce încearcă să-și facă drum prin râu, care încearcă să devină Maestru, realizează deodată în această atemporalitate că Maestrul este deja aici. Nu mai există nicio separare și ei pot fi cu toții aici. Toți pot să împartă această Prezență Inefabilă.


Şi deodată totul se schimbă. Deodată, acel copil nesigur nu mai este nesigur. Acel adult care a eșuat în anumite lucruri nu mai este un ratat. Acea persoană care încearcă să devină un Maestru nu mai încearcă, deoarece deodată toate potenţialele sunt iluminate în acest loc fără timp sau spaţiu. Voi sunteți deja acolo.


Voi nu trebuie să vindecaţi copilul. Nu trebuie să justificaţi greşelile. Nu trebuie să încercaţi să fiţi Maestrul. Toate sunt aici.


(pauză)


Şi apoi, deodată, în acest frumos moment: “Eu mă înec! La ce mă gândeam?! Sunt sub apă. Plutesc împrejur în această piscină. Bâldâbâc! Eghh! Mă înec! Unde-i… Trebuie să-mi ţin respiraţia!” Aceasta se va întâmpla (râsete când Linda face o mutră).


Aţi prefera doar să vă spun mai degrabă: ”Oh, veţi învăţa să vă iubiţi pe voi înşivă şi va fi atât de plin de bucurie şi veţi avea…”


LINDA: Da!


ADAMUS: Vă spun chiar acum ce urmează să…(Adamus râde).


LINDA: Daaa! Pentru azi, daaa!


ADAMUS: Vă spun chiar acum, se va întâmpla.


LINDA: (râzând) Dumnezeule!


ADAMUS: Deoarece primul lucru pe care îl veți înțelege în Simțul Maestrului este că există atemporalitate și veți fi de asemenea în timp. Veți fi încă în râu și veți fi în piscină, ambele în același timp. Și o să mergeți înainte așa cum mergem și noi acum: ”Oh, chiar îmi place asta. Muzica este atât de frumoasă.”


Că veni vorba, aceasta este de pe noul album CD al lui Yoham, Zona Merabh (Adamus chicotește). Și voi veți face: ”Oh, asta este atât de frumoasă. Sunt în piscină şi doar plutesc.” Și apoi, pe neașteptate veți avea realizarea de rahat: ”Nu pot respira! De cât timp mă aflu sub apă?” Este omul care țipă și spune: ”Ce este în neregulă cu tine?! Ai acumulat toate aceste chestii spirituale, dar ai uitat chestiile practice precum că trebuia să respiri și că trebuie să ai o slujbă și că trebuie să mănânci și că ai toate aceste probleme din trecut, și că nu-ți poți plăti chiria.”


Vedeți ce se întâmplă? Obișnuiți-vă cu asta (câteva râsete). Obișnuiți-vă cu asta.



Prezența Inefabilă


Vă veți simți absolut dezorientați, din punct de vedere fizic. Ei bine, deja treceți prin asta, însă corpul vostru se va simți pur și simplu: ”Ce se întâmplă?” Va fi acel țipăt, așa cum tocmai am făcut, care spune: ”Tu te îneci!” Va fi corpul vostru care zice: ”Unde este râul?! Avem nevoie de râu! Ai înnebunit?! ‘Dați-vă voie să aveți această experiență’ - ce se întâmplă cu tine?! Întoarce-te în râu imediat. Fără acea forță, fără presiune, fără a sta în râu nesfârșite, nesfârșite vieți vei muri. O vei lua razna. Vei înnebuni.”


Eu joc partea minții. ”Oare ce crezi tu? Ai mai făcut asta înainte. Amintește-ți, când ți-ai permis ție însuți aceste fantezii frivole, unicornii tăi și toate celelalte pe care le ai, makyo-ul tău? Eu încerc să te ajut. Treci înapoi în râul ăla blestemat chiar acum, ca toți ceilalți. Doar stai acolo și lasă râul pur și simplu să treacă. La ce te gândești în acea piscină? Și dacă piscina este proprietatea altcuiva? (râsete) Și dacă sunt aligatori în acea piscină? Nici măcar nu ar trebui să fii… tu ai o piscină. Nu ai destui bani ca să deții o piscină și tu plutești într-o piscină?! Și dacă există aligatori pe care nu-i poți vedea, pentru că asta se poate întâmpla?” (Adamus chicotește)


Iar aceasta este realitate, prietenii mei. Așa cum ați vorbit studenților care ajung la trezire, eu vă vorbesc vouă care ajungeţi în Simțul Maestrului vostru. Primul lucru pe care îl pierdeți este echilibrul sau rigiditatea timpului. Este chiar mișto la început, deoarece doar veți pluti în acea atemporalitate, în acea Prezență Inefabilă, în acel: ”Oh, doamne, asta chiar se simte bine. Este atât de eliberator” și apoi deodată - (bang!) - realitatea. Vechea voastră realitate. Realitatea râului.


