MATERIALELE LUI TOBIAS

SERIA CLARITĂŢII:

SHOUD 1: „SIMPLICITATEA CLARITĂŢII”

Prezentat de Cercul Crimson

8 August 2005

 

Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi ne întâlnim cu familia noastră, cu umanii şi îngerii în acest spaţiu sacru pe care voi l-aţi creat aici.  Şi, vai... ce diferenţă este acum faţă de anul 1999 când noi ne-am întâlnit oficial pentru prima dată.  Oh, pe atunci noi am stat împreună, atunci un grup micuţ, aproape 30 de umani, am stat într-o colibă indiană pe un munte, înăbuşiţi în fum.

 

Dar, ce potrivire... fumul face parte din procesul de purificare, face parte din procesul de eliberare.   Fumul de asemeni a avut de a face cu ceaţa, inabilitatea de a nu vedea clar.  Şi, cât de potrivit este pentru cei care au stat în cort atunci în după amiaza acelei veri pentru primul Shoud, unde a fost plin cu fum, fumul schimbării, fumul eliberării.

 

Oh, noi ne aducem aminte când am spus la acel grup că ghizii erau pe cale de a pleca.  Noi credem că în acel timp cortul s-a umplut cu şi mai mult fum.  A fost multă îngrijorare şi nelinişte.   Cum s-a putut spune că ghizii voştri plecau când voi v-aţi bazat pe ghizii voştri, când voi aţi consumat multe energii cu ghizii voştri?    Ei au fost cu voi pentru foarte mult timp, prin vieţi şi vieţi pe Pământ.  Şi, noi spunem acum că este timpul ca ei să plece.

 

Este ca şi cum părinţii voştri dau jos roata ajutătoare de la bicicleta voastră.  Şi, voi gândiţi „Dar cum o să supravieţuiesc”  Cum o să fac să nu cad?”  Deci, Shaumbra, roata ajutătoare s-a dat jos, iar noi am trecut prin foarte multe cu voi în ultimii şase ani.  Acum, noi intrăm împreună în cel de-al şaptelea an sacru.

 

În aceşti ultimi şase ani voi aţi trecut prin multe eliberări... oh, straturi şi straturi.  Noi am avut Shoud după Shoud despre eliberare.  Noi am schimbat numele Shoudului, l-am denumit altcumva, dar voi le puteţi numi pe toate „Eliberare, A da drumul”.  Noi ştim că este dificil pentru că energiile poveştilor voastre sunt atât de aproape de voi... construite înăuntru... fac parte din cine sunteţi voi... poveşti ale acestei personalităţi a voastră pe care o aveţi în această viaţă cu toate rănile şi toate durerile ei... dar de asemeni cu toate bucuriile şi toate momentele iubitoare... şi tot timpul, oh, şi timpul preţios pe care l-aţi petrecut să vă cunoaşteţi pe voi înşivă mai bine.

Aşa cum am spus mereu şi mereu, eliberarea în această viaţă a fost foarte dificilă pentru că nu a fost vorba doar despre această viaţă a voastră.  Voi sunteţi „ascendantul” desemnat pentru toate vieţile voastre, pentru toate poveştile diferite pe care le-aţi avut de peste secole, de peste sute şi mii de ani.

 

Acum, voi nu sunteţi acea persoană pe de-a-ntregul, dar face parte din voi.    Şi, acele vieţi trecute au avut rănile lor proprii.  Ele au avut încercările şi necazurile lor proprii.  Ele au avut dorinţa lor de a-şi menţine identitatea lor proprie.  Deci, pentru şase ani voi aţi trecut prin eliberarea lor de asemeni.

 

Noi simţim energia voastră azi, energia acelora care stau aici în această cameră şi cei care se conectează cu noi de pe toată planeta.  Şi, este atât de diferit.  Respiraţi adânc.   Purificaţi şi simţiţi diferenţa, cât de diferit sunteţi acum faţă de cum aţi fost în 1999.

 

Oh, 1999 a fost un an de bază pentru că încă era potenţialul copleşitor şi frica că Pământul poate să se sfârşească cu sosirea mileniului,  schimbarea în – cum să spun – energia pe Pământ, nu numai calendaristic,  dar şi în dinamicile energetice.  Era un potenţial în August 1999, ca totul să înceapă să se destrame.

 

Respiraţi adânc şi purificaţi şi simţiţi persoana care aţi fost atunci cu toate poverile pe care le-aţi cărat... fricile pe care le-aţi avut... incertitudinea... dar totuşi... şi totuşi un tip de energie frumoasă cristalină în înăuntrul vostru... sămânţa de Christ cea care a căutat... cea care a dorit să se găsească pe ea însăşi... cea care a dorit să găsească rezoluţie.  Aceasta este partea din voi – sămânţa de Christ, care vrea să găsească rezoluţie – ceea ce va făcut să treceţi  prin cele mai dificile timpuri în ultimii şase ani, prin eliberarea şi procesarea, prin incertitudinile şi îndoielile pe care le-aţi înfruntat în viaţa voastră. Acestea v-au făcut să continuaţi.

 

Acea sămânţă divină s-a îmbinat cu celelalte seminţe divine de Shaumbra în toată lumea.  În şase ani voi aţi luat energia de Shaumbra şi aţi transformat-o într-un boboc de floare.   Aceasta a însemnat foarte puţin când noi am vorbit pentru prima oară în primele comunicări,  când am spus, „Voi sunteţi Shaumbra.  Voi v-aţi cunoscut de la Templul din Tien. Voi v-aţi cunoscut din timpul lui Yeshua, timpul lui Jesus pe Pământ.”

 

Voi vă întoarceţi acum în regruparea a treia de Shaumbra.  Voi aţi venit înapoi acum în acest timp.  Aceasta a însemnat puţin aşa cum aţi ascultat cuvintele, dar acesta a fost de asemeni un trăgaci. Da, într-adevăr, când noi pronunţăm cuvântul „Shaumbra”, acesta a fost un cuvânt trăgaci ceea ce va reamintit cine aţi fost aici.  Acesta va reamintit de această familie pe care noi o avem în lume.  Acesta va reamintit de sămânţa Christ.  Acesta va reamintit de timpurile noi în care am intrat.

 

Voi aţi permis la energia de Shaumbra să crească.  Aceasta a crescut în conştiinţa umanităţii,  pe când acum şase ani aceasta a însemnat puţin sau nimic.  Aceasta a fost în eter.  Acesta a fost un potenţial, voi puteţi spune.  Dar, acesta a însemnat puţin în conştiinţa acesta curentă.

 

Şi, acum Shaumbra aceasta face parte din conştiinţă.  Aceasta este – cum să spun – una dintre multele camere ale conştiinţei... a învăţăturii înalte... a luminării... a eliberării... a acceptării... a încorporării... şi acum a divinităţii care merge pe Pământ. Shaumbra înseamnă ceva.  Acesta a ieşit din potenţialul însuşi şi a intrat în realitate.

 

Şi, voi ştiţi, alţii pe Pământ chiar acum încep să obţină informaţii despre aceasta.    Ei nu au auzit niciodată de cuvântul „Shaumbra”.  Dar, ei ating energia de miez al acesteia.  Ei nu sunt familiari cu voi, sau Cercul Crimson,  sau cu Tobias.  Dar, ei ating asta.   Ei sunt cei noi care se trezesc, care spun, „Trebuie să fie mai mult această viaţă.  Aceasta trebuie să fie mult mai expansivă şi expresivă.  Eu sunt obosit să trăiesc într-o cutie, şi eu sunt pregătit să încep să înţeleg.”

 

Oh, când ei fac asta, când ei îşi deschid mentalul şi îşi deschid inimile lor, ei o să fie atraşi de energia de Shaumbra.  Şi, aceasta este atrasă de ei.  Ceea ce aţi creat în aceşti şase ani scurţi, acum le inundă viaţa lor.   Dificultăţile prin care voi aţi trecut şi rezoluţiile pe care le-aţi găsit pentru provocări, acum acestea intră în viaţa lor ca un potenţial.

 

Uneori voi nu înţelegeţi de ce sunteţi pe Pământ.  Voi nu înţelegeţi ce ar trebui să faceţi.  Şi, noi spunem, „Voi deja faceţi aceasta”.  Procesarea prin care aţi trecut, eliberarea pe care aţi făcut-o, aceasta nu este despre voi.   Voi pretindeţi că este.  Voi pretindeţi... oh, voi faceţi cu atâta pasiune şi atâta profunzime.  Dar, aceasta nu este despre voi.  Voi aţi făcut pentru alţii... pentru alţii... da, parte a trecutul vostru... vieţile voastre din trecut.   Dar, voi aţi făcut aceasta pentru alţi umani.

 

„Shaumbra” înseamnă ceva pe partea noastră a voalului în tărâmul astral, pe coridoarele îngereşti.  Oh, aceasta întotdeauna a avut o semnificaţie de când am fost împreună în timpul din Atlantis.   Dar, acum aceasta înseamnă ceva chiar diferit.

