MATERIALELE LUI TOBIAS
Seria Reintoarcerii
SHOUD 3: „Adio Puterii” Realizat de Adamus Saint-Germain, tramsmis prin Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson
4 octombrie 2008
www.crimsoncircle.com

 

 
Eu Sunt Cel Ce Sunt Adamus Saint-Germain. (audienta aplauda) Timpurile dure, necesita ingeri duri! (rasete) Si, de aceea ma aflu eu astazi, aici!
Mi-am gasit putin timp din programul meu foarte incarcat, caci vin direct de la o serie de intalniri din Paris, desigur Shaumbra, eu vin de la intalniri foarte dificile, intalniri ce vor continua zile, saptamani si luni de zile de acum inainte, intalniri la care am participat azi mai devreme, acum fiind noapte. Mi-am luat ceva timp din programul meu ca sa fiu cu voi, sa vorbim despre ceea ce se intampla in lume, sa vorbim despre caderea puterii.
Sa respiram profund inainte de a patrunde in aceasta discutie! Va cer sa va tineti de scaune, caci va fi o calatorie cu hopuri.
Dar dragi Shaumbra, ati stiut ca schimbarea va veni si de aceea, va aflati pe aceste locuri, fie ca sunteti prezenti aici, in acest centru foarte foarte neobisnuit, fie ca sunteti in Paris sau oriunde altundeva in lume – voi ati stiut – ati stiut – ca veti fi aici, in aceste locuri, in aceste momente.
Evenimente Actuale
Am luat parte in Paris la o serie de intalniri istorice, foarte importante si delicate, in ce priveste viitorul, destinul Europei, Asiei, Africii si Americilor, similare cu intalnirile care au avut loc pretutindeni in lume, in ultimele cateva saptamani. Daca erati in locul meu – ceea ce nu puteti – ati fi aflat cum este sa ajungeti in aceste locuri incredibile ale puterii - Washington, New York, London, Paris, Bangkok – peste tot in lume. Ceea ce vedeti este finalul puterii, asa cum era cunoscuta pe Pamant si slava Domnului ca despre asta este vorba!
Acest final al puterii ii sperie de moarte, pe cei care s-au hranit din ea, timp de ani si ani de zile. Ei isi vad imperiile prabusindu-se. Isi vad averile risipite. Ei vad tot ce credeau ca ii reprezinta ca se prabuseste inaintea lor, dar lumea se schimba.
Au fost cateva saptamani incredibile in istoria Pamantului, o istorie ce nu va fi uitata multa, multa vreme. Si asta este ca urmare a ceea ce s-a realizat in ultimii zece ani, prin constiinta oamenilor din lume, care intra acum in actiune. Este ceea ce s-a produs dupa Saltul Cuantic, cu un an in urma, ceea ce induce acum o schimbare la masa puterii, din lumea intreaga.
Voi explica mai pe larg, in acest Shoud, insa sa respiram profund, din nou!
(pauza)
Ne imbarcam in teritotii noi, care nu au mai fost vazute in nici una din vietile mele si nici voi n-ati vazut. Cea mai mare schimbare din omenire are loc in timp ce voi stati aici. Noi vorbim despre o schimbare in constiinta, care este fara asemanare.
Voi ati trecut prin aceste transformari inainte, in alte vieti, care s-au intins pe durata multor vieti – timp de sute sau mii de ani. Niciodata inainte nu s-a intamplat intr-un mod atat de concret si intr-o perioada de timp atat de scurta.
Tobias m-a rugat, daca pot, sa impartasesc cu voi unele dintre gandurile si sentimentele mele, sa va ofer unele perspective despre ce se intampla in lume, cu adevarat. Tobias se pregateste pentru discutia despre muzica, de maine. De asemenea, se pregateste pentru evenimentul din Brazilia, care are de-a face cu virusul energiei sexuale, activitate care este importanta acum, in aceasta imensa transformare care are loc.
Desigur, Tobias lucreaza si in privinta reintoarcerii sale in forma fizica, ca sa poata sa se alature voua, in carne si oase, sa poata fi aici, sa ii intampinati pe cei care sosesc acum – pe copiii de Cristal.
O, in aceasta transformare a puterii de pe Pamant, ii veti vedea pe majoritatea celor care au trait pentru putere – care au trait vieti si vieti de-a randul in casele puterii, stand pe scaunele puterii, alaturi de ciudateniile puterii lor – ca parasesc Pamantul si ca nu vor mai reveni curand.
Se va face loc pentru cei care nu au mai fost pe Pamant inainte – aceasta serie de cristali, de copii ai Energiei Noi, care vin in manunchiuri de raze energetice, prin portalurile constiintei, la care ati ajutat sa fie create. Daca va ganditi ca sunteti la o varsta la care nu mai puteti naste – asa este!(hohote de ras). Am observat putina panica la unii dintre voi!(hohote de ras) „Draga Dumnezeule, nu inca unul, langa cei care sunt in viata mea! Doi sunt suficienti.”
