SHOUD 4 - complet MATERIALELE LUI TOBIAS
Seria Invatatorului: “Cum este Sus, asa este si Jos”– realizat de Adamus Saint-Germain,
transmis prin Geoffrey Hoppe Prezentat de Crimson Circle
4 Noiembrie 2006

 

Eu sunt, da, eu sunt, Adamus St.Germain! (audienta aplauda) Zvonurile despre povestea mea de dragoste au fost foarte exagerate! (rasete) Cu tot respectul datorat lui Tobias, am fost intr-o perioada de odihna, eu cu mine-insumi; ce petrecere frumoasa a fost! Intr-adevar, au existat unele momente in care m-am bucurat deschis, cu iubire si liber, cu o alta fiinta angelica, cu care am petrecut ceva timp in viata mea ca St.Germain, pe Pamant. Ea a fost atunci in corp fizic, la fel si eu, intr-o anumita masura.
 
Dar, intr-adevar, perioada mea de odihna a avut legatura cu mine. A fost legata de continua reuniune a aspectului meu foarte masculin si viril (audienta rade), cu aspectul meu feminine, foarte provocator si foarte frumos! (hohote de ras) Perioada mea de odihna a avut legatura cu reunirea acestor aspecte ale mele si dupa un timp petrecut cu mine-insumi, am simtit ca era potrivit sa impartasesc, doar putin din aceasta minunatie, cu o alta fiinta. Asa ca am petrecut putin timp la Paris. Mi-am manifestat un corp fizic, partenera mea si-a permis sa-si manifeste un corp fizic si am umblat toamna, pe strazile Parisului, ascultand muzica, bucurandu-ne de luna, bucurandu-ne de frumusetea – de imensa frumusete a multor lucruri, pe care le ofera viata umana! Nu atat de mult, incat din nou, sa-mi iau un corp fizic permanent, doar temporar, pentru a ma bucura de frumusete, sa privesc lucrurile, pe care voi adesea, uitati sa le priviti.
 
Are loc o transformare si o schimbare continua a constiintei. Exista cicluri care trec dincolo de ciclurile lunare sau cele stelare. Exista multe, multe lucruri care se petrec in celelate taramuri – in taramurile invizibile, asemanatoare cu lucrurile, care au loc pe Pamant. Aceste taramuri sunt conectate intim, unele cu altele. Asa ca, am ales un timp pentru odihna, pentru a reuni masculinul cu femininul, ceva ce v-as recomanda sa faceti, fiecare dintre voi! Petreceti timp cu voi-insiva! Exista doua parti esentiale ale voastre, chiar daca provin din aceeasi energie. Ele au fost separate de la inceput si aceste cicluri sau aceste aspecte ale masculinului si femininului, trec acum printr-o alta evolutie si un alt ciclu. Este ceva, despre care as dori sa va vorbesc astazi, in in timpul foarte scurt, pe care il petrecem impreuna.
 
Noi chicoteam, in timp ce ne pregateam sa venim aici. Va simtem energia si modul in care – voi incercati sa interpretati energia, ce aparea astazi. Chicoteam in timp ce Cauldre trecea prin ritmurile sale, miscarile sale giratorii, tresaririle sale, pentru a se pregati pentru channel si l-am intrebat, “Esti pregatit sa-mi permiti sa intru direct, in corpul, mintea si spiritul tau, astazi?” L-am socat putin, deoarece ca majoritatea oamenilor, are tendinta sa pastreze o distanta si sa puna o bariera. L-am intrebat din nou, “Esti pregatit sa-mi permiti sa intru total si complet, ca energia, nu doar cuvintele, ci ca energia a ceea ce am de impartasit astazi, sa poata fi transmisa foarte clar, tuturor celor care se afla aici.” El a respirat profund, smuncindu-se putin si permitandu-mi sa intru total, in fiecare parte a sa. Desigur, a fost putin nervos, apoi i-a fost clar ca este foarte de integrat, in el-insusi. El era atat de sigur de propria constiinta si de propria energie, incat ce s-ar fi putut intampla, daca ar fi fuzionat cu alcineva? Ce altceva i-as fi putut face, decat sa ma alatur lui, pentru celebrarea acestui moment? Cand un om este atat de integrat si atat de sigur pe el, nu poate exista ceva rau, pe care o alta fiinta sa i-l poata face, fie ca aceasta se afla in spirit sau in forma umana. Nici o alta fiinta nu va poate scoate din echilibru, daca sunteti total integrati si sunteti siguri de cine sunteti! Nici o alta fiinta nevazuta, nu va poate lua in stapanire, nu va poate fura energia sau sa va ia in stapanire corpul, daca va reamintiti cine sunteti – daca sunteti atat de increzatori, atat de siguri pe voi!
 
Asa ca, am putut sa intru in corpul lui Cauldre si va voi intreba si pe voi, daca sunteti atat de siguri in privinta a cine sunteti si atat de echilibrati in voi-insiva, daca sunteti un standard al energiei spirituale pentru voi-insiva, ca sa-mi permiteti sa intru in energia voastra? Imi permiteti sa ma alatur si sa fuzionez cu corpul vostru acum, cu spiritul vostru si in special, cu mintea voastra? Mintea este cea prin care voi inaltati acele garduri in jur, toate acele ziduri.
 
Mintea este ceva, cu care va identificati, este identitatea voastra. Insa voi sunteti atat de siguri pe voi, incat imi veti permite sa ma alatur voua, acum, in mintea voastra, in gnostul vostru. Gnostul vostru este solutia voastra creativa. El reprezinta toate potentialele, toate raspunsurile, in diverse stadii si forme. Unele constituie constiinta inalta, unele sunt mai joase, insa toate sunt raspunsuri, care depind de locul in care va aflati, in acest moment. Daca va aflati in suferinta, cu siguranta, raspunsurile prin gnostul vostru, apar dintr-un loc diferit. La fel, daca va aflati intr-un loc al echilibrului, al integrarii si al eficientei.
 
Asa ca, daca sunteti atata de dornici, permiteti-mi sa intru in casa voastra, in corpul vostru, in mintea voastra si in spiritul vostru, de dragul celebrarii, din acest moment! Nu am nevoie de nimic de la voi. Nu exista nimic ce ati putea lua de la mine, insa impreuna putem canta un minunat cantec energetic, pe durata Shoud-ului de astazi.
 
