SERIA ÎNCORPORĂRII: "SHOUD 4"

Întrebări şi Răspunsuri

 

Prezentat la Cercul Crimson

6 Noiembrie 2004 

 

Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi ne reîntoarcem la energia acestei întâlniri, energia acestui timp al schimbării.  Noi ştim că unii dintre voi deja - cum să spun negociază toată problema (ceva râsete) a menţinerii energiei şi mişcarea energiei, căci voi aţi devenit experţi, şi voi iubiţi menţinerea energiei.  Aceasta este aproape dragă vouă.  Aceasta se află în celulele voastre. Aceasta se află în conştiinţa voastră.   Face parte din voi, într-adevăr.

 

Aceasta este ca şi cum daţi drumul la o parte din Sinele vostru, daţi drumul la un serviciu pe care l-aţi avut pentru mult timp unde aţi lucrat foarte bine.  Deci, noi ştim că este o porţie a energiei voastre care spune, " Poate, eu pot da drumul la câteva energii de menţinere mai dificile ( mai multe râsete), dar voi reţine câteva în care am investit cu adevărat.  Şi, eu voi face ceva mişcări de energii".

 

Dar, noi trebuie să vă împărtăşim vouă, Shaumbra - că este dificil să le faceţi pe amândouă. Caracteristicile de energie de menţinere şi mişcare sunt complet diferite.  Este ca şi cum unul ţine o piatră în mână, o pune în buzunarul vostru, şi o căraţi cu voi, în timp ce un Mişcător de Energie aruncă piatra ce determină noi acţiuni, face ca acea piatră să fie aruncată potrivit în timpul exact şi locul exact pentru a face o diferenţă la alţii.  Deci, este dificil de menţinut piatra şi să aruncaţi în acelaşi timp (mai multe râsete).

 

Deci, dacă acest lucru trece prin mintea voastră şi inima voastră chiar acum, noi vă rugăm să respiraţi înăuntru acesta, pentru o durată de timp.  Voi nu trebuie să renunţaţi la serviciul vostru vechi chiar acum.  Noi vă rugăm să respiraţi acesta pentru un timp şi observaţi de ce doriţi să fiţi un Mişcător de Energie chiar acum.

 

Noi vă spunem că este mare nevoie de Mişcători de Energii pe planetă chiar acum.  Aceasta este o poziţie foarte nouă.  Aceasta va implica schimbări continue în viaţa voastră.  Dar, acest lucru va implica un nou fel de înţelegere, ce este energia şi cum lucrează şi cum poate să lucreze pentru voi în acest timp nou. Noi ştim că sunt multe întrebări în această zi, deci eu, Tobias - şi poate ceilalţi musafiri - o să fim încântaţi să începem să răspundem la întrebări.

 

Întrebare de la Shaumbra 1 (din Internet citită de Linda): Tobias, întrebarea mea se referă la tatăl meu.  Este bun medicamentul folosit astăzi în toată lumea pentru amnezie, pentru oameni?  Şi, ca Shaumbra, ce aş putea face în această situaţie?

 

Tobias:  Într-adevăr, noi vorbim despre medicamente aici pentru a ajuta pe alţii care sunt în procesul de tranziţionare de a reaminti mai multe şi pentru a menţine facultăţile lor mentale.  Este pentru a-i ajuta să fie conştienţi şi isteţi.  Aceasta este  - cum să spun - o întrebare dificilă, pentru că sunt cei care sunt bătrâni şi trec prin timpul tranziţional care vor să rămână isteţi cât mai posibil şi prezenţi cât mai posibil până la ultimul moment posibil. Dar, ei trebuie să înţeleagă că este un aspect din ei care eliberează strânsoarea facultăţilor lor mentale, în aşa fel că ei pot merge afară şi să exploreze cum este să treacă dincolo de voal.

 

Acum, aceasta ridică ceva întrebări interesante.  Când lăsaţi în urmă corpul vostru fizic şi veniţi pe partea noastră a voalului, nu există un criteriu stabilit  a ce se întâmplă.  Există multe variaţii.  Totul depindă de combinaţia sistemului vostru de credinţă şi ce alegeţi să încorporaţi.

 

Voi puteţi veni pe partea noastră şi puteţi alege să aduceţi un ospăţ mare sau o celebrare pentru voi, să fiţi un musafir onorat la petrecerea voastră proprie a creaţiei voastre proprii.  Voi puteţi alege să veniţi înapoi pe partea noastră şi poate menţineţi ceva credinţe religioase care aşteaptă salvatorul, aşteptând să fie judecat.  Şi, noi suntem încântaţi să aşteptăm cu voi. Şi, voi o să aşteptaţi pentru mult, mult timp (râsete din audienţă).

 

Mulţi dintre voi Shaumbra, când veniţi înapoi pe partea noastră, voi o să alegeţi - cum să spun - să veniţi aici şi să petreceţi ceva timp.  Voi o să alegeţi să vă uitaţi la multe experienţe ale vieţii voastre şi să le jucaţi pe acestea sau să le rejucaţi pe multe diferite dimensiuni.  Voi o să alegeţi să veniţi înapoi aici, aşa cum mulţi Shaumbra au venit, şi voi o să luaţi diferite potenţiale şi o să vă uitaţi la ele ce s-ar fi întâmplat dacă aţi fi ales diferite potenţiale. Dar, când veniţi înapoi aici, nu există tipare stabilite.

 

Deci, ce se întâmplă atunci - cum să spun - la fiinţele care nu sunt trezite când începe procesul de tranziţionare şi realizează că moartea vine peste ei, ei încep să plece şi să exploreze toate posibilităţile diferite.  Ei încep să exploreze natura religioasă şi spirituală.  Ei încep să exploreze moartea. Într-un sens ei sondează pe partea noastră unde vor să aterizeze după ce ei îşi părăsesc corpul fizic.

 

Deci, pentru a lua acele medicamente despre care tu vorbeşti aici nu lasă mintea şi spiritul să meargă afară şi să facă acele sondaje. Dar, acestea îi ţin mult mai conştienţi, şi mai funcţionali în lumea voastră. Deci, ei trebuie să facă alegerea.