Dar, intr-un alt mod, foarte real, voi dati nastere. Ati fost in perioada de gestatie timp de cinci, zece ani, creand deschiderile care le vor permite Cristalilor sa vina aici. Si, ei nu sunt cei intelepti! Ei sunt cei noi. Ei nu sunt cei care vin cu solutii si raspunsuri la multiplele probleme si provocari, cu care se confrunta omenirea acum, deoarece cei intelepti sunt deja pe Pamant si stau in aceste locuri, iar aceia sunteti voi.
Mesagerii
Dupa cuvintele unui prieten drag de-al meu si de-al vostru, voi sunteti cei pe care ii asteptati. Voi sunteti mesagerii. Voi sunteti cei care ati venit traversand timpul si spatiul si in loc de a fi prinsi in aceasta dimensiune foarte liniara si restrictiva, voi sunteti cei care ati venit aici cu mesajul, cu mult timp in urma, deghizati timp de multe vieti in corp fizic, prinsi in minte, foarte multa vreme.
Ah, mintea! Vom trece dincolo de minte si asta ii va speria pe multi, deoarece ei nu cunosc nimic in afara de minte. Mintea a fost un centru al puterii si noi vom trece dincolo de aceasta.
Voi sunteti mesagerii, nu cei din farfurii zburatoare, nu unii lideri despre care ganditi ca vor iesi din front, ganditi ca vor veni sa salveze aceasta planeta. Voi sunteti mesagerii. As dori sa inspirati in interior asta!
As dori sa va reamintiti cine sunteti, de ce ati fost in templele din Atlantis, de ce v-ati intors in vechiul Egipt, de ce ati revenit in timpurile lui Yeshua si de ce, fara sa fie nici o coincidenta, ati revenit mereu, in cele mai importante si dramatice momente din istoria acestei planete. Dar, este vorba despre o istorie ce merge dincolo de aceasta planeta, o istorie care are efect acum, asupra unui numar de peste o mie de Pamanturi noi, care asteapta sa demareze, care sunt in formare in alte taramuri, care insa, sunt ca niste oglinzi ale acestui Pamant fizic, original si acestea sunt in asteptare.
In ceruri, acolo unde se afla familiile voastre spirituale, acestea asteapta, respira profund, trimitandu-va iubirea lor profunda, deoarece voi sunteti si mesagerii lor. Nu ati venit pe Pamant ca sa preluati o pozitie politica inalta, sa deveniti magnatul unei inteprinderi de miliarde de dolari sau sa ajungeti un star de rock pe o scena, deoarece ati invatat in vietile trecute, ca acestea sunt roluri dificil de jucat, de catre adevaratii mesageri. Este foarte usor sa fiti prinsi de putere, sa fiti coplesiti de toate aceste energii, indreptate catre voi.
Ca mesageri, care ati traversat timpul si spatiul, sunteti cei care va aflati aici intr-o pozitie linistita, duceti un nivel de viata obisnuit, dar la nivel foarte extins, ati venit sa aduceti mesaje pentru restul omenirii, sa aduceti viziuni despre viitor, sa aduceti speranta unei noi cai si de aceea va aflati aici.
Adesea voi v-ati indoit. Va intrebati: daca acesta este adevarul, de ce nu ati fost puternici? De ce nu ati facut toate acele lucruri grandioase, care i-ar fi impresionat pe prieteni, pe rude si pe ceilalti oameni? De ce nu aveti acea clarvedere limpede? De ce nu puteti prezice viitorul? De ce nu puteti misca obiectele, fara sa le atingeti, asa cum fac eu?
Le-ati pus deoparte pe acestea, cel putin de aceasta data. Ar fi devenit o distragere. V-ar fi determinat sa va focalizati pe ceva, care ar fi devenit propria otrava.
Dragi prieteni, voi – ii privesc pe cei de aici, va privesc pe voi care veniti traversand spatiul prin Internet si la cei care vor asculta si vor viziona mai tarziu – daca imi auziti cuvintele sau cititi aceste cuvinte, daca veti fi atinsi de energia acestui grup numit Shaumbra, voi sunteti mesageri si ati venit aici, acum.
Tobias se pregateste pentru mai multa activitate, se pregateste sa revina pe Pamant, se pregateste sa lucreze cot la cot cu voi.
Kuthumi, care nu a mai aparut in acest fel inaintea Shaumbrei, este atat de ocupat, caci lucreaza cu voi si voi stiti asta. Ii simtiti energia. Il simtiti cum incearca mereu sa va faca sa intelegeti, ca este vorba despre a fi prezent in acest moment in corpul vostru si a va expansiona dincolo de minte!
Insa astazi… astazi este ziua mea! Astazi este ziua lui Adamus si iata-ne aici! Voi va aflati in punctul culminant al celei mai mari schimbari de pe Pamant
Ea Are Loc Acum
Acum, unii va puteti indoi de asta, deoarece in vietile trecute schimbarile au aparut pe vremea razboiului, in cea mai mare parte sau a foametei. Acelea au fost doua cai de a declansa schimbarea. Dar acum, nu veti mai vedea acel gen de razboaie, pe care le-ati vazut in trecut. Veti vedea o cale total noua de schimbare a constiintei.
