SERIILE ASCENSIUNII - LECŢIA A TREIA
ÎNTUNERICUL DIN SINE CAUTĂ ELIBERARE
PRESENTAT DE CERCUL CRIMSON
13 OCTOMBRIE 2001

Inapoi la Pagina Principala .... click

 

     Şi aşa este, dragi prieteni, că noi ne adunăm cu voi în acest cerc sacru, astăzi.  Într-adevăr, aşa cum cântecul vostru a spus, noi sântem prieteni vechi.  (Tobias se referă la cântecul lui Simon şi Garfunkle, “Prieteni vechi”, care s-a cântat înainte de a începe comunicarea).  Noi toţi, cu voi toţi, sântem prieteni de mult.
     Călătoria noastră împreună a început cu “Zidul de Foc”.  Călătoria noastră ne-a luat pe noi în multe, multe locuri, prin dimensiuni pe care noi nici nu ştim să descriem astăzi.  Călătoria noastră ca şi prieteni, ca şi îngeri, ca şi Dumnezei, ne-a luat pe noi în creaţia adevărată a universului.  Călătoria noastră ca şi prieteni ne-a adus până la punctul de creaţie a Ordinului de Arc.  Voi şi eu, Tobias, am fost împreună când acea structură, acea organizaţie a fost creată.  Noi ne-am uitat cum energiile care erau în dualitate, care erau în impas, şi chiar luptându-se unul cu altul...noi ne-am uitat cum acele energii au fost puse împreună pentru bunăstarea fiecăruia, şi asta a creat Ordinul de Arc, arhanghelii.
     Fiecare dintre voi poate să proclame că face parte din acest grup.  Sânteţi voi, prieteni vechi care v-aţi mutat de la acest timp a Ordinului de Arc şi a-ţi venit pe Pământ.  Voi a-ţi luat forma umană şi a-ţi experienţat multe, multe lecţii.  Noi am fost prieteni vechi,  în zilele din Alt.  Noi am fost prieteni vechi şi în timpul care a urmat. Noi am fost prieteni vechi în creaţia Pământului, o lume nouă.
      (Pauză)  Eu devin emoţional câteodată atunci când vizitez prietenii mei vechi, care sânteţi voi toţi.  Este foarte mult timp de când eu am mers cu voi în formă umană.  Eu am ales să rămân aici, pe partea cealaltă în formă ne-fizică, într-o cale diferită.  Eu sânt aici cu arhanghelii şi cu ceilalţi care vă călăuzeşte pe voi şi sânt cu voi şi care vă iubesc pe voi în călătoria voastră.  Noi ştim că călătoria voastră câteodată este dificilă, dar asta are un impact în Tot Ce Este.  Are impact pentru Dumnezeu şi Spirit.
     Nu este altceva decât dragoste pentru ce faceţi voi în vieţile voastre.  Nu trebuie să fie nici unul dintre voi care să gândească altfel.  Noi ştim că câteodată voi simţiţi că a-ţi luat o întoarcere greşită sau că a-ţi făcut lucruri greşite, dar prieteni vechi, dragi prieteni, să nu vă uitaţi în felul acesta.  Să nu vă uitaţi cu o judecată sau să vă gândiţi că a-ţi făcut ceva rău.  Voi doar v-aţi dus pe nivele diferite, de a încerca să înţelegeţi lucrurile cum sânt.
     Astăzi, aşa cum intrăm în Lecţia a treia din Seriile Ascensiunii, noi o să vorbim despre faptul că de ce câteodată aveţi întuneric în viaţa voastră.  Noi o să vorbim despre ce înseamnă asta şi ce reprezintă.  Dar, aşa cum noi vorbim despre aceste lucruri să nu uitaţi să vă uitaţi în sinea voastră.  Uitaţi-vă în sinea voastră.
     Aşa cum Cauldre (Geoffrey Hoppe) a menţionat înainte de a se aşeza, dacă sânteţi astăzi luaţi afară într-o “zonă”, permiteţi ca asta să se întâmple pentru că este multă altă energie ce intră.             
     Câteodată noi trebuie să ne oprim.  Noi zâmbim.  Noi sântem copleşiţi cu emoţii.  Aşa cum am spus, noi sântem prieteni vechi.  Noi vă cunoaştem foarte bine.  Noi am văzut schimbările prin care a-ţi trecut îm ultimile patru săptămâni şi patru zile din timpul vostru (de la 11 septembrie 2001).  Noi am văzut cum a-ţi mers în locuri fricoase, foarte adânci în sinea voastră.  Noi am văzut cum această frică a ieşit la suprafaţă, cum confuzia şi dezechilibru a intrat în voi.  Şi noi am văzut Shaumbra - voi - că a-ţi răspuns în cel mai drăgăstos fel, într-un fel de speranţă, şi un fel de bucurie.
     Aşa cum noi ne uităm la voi astăzi, noi vedem câteva linii în plus pe faţa voastră fizică, câteva fire de păr gri în plus, şi care nu au fost acolo când ne-am întâlnit ultima dată!  Noi ştim că este dificil.  Noi ştim că voi a-ţi întrebat ce puteţi să faceţi, cum puteţi să fiţi în serviciu pentru alţii, cum puteţi să aduceţi lumina afară din voi în acest timp.   Noi ştim că mulţi dintre voi v-aţi simţit neajutoraţi, dar nu a fost prea mult ce voi a-ţi fi putut face.  Mulţi dintre voi v-aţi simţit înfricoşaţi, neştiind cum să mânuiţi emoţiile din sinea voastră
     Noi, desigur am fost în acest spaţiu pentru mai multe ore.  Noi am auzit cuvântarea de dinainte.  Şi într-adevăr noi confirmăm pentru fiecare dintre voi la nivelul inimii voastre...noi confirmăm la Cauldre, pentru că el mereu se întreabă ...noi confirmăm că este timpul dragi prieteni, să fiţi în serviciu.  Este timpul să faceţi un pas înainte, să faceţi pentru ceea ce a-ţi venit să faceţi în această viaţă, ca lucrători de iluminare şi Shaumbra.
     Voi a-ţi lucrat în multe vieţi anterioare să dezvoltaţi şi să îmbunătăţiţi talentul, capabilitatea şi cunoştinţele voastre.  În vieţile voastre de la timpul lui Yeshua voi a-ţi lucrat în arii specifice de cunoştinţe şi de specialitate.  Voi a-ţi devotat viaţă după viaţă să studiaţi energiile interne şi energiile externe pentru faptul de a fi pe Pământ în acest timp - în acest timp apropriat - ca să permiteţi la acele energii să înainteze.  Voi a-ţi studiat mii de ani şi de multe vieţi.  Fiecare dintre voi a-ţi studiat ceva unic şi diferit, ceva personal.  În acele vieţi, dacă voi puteţi să vă aduceţi aminte energetic, totdeauna au fost îngerii în jurul vostru care v-au ajutat cu acele studii.
     Între vieţile voastre voi a-ţi studiat aceleaşi capabilităţi şi talente.  Voi a-ţi studiat din perspectiva părţii celeilalte a voalului.  După aceea voi a-ţi mers înapoi pe Pământ pentru o altă viaţă.  Nu a fost vorba prea mult despre karma voastră, aşa cum voi a-ţi vrea să credeţi.  Voi a-ţi venit înapoi pe Pământ să folosiţi acele metode noi de balansarea şi ajustarea energiei.
     Fiecare dintre voi a-ţi studiat arii precise relatate la mişcarea şi transmutarea energiei.  Câţiva a-ţi lucrat folosind căi noi de transmutarea energiilor ca prin muzică şi tonuri.  Alţii au studiat căi pentru a deschide inima care a fost închisă.  Alţii au lucrat cu calitatea energetică  monetară.  Astea sânt doar câteva exemple a tipurilor de lucruri pe care le-aţi cercetat şi studiat în vieţile voastre trecute şi la fel între vieţi.