 

Şi noi trebuie să vă reamintim aici că nu este familia care să facă alegerea pentru ei.   De multe ori familia vrea să îi administreze acele medicamente, ei cer ca ele să fie luate, şi în acest fel cel care tranziţionează poate să - cum să spun - să fie capabil să se îngrijească singur şi să ţină conversaţii şi asemenea lucruri.  Dar, voi trebuie să înţelegeţi că de asemenea există  un aspect important de a da drumul la minte, de a lăsa ca mintea să aventureze înainte ca moartea să ia loc.  Noi nu susţinem aici în nici un fel acest fel de medicamente ce schimbă natura psihologică şi psiho-spirituală a umanilor pentru că mai devreme sau mai târziu birul trebuie plătit. Mulţumesc.

 

Linda:  Pe lângă aceasta, ai ceva recomandare pentru munca noastră în grup în Israel în acest timp?

 

Tobias: Într-adevăr, într-adevăr, într-adevăr... mai mult ca oricare grup despre care putem vorbi chiar acum, este timpul pentru voi care sunteţi atât de impregnaţi şi întipăriţi cu energia de menţinere şi de a da drumul.  Noi v-am spus acest lucru când am fost in Israel.  Este timpul să fiţi Mişcători de Energii.  Voi puteţi face mai mult pentru voi înşivă şi pentru întreaga regiune din Orientul Mijlociu.  Voi puteţi face mai mult pentru spiritualitatea Pământului dacă voi vă permiteţi să fiţi Mişcători de Energii.  Noi o să venim să vă vizităm pe voi toţi foarte curând, mai întâi în Spirit, apoi în corpul fizic.  Şi noi o să vedem ce lucru bun aţi făcut voi eliberând energiile de care v-aţi ţinut.   Voi aproape că nu vă puteţi ajuta pe voi înşivă.  Deci, eu, Tobias - şi Ohamah - o să venim să vă ajutăm (râsetele audienţei).

 

Întrebare de la Shaumbra 2: (o femeie la microfon) Namaskar... eu nu vreau să pun o întrebare.  Eu de fapt vin cu o invitaţie.  Suntem opt care fără frică o să urcăm până în vârful muntelui Kilimanjaro în Februarie.  Şi, eu sunt aici să te invit, şi în special restul grupului meu - eu am nevoie de ajutor - pentru a participa din plin şi să vii cu noi până în vârful muntelui. Noi o să fim acolo la sfârşitul lunii februarie anul viitor.  Noi am plănuit această excursie aproape de un an.  Şi se pare că există un aspect foarte puternic de a urca Muntele Kilimanjaro.  Şi, se pare că este un aspect puternic pentru acei oameni care au ales să se alăture la această călătorie pe care noi am planificat-o.  Deci, te rugăm să vii.  Eu aş vrea într-adevăr să te am acolo cu mine.

 

Tobias: Într-adevăr, şi invitaţia ar trebui să fie pentru toţi Shaumbra.  Aşa cum ştii eu, Tobias, şi toţi alţii o să plutim lângă şi în spatele vostru aşa cum urcaţi.  Dar, aceasta este - cum să spun - mai mult decât o urcare. Aceasta este o metaforă spirituală şi - cum să spun - aşa cum spuneţi voi, un tip de participare. Kilimanjaro menţine multe - ceea ce noi am numi - potenţiale pentru Pământ pentru umanitatea în înăuntrul structurii însăşi, în înăuntrul pietrelor însăşi. Şi aceste potenţiale sunt gata să înceapă să vină la suprafaţă.  Şi noi trebuie să adăugăm aici - cum să spun - cu un clipit aici că aceasta are nevoie de Mişcătorii de Energii pentru a simţi această energie şi pentru a simţi cum energia Gaiei înconjoară acestea pentru ca să fie eliberate Pământului. Voi nu deschideţi portale aici,  şi voi nu faceţi nimic asemănător.  Dar, ce faceţi voi este că ajutaţi la începerea mişcării energiei spirale.  Şi, da, voi aţi putea să invitaţi pe toţi Shaumbra să fie cu voi.

 

Întrebare de la Shaumbra 3 ( din Internet citită de Linda): Dragă Tobias, eu lucrez într-un spital pentru boli psihosomatice. Eu observ că sunt mult mai mulţi pacienţi femei tinere, multe dintre ele cu tulburări de a mânca, care se rănesc pe ele însăşi prin tăierea braţelor şi picioarelor lor.  Te rog spune-mi - care este ideea ta pentru aceste fenomene şi cum putem noi să îmbunătăţim tratamentul acestor umani?  Mulţumesc şi toate cele bune.

 

Tobias: Într-adevăr, sunt energii foarte dificile asociate cu aceasta.  Şi - cum să spun - are de a face cu privarea corpului de orice fel de bucurie. Are de a face cu privarea sufletului energiei de frumuseţe feminină. Şi, unele vor blestema presiunea socială de a fi - cum să spun - într-un corp subţire.  Dar, problema principală este privarea Sinelui de bucuria vieţii, şi până la punctul unde sunt chiar cauzate răni în corpul fizic pentru a se desfigura pe ele însele.  Sunt unele care  - cum că spun - care cară răni adânci şi vechi.

 

Şi este foarte dificil în acest timp scurt de a da un răspuns specific cum să fie tratate acestea.  Dar, are de a face cu - aşa cum toţi Shaumbra ştiu - este de a ajunge la punctul de a vă iubi pe voi înşivă în fiecare parte.  Şi, acesta este un drum foarte lung şi dificil cu mulţi ca acei umani.  Este foarte important ca ei să vadă un uman ca şi voi şi alţi Shaumbra care au trecut prin cele mai dificile timpuri, au ajuns la punctul unde voi puteţi spune, "Eu, într-adevăr iubesc fiecare parte din mine.  Eu într-adevăr întruchipez totul. Şi, eu aleg acest lucru chiar acum.  Eu aleg orice ce se întâmplă în viaţa mea. Şi, dacă eu pot alege, eu de asemenea pot schimba ceea ce am ales".

 

Şi, noi simţim că doar lustruim acest subiect.  Noi putem vorbi în mari detalii despre acest lucru.  Dar, voi de asemenea aveţi experienţa prin care aţi trecut în viaţa voastră de a înţelege ce înseamnă să faceţi pe alţi umani să se iubească pe ei înşişi. Deci, începeţi cu acest lucru.  Şi, noi o să venim să lucrăm cu voi.

