MATERIALELE LUI TOBIAS
Seria Saltului Cuantic:
SHOUD 4: “ Zece Credinte de la Spirit ”
realizat de Tobias, transmis prin Geoffrey Hoppe
Intrebari si Raspunsuri
Prezentat la Crimson Circle
15 decembrie 2007
 
Si asa este, Shaumbra, cei trei intelepti mentin energia acestei intalniri cu Shaumbra. As dori sa precizez ceva, inainte de a intra in sesiunea de intrebari si raspunsuri: am combinat astazi unele energii de echilibrare, cu umor si cu rasete, ca astazi sa eliberam ceva. De ce? Ei bine, deoarece ne pregatim pentru urmatorul ciclu, pentru urmatoarea evolutie. Am ajuns la finalul unui ciclu – cum l-ati numi voi – ciclul care a avut loc pana la celebrarea Saltului Cuantic, un ciclu al reajustarii si a unor transformari profunde interioare. Acum ne pregatim pentru urmatorul ciclu – al implementarii si realizarii unor lucruri in viata voastra, lucruri despre care am vorbit.
Energiile s-au aliniat. Acestea sunt atrase in viata voastra, deoarece voi ati ales. De fiecare data cand are loc un gen de schimbare, cand apare un ciclu nou sau o evolutie noua, acestea impun o reorientare sau realiniere a energiei. Iata prin ce treceti voi, de cateva luni! Prin urmare, stiind ca trecem la urmatorul nivel, astazi vom realiza impreuna putina echilibare, vom respira si vom crea spatiul sigur. Aducem aici si putina veselie, ca sa patrundem in unele chestiuni, care v-au tinut la pamant. Fiti pregatiti, pentru ca urmatorul ciclu va dura aproximativ sase luni si are de-a face cu aducerea aici a acelor lucruri! Este vorba despre a le aduce in aceasta realitate – sa nu mai mentinem unele dintre aceste lucruri, ca fiind doar teorii, concepte, ci acum sa devina aplicatii practice.
Uneori, va veti simti putin incomod, deoarece v-ati cerut sa aduceti aceste unelte si energii noi in viata voastra, insa nu sunteti obisnuiti sa lucrati cu ele si va puteti simti foarte neindemanatici. Este un moment potrivit sa respirati profund si sa intelelegti ca stiti in mod intuitiv, cum sa manuiti aceste unelte noi. Nu intrati in minte, in ce le priveste! Simtiti-va liberi, mobili si deschisi! Jucati-va cu Energia Noua! Apoi, intelegeti, ca de fiecare data, cand o veti folosi in viata voastra, va raspunde diferit! Ea nu urmeaza acelasi tipar si aceleasi cai ca Energia Veche. Sa respiram profund impreuna, sa permitem ca sa aiba loc o reechilibrare totala si sa ne pregatim pentru urmatorul ciclu, prin care vom trece impreuna!
Am fost rugati de Linda si de Cauldre, sa avem o sesiune de intrebari si raspunsuri mai scurta, deoarece va avea loc o petrecere in aceasta noapte.(Linda spune, “Veti fi acolo!) Desigur – ca invitati de onoare! Vom apare pe camilele noastre, ca sa va luam prin surprindere! (rasete) Prin urmare, vom elimina unele intrebari, dintr-o lovitura: Numiti-va cainele Adamus! (rasete)
Bunica ta moarta, se distreaza de minune: joaca poker si danseaza pe masa, de cealalta parte a voalului; si-ar fi dorit sa fi facut asta, uneori, atunci cand era pe Pamant.
Parasiti-va serviciu din Energia Veche! Este momentul sa plecati pe cont propriu si sa va exprimati plenitudinea.
Si in cele din urma , nu aveti un suflet pereche. Voi sunteti propriul vostru suflet .
Acum, ca am eliminat 90% din intrebari (rasete), sa continuam cu restul!
LINDA: Okay, cred ca sunt un gen de intrebari speciale.