 

Când voi veniţi pe partea noastră a voalului – şi noi nu vă invităm atât de repede, vedeţi voi – dar când veniţi înapoi la noi, este – cum să spun, şi noi vorbim metaforic – dar există o casă de Shaumbra aici.  Există o casă de Shaumbra.  Şi, noi nu necesar vorbim despre o casă fizică.  Dar, este ca un consiliu.  Dar, de asemeni este şi un loc.   Şi, voi puteţi percepe aceasta, dacă doriţi, de a fi o casă mare, un castel mare, casa pe care aţi construit-o prin munca voastră ce aţi făcut-o pe Pământ.  Casa conţine culorile stacojiu şi auriu.  Voi o s-o recunoaşteţi imediat când veniţi înapoi aici pentru că energia voastră face parte din aceasta.

 

Toţi cei care au ales să facă parte din energia de Shaumbra pe Pământ sunt foarte recunoscuţi atunci când vin înapoi pe partea noastră.  Ei la fel sunt împodobiţi în culorile stacojiu (crimson) şi auriu şi sunt imediat recunoscuţi, nu numai de cei din Consiliul Crimson,  dar şi de cei din celelalte consilii  şi toate celelalte case celestiale.  Shaumbra a ajuns să însemne ceva în ceruri pentru munca pe care voi aţi făcut-o.

 

Noi vrem ca voi să vă aduceţi aminte data viitoare când nu sunteţi în apele voastre şi când spuneţi, „Dar, eu nu ştiu sigur de ce sunt pe Pământ chiar acum.

Eu nu sunt sigur ce fac.”  Ceea ce faceţi nu trebuie să fie o creaţie pentru un serviciu mai bun pentru voi înşivă.  Nu înseamnă că trebuie să mergeţi afară şi să ajutaţi pe alţii.  Nu înseamnă că trebuie să inventaţi ceva nou.  Ceea ce faceţi cu adevărat – munca voastră adevărată,  munca din inimă – este acea transformare,  de a schimba energia şi de a mişca energia.

 

Oh, Shaumbra, de aceea este că noi, chiar şi cei ca noi care suntem îngeri,  suntem înlăcrimaţi când vedem ce faceţi voi. Şi, în special aceasta mă deranjează pe mine, Tobias,  când văd că sunteţi prea aspri cu voi înşivă, când sunteţi atât de aspri cu voi înşivă, crezând că ar trebui să faceţi mai mult, sau când vă simţiţi pierduţi, pentru că eu mă pot uita la voi, şi eu pot vedea munca adevărată pe care o faceţi voi.  Poate voi nu sunteţi plătiţi cu un cec fizic pentru aceasta, dar este o reîntoarcere de energie tot timpul pentru ce faceţi voi.

 

La noapte când mergeţi la culcare, când puneţi capul pe perină, eu vreau ca voi să luaţi un moment şi să vă daţi mulţumiri vouă înşivă, aşa cum am spus în Shoudurile anterioare.  Daţi-vă mulţumiri vouă înşivă pentru ce aţi făcut.  Retrageţi-vă.  Vedeţi-vă clar pentru ce sunteţi aici într-adevăr pe Pământ chiar acum.

 

Deci, şcoala este iarăşi în sesiune.  Este August.  Acesta este timpul pentru seria noastră nouă.  Este timpul nu numai pentru un nume nou al unei serii noi, ci şi pentru o abordare nouă.  Aşa cum am vorbit aici – pur şi simplu încercând să mesmerizez pe unii dintre voi pentru un scop, pe care noi o să-l explicăm mai târziu – aşa cum am vorbit aici, poate voi aţi simţit o energie diferită.  Sau, poate voi aţi încercat să vă conectaţi cu mine într-un fel vechi, şi voi aţi găsit că acesta nu lucrează.   Voi aţi auzit cuvintele mele.  Voi aţi simţit cumva energia mea, dar aceasta nu a venit din acelaşi loc.

 

Unii dintre voi aţi încercat să scanaţi să simţiţi cine o să vină înăuntru azi, ce musafir, care îngeri o să fie în această cameră.  Şi, voi aţi avut dificultăţi.  Acesta nu era acolo.  Acesta s-a simţit gol.  Ah, ar trebui... ar trebui... vedeţi voi.  Aşa cum voi vă schimbaţi în vibraţie, aşa cum înaintaţi în iluminarea voastră proprie, voi o să găsiţi că totul o să fie mult mai clar, şi mai uşor.

 

Vedeţi voi, uneori voi scanaţi;  voi încercaţi să simţiţi energiile de afară, şi voi uneori asociaţi grosimea energiei cu realitatea invizibilului... vedeţi voi.  Cu alte cuvinte, dacă voi simţiţi ceva foarte greu şi gros pe partea noastră, voi simţiţi că trebuie să fie acolo. Acesta este mai real.   Dar, când voi scanaţi, şi acesta se simte clar, gol, voi credeţi că poate voi nu faceţi ceva bine.   Ah... este timpul să schimbaţi acel fel de gândire de asemeni.

 

Noi venim în acest spaţiu, şi noi aducem o nouă energie clară.  Aceasta nu este chiar nici la nivelul vibraţional.  Noi vrem să mergem dincolo de a vorbi despre lucruri în termenul vibraţiei pentru că aceasta este o noţiune a Energiei Vechi.

 

Vedeţi voi, când voi scanaţi chiar acum... şi voi pur şi simplu puteţi scana în nişte dimensiuni ce vă înconjoară imediat, este ceea ce voi în mod normal aţi numi dimensiunea a patra sau a cincia.  Voi le scanaţi pe acelea – apropo a scana înseamnă a simţi.  Şi, dacă nu ştiţi cum să simţiţi, respiraţi şi simţiţi.  Voi simţiţi energii tot timpul.

 

Dacă voi scanaţi în unele dimensiuni ataşate de Pământ, voi o să simţiţi o grosime, o greutate, o vibraţie, pentru că aceasta lucrează pe o realitate vibraţională.  În Energia Nouă, în energia în care v-aţi mutat – şi acum voi începeţi să experimentaţi aşa cum aţi ajuns acolo – aceasta este o energie clară.  Aceasta nu foloseşte vibraţie.  Aceasta foloseşte expresie pură.  Aceasta nu foloseşte forţă, aşa cum am spus recent. Aceasta foloseşte expresie sau expansiune.  Aceasta nu trebuie să se proiecteze însăşi, sau nu trebuie să se menţină însăşi.  Simplu, aceasta este.

 

Deci, când voi aţi scanat camera, încercând să simţiţi energia noastră, şi poate puţin aţi fost perplecşi unde era aceasta, este pentru că noi putem intra pe un nivel diferit.  Noi putem fi cu voi într-un fel clar.  Şi, la început acesta se simte gol.  Ah, dar noi o să lucrăm cu voi în această serie, în acest Shoud azi,  de a vedea ce este în claritate, cum să vedeţi dincolo de vibraţie în expresie.

 

Noi am spus în ultimul Shoud, la sfârşitul Seriei Încorporării, că una dintre noţiunile ce o să fie atât de importantă în această serie nouă şi în Energia Nouă este că Dumnezeul nu este putere.  Eu vreau să vorbesc despre aceasta pentru un moment.  Noi vrem într-adevăr să stabilim aceasta cu voi.

 

Vedeţi voi, mentalul a fost condiţionat şi programat.  Acesta a fost pus în cutie.  A fost, într-un sens, chiar hipnotizat ca să credeţi că Dumnezeul este putere.  Voi gândiţi că Dumnezeul poate să facă totul – putere, o furtună cu descărcări electrice, poate să deschidă marea – să facă toate aceste lucruri, că Dumnezeul este putere.

 

Aşa cum am spus în ultimul nostru Shoud,  că există încă noţiunea totală în conştiinţă... încă foarte încuiată în conştiinţă că Dumnezeul este putere... şi că puterea lui Dumnezeu poate să fie iubire... sau poate să fie pedeapsă, judecată... că Dumnezeul a dat şi Dumnezeul a luat. Să trecem dincolo de această noţiune.  Permiteţi ca acest grup de îngeri umani pe Pământ chiar acum să fie primul grup care pune o sămânţă Nouă în conştiinţa Veche.  Permiteţi-ne să eliberăm noţiunea că Dumnezeul este putere.  Şi, respiraţi în expresia pură a Spiritului.  Respiraţi înăuntru expresia pură.

 

Aşa cum începeţi să înţelegeţi că Dumnezeul nu este putere... Dumnezeul nu a dat şi nu a luat.  Dumnezeul simplu este. Dumnezeul nu este o fiinţă individuală, ci este în toate lucrurile.  Spiritul nu are agendă, nu are aşteptări dorite.  Acesta simplu este.  Voi puteţi spune că Dumnezeul este – Spiritul este – expresia voastră, experienţa voastră.

 

Permiteţi să fim primii aici să punem în conştiinţă că Spiritul simplu este expresie.  Şi, expresia în Energia Nouă nu are nevoie de forţă sau putere în spatele acesteia.  În această serie nouă în care suntem acum – noi o să denumim „Seria Clarităţii” – este foarte esenţial de înţeles că nu este nevoie de forţă, de putere, de dualitate.  Oh, da, noi o să vorbim despre acestea într-un moment – voi încă mai funcţionaţi într-o lume înconjurată de toate acestea.

 

Dar în viaţa voastră proprie în creaţiile voastre proprii nu este nevoie de forţă.  Acum, aceasta o să sune ciudat la început pentru că voi sunteţi atât de înrădăcinaţi cu noţiunea că dacă vreţi să creaţi ceva, voi trebuie să angrenaţi maşinăria voastră internă, dacă acesta este mentalul vostru, sau natura creativă a voastră, sau chiar corpul vostru. Pentru a crea şi a fi expresiv, voi trebuie să aplicaţi o forţă la acestea.