Uram bun venit invitatilor nostri speciali! Invitam energia lui Mark si a Vulturului Alb in aceasta camera, deoarece si ei lucreaza cu voi, in privinta noii constiinte, in care evoluati. Nu uitati, nu este usor! Exista forte, exista energii si exista trecutul, care aleg sa va tina pe loc, aleg sa va faca sa treceti prin aceleasi cicluri si aceleasi tipare vechi. Unele dintre aceste forte, unele dintre aceste energii, sunt ale voastre. Ale voastre… limitarile, asteptarile si fricile voastre, care va tin pe loc. Multe dintre aceste energii provin de la oamenii din jurul vostru – de la constiinta de masa. Constiinta de masa vrea sa va tina in loc. Nu ca aceasta ar apartine cuiva, nu ca ar exista vreo conspiratie, ci ea doar este. Constiinta de masa este un fond comun energetic, din care ati facut parte. Ea va iubeste. Nu vrea sa va vada plecand. Va incerca sa se asigure, ca nu veti putea privi dincolo de ea. Asa ca, aceste energii vor sa va tina in frau.
 
Exista si energii din alte taramuri – in taramurile nevazute – si aceste energii doresc sa va tina in frau. Dar Shaumbra, daca sunteti atat de siguri pe voi, atat de dornici, voi puteti trece prin aceste lucruri! Noi avem sustinere din partea fiintelor angelice – fiinte care inteleg prin ce treceti, fiinte cu care ati umblat pe Pamant, care au umblat cu oamenii, fiinte ca Vulturul Alb si Mark, care se alatura noua, in aceasta zi.
 
Am invitat si energia compasiunii si feminitatii – energia Quan Yin. Doamne, avem nevoie de Quan Yin, astazi, deoarece exista prea mult testosteron de la mine, St. Germain, de la Mark si Vulturul Alb! Este cel mai potrivit, sa avem echilibrul feminin si este necesara doar o energie feminina, pentru a ajuta la echilibrarea a trei energii masculine. Asa ca, invit toate aceste energii in camera si inainte de a continua, permiteti sa fuzionam impreuna, printr-o respiratie profunda, deoarece se intampla foarte multe lucruri, in prezent!
 
(Pauza)
 
Tobias mi-a cerut sa vin astazi, in timp ce el a ramas la vila sa de la tara, in casa sa nonfizica, ajutand la miscarea energiilor, relaxandu-se putin, deoarece a trecut printr-o sesiune intensa recent, cu Shaumbra din zona Germaniei. Este ziua sa de odihna, insa energia sa este prezenta si disponibila, ca intotdeauna.
 
Shaumbra, in timp ce vom incepe astazi, va voi pune o intrebare simpla. Va voi intreba acum si va voi intreba si la sfarsitul acestui Shoud. Semnificatia – nu este ascunsa – insa semnificatia poate sa nu va fie aparenta, imediat, dar va fi in urmatoarele sase saptamani! Va pun intrebarea fiecaruia dintre voi, fara a lasa pe nimeni in urma: Sunteti pregatiti sa acceptati schimbarile? Sunteti pregatiti sa acceptati schimbarile? (se aud sirene in fundal) Este foarte potrivti ca sirenele sa sune, in timp ce va intreb (unii rad). Nu am aranjat eu asta! Este doar constiinta care aranjeaza asta. Deoarece in timp ce pun intrebarea aceasta, daca veti accepta schimbarea, daca sunteti pregatiti pentru schimbare, o parte din voi intra in frica. O parte din voi doreste ca eu sa explic exact, ce vreau sa spun, inainte ca voi sa-mi dati un raspuns. O parte din voi stie exact, despre ce vorbesc si vom vorbi despre asta, in Shoud-ul de azi. Pare a fi o simpla intrebare si poate ca raspunsul va poate parea evident, insa este vorba de mult mai mult, in aceasta privinta. Este vorba despre mai mult, decat doar sa afirmati ca, da, sunteti pregatiti sa acceptati schimbarile. Se petrec mult mai multe lucruri in celelalte taramuri si vom discuta si asta.
Sa vorbim pentru un moment, despre voi, standardele! Nu am mai fost cu un grup de Shaumbra, de la Conferinta din Mijlocul Verii, cu vreun grup complet, la intalnirile lunare. Cand am discutat despre conceptul de standarde si despre Noul Ordin al Cercului Crimson, de aici, de pe Pamant, v-am socat pe multi dintre voi. Putini dintre voi au iesit pe usa si nu s-au mai intors. Unii au iesit pe usa si au revenit dupa cateva saptamani sau luni, deoarece acest fapt a apasat pe unele butoane. A apasat pe problemele voastre. Am vorbit despre crearea unui Ordin si asta a adus la suprafata multe, multe amintiri vechi. Aproape toti ati spus niciodata si voi stiti ce se intampla, cand spuneti niciodata. Energiile revin inapoi, revin prin preajma. Dar, in acest caz, acestea pot reveni prin preajma, intr-un mod diferit.
 
Termenul de “Ordin” este foarte utilizat, in special de partea noastra, deoarece in general, energia, deja exista acolo. Energia se afla, in general, intr-o stare neutra si poate fi activata de dorinta. Poate fi activata de pasiune, de nevoie sau de frica. Insa, ea se afla intr-o stare neutra, asteptand ca voi sa o activati si sa faceti ceva cu ea. Energia care a fost activata de indivizi sau grupuri, pana la un punct, poate fi eliberata de ei si ea revine in starea sa neutra, dupa o anumita evolutie sau timp de progresie. Alte energii sunt activate si nu sunt eliberate niciodata, ci sunt plasate in constiinta de masa. Uneori, cand aceste energii nu sunt dirijate, tind sa intre intr-o stare de confuzie. Asa ca, noi utilizam termenul de “Ordin”, insemnand ca imprimam directie si inducem energiei o motivatie specifica.
Ordinul nu inseamna control. Ordinul nu inseamna lucrurile la care v-ati raportat in vietile trecute, cand va aflati in ordine religioase, cand ati facut unele juraminte, in care ati fost foarte disciplinati si ati dus un stil de viata foarte strict.
 