     Din vieţile trecute în special în  zilele lui Yeshua, au fost pentru a testa şi îmbunătăţii acele metode.  Fiecare dintre voi, fără excepţie, a-ţi lucrat în arii specifice.  Nu sânt dubii în mintea noastră.  Noi la fel dorim ca nici voi să nu aveţi în mintea voastră.
     Şi acum ne uităm la voi.  Noi vedem că într-adevăr voi sânteţi gata!  Noi vedem că voi sânteţi gata să răspundeţi la bătaia de la uşa din faţă.  Dar voi nu sânteţi aşa siguri cum o să fie aduşi aceştia şi ce o să faceţi în momentul când astea ajung.  Asta este scopul Seriilor de  Ascensiune.  Noi o să intrăm mai adânc în asta.
     De la început când Cauldre ne-a dat voie să comunicăm prin el, noi am vorbit despre schimbările Pământului.  Asta este aici, dragi prieteni vechi.  Este aici.  Scimbările vor fi pe prima linie şi o să fie multe, multe schimbări în următorii câţiva ani de acum înainte din timpul vostru.  Asta se va intensifica.  O să fie mult mai dificil pentru lumea de afară, dar nu necesar pentru voi.  Lucrurile vor fi mult mai dezechilibrate ca înainte.  Vor fi mult mai dezechilbrate ca înainte, pentru că aşa cum am discutat mai înainte în această zi, procesul de ascensiune ia loc.  Voi lăsaţi în urmă energia veche.  Voi treceţi dincolo de asta.  Este o rezistenţă naturală la asta.  Şi aşa cum voi o să înaintaţi, poate rezistenţa se va intensifica.
     Acum, noi o să vorbim despre multe lucruri astăzi, dar mai întâi noi vrem ca voi să înţelegeţi câteva terminologii.  Noi sântem limitaţi, într-un sens, în limba voastră umană.  Noi vrem ca voi să înţelegeţi că este o diferenţă între “vid” şi “creaţie”.  Este o diferenţă între “lumină” şi “întuneric”.  Când voi a-ţi plecat de Acasă, să creaţi a Doua Creaţie, voi a-ţi mers în vid.  Asta nu a fost   întuneric.  Asta nu a fost ceva rău.  A fost un “nimic”.  A fost aşa de “nimic” că nici măcar întuneric nu a fost.  Voi a-ţi mers în vid, într-o conştienţă în care nu a-ţi avut niciodată  scopul de a crea ceva din nimic. 
     Aici este implicat o fizică interesantă.  Cum puteţi crea ceva din nimic?  Dar despre asta a fost toată călătoria voastră.  Vidul nu este un intuneric.  Nu este rău.  Este vid.  Dar felul nimicului, când o forţă se aplică pe nimic, v-a apare o rezistenţă.  Rezistenţa asta este dualitatea la nivelul fizicii spirituale.  Când voi intraţi într-un nimic şi intercalaţi un element în asta, o să apară o forţă de rezistenţă.  Asta însă nu face forţa opusă să fie bună sau rea. Simplu este.
     Astăzi, noi o să vorbim despre întuneric.  Înţelegeţi că asta nu este un lucru rău.  Noi nu judecăm asta, dar asta este un tip de forţă fizică opusă care face parte din fizica naturală a spiritualităţii.  Când un grup de energie decide să meargă înainte, este un răspuns natural pentru un alt grup să meargă înapoi.
     Noi am fost întrebaţi dacă sânt forţe întunecoase pe partea noastră a voalului.  Este o întrebare interesantă, dificil de răspuns în cuvinte umane, dar noi încercăm să definim asta.  Noi nu ne uităm cu un fel de judecată la asta aşa cum voi faceţi.  Dar sânt entităţi sau chiar şi grupuri sau familii pe partea noastră a voalului care rezistă la schimbări.  Ei sânt foarte comfortabili cu puterea pe care ei au.  Ei nu vor să piardă acea putere.  Lor le este frică că o să-şi piardă identitatea dacă ei predau puterea lor, pentru că atunci o să aibă tendinţa să fie izolaţi.  Ei au tendinţa să se adună împreună în pachete.  Ei au tendinţa să margă de sine stătători.  Lor le place să înfiinţeze imperiul lor energetic propriu.  Dar aceste fiinţe câteodată obosesc să fie doar cu ei înşişi şi aşa ei merg afară şi încearcă să ia energia sau să fure energia de la alţii.
     Pe partea noastră a voalului, sânt nivele care nu sânt afectate de întuneric.  De exemplu, nivelul vibraţional a lui Yeshua.  Când aceste nivele sânt atacate, astea simplu doar trec prin ele.  Este ca şi apa care curge într-un râu.  Curge înăuntru şi curge afară. Nivelele pe partea noastră a voalului, atacurile întunecimii nu au efect de loc.  Aici sânt cei care sânt în locuri de balanţă şi armonie şi din cauza asta ei nu sânt afectaţi de alţii.
     Întunericul încearcă să se hrănească din arii vibraţionale joase.  Ei au tendinţa să ia energia de la alţii care sânt în dezechilibru.  Asta poate să creeze bătălii şi conflicte - da, chiar şi pe partea noastră a voalului.  Noi spunem - cum să spun - noi folosim un cuvânt hazliu, fără judecată...ca “hrănitori de cur” (Râsete).  Lor le place, literal spus să se agaţe de nivelul cel mai apropiat de Pământ, nu în formă umană ci în formă energetică.  Asta este cumva o stare de dezechilibru şi confuzie.  Nouă nu ne place să folosim cuvântul dimensiuni, dar asta este un termen cu care voi sânteţi familiari.  Deci, aceşti “hrănitori de cur” pe partea noastră a voalului încearcă să se agaţe de acele nivele.
     Aceşti, hrănitori de cur, încearcă să folosească energia lor ca să afecteze umanii pe Pământ.  Ei caută unde este dezechilibru.  Ei caută vibraţiile joase.  Într-adevăr, dacă este un uman cu un dezechilibru mare între cea masculină şi feminină, hrănitorii de cur sânt atraşi de aceştia.  Ei o să fie atraşi de acele persoane care sânt dezechilibrate.  Şi da, într-un fel ei pot să înfluenţeze pe umanii.  Ei nu poate să facă pe umani să facă ceva, şi aproape că este imposibil ca ei să intră într-o persoană, chiar fiind dezechilibrat.  Dar ei pot influenţa gândurile unui uman dezechilibrat până la un punct.
     Deci, întunericul pe partea noastră a voalului este aproape ca şi întunericul pe Pământ.  De exemplu, când un pom este dezechilibrat, insectele vor veni ca să ajute la curăţirea dezechilibrului.  Când o parte din voi este dezechilibrat, asta v-a intra într-o boală.  Asta face parte din procesul de curăţire naturală.  Dezechilibru energetic v-a atrage energii care ajută la curăţire.
     Dragi prieteni vechi noi vă iubim foarte mult!  Voi începeţi să recunoaşteţi cine sânteţi şi de ce sânteţi aici.  Voi începeţi să posedaţi divinitatea voastră.  Voi staţi mult mai mândri astăzi, ca acum şase săptămâni (1 Septembrie 2001 de la adunarea cercului Crimson).  Voi staţi mult mai mândri acum, decât patru săptămâni şi patru zile în urmă (11 Septembrie 2001).  Voi a-ţi învăţat multe.  Noi ştim că a fost dificil.  Şi voi ştiţi că noi am fost în jur.  Voi ştiţi că noi am fost aproape de voi chiar mai aproape ca în alte dăţi, pentru că voi v-aţi deschis la inimă, şi voi ne-aţi dat voie nouă să ne apropiem mai mult. Noi ştim că voi a-ţi inspirat şi a-ţi balansat divinitatea voastră în acest timp.