 

Se pare foarte neobişnuit că voi nu aplicaţi forţă deloc.  Nu există yin şi yang.  Nu este pozitiv şi negativ.  Acesta este un principiu simplu şi uluitor.  Dar, poate, acesta va lua un pic de timp ca să vă obişnuiţi complet cu felul nou de a trăi şi a simţi.  Oh, voi o să aflaţi că este atât de uşor şi simplu.  Este aproape  - cum să spun – este uluitor cât de simplu este.

 

Dar, programarea, condiţionarea şi acoperirea conştiinţei umane este că trebuie să forţaţi.  Voi trebuie să împingeţi.  Deci, să trecem peste asta acum, şi să ne mutăm în căi de existenţă nouă.

 

Unii dintre voi ajung la acest punct, şi voi gândiţi, „Ce trebuie să fac?  Cum aş putea să organizez gândurile mele?  Pe ce trebuie să mă concentrez?  Cum aş putea să mă pun într-un tip de cutie să fiu capabil să accept toate acestea?  Ce trebuie să fac?”  Nu trebuie sa faceţi nimic... absolut nimic.

 

Simplu respiraţi toate acestea, acceptaţi-le înăuntru, şi înţelegeţi – dacă mintea voastră are nevoie să rumege ceva – înţelegeţi că aceasta este o cale mai naturală de a trăi.  Aceasta este calea naturală a Spiritului.  Aceasta a fost chiar nefiresc  – foarte, foarte de dinainte în informaţia îngerilor – a fost chiar nefiresc de a schimba pentru a aplica forţă în ceea ce ar fi natura voastră creativă, creativitatea voastră. Metoda naturală este fără forţă... nicidecum forţă.

 

Deci, Shaumbra, acum noi suntem în Seria Clarităţii cu înţelegerea că Dumnezeul nu este o forţă.  Voi nu sunteţi o forţă.  Voi o să începeţi să învăţaţi că voi nu aveţi nevoie să aplicaţi forţa la probleme.  Voi o să învăţaţi că nu trebuie să aplicaţi forţa la lucruri ca şi abundenţa şi desigur nu la vindecarea voastră proprie.

 

Noi am vorbit despre lucruri numite „rugăciunea tăcută”  sau „spaţiul sigur de vindecare” .  Chiar simplu nu se petrece forţă.  Rugăciunea tăcută nu este rugăciune.  Aceasta este acceptarea că totul este deja acolo,  vă aşteaptă doar să invitaţi aceasta înăuntru în realitatea voastră.  Rugăciunea este în mare parte o

Împingere.  Rugăciunea este forţare.

 

Nu, noi nu vorbim despre discuţiile şi dialogurile voastre cu Spiritul.  Dar, eu, Tobias, voi arunca o vorbă despre aceasta.  Multe din dialogurile voastre cu Spiritul... multe din ele au fost separate.  A fost chiar o prăpastie între voi şi Spirit din cauza noţiunii pe care aţi avut-o cu Spiritul, acel Spirit mare care a stat departe, foarte departe,  uneori având preferinţă pentru voi şi uneori poate foarte ocupat ca să vă recunoască.  Permiteţi-ne să trecem şi prin aceasta de asemeni.

 

Spiritul este expresie.  Acesta este energia vieţii,  dar nu o energie de viaţă.  Şi, voi sunteţi Spirit... voi sunteţi Spirit.  Acele conversaţii pe care le-aţi avut au fost cu voi înşivă, vedeţi voi, tot timpul.  Oh, acestea au fost caracteristice separării pe care aţi avut-o între sinele uman şi spiritul de sine.

 

Deci, Shaumbra, permiteţi să respiraţi aici şi să purificaţi.  Permiteţi să respirăm.  Şi, purificare/clarificare înseamnă a permite claritatea în viaţa voastră, a vă permite să percepeţi lucrurile aşa cum sunt... să începeţi să percepeţi acestea aşa cum sunt într-adevăr în loc de iluzia că acestea pretind să fie... cât de uşor este de a lucra cu totul.

 

Noi o să revenim la acest timp din nou şi din nou.  Noi o să insistăm cu aceste lucruri.  Dumnezeul nu este putere.  Acesta este expresie.  Spiritul este expresia vieţii – nu numai viaţă aici pe Pământ – ci viaţa, abilitatea de a fi, abilitatea de a se exprima, abilitatea de a crea în spiritul vostru.  Acesta este atât de simplu.  Acesta este atât de simplu. Acum, voi sunteţi înconjuraţi de o lume care ar spune altfel.  Şi, aceasta încearcă zilnic.  Aceasta încearcă zilnic.

 

Voi aţi ales acest timp unic să fiţi pe Pământ să fiţi încarnaţi în aceste corpuri.  Este un timp pe Pământ în care dualitatea este foarte încărcată... vedeţi voi.  Dar, aceasta trece prin schimbări imense.  Oh, voi aţi ales un timp să fiţi pe Pământ când este atât de turbulent, când trece foarte , foarte repede, când este foarte, foarte confuz. Dar, pe partea cealaltă este o frumuseţe incredibilă şi o curgere incredibilă la aceasta.

 

Voi aţi ales un timp când lucrurile sunt în tranziţie.  Pământul este în tranziţie uriaşă chiar acum.  Umanii sunt în tranziţie uriaşă.  Şi, în esenţă voi puteţi spune că conştiinţa umanităţii era supusă unei întrebări, cu care voi aţi fost supuşi de mult timp, o întrebare cu care voi pur şi simplu eraţi supuşi cu vieţi trecute pentru voi înşivă.  Dar, umanitatea, pentru marea parte, acum îşi pune această întrebare: „Sunteţi pregătiţi să încorporaţi o nouă cale?  Sunteţi pregătiţi să vă daţi jos de pe carusel?  Sunteţi pregătiţi să daţi drumul la fiecare crezare pe care aţi avut-o, fiecare cutie în care sunteţi , ca să puteţi fi cine într-adevăr sunteţi?”

 

Vouă vi s-a pus această întrebare, la mulţi dintre voi, mult înainte de timpul lui Yeshua.  Vouă vi s-a pus această întrebare de-a lungul drumului.  Şi, cu certitudine voi aţi spus. „Da”.   De aceea este că voi sunteţi aici.  Din umanitate, la mulţi alţi umani este pusă acum această întrebare.

 

Ce se întâmplă?  Aduceţi-vă aminte de experienţele voastre proprii şi vieţile trecute.  Ce se întâmplă când vi se pune această întrebare:  „Sunteţi pregătiţi pentru o schimbare?”  O parte din voi spune, „Da”, şi o parte din voi se înghionteşte şi spune, „Nu”.  Ah, apare frica.  Şi, noi ştim pe unii dintre voi care simt reamintirea vieţilor trecute atunci când vi s-a pus această întrebare:  „Sunteţi pregătiţi pentru o schimbare?”  Şi, uneori este o simţire sau percepţie că voi sunteţi trişaţi, percepţia de a merge poate înapoi în felul vechi de a fi, poate voi aţi mers prea departe... ah, da, vă reamintiţi de Zidul de Foc... plecarea de Acasă.

 

Deci, umanitatea trece prin aceasta chiar acum.  Ei sunt întrebaţi, „Sunteţi pregătiţi pentru o schimbare?”  Aşa cum se construieşte Noul Pământ chiar acum – un loc complet nou ceea ce nu este de natură fizică dar are atribuţiile fizice ale planetei Pământ – aşa cum Pământul Nou este construit, acesta pune mult mai multă presiune pe acei umani chiar acum.

 

„Sunteţi pregătiţi pentru o schimbare?” Această presiune se clădeşte.  Acea presiune cauzează mai multă diversitate, mai multă diviziune între umani.  Deci, voi o să vedeţi aceasta, şi o să continuaţi să vedeţi pentru următorii câţiva ani... cinstiţii devin mai cinstiţi... cei confuzi devin mai confuzi... întunericul caută un loc şi mai întunecat.  Acesta este felul schimbării.  Este felul de a intra într-un timp nou.

 

Deci, este interesant că voi aţi trecut prin acest proces.  Voi aţi mers în întunericul vostru propriu.  Voi aţi mers în dreptatea voastră proprie.  Voi aţi mers în felul vostru vechi de tranşee , să puteţi ieşi pe cealaltă parte cu o înţelegere complet nouă a cine sunteţi voi, cine sunteţi aici, şi binecuvântarea de a fi pe Pământ.

 

Dar, voi trăiţi într-un sens, în cele două lumi în acelaşi timp.  Voi trăiţi în Vechiul, dar începeţi să experimentaţi Noul. Aceasta este o sarcină dificilă, dar poate fi şi cu multe bucurii.  Voi puteţi ajunge la punctul unde voi vă simţiţi aproape ca şi magicienii pentru că voi o să aflaţi cum să aduceţi înăuntru potenţialele în viaţa voastră, le convertiţi în energie, apoi în realitate, şi o faceţi foarte uşor, iar ceilalţi încă o să se străduiască, încă o să mai treacă prin calea foarte Veche şi calea dualistă de a face lucrurile.   Deci, Shaumbra, voi trăiţi într-un timp dificil şi provocator.

