MATERIALELE LUI TOBIAS

Seriile încorporării:
SHOUD 8: "Libertatea sufletului; Partea a III-a" – Împreună cu Saint Germain şi Tobias

Prezentat la Cercul Crimson
5 Martie, 2005

 

          Tobias: Sunt eu, Tobias, aici împreună cu voi în această zi. Dar, să nu se înţeleagă greşit, căci energiile lui Adamas, ale lui Saint Germain, sunt de asemenea încorporate în Cauldre. Este foarte aglomerat aici înăuntru astăzi (multe râsete ale audienţei). A trebuit să ne facem loc. Noi ne-am amuzat între noi în timp ce ne aduceam energiile în interiorul lui Cauldre şi în interiorul vostru. Da, suntem la fel de prezenţi şi în voi. Noi am lucrat un pic cu ADN-ul vostru în timpul cât muzica a cântat. Simţiţi pentru un moment cum este să aveţi, pe lângă entitatea voastră ADN şi pe noi încorporaţi în voi.

          Este o plăcere pentru mine, Tobias, să fiu din nou cu Shaumbra. Saint Germain va vorbi astăzi. Dar, am vrut să deschid eu această discuţie în această zi, să vă pun să simţiţi energiile mele… să mă lăsaţi ca şi eu să le simt pe ale voastre… să împărtăşim câteva momente împreună aşa cum facem întotdeauna… să împărtăşim dragostea Shaumbra.

          Shaumbra înseamnă familie. Shaumbra înseamnă trezire. Shaumbra reprezintă realizarea a cine sunteţi voi şi unde v-aţi aflat. Şi, lăsaţi-mă să vă spun că este măreţ. Este măreţ ceea ce aţi făcut voi. Voi vă aflaţi într-o dinamică interesantă acum, voi ieşiţi din Vechi şi intraţi în Nou. Dar, încă mai sunt aspecte ale Vechiului care persistă. Încă mai există moduri Vechi de a face lucrurile.

          Saint Germain vă va vorbi despre acestea astăzi pentru a vă ajuta să înţelegeţi mai bine unele din lucrurile prin care treceţi. El a vorbit luna trecută despre ce este şi ce nu este energia, pentru a vă face să înţelegeţi că totul este o iluzie - o frumoasă şi minunată iluzie - dar o iluzie care este atât de reală încât dacă voi alergaţi chiar acum într-un perete probabil că v-aţi răni (râsete), dar de fapt nu chiar. Pentru că în final durerea, suferinţa, vieţile… totul reprezintă o iluzie… mai puţin experienţa pe care aţi câştigat-o de pe urma ei… înţelegeţi.

          Nu desconsideraţi iluzia, spunând că nu reprezintă nimic, pentru că în ciuda faptului că este o iluzie ceva este câştigat sau învăţat de pe urma ei. Ea,  efectiv  vă permite să vă extindeţi. Vă permite să înţelegeţi cine sunteţi voi la cel mai adânc nivel al fiinţei voastre - un Creator, un Creator la fel ca şi ceea ce voi numiţi Dumnezeu sau Spirit. Vi s-au dat abilităţi de Creator şi drepturile Creatorului, la fel ca şi Regele şi Regina, la fel ca şi energia de Acasă. Deci, voi aţi trecut prin această experienţă incredibilă, această iluzie în care vă aflaţi, pentru a obţine o mai bună înţelegere a ce este şi ce nu este un Creator. Voi aţi învăţat toate aceste lucruri minunate. 

          Shaumbra, noi ne cunoaştem de mult timp. Cred că ştiţi asta, că puteţi să simţiţi asta. Am fost împreună în templele din Tien. Am fost împreună în timpul trezirii Christice, în timpul lui Yeshua. Noi ne întâlnim din nou pentru a merge, sau poate pentru a alerga, ca să sărim cu bucurie în Noua Energie. Oo,   ştiu, este dificil. Ştiu, pentru că vorbesc cu fiecare dintre voi. Este dificil să fii atât de mult o parte din povestea voastră în această realitate din jurul vostru. Este dificil să eliberaţi. Este dificil să înţelegeţi cum funcţionează iluzia.

          Unii dintre voi spuneţi, “Dar de ce este aşa de dificil? De ce îmi este atât de greu, şi tocmai când cred că fac progrese, pare că mă întorc cu doi paşi înapoi? Cum  se face că, cu toate că plâng şi mă rog pentru schimbare, nu obţin ceea ce cer?”

          Poate, Shaumbra, doar poate că, acest lucru se întâmplă pentru că voi vă iubiţi atât de mult povestea. Vă iubiţi povestea aşa de mult, că poate vă este greu să-i daţi drumul. Gândiţi-vă la asta. Simţiţi asta pe parcursul restului acestui  Should. Uitaţi-vă la cum v-aţi îndrăgostit de propriile voastre poveşti. Da, noi am vorbit despre dragoste la o recentă întrunire Shaumbra. Este întotdeauna dificil pentru doi iubiţi să-şi spună adio, să-şi elibereze cu adevărat energiile.

          Recent am vorbit despre faptul că iubirea nu are legături… vedeţi voi. Întotdeauna aţi crezut că dragostea însemnă legături. De fapt nu are deloc. Nu vă ţine în nici o formă sau stare a fiinţei. Iubirea vă lasă să fiţi cine sunteţi şi să vă exprimaţi în orice mod doriţi. Dragostea nu are nici un fel de legături… înţelegeţi.

          Voi vă iubiţi unul pe celălalt. Voi iubiţi o altă persoană. Vă îndrăgostiţi de ea. Şi, ce faceţi după aceea? Ei bine, vă legaţi unul de celălalt. Şi voi credeţi că asta este normal şi natural. Creaţi legături şi conexiuni unul cu celălalt. Vă limitaţi şi vă restricţionaţi unul pe celălalt. Aceasta este o formă de iubire, dar nu reprezintă adevărata libertate a sufletului şi adevărata libertate a iubirii. Iubirea nu are nici un fel de legături.

          Deci, poate că voi v-aţi îndrăgostit foarte tare de propria voastră poveste. Poate că, modul de a elibera legăturile este deplina acceptare, deplina încorporare, a faptului că voi sunteţi Creatorul acestei poveşti, acceptarea deplină a responsabilităţii că voi sunteţi cei care creaţi fiecare moment.

          Ştim că uneori este dificil să vedeţi asta pentru că voi încercaţi ceea ce voi numiţi “creare”. Voi încercaţi - cum să spun - să stingeţi o lumânare fără să suflaţi efectiv în ea, sau fără să o atingeţi. Încercaţi să faceţi asta prin mintea voastră, şi vă zbateţi şi vă stresaţi. Şi, apoi cădeţi şi spuneţi, “înseamnă că nu sunt un Creator. Nu înţeleg de ce Tobias tot spune că eu sunt.”

          Poate, voi vă uitaţi la creaţie într-un mod specific Vechii Energii. Poate, foarte mare parte a energiei voastre este legată de a face povestea voastră să funcţioneze… vedeţi voi. Uneori nu obţineţi ceea ce cereţi, nu-i aşa? Uneori vă rugaţi lui Dumnezeu , şi îngerilor pentru anumite lucruri să se întâmple. Poate că voi doar încercaţi să vă măriţi povestea voastră.

          Poate că, la nivel interior, sufletesc există o dorinţă mai profundă, o înţelegere mai adâncă. Şi, poate că acum este timpul s-o aduceţi la nivelul conştient. Ei bine, spuneţi voi, ”Ce m-a oprit pe mine de a face asta? Ce m-a ţinut?” Ei bine, Saint Germain va vorbi despre asta astăzi.