INTREBARE SHAUMBRA 1 (citita de Linda de pe Internet) Iti multumesc pentru ca imi preiei intrebarea! Am descoperit ca de la Saltul Cauntic, la care am participat, nu ma mai simt plina de bucuria vietii ca inainte, desi sunt mai multe posibilitati, decat inainte de Saltul Cauntic; in schimb am descoperit ca am un sentiment de melancolie nenorocit, o lipsa de speranta si am un sentiment de furie. M-am trezit gandind ca n-as vrea sa mor acum. Nu am ganduri de sinucidere, insa am descoperit ca moartea poate fi binevenita. Viata a devenit o sarcina neplacuta si o sarcina neinteresanta, nesfarsita. Nu pot vedea cum ar putea sa apara lucrurile, de care am nevoie in viata si nu stiu exact de ce. Multe lucruri importante din viata mea s-au evaporat, in cele sase luni dinainte si de dupa Saltul Cuantic: o slujba grozava, relatii vechi extraordinare, au disparut rapid si nimic nu a venit in loc. Nu au aparut prosperitatea, abundenta, iubirea, dedicatia, care sa-mi umple zilele cu celebrarea minunata a vietii…
TOBIAS: (intrerupand)) Ne-am prins. Si este vorba despre ceva comun, ceva ce experimenteaza toti Shaumbra. O parte consta din sentimentul de melancolie/dor dupa trecut – ati parasit Energia Veche, atunci cand trenul a plecat din statie, la Saltul Cuantic – si totul s-a schimbat in viata voastra. Asa cum am mentionat, are loc o realiniere totala a energiilor, care a inceput la celebrabrea Saltului Cuantic, in pregatirea Energiei Noi si unui voi cu adevarat nou . Astfel, se creaza un fel de vid, atunci cand lasati lucrurile sa plece. Dar, voi… nu numai tu, care ai pus intrebarea, ci toti Shaumbra, ati fost cei care ati spus ca v-au obosit caile vechi, ca v-a obosit absenta iubirii din relatii si neimplinirea prin serviciu, cat si lipsa de intelegere si de iubirefata de voi. Prin urmare, am lasat acele lucruri in urma si astfel a aparut senzatia de vid. Exista tendinta sa simtiti tristete si sa aveti sentimentul ca nu va pasa de moarte. Este vorba despremoartea vechiului voi. Este vorba despre moartea unui aspect uman, care a fost eliberat. Asa ca,voi treceti printr-o perioada de tristete, car are si ceva extraordinar, deoarece va conduce profund in voi, sa observati ce este cu adevarat important. Sa observati trecutul, sa-l onorati si apoi sa faceti alegeri noi , in timp ce mergeti inainte.
Asa cum am mentionat in introducere, noi lasam in urma acel ciclu scurt si ne indreptam spre un nou ciclu, un ciclu al completarii si al exprimarii. Continuati sa respirati si faceti o alegere, doar o simpla alegere in viata, ceva ce vreti sa faceti – orice. Alegeti ceva, ce va aduce bucurie. Nu trebuie sa fie ceva maret, poate fi orice. Faceti acea alegere si apoi observati cum energiile incep sa lucreze.Multumesc.
INTREBARE SHAUMBRA 2 (o femeie la microfon) Sunt foarte fericita sa stiu ca St. Germain
este prin preajma – da, St. Germain – deoarece intrebarea mea se refera la materialul DreamWalker. Fac parte din cel mai nou grup de invatatori certificati DW Ascension, care vom incepe trainingul luna urmatoare si eu imi fac publicitate, prin Internet si alte surse, lucrez ca sa informez oamenii , publicul larg. As dori perspectiva ta asupra acestor lucruri si sfaturi pentru… toti invatatorii DW privind moartea, ascensiunea, nasterea, Scolii Energiilor Sexuale, ce ar trebui sa mai facem in directia promovarii.