Așa că fiţi pregătiți pentru ea. Sunteți în regulă cu asta? Acum, că știți ce se va întâmpla, puteți spune: ”Oh, daa, îmi amintesc. Am vorbit despre asta. Oh, acum nu mai sunt atât de îngrijorat de ea. Acum, sunt în regulă.”


Așa că veți simți efectele atemporalității. Fiți cu asta. Fiți curajoși și îndrăzneți. Deschideți-vă către potențiale, în regulă? În regulă? Aceasta este Luna lui St. Germain - din punct de vedere istoric, aceasta va fi mereu Luna lui St. Germain acum - deschideți-vă către potențialele care există în atemporalitate.


În această stare atemporală, ce se întâmplă este… eu folosesc exemple clasice - copilul rănit, adultul ratat și toate celelalte; și Maestrul, Maestrul Ascensionat integrat care vine noaptea la Clubul Maeștrilor Ascensionați și cei care vor să fie Maeștri - ei sunt cu toții acolo. Și vă priviţi pe voi în față ca și Maestru Ascensionat, ca și Maestru-în-devenire, vă priviți și faceţi: ”Oh, am făcut-o. Nu în viitorul foarte îndepărtat; în această piscină, în această prezență. Am făcut-o.” Iar acel copilaș care fusese lovit și bătut și s-a simțit nesigur și tot restul acestora, pe care ați încercat să-l vindecați și să-l procesați și așa mai departe, nu are nevoie de toate acestea. El are nevoie doar să fie acolo și să spună: ”Oh! Hei, a funcționat. Bun. Mă voi întoarce la joacă acum și mă voi distra și nu mă voi îngrijora în privința rezultatului, deoarece totul s-a rezolvat.” Genul de chestie ‘Nu sunt îngrijorat’.


Așa că vă pierdeți acest întreg simț al timpului și, în atemporalitate, este uimitor, deoarece nu mai aveți văluri false și separare falsă, într-o viață foarte liniară pe care o petreceți stând în râu.


Însă veți simți că aveți greață uneori. Vă rog, nu începeți să luați medicamente pentru amețeală sau nimic de genul acesta. Poate unele suplimente naturale, dar faceți ceva mișcare cu corpul. Faceți ceva mișcare cu corpul. Asta chiar vă va elibera, deoarece… (Adamus chicotește). Nu, adevărat, faceți mișcare, nu pentru a încerca să intrați cu forța înapoi în râu, ci pentru a elibera în primul rând conceptul că trebuia să fiți acolo. Și când ați terminat să vă lucrați corpul, mergeți în piscină, în piscina caldă. Și fiți proprietarul piscinei și, că veni vorba, scăpați de aligatori, dacă există vreunul.


Şi deodată veţi realiza: “Hei, aceasta este chestia TimpSpaţiu”, care de fapt este o parte a întregii proiecţii a plasmei asupra Bon-ului şi tot restul acestora, realitatea voastră, “această întreagă chestie TimpSpațiu a fost o mare înșelătorie, într-un fel.” Timpul şi spaţiul sunt ca apa, apa caldă dintr-o piscină frumoasă care doar vă aşteaptă. Aţi putea pluti pe acolo pentru mult timp. Este o mare piscină de potenţiale. Asta este tot ceea ce este. Voi plutiţi pe acolo, o luaţi uşor, faceţi orice vreţi în timp ce plutiţi, ascultaţi muzică frumoasă. Şi apoi, în momentul în care doriți să vă exprimaţi şi să experimentaţi, să permiteți freamătului creativității voastre să iasă, atunci începeţi să simţiţi curentul, mişcarea timpului şi spaţiului, acum în răspuns absolut față de voi.


Când erați în râu și acesta doar curgea, curgea, curgea, voi știți că el nu vă răspundea cu adevărat în mod personal vouă. Dar acum în piscină, începe să răspundă personal. Este uimitor.