          Deci, Shaumbra, uitaţi-vă la povestea voastră. Uitaţi-vă la cantitatea de energie pe care o extindeţi pentru a susţine această poveste. Aşa cum a spus un înţelept de curând, un Shaumbra înţelept, “Noi încercăm să ne facem poveştile noastre să funcţioneze. Noi muncim la poveştile noastre tot timpul. Şi, atunci când poveştile nu funcţionează, noi devenim frustraţi, şi furioşi. Şi, apoi ne întoarcem şi tot repetăm ciclul încarnărilor pe Pământ.” Poate că este timpul să eliberaţi asta. Poate, nu mai este necesar să folosiţi cantităţi imense de energie pentru a încerca să susţineţi o poveste care nu este altceva decât o iluzie, doar o iluzie.

          Deci, cu asta, energia mea va fi foarte prezentă în cameră astăzi. Eu voi rămâne încorporat în Cauldre şi în fiecare dintre voi. Dar, acum permiteţi-ne să schimbăm energia. Şi, permiteţi-ne să predăm ştafeta lui Adamas.

          SAINT GERMAIN: Eu sunt… da, eu sunt. Eu sunt energia lui Adamas. Eu sunt în interiorul fiecăruia dintre voi astăzi. Eu mă întorc la acest grup de Shaumbra pentru a continua exact de unde am rămas. Eu sunt contopit cu Tobias. Eu sunt contopit cu alţii care sunt împreună cu noi astăzi. Energiile mele vin mai lin şi mai graţios la fiecare dintre voi.

          A trebuit să vă atrag atenţia la ultima noastră întâlnire. A trebuit să vă comunic că are loc ceva diferit. A trebuit să vă comunic că noi nu…că noi nu vom fi satisfăcuţi doar să vă hrănim cu energie care vă face să vă simţiţi bine. Nu vom fi satisfăcuţi doar să vă facem să vă simţiţi entuziaşti pentru o lună, şi apoi voi să vă întoarceţi, având nevoie de mai multă energie. A trebuit să vă atrag atenţia şi să vă fac cunoscut că lucrurile se schimbă. Şi, poate că unii vor pleca. Poate, că alţii se vor alătura acum. Dar, noi vom merge în Noi tărâmuri. Ne vom descotorosi de unele din lucrurile despre care voi aţi crezut că reprezintă realitatea.

          Eu vă cunosc, am fost cu voi de eoni de timp. Noi am călătorit împreună. Am fost în vieţi împreună. Voi mi-aţi recunoscut energia când am venit. Şi, unii dintre voi aţi ezitat, v-aţi dat înapoi. Unii dintre voi nu aţi vrut să vă amintiţi cine sunt. Unii dintre voi aţi lucrat intens cu mine, cu Tobias. Voi aţi întâmpinat energiile. Unii dintre voi nu erau pregătiţi să facă acest următor pas. Dar, în ultima lună care a trecut, vedem acum că voi înţelegeţi… vă amintiţi ce se întâmplă.

          Sunt aşa de mulţi pe partea noastră care susţin această muncă, care vă susţin pe voi. Voi vă aflaţi în cel mai avansat punct. Voi sunteţi cei care păşiţi în Noua Energie. Şi, toţi ceilalţi dintre noi suntem ca un fel de sistem - suport. Da, într-adevăr sunt lucruri pe care eu le-am făcut şi voi nu. Şi, sunt lucruri pe care voi le-aţi făcut şi la care eu doar am visat. Şi, de aceea energiile noastre pot fi atât de compatibile în acest timp al apropierii “saltului cuantic”.

          Este o perioadă foarte delicată şi fragilă, şi a sosit timpul să trecem direct la subiect. Au mai rămas doar câţiva ani. Şi, anii pe partea noastră nu înseamnă nimic. Ei cu adevărat nu înseamnă nimic nici pe partea voastră. Ei trec atât de repede. Aceasta nu e o situaţie de panică sau disperare. Dar, noi ştim că are loc un important eveniment energetic - “saltul cuantic” când o parte semnificativă din conştiinţa de masă atinge un nivel la care transcende energia vibraţională şi trece în energia expansională, şi asta afectează totul în jur.

          În viaţa mea ca, Contele Saint Germain, am lucrat cu multe mici grupuri. Le-am numit “grupurile mele radiante”. Mulţi dintre voi aţi participat în ele. Am lucrat cu grupuri în acea viaţă, ca Cruciaţii Rozei, Masonii Liberi. Am lucrat cu Cavalerii Templieri, şi cu Iluminaţii… şi cu mulţi alţii.

          Scopul nostru era să aveam aceste mici - cunoscute astăzi ca - grupuri secrete dispersate peste tot în Europa şi câteva în America, care să furnizeze un tip de bucurie, un tip de energie continuă care să-i susţină pe cei iluminaţi, pe cei pe care noi îi numim “maeştrii umblători”… Nu vreau să vă aud vreodată numindu-mă pe mine “maestru”. Voi sunteţi Maeştrii, Maeştrii încarnaţi. Aceste grupuri radiante au fost create pentru a trimite o energie vouă tuturor, indiferent că eraţi sau nu implicaţi în aceste grupuri. Ele erau ca nişte felinare sau prize energetice de alimentare de-a lungul drumului. Deci, munca a fost dificilă.

          Este interesant de observat că aceste grupuri au fost create, aceste societăţi secrete au fost create deoarece puterea bisericii era foarte puternică în acel timp. Braţul bisericii era puternic, şi era brutal, şi era violent. Şi, a trebuit să avem aceste grupări secrete pentru a menţine un tip de echilibru al energiilor în acel timp.

          Mulţi dintre voi aţi făcut parte din ele. Voi aţi fost - ceea ce acum aţi considera a fi - susţinători de energie pentru acele grupuri. Voi acum aţi ascensionat la statutul de Mişcători de Energie. Dar, atunci voi eraţi susţinători de energie. Eu ştiu că unii dintre voi vă amintiţi timpurile întâlnirilor, întâlnirile Cavalerilor Templieri - vă sună cunoscut unora dintre voi? - întâlnirile Masonilor Liberi.

          De ce Masonii Liberi? Era o glumă a noastră, într-un fel. Noi ne-am numit Masoni, Masonii Liberi, pentru că exista un grup care nu era liber. Ei erau controlaţi de biserică. Şi, biserica lua toată energia Masonilor, a constructorilor, a arhitecţilor, a constructorilor de energie şi o capturau pentru ei înşişi. Ei aveau toţi lucrătorii în piatră, toţi Masonii construind monumente pentru ei, biserici de piatră, locuri care erau, spuneau ei, pentru rugăciune. Dar, ele erau destinate ţinerii şi pervertirii energiei.

          Şi, Masonii care erau sub controlul bisericii nu erau liberi. Şi, era foarte dificil aproape pentru oricine din Europa să construiască propriul lor loc pentru că toţi Masonii erau controlaţi de biserică. În multe locuri era ilegal să faci orice fel de muncă dacă nu era pentru biserică.

          Deci am creat Masonii Liberi. Noi discutam despre adevărata geometrie, despre geometria şi energiile sacre. Mulţi dintre voi aţi fost acolo. Astăzi vă amintiţi foarte puţin sau deloc de energiile pe care le-am avut în timpul Masonilor Liberi.

          Iluminaţii, un grup minunat, a căpătat de-a lungul drumului o reputaţie proastă până când una din cărţile voastre mai recente a apărut, ajutând la înţelegerea adevăratului scop. Iluminaţii… radianţii, Shaumbra… strălucire… o lumină… o lumină care a penetrat prin zidurile bisericii.