 

Întrebare de la Shaumbra 4 (o femeie la microfon). După acel cântec, mie îmi este frică să întreb acea întrebare.  Dar, eu am văzut ceva acum câteva zile, eu mă simt ca şi un aspect al meu. Dar, este ceva auriu, ca o pată lichidă. Şi eu vreau un pic de înţelegere despre aceasta.

 

Tobias: Şi, ce crezi că este aceea? (Râsetele audienţei).
Shaumbra 4: Un aspect al meu care încearcă să se unească cu totalitatea din mine.

 

Tobias: Într-adevăr, într-adevăr.  Un lucru interesant se întâmplă aici că tu şi alţi Shaumbra încep să experimenteze ceea ce alţi umani nu experimentează. Este o unificare ce ia loc, şi este o deschidere pentru fiecare parte a voastră să intre.

 

Este un lucru ce se cheamă "suflet superior" despre care umanii discută. Sufletul Superior reprezintă toate energiile colective a tot ce aţi fost.  Acesta nu este un înger mare ce controlează totul.  Voi trebuie să înţelegeţi că VOI sunteţi marele înger care controlează totul.  Sufletul superior al vostru este colectivitatea voastră.  Şi, acesta caută să vină înapoi să vă servească prin toată experienţa lui.  Dar, voi nu puteţi să-l vedeţi pe acesta pentru răspunsuri, doar simplu, pentru prezenţa lui.

 

De asemenea este - cum să spun - divinitatea voastră.  Divinitatea voastră este ceea ce noi numim esenţa pură.  Aceasta este cea mai inocentă - şi cea mai mare - şi cea mai glorioasă dintre toate energiile.  Şi, era - cum să spun - sigilată pentru mulţi umani, pentru îngeri... şi de fapt, de cei mai mulţi îngeri.  Mulţi îngeri or să trebuiască să vină pe Pământ să reintegreze divinitatea lor.

 

Deci, tu vezi aspecte şi simţi aspectele tale însăşi.  Şi, este un timp mare şi glorios că aceste aspecte vin înăuntru.  Prin pre-selecţie pentru tine - şi pentru fiecare dintre voi - dacă vedeţi şi simţiţi lucruri, sau visaţi despre lucruri, înţelegeţi că acestea sunteţi voi, şi acestea fac parte din voi.  Folosiţi acestea ca  pre-selecţie când visaţi despre lucruri ciudate şi neobişnuite.  Voi într-adevăr visaţi despre voi înşivă.  Când simţiţi o prezenţă în jurul vostru -  cum am spus astăzi despre energiile Atlantisului - este acel aspect al vostru.  Acel aspect vine la voi.  Acel aspect zboară la voi chiar acum.

 

Deci, tu eşti foarte perceptivă, foarte înţeleaptă să ştii că acel aspect face parte din tine.  Aceasta se va schimba.  Va fi dificil de a merge înapoi şi de a încerca recrearea acesteia pentru că va continua să se schimbe şi să evolueze şi să fie cu tine în căi noi.  Şi, noi îţi punem - ţie personal - tu ai să găseşti şi să înţelegi o definiţie complet nouă de a fi îndrăgostită pentru că o să fie despre a fi îndrăgostită cu tine însăţi.  Mulţumesc pentru întrebarea aceasta încântătoare.

 

Întrebare de la Shaumbra 5: (din Internet citită de Linda): Păi, eu sunt foarte depresat şi nemulţumit de mentalitatea jumătăţii populaţiei Americii care au votat ( multe râsete din audienţă).

 

Tobias: Cauldre vrea să ştie dacă aceasta vine de la Linda, sau ea citeşte o întrebare (mai multe râsete şi aplauze).

 

Linda: Eu citesc o întrebare, dar dacă simţi ce vine prin sufletul meu aceasta ar fi OK ca o Mişcătoare de Energie. (Continuă cu întrebarea). Jumătatea Americanilor care au votat... lor le-a plăcut să fie minţiţi, eu cred.  Ultima oară eu am locuit in zona D.C - vezi, nu am fost eu (comentariul Lindei) era la începutul anilor 70 şi Nixon a demisionat.  Băiete, eu sunt gata să caut să fiu cetăţean al unei alte ţări.  Eu simt că noi repetăm "declinul Împărăţiei Romane" (mai multe râsete).   Am vrut să fiu eu in Italia când barbarii/teroriştii au năvălit, atraşi de împăratul idiot şi antagonist? Poate tu poţi strecura această întrebare lui Tobias în acest sfârşit de săptămână?  Acest U.S repetă declinul Împărăţiei Romane? Mulţumesc, şi ai grijă.  Pete.

 

Tobias: Într-adevăr, într-adevăr... aşa cum ştii, tu ai făcut - cum să spun - parte din acea Împărăţie Romană.  Şi, tu întotdeauna ai menţinut o afinitate puternică pentru Italia şi pentru acele regiuni. Şi, tu ai văzut cum acel imperiu s-a destrămat prin combinaţia desfrâului şi lăcomiei şi poate te-ai bucurat de viaţă într-un fel foarte interesant.  Şi, acest lucru a fost greu în înăuntrul tău de atunci. Şi acum ai această frică veche ce vine la suprafaţă.

 

Aceasta nu este chiar despre America unde trăieşti tu.  Nu este despre acea parte, deloc.  Dar, este o frică Veche despre abuzul puterii.  Tu ţi-ai găsit calea ta înapoi în această arie a puterii în centrul Washington-ului  mereu şi mereu.  Tu aproape că nu te poţi ajuta din cauza experienţelor anterioare cu Romanii şi ce are de a face cu puterea şi de a vrea să ajute la menţinerea energiei ( ceva râsete).

 

Deci, noi îţi propunem la început că este timpul ca această energie menţinută să plece.  Aceasta te oboseşte pe tine şi pe familia ta prin faptul că simţi că trebuie să fi chiar în mijlocul acestei energii menţinute şi esenţial să te lipseşti de celelalte posibilităţi şi multe bucurii în viaţa ta prin punerea ta acolo.

 

Este de asemenea să spunem că noi te întrebăm - vă întrebăm pe toţi - uitaţi-vă la ce se întâmplă.  Aşa cum ştiţi, guvernul şi politica este simplu o reflecţie a conştiinţei.  Simplu, este conştiinţa umanităţii ce trece prin conducătorii voştri, dacă aceştia sunt dictatori, sau sunt aleşi.  Deci, noi îţi cerem să te uiţi la conştiinţa Americanilor chiar acum.  Poate, este o frică de a merge înainte.  Poate este şi o grijă  că este nevoie de aceia, pe un nivel specific, care menţin Energie Veche pentru ca alţii să poată să se mute în Nou şi să aibă un tip de echilibru sau un tip de sprijin.