 

Săptămâna trecută unii dintre voi – unii dintre voi, noi ştim, au experimentat  - cum să spun – o doză mare de nelinişte.  Aceasta a ţinut 3 zile şi jumătate pe Pământ, a început la începutul săptămânii şi a ţinut cam până joi în relaţia cu timpul specific al zonei.  A fost o – cum să spun - o intrare majoră de energie de frică a ceea ce unii dintre voi ar numi energie întunecată sau confuză care şi-a găsit calea în conştiinţa Pământului.

 

Unii dintre voi au crezut că este a lor proprie.  Şi, voi v-aţi întrebat ce nu este bine.   Voi v-aţi întrebat de ce v-aţi simţit în felul în care v-aţi simţit.  Acum, vedeţi, voi aţi luat aceasta personal.   Şi, noi v-am spus mereu şi mereu şi mereu – nu este despre voi. Acum voi spuneţi că nu simţiţi,  dar neliniştea trece peste voi.  Oh, voi încercaţi să relataţi aceasta la viaţa voastră şi poate voi credeţi că aţi făcut ceva rău.  Poate, voi credeţi că ieşiţi din nou din echilibru... ceea ce probabil este un lucru bun (ceva râsete).

 

Dar, Shaumbra, săptămâna trecută o doză mare de potenţiale a venit pe Pământ.  Acum, aceasta nu a fost adusă aici de cei străini.  Aceasta nu a fost adusă aici de forţele întunecate şi sinistre de pe tărâmurile îngereşti.  Aceasta a fost adusă aici de umani.  Vedeţi voi, există multă nesiguranţă chiar acum în conştiinţa umană, multă nesiguranţă despre aceste timpuri Noi, multă nesiguranţă despre schimbare ceea ce pur şi simplu a deschis un portal care a permis la o energie potenţială să-şi găsească calea în această realitate.

 

Cu alte cuvinte, s-a deschis un geam mare prin care au intrat energii foarte întunecate pe Pământ.  Acesta a fost potenţialul ce a fost adus de umanii cărora le este frică de schimbare în ei înşişi... adus înăuntru de umanii care nu se pot suferi pe ei înşişi... adus de umanii care într-adevăr se urăsc pe ei înşişi.  Oh, şi sunt mulţi, mulţi dintre ei.  Ce au făcut ei este pur şi simplu din cauza simţirilor lor interioare... şi neînţelegerea părţii întunecate a lor... din cauza simţirii că ei în continuare trebuie să sufere, în continuu trebuie să se căiască... pentru că ei simt în miezul lor că ei sunt vinovaţi, cu toate că ei sunt primii care numesc pe alţii vinovaţi... din cauza întunecimii lor, ce atrag ei?  Ce aduc ei înăuntru – o furtună de întunecime... interesant cum lucrează potenţialul, cum lucrează energia.

 

Noi o să vorbim despre aceasta într-un moment, despre piatra de temelie a energiei. Deci, aceasta aleargă înăuntru.  Oh, a fost copleşitor.  Voi vorbiţi despre energie care este furnizată când trec cometele şi asteroizii,  energie ce este furnizată  de zilele sacre pe care le aveţi, ca şi Concordanţa Armonică sau Convergenţa.  Acestea sunt mici faţă de geamul care a fost deschis de acea frică şi care s-a format pe Pământ chiar acum.

 

Oh, voi aţi simţit-o ca fiind a voastră, dar nu este.  Să nu posedaţi aceasta.  Voi sunteţi Mişcători de Energii.  Daţi drumul.  Daţi drumul.  Aceasta nu a fost a voastră.  Voi doar aţi simţit ceea ce alţi umani au adus înăuntru.

 

Acum, ce este interesant din punctul nostru de vedere, este ce umanii fac cu aceasta acum.  Ştiţi voi, voi puteţi spune într-un fel interesant că ei şi-au dat acest dar, deşi un dar întunecat, dar este un dar.   Voi puteţi spune că ei au fost afară şi s-au jucat cu potenţialele şi ceea ce ei au atras mai mult, era un potenţial întunecos.  Ei se simt în acel fel despre ei înşişi, şi de aceea ei creează aceasta.  Ei au aduc aceasta  înăuntru.

 

Acum, este foarte interesant.  Noi am privit aceasta cu foarte multă grijă cum s-a întâmplat acest eveniment,  aşa cum această energie dinamică s-a structurat.  A fost ca şi – cum să spun – un furnal ce a devenit atât de cald că era pe punctul de a exploda.  Şi, când a explodat, acesta a deschis uşa şi toate aceste energii au venit pe Pământ.  Şi, acesta pluteşte în jur chiar acum.  Unii aduc aceasta în viaţa lor.  Există un mare potenţial care este aici pe Pământ chiar acum care nu a fost aici acum o săptămână sau acum o lună.  Şi, acesta este întunecos... este întunecos.

 

Acesta poate să conducă la nişte lucruri foarte interesante în următoarele câteva luni.  Şi, ce puteţi face cu acesta, Shaumbra?  Nimic (ceva râsete)... nimic!  Acesta este un dar, o binecuvântare. Voi v-aţi dat vouă înşivă darul clarităţii.

Cum v-ar place dacă cineva l-ar fi luat pe acesta de la voi?  Ei şi-au dat lor înşişi darul întunericului şi al confuziei, şi ură şi detestare şi judecată de la Dumnezeu.  Ei şi-au dat lor înşişi darul de iad adus pe Pământ.  Nimic... vedeţi voi... nimic pentru că voi nu trebuie să cumpăraţi această iluzie deloc.

 

De fapt pentru voi Shaumbra, acesta poate să fie o cantitate uriaşă de energie ce intră să vă servească.  Acesta nu trebuie să vină în viaţa voastră deghizat ca o furtună întunecată... vedeţi voi.  Voi puteţi aduce în viaţa voastră ca energie, energie pură.

 

Noi o să vorbim pentru un moment despre piatra de temelie a energiei, despre claritate, despre aplicaţiile practice ale acestor lucruri în viaţa voastră acum... nu numai vorbe despre acestea... nu Shoud după Shoud, după Shoud, despre eliberare.  Dacă încă mai sunteţi în etapa de eliberare, daţi drumul la toate acestea (râsete din audienţă).  Voi nu mai trebuie să eliberaţi niciodată.

 

Unii dintre voi, voi v-aţi prins în acel şanţ.  Aceasta este ca şi cum vă goniţi pe voi înşivă în acel şanţ.   Şi, când voi faceţi asta, voi faceţi gaura şanţului tot mai mare.  Şi, voi spuneţi, „Eu trebuie să continui să eliberez.  Eu trebuie să continui să eliberez.”  Nu, voi puteţi spune vouă înşivă chiar acum, „Eu am terminat cu eliberarea, am terminat cu eliberarea”  Vedeţi voi, energiile continuă să curgă prin voi.  Voi continuaţi să simţiţi lucrurile.  Dar, voi nu trebuie să le reţineţi.  Voi le puteţi lăsa să curgă prin voi cu uşurinţă, să alunece prin voi.

 

Aduceţi-vă aminte, în ultimul Shoud al nostru, voi puteaţi alege Uşa Numărul 1 sau Uşa Numărul 2.  Uşa Numărul 1 a fost grea. Uşa Numărul 2 a fost uşoară.  Voi puteţi alege greu dacă doriţi, ca şi grupul mare de umani care au ales săptămâna trecută să aducă o cantitate uriaşă de întuneric în realitatea lor.  Dar, voi nu trebuie să faceţi aceasta.  Şi, noi ştim că voi nu mai vreţi nicicum.

 

Noi vrem să introducem invitaţii noştri în această zi, cu toate că am înaintat bine în acest Shoud.  Dar, ei au – cum să spun – au stat în fundal aşteptând să intre, aşteptând să-şi arate energiile lor.  Ei au fost aici mai de mult, dar ei vin într-un fel diferit acum pentru că noi o să intrăm în aplicaţii mai practice ale muncii pe care o facem, practice, plăcute, aplicaţii uşoare şi săvârşitoare.  Oh, imaginaţi-vă să fiţi un înger pe Pământ, capabil să vă bucuraţi de toate lucrurile de a fi uman, dar în acelaşi timp să fiţi capabili să alunecaţi prin acestea...oh, ce noţiune!

 

Deci, noi aducem înăuntru energia iubitului nostru învăţător, un prieten drag care a lucrat cu voi, care a fost cu voi în timpurile cele mai dificile şi provocatoare,  cel pe care noi îl numim Hossaf (a pronunţa „ho-SOFF”) – nu, „hose-off”(jos-ciorapii), dar Hossaf (ceva râsete).  Hossaf este un învăţător minunat de la Consiliul Crimson.  El... sau mai degrabă... nu este o energie nici masculină nici feminină.  Hossaf vine să lucreze cu voi aşa cum începem să explorăm pietrele de temelie ale energiei. Noi o să facem un fel – cum să spun – de mecanică reversă a energiei pentru a vă ajuta să înţelegeţi, să vă ajutăm să vedeţi şi să ştiţi clar.

 

Deci, Hossaf intră în această cameră.  El a lucrat cu mulţi dintre voi, a petrecut timpul cu voi, trecând prin unele dificultăţi cu voi.  El în el însuşi este un transmutator al energiei, lucrează apropiat cu energia lui Adamus, Saint Germain.