Astazi, ordinul poate insemna ceva, total diferit. Poate semnifica un scop. Poate semnifica un anumit fel de comunitate. Poate semnifica o anumita relatie comuna, pe care o pot avea oamenii, unii cu altii. Am vorbit despre Ordinul Cercului Crimson pe Pamant, care a fost proiectat de voi toti, care are de-a face cu a trece prin aceste dinamici, dintre Energia Veche si cea Noua, ca apoi unii dintre voi sa alegeti sa continuati, pentru a deveni invatatori, deoarece vor fi multi, multi oameni, care vor trece prin aceleasi simptome ale ascensiunii, prin care ati trecut voi si vor avea nevoie de putina salvare.
 
Asa ca, am trecut prin initiere, initiindu-va voi insiva, ca standard. Un standard este un exemplu, un far de lumina. Un standard este un principiu superior. Un standard este ceva, la care voi sau altii puteti aspira. V-am vorbit despre initierea in acest Ordin al Cercului Crimson si din nou, multa frica a iesit la suprafata si noi am lasat – Tobias si eu, am permis ca doar sa fie – ca doar sa fie timp de cateva luni, pana acum, v-am lasat sa fiti cu aceasta, v-am lasat ca sa treceti prin unele dintre vechile griji si frici, v-am lasat sa va ganditi la ceea ce a fost in acele vieti trecute, ceea ce v-a creat multa bucurie, dar si mare suferinta, sa observati de ce ati fost indepartati sau eliberati din unele ordine religioase, din care faceati parte, in trecut. Unii dintre voi inca aveti rani foarte adanci. Ati servit bisericile. Ati servit unele organizatii secrete. Ati fost calugarite, preoti, rabini. Cand vi s-a cerut sa plecati din aceste ordine vechi, acest fapt v-a ranit profund si iata-ne revenind la voi, spunandu-va ca exista un nou ordin, intrebandu-va daca vreti sa fiti initiati sau nu! Si noi stim, dupa cateva luni, ca acest fapt v-a indus dileme foarte interesante. Eu revin acum, ca sa va explic inca o data, ce reprezinta Ordinul Cercului Crimson. Este o relatie comuna dintre fiintele evoluate, care au fost de acord sa fie pe Pamant, ca sa miste constiinta inainte si pentru ca unii, asa cum am spus, sa fie invatatori.
 
Initierea…. initierea despre care am vorbit in aceasta vara, a fost o ceremonie extraordinara, prin voi, cu voi. Initierea a constant in recunoasterea a cine sunteti, reamintindu-va de ce ati venit aici si recunoasterea ca va veti permite sa treceti din vechea constiinta, in una noua. Da, stim ca ati afirmat mereu, ca doriti sa faceti asta. Ati trecut prin multe dificultati, prin multe incercari si probe, pentru a ajunge in acest moment. Insa, exista momente in care este impotant sa reveniti si sa va reamintiti, sa confirmati, sa aduceti inapoi energiile esentiale, care v-au adus aici, mai intai, energii esentiale, care au spus ca eu voi fi aici, pe Pamant, in acest moment maret al evolutiei.
 
Acesta nu este doar un moment obisnuit pe Pamant! Acesta nu se compara cu timpurile petrecute in Atlantis. Atunci, energia din Atlantis, a fost diferita. A fost mai lenta. A avut propria ei frumusete si propria viata, insa nu a fost ca cea, prin care veti trece voi acum. In Atlantis noi credeam ca ne pregatim sa intram intr-o energie noua, cand noi doar intram intr-o noua era a omenirii. Am parasit timpurile atlanteene, pentru a ajunge in era Christos/Cristica a omenirii. Ati trecut de ea si acum noi ne pregatim calea, inspre era Noii Energii.
Aceasta era a Noii Energii nu este doar o noua era a omenirii, este vorba, cu adevarat, despre Energia Noua. Este diferita de cea prin care am trecut in Atlantis. Este mai accelerate, acum. Totul se petrece intr-un timp record. Puteti observa asta, daca priviti trecutul din ultimii 2000 de ani ai omenierii, daca priviti in urma cu 200 de ani, sa observati ce s-a intamplat pe Pamant, de la revolutia industriala.
 
Acum, observati ce s-a intamplat cu constiinta, in ultimii 25 de ani! Ea merge extrem de rapid! A castigat un impuls important si momentul despre care am vorbit mereu – saltul cuantic – este foarte aproape de noi. Toate ceasurile arata acum ora 11 si 59 de minute, insemnand ca – nu vorbesc despre ceasurile de la mana voastra sau cele din perete, ci vorbesc despre evolutie, vorbim despre calatoria oamenilor, care au venit pe Pamant si au avut multe, multe vieti, doar pentru a ajunge in acest punct.
 
Shaumbra este ora 11 si 59 min. Aproape am ajuns. Afirmam asta, fara a crea vreo ingrijorare. In mod simplu, asta este. De aceea, cu cateva luni in urma, la intalnirea din vara, am vorbit despre Ordinul Cercului Crimson. Ordinul semnifica o activare a energiei pentru un scop, imprimarea unei directii, insa fara agenda sau asteptari. Inseamna intrarea unui grup, care isi spune Shaumbra, intr-un alt ciclu si o alta evolutie. Asa cum am afirmat, Ordinul nu inseamna control sau ierarhie. Acestea apartin trecutului. Fac parte din trecutul vostru. Ordinul nu inseamna ca vor exista unele restrictii – dimpotriva! Acest Ordin are legatura cu structura deschisa a energiei, insa este vorba despre energia care are un scop, despre energia care are o evolutie, in sine.
 
Am vorbit despre a fi initiat si aceasta este o alegere personala, o decizie personala. Sunteti dornici sa treceti la urmatorul nivel si la urmatorul pas sau doriti sa stati in spate? Nu are importanta, deoarece mai devreme sau mai tarziu, sufletul vostru si toate aspectele sale, vor evolua. Nu are importanta! Nu este vorba ca veti fi lasati in urma. Este doar o chestiune legata de: fie alegeti sa treceti prin initiere acum, fie alegeti sa treceti mai tarziu.
 