          Cauldre are o mică discuţie cu noi în legătură cu biserica (râsete). Dar, este important ca voi să înţelegeţi că nu contează, pentru că noi ştim că unii dintre voi care susţin energiile bisericilor de azi ascultă. Este un mesaj aici pentru voi. Nu este un mesaj de ură sau frică sau faptul că este rea. Ci vă spune celor care ascultă din partea bisericilor – că puteţi să daţi drumul acum… că puteţi să eliberaţi acum. Aţi descoperit că nu funcţionează. Există  o Nouă energie spirituală care vrea să vină pe Pământ acum, aşa cum a fost acum peste 2000 de ani, dar este diferit acum.

          Iluminaţii au fost un grup care a înţeles că era ceva dincolo de ceea ce propuneau şi explicau bisericile. Că există ceva dincolo de regulile impuse de biserică. Iluminaţii au înţeles că spiritul, lumina, este în fiecare bărbat, femeie, sau copil de pe Pământ. Că ea nu este conţinută în cadrul pereţilor bisericilor. Că ea nu se află într-o singură carte. Când vor ajunge oamenii la înţelegerea că fiecare este Dumnezeu de asemenea? Când vor înceta oamenii să se mai lupte în numele lui Dumnezeu, când nu vor mai purta aceste războaie şi lupte în numele lui Dumnezeu? Daţi drumul acestei Vechi Energii.

          Eu am fost implicat în formarea sau am ajutat la încurajarea acestor societăţi secrete în acele timpuri. Aşa de mulţi dintre voi încă mai aveţi acele energii în interiorul vostru. Aşa mulţi dintre voi sunt atraşi de sclipirea unei bijuterii care vă atrage atenţia într-un anumit fel, şi vă face să vă aduceţi aminte de timpul din societăţile secrete.

          Societăţile secrete, într-un fel, datează chiar de la începuturile Shaumbra din timpul lui Yeshua când ne-am întâlnit. Ne întâlneam în secret. Ne întâlneam sub forma Esenienilor, şi chiar ca un subgrup al Esenienilor pentru a aduce cu adevărat sămânţa Christică aici pe Pământ, pentru a aduce trezirea conştiinţei într-o conştiinţă care a fost mult timp adormită.

          Noi lucrăm împreună de aşa mult timp. Istoria noastră datează tocmai din vremea Atlantisului. Voi aţi fost acolo; Eu am fost acolo. Noi am fost împreună în temple. Noi am fost împreună în ultimele vieţi din Atlantis. Noi am avut unele din cele mai frumoase experienţe, precum şi unele din cele mai grele. Tocmai de acolo vine conexiunea noastră, Shaumbra.

          În timpurile Atlantisului eu nu am fost rege. Nu am fost nici preot. Nu am fost un om cu mare putere (influenţă). Nu am fost unul din magicienii energiilor. Am fost doar un băiat sclav. Doar asta am fost. Voi eraţi regalitatea. Majoritatea dintre voi de aici aţi ocupat unele din cele mai înalte poziţii în temple. Şi, voi înţelegeaţi cum funcţionează energiile.

          Mulţi dintre voi de aici v-aţi aflat în Templele din Tien unde aţi înţeles cum să eliberaţi energiile din structura lor, aşa încât voi puteaţi să mergeţi în tărâmurile multi-dimensionale în acelaşi timp existând şi în spaţiu pe Pământul fizic. Mulţi dintre voi aţi lucrat cu marile energii ale Atlantisului. Şi, ştiaţi cum să opriţi timpul în loc. Ştiaţi cum să opriţi îmbătrânirea corpului. Ştiaţi cum să vindecaţi. Ştiaţi cum să transportaţi obiecte materiale fără să le atingeţi. Mare parte a acestei tehnologii a fost folosită mai târziu la construirea piramidelor. Şi, noi am înţeles că unii vor merge acolo în curând.

          Totul era în legătură cu iluzia, că energia este o iluzie. În Templele din Tien voi aţi înţeles-o. Eu eram un simplu sclav din clasa muncitoare care a fost adus în temple să vă servească pe voi, să vă aducă mâncarea, să vă strângă resturile. Eu mă aflam acolo pentru a vă face viaţa şi munca mai uşoare.

          Interesant este că eu de asemenea am fost prins în mijlocul experimentelor voastre. La propriu, într-o zi când unul din experimentele cu energii avea loc, învârtindu-se în spirală într-un mod pe care nu-l înţelegeaţi, şi pe care nu-l mai puteaţi controla, s-a întâmplat să intru pe uşa care nu trebuia la timpul nepotrivit, acest băieţel sclav, şi prins în cadrul lui. Am fost prins în acest vortex de energie pe care voi îl creaseră-ţi şi efectiv plasat în - ceea ce voi aţi numi - structura cristalină din care nu am mai putut ieşi… vedeţi voi… şi nici voi nu aţi putut să mă scoateţi din ea.

          Fiecare dintre voi putea să mă vadă, blocat în cristal. Şi, am trăit în cristal zile întregi, săptămâni, şi vieţi şi eoni de timp. De acolo ne cunoaştem noi, pentru că eu am stat acolo cu acea expresie de oroare întipărită pe faţa mea, în timp ce voi mă priveaţi. Voi ştiaţi cum să lucraţi cu energiile. Şi, eu am nimerit chiar în mijlocul lor.

          Deci, iată-mă, nefiind capabil să mor, neputând nici să trăiesc, ci blocat. Şi, voi nu aţi ştiut cum să mă eliberaţi. Chiar şi atunci când Atlantisul s-a prăbuşit, eu încă eram blocat în cristal. Încă eram o parte a karmei voastre. Eu încă eram parte din istoria voastră. Noi am fost conectaţi. Şi, tocmai de aceea v-am iritat aşa de mult data trecută pe atât de mulţi dintre voi, văzându-mă pe mine cum sunt acum (râsetele audienţei).

          Oo, da, am reuşit să ies după un timp lung şi oribil petrecut în cristal… fără a putea să mor , dorindu-mi să pot să mor… fără ca nimeni să mă audă când strigam… cu corpul ca o stană de piatră… dar cu mintea activă. Nimeni nu mă putea auzi, nici în celelalte tărâmuri. Structura cristalină creată de energiile voastre împiedica orice energie de afară să mă audă. Împiedica orice comunicare. Nici un înger din ceruri nu ştia unde mă aflu. Că veni vorba de singurătate, şi de iadul în care m-aţi băgat! Nu mă aflu aici pentru răzbunare (mai multe râsete). Sunt aici ca să împărtăşesc.

          Ce experienţă mi-aţi oferit… să fiu izolat aşa… să nu am moarte… să fiu prins în capcană. Ce experienţă de a putea să-mi aud numai vocea mea. Ce experienţă în a fi întemniţat într-un mod pe care niciodată nu vi l-aţi fi putut imagina. Eu am privit efectiv cum Atlantisul s-a prăbuşit… cum Templele din Tien au dispărut… cum flăcările au trecut peste ceea ce erau înainte marile coridoare ale Tienului. Eu m-am scufundat efectiv în ocean dincolo de fundul oceanului şi am rămas acolo. Unii spun că m-aş fi întors. Unii spun că aş fi enervat călătorii timp de sute şi mii de ani după aceea… într-un fel adevărat.

          Energiile mele doreau să fie eliberate şi vroiau să scape din cristalul în care voi m-aţi pus. Dar, ceea ce am învăţat a fost cum să fiu cu mine însămi. Ceea ce am învăţat a fost cum să mă eliberez pe mine însumi de o iluzie. Şi, asta este tot ce era cristalul vostru. Era o iluzie. Mi-a trebuit o perioadă incredibilă de timp ca să descopăr asta. Voi aţi măsura această perioadă în sute de mii de ani omeneşti. A fost un iad, Shaumbra. Dar, prin el, am învăţat că totul era o iluzie. A trebuit să învăţ. A trebuit să  învăţ cum să ies.