     Sânt multe entităţi care vin în vizită astăzi.  Noi am fost rugaţi să vă atenţionăm pe voi.  Poate astea vor fi puţin mai dificile pentru unii dintre voi să mânuiţi, dar este un scop pentru aceşti musafiri.
     Primul musafir a avut întâlnire aici la 1 Septembrie 2001, data ultimei noastre întâlniri cu voi, dar noi l-am rugat să amâne asta.  El este cel pe care voi îl cunoaşteţi ca Arhanghel Rafael şi acum intră în spaţiu unde sânteţi voi, radiant şi strălucind, trimiţând energia lui la fiecare dintre voi.  Energia lui este familiară vouă. Rafael merge cu voi, în special în partea cea grea a călătoriei voastre.  El a mers cu voi în ultimul timp.  Noi glumind îl numim pe Rafael, Arhanghelul de Frică.  Rafael este cel care lucrează cu voi la transmutarea energiei întunericii şi a fricii.  El merge cu voi în timpul cel mai dificil.  Rafael ajută la transmutarea energiei care sânt dificile şi necomfortabile.
     Rafael îşi face prezenţa şi vă mulţumeşte că v-aţi deschis inima voastră la el.  Noi am aşteptat deja de un timp ca să-l aducem pe Rafael aici.  Noi l-am întrodus la un grup în localitatea Reno, (26 August 2001), când am discutat problema fricii.  El a fost programat să vină aici după cinci zile (1 Septembrie 2001la Cercul Crimson), dar noi am schimbat acea dată.  Dar el vine în acum.
     Rafael stă puternic şi măreţ.  Într-adevăr el este un prieten vechi.  Voi a-ţi cerut ca el să fie pe partea cealaltă a voalului ca voi să vă conectaţi cu el când voi a-ţi devenit umani.  Voi puteţi să vă conectaţi de Rafael la orice oră ca să vă ajute la transmutarea fricii, să ajute la transmutarea întunericului.  Rafael îşi face prezenţa prin toată camera asta, împrăştiind energia lui, ca voi să ştiţi că el este prezent.
     Musafirul următor pe care noi l-am invitat astăzi...poate nu o să vă placă aşa mult.  Noi aducem un nou musafir care o să stea la picioarele voastre, şi poate o să fie  pe voi în timpul discuţiilor noastre.  Este un musafir pentru fiecare dintre voi.  Asta este un şarpe, care reprezintă frica şi partea voastră întunecoasă proprie. Şarpele alunecă pe podea şi se încolăceşte lângă voi în timpul cât ne-a rămas aici împreună.
     Şarpele reprezintă partea voastră întunecoasă, frica voastră.  Dar mai întâi să nu uitaţi că energia lui Rafael a umplut camera asta.  Noi ştim că unii dintre voi nu sânteţi comfortabili şi vă întrebaţi, “Oh, Tobias, noi am crezut că tu eşti prietenul nostru vechi!  Şi acum tu aduci şerpi care stau lângă noi!  Ce fel de adunare este asta?”(Râsete din audienţă).
     Noi vă cerem să simţiţi energia şarpelui.  Asta este frica voastră.  Asta este manifestaţia de afară a fricii voastre.  La fel este o energie învârtătoare şi care se ridică şi care stă la picioarele voastre tot timpul, metaforic spus.  Şarpele se află în ADN.  Este acel “kundalini” al vostru, o energie potenţială care creşte, dar care conţine multă frică.
     La fel este...(pauză), Cauldre ne intrerupe ca să ne spună, că este apropriat să vă învite pe voi să mergeţi într-o “zonă”, dar el nu este aşa sigur dacă este apropriat să sforăiţi! (Se referă la cineva din audienţă care a adormit. Comentariul lui a cauzat râsete în audienţă şi pe Tobias să chicotească).  Noi continuăm.  Cauldre este câteodată amuzant, şi noi încercăm să nu râdem, dar este,     când şi el poate să fie amuzant (Multe râsete din audienţă).
     Acum o să continuăm cu musafirii noştri de astăzi.  Este o energie care intră acum în cameră, la invitaţia noastră pentru un scop anume.  Energia asta poate o să fie dificil să mânuiţi.  Energia care intră aici este a celor trei pe care voi a-ţi denumit teroriştii din Orientul de Est.  Ei sânt cei care au făcut parte din acel complot, cei care au fost în avioanele care au cauzat evenimentul horific din 11 Septembrie 2001.  Sânt cei trei care ne-au întrebat pe noi să îi aducem aici.  După o lungă confruntare, noi le-am permis lor să fie în energia acestui cerc.  Ei sânt cei care au plănuit moartea oamenilor.  Ei sânt cei care au ţinut ferm de încrederile lor.  Ei meticulos au aranjat şi plănuit decesul umanilor.
     Energia lor intră în această cameră.  Şi noi vă reamintim la voi toţi că la început a venit energia lui Rafael şi a fost plantat şi întemeiat.  Aceşti trei care au venit astăzi nu prea fac bine.  Ei nu fac bine.   Ei au crezut că atunci când au trecut aici că vor întâlni pe Allah, care trebuia să îi aştepte şi să-i salute şi să aibă o ceremonie şi să spună că cât de mult au apărat regatul lui Allah.
     Dar în schimb, aceşti trei au simţit suferinţa, suferinţa în masă şi durere şi agonie.  Ei au stat în tunel cu aproape alţi şase mii care au venit pe partea noastră în acea zi.  Ei s-au uitat la fiecare care a trecut aici.  Ei au simţit confuzi, dezechilibraţi, supăraţi şi neliniştiţi.  Şi când ei s-au gândit că totul s-a terminat, când aproape cei şase mii au trecut, ei au simţit acea energie horibilă, şi apoi ei au simţit energia familiilor şi a prietenilor în rugăciunile care au venit aici după aceea.  Ei au simţit întristarea, supărarea şi lacrimile.
     Ei au simţit ceva ce i-a schimbat.  Ei au simţit gândurile voastre drăgăstoase şi a tuturor umanilor pe Pământ care s-au ridicat.  Ei au simţit o speranţă.  Ei s-au gândit - şi cei cu care au conspirat gândesc - că acţiunile lor v-a rupe şi v-a ruina ţesătura energiei noi, a noii Pământ, a drumului nou.  Ei au gândit că căderea câtorva clădiri v-a începe lanţul de evenimente care v-a intra adânc şi care v-a bălăbăni lucrurile care s-au ridicat în umanitatea voastră în ultimii trei ani.  Ei s-au gândit că astea vor începe ciocnirile şi demonstraţiile şi dezordinea în străzi.  Ce au văzut ei a fost puternic, divin, şi oameni iubitori care au avut grijă unul de altul, căutând să reconstruiască acel ceva ce a fost rupt.  Ei au văzut umani care erau instristaţi, dar umani care deasupra de toate au avut speranţe.
     Şi asta a schimbat pe cei trei care au venit aici.  Nici unul dintre ei aici - ei stau pe scenă, dacă a-ţi vrea să vă uitaţi în dreapta mea,  nici unul dentre ei nu s-a aşteptat la ce s-a întâmplat.  Asta i-a schimbat foarte profund, pentru că ei au văzut un nou adevăr. Ei au văzut puterea, speranţa şi dragostea.  Ei au văzut rapiditatea ţesăturii, ţesătura noii energii.  Ei încă sânt într-un regret adânc pentru ce au făcut, pentru că ei înţeleg, când ei au ajuns la o trezire foarte recent, că a fost şi o altă cale de a face asta.  Asta nu ar fi trebuit să fie făcut prin violenţă şi ucidere şi justiţie.  Este şi o altă cale de a mânui schimbările şi dezechilibrul.