 

Deci, el vine acum pentru că noi începem ceva nou.  El este ca şi – cum spuneţi voi – un sergent bun de instrucţie, nu unul rău, ci unul bun.  El vine să vă ajute.  El vine în special în acest timp când există o tendinţă de a merge înapoi în programarea Veche şi căile Vechi când voi vreţi să recurgeţi la felul în care aţi făcut ieri sau cu cinci ani în urmă sau cu 20 de ani în urmă. Acesta este un fel foarte uşor şi natural de a face...  Acesta este ca şi o atracţie care vă aduce înapoi.

 

Dar, ele este acolo să vă arate că este timpul de transformare într-un fel diferit, o cale complet diferită de a înţelege viaţa.  Deci, Hossaf va veni înăuntru  şi o să fie cu voi... dacă nu îl chemaţi „hose-off” (ceva râsete).  El o să lucreze îndeaproape cu voi în înţelegerea modului cum să treceţi prin obscuritate, cum să treceţi peste fum şi confuzia energiei.

 

De asemenea pe Hossaf îl acompaniază energia vocii voastre în Spirit, Metatron.  Ah, unii dintre voi au simţit energia lui Metatron săptămână trecută.  Şi, într-o cale interesantă în momentul în care acest portal a fost deschis de conştiinţa acelor umani care nu vor să se schimbe, este de asemeni interesant că acesta a adus  energiile lui Metatron într-un fel complet nou.

 

Acum, Metatron ar fi fost aici oricum.  Metatron, cu această energie intensă, energia clară, ar fi fost aici la această întâlnire.  Dar, a fost interesant că Metatron a călătorit pe această undă a energiei întunecate pentru că aceasta de asemeni este o iluzie.   Din cauza intensităţii energiei care vine pe Pământ,  bombardează Pământul tot timpul, această energie a lui Metatron, vocea Spiritului, a fost capabilă să vină înăuntru.  Deci, voi puteţi spune într-un sens, că întotdeauna a fost o separare conştientă între Metatron,  care este puritatea Spiritului... întotdeauna a fost o separare între acesta şi Pământ.  A fost uneori – cum să spun – un pic provocator de a aduce energia lui Metatron înăuntru.

 

Şi, uneori cum mulţi dintre voi aţi experimentat, Metatron ar fi avut tendinţa de a arde circuitul.  Da, unii dintre voi au lucrat cu energia lui Metatron şi au găsit că experienţa – cum să spun – a ars computerele voastre, aţi avut probleme cu Internetul, a ars becul electric când voi nici nu l-aţi atins deoarece a fost dificil pentru energia lui Metatron să se contopească cu energia umană.  Ah, este interesant că, cu toate aceste furtuni de energii întunecoase care au venit săptămâna trecută, sunt disponibile mai multe energii ale lui Metatron.  Vedeţi voi, totul are partea de soră.  Totul are o altă - cum să spun - expresie.  Să nu credeţi în iluzie... vedeţi voi.

 

Acum, să vorbim despre... oh, să respirăm adânc, spune Metatron, şi să-l aducem pe el înăuntru... şi să o aducem pe ea înăuntru... oh, da.  Şi, respiraţi încă odată adânc şi clar.  Oh, da, acesta se simte diferit faţă de prima dată când a venit Metatron, asta pentru că voi sunteţi diferiţi.  Repezeala iniţială a energiei lui Metatron când prima dată am adus această fiinţă  în comunicările noastre era copleşitoare pentru unii dintre voi.  Unii dintre voi au fost bolnavi pentru săptămâni... uluitor... uluitor ce purificare/clarificare s-a făcut atunci când aţi fost bolnavi în acele săptămâni.

 

Deci, energia lui Metatron intră.  Hossaf este pregătit să lucreze cu voi pe nivelul nou.

 

Şi, acum să vorbim despre claritate/purificare.  Să vorbim despre claritate.  Vedeţi voi, nimic nu este cum apare să fie.  Scaunul în care staţi nu este deloc un scaun.  Voi acceptaţi scaunul în care staţi ca un simbol, ca un balot de energie ce permite să aşezaţi corpul vostru, ceea ce de asemeni este o iluzie; acesta este un balot de energie.  Şi, şi atunci voi puteţi pune acest balot pe scaun (ceva râsete). Totul este o iluzie.

 

Acum, unii dintre voi aţi încercat să împuterniciţi calea voastră prin iluzie.  Eu am râs de câteva ori cum am privit pe unii dintre voi că pierdeau nesfârşite ore pentru a învinge peste materie... vedeţi voi.  Dar, ce aţi făcut voi?  Voi aţi folosit forţa pe materie.  Voi de fapt aţi intensificat iluzia... vedeţi voi.  Eu am chicotit de multe ori cu Saint Germain despre eforturile voastre de povară şi nereuşite de  a învinge peste materie.  Poate, voi aţi vizionat câteva filme ştiinţifico-fantastice.

 

Există o cale uşoară de a face aceasta.  Este de a înţelege şi de a accepta natura adevărată a energiei şi piatra de temelie a acesteia.  Aşa cum voi clarificaţi/purificaţi, aşa cum veniţi înapoi în energie pură, concentrare de Energie Nouă, voi o să vedeţi scaunul nu ca un simbol de scaun,  nu iluzia scaunului.  Acesta devine metalul scaunului. Acesta devine cum a fost structurat din materialele organice crude în simbolul scaunului.  Toate acestea există.  Cu toate că voi nu puteţi vedea acestea, ele există.

 

Aşa cum voi purificaţi/clarificaţi, voi o să vedeţi dincolo de iluzie.  Voi o să vedeţi sau o să simţiţi,  cum vreţi să numiţi voi.  Voi o să percepeţi ce este în stratul celălalt.  Şi, aşa cum continuaţi să clarificaţi, voi o să vedeţi cum metalul ce a intrat în acel scaun cum a ieşit din Pământ  şi cum a adus Pământul în original  acel metal, sau roca, sau elementele afară din potenţial, şi apoi a adus acestea în manifestare.  Şi, când voi începeţi să înţelegeţi cum lucrează aceste pietre de temelii,  voi nu o să mai fiţi sclavii iluziei, dar o să fiţi maeştrii creaţiei noi.

 

Şi, este foarte simplu.  Aceasta este cum am dori noi să intitulăm Shoud-ul nostru de azi – Simplitatea Clarităţii. Sau Claritate Simplă.  Acesta este primul punct de a aduce aminte aşa cum faceţi clarificarea/purificarea – că totul este simplu, uşor.   Aduceţi-vă aminte Uşa Numărul 2.

 

Deci, este o tendinţă să încercaţi să faceţi totul complex şi să încercaţi să descifraţi aceasta.  Există o tendinţă de a aloca mentalului sarcina de a încerca să înţeleagă.  Şi, aşa cum ştiţi, acesta nu lucrează aşa.  În felul acesta voi deveniţi mai impregnaţi şi mai înţepeniţi în calea Energiei Vechi.

 

Deci, noi mergem înapoi la simplitate.  Totul este simplu.  Claritatea este simplă.  Claritatea merge înapoi la originea pietrei de temelie.

 

Deci, să facem un pic de inginerie în revers pe energie aici.   Vedeţi voi, să folosim un exemplu... oh, da, o bucată de ciocolată.  Noi folosim aceasta ca exemplu.  Voi percepeţi ciocolata... chiar, vedeţi, când noi am spus ”ciocolată”, imediat simbolul acesteia vine în percepţia voastră,  dacă voi aţi văzut imaginea, sau aţi gustat-o.  Dar, ciocolata are un simbol construit înăuntrul ei, un simbol, un simbol al ciocolatei.

 

În înăuntrul ciocolatei sunt multe ingrediente... poate lapte... poate unt... poate fasolea originală din care au venit acestea.  Toate acestea constituie ciocolata.  Voi nu le vedeţi pe acestea.  Dar, ele sunt acolo.  Şi, ele sunt importante de înţeles.  Aduceţi-le la simplicitatea lor.  Respiraţi adânc... simţiţi... percepeţi ciocolata.  Şi, acum purificaţi/clarificaţi.  Mergeţi înapoi la esenţă.  Mergeţi înapoi la ingredientele ce formează ciocolata.  Mergeţi înapoi la cum a fost formată şi puneţi împreună tot procesul de fabricaţie.

 

Deci, acum în forma originală toate acestea vin cumva din Pământ sau altele, dacă a fost o plantă sau un animal. Şi, fiecare element de la plantă sau animal a venit de la procesul total ceea ce implică soarele, ceea ce implică oxigen, şi implică toate elementele Pământului.  Dar, să nu ne împiedicăm de ştiinţă în acestea.  Aceasta nu este o discuţie ştiinţifică.  Voi nu sunteţi oameni de ştiinţă aici.  Oamenii de ştiinţă – aceasta este minunat – ei explorează realitatea materială a lumii. Dar, ei nu explorează piatra de temelie originală a energiei.

 

Deci, înainte ca lucrurile să fie aduse în realitate, înainte ca ele să fie formate în materie, ele există pe partea invizibilă.  Noi nu vrem să spunem pe partea cealaltă a voalului;  asta nu ar fi corect.  Dar, ele există în starea neutră, uneori direct la baza realităţii dimensiunii a treia, uneori în afara acesteia.  Dar, ele există în potenţial.  Şi, apoi ele sunt aduse înăuntru, aduse pentru a se manifesta.