          Deci iată-mă… eliberat. Oh, şi până în ziua de astăzi eu ador cristalele. Ador bijuteriile. Îmi place să iau obiecte materiale şi să le transmut pentru că eu ştiu cât de uşor este.

          Ceea ce am învăţat, am învăţat în numele tuturor. Eu am intrat în acea cameră din Templele din Tien în mijlocul experimentelor voastre cu deplină cunoaştere, cu deplină cunoaştere. Nu a fost nici o greşeală. Eu spun că am fost la locul nepotrivit în momentul nepotrivit, dar, eu am ştiut perfect ce făceam.

          Eu vă urmăream. Eu i-am urmărit pe preotesele şi preoţii din Tien cum lucrau. Am vrut şi eu ceea ce am crezut că voi aveaţi. Am vrut acel elixir. Am vrut longevitate. Am vrut sănătatea şi energia. Deci, nu a fost nici o greşeală că am nimerit în mijlocul experimentelor voastre. Nu m-am aşteptat la ce am primit. Dar, a fost frumos. Ceea ce am învăţat în temple a fost pentru noi toţi. Şi, mă întorc acum în acest timp şi energii sacre pentru a împărtăşi asta cu fiecare dintre voi.

          Într-un fel, voi sunteţi blocaţi în propriul vostru cristal, nu-i aşa? Într-un fel, voi aţi nimerit într-un vârtej de energii la momentul şi locul nepotrivit… dar poate de fapt locul perfect. Şi, aţi fost închişi în el. Şi, iată-vă că staţi în interior, şi eu sunt în afară acum (câteva râsete). Spun asta cu cea mai mare dragoste şi compasiune. Dar, voi chiar sunteţi; voi sunteţi blocaţi înăuntru.

          Voi sunteţi prinşi înăuntru prin ceea ce eu aş considera, sau ceea ce aş numi, hipnoză. Voi vă aflaţi într-o stare de hipnoză… ”hipno-“ înseamnă somn. Voi sunteţi adânc adormiţi. Voi aţi fost hipnotizaţi. Voi aţi fost conduşi să credeţi că asta este real şi că sunteţi mai puţin decât sunteţi.

          Şi noi, vom desface vraja pe care voi înşivă aţi plasat-o asupra voastră. Da, vom desface vraja pe care aţi pus-o asupra voastră. Vom elibera starea de hipnoză în care existaţi.

          Da, este o parte din voi care a rezonat aşa de bine cu povestea mea despre cristal - prinşi în capcană în interiorul propriei fiinţe, în propria voastră creaţie. Nu vă simţiţi în unele zile ca şi cum aţi urla şi nimeni nu vă poate auzi… ca şi cum aţi fi prinşi în capcană… suspendaţi… îngheţaţi… cu ochii larg deschişi… cu gura ţipând… îngheţaţi? Ştiu cum este. Ştiu cum este să fii aşa de hipnotizat, adormit, fascinat încât voi ajungeţi să credeţi în aceste lucruri care nu vă mai servesc.     

          Acum , asta nu însemnă că toate experienţele pe care le-aţi avut au fost greşite. Ele nu au fost. Nu regret un moment că am fost suspendat în starea de închisoare cristalină. Nu regret deloc. Aş petrece încă alte sute de mii de ani în acel iad ca să ştiu ceea ce ştiu acum.

          Deci, haideţi să discutăm pentru câteva minute de ce sunteţi hipnotizaţi. Ce cauzează asta? De ce vă aflaţi în această stare?

          În primul rând, este influenţa bisericilor. Chiar acum eu îmi petrec o mare parte a timpului meu şi îmi pun energia mea ocupându-mă de asta pentru că, aşa cum am mai spus, biserica poartă cea mai bolnavă energie de pe Pământ chiar acum. Energia bisericilor – sau a religiilor, în general, majoritatea, nu toate, dar majoritatea - poartă foarte multă frică şi foarte multă dualitate. Şi ele au acaparat oamenii.

          Şi, ele i-au hipnotizat pe oameni. Ele i-au hipnotizat, făcându-i să creadă că există bine şi rău. Sunt oameni care trăiesc chiar acum pe Pământ care cred efectiv în diavol, copii care sunt înspăimântaţi de acest personaj numit Satana.

          Există oameni inteligenţi, bine intenţionaţi care cred că există acest loc numit “rai”. Ei cred, cu adevărat cred, în această fiinţă numită Sfântul Petru, care are acest registru în care se uită după ce voi părăsiţi Pământul să vadă dacă aţi fost cuminţi sau obraznici (râsete)… sau poate este vorba de Moş Crăciun (mai multe râsete).

          Datorită acestei credinţe, Shaumbra, realitatea apare; ea chiar se formează. Realitatea apare pentru că sistemul de credinţe este acolo, pentru că există această hipnoză care a fost creată, iar oamenii au căzut în capcana ei. Deci există un iad, şi există un rai. Şi, există judecată pe cealaltă parte pentru că celelalte tărâmuri sunt umplute cu un nimic, dar care reprezintă potenţiale grandioase.

          Vreţi să aveţi o experienţă? Puteţi s-o aveţi în celelalte tărâmuri, în dimensiunile nonfizice. Puteţi să ajungeţi în rai. Puteţi să ajungeţi în iad. Şi, există milioane de suflete care stau nemişcate, aşteptând să fie judecate, aşteptându-l pe Yeshua. Este dificil. Şi, voi în timpul nopţii lucraţi cu ele. Voi sunteţi un tip de lucrători “EMS” pentru cei care sunt atât de închistaţi în propriile credinţe şi în propriul tip de hipnoză. Hipnoza funcţionează pe ambele părţi ale voalului. Ea chiar este aşa.

          Bisericile de pe Pământ au creat această energie a fricii, această energie a diavolului. Şi, ea încă continuă să facă acest lucru atât de penetrant asupra omenirii. Ea este o creaţie sau invenţie relativ nouă. Cu adevărat, această hipnoză a religiei există doar de vreo şase sau şapte mii de ani. Înainte de această perioadă noi nu aveam religie.

          În Atlantida, în Lemuria, nu există nici un fel de religie. Noi nu aveam conceptul de Dumnezeu. Noi înţelegeam dragostea, unicitatea. Noi înţelegeam evoluţia şi astfel de lucruri.

          Dar, Dumnezeu este o invenţie relativ nouă. Dualitatea din biserici este o formă de hipnoză. Şi, chiar în acest moment în întreaga voastră lume controlează bilioane de oameni prin frică.

          Voi aţi făcut parte din asta. Foarte mulţi dintre voi aţi avut aşa ceva în viaţa voastră. Voi v-aţi luptat cu acest lucru, şi voi încă vă luptaţi. Încă vă întrebaţi dacă faceţi lucrul corect. Încă vă întrebaţi dacă poate n-ar trebui să vă întoarceţi la originile religioase ale voastre anterioare.

          Era un fel de confort în ele, nu-i aşa? Ele aveau grijă de lucruri în locul vostru. Vă spuneau cum să vă trăiţi viaţa. Ele răspundeau la întrebări în locul vostru. Ele vă spuneau cum să fiţi, şi în special cum să nu fiţi. Era o hipnoză. Şi, încă are efect asupra voastră. Încă mai are efect în parte pentru că voi încă sunteţi atât de plini de iubire, de sensibili şi deschişi.