 

Deci, noi îţi cerem să te uiţi dincolo de lucruri evidente. Nu este doar despre minciună, este ştiut că toţi politicienii mint, nu contează din care partidă fac parte. Ei vor să spună la lume ce ei vor să audă.  De aceea ei intră în politică (râsete din audienţă). Deci, noi vă cerem să vă uitaţi la dinamicitatea a ce se întâmplă cu adevărat, şi la fel la faptul că această alegere recentă a fost atât de strânsă, într-un fel echilibrat.

 

Şi, da, cei care menţin o energie veche se pare că menţin poziţia lor chiar acum. Dar, aşa cum te poţi aştepta, aşa cum pendulează pendulul, voi o să vedeţi mari schimbări în următorii doi sau patru ani de acum încolo. Mulţumesc.

 

Întrebare de la Shaumbra 6 (o femeie la microfon). Hello, Tobias. Când m-am mutat aici acum câteva luni, eu am deschis casa la Shaumbra, invitându-i să stea la mine dacă ei sunt în trecere.  Eu aş vrea să înţeleg energia aici.  Mulţi au venit, au stat pentru câteva ore până la câteva luni.  Eu vreau să ştiu ce se petrece. Ei experimentează multe lucruri, în special acest grup care se află aici cu mine la acest sfârşit de săptămână.

 

Tobias: Tu pui o întrebare la care tu deja ştii răspunsul (ceva râsete).  Deci, noi îţi cerem să împărtăşeşti cu noi - ce este ce atrage pe Shaumbra înăuntru? Ce îi face pe ei să vină la acest loc?

 

Shaumbra 6: Eu simt că deţin un spaţiu ca energia să se mişte.

 

Tobias:  Ce altceva?

 

Shaumbra 6:  Este un loc sigur unde ei pot veni.  Oamenii sunt acceptaţi.

 

Tobias:  Altceva?

 

Shaumbra 6: Probabil, eu nu ştiu la ce să mă gândesc chiar acum.

 

Tobias: Tu - cum să spun - noi nu vrem să-l avem pe Ohamah aici pentru a răspunde (multe râsete).  Noi avem alţi îngeri care îl ţin de braţ (mai multe râsete).

 

Shaumbra 6: Mulţumeşte-le în numele meu.

 

Tobias: Cum - cum să spun - ce simţi când aceşti oameni vin la tine?  Ce simţi că se întâmplă când ei vin la acest loc?

 

Shaumbra 6: Noi ne re-conectăm.

 

Tobias: Nu, cum te simţi TU?

 

Shaumbra 6: Bucurie... ca şi cum eu întâlnesc familia mea din nou.

 

Tobias: Şi, familia de la...

 

Shaumbra 6:  De mult timp.

 

Tobias: Şi cum te relatezi lor?  Ce este - cum să spun - noi încercăm să nu-ţi dăm răspunsul.  Dar care este relaţia ta faţă de ei?

 

Shaumbra 6: Eu aş spune ceva - diplomat nu este chiar cuvântul potrivit - dar cineva care menţine, care ajută să facă conectări.

 

Tobias: Poate, noi te putem ajuta cu cuvintele aici (multe râsete).

 

Shaumbra 6:  Mulţumesc.

 

Tobias: Cei care sunt atraşi aici au fost împreună cu tine înainte, aşa cum ştii. Şi, tu poţi simţi acest lucru.  Şi ei pot simţi de asemenea. Acest lucru este o reaprindere a Energiei Vechi şi de a veni înapoi împreună. Voi aţi împărtăşit multe vieţi împreună.  Vieţile voastre se pare că se încrucişează una pe alta, înainte şi înapoi.  În unele vieţi, în special în cele recente, tu ai fost o învăţătoare şi o conducătoare şi o călăuzitoare pentru ei.  Dar, tu de asemenea ai fost o menţinătoare de energii pentru ei, aşa cum ai spus.

 

Şi, acum voi toţi - cum să spun - vă împreunaţi din nou, mirându-vă, ştiind că ceva se întâmplă, dar nu ştiţi exact ce.  Deci, sunt multe întrebări - de ce suntem aici... de ce suntem atraşi aici... unde o să mergem de acum încolo... care ar fi planul nostru?  Şi, sunt mulţi dintre voi care spun că voi nu ar trebui să aveţi planuri, dar totuşi există o nemulţumire generală că nu este un plan (râsete).

 

Tu simţi că ar trebui să faci ceva.  O parte este ca tu să eliberezi ceva din menţinerea Energiei Vechi pe care tu ai făcut pentru ei.  O altă parte este de a elibera rolul Energiei Vechi pe care ai avut cu ei când ai fost o învăţătoare, deci voi toţi lucraţi unul cu altul pe un nivel egal.  Acest lucru i-ar ajuta pe ei să se împuternicească şi să te elibereze de la ceva lucruri pe care tu le-ai cărat. În termenul unui plan oarecare, nu este nevoie de acesta. Simplu, făcând aceste reconecţii, multe din Energiile Vechi vin înapoi în echilibru.  Unii o să fie atraşi pentru o scurtă perioadă.  Unii o să vină şi o să plece, înăuntrul şi înafara uşii, spunând aşa.

 

Dar, mai important, pentru că tu pui întrebarea, este timpul ca tu să eliberezi rolul Vechi şi să intri în rolul de tip Nou.  Şi, tu ai făcut acest lucru.  Tu ai fost - cum să spun - ai învăţat repede cum să eliberezi lucrurile şi să te muţi în Nou.  Noi ştim că este provocator şi dificil.  Dar, în acelaşi timp cei care vin să stea cu tine, ei te sprijină în acest sens.  Deci, sunt o mulţime de cauze pentru aceasta.  Şi, toate acestea vor evolua.

 

Shaumbra 6: Mulţumesc.

 

Tobias:  Mulţumesc.

 

Întrebare de la Shaumbra 7: (din Internet citită de Linda): Tobias, eu am momente dificile cu mine însumi neavând un serviciu.  Chiar şi când eu ştiu că am o pasiune puternică despre ştiinţă, totul se pare că se opune la aceasta. În unele momente eu vreau să trec dincolo de voal, dar am realizat că am făcut mult pentru viaţă.  Este ca şi când în unele momente îmi place să trăiesc şi în alte momente umanitatea mea este obosită.  Poţi să dai ceva precizări despre acele momente dificile?  Eu îţi mulţumesc şi mulţumesc la toate fiinţele de lumină de pe acea parte a voalului.