 

Deci, să mergem înapoi la exemplul cu ciocolata, sunt ingredientele.  Dar, să mergem şi mai adânc.  Da, într-adevăr, sunt atomii – noi auzim pe unii dintre voi care spun – sunt moleculele.  Sunt toate aceste lucruri ce constituie ciocolata. Dar, dincolo de acestea există complet alte subseturi de structuri.  Într-un sens similar, cum ar fi structurile atomice pentru universul fizic, există o structură de energie a potenţialelor.

 

Potenţialele... permiteţi-ne să ni le imaginăm ca pe nişte baloane, ca pe nişte cercuri.  Fiecare există în afara realităţii fizice, aşteptând să fie aduse înăuntru.  Fiecare, într-un sens, este un singur balon, reprezentând un potenţial diferit.  Aşa cum umanii aleg experienţa lor, şi aleg să aducă lucruri în realitate,  pur şi simplu acele baloane de potenţiale încep să se împreuneze, similar cu ceea ce fac atomii în toate moleculele în structura voastră ştiinţifică.

 

Aceste baloane mici de potenţiale încep să se împreuneze.  Ele formează un balon mai mare de potenţial.  Acela eventual îşi găseşte calea prin acest strat subţire, stratul foarte subţire ce separă a ceea ce voi numiţi realitatea fizică de la invizibil, nevăzut, sau partea eterică. Aceste potenţiale se împreunează.

 

Ele se atrag la ceea ce voi alegeţi în viaţa voastră, şi apoi ele încep să între.  Uneori ele se îngrămădesc în jurul vostru într-o stare de potenţial, aşteptând pentru expresie.  Uneori ele o să înceapă... ele o să vină în realitatea Pământului şi încep să se schimbe în materie sau oportunitate sau noţiune, şi apoi să-şi găsească calea lor la voi.

 

Dar, la miez ele erau nişte baloane mici de potenţiale.  Ele erau energii – şi noi trebuie să re-comunicăm aceasta – ele nici nu erau încă energii; ele erau potenţiale.  Şi,  aşa cum ele erau atrase la voi, aceasta le-a activat pe ele într-o energie.  Acea energie atunci a început să se manifeste însăşi.  Ceea ce a fost doar potenţial în ciocolată a trecut printr-o serie de mişcări interesante şi elaborate ca să ajungă la voi.   La un punct anume voi aţi cerut ciocolată,  şi aceasta a găsit calea spre voi.

 

Acum, apropo aceasta nu este logică.  Aceasta nu este logică.  Logica este pentru oamenii de ştiinţă.  Aceasta nu este logică.  Aceasta merge dincolo de ceea ce mentalul a fost capabil să înţeleagă până acum.  Aceasta nu este nici metafizică.  Aceasta este ”omni–fizică”, „omni-fizică”.  Şi, dacă reversaţi mecanic tot ce este în realitatea voastră, voi o să începeţi să vedeţi clar ce este... de ce se supune la exprimarea iluzionară în viaţa voastră... şi cum iluzia obiectului a ce este... sau gândul care este... sau altceva.  Iluzia poate fi demontată, fără structură, şi restructurată în orice fel doriţi... vedeţi voi.

 

Deci, noi trebuie să – cum să spun – să lăudăm pe Cauldre aici... noi împingem prea mult, prin Metatron, prin toţi Shaumbra aici.  Şi, într-un sens, aceasta la suprafaţă poate că apară a fi o informaţie complexă, dar aceasta este foarte simplă.  Oh, mentalul vostru poate să meargă în cercuri pentru a încerca să descifreze aceasta.

 

Dar, simplu ceea ce spunem noi că aşa cum clarificaţi, voi o să puteţi vedea toate energiile pentru ce sunt.  Voi o să vedeţi un copac ca fiind mult mai mult decât un copac şi mâncarea să fie mult mai mult decât o mâncare.

 

Aşa cum v-am spus, voi puteţi lua orice mâncare... oh, la unii dintre voi le este frică să mănânce anumite lucruri. Luaţi... clarificaţi/purificaţi acea energie a mâncării.  Mergeţi înapoi la origine.  Mergeţi înapoi de unde a venit din Pământ.  Aceasta trebuia să vină de undeva din Pământ, chiar dacă a fost procesată, chiar dacă a fost fiartă mult, chiar dacă  - cum să spun – a fost injectată cu toate felurile de aditive şi chimicale.

 

Voi puteţi trece dincolo de aceasta.  Voi puteţi clarifica/purifica.  Oh, noi nu spunem aici că trebuie să mergeţi să mâncaţi acele resturi de mâncare.  Dar, ce noi spunem este că tot ce este pe farfuria voastră, dacă este între mese sau nu, clarificaţi/purificaţi energia. Mergeţi dincolo de iluzia că este o mâncare de resturi.  Mergeţi dincolo de iluzia că este dăunător sau rău pentru corpul vostru.

 

Acum, noi ştim că doctorii şi oamenii de ştiinţă o să vină cu toate datele lor să documenteze că voi o să muriţi dacă o să mâncaţi acele feluri de mâncăruri.  Dar, Shaumbra, aceasta este logica Energiei Vechi.  Aceasta este o gândire a Energiei Vechi.  Şi, într-adevăr dacă o să acceptaţi aceasta, atunci într-adevăr puteţi.   Şi, voi o să fiţi pe hârtia lor de statistică, documentând că hamburgerul de brânză vă face rău vouă.  Dar, voi puteţi să-l clarificaţi/purificaţi chiar acum.  Voi puteţi clarifica/purifica chiar până la energia de miez.

 

Voi puteţi clarifica/purifica dincolo de carnea care este înăuntru .  Oh, voi spuneţi, „Bine, este un animal; eu mănânc un animal.”   Voi mâncaţi potenţial... asta este tot.  Da, voi puteţi începe o campanie la restaurant şi să numiţi  „Hamburgerul Potenţial de Shaumbra”(multe râsete)... energie pură.

 

Vedeţi voi, totul este o iluzie.  Voi puteţi clarifica/purifica prin aceasta.   „Cum clarificaţi/purificaţi” voi întrebaţi? Voi simplu respiraţi înăuntru.  Voi alegeţi să clarificaţi/purificaţi.  Nu încercaţi să clarificaţi.  Nu forţaţi clarificarea.  Alegeţi să clarificaţi/purificaţi. Treceţi direct prin energie.

 

Acum, noi folosim exemplul de ciocolată sau hamburger.  Dar, acest lucru se aplică în toate.  Acesta se aplică în special în întrevederea cu oamenii.   Clarificaţi/purificaţi iluzia.  Treceţi direct prin aceasta. 

 

Voi o să începeţi să percepeţi aspectele vieţilor trecute ale acelor persoane.  Voi o să începeţi să simţiţi aceasta. Acum, un lucru important de a nu uita aici:  ieşiţi afară din logică la acest punct.

 

Voi o să începeţi să simţiţi poveştile lor. Poveştile lor o să înceapă să iasă la suprafaţă.  Şi, poate voi o să vedeţi schimbări fizice în ei pentru că voi clarificaţi/purificaţi; voi mergeţi înapoi la sursă, energia de miez.  Şi, pe drumul înapoi la energia de miez voi o să vedeţi tot ce a format iluzia curentă.

 

Dar, daţi voie ca aceasta să se performe.  Nu treceţi aceasta prin filtrul mentalului.  Nu contează cât de absurd sau ciudat apare, daţi voie însăşi să se performe.  Poate voi aveţi aspecte din viaţa trecută, să spunem, partenerul vostru apare şi începe să vorbească cu voi. Acum, să nu acceptaţi nici lucrurile lor.  Simplu permiteţi să se performe, permiteţi să se performe.  Să nu încercaţi să mergeţi acolo şi să vindecaţi sau să faceţi alte astfel de lucruri chiar acum.  Tot ce faceţi voi este să clarificaţi/purificaţi pentru voi înşivă, să vedeţi clar, energia de miez.

 

Pentru cei care lucrează în domeniul artei de vindecare, aşa cum lucraţi cu clarificarea/purificarea, respiraţi adânc. Mergeţi la originea energiei.  Mergeţi dincolo de iluzie.  Oh, ei o să vină la voi, şi o să spună, „Eu sunt o ruină.  Eu am toate acele probleme.  Şi, mă dor braţele şi picioarele.  Şi, eu înnebunesc în creierul meu.  Şi, eu nu mă simt bine; eu nu te pot plăti pentru sesiune.” (ceva râsete).  Clarificaţi/purificaţi... faceţi să plătească pentru sesiune (mai multe râsete).  Ei au energie.  Şi, este echilibrat pentru ei să împărtăşească aceasta.

 

Şi, clarificaţi/purificaţi.  Voi o să începeţi să vedeţi că ei vă spun o poveste mare.  Oh, unii dintre voi deja ştiu acest lucru de la munca voastră facilitatoare.  Dar, clarificaţi/purificaţi.  Mergeţi la miez.  Poate ce este un spate dureros acesta nu este deloc... vedeţi voi.