De la intalnirea noastra din iulie, in care am vorbit despre Ordinul Cercului Crimson de pe Pamant, Shaumbra din lumea intreaba a raspuns, intr-un mod stralucitor! Ei si-au reamintit cine sunt. Au facut alegerea de a merge inainte, privitor la aceasta dezvaluire personala si astfel, multi aleg acum sa fie invatatori. Unii vor preda materialele prezentate de Tobias si de mine, St. Germain. Altii aleg sa-si prezinte propriile materiale, intr-un mod personal si altii aleg sa realizeze o combinatie. Insa Shaumbra, lucrul important este sa pasiti in fata! Shaumbra trece in aceasta Energie Noua!
 
In timp ce faceti asta, si in special, in urmatoarele 8 sau 9 luni, veti intalni unele lucruri foarte interesante, care vor avea loc. Sunteti obisnuiti sa manuiti situatiile umane, de fiecare zi. Veti ajunge in punctul, in care veti fi echilibrati prin mintea voastra. Veti ajunge in punctul, in care va veti intelege, la nivel uman – veti intelege de ce sunteti aici, veti intelege frumusetea vietii. Veti ajunge in punctul, in care veti intelege de ce ati venit aici, in primul rand. Veti faci pasi mari, pentru a deveni fiinte umane suverane. Dar, pe durata urmatoarelor 8 sau 9 luni, va veti ciconi de unele forte. As dori sa petrecem cateva momente, sa vorbim astazi, despre aceste lucruri.
 
Acele forte, la nivelul lor de esenta, au de-a face cu integrarea energiilor masculine si feminine. Tobias v-a vorbit despre asta inainte si a tinut un excelent seminar, despre aceasta reuniune a energiilor lui Isis si a lui Adam – reunirea masculinului cu femininul. Insa este vorba despre mai mult, decat despre masculin si feminin, asa cum ati crede voi, prin mintea voastra. Este mult mai mult, decat atat! Aceste doua energii, masculina si feminine – Isis si Adam – sun rezultatul diviziunii initiale. Aspectele, masculin si feminin, ale oricarei fiinte suflet, a suferit prima despartire, prima diviziune in constiinta, chiar si in taramurile angelice.
 
Aceasta divizare a masculinului si femininului, a avut loc inaintea separarii luminii si a intunericului. A avut loc inainte de separarea negativului si pozitivului. Aceasta separare a masculinului si femininului, la nivelul sufletului sau iluzia separarii, merge mult, mult in urma si sunt multe, multe implicatii, rezultate din acest fapt, datorita diviziunii care a fost determinata in energie. Exista multe energii, grupuri si indivizi, care sunt foarte acaparati de aceasta veche separare. Sunt multi care sunt invesmantati in mai multa energie masculina, multi care sunt invesmantati in mai multa energie feminina. Asa ca in prezent, voi experimentati, pe planeta Pamant, ceea ce are loc prin evolutia Noii Energii, evolutie care cauta sa aduca inapoi si sa reuneasca masculinul si femininul.
 
Putem spune ca exista multe forte pe Pamant, care nu vor ca acest lucru sa se intample. Sunt foarte satisfacuti de puterea pe care masculinul o are asupra femininului. Sunt foarte multumiti cu modul in care energia masculina detine un fel de control, asupra politicii, religiei si asupra multor afaceri din lume. Exista multi care sunt invesmantati in energia feminina, deoarece pot participa la jocuri. Exista implicatii sexuale. Exista anumite energii foarte provocatoare si seducatoare asociate acestora. Exista cei care sunt impovarati sau balanseaza inspre feminin, care nu doresc de loc, sa vada reunirea acestor energii.
 
Asa cum ati discutat astazi, la prezentarea diapozitivelor si asa cum Tobias v-a vorbit mereu, aceste energii masculine din voi – rezulta din divizarea initala a identitatii sufletului. Multe din aceste energii se afla astazi, in mare dezechilibru. Aceasta este lupta care se duce pe Pamant si va continua. Va iesi la suprafata pe cai, pe care le veti vedea mereu la stiri si in media. Insa la nivelul adevaratei esente a lucrurilor, luptele care se duc pe Pamant, in prezent, isi au radacinile, originile, in aceasta dorinta a masculinului si femininului, care vor sa revina la un loc. Exista un motiv pentru aveasta nevoie de reintegrare a celor doua, ca sa treceti dincolo de separarea sufletului, sa treceti dincolo de nevoia de masculin sau feminin. Eliminati acea nevoie, toti deodata! Acea separare dintre barbat si femeie – masculin si feminin – reprezinta o iluzie! Nu mai trebuie sa existe vreodata! Insa, asa cum am spus, sunt multi cei care se simt legitimi in vechea separare, care nu doresc ca lucrurile sa revina la starea initala.
 
Aproape – voi face o afirmatie – aproape fiecare conflict sau lupta, care are loc pe Pamant acum, are de-a face cu energia feminina si masculina. Razboaiele pe care le-ati dus – nu au legatura cu pamantul, in ultima instanta. Nu sunt razboaie legate de bani si nu au legatura cu religia. La nivelul esentei, este vorba despre aducerea la un loc, a femininului cu masculinul. Luptele pe care majoritatea le au in viata lor, psihozele, problemele legate de ceea ce numiti ucigasi in serie, problemele pe care le aveti cu cei care sunt foarte dezechilibrati, se datoresc energiei masculine sau feminine – deoarece aceste increarca sa ajunga impreuna, insa exista fort,e care incearca sa le mentina separate.
 