 

Tobias:  Într-adevăr, şi tu vorbeşti în numele Shaumbrei, mulţi Shaumbra au un timp dificil, dacă acesta este în legătură cu serviciul, sau sănătatea, sau multe probleme neştiind dacă vreţi să rămâneţi sau să veniţi dincoace.  Tu - cum să spun - aşteptările tale au fost sfărâmate în multe căi şi speranţele au fost trase de sub picioarele tale.  Şi, din nou acestea toate... fac parte cu adevărat din schimbare, tot procesul de schimbare. Aşteptările umane, tu ai permis să fie sfărâmate, şi multe din - cum să spun - planuri sau aspiraţii şi speranţe tu ai permis să fie trase afară de sub picioarele tale. Tu cauţi cu seriozitate şi vigoare pentru răspunsuri.

 

Dar, noi trebuie să spunem ţie specific - noi ne concentrăm pe tine - toate acestea sunt în înăuntrul regatului tău.  Şi, tu ştii, când tu şi eu vorbim, şi eu îţi spun ţie acestea, tu spui că, "Da, eu ştiu dar Tobias acelea sunt doar vorbe; Eu doar nu văd răspunsul în înăuntrul meu".  Acest lucru este pentru că tu încă te străduieşti în mintea ta.  Tu încă mai menţii Energii Vechi din trecut.

 

Acestea nu trebuiesc manipulate sau forţate.  Toate răspunsurile sunt chiar acolo.  Este foarte dificil de explicat acest lucru, dar dacă tu ai permite la acestea în viaţa ta, aceste acceptări ale întruchipării fără frică, de a aduce totul înăuntru, de a permite în viaţa ta.  Şi, tu treci prin stagiul cel mai provocator şi dificil prin care nici un înger uman nu va trece vreodată. Noi am numit aceasta, "noaptea întunecoasă a sufletului", "Podul Săbiilor".  Este timpul când tu te simţi cel mai singuratic, chiar dacă nu este aşa.  Este dificil, un timp dificil.  Nu trebuie să fie în acest fel.

 

Tu poţi vedea din exemplul altor Shaumbra - cei care deja au trecut printr-un timp dificil - tu poţi să vezi acestea... şi ei o să-ţi spună că atunci când ei au oprit căutarea, şi ei au oprit - cum să spun - supărarea, şi ei au oprit să găsească răspunsul înafara lor, atunci acesta a apărut. Şi, noi ştim că acestea sună ca nişte cuvinte.  Acestea sună ca o stupiditate până ce experimentaţi cum este.  Şi atunci o să înţelegeţi.  Şi, noi îţi mulţumim pentru întrebarea ta. Şi, noi ştim că tu ai să treci peste acestea în felul tău acceptând cine eşti cu adevărat.

 

Întrebare de la Shaumbra 8 (o femeie la microfon). Hello, acolo.  Prietena mea, Betty, are un băieţel extraordinar cu numele de Mattie.  Şi, este multă îngrijorare pentru ea deoarece el nu a început să vorbească.  Poţi să spui câte ceva despre Mattie şi poate dai ceva sfaturi pentru Betty, te rog?

 

Tobias:  Întra-adevăr... noi trebuie să verificăm energia lui aici.   Cel despre care vorbeşti aici, ni se spune, aduce înăuntru - cum să spun - unele - nouă nu ne place să categorisim, unele dintre cele mai multe energii cristaline.  Şi, acest băiat a ales să fie un observator de energie, nu pentru - cum să spun - să fie un exprimator la acest punct, şi nu a luat încă o decizie dacă va rămâne în acest fel, sau dacă va fi mai comunicativ.  Dar, nu este nevoie de prea multă îngrijorare, şi să nu încercaţi... este foarte important, ni se spune, să nu încercaţi să forţaţi pe acel drag să vorbească.  Ei ştiu cum să forţeze în plin.  Este doar dacă ei aleg sau nu. Mulţumesc.

 

Shaumbra 8: Mulţumesc.

 

Întrebare de la Shaumbra 9: (un bărbat la microfon). Hello Tobias, întrebarea mea - şi eu de fapt am două părţi la aceasta - acum câţiva ani când eu am avut o depresie chimică în creierul meu.  Şi, eu cred că marea întrebare ce am este... mulţi oameni în lume se pare că suferă de la acestea cu toate medicamentele pe piaţă şi toată publicitatea.  Şi nu este doar în Statele Unite.  Este în întreaga lume.  Ai tu ceva de spus despre acest lucru, şi ceva ce poate să ajute condiţia mea?

 

Tobias:  Într-adevăr, depresia nu este cauzată de chimicale, dar chimicalele sunt rezultatul unui mai adânc - cum să spun - dezechilibru spiritual, sau o depresiune la nivelul mai adânc al sufletului.  Medicamentele simplu înseamnă uşurarea sau reducerea simptomelor ce apar.  Depresia are de a face cu multe poveri ale vinovăţiei... poveri în judecarea lucrurilor ceea ce ei au făcut greşit.  Alte dăţi această depresie este cauzată de - aşa cum am spus astăzi - menţinând prea multă energie pentru alţii.

 

În cazul tău, în special, acesta este... tu ai fost un menţinător de energie pentru mulţi alţii, aşa cum ştii.  Tu intenţionezi să absorbi problemele lor.  Şi, tu intenţionezi să absorbi durerile şi simţurile lor.  Şi, tu ai, într-un sens, te-ai privat pe tine însuţi de această energie suficientă în fiinţa ta proprie, în realitatea ta proprie. Tu ai, într-un sens, ai strâns energia ce vine de la "câmp" sau sursa tuturor, şi tu ai folosit aceasta pentru alţii, şi nu ţi-ai dat destulă pentru tine însuţi.

 

Deci, este partea de înăuntru a fiinţei tale ce plânge pentru iubire de la tine, plânge pentru acceptare de la tine, arătând faţa ei ca şi depresie, depresia care aşa cum ştii, a preluat întreaga ta fiinţă.  Aceasta îţi ia mintea şi corpul.  Aceasta absolut ia atenţia ta.  Aceasta va... depresia... o porţiune din tine... este aproape ca şi o persoană care se îneacă.  Are nevoie de iubire şi de atenţie ceea ce te va sufoca, sau te va ucide, sau poate cauzează să te sinucizi pentru că are atât de mare nevoie de tine.