          Această hipnoză a religiei controlează foarte mult din conştiinţa de pe Pământ de acum. Eu nu vorbesc rău despre biserici. Eu pur şi simplu încerc să expun faptele. Nu pot să vorbesc rău de biserici. Voi şi cu mine am contribuit la crearea lor. Noi le-am creat cu un scop diferit, mai ales acum 2000 de ani. Am creat unele din bisericile iniţiale, unele din căile iniţiale ale umanităţii pentru a naşte sămânţa divină, această conştiinţă Christică pe Pământ.

          Pe măsură ce v-aţi încarnat, voi aţi realizat că era aşa de greu să menţineţi sămânţa divină, conştiinţa Christică într-o lume foarte ostilă şi dificilă. Deci, aţi început să construiţi biserici, locuri fizice care să poată fi sacre, care să poată să susţină energia sacră, care să poată să adăpostească energia Christică divină până când va veni timpul să radieze cu adevărat în întreaga lume. Deci, voi aţi ajutat la construirea bisericilor fizice.

          Voi aţi contribuit la construirea unora din structurile bisericilor, a unor moduri de a trăi. Şi, asta este tot ceea ce voi aţi încercat să faceţi. Şi, tot ceea ce Yeshua a încercat să facă a fost să construiască moduri de a trăi, reguli pe care oamenii ar fi putut să le urmeze. Dar, ei puteau decide dacă doreau sau nu să le folosească, aceste bucăţele de iluminare şi de înţelepciune la care alţii ar fi putut să se conecteze, dacă ei ar fi ales acest lucru. Dar, aceste energii au devenit distorsionate. Aceste energii au devenit abuzive.

          Hoţii de energii de pe Pământ şi de pe alte tărâmuri au preluat bisericile şi le-au folosit pentru a suge energia umanităţii până au secat-o. Şi, ei fac acest lucru chiar acum peste tot pe Pământ. Ei folosesc cuvinte de iubire. Şi, ei citează cuvinte care se presupune că au fost rostite de Yeshua. Dar cum se comportă ei? Ce războaie creează ei? Ce ură păstrează ei în sufletele lor? Şi, ce frică poartă ei în spiritul lor?

          Ca grup de Shaumbra noi putem să furnizăm o radianţă. Noi nu încercăm să-i schimbăm. Noi doar încercăm să arătăm un mod care este dincolo, o cale care s-a desprins de biserici. Bisericile au hipnotizat oamenii pentru foarte mult timp. Va fi foarte dificil - foarte dificil - pentru conştiinţă să elibereze asta. Voi vedeţi cum au loc bătălii chiar acum.

          Cum vă numesc ei pe voi, cei care aveţi gânduri şi idei un pic diferite, cei care purtaţi iubirea în inimile voastre, cei care manifestaţi iubire în viaţa voastră? Ei vă numesc pe voi “cei întunecaţi”, nu-i aşa? Ei vă numesc pe voi “cei rătăciţi”. Poate că ei spun că Satan vă controlează. Oh, este din nou acea frică. Este hipnoza. Şi, majoritatea oamenilor au căzut sub vraja ei.

          O altă formă de hipnoză vine de la guvernele lumii. Acum, voi trebuie să înţelegeţi că guvernele - şi sunt multe, multe, sute de guverne diferite pe Pământ - guvernele sunt pur şi simplu o reprezentare a conştiinţei acelui grup de oameni. Dar, acea conştiinţă ia propria formă de viaţă energetică. Guvernul capătă propria personalitate, într-un fel. Şi, are o influenţă asupra oamenilor. Îi hipnotizează. Asta este tot ce este, Shaumbra - hipnoza. Noi nu spunem că este rea. Noi doar spunem că reprezintă un set de sisteme de credinţă care sunt atât de puternice că nu mai puteţi să ieşiţi din ele.

          Vă întrebaţi de ce este atât de dificil uneori. Guvernul cu adevărat transmite un semnal hipnotic incredibil de puternic. Acum, noi nu vorbim de mici mecanisme. Noi nu ne referim la nimic care ar însemna conspiraţie.

          Conspiraţiile nu funcţionează pentru că majoritatea oamenilor nu sunt suficient de deştepţi (multe râsete) - pentru că ei cu adevărat nu înţeleg cum funcţionează energia la nivelul ei de bază... Ei sunt ca nişte copii care tot timpul încearcă să-şi fure unul altuia energia. Şi, ei fac acest lucru în cele mai naïve moduri cu putinţă. Nu, noi nu vorbim de cine ştie ce mare conspiraţie a guvernelor care transmit semnale radio, sau unde, sau care poluează cerul cu lucruri care se presupune că v-ar omorî… nu vorbim de acest fel de lucruri.

          Guvernul transmite o conştiinţă. Şi, din nou guvernul reprezintă oamenii lui. Guvernul transmite o conştiinţă cu privire la lucruri ca taxele. Voi aţi fost prinşi într-o credinţă că trebuie să plătiţi taxele pentru că guvernul crede că trebuie să ia energie de la voi pentru a-şi menţine propria existenţă.

          Guvernul are reguli cu privire la cum să trăiţi. Vă spune ce este bine şi ce este greşit, şi voi credeţi asta. Voi aţi făcut parte din asta de când v-aţi născut pe Pământ în această viaţă. ”Iată ce este bine, şi iată ce este greşit.” Guvernul are chiar şi o influenţă hipnotică cu privire la ce să mâncaţi, ce să faceţi. Vă voi spune ceva, de exemplu. Totul în legătură cu realitatea voastră este o stare hipnotică. Voi o credeţi. Cădeţi în ea. Şi, apoi vă întrebaţi cum să ieşiţi din ea. Vă vom da un exemplu. Acest exemplu îi place foarte mult lui Cauldre.

          Nicotina din ţigări - nu creează dependenţă. Nu creează dependenţă! Voi fumătorii nu mă credeţi, nu-i aşa? (râsete). Voi nefumătorii nu vreţi să mă credeţi. (mai multe râsete). Nu creează dependenţă. Nicotina ea însăşi are un incredibil efect hipnotic. Tot ce i se aplică, are tendinţa să exagereze. Deci, dacă cineva vă spune că nicotina din ţigări este periculoasă, intensifică acest lucru, şi le face să fie periculoase. Nicotina este una din substanţele de pe Pământ care reacţionează cel mai repede. Ea împlineşte sistemele voastre de credinţă. Este minunat.

          Acum, sunt mulţi care cred că nicotina creează dependenţă, pentru că li s-a spus acest lucru. Deci, ea devine aşa. Ea însăşi, nu este. Nu este. Este pur şi simplu un intensificator de credinţe. Asta este tot ce ea este. Dar, efectul hipnotic pe care îl transmite vă face să credeţi că este rea, că creează dependenţă, că trebuie să vă luptaţi cu ea. Sunt cei dintre voi care v-aţi lăsat de fumat care încă se mai zbat, şi încă mai visează la ţigări pentru că voi sunteţi hipnotizaţi. 

          Guvernul contribuie la crearea efectului hipnotic cu privire la mâncare, la ce creează dependenţă, la bani, la morală. Guvernele creează acest efect hipnotic incredibil. Acum, voi puteţi să-l simţiţi în mod special atunci când mergeţi în orice centru guvernamental, indiferent că este guvernul oraşului vostru, sau că este guvernul vostru naţional. Mergeţi în capitala ţării voastre şi doar petreceţi un timp acolo. Veţi începe să simţiţi efectul ei hipnotic. Vă veţi simţi pe voi înşivă cum cădeţi în ea. Veţi simţi intensitatea dualităţii peste tot în jurul vostru, pentru că guvernul vostru intensifică dualitatea în orice mod posibil.