Cand priviti in ziare, cand ascultati stirile, cand sunteti confruntati cu probleme la serviciu sau chiar acasa, stati in spatele zidului scund, asa cum spune Tobias! Observati ce se intampla, cu adevarat! Treceti dincolo de confuzie, treceti dincolo de cele ce apar din mintea voastra! Respirati profund si observati energiile centrale, care determina luptele, care determina conflictul. Este vorba despre reunirea masculinului cu femininul! Este ceva ce trebuie sa se intample, in timp ce intrati in Noua Energie. Acestea apar mai intai in indivizi si apoi isi croiesc drumul inspre grupuri, insa este ceva ce trebuie sa apara. In timp ce va apropiati mai mult, de momentul saltului cunatic, fortele care au tinut aceste elemente pretioase separate, isi vor face de cap. Vor deveni mult mai violente, vor deveni mult mai sonore si in special, vor exercita o mai mare influenta asupra constiintei de masa si acestea va vor afecta, daca nu veti fi constienti, de ceea ce se petrece!
Energiile foarte dense si vechi din constiinta de masa, vor avea tendinta sa va afecteze, sa intre in voi. Si asa cum am vorbit inainte, exista o minunata capacitate a mintii voastre, de a face ca totul sa para ca fiind propria problema, cand de fapt, nu este. Aceasta provine din exterior, provine din alt loc. Ca lucrurile sa devina si mai confuze acum, ceea ce se petrece pe Pamant, se intampla si in alte taramuri. Citam din cartile sacre, care spun, “Cum este in rai, asa este si pe Pamant. Cum este sus, asa este si jos si cum este jos, asa este si sus” Voi sunteti conectati intim, cu tot ce se petrece in alte taramuri, chiar daca nu sunteti constienti de acest lucru.
 
Tobias v-a vorbit luna trecuta, despre casa voastra de pe Pamant, de faptul ca aveti o casa in alte taramuri. Ceea ce se intampla acum pe Pamant, se intampla si in alte taramuri. Ele sunt taramuri nonfizice, insa sunt foarte conectate, cu ceea ce se intampla pe Pamant. V-am spus inainte – le numim taramuri invecinate. Ele sunt influentate si afectate de tot ce se intampla pe Pamant. Diferenta este ca fiintele din taramurile nonfizice, nu au corpuri, insa, inca duc lupte in alte taramuri. Inca exista unii in alte taramuri, care sunt pierduti si confuzi. Inca sunt cei care formeaza grupuri, pentru a avea grija de planurile lor, incercand sa influenteze lucrurile, care se petrec de partea lor si a voastra.
 
Cand luati o decizie aici pe Pamant, nu este vorba doar despre voi. Aceasta afecteaza ceva din alte taramuri. Cand ceva are loc in alte taramuri, acel lucru poate afecta ceea ce petrece pe Pamant. Va spunem aceste lucruri, Shaumbra, deoarece vrem ca voi sa intelegeti toate dinamicile care au loc. Va spunem aceste lucruri, deoarece timp indelungat s-a creata confuzie – confuzie deliberata – privitor la ce se petrece in alte taramuri. De foarte mult timp exista acest lucru numit voal, care va retinut sa vedeti, sa simtiti sau sa stiti totul despre celelate taramuri. Noi vorbim despre aceste taramuri invecinate, deoarece acestea sunt foarte intim conectate, la ceea ce faceti voi, acum. Trebuie sa incepem acestea, spunand ca exista multe, multe, multe taramuri. Cele despre care vorbim astazi, nu sunt taramurile angelice inalte sau taramurile cristaline. Acestea sunt taramurile invecinate. Acestea sunt taramurile apropiate de Pamant. Ele sunt intim conectate. Chiar si scripturile voastre va spun asta. Scripturile voastre va spun ca ceea ce am creat in rai si pe Pamant, vizibilul si invizibilul, sunt aceleasi lucruri. Ele sunt conectate. Raiul nu este mai maret sau, permiteti-ne sa vorbim in acesti termini, taramurile invecinate nu sunt mai marete, decat Pamantul! Ele sunt similare. Ele sunt doar doua aspecte diferite. Unul se afla in fizic, celalalt se afla in invizibil.
 
Exista acest lucru numit voal, ce a fost creat, care v-a impiedicat sa priviti in celelalte taramuri si in mare parte, a impiedicat celelalte taramuri sa va priveasca. Voalul functioneaza in ambele directii si nu reprezinta o oglida, doar intr-o directie. Exista unii care pot privi prin voal sau pot simti prin voal si exista unii de cealalta parte – un grup foarte precaut si aparte – care lucreaza din greu acum, pentru a mentine vechiul echilibru si vechea separare. Nu vreau sa spun ca este o conspiratie. Este doar un grup. Sunt entitati cu constiinta similara, cu agende asemanatoare, iar munca pe care o desfasoara acum, influenteaza constiinta de masa, in mod deliberat si astfel, influenteaza ceea ce faceti voi si uneori, chiar si ceea ce ganditi. Aceste grupuri aflate de cealalta parte, care au un plan foarte bine studiat, legat de mentinerea separarii masculinului de feminine, ii influenteaza pe cei care sunt liderii bisericilor, pe cei necunoscuti liderilor religiosi, deoarece multi au intentii bune si inimi evlavioase, insa sunt vulnerabili, datorita propriului dezechilibru dintre masculin si feminin. Ei sunt susceptibili la energiile de cealalta parte de voal.
Extinderea acestor energii si a acestor influente din taramurile nonfizice, n-ar trebuie sa fie trecute cu vederea de catre voi, deoarece ele incearca, in mod deliberat, sa impiedice Pamantul sa intre in Noua Energie si incearca in mod deliberat, sa impiedice omenirea sa integreze si sa fuzioneze masculinul si femininul, sa le aduca la un loc. Influenta este puternica acum, devine mai puternica pe zi ce trece si va deveni ceva, ce veti simti fiecare dintre voi, in urmatoarele saptamani si chiar in urmatoarele 8 sau 9 luni. Este datoria mea, sarcina mea sa vin aici si sa va vorbesc despre aceste lucruri, nu dintr-un punct de vedere al fricii, deoarece nu exista nimic ce ar putea sa va faca, aceste energii.
 