 

Este timpul pentru tine chiar acum, aşa cum am spus la adunarea noastră, să eliberezi toate energiile pe care le-ai menţinut pentru alţii.  Chiar dacă nu eşti conştient de aceasta, permite-ţi să eliberezi toate acele energii pe care le menţii. Şi noi te privim chiar acum - şi noi ştim că sunt câţiva lucrători de energii în această cameră care te pot ajuta cu acestea - dar tu trebuie să eliberezi acele energii.  Şi, aceste energii menţinute sunt de vârstă veche, din vieţi trecute.  Şi tu te-ai privat pe tine însuţi de atenţie şi iubire. Şi, acum tu ţipi la tine însuţi să-ţi dai ţie însuţi acele lucruri.

 

Noi recomandăm să se lucreze pe corpul tău şi să primeşti masaj pe corpul tău, în special de la Shaumbra, dacă este posibil, sau cei care înţeleg munca adevărată a ce se întâmplă în ţesăturile din corp.  Să primeşti masajul imediat şi să fie făcut intens.  Fă să-l primeşti. Şi, tu poţi să-ţi spui că resursele poate nu sunt acolo, dar tu vei afla că imediat ce îţi dai acest dar de iubire tu îţi vei da şi darul de abundenţă de asemenea.  Deci acest lucru este foarte important, nu numai pentru tine, şi noi îţi mulţumim pentru această întrebare nu numai pentru tine, dar şi pentru mulţi Shaumbra care experimentează acesta, efectul infirm al depresiunii. Şi noi îţi cerem să te uiţi la ceea ce se întâmplă într-adevăr aici.  Tu ţi-ai dat atât de mult din tine însuţi că ai uitat să te iubeşti pe tine însuţi. Mulţumesc.

 

Shaumbra 9:  Mulţumesc.

 

Întrebare de la Shaumbra 10 (din Internet citită de Linda). Eu aş aprecia opinia ta referitoare la Mayan şi ştiinţa antică a lui Vaastu şi potrivirea acestuia în energia Nouă. Este pe listă să vorbească în Shoudurile viitoare?

 

Tobias:  El nu este programat să vorbească la următoarele Shouduri, dar noi putem să vorbim cu el şi să-l avem aici.  Şi, mulţi - noi trebuie să ne uităm în această energie de asemenea.  Despre cel care vorbeşti - cum să spun - acum îşi schimbă planul de studiu ajustând ceva lucruri despre care s-a vorbit sau s-a scris mai de mult.  O să fie o reapariţie a acelui material sub un nume diferit după 2007.  Şi - cum să spun - dar până atunci nu o să fie prea multă informaţie venind de la această sursă. Mulţumesc.

 

Întrebare de la Shaumbra 11: (un bărbat la microfon) : Hello, Tobias, cum sunteţi voi băieţii acolo (râsetele audienţei).

 

Tobias:  Noi toastăm pentru tine (mai multe râsete).

 

Shaumbra 11:  Sunt două lucruri pentru care aş vrea să fiu iluminat.  De câţiva ani s-a alcătuit un proiect pe care eu cumva îl doresc.  Şi, este un proiect pentru o barcă, şi se presupune ca eu să fiu primul care să înconjor globul cu acea barcă electrică. Poţi să pui un pic de lumină pe acestea... de asemenea, forma de energie pentru că ceva nou apare.  Şi, eu trebuie să călătoresc la New York şi să mă prezint pentru aceasta.

 

Tobias:  Interesant... noi ne uităm la această energie.  Şi - cum să spun - este dificil să încercăm să împărtăşim ce vine la suprafaţă, noi nu vrem să luăm acea experienţă de la tine.   Dar, noi vedem că pentru că o să fie ceva întârzieri să nu asumi că proiectul nu a fost să fie.  Întârzierile simplu sunt o cale ca energiile şi resursele au nevoie să se împreuneze... o întârziere ce poate fi un an sau aşa ceva... o întârziere în acest proiect ce actual o să vină înapoi să te servească într-un fel mai bun.  Deci, fi deschis pentru acesta.

 

Şi, noi vedem aici potenţialul pe care tu l-ai ales şi cei care lucrează cu tine.  Noi vedem că acesta va fi realizat.  Dar, o să fie -  din nou noi ne uităm doar la potenţiale - o să fie unii cu care lucrezi, care o să părăsească acel proiect din diferite cauze. Dar, acest lucru este bun pentru că deschide calea pentru alţii să intre.  Deci, sfatul nostru este să continui să lucrezi la acel proiect şi permite luminii să intreîn căi diferite şi variate.

 

Shaumbra 11: Mulţumesc.

 

Tobias: Într-adevăr.

 

Linda:  Ultima întrebare dacă tu alegi.

 

Tobias: Noi o să luăm încă câteva de la cei care stau la rând şi aşteaptă.

 

Întrebare de la Shaumbra 12 (o femeie la microfon). Hello, Tobias.  Eu mă întreb dacă poţi să-mi vorbeşti despre o decizie financiară pe care am făcut-o recent şi am vorbit la intenţia procesului şi al rezultatului.

 

Tobias:  Cum să spun - noi o să punem acest lucru înapoi pe tine. Şi noi o să te întrebăm de ce ai selectat această energie în primul rând, şi care a fost intenţia ta şi potenţialul tău pe care le vei aduce înăuntru.

 

Shaumbra 12: Intenţia mea a fost... am simţit ca un instrument de a păşi înafara conştiinţei masei în această arie.  Şi dorinţa rezultatului este libertate.

 

Tobias: Într-adevăr... şi aşa este.  Tu ai ales aceasta. Şi, acum este despre a permite la aceasta să se manifeste însâşi.  Aceasta va lua ceva timp şi atenţie de la tine, desigur, dar , într-un sens, tu poţi spune, tu ai ajutat să dai naştere la aceasta, şi noi vedem acum că înfloreşte.  Aceasta este ceva pentru tine chiar acum de care să te ţii.  Cu alte cuvinte, nu este timpul să mergi afară şi să încerci să împarţi aceasta, sau să înveţi pe alţii, dar să priveşti cum aceasta progresează.  Priveşte răsucirile diferite şi ce întoarcere ia. Acesta este un timp bun pentru tine să stai în spatele zidului scund să vezi într-adevăr cum lucrează.  Şi, apoi tu vrei să faci ceva ajustări aşa cum mergi paralel cu acesta. Dar, noi vedem că este excelent, este un potenţial fenomenal.