Deodată, vedeți ceea ce puteți crea, dar în momentul în care începeți să vă jucați cu asta în marea piscină, în momentul în care începeți să vă jucați, veți primi acel țipăt din partea omului care stă în râu spunând: ”Tu te îneci! Ce faci?” În momentul în care începeți în mod practic să vă mișcați pur și simplu și să vă exprimați în piscină și începeți să simțiți cum timpul și spațiul răspund într-adevăr, cum aduc într-adevăr energiile, este atât de simplu și de surprinzător și uimitor încât omul va începe să țipe: ”Ai înebunit acum. Ești sărit de pe fix acum. La ce te gândești? Unde mergi?” Atunci râdeți în hohote, aveți un zâmbet larg și spuneți: ”Nu contează”, pentru că, ei bine, doar simțiți asta. Ce este într-adevăr mai real? Ce este mai adevărat pentru voi?


Deci acesta a fost primul lucru. Al doilea lucru… (Linda râde de el)


Haideți să respirăm profund cu asta. Avem toată noaptea (la dispoziție). Nu veți pleca până mâine, mai târziu (câteva chicoteli). Haideți să luăm următorul lucru.


Niciun loc


Ei bine, dacă un copac cade în pădure și nu este nimeni care să-l audă, face el vreun zgomot?


Am creat această întrebare, că veni vorba, în Școlile Misterelor. Am făcut o mulțime de lucruri despre care nici măcar nu v-am spus (câteva râsete). Deci dacă... și aceasta a fost o întrebare bună a Școlii Misterelor. Deci dacă copacul cade și nu este nimeni acolo ca să-l audă, scoate el vreun zgomot, da sau nu? (publicul ia asta în considerare și cineva întreabă: ”Are vreo importanță?”) Da sau nu, într-un fel. Dar nu chiar, deoarece - putem să mergem în jos, în gaura aceea de șobolan mult timp - pentru ca orice să fie real, să existe, să se manifeste, conștiința trebuie să fie prezentă. Daa. Conștiința.


Așa că, acum, voi puteți să argumentați și să spuneți: ”Daa, dar acel copac cade și totuși face un zgomot deoarece ați putea pune un dispozitiv de măsură…”  - un microfon și stato-metre sau oricum se numesc - ”…acolo și acestea vor înregistra un zgomot.” Ei bine, nu este acel dispozitiv parte a conștiinței care măsoară asta?


Deci este ca și, ei bine, trebuie să o lăsăm baltă pe asta deoarece conștiința era prezentă.


EDITH: Poate că există o vulpe sau o veveriță acolo care să-l audă.


ADAMUS: Poate că există o vulpe sau o veveriță, dar trebuie să aveți destulă conștiință pentru a fi capabili să vorbiți cu acea vulpe sau veveriță și să spuneți: ”A fost acolo un zgomot ieri după-amiază la 3:45?” (câteva râsete). Și apoi, dacă ați avut acel gen de conștiință atunci, probabil că erați acolo când a căzut copacul și probabil că el a făcut un zgomot, dar dacă nu erați acolo, a făcut (zgomot) cu adevărat?


De fapt, noi putem reduce asta aproape la un nivel științific. Dacă el a căzut și voi nu sunteți acolo, nu este conștiință acolo, de asemenea nu aveți dispozitivul senzorial al urechilor voastre. De fapt, el nu face niciun zgomot; nu produce o vibrație. Urechile interpretează lucrurile ca pe un sunet. Daa. Și atunci întrebarea este dacă el chiar produce o vibrație? Dar haideți să rămânem la treaba inițială, face el un zgomot? Nu, dacă nu sunteți acolo. Iar eu folosesc asta ca exemplu pentru a spune de asemenea, în Simțul Maestrului să treceți peste faptul că trebuie să auziți asta. Este prezența ce este acolo. Și s-ar putea să fie o vibrație care este percepută, s-ar putea să fie altceva decât auzul sau, în cele din urmă, ochii. Acesta este un Shoud complet diferit.


Ceea ce vreau eu să vă spun acum, în legătură cu aceasta, este să duceți această întrebare mai departe: Există un spațiu fără conștiință? Fără conștiință. Oare alte dimensiuni care sunt acolo, care nu au fost niciodată vizitate neapărat sau în care să fi fost ființe însuflețite, atunci există ele oare? Aceasta este forma de copac a Maestrului și zgomotul din pădure.
Dacă conștiința nu a fost niciodată acolo, oare există toate aceste alte dimensiuni? Și motivul pentru care vă prezint această întrebare… că veni vorba, răspunsul este nu. Răspunsul este nu. Conștiința trebuie să fie prezentă pentru ca orice să se manifeste, să devină real; altfel, acesta nu există.