De la inceputul intalnirii noastre de astazi, v-am cerut permisiunea de a intra in corpul vostru, in mintea si in spiritul vostru.. Aici noi putem dansa impreuna. Aici putem impartasi energiile impreuna. Daca sunteti intregi in totalitate si va aflati in propriul sine in totalitate, stiind cine sunteti, eu nu va pot face nimic, nu va pot lua nimic. Entitatile de cealalta parte nu sunt nici mai inteligente si nici mai talentate, decat oamenii de aici, insa ele va joaca feste, deoarece nu le puteti vedea. Ele va joaca feste si va induc frica. Vor crea jocuri, deoarece ele se joaca in mod deliberat, cu mintile oamenilor. Vedeti, cei din taramurile invizibile au fost oameni inainte, in cea mai mare parte, asa ca ei inteleg cum este. Ei inteleg cum sa manipuleze, cum sa invoce frica, cum sa intre in mod atat de subtil, incat voi nici sa nu stiti, ca sunt gandurile lor, in mintea voastra. Shaumbra, ei fac asta mereu, mereu. In ultima instanta, majoritatea oamenilor, datorita faptului ca tind sa fie putin prostanaci, nu permit ca in viata lor, sa fie afectati prea mult, de acestia. Insa, in prezent, lucrurile se inflameaza/infierbanta. In prezent, presiunea este mai intensa si mai intensa!
 
In perioada dintre acum si sfarsitul anului, in special, fiecare dintre voi va fi provocat de trei sau patru ori, de catre aceste energii si as dori sa intelegeti ca nu va pot face nimic. Ele vor incerca sa va pacaleasca, ca sa credeti ca sunteti nepotriviti. Vor incerca sa va pacaleasca, ca sa credeti ca nu este nimic de facut, ca sa va schimbati viata. Le place sa se joace cu aceasta energie a destinului si le place sa se joace cu energia acestui Dumnezeu fals, pe care il aveti. Tobias v-a spus recent si afirm si eu acest lucru: Dumnezeul pe care il aveti in prezent, nu este decat manifestarea virusului energiei sexuale. Dumnezeu care a fost creat de oameni este o energie care judeca, o energie masculina, dezechilibrata, schizofrenica si foarte paranoica. Iata despre cine li s-a vorbit oamenilor zi de zi, pe care sa-l venereze, sa-l considere stapan, sa-l urmeze. Li s-a spus ca acest Dumenzeu ii va judeca la un moment dat, daca nu ii vor urma regulile. Acest Dumnezeu din constiinta umanitatii, nu este adevaratul spirit. Si chiar eu, St. Germain, nu as putea sa pun energia lui Dumnezeu sau a spiritului in cuvinte, pe care sa le puteti intelege, deoarece ar proveni doar din minte si ar proveni de la mine. Adevaratul Dumnezeu este dincolo de cuvinte! Nu are nici o legatura cu acest Dumnezeu distorsionat si pervertit, care exista in constiinta umanitatii, in prezent.
 
Aceste entitati din celelalte taramuri, din taramurile invizibile, realizeaza o munca minunata, in vederea promovarii acestui Dumnezeu. Ele indeplinesc o activitate excelenta, in privinta controlului oamenilor, a modului in care induc frica oamenilor, a modului in care ii intimideaza si a modului in care le limiteaza viata. Este vorba despre o incercare deliberata de a face asta si au proprii parteneri, care se afla in corpuri fizice, pe Pamant. Adesea, cei care poarta acelasi mesaj, pur si simplu, nu stiu ceva mai bun. Au fost hipnotizati. Au inceput sa predice aceste prostii, aruncandu-le oamenilor, pentru a-i mentine in vechile energii masculine si feminine divizate. Vor continua sa faca asta. Intr-un sens, ati putea spune ca isi au propriul ordin de cealalta parte, ordin foarte organizat, foarte extins si stiu exact, cum sa manipuleze constiinta individuala si de grup.
 
Shaumbra, nu va lasati impinsi de acestea, in nici un fel de frica si nu incercati sa descifrati cine si ce ii face, cuiva! Acesta este un lucru foarte personal, despre care va vorbim astazi. Va spunem asta, deoarece voi ca grup Shaumbra, ca fiinte umane iluminate si individuale, veti simti efectele – nu doar le veti simti, peste tot in jurul vostru – insa le veti simti si in voi. Este aproape ca o raza laser care provine din celelalte taramuri si care va trece prin unele blocaje vechi, prin unele moduri vechi, prin care oamenii au tinut energia inafara constiintei lor. Ea va trece direct prin voi, de asemeni. Nu sunteti imuni la aceasta. Nu sunteti imuni fata de aceste imense cantitati de curenti foarte puternici si deliberati de constiinta, care sunt indreptati spre Pamant in prezent, de catre cei din taramurile nonfizice. Insa, ii puteti lasa sa treaca direct prin voi. Nu trebuie sa ii lasati sa va afecteze! Nu trebuie sa le permiteti sa va inghete, pe caile voastre.
 
Cum veti sti ca se afla acolo? Cum veti sti ca sunt prin preajma? Primul lucru pe care il fac, este ca va creeze confuzie. Ele apar si va creaza confuzie, legata de deciziile potrivite, de deciziile gresite, pana in punctul in care, sa nu luati decizii, de loc. Nu doar asta, ci ca apoi sa va acuzati. Sa va spuneti ca sunteti indecisi. Sa va spuneti ca nu puteti lua decizii. Sa va acuzati ca sunteti slabi. Sa va spuneti ca sunteti plini de frica. Shaumbra, nu este vorba despre voi! Treceti direct prin ele! Lasati-le sa treaca prin voi! Stiati cine erati, atunci cand v-am cerut astazi permisiunea, sa intru in corpul, mintea, spiritul si gnostul vostru, in timp ce stateam aici, intr-un spatiu sacru si stiind ca nu va voi manipula. Si chiar de-as fi incercat, voi va cunoasteti pe voi-insiva suficient, incat sa fi permis sa trec prin voi.
 
Aceste energii provin din alte taramuri, asa cum am spus si sunt foarte prinse in diviziunea masculinului si a femininului. Ele trimit atat de multa energie inspre Pamant, in prezent, incat acestea determina lupte si razboaie si ii fac pe oameni sa innebuneasca. Cand o persoana innebuneste, cand isi pierde mintile, cand ajunge intr-un spital de boli mentale, este vorba despre mai mult, decat despre o singura persoana. Acest lucru afecteaza echilibrul constiintei umane – constiinta de masa – si este exact, ceea ce incearca sa faca aceste fiinte, acest ordin, de cealalta parte, in prezent. Ele incearca sa afecteze si sa tina pe loc constiinta de masa. Ati putea sa va intrebati de ce si care este planul? Nu sunt fiinte iluminate de cealalta parte? Nu, in mod special. Unele dintre ele se simt foarte indreptatite, in ceea ce fac. Ele simt ca aceasta separare esentiala a sufletului, in masculin si feminin, a fost greseala uneia sau a celeilalte energii si ca aceste doua energii reunite, ca in special – energia feminina – va incerca sa domine si sa anihileze energia masculina. Acestea nu inteleg, cu adevarat, echilibrul energiei. Nu inteleg reunirea. Ele se gasesc in propria constiinta, in propria lor hipnoza, incat participa la aceasta drama.
 