          Acum, nu este interesant că bisericile şi guvernul sunt uneori acelaşi lucru, chiar dacă spun că nu este aşa? Chiar atunci când pretind că este o separare, ele lucrează împreună. Din nou, asta nu este o conspiraţie. Este pur şi simplu ceva ce se întâmplă. Este pur şi simplu un set de sisteme de credinţă pe care l-aţi acceptat… din care puteţi să ieşiţi.

          Deci, aveţi guvernele şi bisericile care lucrează împreună. Unele ţări sunt controlate. Guvernul lor este biserica lor. Alţii au guverne care sunt infiltrate de cei care au credinţe religioase puternice, dar care pretind că nu au. Deci, acesta este a doua formă de hipnoză.

          A treia - şi este una foarte interesantă, una care are loc chiar acum pe planetă - se numeşte afacere. Afacerile - ce mod minunat - voi sunteţi hipnotizaţi în fiecare zi în care mergeţi la serviciu, şi vi se spune că nu sunteţi demni de o promovare sau de o mărire de salariu. Vi se spune că nu sunteţi deloc cine sunteţi voi. Vi se spune că este un anume mod în care lucrurile sunt făcute… că trebuie să urmaţi o anumită formulă… că trebuie să treceţi prin anumite faze de cercetare şi de dezvoltare… şi că numai un grup mic de oameni poate veni cu idei.

          Vi se spune că trebuie să mergeţi acolo şi să petreceţi o anumită perioadă de ore ca să faceţi o anumită sumă de bani. Voi aţi căzut într-unul din cele mai caraghioase sisteme de credinţă care există. Vi se spune că sunteţi limitaţi în cât de mulţi bani puteţi face. Voi cădeţi într-un sistem de credinţe care vă face să credeţi că trebuie să aveţi o anumită cantitate de educaţie… sau pregătire… sau provenienţă… sau că trebuie să proveniţi din familiile care trebuie.

          Efectul hipnotic al afacerilor creşte foarte repede, mai repede ca  celelalte. Este o nouă hipnoză care acaparează lumea. Contribuie la conducerea lumii. Creează noi clase de oameni. Creează noi standarde de moralitate. Creează standardele de îmbrăcare, cum ar trebui să vă îmbrăcaţi, cum ar trebui să vă comportaţi.

          Afacerile hipnotizează lumea. Oh, o fac foarte deschis. Uitaţi-vă la televizor; veţi vedea spoturile publicitare. Vă hipnotizează să credeţi că aveţi nevoie de anumite lucruri în anumite momente. Afacerile modelează modul în care lumea operează. Modelează pulsul şi ritmul conştiinţei umane chiar acum. Afacerile încearcă să preia lumea. Ele fac asta. Energiile religiilor sunt suficient de rele. Dar, apoi se mai adaugă şi guvernele şi afacerile, şi astfel aveţi un tip de cocktail foarte, foarte toxic, un efect hipnotic care are efect asupra fiecăruia dintre voi.

          Voi încercaţi să ieşiţi din el. Şi ce faceţi? Luaţi propriile instrumente încercând să ieşiţi din el. Încercaţi să folosiţi uneltele religiei, sau ale afacerilor, sau banii ca să ieşiţi din efectul vostru hipnotic. Asta nu face decât să vă afunde şi mai tare. Vă adânceşte şi mai mult în acest efect. Voi sunteţi prinşi în interiorul cristalului. Eu sunt în afară; pot să vă văd.

          Când veţi dori să ieşiţi? Când veţi dori să părăsiţi toate astea? Înainte de a răspunde, există câteva consideraţii. Noi ştim că voi vreţi să ieşiţi. Sunt câteva consideraţii. Cât de mult vă va schimba viaţa? Cât de mult vă va schimba povestea? La ce ar putea duce?

          Haideţi să vorbim despre al patrulea efect hipnotic major care vă influenţează. Este familia voastră. Acum, acest efect hipnotic - cum să spun -este foarte subtil, dar este foarte puternic. Nu are adâncime. Nu are factorul frică pe care îl are religia. Nu are controlul financiar pe care îl au afacerile. Şi, nu are celelalte elemente de control pe care le are hipnoza guvernelor în ea.

          Dar, hipnoza familiei voastre se conectează direct, atât de direct în voi. Ştie cum să vă atingă punctele sensibile. Efectul hipnotic al familiilor voastre a început de foarte devreme, bineînţeles. A contribuit la formarea unora din sistemele de credinţă pe care încă le căraţi cu voi, mai ales credinţele în legătură cu cine nu sunteţi.

          Nu v-a servit foarte bine ca fiinţă radiantă în primii voştri ani pentru că voi încercaţi să străluciţi, şi voi încercaţi să vă deschideţi. Voi încercaţi să lăsaţi acea conştiinţă Christică să iasă în această realitate. Şi, a fost oprită prin membrii familiei care v-au înştiinţat foarte repede că nu ar trebui să vă străluciţi lumina… că ar trebui să fiţi umili… că ar trebui să fiţi mărunţi… că nu ar trebui să fiţi atât de îngâmfaţi, aşa cum am fost eu numit (râsete)… că nu ar trebui să fiţi atât de încrezători în voi înşivă.

          Mulţi dintre voi aţi experimentat - un efect hipnotic foarte puternic care încă este cu voi. Voi încă auziţi acele voci - nu-i aşa? - vocea mamei şi a tatălui în mintea voastră. Psihologia modernă a petrecut un timp minunat încercând să studieze şi să înţeleagă toate astea. A încercat să înţeleagă toate astea. Este foarte simplu. Este un efect hipnotic care a fost plasat asupra voastră de părinţii voştri. Şi, acum voi îi vedeţi ca figuri arhetipale, şi ei au acest control asupra voastră. Este doar hipnoza. Doar asta a fost.

          Efectul hipnotic al familiei vine tocmai din alte vieţi, din vieţile trecute. Tobias a vorbit despre karma ancestrală. Noi am înţeles că el va face o sesiune întreagă despre acest subiect. Eu voi fi acolo cu el. Există o karmă care vine de pe linia străbunilor voştri. Şi, acest tip de hipnoză afectează întreg arborele vostru genealogic.

          Şi voi faceţi parte din arborele genealogic al familiei voastre. Voi faceţi parte de acum câteva vieţi când probabil că aţi fost bunicii străbunicilor voştri sau a străbunicilor voastre. Voi faceţi parte din arborele familiei voastre. Şi, voi căraţi acea hipnoză cu voi şi prin voi.

          Deci Shaumbra avem aceste efecte foarte puternice, aceste efecte hipnotice, aceste sisteme de credinţă în care aţi fost prinşi atât de adânc că pare că nu puteţi să ieşiţi din ele. Voi sunteţi închişi în această structură cristalină… îngheţaţi în ea… urlând… încercând să ieşiţi. Voi  efectiv - datorită efectului hipnotic - voi efectiv continuaţi să încercaţi să vă faceţi povestea să funcţioneze, gândind că dacă vă faceţi povestea aşa cum trebuie, asta vă va elibera. Nu se va întâmpla aşa. Deloc. Voi continuaţi să încercaţi să munciţi la o poveste al cărei timp a trecut.

          VOI NU SUNTEŢI CINE CREDEŢI CĂ SUNTEŢI. Totul este o iluzie. Eu stau de cealaltă parte a iluziei voastre, chicotind, şi râzând, ştiind că voi veţi ieşi din ea, ştiind că este mult mai uşor decât credeţi, decât ce simţiţi, ştiind că este atât de uşor să vă eliberaţi de aceste efecte hipnotice.