Și aduc acest subiect în discuție deoarece următorul lucru pe care îl veți realiza cu Simțul Maestrului este că veți merge acum în locuri - voi personal, voi ca grup - veți merge în locuri care ați presupus că au existat, ați presupus că erau acolo. Voi veți merge spre dimensiuni; veți merge în călătorii către locuri care nu există. Se cheamă Non Locuri. Ele nu există. Nimeni nu a mai fost acolo. Ale nimănui...


EDITH: Cum rămâne cu Noul Pământ?


ADAMUS: Cum rămâne cu Noul Pământ? Un subiect total diferit. Acesta este un subiect total diferit, Edith, în care nu vreau să intru chiar acum.


Veți merge în starea voastră de a fi atemporală, aspațială, în locuri care nu sunt în ceruri. Ele nu există. Şi în Simţul Maestrului aceasta va avea sens în totalitate - a merge într-un loc care nici măcar nu este acolo. Are sens în totalitate, dar pentru om aceasta este o mare provocare. Este vechiul: “Ei bine, dacă copacul cade şi nu este nimeni acolo, va face el vreun zgomot?” Dacă nimeni nu a fost acolo, oare există?


Voi veţi continua să mergeţi către - ele nici măcar nu sunt dimensiuni cu adevărat; sunt stări ale conştiinţei, stări de a fi. Şi când mergeţi acolo, mintea umană, omul care este în râu se va îndoi de asta. De aceea, chiar de la începutul acestui lung Shoud, chiar de la început, am spus: “Ce s-a întâmplat de la începutul anului?” şi linia de bază a răspunsului a fost “Îndoială”.


Veţi ajunge să mergeţi acolo în conştiinţă, în realizare, dar veţi ajunge să mergeți în aceste stări de a fi în mintea voastră într-un fel. Mintea voastră va fi conștientă de asta și se va îndoi și va spune: ”Numai dacă aceasta nu era deja aici,” tărâmurile Apropiate Pământului, stările voastre de vis: “Numai dacă ele nu erau deja aici, atunci cum aș putea eu să fiu aici? Dacă nici măcar nu le-am creat, nu am depus efort pentru asta, sunt deodată aici, dar asta nu a mai fost niciodată aici, trebuie că am luat-o razna. Trebuie că născocesc totul”. Şi nu o faceți. Voi nu o faceți.


Există tărâmuri în care veți merge, nu tărâmuri ale arhanghelilor sau ale familiilor spirituale sau galaxii. Sunt locuri care nu există chiar acum. Ele sunt cu totul în marele potenţial al lui Niciun Loc. Şi voi veţi continua să mergeți acolo, în general în călătorii individuale, în general de unul singur. Va fi al naibii de confuz pentru minte. Ea vrea puncte de referinţă. Ea vrea râul timpului şi spaţiului. Ea vrea definire. Ea vrea ceva şi voi urmează să mergeţi acolo în ceea ce eu numesc Prezenţa Inefabilă; chiar de nedefinit - în mod special pentru - minte. Indefinibil. Şi vă spun chiar acum, la fel cum voi țineați prelegeri studenţilor în trezire mai înainte, acum eu vă țin o prelegere vouă Maeştrilor, se va simți ciudat şi frumos în acelaşi timp.


Şi când vă gândiţi la asta sau mai degrabă simţiţi, o simțiți în interior, vreţi un punct de referinţă. Vreţi ceva care… eu spun mereu că mintea este asociativă. Ea are nevoie de ceva pentru a asocia, dar voi veţi ajunge să percepeţi lucruri care… ei bine, un exemplu bun. Un moment potrivit să punem nişte muzică şi vom face un mic merabh cha-cha cu aceasta (câteva chicoteli).


Vă voi da un exemplu bun, în timp ce muzica începe să cânte.


(muzica începe)


Aşadar cu toţii ştiţi ce sunt culorile. Ați purtat nişte culori foarte drăguţe astăzi aici şi sunteţi foarte familiaritaţi cu spectrul culorilor. O mulţime dintre voi ştiu cum să amestece culorile pentru a obţine alte culori. Dar ca exemplu, a merge într-un loc în care nu s-a mai mers niciodată, care nu există şi la care de fapt nici nu trebuie să munciţi să îl creaţi, este la fel cu a vă afla într-o culoare pe care nu aţi mai perceput-o niciodată înainte. Şi nici altcineva. O culoare. Nici verde, nici albastru, nici portocaliu, nici negru, nici alb, dar totuşi este o culoare.


Simţul Maestrului înţelege asta în întregime şi nu are nevoie să meargă spre ceva precum o culoare cosmică sau ceva ce îngerii văd, dar oamenii nu. Maestrul are o cunoaştere că există culori care nu au mai fost niciodată acolo, care nu au mai fost văzute nici măcar de Dumnezeu. Niciodată, niciodată.