Pentru cei dintre voi care asteptati anul 2012, veti pierde distractia. Veti pierde petrecerea, deoarece ea are loc, chiar acum. Ea a inceput – adevaratele schimbari au inceput cu un an in urma. O, ele au inceput sa se inalte de multa vreme, dar adevarata schimbare din constiinta, de trecere de la vibratiile Energiei Vechi la expansiunea Energiei Noi, au inceput cu un an in urma - observati ce s-a intamplat de atunci! Daca asteptati ca in anul 2012 sa apara vreo schimbare mareata, veti pierde totul.
Pe durata urmatorilor patru ani, in special, cand veti observa ca au loc unele lucruri dificile, lucruri provocatoare, cand veti vedea vechea constiinta de pe Pamant ca se dezintegreaza, ca se prabuseste, ei bine, da, vor fi unii care vor intra in panica. Vor fi unii care se vor teme, care vor recurge la a fura, fie ca este vorba despre bani, fie ca este vorba despre energia sau constiinta celorlalti oameni, fie propria avere. Veti vedea ca se petrec o multime de lucruri.
Cei patru ani vor fi o perioada in care va trebui sa fiti in echilibru, sa aduceti la suprafata tot ce ati invatat, ce ati castigat ca intelepciune, tot ce stiti din interior. Urmatorii patru ani vor fi cei, in care veti inceta sa va ascundeti si sa pretindeti ca sunteti o victima, ca asteptati altceva. Veti inceta sa pretindeti ca aveti de invatat mai mult, ca trebuie sa treceti prin tot felul de ritualuri si ceremonii, pentru a deveni omul Energiei Noi. Voi deja sunteti asta, aici, acum, in aceasta zi! Nu exista nici un lucru care sa va lipseasca, decat increderea in voi insiva.
Ceea ce vedeti ca se intampla in lumea intreaga, in prezent, este o pierdere profunda a increderii – a increderii in vechile sisteme, in vechile organizatii, in guverne. Ceea ce aveti voi la indemana, dragi Shaumbra, unul dintre cele mai importante instrumente, este adevarata incredere in voi insiva, In ultima instanta, este vorba despre acelasi lucru, pentru intreaga lume: este vorba despre a invata sa aiba incredere in faptul ca detin toate raspunsurile. Dar acum, pe durata acestor timpuri de transformari si de prabusiri, este momentul sa va reamintiti, sa reveniti la increderea in voi insiva.
Veti fi capabili sa treceti prin toate acestea neatinsi, daca va veti reaminti sa aveti incredere in cine sunteti. Eu nu vorbesc despre a avea incredere in vreun dumnezeu necunoscut, in vreun guru, in cine credeti voi ca veti deveni, peste cinci sau zece ani, de acum inainte. Eu vorbesc despre a avea incredere in voi, chiar acum. Voi dispuneti de fiecare instrument necesar, de fiecare resursa necesara, voi aveti tot ce va trebuie acum, deoarece, ca mesaageri, ca cei care pot traversa timpul si spatiul, voi le-ati pus acolo pentru voi insiva. Aveti incredere ca ati stiut sa va puneti acel instrument pe cale, pentru a-l folosi in momentul Acum! Aveti incredere ca le-ati pus acolo si ca vor fi acolo!
Respirati profund! Nu asteptati pana in anul 2012, caci pana atunci aceasta transformare in constiinta va trece prin cel mai dificil ciclu. In 2012 deja veti vedea inceputurile noului Pamant manifestate, chiar aici.
Pierderea Puterii
Lucrul esential, scopul discutiei mele, titlul discutiei de astazi este adio puterii si desigur, este ceea ce vedeti. Cand vreti sa stiti ce se intampla, voi imi spuneti, „St. Germain ofera-ne ce e mai important! Ce se intampla pe Pamant, in acest moment?” Este vorba despre pierderea puterii.
Voi ati vazut ca s-a intamplat in voi insiva, asa ca, ar trebui sa stiti exact despre ce este vorba. Au fost zece ani de pierdere a puterii proprii, chiar daca ati incercat cu disperare, sa va agatati de ea.
Daca aruncati o privire la trecutul vostru, din aceasta viata, mare parte are de-a face cu pierderea propriei puteri. Acest lucru include centri de putere din corpul vostru. V-ati pierdut centri vechi de putere, unul fiind al energiei sexuale vechi. Acesta a fost un centru major de putere. Acesta a fost unul dificil de depasit pentru unii dintre voi, deoarece erati atat de prinsi in el. Dupa multe vieti, in care v-ati bazat pe energia sexuala – si eu nu vorbesc doar despre a face dragoste cu cineva – eu vorbesc despre locul in care ati adus puterea si de unde o emanati!
Ati petrecut aceasta viata ca sa invatati cum sa eliberati puterea sexuala din interiorul vostru. Unii dintre voi ati folosit-o ca sa ridicati bariere puternice in jur. Altii ati folosit-o doar pentru hranire energetica. In loc de a va raporta la ceea ce exista in interior, ati functionat prin acest centru sexual de putere, pentru a va hrani din ceilalti.
Asa ca, a trebuit sa plece. Nu eu l-am luat de la voi. Nimeni altcineva nu vi l-a luat, ci voi ati ales cicrcumstante in viata – chiar daca au fost foarte, foarte dificile si provocatoare – ca sa daramati acel centru de putere.