     Cei care stau astăzi aici ei nu cer iertare, pentru că ei ştiu că asta nu este apropriat.  Ei nu au venit aici să ceară asta.  Ceea ce ei cer  - asta este neted şi direct - ce cer ei este foarte simplu.  Ei nu cer nimic pentru ei.  Ei ştiu că o să fie o mai mare transmutare şi procesare a fiinţei lor.  Dar ei vin aici astăzi şi când ei ne-au spus care a fost cauza lor, pentru asta noi am deschis uşa pentru ei şi i-am lăsat să intră.  Ei vin aici astăzi şi cer ca voi să continuaţi munca voastră.  Noi v-am cerut de multe ori ca voi să continuaţi munca voastră.  Lumea are nevoie de învăţători de divinitate în acest timp.  Ei vin astăzi aici să ceară de la voi asta, poate mult mai puternic ca eu Tobias, aş putea să cer.
     Ei cer ca voi să continuaţi.  Ei au văzut efectul ce dragostea, speranţa şi adevărul poate să facă.  Ei nu cer nimic altceva de la voi de cât să continuaţi ceea ce voi facţei acum.  Dacă ar fi existat vreo declaraţie care ar fi dat credibilitate la tot ce faceţi în această viaţă şi chiar şi pentru alţii, este că aceşti trei stau în faţa voastră aici.  Noi vă cerem să ţineţi această energie a acestui moment, pentru atunci când voi o să vă îndoiţi de munca pe care o faceţi.
     Ei ştiu, aceşti trei, că ei trebuie să facă multă curăţire în fiinţa lor.  Ei ştiu că o să fie un drum dificil şi o călătorie dificilă.  Ei ştiu că Rafael o să fie cu ei în călătoria lor lungă şi dificilă.  Voi nu trebuie să îi trimiteţi vindecări şi dragoste.   Voi nu trebuie să simţiţi supărare.  Voi trebuie doar să înţelegeţi efectul a ceea ce faceţi.  Patru săptămâni şi patru zile, ei au văzut efectul umanilor iluminaţi pe tot globul pământesc.  Ei s-au gândit precis din perspectiva lor, ca asta va fi efectul “domino”, care v-a distruge lucrurile.  Ei au fost atât de siguri că aproape nu s-au gândit la un alt plan următor.
     Noi sântem aici ca să vă spunem că o să fie multă muncă pentru voi.  Noi vă cerem să nu luaţi nici un sistem de încredere sau vreo filozofie.  Noi nu vă cerem să citiţi nici o carte sau să faceţi ceva ceremonii.  Aşa cum voi ştiţi noi nu încurajăm astfel de lucruri.  Noi vă cerem să intraţi în sinea voastră, că răspunsul este acolo.  Noi nu vă cerem să predaţi fiecare lecţie în parte a Cercului Crimson.  Noi vă cerem să îmbrăţişaţi esenţa lucrurilor şi să ajutaţi să iasă la suprafaţă.  Noi vă cerem ca să fiţi acolo când va fi o bătaie în uşă şi să începeţi munca.
     Cei trei care au venit aici cer de la voi acelaşi lucru.  Cei trei care sânt aici astăzi, poate, doar poate, vor fi acei care vor fi într-un corp fizic nou, care vor veni să bată la uşa voastră.  Voi o să fiţi bătrâni şi înţelepţi, voi poate o să recunoaşteţi energia lor din această zi, poate o să fie 20, 30, sau 40 de ani în viitor şi poate o să vină să bată la uşa voastră spunând, “Eu nu ştiu ce mă atrage la tine, dar eu văd o lumină.  Eu văd o balanţă.  Eu văd o bucurie.  Ajută-mă să înţeleg asta!”
     Acum înainte să continuăm cu lecţia, dragi prieteni, noi îl rugăm pe Cauldre să fie în linişte pentru un moment.  Noi vă cerem să inspiraţi divinitatea voastră.  Găsiţi o poziţie de relaxare ca să inspiraţi divinitatea voastră. Noi o să revenim după a scurtă pauză.
     (Pauză)
     Aşa cum ne uităm la energia voastră, noi vedem asta foarte diferit.  Câţiva dintre voi nu simţiţi aceaşi conecţie cu noi ca în trecut.  Noi vă cerem să mergeţi câteva nivele mai sus de cum a-ţi fost obişnuiţi.  Voi v-aţi schimbat, şi de aceea voi o să ne găsiţi puţin într-o vibraţie diferită.
     Acum, noi am vrea să începem această lecţie cu o poveste scurtă.  Este povestea a patru Shaumbra care merg pe drumul de ascensiune.  Ei merg pe un drum iluminat (Râsete din audienţă). Ei merg pe acest drum  care se pare că a apărut pe neaşteptate.  Ei s-au bucurat de ziua cu soare.  În acest grup de patru umani, au fost doi bărbaţi şi două femei.  Ei nu şi-au spus prea multe vorbe unul la altul.  Ei simplu s-au bucurat de ziua aceea.  Ei au ştiut    cum şi voi  ştiţi, că sânt câteva zile frumoase pe acel drum iluminat, sânt căteva zile reci, ploioase şi cu vânt.  Sânt zile când abia puteţi găsi drumul dar să mai mergeţi pe el!
     Deci, cei patru lucrători de iluminare au mers împreună, fără să aibă vreo problemă, cu capul în nori, puţin înafara trupului lor, ceea ce este o tendinţă pentru mulţi Shaumbra! (Râsete din audienţă). Dintr-o dată un şarpe s-a târât afară dintr-un tufiş şi s-a oprit direct în faţa celor patru umani, dar una dintre femei era puţin mai în spate.  Şarpele a alunecat până la ea şi i-a tăiat calea.
     Aşa cum ştiţi, Shaumbra are frică de şarpe.  Dar pentru asta este o cauză precisă.
     Şarpele s-a încolăcit pe lângă ea, a ridicat capul şi a îndreptat o energie de frică prin ochii lui direct în ochii femeii.  Asta a făcut să uite tot ce a învăţat sau studiat. A uitat pentru un moment.  Ea a ţipat şi a început să fugă înapoi cu o viteză mare, înapoi în satul de unde a plecat în acea dimineaţa.  Ea a plecat aşa de repede că ceilalţi din grup nu au putut să o prindă şi să o liniştească. Ea a fost plină de frică!  Ea a fost atât de înspăimântată de şarpe  că asta a făcut să uite să folosească uneltele pe care le-a învăţat.
     Şarpele a fost mulţumit cu activitatea şi cu puterea lui, deaorece el nici nu a trebuit să se obosească nicicum.  El a speriat acel uman.  El a făcut bine cu ea!  El imediat s-a târât înapoi în tufiş, nu a mai fost văzut, a dispărut din drumul celor trei Shaumbra care au mai rămas.  Ei erau confuzi. Ei nu au ştiut ce să facă.  Ei au fost trişti că unul din grupul lor a fugit înapoi în sat, şi probabil nu o să mai revină pe drumul ei de ascensiune pentru un timp.  Ei au discutat asta în mare, şi au decis să continue drumul fără ea. Ei au mulţumit şi au binecuvântat faptul că cel puţin nici unul dintre ei nu a fost rănit.
     Cei trei care au rămas şi-au continuat drumul, bucurându-se de ziua aceea, când încă odată un şarpe a apărut din tufiş.  El a ieşit ca o săgeată şi s-a îndreptat de unul dintre bărbaţi.  Şarpele şi-a răsucit capul şi a deschis gura şi şi-a expus dinţii.  Lucrătorul de iluminare a spus, “Eu te voi omorî.  Tu m-ai supărat pe mine!  Tu ai speriat pe una dintre noi! Eu te voi ucide, odată şi pentru totdeauna!”  El şi-a scos cuţitul din teacă a tras mâna mai în spate, şi a fost aproape să-l taie, când şarpele s-a răsucit, s-a eliberat şi l-a muşcat pe om de picior.  El a murit imediat.  A fost o supărare în el.  El a vrut să protejeze şi să salveze pe ceilalţi prieteni. El a vrut să omoară şarpele, dar şarpele a fost mult mai viclean.  Şarpele a fost mai iute.  Şarpele l-a găsit fără apărare şi l-a ucis pe om.  Şarpele repede a scăpat înapoi în tufiş, şi ceilalţi doi Shaumbra nu l-au mai văzut.