Acestea pot simti ca ceva se petrece pe Pamant, ca lucrurile se accelereaza, asa ca isi intensifica eforturile. Cand energia devine foarte intensa, ca aceasta, au obiceiul de a cauta legatura slaba din lant – cei carora le place fastul, cei care sunt egoisti, sunt usor de influentat. Liderii care poarta multe greutati si responsabilitati, care ii fac la nivel personal slabi, in ei-insisi, sunt foarte susceptibili la aceste energii. Oricine este dezechilibrat, intr-o mare masura, in privinta masculinului si femininului, de exemplu, sa luam un preot – acesta exista intr-o energie masculina, in mare parte – devin si foarte vulnerabili. Puteti merge in jos pe linia de demarcatie si observa unde vor cobori aceste energii si cum vor influenta ceea ce se intampla, in prezent, pe Pamant.
 
In timp ce veti vedea cum se vor intensifica aceste lucruri si cand chiar le veti simti in voi, respirati profund, reamintiti-va cine sunteti! Reamintiti-va ca nu exista nici o fiinta, nu are importanta cat sunt de marete si pline de putere, nu exista nici o fiinta de cealalta parte, care sa poata sa va faca ceva! Ele nu au drept de stapanire si nici o autoritate asupra voastra, indiferent de ceea ce spun. Nu au nici o influenta asupra sufletului vostru, indiferent de ceea ce spun. Reamintiti-va acest lucru, in timpurile care vor veni, in special, asa cum v-am spus, intre acum si sfarsitul anului, in special, atunci cand veti fi abordati, in mod semnificativ, de aproximativ trei sau patru ori.
 
Exista un motiv pentru acest mesaj si un motiv pentru toate aceste energii, deoarece la un alt nivel, la un alt nivel pe crea l-ati creat pentru voi-insiva, va aflati in prezent, intr-un proces de nastere! Pe durata acestui proces de nastere a voastra, intr-un fel, deveniti foarte vulnerabili. Voi dati nastere energiilor unite, reunite ale masculinului si femininului, pentru voi-insiva. Voi dati nastere, la ceea ce ati putea-o denumi, ca fiind urmatoarea voastra viata, insa nu o viata obisnuita, nu o viata in care sa veniti intr-un corp fizic. Voi dati nastere urmatorului mare aspect al vostru, noii versiuni a propriei constiinte! In prezent, va aflati in procesul de gestatie, insa curand aceasta nastere va avea loc si asa cum ati ghicit, pentru majoritate dintre voi, aceasta va avea loc in septembrie 2007.
 
Pe durata acestui proces de nastere, voi sunteti propriul tata si propria mama. Pe durata acestui proces de nastere, voi aduceti la suprafata imense cantitati de energii cretive, de la fiecare parte a voastra si voi toti va indreptati spre noua nastere a sinelui. Acesta este un lucru, pe care fortele care aleg sa ramana in dualitate, care aleg sa mentina separat masculinul si femininul, nu vor sa-l vada, de loc, deoarece ceea ce incercati voi sa faceti, consta in reunirea masculinului vostru, cu femininul si sa dati nastere noului voi, care nu este nici masculin, nici feminin. Acum, de dragul acestei discutii, nu vorbim despre barbat sau despre femeie. Noi vorbim despre energiile vostre originale, de esenta, care au fost divizate si separate – in masculin si feminin. Daca veti putea intelege implicatiile acestui lucru, veti intelege si ca nu veti mai avea energiile dualitatii. Nu veti mai avea energiile luminii si intunericului. Nu veti mai avea energiile binelui si raului. Nu veti mai purta dualitatea, in noua voastra constiinta.
 
Prin urmare, exista o mare ingrijoraee din partea celor care aleg sa ramana in Vechea Energie, in timp ce, fie traiesc ca fiinte umane pe Pamant acum, fie ca nu au corp fizic, in ceea ce numiti taramurile nonfizice, acestea nu vor sa vada ca are loc aceasta noua nastere a voastra. Vor veni in visele voastre si va vor teroriza. Vor incerca sa va puna la pamant. Vor incerca sa va innebuneasca si sa va manipuleze. Va vor spune ca acest proces al calatoriei spirituale in care va aflati, nu este nimic mai mult, decat o gramada de prostii psihologice. Va vor spune toate aceste lucruri, deoarece sunt insarcinati cu distrugerea noului vostru proces de nastere.
 
De indata ce un mic numar de oameni vor fi capabili sa finalizeze aceasta noua nastere, care este fara dualitate – este o constiinta extinsa, care nu contine elementele dualitatii – de indata ce se va intampla, Shaumbra, va fi foarte, foarte dificil, sa opreasca restul energiilor, sa impiedice masculinul si femininul sa revina impreuna. Asa ca, puteti vedea de ce sunt atat de ingrijorati, de ce nu vor ca voi sau altcineva sa aiba aceasta reunire. Puteti observa de ce am luat o perioada de odihna, pentru a pleca undeva cu mine insumi, pentru a integra masculinul si femininul meu. Inca am acele atribute. Am avut de-a face cu acestea, intr-un mod foarte echilibrat, insa inca am aceste elemente ale dualitatii. Este important pentru mine sa-mi iau un timp, pentru a le recunoaste pe ambele, pentru a onora grandioasa regina si grandiosul rege din interior, pentru a permite acestei iubiri noi sa existe intre acestia, ca sa dau nastere noului EU SUNT, al lui EU SUNT
 