Cativa ati avut banii ca centre de putere. Aai invatat asta pe durata vietilor si a trebuit sa invatati ca puterea este o iluzie. A trebuit sa invatati sa va eliberati de acea putere si acest lucru a fost dificil: eu am varsat cateva lacrimi pentru unii dintre voi, atunci cand ati pierdut totul, din punct de vedere material. Apoi, cand ati incercat sa il recastigati, a trebuit sa-l pierdeti din nou. Slava Domnului ca s-a intamplat asa!
Unul dintre centrele cu care multi dintre voi inca va luptati, dar vom trece prin el, este centru puterii din mintea voastra. Ati pierdut puterea sexuala, puterea financiara, asa ca ati plasat totul aici, sus. „Cel putin imi voi pastra simtul meu, mintea mea. Cel putin, inca voi putea sa raman rational.” Si acesta se duce! (unii rad)
Vedeti voi, mintea a fost un centru de putere foarte inselator, foarte incapatanat. V-ati plasat aici intreaga putere, toata valoarea, tot ce ati gandit ca ati putea crea si ca ati putea fi. Noi am observat ca si asta pleaca, deoarece puterea este o iluzie.
Puterea este o energie vibratorie, veche. Puterea si orice are de-a face cu puterea consta in a avea energii opuse. Am mai trecut prin asta inainte – pozitiv/negativ, masculin/feminin, lumina/intuneric – lucruri de acest gen. Insa voi v-ati focalizat centrul de putere in minte si acesta este ultimul centru de putere iar acesta pleaca acum. Cand va fi eliberat, va veti deschide spre universul interior si exterior a cine sunteti, cu adevarat. Cand iluzia acestei ultime vestigii de puteri va disparea, veti intelege ca mintea era o limitare. Exista mult mai multe lucruri disponibile pentru voi.
Unii dinte voi ati folosit religia si spiritualitatea ca centrul vostru de putere iar combinatia cu mintea, a constituit un cocktail foarte periculos. Ati folosit retorica religioasa si B.S. spiritual! (unii rad) (in engleza bulshit: discurs fals, nesincer, dar si „rahat”) Cauldre n-a vrut sa ma lase sa spun cacat (in engleza shit) asa ca am spus B.S. (hohote de ras) Ca centrul al puterii unii l-ati combinat cu centrul puterii sexuale in trecut si iata ce se intampla! Vedeti acum asta in biserici. Voi ati invatat sa va eliberati de acea dogma, de acea filozofie sau fatada. A fost un centru de putere si el se elibereaza.
Apoi v-ati confectionat alte mici centre de putere in corp si le-ati legalizat – este vorba despre ceea ce numiti chakre. Nu aveti chakre. Voi sunteti Dumnezeu, de asemeni. Nu trebuie sa acumulati putere in cercurile miscatoare, colorate din corp. Este o iluzie sau poate ar trebui sa spun o deziluzie. In mijlocul acestora ati dat puterea voastra la toti ceilalti. Ati invatat in zece ani durerosi cum este sa lasati lucrurile sa plece.
Asta a insemnat pentru voi pierderea puterii, ca sa puteti fi cine sunteti, cu adevarat. Ati putut sa intrati in Energia Noua, care nu are nevoie de putere, nu vrea putere si nici nu permite existenta puterii. De ce ati avea nevoie de putere intr-o energie care este expansionala, in oricare directie? Ea nu are nevoie sa se opuna ei insisi, pentru a se cunoaste. Nu are nevoie sa acumuleze nimic, deoarece totul deja exista acolo. De ce ati avea nevoie de putere?
Incepand din zilele tarzii ale Lemuriei, pana in Atlantis, acest concept al puterii s-a consolidat intr-una. A fost adus pana in aceasta era moderna – voi o numiti moderna – si s-a umflat. A scapat de sub control. Ceea ce se petrece in lume, in prezent, in timp ce lumea trece in Energia Noua si in Constiinta noua, este ca puterea nu mai este admisa.
In acest moment, puterea este o otrava. Veti vedea asta mereu, cand veti citi titlurile din ziare si veti vedea ce se intampla in lume. Cea mai mare putere de care s-au agatat oamenii in trecut, incepand cu cele mai mari si puternice institutii, va deveni otrava lor. Cu cat se vor agata mai mult de ea, cu atat mai otravitoare va deveni. Cu cat vor incerca mai mult sa creada in ea, cu atat mai veninoasa va deveni. Cu cat vor incerca mai mult sa o foloseasca impotriva cuiva, cu atat mai mult ii va sugruma. Ii va sufoca. Le va scoate viata din ei.
Puterea este o stare de constienta de sine. Puterea a atins un punct in propriul ciclu, in care nu mai poate fi putere, de loc. Ea nu mai poate fi alcatuita din forte opuse: masculin/feminin, lumina/intuneric. A devenit prea mare. Ea isi cauta propria eliberare din vechea constiinta care a fost, iar acum, se intoarce in sine. Puterea este ortavitoare si ucigasa in sine si pentru oricine se agata de ea.