     Cei doi care au mai rămas l-au înmormântat pe prietenul lor.  Ei au făcut o ceremonie.  Ei au plâns.Dar au decis să continue drumul lor, doi Shaumbra, un bărbat şi o femeie.  Ei au continuat mergând şi s-au bucurat de ziua frumoasă dar i-a apăsat o greutate - cele două evenimente, femeia care s-a speriat şi a fugit înapoi în sat şi celălalt care a murit timpuriu.  Ei au continuat să meargă şi aşa cum voi deja ştiţi, şarpele din nou a ieşit din tufiş, s-a târât pe drum şi s-a aşezat în faţa femeii care a mai rămas.
     Lucrătoarea de iluminare, femeia care a mai rămas a decis să folosească un tact diferit în acest timp.  În loc să încerce să omoară şarpele, ea a început să vorbească cu şarpele dar prin frica şi supărarea ei.  Ea a îngenunchiat nu departe de şarpe.  Ea a spus; “Oh, dragă şarpe, cred că tu ai avut o copilărie nefericită! (Râsete din audienţă).  Dragă şarpe, eu îmi ridic mâna, nu ca să te atac, dar ei îţi trimit energie, eu îţi trimit dragoste şi eu te voi vindeca de la toate rănile din copilăria ta.  Oh, dragă şarpe, eu imaginez că tatăl tău te-a bătut şi de aceea eşti tu aşa de supărat! (Râsete din audienţă)  Şi dragă şarpe, eu îţi cânt un cântec de leagăn să te simţi mai bine, să pot îngrijii  şarpele de sine al tău. (Râsete multe din audienţă).
     Acum, şarpele s-a retras un pic şi a avut o privire interesantă pe faţa lui, o privire care era ciudată.  Aici a fost un uman care nu a manifestat supărare.  Aici a fost un uman care a încercat să-l schimbe.  Aici a fost un uman care a încercat să-l prelucrezepe el. (Multe râsete din audienţă)  Şarpele s-a uitat la ea, şi un mare zâmbet a apărut pe faţa lui. Şi femeia Shaumbra, s-a gândit, “Eu mă conectez cu el, inimă la inimă.  Uită, el zâmbeşte”.  Dar deodată şarpele a ieşit mai înainte şi a muşcat-o pe femeia.  Ea a murit deodată.  Şi şarpele s-a retras înapoi în tufiş, râzând şi râzând şi râzând şi el a spus.  “Aici a fost un uman, încercând să schimbe lumea şi să mă schimbe şi pe mine.  Ea a fost cea mai uşoară ţintă dintre ţinte!”
     Acum la Shaumbra care a rămas îi dăm numele de Samuel Samuel a înmormântat pe lucrătoarea de iluminare, vindecătoarea.  Samule a îngropat-o,  dar a fost preocupat.  El s-a mirat despre acest drum de ascensiune, drumul de iluminare.  Asta nu a fost chiar un lucru aşa bun, una dintre femei a fost speriată şi a fugit de frică, iair ceilalţi doi au fost omorâţi.  El s-a gândit pentru o perioadă de timp dacă să continue drumul.  Până la urmă el a spus, “Asta este aşa adânc în fiinţa mea şi în sufletul meu că eu trebuie să continui”.
     El a continuat să meargă, cumva cu grijă şi mult mai precaut decât înainte, dar el a continuat să meargă.  Şi aşa cum voi ştiţi după un scurt timp, şarpele s-a târât dintr-un tufiş încă odată, şi simţându-se mult mai învigorat şi mult mai puternic, izgonând pe trei umani într-un fel sau altul.  Şarpele a venit direct în drumul lui Samuel.  Şi şarpele a spus, “Eu nu îţi permit să mergi nicicum înainte pe acest drum.  Ca şi pe restul cu care ai mers,am să te omor şi pe tine acum”.
     Acum, Samuel a fost ca şi fiecare dintre voi.  Samuel a fost sârguincios în integrarea divinităţii de sine, în căutarea Adevărului de Sine, şi stând în poziţia lui dragă.  Samuel şi-a adus aminte de câteva lucruri înspăimântătoare.  Samuel, s-a uitat drept în ochii şarpelui care s-a răsucit şi gata să muşte.  Şarpele a fost împuternicit de sângele umanului care s-a scurs din gura lui.  El a fost foarte mulţumit de el însuşi. 
     În acel moment Samuel a spus lui însuşi. “Eu trebuie să iau în proprietate divinitatea mea.  Nu este vorba de mine însumi. Asta eu am învăţat.  Eu trebuie să posed divinitatea mea şi să fiu într-un loc de balanţă.  Eu trebuie să inspir - repede aici. (Râsete scurte)  Eu trebuie să inspir divinitatea mea, pentru că asta este ceea ce eu am învăţat că este adevărat”.
     Necunoscut lui Samuel sau pentru şarpe, un vultur a circulat deasupra lor, urmărând acele evenimente.  În momentul când Samuel a inspirat, vulturul s-a năpustit în jos, a apucat şarpele cu ghearele lui viguroase şi puternice, şi s-a ridicat la o sută de picioare în aer, a făcut câteva cercuri şi spirale cu şarpele care a zbierat în ghearele vulturului.  După aceea el a aruncat cu o putere jos pe pământ şi şarpele a murit.
     Samuel a inspirat din nou, dar de data asta cu o uşurare.  El a continuat drumul lui, şi s-a gândit la evenimentele petrecute care erau deosebite în acea zi.  El a contemplat la tot ce s-a petrecut.  El s-a gândit la vultur care a fost tot timpul prezent, aşteptând pentru un moment oportun, aşteptând pentru momentul în care Samuel să fie în balanţă şi în divinitatea lui.
     Samuel a continuat să meargă pe drumul de iluminare, când deodată un alt şarpe a apărut.  Asta a fost un neam de a şarpelui  care a fost omorât.  Acest şarpe nou a fost foarte, foarte supărat.  Acest şarpe nou a ieşit ca o săgeată din tufiş şi s-a oprit direct în faţa lui Samuel.  Asta a fost aproape de două ori mai lung decât cel de dinainte.  El s-a răsucit în faţa lui Samuel şi a spus, “Eu precis te voi omorî acum,pentru că tu ai omorât pe neamul meu. Eu mă râzbun. Eu trebuie, pentru că asta este felul nostru de şarpe de dumnezeu. Noi ne răzbunăm pe toţi cei care ne-au făcut rău”.
     Acum, Samuel s-a gândit puţin mai lung pe drumul lung chiar de când primul şarpe a fost omorât.  El a ştiut că a fost un moment binecuvântat şi sacru când vulturul a venit jos.  El la fel a ştiut că asta a fost un act divin, şi el a ştiut că a fost mult de învăţat din toate astea”  deci în timp ce el a mers pe drumul lui, gândând, el a început să se întrebe pe el însuşi.  “Ce este ceea ce eu ar trebui să ştiu despre aceste evenimente cu şarpele?  Ce este ceea ce eu ar trebui să fac dacă asta se întâmplă încă odată?  El acum a ascultat pentru un răspuns din sinea lui la acele întrebări.  El a ştiut că răspunsul totdeauna vine din sinea lui”.
     Samuel a ştiut că el nu putea să-şi închidă ochii şi să dorească ca vulturul să coboară din nou.  El a ştiut că a fost timpul ca într-adevăr să posede divinitatea lui.  El s-a uitat în ochii şarpelui şi a spus, “Dragă şarpe, ce este ce tu cauţi?  De ce eşti tu în drumul meu?” Şarpele a fost şocat! Nici un uman nu l-a întrebat această întrebare vreodată.  Umanii au acţionat în frică, supărare şi câteodată din prostie, dar ei niciodată nu au manifestat această înţelepciune.  Ei nici odată nu au întrebat, “De ce eşti tu aici în drumul meu?  Ce este ce ai tu pentru mine?”