TOBIAS: Cum sa spun – exista legiuni de oameni care cauta raspunsuri. Ei nu vor gasi raspunsuri in alte materiale, in alte lucruri sau in biserici. Exista o imensa dorinta in aceasta directie, iar ceea ce faci tu prin alegerea de a deveni invatator al uneia dintre aceste scoli, consta in faptul ca iti exprimi intentia. Tu le oferi potentialul. Acesta este cel mai important lucru. Tu te conectezi intr-un punct al constiintei.
Un alt lucru despre care vorbesti, este legat de publicitate sau de a permite sa fii intervievata, astfel, tu le aduci in manifestare, in aceasta realitate. Vezi, alegerea sau crearea potentialelor exista in celelalte taramuri si acest lucru este foarte important. Apoi, este vorba despre a le aduce aici, prin informarea catorva sau mai multor oameni, despre ceea ce faci. Ambele lucreaza impreuna si uneori, potentialele zabovesc inafara, asteaptand ca oamenii sa le conecteze. Si asa cum stiti din experienta umana, aceasta poate fi o dorinta a voastra. Poate ca stiti ca doriti unele raspunsuri, insa va temeti sa mergeti si sa faceti acel lucru. Aceasta este calea pe care se afla majoritatea oamenilor, in prezent. Ei se tem sa faca acel salt, sa urmeze un astfel de curs, ca cel despre moarte sau despre energiile sexuale. Dar, mai devreme sau mai tarziu, o vor face,deoarece realizeaza ca energiile sunt foarte compatibile.
Prin urmare, ceea ce tu si toti ceilati invatatori faceti, este un lucru bun. Singurul nostru comentariu este sa nu evanghelizati niciodata aceasta munca. Nu este vorba despre a recruta noi Shaumbra sau despre a recruta studenti, ci este vorba despre a oferi potetialul, ca ei sa aleaga.
Multumesc.
INTREBARE SHAUMBRA 3 (citita de Linda de pe Internet) Adamus Saint-Germain a vorbit despre clisma spirituala. Este de ajutor hidroterapia colonului, pe durata ascensiunii? (rasete)
TOBIAS: (razand) Iar eu presupun ca el este un expert in asta! De fapt, oricat de plin de umor poate fi, tratamenul colonului nu te va conduce spre ascensiunea ta(unii rad), insa va indeparta energii blocate, vechi, nepotrivite sau ceea ce a-i numi energii urat mirositoare (rasete), care s-au adunat in corp. De asemeni… corpul vostru are nevoie sa inlature in mod continuu, Energia Veche si o face in multe moduri. Ea este o cale, insa o puteti elibera si prin piele. Uneori, asa cum multi stiti, faceti rinita sau conjunctivita. Astfel, eliberati pe aceste cai. Corpul vostru elimina continuu, nu doar energie biologica, ci si energii psihice si mentale. Atunci cand corpul vostru stie ca voi il ajutati si il asistati prin terapia colonului, el stie ca este un moment pentru a elibera energiile aditionate. Nu trebuie sa cautati o cale de iesire prin ureche, prin deget sau orice alt loc. Corpul realizeaza: ”Iata un loc natural, pentru a indeparta deseurile”,ca sa ma exprim astfel. Multumesc.
Linda: Multumesc
INTREBARE SHAUMBRA 4 (o femeie la microfon) Buna Tobias si buna prieteni. As dori sa te intreb despre minunatul meu nepotel, care a facut tranzitia pe 1 noiembrie. El m-a inghiontit astazi si mi-a spus, “Buni, pot face parte din acest grup? Te rog, pot face parte din acest grup?” Nu as fi venit in fata astazi, insa ar putea sa faca parte din acest grup? Ce face el si cum as puteasa facilitez familia?