Cuvinte dure, insa cuvinte reale! Veti vedea asta! Veti vedea asta in urmatoarele saptamani si atunci va veti intreba: ce se intampla in aceasta lume, se prabuseste aceasta? Cu siguranta, raspunsul este nu! Puterea se autodistruge si ii distruge pe toti cei care au abuzat de ea, au folosit-o sau au inteles-o gresit
Ce Se Afla Inainte
Sa trecem prin unele categorii! Sa aruncam o privire la potentialul titlurilor pentru ceea ce va urma. (Linda spune, „Este surpriza din octombrie?”, Adamus rade) Mai intai de toate, ati vazut asta in sectoarele finaciare si ati vazut doar inceputul. Cei pe care ii veti vedea in urmatoarele luni, in special, vor fi cei care s-au agatat de putere – nu doar in aceasta viata, ci in multe vieti, s-au agatat de ea mereu – s-au reincarnat mereu in ea. Ei si-au acordat un gen de putere de dictator si sunt multi pe Pamant, in prezent.
Cei care au detinut puterea finaciara, ii veti vedea ca vor incerca cu disperare, sa o obtina, sa o castige la loc, sa o manipuleze. Stati in spatele zidului scund, respirati profund, aveti compasiune, caci va fi un dezastru pentru ei. Va fi dezastru pentru familiile lor, pentru cei care i-au servit, pentru toti cei care fac parte din jocul puterii lor. Dragi prieteni, stati in spatele zidului scund, cu compasiune! Sa nu va para rau, catusi de putin pentru ei! Ati putea spune, intr-un sens, intr-un sens distorsionat, ca o fac si in numele oamenirii. Ei stiau ca asta va veni.
In 1500, in 1700 si tarziu in 1900 noi am avut, ceea ce ati numi, unele discutii foarte spirituale, multidimensionale, mistice cu aceste grupuri, care au detinut puterea. Le-am aratat ce va urma. Nu au crezut. I-a determinat sa se agate cu mai multa disperare si acum asta se intampla.
La un anumit nivel ei au stiut ca va veni. Sa nu va para rau! De asemenea, sa nu va para rau, caci unii dintre ei vor veni la unii dintre voi, ca sa afle ce naiba se intampla in viata lor. Vor trai un cosmar cand vor veni la voi. Vor trai intr-o lume a suferintei. (rasete in timp ce sirena unei ambulante se aude in fundal)
Dragi Shaumbra, puterea este o otrava, in prezent. Este o otrava pentru cei care se afla in pozitii guvernamentale, care is joaca micile lor jocuri, care au avut micile lor imperii, care s-au gandit mult la ei si la micul lor grup, care i-a sustinut. Nu vorbesc doar despre oficialitatile alese. Eu vorbesc despre birocrati. Acestia se vor da in vileag. Birocratii vor descoperi o noua legiune de fiinte, care vor veni ca sa serveasca, nu ca sa ia. Cei care s-au agatat de micile tronuri de putere se vor gasi si ei intr-o lume a suferintei.
Nu noi determinam ceea ce se intampla, ci puterea din care se adapau, a devenit otravitoare. Adevarata putere pe care se bazau, bautura pe care o sorbeau in fiecare zi, constituie o otrava acum.
Veti vedea ca va continua in biserici. Slava Domnului pentru asta, (rasete) caci au detinut puterea guvernamentala, puterea banilor, a energiei sexuale si puterea spirituala sau a constiintei, iar cand se vor adapa din puterea lor, le va exploda inima. Se vor distruge din interior, prin ceea ce au abuzat de foarte multa vreme. Vor aparea povesti despre cei care au detinut puterea religioasa, a credintei si a increderii oamenilor si despre ceea ce sunt, cu adevarat – demonii care sunt, cu adevarat.
Regret, Tobias nu ar…el v-ar fi prezentat asta mai bland. Eu doar le pun pe masa. Am avut cateva saptamani lungi de negocieri. M-am aratat uneori ca o pisica – una dintre noile mele preferinte. Stiti, oamenii sunt foarte nostimi: ei cred ca pisica este inofensiva. (rasete)
La intalnirile din Paris de mai devreme, am aparut ca un barbat si i-am socat de moarte pe unii dintre oamenii puterii, pe acei bancheri, birocrati, politicieni care m-au recunoscut la St. Germain, din alte vieti. Ei n-au putut sa inteleaga – „De unde te stiu eu?” iar eu doar am zambit si am spus, „Ma stii din iad.” (rasete si audienta aplauda.) „…si chiar acolo ai sa te intorci!” (hohote de ras)
Draga, draga Shaumbra, ceea ce vedeti acum este un adio adresat puterii, puterii ca otrava pe Pamant, din acest moment. Ea matura fiecare institutie a puterii. Veti vedea asta chiar si in institutii ca: universitati, scoli, in departamentele de politie, in armata, deoarece acestea erau lucrurile care ii sustineau, iar acum vor fi lucrurile care ii vor distruge.