     La aceasta întrebare şarpele a răspuns, “Dragă Samuel eu sânt tu.  Eu nu sânt diferit de tine.  Eu nu sânt o reptilă de afară.  Eu sânt întunericul din tine, şi eu am venit aici astăzi să stau în drumul tău pentru că ţie, Samuel nu îţi plac schimbările.  Tu, Samuel, ai probleme care cer să fie adresate.  Eu sânt aici ca un mesager să te ajut să aduci problemele la suprafaţă”.  Samuel s-a gândit pentru un moment şi atunci el a întrebat pe şarpele, “Dar dacă asta este aşa simplu, dacă este aşa simplu, de ce atunci primul şarpe a omorât şi a izgonit pe ceilalţi umani?  De ce nu ai venit la noi şi să fi explicat de ce eşti aici?”
     Şi şarpele a dat din cap şi a spus, “Energia nu lucrează în acest fel.  Numai când noi sântem întrebaţi, numai când ai destulă curiozitate, numai când tu deschizi uşa şi te întrebi, numai atunci putem noi să răspundăm.  Noi nu vrem să  fim schimbaţi.Noi nu vrem să fim atacaţi.  Dar atunci când umanul vine la noi - şarpele ce este în el - şi întreabă, atunci noi trebuie să răspundem”.
      Samuel acum a înţeles puterea lui, balanţa lui şi el a înţeles de ce a fost şarpele trimis în primul rând.  Ei au vorbit pentru multe, multe, multe ore.  Samuel a învăţat multe prin această experienţă despre el însuşi.  El a văzut întunericul şi frica în sinea lui, care a fost exprimat prin şarpe.  Când ei au terminat de vorbit, Samuel a spus la şarpe,  “Tu nici acum nu-mi placi mie.  Tu nici acum nu-mi placi când te arăţi pe drumul meu.  Nu-mi place ce reprezinţi tu.  Dar acum eu ştiu că tu ai venit aducând un cadou.  Acum ştiu că este un scop pentru fiinţa ta, şi acum ştiu cum să mă adresez ţie”.
     Samuel a continuat drumul lui.  A fost ocazional câte un şarpe care a încercat să-l oprească. El a înţeles că asta a fost doar un test a fiinţei lui proprii să vadă dacă încă mai este în balanţă.  Dar acum de fiecare dată când şarpele  apare în faţa lui el zâmbeşte şi spune , “De ce eşti aici?  Ce este ceea ce eu trebuie să ştiu?  De ce eşti tu aici?  Ce este ceea ce tu vrei?
     (pauză)
     Dragi prieteni, această poveste are multe elemente energetice.  Sânt multe metafore şi simboluri conţinute în poveste.  Ar fi bine dacă a-ţi reciti asta din când în când.
     Este de ştiut că întunericul din sine caută eliberare.  Lecţia a treia din Seriile Ascensiunii - Întunericul din sine caută eliberare. Întunericul este şarpele care stă la picioarele voastre chiar acuma.  Este şarpele din povestea lui Samuel.  Întunericul din sine caută eliberare.
     Aşa cum voi vă mutaţi în statutul nou de ascensiune, voi încă mai aveţi probleme.  Încă mai este un dezechilibru.  Astea vor apare, dar să înţelegeţi aşa cum Samuel a ajuns să înţeleagă la nivelul de miez a fiinţei lui, că problemele şi energiile din sinea voastră caută eliberare.  Asta este totul.
     Dacă voi aveţi un dezechilibru de frică în sinea voastră, întunericul va cauza ca voi să fugiţi înapoi în satul de unde a-ţi venit.  Dacă voi aveţi o frică şi voi permiteţi să uitaţi tot ce a-ţi învăţat, asta o să vă scuture până la miezul fiinţei voastre şi o să vreţi să fugiţi înapoi în sat, înapoi unde vă simţiţi în siguranţă.  Acest şarpe care este frica şi întunericul şi care v-a speriat, nu a obţinut pentru ceea ce a venit el.  El a încercat să vă sperie, dar în realitate el a căutat ca voi să vă adresaţi lui.
     Întunericul caută eliberare.  Are căi ascunse pentru a face asta.  Are un fel de a face în pagubă şi în infirmă.  Dar mergeţi exact la miez şi înţelegeţi că întunericul din sinea voastră caută să se elibereze.  Voi atunci o să învăţaţi evenimentele în jurul lumii.  Voi o să înţelegeţi ce se întâmplă cu situaţia curentă în lumea voastră. Întunericul caută să se elibereze!
     Dacă încercaţi să omorâţi şarpele cum a făcut al doilea, lucrător de iluminare, când voi mergeţi în supărarea, asta vă v-a arunca într-un dezechilibru.  Voi a-ţi descoperit asta în sinea voastră.  Când voi sânteţi supăraţi, când ceva se întâmplă în sinea voastră şi voi aveţi o supărarea în voi, voi o să pierdeţi!  Supărarea este un dezechilibru.  Înţelegeţi asta atunci când şarpele stă în faţa voastră, şi voi sânteţi supăraţi şi voi apucaţi cuţitul şi spuneţi, “Eu îţi voi tăia capul.  Eu te voi omorî”.  Chiar dacă voi reuşiţi să omorâţi şarpele, asta v-a veni înapoi prin neamurile lui.  V-a fi acolo, pentru că întunericul caută să fie eliberat.  Voi a-ţi impus supărare şi durere în el.  Dar asta v-a persista.  V-a fi acolo.  V-a fi în drumul vostru de ascensiune.  Supărarea nu rezolvă problema.
     Uitaţi-vă la situaţia din lume.  Dacă Statele Americii ar fi răspuns imediat la atacul din 11 Septembrie 2001 în supărare, pe care într-un sens mulţi dintre terosişti au crezut că se v-a întâmpla, asta ar fi făcut situaţia foarte grea.  Dar acum, lumea a ţinut o balanţă de energie care a prevenit un atac imediat.  A prevenit asimilarea a ce s-a petrecut.  Supărarea nu v-a rezolva problema.
     Acum, să ne uităm la a treia lucrătoare de iluminare,  femeia vindecătoare.  Idea ei a fost să-l schimbe pe şarpe.  Ea a vrut să prelucreze pe şarpele.  Şarpele a vrut să fie eliberat, dar nu în acel fel.  Şarpele nu a vrut să fie schimbat ca să încape într-o formă de matriţă.  Şarpele nu a vrut simpatie.  Şarpele nu a vrut o vindecare dulce care lucrează doar la suprafaţă.  Şarpele a fost rănit înăuntrul, întunericul de dinăuntrul. Şarpele a vrut un răspuns direct şi adevărat şi energie de la voi.  El nu a avut nevoie de o vindecare pufoasă.
     Noi vrem ca voi să gândiţi despre asta.  Teroriştii care stau aici ştiu că soluţiile pufoase nu vor rezolva problema.  Neamurile lor - organizaţiile de unde vin ei, înainte ca ei să moară - nu vor răspunde aşa frumos dacă voi vorbiţi cuvinte goale şi nu vă arătaţi puterea voastră.  Lucrătoarea de iluminare a treia, femeia, nu şi-a arătat puterea internă.  Ea nu şi-a ţinut divinitatea ei.  Ea a fost în dezechilibru.  Ea a încercat să schimbe ceva, încercând să schimbă lumea, să o transformă cu o agendă care a fost a ei proprie,  să  schimbe conform unei picturi cum ea ar fi vrut ca şarpele să arate.  De aceea este că şarpele a omorât-o.