TOBIAS: Lucrul important, in privinta facilitarii familiei este – in primul rand – faciliteaza-te pe tine si intelege ca a fost alegerea lui de a pleca. Nu a fost un accident. Nu a fost o greseala. Au existat motive particulare, ca el sa aiba o viata foarte scurta, pe planeta. Intelegerea si rezonanta cu energia Shaumbrei l-a facut sa fie atras de ea si te rog, spune-i ca nu este nici o metoda de ni a se alatura. Este vorba despre o alegere. Evident , el este bine venit aici.
Exista un grup de ingeri si de entitati de partea noastra, care ar fi fericite sa vina la el, ca sa-l asigure ca nu este singur, ca nu s-a pierdut, ca nu a fost o greseala, atunci cand a facut tranzitia, ca are posibilitatea de a alege sa treaca peste Podul de Flori sau sa ramana aici si sa simta energia Shaumbra , pentru un timp. Este vorba despre o alegere adevarata. Insa este important ca tu sa nu privesti asta, asa cum este privita moartea in mod obisuit, ca s-a intamplat ceva, care a fost o greseala, ci ca a fost perfect pentru fiinta lui. El iti este foarte recunoscator ca ai fost atat de curajoasa, incat sa vii in fata, deoarece s-a deschis energia, care sa-i permita sa-si continuie evolutia. Multumesc.
INTREBARE SHAUMBRA 5 (citita de Linda de pe Internet) Pare ca zilele se scurg atat de repede! Simt ca si cum n-as avea energie, desi trec prin zi, cu toate ca nu realizez tot ce mi-am propus sa fac. Schimbrile sunt prezente peste tot si simt ca si cum nu are loc nici o schimbare – in orice caz nu genul de schimbare, de care as fi dorit sa am parte. Mi-am pus intrebari in legatura cu serviciul, cu sanatatea, cu abundenta. Pare sa fie o sticla mata intre mine si ceea cedoresc sa se intample.
TOBIAS: Adesea, energiile oamenilor par a fi prinse, in ceea ce am numi activitati curente – de zi cu zi, o lista de lucruri de facut – si acest fapt va epuizeaza energia, deoarece nu ii permiti sinelui divin sa intre aici. Nu permiteti sa intre Energia Noua. Sunteti atat de prinsi cu cele de zi cu zi. Va vom sugera sa renuntati la toate listele, la toate obiectivele – aruncati-le pe fereastra! Am vorbit mai devreme despre Legea Atractiei. Reveniti la ceea ce este important si la ceea ce alegeti pentru constiinta voastra. Toate acele detalii prostesti tind sa-si aiba grija singure de ele. In loc de a va extinde astfel energia, ca apoi, la finalul zilei sa va simtiti epuizati, veti descoperica este foarte usor.
Multi Shuambra descopera acest lucru, prin urmare nu este doar o teorie si nu este doar o speranta. Sunt multi Shaumbra de pe glob, care au descoperit ca atunci cand eliberati lucrurile umane mici si incetati sa va mai ingrijorati – cand patrundeti in interior, aveti incredere in voi – totul raspunde in mod corespunzator. Este mult mai simplu si este o cale mai vesela si mai eficienta de a trai. Apoi, in loc de a va bloca in detaliile mici, neinspirate ale vieiti voastre, veti avea imense cantitati de energie, pentru a lucra cu ideile marete, a lucra la conceperea sau crearea unor companii, pe care ati dori sa le deschideti, a lucra la crearea de programe, pe care ati dori sa le realizati impreuna sau doar pentru a va petrece un timp cu voi insiva. Desigur, atunci cand va concentrati pe putin, va veti epuiza foarte mult. Prin urmare… am dori sa va spunem un alt lucru: iesiti de pe acea cale. Multe din acele detalii isi poarta singure de grija, daca le permiteti. Multumesc.