In aceasta transformare veti vedea, ei bine, haosul! Eu nu il voi prezenta mai atractiv. Il veti vedea pretutindeni. Unii il veti experimenta prin cei apropiati din familie sau prin prieteni. Ei vor pierde lucruri. Vor fi in dureri si suferinta – sau cel putin in iluzia ei. Se vor intreba unde este Dumnezeu si asta va fi una dintre cele mai dificile intrebari. Vor sta pe coate si in genunchi rugandu-se mereu, lucru care ii va innebuni, deoarece ei si-au tras puterea dintr-un dumnezeu fals, de fiecare data cand s-au rugat lui. Ei nu se rugau lui Dumnezeu, ei se rugau pentru putere. Cand se vor ruga acum, se vor adapa din otrava Vechii Energii si asta va trebui sa-i schimbe.
Sa respiram profund! Respirati profund!
In timp ce veti sta in spatele zidului scund si veti observa otrava puterii cum isi croieste drum peste intreg Pamantul; in timp ce veti vedea asasinarea liderilor europeni intr-un viitor foarte apropiat; in timp ce veti vedea transformari majore pe Pamant, cutremure prezise de multa vreme – acestea se vor intampla Shaumbra, inaintea ochilor vostri – intelegeti ca este vorba despre pierderea puterii!
Acest lucru nu se intampla deoarece oamenii sunt diabolici. Oamenii – oamenii sunt buni. Oamenii au inimi. Oamenii sunt plini de iubire si speranta, insa cativa au incercat sa le indeparteze si asta nu mai merge. Cativa au incercat sa opreasca tranzitia intr-o noua constiinta, in care puterea nu este necesara si nici dorita. Ei au incercat sa o opreasca si asta va fi propria lor distrugere.
Veti vedea revolte pe strazi, orase incendiate. Veti vedea oameni care se vor imbolnavi, veti vedea boli care se vor raspandi mult prea repede, pentru ca stiinta moderna sa le poata stopa. Veti vedea unele zile intunecate si nu este vorba despre sfarsitul lumii.
Este Momentul sa Fiti Cine Sunteti
Va voi cere fiecaruia, sa va reamintiti sa aveti incredere in voi insiva, sa intelegeti ca nu aveti nevoie de putere, ca nu aveti nevoie de acea energie veche! Va voi cere fiecaruia, sa va ridicati si sa fiti mesagerii care sunteti! Ati trecut prin multi ani duri in vederea pregatirii proprii, pentru acest timp in care traiti. Voi sunteti cei la care vor veni, ca sa ii ascultati. Ascultati-i! Vor avea nevoie de cineva care doar sa-i asculte – fara sa verse retorici, fara sa faca veun gen de ritual sau de vindecare prin cristale. Vor avea nevoie de cineva care sa-i asculte.
Vor avea nevoie de cineva, care sa-i ajute sa respire, deoarece, asa cum a spus Tobias inainte, vor ajunge intr-o stare de soc. Ei vor crede ca traiesc intr-un timp apocaliptic. Va fi resimtit in acest mod de multi oameni. Dar, din nou, subliniati cuvintele mele, eu nu prezic sfarsitul lumii, eu prezic mari schimbari si prezic dizolvarea puterii.
Veti avea experiente care vor fi putin infricosatoare, in care puterea fizica – electricitatea voastra se va opri – nu doar intr-un mic oras, ci intr-o tara intreaga sau in multe tari. Va veti interba ce se intampla, vedeti, caci lumea voastra se bazeaza pe o retea de putere alimentata de resurse nucleare, carbonifere si altele. Voi aveti un Pamant electrificat si veti vedea si prabusiri ale unora dintre acele retele, de care dispuneti. Vor fi repuse in functiune dupa un timp, insa ele vor iesi din functie intr-un mod neobisnuit si misterios, in diferite parti ale lumii.
As dori ca voi toti sa va opriti in acest moment, iar daca cumva veti da vina pe extraterestri,(rasete) noi va trebui sa avem o lunga discutie. Va voi trimite la gradinita spirituala. (Linda spune, „Gradinita spirituala?” audienta rade)
Shaumbra, veti vedea lucruri pe care nu le-ati mai vazut inainte si nu trebuie sa va afecteze. Nu trebuie sa va rastoarne. De fapt, ele nu pot face asta, deoarece voi ati eliberat puterea. Voi ati revenit la voi, la Sursa, la Dumnezeu-l din interior. V-ati eliberat de retele, ca sa spun asa, de constiinta umana a Energiei vechi. Reamintiti-va a trebuit sa va tragem pe unii dintre voi din retea, cu aproape trei ani in urma! Eliberati acea retea a constiintei umane, chiar si reteaua constiintei spirituale, ele nu va vor afecta, deoarece voi nu va bazati pe putere, ca ceilalti oameni din lume, in acest moment.
Vorbind de intamplari, veti vedea ceea ce multi vor numi vizitatorii – luminile de pe cer – tipare foarte neobisnuite, cum n-au fost vazute inainte. Acestia nu sunt extraterestri. Ele sunt noile constiinte ale omenirii, care sosesc aici. Vor fi percepute ca lumini pe cer, nu doar noaptea, ci si pe durata zilei. Ele vor fi percepute ca schimbari interesante, in mare parte ca energie luminoasa, da si alte tipuri de energii. Unele vor fi interpretate prin minte si de ochi ca fiinte extraterestre, insa este Energia voastra Noua, divinitatea voastra si noua constiinta, care vin aici. Nu va intoarceti la caile vechi ale puterii, prin care le acordati extraterestrilor.