 

Ce vedem noi aici în acest Shoud este că noi vă cerem să mergeţi înapoi la originea energiei de miez.  Voi nu o să puteţi merge acolo prin logică.  Voi puteţi merge doar prin permiterea voastră, prin înţelegerea pietrei de temelie a energiei.

 

Aceasta începe ca potenţial.  Totul... totul începe ca potenţial.  Apoi, potenţialele, ca şi baloanele, zboară în realitatea voastră pentru că voi le chemaţi.  Într-un fel sau altul, voi chemaţi potenţialele.  Aşa cum aceste baloane de potenţiale trec peste acea linie subţire ce separă forma materială de lumea nematerială, acesta începe transmutarea, schimbând energia însăşi.  Aceasta trece de la forma potenţială în energie.  De la energie poate să se treacă în materie.  Aceasta poate să se transforme în materie.  Aceasta de asemeni poate să se transforme simplu în energie eterică pe care voi o puteţi folosi în viaţa voastră.

 

Dar, totul începe ca potenţial.  Mergeţi înapoi la acesta.  Mergeţi înapoi la acesta.  Mergeţi înapoi la origine.

 

Pentru cei care sunt în servicii care se întreabă ce să facă, şi voi întrebaţi de multe ori, „Dragă Spirit, ce pot să face cu serviciul meu? Eu nu sunt clar.”  Respiraţi înăuntru.  Mergeţi înapoi la origine.  Oh, încetaţi să încercaţi să evaluaţi de ce acel loc de serviciu face ceea ce face.

 

Mergeţi înapoi la origine.  Mergeţi înapoi la energia de miez.  Voi aţi adus asta cumva la voi sau altceva.  Şi, voi puteţi merge înapoi la simpla înţelegere de bază de ce este acolo.  Apoi, puteţi determina dacă să părăsiţi sau nu serviciul acela.

 

Spiritului nu-i pasă.  Spiritului nu-i pasă... vedeţi voi.  Voi aţi crezut că Spiritului i-a păsat. „Spiritul a vrut să fiu aici.”  Voi aţi vrut să fiţi acolo.  Mergeţi înapoi... clarificaţi... mergeţi înapoi la acea energie.  De ce aţi început afacerea pe care aţi început-o?

 

Acum, din nou, noi trebuie să facem o remarcă importantă aici  - acesta nu este un exerciţiu logic.  Acesta este un exerciţiu energetic.  Aceasta este „omni-fizică.”  Aceasta merge înapoi la cauza de origine, energia de origine şi cauze de origine.

 

Acum, ce o să vedeţi cu toate acestea – cum să spun – claritatea pe care o să o aveţi, dacă aceasta este pentru voi înşivă sau alte lucruri, aşa cum vă reîntoarceţi la energia originală la lucruri,  voi o să vedeţi cum energia sau potenţialele se înţepenesc de-a lungul drumului.  Ele sunt înţepenite.  Voi o să vedeţi poate cum aţi început afacerea acum 15 ani, şi voi acum sunteţi înţepeniţi.  Voi nu ştiţi cum să ieşiţi din aceasta.

 

Aşa cum clarificaţi/purificaţi – nu în mental, dar în inimă – aşa cum clarificaţi, voi o să ajungeţi la înţelegere, voi pur şi simplu o să vedeţi sau percepeţi energiile de-a lungul drumului.   Aşa cum faceţi mecanică reversă aici, voi o să vedeţi energii care sunt înţepenite. Ele sunt ca şi maşinile care se opresc pe şosea.  Uneori maşina are... şoferul are previziunea să iasă de pe şosea şi să permită la restul maşinilor să continue drumul... vedeţi voi.   Dar, uneori maşina doar se opreşte în mijlocul şoselei şi blochează tot... vedeţi voi.  Acum  aşa cum clarificaţi/verificaţi şi mergeţi înapoi singuri la energiile originale, voi o să vedeţi câteva maşini nemişcate, unele înţepenite pe drum.  Voi le puneţi acolo pentru tot felul de cauze.  Voi puteţi să le clarificaţi/purificaţi.

 

Cum le clarificaţi/purificaţi?  Bine, nu prin forţă pentru că dacă faceţi aceasta, ele o să rămâne înţepenite.  Când voi folosiţi forţa pe orice energie, tot ce face aceasta este că confirmă că este energie. Aceasta validează acea energie.  Şi noi nu suntem în afacere aici – voi nu vreţi să fiţi în afacerea – validării sau dezechilibrării energiilor Vechi. Voi doriţi să le eliberaţi.  Când le eliberaţi, este ca şi cum luaţi clinchetul vechi, maşina înţepenită de pe linia mijlocie a şoselei.  Când voi eliberaţi aceasta, din nou totul curge.  Acest lucru facem noi aici.

 

Claritatea vă permite să vedeţi lucrurile aşa cum sunt.  Totul în jurul vostru chiar acum este o iluzie.  Aşa cum a spus Saint Germain, voi sunteţi hipnotizaţi adânc în a crede că scaunul este un scaun.  Şi, totul în jurul vostru reafirmă aceasta când voi vă aşezaţi pe scaun, şi voi puteţi simţi aceasta, şi voi spuneţi, „Ah, da, ăsta trebuie să fie un scaun.”

 

Ah, dar începeţi să clarificaţi în viaţa voastră.  Folosiţi aceasta în tot - în mâncare.  Clarificaţi/purificaţi copacii.  La copaci le place să fie clarificaţi/purificaţi pentru că lor nu le place să fie văzuţi doar că sunt copaci.  Ah, ei sunt mult mai mult, parte foarte preţioase din Gaia.  Când voi vedeţi un copac, clarificaţi/purificaţi. Să nu vă forţaţi să vedeţi nimic altceva.  Doar clarificaţi/purificaţi, când clarificaţi, esenţa energiei acum poate să vină în focar.

 

Deci, nu încercaţi să mergeţi, să spuneţi, „Oh, copacule, eu am să te clarific/purific, eu vreau să văd energia Gaiei în tine.” Acum voi forţaţi.  Doar clarificaţi/purificaţi, şi aşteptaţi ce se întâmplă.  Aşteptaţi şi observaţi.  Percepeţi lucrurile pe care nu le-aţi perceput înainte pentru că voi aţi trăit într-o cutie, o iluzie, o iluzie a sinelui vostru propriu şi a poveştii voastre, a vieţii voastre proprii.  Ah, dar noi o să ieşim din această cutie.  Noi o să vedem lucruri pentru ce ele sunt – potenţiale aduse în manifestare, energii ce întotdeauna au fost acolo să vă servească.  Noi o să învăţăm cum să facem aceasta uşor.

 

Acum, acest proces de clarificare/purificare... nu se aplică doar la obiecte fizice.  Acesta se aplică la tot – concepţii, idei.  Oh, voi aveţi multe idei, chiar şi simţuri. Simţurile voastre sunt ca şi nişte simboluri.  Ele sunt în cutie.  Ele au fost, într-un sens, sculptate să aibă o anumită energie dinamică  şi a se atribui la aceasta.  Claritatea permite energiei libertatea ei nouă, vă permite să o restructuraţi în felul în care doriţi voi.

 

Noi vă rugăm să vă uitaţi la toate problemele majore pe care le-aţi avut în aceşti ultimi şase ani – fizic, emoţional, spiritual.  Pe fiecare dintre ele voi le-aţi adus la voi.  Acestea erau potenţiale, baloane, un balon potenţial frumos care apoi s-a împreunat cu alte baloane potenţiale.  Acestea sunt energii spirituale care s-au împreunat cu acelea, apoi s-au grupat, şi apoi şi-au găsit drumul lor în realitatea voastră pentru a vă servi.  Noi o să vă cerem să vă uitaţi la ele.  Noi o să clarificăm/purificăm problema care a fost evidentă sau dezechilibrată şi mergem înapoi la energiile de miez... clare.

 

Câteva puncte la orice fel de clarificare/purificare:  faceţi simplu, foarte simplu.  Nu uitaţi acesta nu este un drum logic.  Şi, noi ştim că acesta va dat probleme la unii dintre voi.  Voi credeţi, „Dar noi trebuie să menţionăm logica aici.”  Nu, nicidecum... noi o să mergem dincolo de logică.  Logica ca atare este o energie foarte înţepenită.  Şi, sunt acei care cred în iluzia logicii şi vor apăra aceasta până la terminare.  Logica este înăbuşitoare.  Logica este foarte Veche.  Logica este săptămâna trecută (ceva râsete).

 

Deci, tot procesul de clarificare/purificare nu este despre logică.  Voi nu încercaţi să găsiţi un drum logic înapoi la esenţa energiei.  Voi doar clarificaţi/purificaţi calea ca să puteţi simţi energia de miez în orice.  Ţineţi simplu.  Dacă vă împiedicaţi în creierul vostru cu aceasta, respiraţi adânc, şi daţi-vă permisiunea să clarificaţi/purificaţi.  Mergeţi înapoi la energiile de miez.

 

Voi nu faceţi ca să încercaţi să schimbaţi nimic.  Când clarificaţi/purificaţi – în special când aveţi de a face cu alţi umani – când clarificaţi/purificaţi, nu este pentru că voi încercaţi să-i schimbaţi.  De fapt, dacă într-adevăr clarificaţi, voi o să-i onoraţi pe ei într-un fel ceea ce vă va aduce la lacrimi.  Voi o să-i onoraţi pentru ce sunt ei.  Voi nu o să încercaţi să schimbaţi nici un lucru despre ei... doar dacă ei cer acesta... dacă ei spun că sunt pregătiţi pentru acest lucru... dacă ei vin la voi.  Deci, nu este despre a merge şi a încerca să-i schimbaţi. Clarificarea vă permite să vedeţi lucrurile pentru ce sunt ele, în loc de iluzia în care voi aţi crezut.