SHAUMBRA 5: Multumesc
INTREBARE SHAUMBRA 6 (o femeie la microfon) Iti multumesc Tobias pentru raspuns, deoarece intrebarea anterioara era o parte din intrebarea mea. Partea urmatoare are legatura cu educatia copiilor mici, iar pana cand vom crea scolile Shaumbra… vreau sa spun, e frustrant acum – as putea sa arunc acest lucru si sa uit de el? Cum sa mentin spatiul in care sa exist si sa creez acele idei splendide, despre care ai vorbit in ultima intrebare?
TOBIAS: Primul lucru este sa–ti deschizi imaginatia. In loc de a lucra cu detaliile, asa cum faci, ingrijorandu-te de logistica; logistica si detaliile vor avea grija de ele, daca iti vei deschide energia in directia constiintei – a constiintei superioare. Este important sa-ti imaginezi aceste scoli cu curaj, sa fie grandioase si neconventionale; imagineaza-ti modul in care vei fi implicata in acestea, la un nivel inalt, nu la nivel de detaliu.
Simte energia. Imagineaza-ti energia unui grup de studenti – energia celor mici si a copiilor de cristal, care vin aici – pentru a invata intr-un mod total nou. Simte potentialul, apoi acesta va fi prezentat restului lumii, care inca este foarte blocata in sistemul vechi de invatamant. Simte cum va apare acel potential in vietile lor, daca vor alege. Imagineaza-ti dincolo de limitele rezonabile, fara sa te ingrijorezi de detalii, de problemele mintii. Cand te vei implica in detalii, vei simti o presiune in cap, deoarece acestea au la baza
mentalul si nu ceea ce am numi exprimarea sau creativitatea. Imagineaza-ti imposibilul si acesta – va muta muntii. Apoi, nu vei mai avea frustrari, deoarece atunci cand iti imaginezi, tu pictezi un tablou. Tu creezi potentiale. Acestea exista in alte taramuri, ca apoi printr-un gen de proces tu le inviti aici, pe Pamant si ele incep sa se manifeste.
Cand imaginatia din alte taramuri se manifesta pe Pamant, isi preia energia fortei de viata pe cont propriu. Ea se reproduce si se creaza pe cont propriu. Nu trebuie – ceea ce Cauldre numeste – sa va ocupati de detalii. Nu trebuie sa va ingrijiti de lucrurile mici. Este uimitor ca oamenii se ocupa de detalii. Isi imagineaza ca daca toate micile detalii vor fi luate in considerare, cumva, intr-un mod misterios, lucrurile importante ale constiintei se vor realiza. Nu functioneaza in acest mod In ce priveste constiinta, imaginatia, visele – permiteti-le sa apara. Orice altceva va veni inrealitate si se va autocrea.
SHAUMBRA 6: Multumesc
TOBIAS: Multumesc
(Linda incepe sa citeasca o noua intrebare, dar Tobias o intrerupe)
TOBIAS: Trebuie sa mai adaug un comentariu. Imaginatia de fiecare zi este munca unui lucrator,
care lucreaza cu constiinta – cu Constiinta Energiei Noi.
INTREBARE SHAUMBRA 7 (citita de Linda de pe Internet): Ai putea sa-mi oferi niste sfaturi privitor la relatia cu sotul meu? Relatia noastra pare sa fie in mijlocul unui proces de transformare, trecand de la vechi la nou; dar de ce ma simt atat de trista, ca si cum as duce dorul unei relatii plina de satisfactii, cu un alt barbat? Ce-ai putea sa-mi spui despre mine - eu fiind insarcinata - si conectarea cu copiii de cristal sau copiii indigo?
TOBIAS: Desigur. Intre voi doi are loc un proces de transformare, dar asa cum deja stii, intre voi este un trecut important. Nu vreau sa spun ca este vorba despre karma, este doar obisnuinta, insa uneori, intr-o relatie – familiaritatea profunda, ca cea dintre voi – constituie o distragere de la a descoperi ce este important pentru tine. Prin urmare, se duce o lupta intre a incerca sa onorezi relatia si a te onora pe tine. Relatia castiga acum, ea este mult mai importanta, decat castigul sinelui. Nu este vorba despre egoism. Este vorba despre a avea grija de tine, a te iubi, ca apoi sa intelegi cum sa iubesti, cu adevarat, pe altcineva. Micutul care vine acum, este atat o binecuvantare cat si o provocare. (unii rad) El este cineva cunoscut din trecut, cu vointa foarte puternica, extrem de independent, insa va fi o oglinda minunata pentru tine, ca sa-ti cercetezi propria independenta.