Voi sunteti mesagerii. Voi sunteti cei pe care i-ati asteptat.
Desigur, vor fi si constiinte din alte dimensiuni, de pe alte planete, din alte locuri, care vor veni sa priveasca si sa observe, insa nu vin ca sa va salveze. Ele nu vin cu raspunsuri, deoarece voi dispuneti de ele. Veti simti energia familiilor spirituale. Veti simti energia noului Pamant, a multor Pamanturi care incep sa se formeze, energiile Cristalilor, care vor veni si a celor noi, care ajung mai aproape si mai aproape de Pamant. Ei sunt capabili sa se aproprie, deoarece valul este mai subtire. Ei se vor apropia mai mult, in timpul dramelor si al schimbarilor, insa reamintiti-va ei nu sunt cei trimisi ca sa va salveze.
Voi nu aveti nevoie de nici un salvator. Voi sunteti cei pe care i-ati asteptat!
Nu va trebui sa va ingrijorati de lucruri ca imbracaminte, alimente si de un acoperis, deoarece totul va fi acolo pentru voi. Nu trebuie sa va ingrijorati in privinta salvarii lumii. Ati incercat asta inainte, in alte vietii si s-a intors inpotriva voastra. Voi sunteti fiinte suverane acum, aici pe Pamant, ca sa fiti cei care asculta, sa fiti un vizionar, sa fiti cei care ii vor ajuta sa respire si veti fi cei care ii veti ajuta sa vada, ca nici ei nu mai au nevoie de putere.
Veti avea tendinta sa va temeti, sa fiti prinsi in drama, deoarece va fi bezna. Va voi cere sa va reamintiti cine sunteti! Va voi cere sa va reamintiti ca exista Centrul Service Shaumbra, la crearea caruia ati participat, unde puteti merge oricand, pentru propria refacere!
Unii ati intrebat, unii v-ati impacientat si ati spus, „Tobias, St. Germain, voi ati spus ca vor veni la usa noastra, ca vor veni la noi. Unde sunt cei care vor veni la mine?” Va spunem sa fiti pregatiti pentru ei, deoarece ei vor veni. Cei care au simtit ca le este tras covorul de sub picioare, care simt ca traiesc un cosmar, pe care niciodata n-au vrut sa-l traiasca, vor veni la voi.
Potentiale Noi
Vor fi patru ani dificili pentru omenire si apoi, veti vedea zori noi. Veti vedea o noua era, la care voi si multi altii ati lucrat, in alte taramuri. O veti vedea manifestandu-se pe Pamant. Veti vedea ca vor pleca multi dintre cei care se raportau la vechi, iar cei care vor ramane, se vor schimba. Ii veti vedea pe foarte multi dintre cei noi, care vor veni.
As dori sa luam un moment aici, cu toti Shaumbra din lumea intreaga, as dori sa fim impreuna in acest spatiu, pentru a crea o viziune, un potential. Asta nu inseamna ca vom crea o viziune mentala. Adevarata viziune provine din simtire si din inima. Nu trebuie sa incercati sa creati o imagine mentala despre cum vor arata lucrurile.
As dori sa simtiti un potential pentru omenire. N-as dori sa va ganditi la o lista detaliata, ca fiecare om ar avea nevoie de un bol cu cereale, de pantofi confortabili si de o masina de condus. Acelea sunt lucruri din minte. Adevarata viziune provine din sentimente.
As dori sa va opriti pentru un moment! Reamintiti-va una dintre experientele din viata voastra, reamintiti-va un sentiment care a fost complet, un sentiment de fericire! Ar fi putut fi o zi in care va plimbati pe plaja, ar putea fi amintirea unei plimbari prin padure, chiar conducand masina! As dori sa-l simtiti!
Vedeti, acesta este un sentiment. Simtiti in acesta!
(pauza)
In acel sentiment, in general, exista o senzatie de implinire, de a fi multumit si de a nu avea nevoie de nimic, in acel moment. De aceea v-ati simtit multumit si complet. In acel moment special, pe care il puteti simti acum, totul exista acolo. Totul era echilibrat, in acel moment. Este un sentiment de pace. Este un sentiment in care nu aveati nevoie de putere. Erati doar voi.
Acum, sa ne alaturam impreuna, pentru a crea o viziune pentru omenire, dar inainte de asta, as dori sa fac cateva comentarii nepoliticoase. Exista grupuri de oameni, grupuri de indivizi peste tot in lume, care incearca sa aiba aceste viziuni pentru omenire, insa ceea ce sunt acestea, cu adevarat, sunt dorinte foarte rigide si rapide. Ei isi preiau vointa, chiar limitarile lor si le plaseaza asupra altor oameni. Acestea fac parte din grupuri de rugaciune. Ei isi impun vointa asupra altor oameni. Noi nu vom face asta, deoarece, dragi prieteni, acesta a fost un joc al puterii. A fost un joc al puterii, deoarece si-au impus credintele lor, dorintele lor, nesiguranta lor, chiar poftele lor, asupra celorlalti.