          Este interesant că sistemele de credinţă se perpetuează pe ele însele. Am mai discutat înainte că orice voi creaţi, într-un fel, voi îi daţi propria formă de viaţă şi-i permiteţi să continue să trăiască pe cont propriu, îi daţi propria libertate. Sistemele de credinţă sunt şi ele în acest fel. Sistemele de credinţă încearcă să-şi păstreze propria integritate. Ele încearcă să se dezvolte pe ele însele şi să se extindă.

          Şi, asta se întâmplă chiar acum cu voi şi cu societatea voastră. Datorită hipnozei, efectul sistemului de credinţă pe care-l căraţi cu voi, poveştile voastre încearcă să se protejeze şi să se apere şi să se dezvolte. Deci, chiar în timp ce vă vorbesc, poveştile voastre încearcă să se apere. Povestea voastră încearcă să găsească puncte slabe în ceea ce spun… încearcă să facă găuri în ce vă spun… încearcă să creadă că ceea ce spun este pentru altcineva şi nu pentru voi.

          Vă este destinat vouă. Mă uit chiar la voi, şi eu mă aflu în afară. Voi sunteţi prinşi în capcană înăuntru. Dar, chiar dacă voi sunteţi prinşi în capcană, chiar dacă eu vin în colivia voastră, în mica voastră cochilie, în structura voastră cristalină, spunându-vă ”Eu sunt chiar aici afară; Eu sunt liber”, încă există ceva în interiorul vostru – acea hipnoză - care încearcă să vă protejeze carapacea. Încă există ceva în interiorul fiinţei voastre care încearcă să decidă unde greşesc eu. Încă este un mecanism de protecţie. Efectul hipnotic sub care vă aflaţi încearcă să facă povestea încă şi mai mare… şi structura voastră cristalină încă şi mai mare… închisoarea voastră încă şi mai strânsă. Asta este ceea ce face hipnoza. Asta este ce fac sistemele de credinţă.

          Oricând voi structuraţi energia, ea încearcă să-şi menţină integritatea. De ce? Pentru că vă iubeşte… voi aţi creat-o… voi aţi făcut această poveste… voi v-aţi făcut pe voi. Totul va încerca să protejeze asta pentru că este ceea ce crede că voi vreţi ca ea să facă. Voi aţi antrenat-o să facă asta pentru voi. Voi  v-aţi antrenat sistemele voastre de credinţă să vă protejeze constant. Le-aţi antrenat să construiască sisteme de credinţă şi mai mari.

          Voi sunteţi incredibili. Voi aţi creat o mică credinţă şi aţi lăsat-o să se transforme într-o credinţă uriaşă. Şi, acum nu mai puteţi să ieşiţi. Deşi spuneţi că vreţi asta, sistemele voastre de credinţă trec chiar acum în stare defensivă, asta fac chiar acum. Ele nu ştiu cum să facă faţă acestui atac pe care Tobias şi cu mine îl facem. Ele vor să fugă nu-i aşa? Ele nu sunt sigure ce să facă.

          Există o presiune. Există un sentiment inconfortabil. Voi vreţi ca acest channel să se termine chiar acum (râsete). Noi vorbim sistemelor voastre de credinţă. Ele nu ştiu ce să facă. Nu li s-a mai vorbit niciodată în acest mod. Ele ştiu că este adevărat, dar nu pot să înţeleagă; nu pot să-l suporte. Încearcă să vă protejeze pentru că ele vă iubesc şi vor să vă servească.

          Acum, iată-vă în această stare hipnotică incredibilă… o stare de acceptare a realităţii în care vă aflaţi şi gândind că nu aveţi cum să ieşiţi din ea… în starea de a fi controlaţi de efectul hipnotic al bisericilor… al guvernelor… al afacerilor… şi al religiilor… şi al familiilor… şi al prietenilor. Uitaţi-vă la voi… voi sunteţi atât de hipnotizaţi încât voi vă vedeţi pe voi înşivă prin ochii celorlalţi. Voi vă îngrijoraţi în legătură cu ce cred ei despre voi. Ce hipnoză! Voi sunteţi absolut hipnotizaţi, un adevărat semn al hipnozei  când voi vă îngrijoraţi în legătură cu ce cred alţii despre voi. Dar, voi faceţi asta. Acesta este modul în care vă vedeţi pe voi înşivă.

          Iată un alt semn - voi puteţi să ştiţi că sunteţi hipnotizaţi atunci când vă îngrijoraţi că înnebuniţi (râsete). Voi petreceţi aşa mult din timpul vostru îngrijorându-vă că înnebuniţi. De ce? Pentru că este acest efect hipnotic care se agaţă de voi şi încearcă să se menţină pentru că vă iubeşte. Deci, a creat acest mecanism numit “verificarea de nebunie”. (multe râsete). Voi spuneţi, “Cred că înnebunesc, deci mă întorc. Mă voi întoarce în starea mea hipnotică pentru că eu ies din normalitate. Ies din conştiinţa de masă. Cineva s-ar putea să mă observe (multe râsete). Trebuie să mă menţin neobservat.”

          Lăsaţi-mă să vă spun ceva, Shaumbra, eu sunt pe deplin nebun. Sunt regi şi regine şi bancheri şi cardinali care vă vor spune că sunt nebun. Dar, cu toate astea m-au chemat să-i consiliez. M-au chemat să-i ajut să iasă din închisoarea lor de cristal.

          Simplu… le spun. Le spun regilor şi reginelor şi prinţilor şi conducătorilor de guverne şi legiuitorilor - “Eliberaţi-vă de această stare hipnotică în care vă aflaţi. Eliberaţi-vă 100% - nu puţin, nu ceva, nu 90% - în procent de 100%”.

          Ah, şi aici apare provocarea. Voi eliberaţi 10%. Daţi drumul la 10% din povestea voastră. Dar, tot ceea ce faceţi voi este să-i daţi voie să încerce să vă facă povestea încă şi mai mare. Sub influenţa hipnozei veţi încerca să vă apăraţi şi să vă protejaţi şi să vă dezvoltaţi povestea. Ea trebuie să facă asta.

          Sistemele de credinţă… orice sistem de credinţă va încerca să se afirme şi să crească. De aceea vă aflaţi aici. Voi sunteţi o victimă - sau primitorul norocos - a propriilor sisteme de credinţă. Trebuie să fiţi dispuşi să eliberaţi 100%.

          Şi iată ce am făcut eu. Eu n-am avut de ales. Eram închis în această energie, după ce am păşit în spirala voastră în Templele din Tien şi am fost pietrificat, şi părăsit de voi. Voi nu aţi ştiut ce să faceţi. Nu aţi ştiut cum să mă scoateţi. Deci, aţi fugit. Eu am devenit astfel o parte a karmei voastre.

          Deci a trebuit să învăţ să eliberez totul… totul…100%. A trebuit să învăţ să eliberez fiecare sistem de credinţă. Şi, de aici am ajuns eu la înţelegerea a ce este hipnoza. Noi nu am discutat niciodată despre hipnoză pe vremea aia în temple. Dar, exact asta este - sisteme de credinţă care pot fi ca demonii, ca nişte monştrii… având nevoie tot timpul să se hrănească cu şi mai multă energie… având nevoie din ce în ce mai mult de energie… având nevoie ca voi să creaţi şi mai multe poveşti… cu alte cuvinte, care iau o stare neutră de a fi, transformând-o în energie.

          Este un cerc vicios şi nebunesc. Un sistem de credinţă are nevoie să continue să se hrănească. Deci, are nevoie ca voi să continuaţi să creaţi poveşti. Are nevoie ca voi să vă faceţi povestea şi mai mare. Înţelegeţi… vedeţi cum funcţionează asta? Este o dinamică foarte interesantă… până când veţi ieşi din ea… până când ieşiţi.