Nu vom face nici o predictie despre viitorul relatiei voastre, insa vom spune ca energia prezenta spune, “Ai putea sa fii independenta, mai intai, ca apoi sa fii intr-o relatie foarte sanatoasa si echilibrata?” Credem ca deja stii raspunsul – acesta este “da” – doar cauti ca noi sa confirmam tot ce ai gandit.
Micutul care va veni in viata voastra va fi o imensa binecuvantare, deoarece, atunci cand il vei privi in ochi, vei vedea, prin inocenta si puritatea sa, ca a invatat sa se iubeasca, pe o cale dificila, insa el a invatat sa se iubeasca. De indata ce va veni pe Pamant, va fi o binecuvantare incredibila pentru tine, ca tu sa vezi ca este posibil sa te iubesti, sa iubesti ceea ce esti. Multumesc
INTREBARE SHAUMBRA 8 (un barbat la microfon): Salut Tobias Iti multumim ca ai impartasit ziua cu noi. Intrebarea este legata de faptul ca noaptea trecuta mi s-a furat excavatorul, dupa acest Shoud. Ma intrebam daca nu cumva a fost o gluma din partea voastra, “Pe drumul spre ascensiune, am pierdut totul”? (rasete) Sau, am creat acest potential, pentru a-mi schimba focalizarea atentiei, din viata?
TOBIAS: (zambind) Ne place ca veniti aici si va raspundeti la intrebari! (rasete) Ne amuza. Este vorba depsre ambele variante. A fost ceva simbolic. Asa cum am spus, ele constituie barometre ale echilibrului tau. Observa-le. Nu sunt semnale din partea Spiritului, esti tu care te atentionezi, in legatura cu viata ta.
Tu ti-ai dorit…pur si simplu, ai cerut un simbol sau un semn, legat de propria cale asa ca ai avut parte de ceva, ce constituie o parte din munca ta, din munca ta de zi cu zi, despre care te-ai intrebat de multe ori, daca sa mai o faci sau nu. Asa ca, acel lucru a plecat; a fost indepartat din viata ta. Pe calea ascensiunii s-a intamplat un lucru nostim. Te-ai intrebat, daca mai vrei sa ramai in acea munca. Este aceasta munca importanta, cu adevarat? Exista lucruri pe care tu le iubesti – ca mutarea pamantului. In aceasta activitate tu ai un sentiment de putere. Dar, ai aflat ca nu te mai satisface, in privinta exprimarii a ceea ce exista, cu adevarat, in tine. Tu esti cel care poate muta muntii, insa acum exista o parte din tine, care ar dori sa mute muntii constiintei, alaturi de alti oameni. Prin urmare, fa asta. (rasete si unele apaluze)
LINDA: Inca doua intrebari.
TOBIAS: De acord.
LINDA: Multumesc. Oh, Doamne – este Craciunul.
TOBIAS: Saint-Germain si Kuthumi, deja au plecat, ca sa ajunga la petrecere, asa ca… (rasete)
Sunt doar eu.