Ceea ce vom face noi ca vizionarii Energiei Noi este sa cream un potential. Nu il impunem nimanui, nu il impingem spre cineva. Ceea ce facem este sa trimitem un sentiment, o stare de constiinta ca potential, pentru ca ceilalti oameni sa-l imbratiseze, daca aleg. Cei care isi pierd puterea acum si vor ramane cu putin sau cu nimic, pot accesa acest potential, pot patrunde pe aceasta cale lipsita de putere. Noi nu incercam sa cream o lume prin viziunea Energiei Vechi. Noi incercam sa ne deschidem si sa expansionam o viziune prin simtire, pe care altii sa o poata imbratisa, daca asta aleg.
In prezent, daca priviti la potentialul care exista acolo, in viitorul apropiat, poate aparea aproape sumbru. Acolo exista o lipsa de incredere si de speranta. Asa ca potentialul care urmeaza, cel pe care il vad majoritatea oamenilor acum, pare sa fie foarte intunecat si negativ. Ceea ce incercam sa facem noi, este sa cream un potential, daca vor dori sa-l aleaga, in care puterea nu este necesara, in care abuzul este un lucru din trecut, in care intregirea provine din interior.
Prin urmare, sa respiram profund…!
(pauza)
... si fara vreo fortare, fara vreo putere, fara prezenta mentalului, voi cere muzicienilor nostri plini de dar si talent, lui Gerhart si Einat sa vina aici si sa cante, sa ajute sa-l duca prin muzica, sa ajute sa duca acest potential spre ziua de maine si de poimaine si in urmatoarea, la acei oameni care vor fi pregatiti pentru o noua constiinta.
In timp ce canta muzica, permiteti-va sa va expansionati! Permiteti-va sa simtiti! Permiteti-va sa fiti un mesager pe durata urmatorilor patru ani!
[ canta muzica]
Respirati profund, Shaumbra! Sa cream o viziune pentru maine, un sentiment, o constiinta la care se pot asocia si altii, sa le aduca in vietile lor: implinirea, divinitatea, intregirea, eliberarea puterii, trecerea la constiinta noua!
Observati, Eliberati si Aveti Incredere
In timp ce intram in aceasta etapa foarte interesanta din vietile noastre, doar cateva lucruri, in timp ce stam aici, in spatele zidului scund. Voi puteti spune ca lucrul esential este ca puterea pleaca. Noi spunem adio puterii, iar toate lucrurile pe care le vedeti acum, toate lucrurile pe care le observati, sunt legate de plecarea puterii. Observati cum puterea va constitui propria otrava, pentru cei care vor insista sa bea din ea, deoarece ea va incearca sa le spuna sa o elibereze. Exista si altceva, de o maretie extraordinara!
In propriile vieti, veti sti foarte bine sa stati departe de drama, sa nu va acuzati. Mentineti lucrurile simple in viata voastra! Simplificati-le! Faceti asta din punct de vedere fizic, in ce priveste imprejurimile voastre! Faceti asta si in mintea voastra! Faceti asta cu toate lucrurile din viata voastra! Mentinand lucrurile simplificate, veti gasi ca va fi mult mai usor sa treceti prin aceste vremuri. A avea mai putine lucruri vi se va potrivi. Eu nu spun sa aruncati tot ce detineti. Eu vorbesc despre a va simplifica viata.
O mare parte din constiinta voastra este indreptata in manuirea multor detalii. As dori sa aruncati o privire la lucrurile din viata voastra: va sunt ele necesare sau nu? Nu vorbesc doar despre cele fizice, dar si despre cele mentale, de credinte, de toate lucrurile din viata voastra. Va sunt ele necesare, cu adevarat? Va servesc ele, cu adevarat?
As dori sa aruncati o privire, la modul in care inca va tratati mintea, ca pe un centru de putere. Majoritatea dintre voi ati eliberat o mare parte din ea. V-ati permis sa va deschideti spre divinitate, spre imaginatie, insa inca va bazati pe minte, ca pe un centru de putere. Sunteti pregatiti sa o lasati sa plece? Poate fi infricosator, deoarece voi spuneti, „Mintea este tot ce am.” Dar asta in sine este o pacaleala a acelui centru de putere. Voi aveti si sunteti mult mai mult, doar daca ati avea incredere in cine sunteti si i-ati permite sa vina aici.
Ceea ce ati vazut in ultimele cateva saptamani este doar inceputul. Vor fi mai multe lucruri si vor veni din multe directii. Eu nu prezic ceva pesimist, eu prezic schimbari in masa. Eu prezic ca cei care se agata de putere vor afla ca este o otrava foarte neplacuta. Cei care insista sa fie victimele celor cu putere, vor descoperi ca este momentul sa elibereze acea Energie Veche.
Respirati profund! Viata este minunata! Ea este, cu adevarat.
Eu Sunt Cel Ce Sunt Adamus Saint-Germain. Ne vom revedea, curand.

 

Traducerea: Gratia www.iamthatiam.ro