          Acum, ieşirea din fiecare sistem de credinţă, ieşirea din această stare de hipnoză necesită un foarte mare nivel de încredere. Trebuie să fiţi dispuşi să daţi drumul la tot. Trebuie să fiţi dispuşi să ştiţi că veţi muri în momentul în care veţi elibera, nu numai că veţi muri, dar nu veţi mai exista pentru că voi nu veţi mai exista în modul în care o faceaţi.

          Trebuie să fiţi dispuşi să daţi drumul la tot, dar în acelaşi timp să încorporaţi totul. Să eliberaţi şi să acceptaţi simultan. Aceasta nu este pentru cei slabi de inimă. Asta nu este pentru cei care încearcă să-şi facă viaţa doar un pic mai bună. Asta este pentru cei care sunt gata să fie în acelaşi loc ca mine. Asta este pentru cei care sunt gata să iasă din starea voastră hipnotică, din realitatea în care vă aflaţi.

          Dacă vă place realitatea voastră, şi doar vreţi să vă faceţi realitatea un pic mai bună, asta este uşor. Putem să vă arătăm cum să faceţi mai multă energie pentru a vă face povestea mai mare. Asta este ce faceţi voi, majoritatea oamenilor. Voi lucraţi constant la povestea voastră, nu-i aşa? Vă este frică să-i daţi drumul. Şi, hipnoza vă justifică frica.

          Deci, voi lăsa lucrurile în acest punct. Mă voi întoarce la următoarea întâlnire Shaumbra. Şi vom vorbi mai în detaliu despre cum să păşiţi în afară… cum să treceţi dincolo… cum să renunţaţi la tot… astfel încât să puteţi cu adevărat să aveţi înapoi ce este de drept al vostru. Amintiţi-vă Shaumbra, în această următoare lună că voi sunteţi într-o stare hipnotică. Amintiţi-vă că asta nu este ceva rău. Este doar ceea ce vă blochează în acest moment.

          Voi vă aflaţi într-o aşa de minunată hipnoză. Noi vom lucra cu voi în următoarele câteva săptămâni pentru a vă ajuta să vedeţi voi înşivă cum sunteţi hipnotizaţi, să vedeţi voi înşivă frica de a părăsi sistemul care vă întemniţează. Voi veţi vedea propriile frici, frica de a părăsi sistemul, nu doar să fie un pic mai bine în cadrul sistemului, dar să-l părăsiţi.

          Voi preda discuţia înapoi la Tobias. Voi continua să vă apar într-o varietate de forme în această următoare lună. Sunt ceea ce sunt.

          TOBIAS: Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi continuăm cu această energie a întâlnirii noastre. Şi, Cauldre uneori se întreabă cine este şi cine va mai apărea în momentul următor.

          Noi l-am rugat pe Saint Germain să vă vorbească despre a elibera credinţele energetice. L-am rugat să vă vorbească despre ce energia este cu adevărat. Şi, la următoarea noastră întâlnire el va vorbi despre cum să păşiţi în afară, cum să vă întoarceţi din acest somn în care vă aflaţi.

          Este interesant de observat că voi vă aflaţi într-o stare de somn, într-o stare de hipnoză chiar acum, simţindu-vă atât de confortabil în ea că vă întrebaţi dacă vreţi să ieşiţi din ea. Dar, totuşi în – ceea ce voi aţi numi - starea voastră de somn, când voi sunteţi pe deplin adormiţi noaptea, voi sunteţi mult mai liberi decât sunteţi acum, mult mai liberi. Are loc o dinamică foarte interesantă, una foarte intensă, voi faceţi o muncă foarte intensă.

          În această următoare lună vă veţi confrunta cu problema a ce este real. Este asta real? Continuu, din nou şi din nou veţi auzi aceste cuvinte. Da, noi vă hipnotizăm! (râsetele audienţei). Ne veţi auzi spunându-vă aceste cuvinte din nou şi din nou (această frază este spusă în glumă pe un anumit ton al vocii ca şi cum ar hipnotiza). Este asta real? Este real? Poate apărea ca real, dar este real? Vom pune la îndoială chiar structura de bază a realităţii, astfel încât voi veţi descoperi cum sunt create realităţile şi cum în cele din urmă voi puteţi avea libertate a sufletului.

          Noi vă iubim mult, şi noi ne aflăm într-o călătorie incitantă împreună.

          Şi aşa este!

 


Tobias din Consiliului Crimson este prezentat de Geoffrey Hoppe, denumit “Cauldre”, în Golden Colorado. Povestea lui Tobias, din cartea biblică a Tobit-lui, poate fi găsită pe pagina web a Cercului Crimson la www.crimsoncircle.com. Materialele Tobias au fost oferite gratis pentru lucrătorii de iluminare şi Shaumbra din toată lumea din luna August 1999, timpul în care Tobias a spus că umanitatea a trecut de potenţialul distrugerii şi a trecut în Energia Nouă.

Cercul Crimson este o reţea globală a îngerilor umani care sunt printre primii care tranzitează spre Energia Nouă. După cum ei experimentează bucuria şi provocările situaţiei de ascensiune, ei ajută alţi oameni în călătoria lor prin împărtăşire, răspundere şi ghidare. Peste 50.000 de vizitatori vin la pagina de Internet a Cercului Crimson în fiecare lună să citească ultimele materiale şi să discute experienţele lor proprii.

Cercul Crimson se întâlneşte în fiecare lună în Denver, Colorado unde Tobias prezintă ultimele informaţii prin Geoffrey Hoppe.

Tobias explică că el şi ceilalţi din Consiliului celest Crimson de fapt îi mediază pe umani. Din punctul de vedere al lui Tobias ei citesc energiile noastre şi traduc informaţiile noastre înapoi către noi în aşa fel încât noi le putem vedea din afară, în timp ce le experimentăm în interior.

“Shoud-ul” este porţiunea comunicării unde Tobias se dă la o parte şi energia umanilor este mediată direct de Geoffrey Hoppe.

Întâlnirile Cercului Crimson sunt deschise pentru public. Cercul Crimson primeşte abundenţa proprie prin iubire deschisă şi prin donaţiile Shaumbrei din toată lumea.

Scopul principal al Cercului Crimson este să servească ca învăţători şi ghid uman pentru cei care merg pe drumul de trezire spirituală interioară. Nu este o misiune evanghelică. Mai degrabă, lumina interioară va ghida oamenii la uşa voastră pentru înţelegere şi grijă. Voi o să ştiţi ce trebuie să faceţi şi ce trebuie să-i învăţaţi în acel moment, atunci când umanul unic şi preţios vine la voi îmbrăcat pentru călătoria Podului Săbiilor.

Dacă citiţi acest material şi simţiţi sensul adevărului şi conectarea, voi într-adevăr sunteţi Shaumbra. Sunteţi un învăţător şi un ghid uman. Permiteţi seminţei divinităţii să înflorească în interiorul vostru în acest moment şi pentru toate timpurile care vin. Voi nu sunteţi niciodată singuri, pentru că este o familie în jurul lumii şi sunt îngeri în regatele din jurul vostru.

Vă rugăm să distribuiţi gratuit aceste texte pe o bază ne-comercială, ne-plătită. Vă rugăm să cuprindeţi informaţia în totalitate, cuprindeţi notele de subsol. Editarea trebuie aprobată în scris de Geoffrey Hoppe, Golden, Colorado.

© Copyright 2005 Geoffrey Hoppe, P.O. Box 7328, Golden, CO 80403. All rights reserved