INTREBARE SHAUMBRA 9 (o femeie la microfon) Buna Tobias, Craciun Fericit. Eu sunt ceea ce sunt, sunt incredibil de minunata, extraordinar de frumoasa, magnifica si toate celelalte cuvinte, la care te poti gandi. Aceasta este binecuvantarea mea de Carciun, pentru tine. (aplauze)
TOBIAS: Multumesc
SHAUMBRA 9: Multumesc. Sunt foarte mandra sa afirm aceste lucruri
TOBIAS: Desigur, Shaumbra invata
SHAUMBRA 9: A fost un an grozav, cu adevarat si as dori sa-ti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine si pentru noi toti. Unul dintre lucrurile care revin la mine, despre care imi pun intrebari este ca, tu stii, noi am invatat atat de multe lucruri despre lucrurile confidentiale. Am crezut ca daca vom invata despre acestea, am putea apoi sa intrebam orice (Tobias rade) Totul este deschis. (Linda ii recomanda sa puna intrebarea.) Ajung acolo, Linda… Stiu ca vom avea o petrecere. Intrebarea mea are legatura cu faptul ca te-am auzit vorbind despre ego, dar el este doar un mic fragment. Ce este ego-ul si ce inseamna el. Il lasam in urma sau il umflam?
TOBIAS: Ego-ul este un lucru minunat. Ego, in mod simplu, insemana “Eu merg” sau “merginainte” sau “exprim”. In ultima instanta, este vorba depsre crearea aspectelor, care se afla acolo ca sa va serveasca. Dar, un ego dezechilibrat este cel prin care un aspect crede ca este Maestrul, de exemplu, crede ca aspectul uman preia conducerea si gandeste ca el este tot ceea ce exista.
In profunzime, stie ca este doar un aspect. El stie ca poate disparea, uite asa. (Tobias pocneste din degete) Prin urmare, el traieste in frica si incearca sa se ascunda de acea frica, amplificandu-se.
In mod continuu se umfla in pene si asta numim noi un ego dezechilibrat. El trebuie sa pretinda ca este mult mai mult, decat este. Nu dispune de o baza de iubire si onorare adevarata.
Isi gaseste hrana furand energie de la ceilalti oameni – facandu-i sa-l venereze sau sa le fie frica de el. Este un aspect nesupus sau dezechilibrat. Este definitia negativa a ego-ului. Dar, la nivelul vostru de esenta, ego-ul, in mod simplu, inseamna abilitatea de a va exprima intr-o varietate de modalitati sau prin aspecte, in timp ce ramaneti integrat, in mod absolut, intelegand ca voi sunteticreatorul aspectelor.
Este posibil ca cel mai mare creator de aspecte sa fie St. Germain, deoarece el intelege ca este vorba doar despre un act, este un rol, insa el stie intotdeauna cine este. El intelege intotdeauna unde se afla centrul sau spiritul sau. Poate aparea inaintea voastra ca o persoana stupida, pompoasa si aroganta… el a plecat, apropo ((rasete) El creaza acest gen de aspect, insa in fiinta sa, intotdeauna stie cine este. El este un actor si se distreaza prin asta, insa nu se pierde niciodata in acestea.
Prin urmare ego-ul – depinde de modul in care il folositi. Depinde daca vreti sa va extindeti sau sa creati. Vreti ca aceste aspecte sa va conduca? Vreti ca cei internati intr-un azil sa-l conduca? Sau doriti sa va asumati responsabilitatea pentru tot ceea ce faceti, pentru tot ceea ce spuneti si tot ceea ce sunteti? Multumesc
LINDA: Multumesc. Ultima intrebare.
INTREBARE SHAUMBRA 10 (o femeie la microfon): Buna Tobias. Salut baieti. Regret ca au plecat. Am primit tot ce am dorit, insa am vrut sa pun o intrebare despre magnetism, poti sa ne spui mai multe lucruri?
TOBIAS: Nu in acest moment. Vom avea o intreaga discutie despre asta si nu doresc sa o incep acum. Vom realiza o sesiune speciala si nici nu o vom numi “Intreaba-l pe Tobias!”, deoarece ma va implica pe mine, pe Adamus, pe Tesla, cat si pe alte cateva energii. Nu suntem chiar pregatiti pentru asta, acum. Exista multe motive. Vom ajunge acolo. Este o energie libera sub forma interdimensionala, care are potentialul de a fi utilizata pe scara extinsa aici, pe Pamant si… nu vrem sa mai spunem nimic, acum. Va fi prea usor sa daramam adapostul soarecelui.