Prin urmare, Shaumbra, fiti constienti de ceea ce se intampla! Fiti vigilenti! Lasati deoaprte lucrurile mici din viata voastra, in prezent! Este locul in care le place sa va afecteze. Va vor face sa va agatati de lucrurile mici, de detalii. De ce? Deoarece acestea consuma imense cantitati de energie si va impiedica sa aveti o viziune de ansamblu. Va vor influenta sa fiti prinsi in lucruri mici, in punctele foarte mici, care sunt nesemnificative. Observati acele lucruri marunte, in care sunteti prinsi! Sunt importante, cu adevarat? Sunt esentiale, cu adevarat sau sunt o energie care va manipuleaza, ca sa faceti lucruri, care nu sunt importante? Nu va lasati prinsi in lucruri mici! Chiar acum, in aceste timpuri, asa cum am spus inainte, reamintiti-va cine sunteti! Voi spuneti: cum sa fac asta? Ei bine, respirati profund! Sunteti divini! Sunteti suverani! Acestea sunt lucrurile de care sa va reamintiti! Orice altceva, este mai degraba nesemnificativ.
 
Pastrati-va mintea limpede, Shaumbra! Pastrati-va spiritul limpede! Asa cum am spus, au tendinta sa actioneze la nivelele confuziei. Ei, chiar acum, cand stati aici, incearca in mod clar sa faca energiile Sufleului nostrum, aflat impreuna, sa fie confuze, incearca sa va contracareze, incearca sa va ameteasca, asa cum fac cu unii dintre voi. Nu este energia mea, care face asta. Eu ma aflu profund in voi. Sunt o parte din voi, acum. Insa, energiile din exterior vor veni si va vor provoca scarba/sila, va vor face confuzi, va vor face sa deveniti iritabili si nervosi. Iata cum actioneaza ei! Voi, in mod simplu, va dati inapoi si va reamintiti cine sunteti si de ce va aflati, in prezent, aici! In ultima instanta, nu exista nimic ce ar putea sa va faca! Nimic ce ar putea sa va faca!
 
Si am spus, “ei”… iar voi spuneti, ei bine, cine sunt ei? Nu este vorba doar despre o persoana. De fapt, nici despre un singur grup. Sunt cei care sunt foarte legitimi cu vechea separare a masculinului, de feminin. Exista multe, multe, multe entitati de celalata parte, care se simt legitimi cu acest lucru. Exista si energii de cealalta parte, care sunt asemenatoare cu un mare grup pierdut. Multe dintre ele, nici nu stiu ca alcatuiesc un grup, ca sunt atat de pierdute. Acestea doar planeaza in preajma celorlalte taramuri. Ele sunt – daca veti simtit energia lor, pentru o clipa - nu sunt intunecate, nu sunt rele, sunt doar pierdute si confuze. Majoritatea au fost pe Pamant inainte si au fost foarte traumatizati de evenimente. Unii doar zabovesc in jurul taramurilor invecinate, insa alcatuiesc o energie gri. Sunt pierduti, bantuie si sunt confuzi. Acestea fiinte alcatuiesc o parte din aceasta energie, din prezent. Nu vor sa vada ca se schimba ceva. Nu vor sa vada vreo evolutie a energiei, deoarece ele sunt atat de prinse in a fi pierdute. Energia lor are, de asemeni, o influenta directa asupra voastra.
 
Pentru tot ce am creat Shaumbra, pentru tot ce am creat in rai si pe Pamant, ele actioneaza impreuna. Ele actioneaza impreuna. Sunt asemanatoare. In ultima instanta, nu exista voal. Nu exista diviziune. Toti sunt la fel, doar ca unii umbla in lumea fizica si altii nu. Sunt identici in privinta evolutiei energiei, inspre reunirea masculinului si femininului. A fost vorba despre diviziunea noastra initiala. A fost diviziunea noastra initiala, in interiorul nostru si este momentul ca sa ajunga la final.
Shaumbra, ca Standarde ale Noii Energii, v-am adus acum acest simbol nou, care va va ajuta, indrumandu-va prin aceste lucruri, va va ajuta sa va identificati ca fiind cel care este initiat in Ordinul Cercului Crimson, pe Pamant. Am asteptat timp de cateva luni. Am vorbit despre medalion. Nu am transmis acest model nimanui dintre voi, nici lui Cauldre. Insa acum, este momentul ca acesta sa vina si acesta va va ajuta sa va reamintiti cine sunteti, va va ajuta sa va reamintiti de Noua Energie. Modelul este simplu. Este un cal inaripat in culorile crimson, inconjurat de doua cercuri si in interiorul spatiului dintre cele doua cercuri sunt patru diamante, reprezentand cele patru categorii importante ale cailor Standardelor. Cele patru au in total 16 parti, reprezentand teza intreaga a caii Standardelor.
 
Asa ca, finalmente l-am transmis lui Cauldre si l-am postat. Am ales calul inaripat, deoarece reprezinta imaginatia. Este vorba despre a pune aripi unui lucru fizic, din 3D. Este povestea lui Pegas, intr-o mica masura. Pegas din mitologie, care a ajuns la zei, insa in acest caz este un simbol al reamintirii, ca voi sunteti Dumnezeu.
 
Reamintiti-va ca puteti pune aripi oricarui lucru – unui cal, unui om, chiar si unui porc! Si spunem ca atunci cand puneti aripi unui cal – simbolul energiei noi – cand ii puneti aripi, acest fapt arata ca nu exista limitari. Nu exista nimic care sa va tina in loc, in calatoria voastra, in drumurile voastre, in aventurile voastre; in constiinta extinsa, puteti fi calul inaripat! Puneti-va in locul acestui cal inaripat! Va puteti avanta in noile dimensiuni!
 
Calul, asa cum stiti, are o simbologie particulara, in energia sexuala. De aceea, foarte multi sunt atrasi de cal. Multe femei se simt foarte confortabil, in energia din preajma cailor. Asa ca l-am desemnat ca simbolul intrarii – avantarii – in Noua Energie!
 
Shaumbra a fost placerea mea, ca Adamus Saint-Germain, sa stau in locul lui Tobias si va pot asigura, ca la urmatoarea intalnire, veti avea si un invitat foarte interesant!
 
Eu sunt Adamus Saint-Germain.