     Samuel, care a fost al patrulea lucrător de iluminare, care a avut o energie balansată de masculin şi feminin, a ştiut în acel moment dificil şi terific, că nu a putut să gândească aşa de repede ca să scoată toate uneltele învăţate atunci când l-a confruntat pe primul şarpe.  Dar el a ştiut doar un singur lucru - să inspiră adânc divinitatea lui.  Aşa cum voi practicaţi asta zilnic, asta devine un lucru inconştient.  Aşa cum inspiraţi adânc aşa divinitatea intră.  Samuel a ştiut în acel moment că trebuie să înspire adânc ceea ce aduce balanţă şi v-a ancora divinitatea.  Şi ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat a fost că vulturul care zbura deasupra capului lui a fost totdeauna acolo cu un ochi privitor, totdeauna dorând să aibă o bucată de şarpe, dar a aşteptat oportunitatea potrivită.  Asta a deschis uşa.  Un eveniment de afară s-a întâmpla. Aparent de afară, un eveniment ce l-a ţinut pe Samuel de la o moarte sigură.  Dar el la fel a avut înţelepciunea de a şti că trebuie să înţeleagă scopul de ce şarpele a fost acolo în primul rând.  De aceea, în călătoria lui pe drum, el a luat timpul ca să întrebe de ce şarpele a fost acolo.  El a ştiut, aşa cum voi a-ţi fi ştiut, că a fost acolo pentru un scop.  A fost acolo pentru un scop.
     Când întunericul a apărut, şi când frica a apărut, atunci şarpele vine la suprafaţă din sinea voastră, ceea ce trebuie eliberat.  Este un dezechilibru de energie în sinea voastră care cere să fie adresată.  Poate a fost o veche remuşcare.  Voi nu trebuie să mergeţi înapoi în vieţile anterioare ca să aflaţi exact ce este. Asta ar fi o pierdere de timp şi energie.  Dar poate este o remuşcare şi o vinovăţie veche.  Sau poate este o parte de înţelepciune care nu este complet de tot, şi aşa stă în dezechilibru în sinea voastră. Şarpele v-a ieşi la suprafaţă în timpul apropriat ca să vă facă atent că acolo în sinea voastră este ceva care trebuie eliberat.
     Energie, energia spirituală este un lucru uluitor.  Noi ştim că voi începeţi să studiaţi asta.  Grupul care a plecat în Anglia şi a stat în vortexul din Avebury a experienţat asta.  Încă mai afecează circuitul lor.  Încă afectează sănătatea şi ţesăturile şi energia lor spirituală.  Ei au stat în mijlocul celei mai puternice vortexe în lume, care a fost plin cu energie şi care a trebuit să fie eliberată, întunericul a trebuit să fie eliberat.  Ei acum înţeleg puterea şi capabilitatea energie.  În sinea voastră este acelaşi lucru - energiile care trebuiesc eliberate.
     Când întunericul vine pe drumul vostru de iluminare şi ascensiune, posedaţi divinitatea voastră.  Ţineţi asta.  Înspiraţi adânc şi întrebaţi ce este ceea ce trebuie să ştiţi. Înţelegeţi pentru totdeauna că asta este despre eliberare şi transmutarea energiei vechi.
     Uitaţi-vă în lumea înconjurătoare în acest timp. Sânt energii vechi care trebuiesc eliberate, energii vechi care trebuiesc adresate.  Ei nu vin la suprafaţă şi spun, “ Noi avem o durere în interior.  Spune, ce trebuie noi să eliberăm”.  Aşa cum Cauldre cheamă acest tip de energie, indiferent dacă asta este în sinea voastră sau afară în lume...astea sânt ca şi nişte “gândaci de bucătărie spirituale”.  Ei pleacă şi se ascund.  Ei se ascund în sinea voastră, acel întuneric, acei şerpi.  Ei se ascund în cavouri.  Ei reprezintă o energie veche a Pământului care trebuie să fie eliberate.  Voi  trebuie să vă adresaţi,să vă adresaţi cu o putere.  Voi trebuie să vă adresaţi în balanţă, altfel v-a avea un efect opus.
     Sânt energii vechi în dezechilibru a Pământului, acordând dualităţii originale masculine şi feminine.  Este timpul pentru astea să se schimbe.  Lucrurile nu pot merge  înainte fără o schimbare.  Deci, ce se întâmplă?  Ei vin la suprafaţă.  O să mai fie şi alte evenimente aici în următorii ani din timpul vostru.  Există o întreagă arie care are o energie explozivă. Este o energie terminală.  Este o energie joasă care o să se mănânce pe ea însăşi şi se v-a distruge singură.  Are nevoie de eliberare.  Asta este în Africa.  Uitaţi-vă la energia de acolo.  Caută eliberare.  Dar aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte de lucrătoarea de iluminare a treia.  Să nu faceţi ca şi Pollyana, voi Shaumbra să schimbaţi lumea.  Asta v-a veni la voi, şi voi o să ştiţi ce să faceţi.  Voi o să ştiţi cum să mânuiţi asta.
      Aşa cum treceţi prin multe, multe schimbări şi cum fiecare se dezvoltă personal - o să fie dezechilibru care o să vină la suprafaţă din sinea voastră.  Adresaţi-vă la asta.  Înţelegeţi că astea la miezul fiinţei voastre vor să fie eliberate.  Când astea apar atunci asta este o energie a întunericului care învârteşte lumina.  Ştiţi voi că asta este o altă lege a fizicii spirituale?  Când energia din întuneric este eliberată, asta învârteşte lumina.  Asta vă dă voie să vă înălţaţi la noi înălţimi.  Asta vă dă voie să descoperiţi lucruri noi pe drumul vostru de ascensiune.  Este ca şi un combustibil. Este acolo ca să vă servească.  Dar dacă nu eliberaţi corect, v-a avea o tendinţă de a exploda în faţa voastră.
     Dragi prieteni, noi ştim că acest drum este dificil câteodată, dar noi ştim că fiecare dintre voi obţine o înţelepciune şi o putere şi balanţă şi posesiune pentru a mânui asta.  Noi ştim că voi a-ţi trecut prin multe procedeuri în ultimele săptămâni din timpul vostru.  Noi ştim că voi intraţi în procedura voastră.  Noi vedem asta aici.  Noi vedem.  Noi ştim că voi aveţi multe, multe întrebări despre ce se v-a întâmpla cu voi şi ce se întâmplă cu lumea asta.  Şi în sinea voastră, conţinutul din sinea voastră este răspunsul pentru fiecare întrebare.  Noi sântem aici ca şi Rafael, simplu să vă ajutăm în călăuzire pe drumul vostru, să mergem alături de voi, să reflectăm totul înapoi la voi, şi dacă nu altceva, simplu să stăm aici în energia asta, această energie de dragoste şi speranţă şi adevăr cu prietenii vechi.
     Acum noi vă spunem că este multă muncă de făcut.  Noi spunem că dacă vă uitaţi la energiile asociate cu lucruri înafara voastră - religii guvernamentale, organizaţii - voi o să începeţi să vedeţi clar unde este dezechilibru.  Voi o să fiţi în stare să ajutaţi cu adevărat la facilitarea procedurilor.  Voi o să ştiţi când o să fiţi chemaţi pentru asta.  Voi o să ştiţi când o să fie mai apropriat să răspundeţi.  Voi o să ştiţi ce trebuie să faceţi.  Să înţelegeţi la miezul fiinţei voastre că întunericul caută eliberare.