SHAUMBRA 10: Multumesc
TOBIAS: Multumesc
Prin urmare, Shaumbra, sa respiram profund impreuna, inca o data
(pauza)
A fost o incantare si o onoare sa fiu cu voi, in perioada sarbatorilor. Ne vom alatura voua pentru celebrare, in aceasta seara, nu are importanta unde va veti afla – fie aici, in Cold Creek Canyon sau oriunde in lume – deoarece va iubim foarte mult si voi nu sunteti niciodata, singuri.
Si asa este
 
Tobias din Consiliului Crimson este prezentat de Geoffrey Hoppe, denumit “Cauldre”, în Golden Colorado. Povestea lui Tobias, din cartea biblică a Tobit-lui, poate fi găsită pe pagina web a Cercului Crimson la www.crimsoncircle.com . Materialele Tobias au fost oferite gratis pentru lucrătorii de iluminare şi Shaumbra din toată lumea din luna August 1999, timpul in care Tobias a spus că umanitatea a trecut de potenţialul distrugerii şi a trecut in Energia Nouă.
Cercul Crimson este o reţea globală a îngerilor umani care sunt printre primii care tranzitează spre Energia Nouă. După cum ei experimentează bucuria şi provocările situaţiei de ascensiune, ei ajută alţi oameni în călătoria lor prin împărtăşire, răspundere şi ghidare. Peste 50.000 de vizitatori vin la pagina de Internet a Cercului Crimson în fiecare lună să citească ultimele materiale şi să discute experienţele lor proprii.Cercul Crimson se întâlneşte în fiecare lună în Denver , Colorado unde Tobias prezintă ultimele informaţii prin Geoffrey Hoppe.
Tobias explică că el şi ceilalţi din Consiliului celest Crimson de fapt îi mediază pe umani. Din punctul de vedere al lui Tobias ei citesc energiile noastre şi traduc informaţiile noastre înapoi către noi în aşa fel încât noi le putem vedea din afară, în timp ce le experimentăm în interior.“Shoud-ul” este porţiunea comunicării unde Tobias se dă la o parte şi energia umanilor este mediată direct de Geoffrey Hoppe.
Întâlnirile Cercului Crimson sunt deschise pentru public. Cercul Crimson primeşte abundenţa proprie prin iubire deschisă şi prin donaţiile Shaumbrei din toată lumea.
Scopul principal al Cercului Crimson este să servească ca învăţători şi ghid uman pentru cei care merg pe drumul de trezire spirituală interioară. Nu este o misiune evanghelică. Mai degrabă, lumina interioară va ghida oamenii la uşa voastră pentru înţelegere şi grijă. Voi o să ştiţi ce trebuie să faceţi şi ce trebuie să-i învăţaţi în acel moment, atunci când umanul unic şi preţios vine la voi îmbrăcat pentru călătoria Podului Săbiilor.
Dacă citiţi acest material şi simţiţi sensul adevărului şi conectarea, voi într-adevăr sunteţi Shaumbra. Sunteţi un învăţător şi un ghid uman. Permiteţi seminţei divinităţii să înflorească în interiorul vostru în acest moment şi pentru toate timpurile care vin. Voi nu sunteţi niciodată singuri, pentru că este o familie în jurul lumii şi sunt îngeri în regatele din jurul vostru.
Vă rugăm să distribuiţi gratuit aceste texte pe o bază non-comercială, non-profit. Vă rugăm să cuprindeţi informaţia în totalitate, si sa cuprindeţi notele de subsol. Editarea trebuie aprobată în scris de Geoffrey Hoppe, Golden, Colorado .
© Copyright 2005 Geoffrey Hoppe, P.O. Box 7328, Golden, CO 80403. All rights reserved.