 

Shaumbra 12:  Mulţumesc.

 

Tobias: Într-adevăr.

 

Întrebare de la Shaumbra 13: (O femeie la microfon). Hello, Tobias. Eu nu pot să am un somn bun.  Este spasmodic.  Eu sunt obosită!  Deci, ce pot face eu?

 

Tobias:  Acest lucru este ceva, din nou, prin care mulţi Shaumbra trec.  Şi sunt cauze variate pentru aceasta.  Sunt unele  - cum să spun - unele cauze de bază  că corpul vostru biologic şi ritmul acestuia şi mişcările sunt foarte legate în mişcarea Gaiei.  Şi, pentru mult timp corpul putea să doarmă şi să fie în starea trează ceea ce are de a face cu Gaia, şi într-adevăr soarele şi luna şi toate aceste lucruri.

 

Acum, tu ajungi la un punct unde tu schimbi fiinţa interioară.  Şi, aşa cum faci, tu nu eşti conectată la Gaia biologic aşa cum ai făcut odată. Deci, aceste tipare ale somnului răsturnate te fac foarte, foarte nemulţumită.

 

Shaumbra găseşte că ei găsesc somnul mai bun în mijlocul zilei. Acest lucru este foarte dificil dacă aveţi un serviciu peste zi.  Dar, unii găsesc cum să doarmă la serviciu (râsetele audienţei). Mulţi găsiţi că vă treziţi în mijlocul nopţii.  Şi, aşa cum am spus ani şi ani, este mai bine să nu vă întoarceţi de colo colo în pat, dar mai bine să vă sculaţi.  Aceasta poate să fie una dintre cele mai creative porţiuni ale zilei voastre, chiar că este dificil să ieşiţi din pat în mijlocul nopţii.  Dar, voi o să vă găsiţi foarte creativi.  Şi, voi o să vă găsiţi că dezvoltaţi idei noi şi proiecte în mijlocul nopţii.

 

Sunt şi alte elemente care intră.  Acestea sunt... tiparele de somn sunt tulburate de starea viselor în care intraţi pentru că voi intraţi în alte multe energii acum. Aşa cum am menţionat astăzi, energiile Atlantei au fost, foarte, foarte prezente în visele voastre, şi acestea cauzează uneori chiar un pic de frică, chiar uneori un pic de supărare.  Dar, aceste energii vin înapoi.  Şi, de asemenea unele energii pre- Pământeşti vin înapoi să vă viziteze.   Şi voi de asemenea, încercaţi să clarificaţi ce s-a întâmplat, acum foarte, foarte mult timp.  Deci, toate acestea distrug ceea ce a fost odată cel mai liniştit timp al zilei, în timpul somnului.

 

Noi găsim că până la urmă Shaumbra o să ajungă la punctul unde o să aibă nevoie de mai puţin somn, unde puteţi avea ceea ce numiţi - cum să spun - "putere de somn".  Şi, voi puteţi avea - concentra acesta într-o perioadă scurtă de timp. Şi, corpul vostru, deşi este obosit chiar acum, nu o să aibă nevoie de aceeaşi cantitate de timp pentru refacere sau somn faţă de ce aţi avut nevoie înainte.  Din nou, acesta se poate face foarte, foarte repede.

 

Deci, această oboseală va trece.  Voi trebuie să înţelegeţi corpul vostru şi toate energiile voastre.  Corpul ştie exact perioada potrivită pentru somn. Voi o să fiţi doar incomodaţi pentru un timp.  Mulţumesc.

 

Întrebare de la Shaumbra 14: (un bărbat la microfon). Eu am două întrebări. Prima... am căutat un serviciu pentru un timp.  Şi, eu vreau un serviciu, tu ştii, cu bani, nu ce am întâlnit până acum.  Şi, eu aş vrea să caut acesta.  Şi, eu de asemenea am făcut o serie de proiecte pentru o cale mai bună pentru cei din Israel şi Palestina. Şi, eu vreau să ştiu dacă eu mişc sau menţin energie. Deci, asta este.

 

Tobias:   Într-adevăr, răspunsul la întrebarea a doua... acest proces prin care ai trecut face parte din munca de menţinere a energiei, nu ca Mişcător de Energie. Şi, noi îţi sugerăm să eliberezi aceasta, chiar dacă este dificil.  În termenele de a permite ca abundenţa să intre în viaţa ta, noi îţi cerem să te uiţi la aceasta. Este o corelare directă între cele două întrebări ale tale, chiar dacă ele apar să fie separate.  Dar, ele se raportează direct.  Deci, odată ce eliberezi energia de menţinere,  o nouă curgere de abundenţă poate să intre.  Şi, această muncă ce te-a încercuit - nu este chiar o muncă - această muncă, calea aceasta de abundenţă ce te-a înconjurat de mai mult timp, dar nu a fost în stare să aterizeze, acum o să fie în stare să aterizeze.  Vezi tu... acestea lucrează împreună.  Mulţumesc.

 

Linda: Eu cred că aceasta va fi ultima întrebare.  Dar, eu te invit să fii politicos.

 

Întrebare de la Shaumbra 15: (un bărbat la microfon). Hello, băieţi. Eu nu sunt sigur care este întrebarea mea.  Eu presupun că poate nu este o întrebare spunând unde eu trăiesc şi privind situaţia pe care eu am ales şi de fapt că eu am aceasta - eu sunt Dumnezeu de asemenea, eu ştiu asta - eu presupun că mă uit pentru afirmare - sau poate tu mă poţi ajuta cu întrebarea corectă de a mă întreba - de ce am ales să fiu unde sunt.

 

Tobias: Doreşti ca eu, Tobias să răspund la aceasta... sau Ohamah? (râsete).

 

Shaumbra 15:  Eu sunt deschis.

 

Tobias: Noi l-am pus pe Ohamah la lucru - cum să spun - în audienţă astăzi. Eu am renunţat destul la scaunul meu luna trecută.  Deci, este o întrebare cum să spun - este mai bine ca tu să te întrebi pe tine însuţi, ce noi ştim că tu ai făcut.  Dar, este mai bine să continui să te întrebi pe tine însuţi, de ce sunt aici toate circumstanţele.