 

Vedeţi voi, când voi învăţaţi să clarificaţi/purificaţi, ca... apropo voi nu încercaţi nici cu aceasta, spune Metatron.  Voi nu o să încercaţi.  Voi nu o să forţaţi clarificarea/purificarea.  Voi simplu o să selectaţi sau alegeţi să clarificaţi/purificaţi.  Voi o să atingeţi opţiunea de clarificare/purificare, şi o să permiteţi ca lucrurile să devină clare.

 

Acum, aceasta este ce o să experimentaţi.  Cu alte cuvinte, noi o să vă cerem să puneţi focusul pe aceasta.  Dar, focusul de asemeni nu este o forţă.  Noi o să vă cerem să faceţi acest lucru conştient zilnic.  Aveţi un timp dimineaţa sau seara pentru clarificare/purificare. Aceasta poate fi nemulţumitor la început.

 

Şi, aici este când noi vă cerem să aduceţi înăuntru energia lui „hose-off”, Hossaf.  Aduceţi energia lui Hossaf aşa cum lucraţi cu clarificarea/purificarea.

 

Vedeţi voi, uneori când voi începeţi clarificarea/purificarea pentru prima dată, aceasta devine mai noroioasă ca niciodată.  Dar, în curând aceasta o să facă clic.  Aceasta o să vă atingă. Voi o să începeţi să vedeţi cum energia se autoformează însăşi, cum potenţialele o să iasă din nicăieri, se transformă în energie şi se va manifesta.  Un principiu simplu... un principiu uşor.  Aşa cum învăţaţi să folosiţi aceasta în viaţa voastră – toate aceste probleme despre manifestare, şi toate celelalte probleme despre vindecare, şi despre orice altceva – o să devină foarte uşor.

 

Saint Germain ne-a vorbit nouă recent despre transmutarea pietrei în aur.  Şi, unii dintre voi au încercat aceasta.  Aici este unde el şi eu am râs mult pentru că voi aţi încercat să forţaţi; voi aţi încercat pur şi simplu calea voastră în transmutare.  Aceasta de asemeni este Veche.  Este despre clarificarea/purificarea căii voastre.  Vedeţi voi, în acea piatră este potenţialul aurului.  În înăuntrul pietrei sunt toate ingredientele aurului.  Ele doar nu au fost potenţiate încă... vedeţi voi.

 

Dar, când voi forţaţi... când staţi cu acele pietre... şi noi am prins pe unii dintre voi (ceva râsete).  Voi aţi stat cu ele. Voi aţi cântat muzică de licărire.  Voi aţi aprins lumânări, şi voi aţi stat şi aţi început să forţaţi acele pietre.  Tot ce aţi făcut a fost că aţi făcut piatra să fie mai pietroasă; asta este tot (ceva râsete).  Pietrele au iubit că voi aţi recunoscut „ pietrozitatea” lor.   Şi, ele au devenit pietre mai tari. De ce ar vrea ele să se transforme în aur când voi le daţi toate acele energii de piatră?

 

Deci, Shaumbra, menţineţi simplu.  Nu forţaţi energia.  Nu folosiţi logica.  De acum încolo acesta este un drum fără logică... vedeţi voi.  Noi am văzut că unii dintre voi aţi scris o listă cu ce vă place şi ce nu vă place. Aceasta este o cale logică de a face.  Aici este vorba despre clarificare/purificare.    Este despre... da, scrieţi o listă a ce percepeţi aşa cum clarificaţi.  Dar, aceasta poate nu o să fie logică. Permiteţi-vă libertatea de a experimenta.

 

Aceasta o să fie o lună intensă.  Dar, intensitatea nu trebuie să fie ceva rău.  Intensitatea poate să fie ceva uşor, de asemeni, dacă credeţi sau nu.  Cu energiile care au fost aduse aici de conştienţa umană – acest asalt ce de fapt voi îl consideraţi energie întunecată – o să fie o lună intensă pe Pământ.

 

Voi nu trebuie să fiţi implicaţi în acesta. Voi nu trebuie să folosiţi acea energie în acelaşi fel în care a fost adusă înăuntru de alţii într-un fel foarte dificil.  Voi pur şi simplu puteţi călători cu valurile energiei care se petrec chiar acum.   Voi puteţi călători cu acestea, ca şi cum a călătorit înăuntru Metatron cu energia lui acum câteva zile.  Este alegerea voastră.

 

Dacă o să fie aspru, dacă o să devină obscur sau confuz, acum ştiţi ce să faceţi.  Clarificaţi/purificaţi... respiraţi adânc... chemaţi energiile de origine, nu energiile iluzionare, dar energiile de origine.  Voi o să începeţi să vedeţi lucruri pentru ce sunt ele.  Acest lucru este uluitor.

 

Este uluitor că voi toţi aţi ales să staţi aici pe Pământ.  Ce minune!  Oh, a fost dificil.  Voi cu toţii aţi putut alege să plecaţi în anii trecuţi.  Voi toţi aţi putut alege să veniţi înapoi pe partea cealaltă a noastră, dar voi aţi ales să staţi pe Pământ.  Voi aţi ales să fiţi aici în timpul acesta incredibil de transformare şi schimbare şi de a ieşi din căile Vechi, de a ieşi afară din tiparul Vechi al umanului, şi să vă mutaţi în Nou, noţiunea îngerului frumos simplu de a juca pe acest teren de joacă al Pământului.

 

O să fie interesant în luna viitoare, una dintre perioadele cele mai repezi pe care le-aţi ştiut.  Şi, aduceţi-vă aminte – voi nu sunteţi niciodată singuri.  Energiile lui Metatron, eu, Tobias, Hossaf, şi toţi ceilalţi sunt aici cu voi.

 

ŞI AŞA ESTE!

 



Tobias din Consiliului Crimson este prezentat de Geoffrey Hoppe, denumit “Cauldre”, în Golden Colorado. Povestea lui Tobias, din cartea biblică a Tobit-lui, poate fi găsită pe pagina web a Cercului Crimson la www.crimsoncircle.com. Materialele Tobias au fost oferite gratis pentru lucrătorii de iluminare şi Shaumbra din toată lumea din luna August 1999, timpul în care Tobias a spus că umanitatea a trecut de potenţialul distrugerii şi a trecut în Energia Nouă.

 

Cercul Crimson este o reţea globală a îngerilor umani care sunt printre primii care tranzitează spre Energia Nouă. După cum ei experimentează bucuria şi provocările situaţiei de ascensiune, ei ajută alţi oameni în călătoria lor prin împărtăşire, răspundere şi ghidare. Peste 50.000 de vizitatori vin la pagina de Internet a Cercului Crimson în fiecare lună să citească ultimele materiale şi să discute experienţele lor proprii.

 

Cercul Crimson se întâlneşte în fiecare lună în Denver, Colorado unde Tobias prezintă ultimele informaţii prin Geoffrey Hoppe.

 

Tobias explică că el şi ceilalţi din Consiliului celest Crimson de fapt îi mediază pe umani. Din punctul de vedere al lui Tobias ei citesc energiile noastre şi traduc informaţiile noastre înapoi către noi în aşa fel încât noi le putem vedea din afară, în timp ce le experimentăm în interior.

 

“Shoud-ul” este porţiunea comunicării unde Tobias se dă la o parte şi energia umanilor este mediată direct de Geoffrey Hoppe.

 

Întâlnirile Cercului Crimson sunt deschise pentru public. Cercul Crimson primeşte abundenţa proprie prin iubire deschisă şi prin donaţiile Shaumbrei din toată lumea.

 

Scopul principal al Cercului Crimson este să servească ca învăţători şi ghid uman pentru cei care merg pe drumul de trezire spirituală interioară. Nu este o misiune evanghelică. Mai degrabă, lumina interioară va ghida oamenii la uşa voastră pentru înţelegere şi grijă. Voi o să ştiţi ce trebuie să faceţi şi ce trebuie să-i învăţaţi în acel moment, atunci când umanul unic şi preţios vine la voi îmbrăcat pentru călătoria Podului Săbiilor.

 

Dacă citiţi acest material şi simţiţi sensul adevărului şi conectarea, voi într-adevăr sunteţi Shaumbra. Sunteţi un învăţător şi un ghid uman. Permiteţi seminţei divinităţii să înflorească în interiorul vostru în acest moment şi pentru toate timpurile care vin. Voi nu sunteţi niciodată singuri, pentru că este o familie în jurul lumii şi sunt îngeri în regatele din jurul vostru.

 

Vă rugăm să distribuiţi gratuit aceste texte pe o bază ne-comercială, ne-plătită. Vă rugăm să cuprindeţi informaţia în totalitate, cuprindeţi notele de subsol. Editarea trebuie aprobată în scris de Geoffrey Hoppe, Golden, Colorado.

 

© Copyright 2005 Geoffrey Hoppe, P.O. Box 7328, Golden, CO 80403. All rights reserved.