Acum, aceasta este o chestie mare pentru minte. Este una cu adevărat mare. Mintea este cam în genul: ”Ei bine, nu. Cineva trebuia să o facă. Știi, eu doar merg s-o vizitez.”


Nu. Există culori. Există spectre (n.t. în sensul de ansamblu al unor valori de frecvenţe diferite). Sunt dimensiuni care nu există, nici chiar în mintea lui Dumnezeu. Sunt locuri şi spaţii în care vă veţi găsi, în care nimeni nu a mai ajuns vreodată şi vă veţi mira cum au ajuns să fie acolo. Vă veți întreba cine le-a creat, cât este de vechi acest loc în care vă aflaţi deodată; cui îi aparţine şi veţi ajunge să realizaţi că nimeni nu a mai fost acolo vreodată.


De aceea numiţi aceasta creativitate şi Bon, laolaltă. Această inspiraţie, această pasiune pusă pe fundalul Bon-ului, ecranul unde orice realitate poate fi creată şi nimeni nu a mai făcut-o.


Un lucru este să spui că vei pleca într-o călătorie, haideţi să spunem într-o vacanţă şi că veţi merge într-un loc în care aţi mai fost înainte. Asta este ceea ce face majoritatea oamenilor. Ei merg într-o vacanţă, revin în acelaşi loc. Poate că schimbă hotelul, dar în acelaşi loc. Este confortabil. Şi apoi, uneori doi oameni spun: ”Ah! Eu vreau să merg în Japonia. Nu am mai fost acolo înainte.” Dar alţi oameni au fost. Ea este deja acolo.


Aşa că, are un fel de sens. Săriţi într-un avion, mergeţi în Japonia, prima dată pentru voi, dar ea a fost acolo dintotdeauna. Ei bine, a fost acolo de multă vreme. Apoi experimentaţi ceea ce alţi oameni au experimentat de mult timp şi mâncaţi mâncare pe care alţi oameni au mâcat-o de mult timp.


Ce se întâmplă dacă mergeţi într-o călătorie într-un loc care nu există, care nu are o istorie? Şi nimeni altcineva nu a mai fost acolo vreodată, dar deodată este acolo. Este de-a dreptul uimitor.


Dar atunci mintea voastră va spune: “Te îneci. Respiră! O iei razna. Îți amintești când ai mai făcut asta înainte? Stop! Întoarce-te!” Şi acesta este momentul în care voi, ca Maeştri cu Simţul Maestrului, respiraţi profund în prezenţa voastră şi realizaţi că nu înnebuniți. Doar ieşiți din zoo.


Haideţi să respirăm foarte profund cu aceasta şi să realizăm că, pentru a adăuga chiar mai multă confuzie, veţi experimenta asta simultan cu ceea ce ați numi râul sinelui vostru şobolan (n.tr. un fel de comparație a râului vieții umane cu galeriile șobolanilor). O veţi experimenta simultan cu condusul de-a lungul străzii, condusul către magazinul alimentar, mersul prin trafic, gânditul la copiii voştri, la ce trebuie făcut mai târziu în timpul zilei, la facturile voastre. Se va întâmpla simultan în Inefabila Prezenţă.


Şi acesta este momentul în care respiraţi profund şi spuneţi: ”Sunt atât de mult în Simţul  meu de Maestru.”


Aici este când vă opriţi şi vă amintiţi această zi în care unii dintre voi au ajuns pe scenă încercând să le comunice celor de curând treziţi, să le comunice ceea ce va urma să li se întâmple, vorbind despre ce va urma mai departe, în timp ce ei trec de la trezire la măiestrie. Vă veţi aminti că aceasta a fost o distragere sclipitoare în această Lună a lui St. Germain, o cale sclipitoare a mea de a fi capabil să vă spun ce vine acum cu Simţul vostru de Maestru.


A merge în atemporalitate, a ajunge în locuri care nu există şi nu au existat niciodată nu este nebunie. Este doar parte a măiestriei.


Sinele omenesc va ajunge să ţipe. Va încerca să facă orice va putea pentru a vă opri. Va intra în îndoială, acea îndoială pe care voi aţi simţit-o încă de la începutul anului şi acesta este momentul când respirați profund şi spuneți...


ADAMUS ȘI PUBLICUL: Totul este bine în întreaga creaţie.


ADAMUS: Cu aceasta, dragii mei Shaumbra, bucuraţi-vă pănă când ne întâlnim din nou. Vă mulţumesc. Vă mulţumesc (publicul aplaudă).