 

Când tu te întrebi pe tine însuţi, priveşte totul.  Uită-te la toate aspectele variate a ce se petrece.  Şi uită-te care sunt aşteptările tale. Şi, uită-te care este dorinţa sufletului tău real chiar acum.  Acesta merge - toată problema prin care tu lucrezi merge dincolo de întrebarea umană pe care o întrebi tu, dar este dorinţa întregului tău suflet.

 

Şi, din nou noi nu - noi nu avem dreptul să-ti dăm răspunsul, chiar dacă noi am vrut. TU nu ne dai dreptul să-ţi dăm răspunsul, ciudat cum este, pentru că tu vrei să fi capabil să descoperi pentru tine din înăuntrul tău.

 

Ce tu într-adevăr ne ceri să facem este să te ajutăm să realizezi că este ceva la un nivel adânc, mai adânc decât nivelul uman.  Dorinţa sufletului tău, pasiunea ta, a înfiinţat situaţii şi locaţii, toate evenimentele care se întâmplă în viaţa ta. Dar, acestea vor să fie identificate de tine.  Vor ca aspectul uman al tău să identifice aspectul sufletului.

 

Deci, noi ştim că noi nu răspundem la întrebarea ta deloc. Dar, într-un sens, tu ai cerut ca noi să nu răspundem.  Tu ne-ai întrebat să te ajutăm să înţelegi cum să pui o întrebare.  Şi, întrebarea simplu devine, "Care este pasiunea mea? Care este dorinţa sufletului meu?  Ce înseamnă toate acestea"?

 

Odată ce descoperi acest lucru, acesta va schimba cursul pe care eşti chiar acum. Acesta va implica o privire mai adâncă şi de înăuntru, dar privirea de înăuntru este făcută fără forţă sau fără cerere.  Este făcută cu graţie şi uşurinţă.  Deci, noi îţi mulţumim că ne-ai permis să nu îţi răspundem la întrebarea ta (multe râsete).

 

Shaumbra 15:  Mulţumesc că nu ai răspuns (mai multe râsete).

 

Tobias:  Şi cu aceasta, Shaumbra, noi aducem la sfârşit întâlnirea noastră. Dar, noi o să continuăm să fim aproape de voi, în special între acum şi întâlnirea viitoare.  Aşa cum priviţi toată această problemă de a vă muta de la menţinere de energii la Mişcători de Energii... eliberînd acea muncă pe care aţi avut pentru un timp atât de lung...eliberând aceea responsabilitate şi aceea povară în aşa fel ca voi să puteţi începe tipul de munca nouă...noi vă cerem să luaţi următoarele săptămâni mai uşor unde voi aveţi grijă de voi înşivă, şi nu încercaţi să descifraţi cum să fiţi un Mişcător de Energie.  Noi o să acoperim acel subiect data viitoare, dar luaţi uşor şi gingaş, eliberaţi rolul de a fi menţinători de energii, înţelegând că sunt foarte mulţi alţii care sunt pregătiţi să ia ştafeta de la voi.

 

ŞI AŞA ESTE!

 

Tobias din Consiliului Crimson este prezentat de Geoffrey Hoppe, denumit “Cauldre”, în Golden Colorado. Povestea lui Tobias, din cartea biblică a Tobit-lui, poate fi găsită pe pagina web a Cercului Crimson la www.crimsoncircle.com. Materialele Tobias au fost oferite gratis pentru lucrătorii de iluminare şi Shaumbra din toată lumea din luna August 1999, timpul în care Tobias a spus că umanitatea a trecut de potenţialul distrugerii şi a trecut în Energia Nouă.

Cercul Crimson este o reţea globală a îngerilor umani care sunt printre primii care tranzitează spre Energia Nouă. După cum ei experimentează bucuria şi provocările situaţiei de ascensiune, ei ajută alţi oameni în călătoria lor prin împărtăşire, răspundere şi ghidare. Peste 50.000 de vizitatori vin la pagina de Internet a Cercului Crimson în fiecare lună să citească ultimele materiale şi să discute experienţele lor proprii.

Cercul Crimson se întâlneşte în fiecare lună în Denver, Colorado unde Tobias prezintă ultimele informaţii prin Geoffrey Hoppe.

Tobias explică că el şi ceilalţi din Consiliului celest Crimson de fapt îi mediază pe umani. Din punctul de vedere al lui Tobias ei citesc energiile noastre şi traduc informaţiile noastre înapoi către noi în aşa fel încât noi le putem vedea din afară, în timp ce le experimentăm în interior.

“Shoud-ul” este porţiunea comunicării unde Tobias se dă la o parte şi energia umanilor este mediată direct de Geoffrey Hoppe.

Întâlnirile Cercului Crimson sunt deschise pentru public. Cercul Crimson primeşte abundenţa proprie prin iubire deschisă şi prin donaţiile Shaumbrei din toată lumea.

Scopul principal al Cercului Crimson este să servească ca învăţători şi ghid uman pentru cei care merg pe drumul de trezire spirituală interioară. Nu este o misiune evanghelică. Mai degrabă, lumina interioară va ghida oamenii la uşa voastră pentru înţelegere şi grijă. Voi o să ştiţi ce trebuie să faceţi şi ce trebuie să-i învăţaţi în acel moment, atunci când umanul unic şi preţios vine la voi îmbrăcat pentru călătoria Podului Săbiilor.

Dacă citiţi acest material şi simţiţi sensul adevărului şi conectarea, voi într-adevăr sunteţi Shaumbra. Sunteţi un învăţător şi un ghid uman. Permiteţi seminţei divinităţii să înflorească în interiorul vostru în acest moment şi pentru toate timpurile care vin. Voi nu sunteţi niciodată singuri, pentru că este o familie în jurul lumii şi sunt îngeri în regatele din jurul vostru.

Vă rugăm să distribuiţi gratuit aceste texte pe o bază ne-comercială, ne-plătită. Vă rugăm să cuprindeţi informaţia în totalitate, cuprindeţi notele de subsol. Editarea trebuie aprobată în scris de Geoffrey Hoppe, Golden, Colorado.

© Copyright 2004 Geoffrey Hoppe, P.O. Box 7328, Golden, CO 80403. All rights reserved