     Noi nu prea facem precizări sau să facem profesii, dar noi vedem direcţia lucrurilor.  Noi vedem că evenimentele şi saltul major în conştienţa de acum patru săptămâni şi patru zile, schimbarea asta v-a trece prin lume.  Ce vedem noi este că o să fie o schimbare la miezul bisericilor şi a religiilor.  A fost multă energie îndreptată la astea acum foarte recent.  Asta v-a continua. Bisericile care au ţinut o energie dezechilibrată, care au dualitate, nu o să poate să reziste în energia nouă.  Bisericile care promovează separare între Dumnezeu şi om, numai pot fi tolerate în energia nouă.  Bisericile care crează duşmănie, ticăloşie, alte religii...nu pot să meargă bine în energia nouă.  Bisericile ţin un dezechilibru uriaş a energiei dualităţii în acest timp.  Voi o să vedeţi totdeauna asta asociată cu miezul problemelor, aşa cum aveţi pentru mii de ani sau zeci de mii de ani.  Voi o să vedeţi asta că continuă, dar voi o să vedeţi că pereţii bisericilor vor cădea şi asta înseamnă că ele vor fi forţate să se schimbe, să fie mult mai deschise şi dacă nu, atunci ele vor cădea afară din existenţă.
     Multe din energiile de dualitate sânt ţinute în locurile care au fost construite pentru a se ruga la Dumnezeu.  Multe locuri care au fost construite pentru a se închina la Dumnezeu, ţin energii uriaşe de dezechilibru între energia masculină şi feminină. Asta trebuie să ajungă la un stop ca să se poate muta în energia nouă.  Cei care au ţinut puterea acestor locuri, a acestor biserici şi filozofii, ei înţeleg asta.  Dar înţelegând, ei devin mult mai fricoşi, şi ei fac remarci ignorante la ziare (se referă la remarca lui Jerry Falwell, după evenimentele din 11 Septembrie 2001). Dar devenând fricoşi, ei o să devină mult mai cuviincioşi şi ei o să ţină la asta mult mai tare decât înainte.  Asta este însă că ei simt că pierd stăpânirea lor.  Ei pierd fundaţia lor.  Aşa cum energia nouă intră, nu este apropriat pentru acea energie de dezechilibru şi de dualitatea să fie acolo.
     De ce spunem noi asta, dragi prieteni, aşa cum am vorbit nu de mult, peste hotare (se referă la comunicarea din Toronto, despe “noi biserici”), voi sânteţi cei care o să construiţi biserici noi, dar nu biserici cu pereţi sau structuri sau reguli.  Aceste biserici o să înveţe pe umani doar un singur principiu - şi asta este că - divinitatea este în sinea voastră.  Divinul sânteţi voi.  Fiecare individ are dreptul de la naşterea voastră din regat, un drept câştigat prin naştere a divinităţii voastre.  Să nu lăsaţi pe nimeni să vă spună că ei deţin cheia divinităţii voastre!  Când voi sânteţi învăţători, să înţelegeţi că voi doar facilitaţi procesul şi călătoria pentru studenţii voştri.  Tobias şi Rafael..noi doar facilităm procesul pentru voi.  Voi la fel o să facilitaţi pentru alţii.
     Acum Cauldre ne spune că am vorbit destul, dar nouă ne place să fim cu voi.  Nouă ne place să fim cu umani, care sânt învioraţi cu entuziasm, reînnoiţi într-un fel, obosiţi altă dată, dar voi sânteţi reînnoiţi acum.  Voi sânteţi foarte vioi.  Asta simţim noi când venim aici.  Voi sânteţi plini cu respiraţia vieţii şi repiraţia spiritului.
     Cei trei vizitatori - cei care au fost terorişti, care fac multă contemplaţie pe partea cealaltă - ei au cerut astăzi ca să fie aici cu un grup de umani care lucrează activ şi cu dragoste prin întuneric. Ei au auzit că au fost umani care într-adevăr învaţă să integreze divinitatea lor, fără ca să ia puterea de la altul, fără să posede energia altora, fără să se bată cu alţii.  Ei au cerut să vadă aşa un grup.  Ei stau aici astăzi, şi nu gândesc că poate să fie în pantofii voştri.  Ei stau aici, întrebându-se unde au luat o cotitură greşită în călătoria lor, şi cum de sânt aşa umani iluminaţi şi drăgăstoşi pe Pământ.  Ei ne ating pe umeri şi spun, “Tobias, aminteşte-i la cei care sânt aici astăzi...că ei sânt lucrătorii adevăraţi.  Ei nu sânt lucrători zăhăroşi şi pufoşi.  Ei sânt lucrători adevăraţi”.  Ei pot vedea în energia voastră convingerea, şi posedarea divinităţii voastre proprii.
     Noi vă iubim mult.  Noi iubim acest timp când putem sta cu voi.  Timpul acesta este preţios. Voi sânteţi ca Samuel, a-ţi învăţat mult şi a-ţi câştigat multă înţelepciune.  Voi într-adevăr sânteţi gata să predaţi la alţii.  Şi nu uitaţi - şi Rafael subliniază asta şi adaugă ca un semn de exclamare că - voi nu sânteţi niciodată singuri!
      ŞI AŞA ESTE


Tobias din Consiliului Crimson este prezentat de Geoffrey Hoppe, denumit “Cauldre”, în Golden Colorado. Povestea lui Tobias, din cartea biblică a Tobit-lui, poate fi găsită pe pagina web a Cercului Crimson la www.crimsoncircle.com. Materialele Tobias au fost oferite gratis pentru lucrătorii de iluminare şi Shaumbra din toată lumea din luna August 1999, timpul în care Tobias a spus că umanitatea a trecut de potenţialul distrugerii şi a trecut în Energia Nouă.
Cercul Crimson este o reţea globală a îngerilor umani care sunt printre primii care tranzitează spre Energia Nouă. După cum ei experimentează bucuria şi provocările situaţiei de ascensiune, ei ajută alţi oameni în călătoria lor prin împărtăşire, răspundere şi ghidare. Peste 50.000 de vizitatori vin la pagina de Internet a Cercului Crimson în fiecare lună să citească ultimele materiale şi să discute experienţele lor proprii.
Cercul Crimson se întâlneşte în fiecare lună în Denver, Colorado unde Tobias prezintă ultimele informaţii prin Geoffrey Hoppe.
Tobias explică că el şi ceilalţi din Consiliului celest Crimson de fapt îi mediază pe umani. Din punctul de vedere al lui Tobias ei citesc energiile noastre şi traduc informaţiile noastre înapoi către noi în aşa fel încât noi le putem vedea din afară, în timp ce le experimentăm în interior.
“Shoud-ul” este porţiunea comunicării unde Tobias se dă la o parte şi energia umanilor este mediată direct de Geoffrey Hoppe.
Întâlnirile Cercului Crimson sunt deschise pentru public. Cercul Crimson primeşte abundenţa proprie prin iubire deschisă şi prin donaţiile Shaumbrei din toată lumea.
Scopul principal al Cercului Crimson este să servească ca învăţători şi ghid uman pentru cei care merg pe drumul de trezire spirituală interioară. Nu este o misiune evanghelică. Mai degrabă, lumina interioară va ghida oamenii la uşa voastră pentru înţelegere şi grijă. Voi o să ştiţi ce trebuie să faceţi şi ce trebuie să-i învăţaţi în acel moment, atunci când umanul unic şi preţios vine la voi îmbrăcat pentru călătoria Podului Săbiilor.
Dacă citiţi acest material şi simţiţi sensul adevărului şi conectarea, voi într-adevăr sunteţi Shaumbra. Sunteţi un învăţător şi un ghid uman. Permiteţi seminţei divinităţii să înflorească în interiorul vostru în acest moment şi pentru toate timpurile care vin. Voi nu sunteţi niciodată singuri, pentru că este o familie în jurul lumii şi sunt îngeri în regatele din jurul vostru.
Vă rugăm să distribuiţi gratuit aceste texte pe o bază ne-comercială, ne-plătită. Vă rugăm să cuprindeţi informaţia în totalitate, cuprindeţi notele de subsol. Editarea trebuie aprobată în scris de Geoffrey Hoppe, Golden, Colorado.
© Copyright 2001 Geoffrey Hoppe, P.O. Box 7328, Golden, CO 80403. All rights reserved.